Președintele Germaniei cheamă la reînarmarea țării, la 70 de ani de la aderarea la NATO

presedintele-germaniei-cheama-la-reinarmarea-tarii,-la-70-de-ani-de-la-aderarea-la-nato

„Sunt convins că cea mai importantă misiune a noului guvern german este să întărească forțele noastre armate. Germania este chemată, iar noi am auzit apelul și am înțeles mesajul”, a declarat Frank-Walter Steinmeier în cadrul ceremoniei de la sediul NATO din Bruxelles. Germania a devenit membru al NATO pe 6 mai 1955 și este al 15-lea stat care s-a alăturat Alianței, care numără acum 32 de membri. „O Germanie insuficient înarmată este o amenințare mult mai mare pentru Europa decât o Germanie puternic înarmată”, a adăugat Steinmeier, referindu-se la eforturile țării sale de a se reconcilia cu trecutul său. „Cred că aproape toți aliații noștri au susținut de mult această poziție. Este mult mai greu pentru noi, germanii, să o acceptăm”, a completat președintele Germaniei. În 1939, Germania nazistă, condusă de Adolf Hitler, a invadat Polonia, declanșând al Doilea Război Mondial, în care au murit peste 60 de milioane de persoane, inclusiv 6 milioane de evrei în Holocaust. Responsabilitatea Germaniei în declanșarea războiului a generat o lungă dezbatere internă privind reînarmare. Frank-Walter Steinmeier a făcut apel la compatrioți să se adapteze noii realități de securitate din Europa, într-un context în care războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă și în care Statele Unite pun o presiune semnificativă asupra aliaților lor europeni. Recomandări Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext NATO se află într-o perioadă de schimbare profundă, în special din cauza deciziilor recente ale Washingtonului de a-și reduce semnificativ angajamentele pentru securitatea europeană. Președintele american Donald Trump a afirmat că aliații europeni trebuie să își asume singuri responsabilitatea pentru apărarea și descurajarea convențională pe continent, lăsând doar descurajarea nucleară sub responsabilitatea Statelor Unite. Anul trecut, contribuția SUA la cheltuielile NATO a depășit 60%, ceea ce înseamnă că statele europene trebuie să investească sume considerabile în apărare și reînarmare. „Astăzi, Germania este o putere majoră în Europa și un motor al NATO”, a declarat secretarul general al Alianței, Mark Rutte, în cadrul evenimentului de luni. El a subliniat contribuțiile semnificative ale Germaniei la securitatea membrilor estici ai NATO și sprijinul militar al Berlinului pentru Ucraina. Mark Rutte a apreciat și creșterile recente ale cheltuielilor militare ale Germaniei, considerându-le „o nouă dovadă a leadershipului german”. Celebrările accederii Germaniei în NATO, la care au participat și ministrul german al apărării, Boris Pistorius, au avut loc cu câteva zile înainte de 6 mai, pentru a le permite lui Steinmeier și Rutte să participe. Recomandări Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși Potrivit planurilor actuale, Friedrich Merz va fi ales cancelar al Germaniei de către Bundestag pe 6 mai. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

India și Pakistanul, înzestrate cu arme nucleare, riscă se intre în război: O incursiune militară este iminentă

india-si-pakistanul,-inzestrate-cu-arme-nucleare,-risca-se-intre-in-razboi:-o-incursiune-militara-este-iminenta

Islamabadul nu exclude folosirea armelor nucleare Potrivit ministrului Khawaja Muhammad Asif, o incursiune militară indiană în Pakistan este „iminentă” în urma atacului de săptămâna trecută din Jammur și Cașmir și tensiunilor puternice care au reizbucnit în consecință între cele două părți. Majoritatea hindusă din India a fost indignată de acest atac soldat cu moartea a 26 de turiști și a cerut acțiuni împotriva Pakistanului, locuit în marte parte de musulmani. Ministrul pakistanez a avertizat, în acest context, că țara sa ar putea recurge la armamentul atomic în cazul în care îi va fi „amenințată existența”. India este, la rândul ei, o țară care deține arme nucleare. Acuzațiile Indiei Guvernul de la New Delhi acuză Islamabadul că oferă sprijin separatiștilor din Jammu și Cașmir, o provincie administrată de India și care face parte dintr-o regiune mai largă, Cașmir, disputată între India și Pakistan, și pentru care cele două țări au purtat în trecut două războaie. Khawaja Muhammad Asif a precizat că armata pakistaneză a informat Guvernul de la Islamabad despre posibilitatea unui atac indian. Ministrul pakistanez nu a dat alte detalii despre motivele din care rezultă că un atac va avea loc foarte curând. Recomandări Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext „Ne-am întărit forțele, deoarece e ceva iminent acum. Așa că în această situație trebuie luate unele decizii strategice, deci au fost luate aceste decizii”, a afirmat Asif. Pakistanul insistă că nu a avut niciun rol în atacul din Jammu și Cașmir După atacul militanților din Jammu și Cașmir, în care Islamabadul neagă că ar fi avut vreun rol, așa cum acuză New Delhi, ambele țări au luat măsuri una împotriva celeilalte. India a suspendat tratatul privind apele fluviului Ind, care reglementează partajarea resursei respective, iar Pakistanul și-a închis spațiul aerian pentru aviația civilă indiană. De trei zile, India acuză armata pakistaneză că deschide focul asupra pozițiilor sale de la graniță și anunță că armata sa răspunde în consecință. Cu toate acestea, New Delhi nu a anunțat nicio victimă. Pakistanul insistă că nu are nicio implicare în atacul din Jammur și Cașmir și cere o „anchetă neutră”. În India, ancheta a fost încredințată Agenției Naționale de Investigații (NIA), care și-a înmulțit arestările. Consiliul de Securitate al ONU a cerut „reținere maximă” din partea celor două țări rivale, care au purtat deja trei războaie de la împărțirea lor sângeroasă în 1947. Arabia Saudită a dat asigurări că ia „măsuri pentru a evita o escaladare”, iar Iranul s-a oferit să acționeze ca mediator. Recomandări Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși Armata indiană a aruncat în aer circa zece case care ar aparține unor suspecți. Șeful executivului provinciei cu majoritate musulmană, Omar Abdullah, a spus că sprijină „acțiunea decisivă împotriva terorismului și a originilor acestuia”, dar a avertizat că „oamenii nevinovați” nu trebuie să devină „victime colaterale”. „Oamenii din Cașmir resping terorismul și uciderea oamenilor nevinovați“, a transmis el, în timp ce premierul ultranaționalist indian Narendra Modi a promis încă o dată, luni, că va „face dreptate” pentru victimele atacului din Jammu și Cașmir. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

68 de migranți uciși după un atac aerian în Yemen: rebelii Houthi acuză SUA

68-de-migranti-ucisi-dupa-un-atac-aerian-in-yemen:-rebelii-houthi-acuza-sua

Acest atac ar fi unul dintre cele mai sângeroase comise în Yemen, unde SUA și-au intensificat în ultimele șase săptămâni raidurile aeriene împotriva Houthi, o grupare aliniată Iranului care a atacat nave în Marea Roşie ca gest de solidaritate cu lupta mișcării islamiste Hamas împotriva Israelului. Contactată de Reuters pentru a comenta acuzațiile rebelilor din Yemen, armata americană nu a răspuns până la publicarea articolului. Armata americană a declarat anterior că nu va furniza informaţii detaliate despre ţintele atacurilor aeriene din motive de securitate operaţională. 68 de migranți uciși și 47 răniți Postul de televiziune Al-Masirah, controlat de Houthi, a difuzat imagini cu urmările atacului din Saada, pe o rută folosită de imigranţii africani pentru a traversa Yemenul sărac şi devastat de conflicte, în încercarea lor de a ajunge în Arabia Saudită, precizează Reuters. Huthi rebel-controlled media in Yemen said Monday that US strikes targeted a migrant detention centre in the movement’s stronghold of Saada, killing at least 68 people. https://t.co/IE4yc1EcT5 pic.twitter.com/gFhy1ufCCc — AFP News Agency (@AFP) April 28, 2025 Imaginile arată cadavre acoperite de praf, în mijlocul dărâmăturilor stropite de sânge. Echipele de salvare pot fi văzute transportând un bărbat care se mişcă uşor pe o targă. Un supravieţuitor striga „Mama mea”, în amharică, limba oficială a Etiopiei. Recomandări Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext Houthi acuză SUA de comiterea unei „crime brutale” Administraţia americană a comis o „crimă brutală” bombardând centrul de detenţie din Saada, unde se aflau peste 100 de migranţi africani fără documente, a acuzat purtătorul de cuvânt al Houthi, Mohammed Abdulsalam. Purtătorul său de cuvânt militar al rebelilor din Yemen, Yahya Saree, a promis că gruparea sa va continua atacurile asupra navelor din Marea Roşie. Cel mai sângeros atac american asupra Yemenului a avut loc luna aceasta, când un terminal de combustibil de la Marea Roşie a fost lovit, ucigând cel puţin 74 de oameni. Trei senatori democrați cer explicații pentru atacurile aeriene din Yemen Trei senatori democraţi i-au scris joia trecută şefului Pentagonului, Pete Hegseth, cerând explicaţii pentru pierderea de vieţi omeneşti. „Atacurile reprezintă un risc tot mai mare pentru populaţia civilă din Yemen. Continuăm să solicităm tuturor părţilor să îşi respecte obligaţiile care le revin în temeiul dreptului internaţional umanitar, inclusiv protecţia civililor”, a reacționat luni purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric. Yemenul se află de un deceniu în război civil între houthi şi un guvern care controlează sudul ţării și este susţinut de statele arabe. Luptele s-au mai calmat însă în ultimii doi ani, în urma unui armistiţiu între Houthi şi Arabia Saudită. În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care țară europeană are doi șefi de stat simultan? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Cum votează românii care sunt în vacanță, în străinătate, la alegerile prezidențiale 2025

cum-voteaza-romanii-care-sunt-in-vacanta,-in-strainatate,-la-alegerile-prezidentiale-2025

Conform sursei citate, „exercitarea dreptului de vot la o secție de votare din străinătate nu este condiționată de înregistrarea în Registrul electoral ca alegător în străinătate”. Programul secțiilor de vot În străinătate vor fi organizate 965 de secții de votare. Acestea vor fi deschise timp de trei zile pentru fiecare tur de scrutin: în duminica alegerilor, dar și în vinerea și sâmbăta de dinainte (2, 3 şi 4 mai 2025, respectiv 16, 17 şi 18 mai 2025). Vezi aici Ordinea candidaților pe buletinul de vot la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 În cele trei zile, votarea începe la ora locală 07:00. Vineri şi sâmbătă votarea va lua sfârșit la ora locală 21:00, în timp ce duminică votul se va închide la ora 21:00, ora locală a României. „Duminică, 4 mai 2025/18 mai 2025, majoritatea secțiilor de votare din străinătate vor fi deschise între 7.00 – 21.00, orele locale ale țării în care se află secția de votare, cu excepția unor state din Europa, Africa, America de Sud, SUA și Canada, în care secțiile de votare se vor închide la ora locală a României 21.00, conform tabelului de mai jos. Pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la închiderea acesteia, există posibilitatea prelungirii votării cu încă trei ore”, precizează sursa citată. Recomandări Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext În străinătate vor fi organizate 965 de secții de votare. Foto: AEP Actele de care ai nevoie pentru a vota la alegerile prezidențiale 2025 Vezi aici Cum arată buletinele de vot pentru alegerile prezidențiale din 4 mai 2025. Actele necesare pentru vot în secțiile din străinătate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate;  pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar;  pentru elevii din școlile militare, carnetul de serviciu militar. Lista sediilor secțiilor de votare organizate în străinătate poate fi consultată pe site-ul MAE. Alegerile prezidențiale din 2025 vor avea loc pe 4 și 18 mai. După validarea ultimilor candidați de către BEC și Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 români care vor să ajungă la Cotroceni. În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care țară europeană are doi șefi de stat simultan? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Reacția lui Volodimir Zelenski după ce Putin a anunțat un armistițiu de trei zile: Vrea linișt la parada lui

reactia-lui-volodimir-zelenski-dupa-ce-putin-a-anuntat-un-armistitiu-de-trei-zile:-vrea-linist-la-parada-lui

La fel ca ministrul de externe Andrii Sîbiha, Volodimir Zelenski i-a cerut lui Vladimir Putin un armistițiu imediat, nu pentru zilele de 8, 9 și 10 mai. Volodimir Zelenski îi cere lui Putin să nu aștepte până pe 8 mai „Acum există o nouă încercare de manipulare: dintr-un anumit motiv, toată lumea ar trebui să aștepte până pe 8 mai”, a denunțat șeful statului ucrainean într-un mesaj publicat pe contul său de X. „Noi, în Ucraina, nu ne-am dorit nicio secundă din acest război. Pe 11 martie, am răspuns pozitiv la propunerea americană de încetare totală a focului. Am făcut propria noastră propunere Rusiei – bilaterală – de a opri atacurile cel puțin asupra țintelor civile. De asemenea, ne-am propus să facem din Paște un armistițiu și să îl prelungim pe 30 de zile. Rusia a respins în mod constant totul și continuă să manipuleze lumea, încercând să înșele Statele Unite. Acum, din nou, o altă încercare de manipulare: dintr-un anumit motiv, toată lumea ar trebui să aștepte până pe 8 mai pentru încetarea focului – doar pentru a-i oferi lui Putin liniște la parada sa. Liderul rus este îndemnat să prețuiască viața, nu paradele militare Prețuim viețile umane, nu paradele. De aceea credem – și lumea crede – că nu există niciun motiv să așteptăm până pe 8 mai. Încetarea focului nu ar trebui să fie doar pentru câteva zile, iar apoi să se revină la ucideri. Trebuie să fie imediată, completă și necondiționată – pentru cel puțin 30 de zile pentru a ne asigura că este sigură și garantată. Acesta este fundamentul care ar putea duce la o adevărată diplomație. Recomandări Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext Reafirmăm această propunere. Pe masă rămâne și propunerea americană. Rusia știe exact ce trebuie să facă și cum să răspundă: să înceteze cu adevărat focul”, a reacționat Volodimir Zelenski. Casa Albă vrea o încetare permanentă a focului, nu temporară Vladimir Putin a anunțat luni că vrea un armistițiu în zilele de 8, 9 și 10 mai din pretinse „motive umanitare”. Această perioadă coincide cu momentul organizării tradiționalei parade militare anuale de la Moscova, un eveniment de sărbătoare națională în Rusia. Regimul de la Moscova a refuzat anterior să respecte un armistițiu necondiționat pentru 30 de zile pe care Ucraina l-a acceptat la îndemnul administrației Trump. Șeful diplomației ucrainene a dat asigurări că țara sa este pregătită să susțină o încetare imediată a focului, permanentă, stabilă și cuprinzătoare, cu o etapă inițială de cel puțin 30 de zile și nu doar să acopere perioada paradei militare de la Moscova, programată pe 9 mai. Casa Albă și-a exprimat nemulțumirea față de anunțul Kremlinului. Purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a reiterat că președintele Donald Trump a afirmat în mod clar că își dorește o încetare permanentă a focului, nu un armistițiu temporar. În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care țară europeană are doi șefi de stat simultan? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Crin Antonescu ar câștiga împotriva lui George Simion și Nicușor Dan, în al doilea tur, arată un sondaj

crin-antonescu-ar-castiga-impotriva-lui-george-simion-si-nicusor-dan,-in-al-doilea-tur,-arata-un-sondaj

Crin Antonescu mai tare decât George Simion, în turul doi Alți candidați ar obține scoruri mai modeste: Victor Ponta (8%), Elena Lasconi (7,5%), Lavinia Șandru (2,1%), Daniel Funeriu (1,2%) și Cristian Terheș (0,2%). În scenariul pentru turul doi între Crin Antonescu și George Simion, Antonescu (46%) l-ar învinge pe George Simion (42%). În scenariul în care în turul doi ar ajunge George Simion cu Nicușor Dan, Simion (45,5%) l-ar învinge pe Nicușor Dan (45%), la diferență foarte mică. În cazul în care în turul doi ar ajunge Crin Antonescu și Nicușor Dan, Antonescu (48%) l-ar învinge pe Dan (40%). Dacă în turul doi ar ajunge Crin Antonescu și Victor Ponta, Crin Antonescu ar câștiga (52%) împotriva lui Victor Ponta (36%). Dacă în runda finală ar ajunge Nicușor Dan cu Victor Ponta, Nicușor Dan (48%) ar câștiga lupta cu Ponta (42%). Românii ar fi mai puțin siguri pe cine să aleagă dacă turul doi s-ar disputa între Nicușor Dan și Crin Antonescu De remarcat că în privința celor trei scenarii pentru turul doi, cei mai mulți nehotărâți au fost atunci când au trebuit să aleagă între Nicușor Dan și Crin Antonescu (10%) dar cei mai mulți (8%) care au spus că nu ar vota și-au exprimat această opțiune atunci când scenariul a indicat un tur doi între George Simion cu Nicușor Dan. Recomandări Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext Majoritatea celor chestionați (63%) cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită, doar 26% dintre români sunt de părere că țara merge într-o direcție pozitivă. Sondajul a fost realizat între 24 și 26 aprilie 2025, pe un eșantion de 7.500 de persoane cu vârsta de peste 18 ani cu o marjă de eroare de ±3,5%. Care era situația candidaților de pe primele trei locuri la începutul lunii aprilie În primul sondaj Flashdata, realizat în perioada 3-5 aprilie 2025, 28% dintre români ar vota cu George Simion, ceea ce arată că acesta a crescut în preferințele românilor cu puțin, doar cu un procent, chiar dacă rămâne un favorit al electoratului, cu o susținere considerabilă. Crin Antonescu, susținut de PSD, PNL și UDMR, era și atunci pe locul al doilea în sondaje, cu 26% din intențiile de vot și continuă și acum să fie un candidat important în fața alegătorilor. Pe locul al treilea se afla și atunci Nicușor Dan, primarul Capitalei și candidatul independent, care ar fi obținut atunci 23% din voturi, la fel ca acum. În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care țară europeană are doi șefi de stat simultan? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Mărturisirile unui tânăr din Transnistria, forțat să lupte pentru Rusia, sub amenințarea violului

marturisirile-unui-tanar-din-transnistria,-fortat-sa-lupte-pentru-rusia,-sub-amenintarea-violului

Un sistem judiciar total aservit intereselor Kremlinului Vadim, așa cum se prezintă tânărul transnistrean cu cetățenie rusă, spune într-un interviu publicat pe canalul de YouTube al The Insider că a fost arestat în aprilie 2022, în Rusia, sub acuzația inventată de posesie de droguri. Odată ajuns după gratii, a fost bătut cu picioarele, după care i s-a adus și acuzația că a fotografiat obiective militare din împrejurimile orașului Istra, situat la 40 de kilometri vest de Moscova. A fost interogat din nou, de data aceasta fiind dezbrăcat și filmat. Tânărul a fost presat să spună că are legături cu serviciile secrete ucrainene, dar a negat categoric. În cele din urmă i s-a reținut acuzația de posesie de droguri. El afirmă că a încercat în repetate rânduri să-și demonstreze nevinovăția, dar fără succes. „Dosarul meu penal este construit pe mărturiile unor angajați ai poliției. (…) La una dintre ședințele de judecată, principalul jurat, Maiorov, fost anchetator și procuror militar, a citit de pe o hârtie dacă sunt vinovat sau nu și dacă merit să fiu condamnat. Mi s-a spus că, într-un anumit punct, sunt recunoscut vinovat”, explică Vadim. Arestări abuzive pentru o mobilizare latentă Recomandări Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext Condamnat la 14 ani de închisoare cu regim sever, Vadim a fost transferat inițial într-un centru de arest preventiv. Acolo a întâlnit mulți alți tineri cu dosare similare. „70–80% erau tineri, condamnați în baza articolului 228, adică tot ce ține de droguri: consum, posesie. Mi s-a creat convingerea că este vorba despre o mobilizare latentă”, subliniază el. Odată transferat la un penitenciar din Nijni Novgorod, presiunile au continuat asupra lui. La Nijni Novgorod, deținuților li s-au propus contracte de înrolare în armată, sub amenințarea că vor fi violați dacă nu le semnează. După semnarea contractelor, tinerii au fost transportați în regiunea ucraineană Luhansk, mai exact în localitatea Bilovodsk. Vadim spune că a avut intenția să evadeze, dar nu a putut din cauza supravegherii stricte: „Toate etapele unde, teoretic, am fi putut încerca să fugim, nu au existat. Am fost permanent supravegheați de poliția militară”. Tranșee cât mai adânci, pentru a crește șansele de supraviețuire Noii recruți au primit lopeți și au fost obligați să sape tranșee în apropiere de poligon. „Unii se temeau să pună întrebări. Mergeam spre poligon știind că acolo putem să fim uciși. Ne-au spus că nu avem nevoie de gloanțe ca să supraviețuim – ci trebuie să știm să săpăm tranșee adânci; cu cât mai adânci, cu atât mai mari șansele de a trăi”, își amintește tânărul din Transnistria. Recomandări Conclavul, unul dintre cele mai secrete procese electorale din lume, decide noul papă. 135 de cardinali sunt eligibili să fie aleși Vadim a reușit să evadeze după ce a fost trimis, împreună cu un grup de zece soldați, să înainteze spre poziții ale armatei ucrainene. A supraviețuit acelui atac împreună cu alți doi soldați răniți, dar a simulat o contuzie pentru a ajunge într-un spital din Belgorod. Acolo a reușit să facă rost de un telefon mobil, și-a contactat familia, a apelat la organizația antirăzboi Get Lost și cu ajutorul ei a reușit să fugă din Rusia. În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care țară europeană are doi șefi de stat simultan? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății” Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul

Singura amendă pe care Crin Antonescu a primit-o în viață: Dacă ies președinte chiar nu mai primesc

singura-amenda-pe-care-crin-antonescu-a-primit-o-in-viata:-daca-ies-presedinte-chiar-nu-mai-primesc

Singura amendă pe care Crin Antonescu a primit-o în viață: „Dacă ies președinte chiar nu mai primesc” Video Crin Antonescu a spus că singurul său viciu este fumatul. Foto: Libertatea Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a dezvăluit, într-un interviu exclusiv pentru Libertatea, pentru ce anume a primit singura amendă din viața sa. În cadrul interviului pentru proiectul 55 de întrebări – powered by Libertatea, Crin Antonescu a explicat cum a primit singura amendă din viața sa. Întrebare: Câte amenzi ați primit până în prezent? Răspuns: Nu am carnet de conducere auto și nici nu mai iau. Am scăpat aici. Nu traversez decât pe culoarea verde, asta o știu de când am descoperit semaforul. N-am făcut… Cred că nu am primit nicio amendă. Să nu mint, când eram student am primit o amendă că mai mergeam cu troleibuzul fără bilet, cu tramvaiul, cum făceau mulți dintre noi. Dar o singură dată cred că am primit bilet (n. red. – amendă), deși ne-au prins de mai multe ori. Am primit o amendă, cred că 25 de lei, îmi aduc aminte și acum. Nu, n-am primit amenzi. Ia uite, dacă ies președinte, chiar nu mai primesc. În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care țară europeană are doi șefi de stat simultan? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății” Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere HOROSCOP Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul Închide  

Reacția Ucrainei după ce Kremlinul a cerut un armistițiu în ziua paradei militare de la Moscova: De ce să așteptăm?

reactia-ucrainei-dupa-ce-kremlinul-a-cerut-un-armistitiu-in-ziua-paradei-militare-de-la-moscova:-de-ce-sa-asteptam?

Ucraina a reacționat imediat după ce Kremlinul a cerut un armistițiu în ziua paradei militare de la Moscova: „De ce să așteptăm 8 mai?” Știri Externe Ucraina a reacționat imediat după ce Kremlinul a cerut un armistițiu în ziua paradei militare de la Moscova: „De ce să așteptăm 8 mai?” Războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei durează de 11 ani. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Hepta Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha a cerut Rusiei să „oprească imediat focul”, nu să propună un armistițiu pentru zilele în care liderul de la Kremlin Vladimir Putin vrea să se pregătească și să asiste netulburat la parada tradițională de 9 mai din Piața Roșie de la Moscova. „De ce să așteptăm până la 8 mai?”, a reacționat Sîbiha. „Ucraina este pregătită să sprijine o încetare durabilă și generală a focului” pentru „cel puțin 30 de zile”, a adăugat șeful diplomației ucrainene, citat de France24. Casa Albă a reacționat prin intermediul purtătoarei de cuvânt, Karoline Leavitt, care a reiterat că președintele american Donald Trump își dorește o „încetare permanentă a focului”, nu un armistițiu temporar, și a îndemnat Moscova și Kievul să se așeze la masa negocierilor de pace. Vladimir Putin a anunțat luni că vrea un armistițiu în zilele de 8, 9 și 10 mai din pretinse „motive umanitare”. Rusia a refuzat anterior să respecte un armistițiu necondiționat pentru 30 de zile pe care Ucraina l-a acceptat la îndemnul administrației Trump. În plus, un moratoriu asupra neatacării infrastructurii energetice și un armistițiu de o zi anunțat de Vladimir Putin pentru a marca Paștele nu au fost respectate, ambele părți acuzându-se reciproc de multiple încălcări. Armata rusă a bombardat în perioada sărbătorilor pascale mai ales zone civile, omorând 35 de oameni în Duminica Floriilor, la Sumî, și alții 8 în a doua zi de Paște, la Kiev. În ce țară parlamentarii nou aleși nu au putut ajunge în Parlament două săptămâni din cauza valurilor prea mari? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară femeile au protestat împotriva dictaturii prin lovirea ritmică a unor oale și tigăi? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care țară europeană are doi șefi de stat simultan? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! „Dumnezeu ne-a binecuvântat”. Wow, ce schimbată e!! FOTO Viva.ro Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția Libertateapentrufemei.ro Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: „Ne-am iubit cu toată puterea sufletului” Adevarul.ro Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății” Elle.ro Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație Unica.ro Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!” Observatornews.ro Răsturnare de situaţie în cazul bebeluşului răpit de la Maternitatea din Bacău. Poliţiştii iau în calcul o nouă pistă HOROSCOP Horoscop 28 aprilie 2025. Capricornii sunt tentați de ideea de a se implica în tot felul de războaie cu cei apropiați, pentru că sunt învățați cu greul Închide  

Suflet de România, ediția a III-a: Tradiția, bunul gust și meșteșugurile satului de altădată, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

suflet-de-romania,-editia-a-iii-a:-traditia,-bunul-gust-si-mestesugurile-satului-de-altadata,-pe-domeniul-regal-de-la-savarsin

Weekend desprins din basmele de altădată pe Domeniul Regal de la Săvârșin, acolo unde a avut loc de-a treia ediție a festivalului Suflet de România, creat de Profi. În fapt, mii de oameni – producători, localnici și turiști – au luat parte la festivalul autenticului, al gustului bun, așa cum era odinioară în casele bunicilor. Alături de producători, și meșteșugarii au dezvăluit o parte din tainele meseriilor transmise din moși-strămoși. Iar Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, precum și Altețele Lor Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria au dorit să fie alături de producători, artizani și meșteșugari să le vadă, să le deguste produsele și să urmărească pe viu meserii pentru mulți uitate. „Aici este sufletul nostru și vrem să promovăm cât se poate de mult tot ce este bun, creativ și frumos în România, să poată ieși la suprafață”, au fost primele cuvinte ale Majestății Sale, Margareta. Majestatea Sa Margareta: „Am văzut culoare, creativitate, muzică, frumusețe, bunătate” Custodele Coroanei a explicat și de ce susține promovarea tradițiilor, obiceiurilor și a gustului bun. „Când am fost mică, nu am cunoscut țara mea și tata și Regina Mamă Elena mi-au povestit cum sunt românii. Și a fost foarte greu când am venit aici și am văzut după Revoluție oameni triști, cu spaimă. După acea am văzut dedesubt culoare, creativitate, muzică, frumusețe, bunătate. Asta este – creativitate, talent. Totul este foarte pozitiv. Totul este bun aici. E natural. Să sperăm că vor fi tot mai mulți producători de la an an”, a completat Majestatea Sa Margareta. Autenticitatea și calitatea produselor tradiționale aduse în fața cumpărătorilor reprezintă de fapt chintesența acestui proiect social, a explicat și Călin Costinaș, director general adjunct Profi România. „Suflet de România este un proiect de normalitate, e un proiect care vorbește despre rădăcinile noastre, despre valorile noastre, este un proiect în care noi încercăm să ducem lucrurile pe care noi le-am primit de la bunici către nepoții noștri și încercăm să scoatem în evidență capacitatea producătorului mic de a se reinventa, de a scoate în evidență un gust și cu flavour de tradiție, dar care are și o zonă de modernitate și de adaptare la ceea ce înseamnă contextul actual”, a arătat oficialul Profi. Calitatea produselor, confirmată de numărul mare de clienți Dovada calității produselor a fost dată de numărul mare de clienți care le-au cumpărat. „Datorită gustului sunt așa de căutate”, ne-a explicat Mihaela Mariș, producător de fructe și legume chiar din Săvârșin. De altfel, roșiile sale, dar și căpșunele păreau că nu ajung la cât de solicitate au fost. „Sunt roșii românești crescute în sere încălzite, iar căpșunele, în solarii. Vremea a ținut puțin cu noi, a fost puțin cald și s-au copt”, ne-a explicat Mihaela, cea care așteaptă acum recolta de ardei și castraveți. Roșiile merg bine cu brânză, fie proaspătă ori maturată, dar și mai bine dacă are mărar. „Are o aromă proaspătă și e doar ușor sărată”, ne explică doamna Maria, producător din zona Sucevei. Iar lângă brânză, o șuncă de casă afumată, cum doar în Bucovina se face, merge de minune. Iar ca desert, o dulceață din fructe de pădure este întodeauna binevenită. Asta pentru că toate fructele fac parte din fauna spontană, nu cunosc poluarea și sunt transformate în conserve pentru care mulți ne invidiază. Mai mult, „nu conțin conservanți, coloranți, potențiatori de gust și nici zahăr și îi primim pe oameni să deguste să se convingă de ceea ce facem”, ne-a dezvăluit un producător din Alba, zona munților Cindrel. Mierea își are mereu locul pe mesele romînilor Pe lângă aceste produse, mierea își are mereu locul pe mesele românilor. O singură condiție este esențială și ne-a dezvăluit-o Cristian Ciocan. Deși el și șoția lui au absolvit științe economice, au preferat traiul simplu, de la țară. Așa s-au dedicat creșterii albinelor și producției de miere. „Mierea, dacă e naturală, toată e specială. Mierea poate să fie consumată pentru proprietăți ori pentru gust. De exemplu, mierea de zmeur este bogată în antioxidanți și e bună pentru anumite afecțiuni. Mierea de mană e bogată în minerale. O miere universal valabilă pentru orice afecțiune nu putem să spunem că există”, a explicat Cristi. Tradiție pentru susținerea producătorilor locali Pentru Profi, implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România. În prezent, ViaProfi numără 611 producători locali în toată țara, în 36 de județe. Conform estimărilor oficialilor companiei, în următorii 2-3 ani urmează să fie acoperită întreaga țară. Cu peste 28.000 de angajați în circa 1.780 de magazine proprii și partenere din peste 890 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România. Pe lângă momentele artistice, spațiul festivalului a fost animat de diferite alte activități pentru întreaga familie, la care participarea este gratuită. Toate zonele de activare au nume care amintesc de satul românesc traditional, de la Ulița Copiilor, trecând prin Târgul Satului și Hanul Târgoveților, până la Drumul Artizanilor. Mai multe organizații neguvernamentale susținute de Profi în misiunea lor de a face bine sunt prezente în festival, oferind tuturor celor interesați detalii și exemple concrete de implicare în Cultură, Educație, Sănătate, Mediu, Sport, Inovație și Comunitate, mai precis în cei șapte piloni de CSR spre care se îndreaptă susținerea Profi, retailer de top creat și crescut în România. Citește și: Dincolo de mituri și legende populare. Ce trebuie să știm despre TURBĂRII