Cum a reacționat Marcel Ciolacu după declarațiile anti-UE ale trimisului său, Dragoș Sprînceană, în SUA
„Pozițiile oficiale ale României sunt întotdeauna transmise prin canale instituționale, în strânsă legătură cu Președinția și Ministerul Afacerilor Externe. Prioritățile politicii externe românești rămân, așadar, neschimbate”, a precizat primul-ministru. Totodată, Ciolacu a spus că prin urmare, nu există niciun „emisar al lui Ciolacu”. „Există însă mulți români din diaspora – antreprenori, medici, specialiști IT etc., cu care am vorbit în ultima perioadă și care s-au arătat dispuși să deschidă diverse canale de comunicare prin prisma conexiunilor pe care le au atât în Statele Unite, cât și în Europa”, a spus șeful Guvernului. „Avem milioane de români în Diaspora și fiecare dintre ei, prin ceea ce face zi de zi, poate fi un foarte bun «emisar» al țării noastre. La fel cum polonezii au apelat la diaspora lor pentru a crește vizibilitatea propriului stat, la fel voi proceda și eu cu oricine este dispus să sprijine activ România”, a explicat Marcel Ciolacu. De asemenea, premierul crede că între a face ceva pentru țara mea și a mă jeli continuu pe rețelele sociale ca unii și alții, aleg să acționez. Cei care ne-au ținut ani de zile pe la ușa Schengen sunt cei care ne dau astăzi lecții despre ce trebuie sau nu trebuie făcut”. Recomandări Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV Contradicțiile lui Dragoș Sprînceană Într-un interviu la Digi24, Dragoș Sprînceană a spus că prim-ministrul Ciolacu nu susține poziția Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei, ceea ce a stârnit îngrijorări serioase. Dragoș Sprînceană a făcut declarații contradictorii despre războiul din Ucraina și despre politica României în raport cu SUA. „Statele Unite își doresc foarte mult oprirea războiului din Ucraina. Domnul Macron își dorește continuarea acestui război din Ucraina”, a spus el, susținând că România ar trebui să sprijine oprirea conflictului. Însă afirmațiile lui Sprînceană sunt contrazise de realitate, Macron și Uniunea Europeană sprijinind Ucraina în fața agresiunii Rusiei, cerând totodată negocieri de pace echitabile. Sprînceană a adăugat însă: „Eu l-am întrebat personal pe domnul Ciolacu și mi-a spus opusul a ceea ce spun acum. De asta m-a și sunat personal, fiindcă își dorește o apropiere și o îmbunătățire a relațiilor cu Statele Unite”, a explicat milionarul care, ulterior a contrazis aceste afirmații, spunând că nu a discutat despre Ucraina cu premierul. Elena Lasconi, șefa USR, cere, luni, lămuriri urgente de la Marcel Ciolacu despre declarațiile controversate ale lui Dragoș Sprînceană, emisarul său în SUA, privind relațiile cu UE și sprijinul față de Ucraina, și își exprimă îngrijorarea cu privire la direcția în care ar putea să meargă politica externă a României dacă aceste declarații ar reflecta pozițiile oficiale ale guvernului. În ce țară sunt organizate secții de vot chiar și în inima junglei? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Ce partid politic deține recordul pentru cea mai lungă guvernare în cadrul unei democrații moderne, menținându-se la putere aproape neîntrerupt vreme de 55 de ani? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară europeană prăbușirea unei scheme piramidale în 1997 a dus la proteste masive și la căderea guvernului? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care este țara care a acordat femeilor drept de vot abia în 2015, dar doar pentru alegeri locale? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care a fost una din primele forme de vot secret din antichitate? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!” Viva.ro Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar…”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context…” Libertateapentrufemei.ro Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric…”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct” Adevarul.ro Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor” Elle.ro Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte…” Unica.ro Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată! Observatornews.ro „Am sunat la poliţie şi mi s-a râs în nas”. Moartea unei femei într-un apartament din Bucureşti, învăluită în mister. Serviciul Omoruri analizează toate ipotezele HOROSCOP Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
Un politician i-a spart capul unui cameraman, după ce l-a lovit din greșeală cu o minge de fotbal, în Australia
Ghaith Nadir, cameraman pentru postul Channel 10, filma evenimentul desfășurat la un club local de fotbal când mingea dată de piciorul de politician a venit direct spre el. „Oh, l-a nimerit”, a spus Dutton, înainte să realizeze că șutul său i-a provocat bărbatului o rană sângerândă la frunte, după ce mingea i-a lovit camera și, implicit, capul. „Oh, l-a rănit la frunte. Vai, nu”, a mai spus Dutton. Liderul opoziției s-a dus imediat să vadă cum se simte cameramanul rănit, care, din fericire, nu a fost grav rănit. După ce s-a asigurat că acesta este bine, Dutton i-a strâns mâna lui Nadir. Liderul opoziției din Australia, Peter Dutton, se afla pe terenul sportiv din Palmerstone pentru a anunța o investiție de 5 milioane de dolari destinată complexului sportiv. „Știm că sportul este un instrument puternic care unește comunitățile. De aceea, Coaliția investește în arena Cazalys. Această arenă emblematică va beneficia de modernizarea de care are nevoie și pe care o merită. Astfel, mii de tineri și familiile lor vor avea parte de un mediu sportiv sigur și modern, iar această arenă deosebită va rămâne funcțională pentru multe decenii de acum înainte”, le-a spus Dutton jurnaliștilor, după incidentul cu mingea. Recomandări Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV Șutul ratat al liderului opoziției vine la doar câteva zile după ce Anthony Albanese a căzut pe scenă în timpul unui eveniment. Peter Dutton era sâmbătă dimineață la Darwin și pentru a prezenta o nouă politică ce vizează răscumpărarea Portului Darwin, după ce acesta a fost închiriat pe 99 de ani unei companii private cu legături în China. Acordul a fost aprobat pe vremea fostului premier din partea Coaliției, Malcolm Turnbull. În ce țară sunt organizate secții de vot chiar și în inima junglei? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Ce partid politic deține recordul pentru cea mai lungă guvernare în cadrul unei democrații moderne, menținându-se la putere aproape neîntrerupt vreme de 55 de ani? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară europeană prăbușirea unei scheme piramidale în 1997 a dus la proteste masive și la căderea guvernului? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care este țara care a acordat femeilor drept de vot abia în 2015, dar doar pentru alegeri locale? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care a fost una din primele forme de vot secret din antichitate? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!” Viva.ro De nebănuit ce face Elena Udrea în închisoare! Apare și numele lui Călin Georgescu Libertateapentrufemei.ro Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric…”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct” Adevarul.ro Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor” Elle.ro Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…” Unica.ro Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO Observatornews.ro „Am sunat la poliţie şi mi s-a râs în nas”. Moartea unei femei într-un apartament din Bucureşti, învăluită în mister. Serviciul Omoruri analizează toate ipotezele HOROSCOP Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
Dacian Cioloș, numit consilier onorific al președintelui Ilie Bolojan. Ce atribuții va avea

„Dacian Julien Cioloș va fi numit în calitatea de consilier onorific al președintelui interimar al României, având ca responsabilitate implicarea în activitățile de coordonare și monitorizare a implementării parteneriatelor strategice ale României”, a transmis Palatul Cotroceni. Decizia va intra în vigoare de joi, 20 martie și va fi valabilă timp de minimum două luni, până la alegerile prezidențiale din luna mai, atunci când Ilie Bolojan va preda ștafeta noului șef de stat. O altă decizie a fost numirea lui Florin Vlădică în funcția de director al Oficiului Informaţii Integrate, în locul lui Constantin Ionescu, la Departamentul Securităţii Naţionale. Constantin Ionescu fusese numit consilier de stat de fostul președinte Klaus Iohannis în februarie 2015. Care a fost cariera politică a lui Dacian Cioloș și ce funcții a avut În perioada noiembrie 1999-decembrie 2001, a ocupat funcția de coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă și rurală la Centrul Internațional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă. În perioada martie 1998-octombrie 1999, a fost directorul Programului de dezvoltare rurală locală în Argeș. În ianuarie 2005, Dacian Cioloș a fost reprezentant al României în Comitetul Special Agricol la Consiliul UE, consilier al ministrului agriculturii și reprezentant în Comitetul Special Agricol al României la Consiliul UE. Recomandări Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV În octombrie 2007, a fost propus independent de guvernul Tăriceanu pentru ocuparea funcției de ministru al agriculturii și dezvoltării rurale, deținând acest portofoliu până la demisia cabinetului, după alegerile parlamentare din noiembrie 2008. În perioada noiembrie 2015-ianuarie 2017, Dacian Cioloș a fost premier tehnocrat. Între octombrie 2021-februarie 2022, Dacian Cioloș a fost președintele USR Plus. Apoi, în mai 2022, a demisionat și din USR, iar în august 2022 a fondat REPER. În iulie 2024, Dacian Cioloș a anunțat că își încheie mandatul de europarlamentar și că se retrage „pentru o bună perioadă de timp” din politică. În ce țară sunt organizate secții de vot chiar și în inima junglei? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Ce partid politic deține recordul pentru cea mai lungă guvernare în cadrul unei democrații moderne, menținându-se la putere aproape neîntrerupt vreme de 55 de ani? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țară europeană prăbușirea unei scheme piramidale în 1997 a dus la proteste masive și la căderea guvernului? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care este țara care a acordat femeilor drept de vot abia în 2015, dar doar pentru alegeri locale? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care a fost una din primele forme de vot secret din antichitate? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!” Viva.ro De nebănuit ce face Elena Udrea în închisoare! Apare și numele lui Călin Georgescu Libertateapentrufemei.ro Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric…”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct” Adevarul.ro Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor” Elle.ro Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…” Unica.ro Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO Observatornews.ro „Am sunat la poliţie şi mi s-a râs în nas”. Moartea unei femei într-un apartament din Bucureşti, învăluită în mister. Serviciul Omoruri analizează toate ipotezele HOROSCOP Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
Administrația Trump va cere pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil, a reafirmat ministrul Justiției
Ordinul semnat de Donald Trump, după ce a revenit la Casa Albă „Instrucțiunile președintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”, a declarat Pam Bondi la Fox News. Imediat ce a revenit la Casa Albă, la 20 ianuarie, Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care solicită sistematic pedeapsa cu moartea pentru cele mai grave infracțiuni, precum și pentru uciderea polițiștilor sau infracțiunile comise de străini ilegali. La 1 aprilie, procurorul general a anunțat că a cerut procurorilor federali care investighează cazul să solicite pedeapsa cu moartea împotriva lui Luigi Mangione, acuzat de uciderea, la 4 decembrie, la New York, a lui Brian Thompson, director general al UnitedHealthcare, cel mai mare asigurător privat de sănătate din Statele Unite. Uciderea cu sânge rece a șefului în vârstă de 50 de ani, care era căsătorit și avea doi copii, a șocat întreaga lume și a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Luigi Mangione riscă pedeapsa capitală Dar numeroase reacții au arătat, de asemenea, furia profundă a americanilor față de programele de asigurări de sănătate, acuzate că favorizează profitul în detrimentul îngrijirii, refuzând rambursările sau prelungind procedurile. Recomandări Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase” De la arestarea sa, Luigi Mangione a beneficiat de un val de simpatie pe rețelele sociale, cu cuvinte-cheie precum „#freeluigi”. În timpul audierilor în care a apărut, câteva zeci de manifestanți s-au adunat în fața instanței pentru a denunța sectorul asigurărilor private de sănătate. „Dacă există un caz în care pedeapsa cu moartea este justificată, acela este acesta”, i-a spus Pam Bondi prezentatoarei Shannon Bream, calificând sprijinul unor tineri pentru presupusul ucigaș drept eronat. „Vom solicita pedeapsa cu moartea ori de câte ori va fi posibil”, a insistat ea. Amintim că Luigi Mangione, tânărul acuzat de uciderea CEO-ului United Healthcare, riscă pedeapsa cu moartea, cerută de Departamentul american al Justiției. „Uciderea lui Brian Thompson, un om nevinovat şi tatăl al doi copii mici, de către Luigi Mangione a fost un asasinat premeditat şi cu sânge rece care a şocat America”, a afirmat Pam Bondi. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!” Viva.ro Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum Libertateapentrufemei.ro Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric…”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct” Adevarul.ro „Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui Elle.ro Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…” Unica.ro Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO Observatornews.ro Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin HOROSCOP Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
PSD pune presiune pe Nicușor Dan să spună cine i-a donat bani înaintea alegerilor: De ce refuză?

PSD pune presiune pe Nicușor Dan să spună cine i-a donat bani înaintea alegerilor. Daniel Zamfir: De ce refuză? Video Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir. Foto: Vlad Chirea / Libertatea Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, i-a cerut și el miercuri, 2 aprilie, primarului Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, să publice numele celor care i-au finanțat campania electorală, în special cele două firme care au donat 200.000 de euro. „Nicușor Dan, evident, are lucruri de ascuns în legătură cu finanțarea campaniei electorale. Dar cel mai important lucru este: de ce refuză Nicușor Dan să spună cine sunt finanțatorii campaniei electorale? De o săptămână îl întreb. PSD i-a cerut zilele trecute să prezinte lista finanțatorilor. Nicușor Dan vorbește despre sumele cheltuite în campania electorală. Nu, Nicușoare. Ne interesează cine sunt cei care te-au finanțat, pentru că cei care te-au finanțat în campania trecută au beneficiat de contracte cu PMB”, a spus senatorul social-democrat într-o conferință de presă, potrivit Agerpres. El a adăugat că are o „suspiciune mai mult decât rezonabilă” că persoanele care finanțează campania lui Nicușor Dan „vor beneficia de avantaje” de la Primăria Capitalei, așa cum s-a întâmplat și în trecut. „Au fost persoane care au donat pentru campania lui Nicușor Dan, iar ulterior fie au fost numiți directori în PMB, fie au obținut contracte din bani publici. Mă pot gândi că finanțarea lui Nicușor Dan poate veni pe filieră rusească? Sau spălare de bani? Sau orice altceva? Să iasă Nicușor Dan să spună”, a conchis Daniel Zamfir. VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9 Recomandări Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase” În replică, primarul general a declarat că PSD a cheltuit „peste 50 de milioane de euro” din bani publici în ultimii cinci ani pentru propagandă electorală și că „tupeul PSD este o ofensă adusă celor 9.000 de oameni care au donat din economiile lor” și că vrea și el să știe „câți bani publici au fost deja cheltuiți pentru pre-campania domnului Antonescu”. Pe 29 martie, Nicușor Dan a declarat că deocamdată a reușit să strângă 2,7 milioane de lei din donații înaintea campaniei pentru alegerile prezidențiale 2025, adică 540.000 de euro, iar doi afaceriști i-au dat nu mai puțin de 1,31 milioane de lei, adică 262.000 de euro. El a refuzat însă să spună cine sunt cei doi oameni de afaceri care l-au sponsorizat cu bani. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!” Viva.ro Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum Libertateapentrufemei.ro Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric…”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct” Adevarul.ro „Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui Elle.ro Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…” Unica.ro Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO Observatornews.ro Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin HOROSCOP Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare Închide
Avionul care a survolat Viena timp de ore întregi în cercuri tulburătoare i-a pus pe jar pe locuitori
Un avion care a survolat Viena timp de ore întregi în cercuri „tulburătoare” i-a pus pe jar pe locuitori Trasul avionului pe cerul Vienei, potrivit flightradar24 Duminică dimineața, deasupra Vienei, un avion a atras atenția observatorilor de la sol printr-o traiectorie neobișnuită, părând că se învârte la nesfârșit pe cer. Zborul ASR141 putea fi urmărit în timp real pe platforma „flightradar24”, unde traseul său ciudat crea o imagine aeriană atât de aglomerată încât acoperea centrul orașului cu marcaje albastre, relatează Heute. Reacții din partea publicului Avionul, un Beechcraft B200 Super King Air, a stârnit o gamă largă de reacții din partea publicului. Unii au glumit că desenul format de zbor „pare prima operă de artă a fiului meu”, în timp ce alții au descris tiparul ca fiind „deranjant” sau chiar „înfricoșător”. Explicația pentru prezența insolitei aeronave este legată de Maratonul orașului Viena, desfășurat în aceeași zi. Ca și în anii anteriori, avionul a fost utilizat – alături de elicoptere – pentru transmiterea TV a evenimentului sportiv. Rol de releu Spre deosebire de elicoptere, avionul nu transporta o echipă de filmare, deoarece zbura la o altitudine mult prea mare, de aproximativ 8.200 de metri. În schimb, acesta avea rolul de releu tehnologic, primind semnalele video de la elicopterele echipate cu camere și retransmițându-le către o stație terestră sau direct către un satelit, evitând astfel eventualele obstacole de transmisie. Odată încheiată transmisia în direct, zborul ASR141 și-a terminat și el misiunea în jurul orei 13:37 și s-a întors la aeroportul Viena-Schwechat, după o activitate de șase ore și 16 minute în aer. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!” Viva.ro Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum Libertateapentrufemei.ro Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric…”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct” Adevarul.ro „Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui Elle.ro Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…” Unica.ro Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO Observatornews.ro Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin HOROSCOP Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare Închide
Dezmăț financiar al partidelor: cheltuieli de 68,4 milioane de lei în două luni. Unde s-au dus cei mai mulți bani
PSD rămâne lider După ce în ianuarie cheltuielile partidelor care beneficiază de bani de la buget fuseseră de 49,21 de milioane de lei (despre care Libertatea a scris aici), în februarie suma a ajuns la 19,19 milioane de lei, conform ultimelor date ale Autorității Electorale Permanente consultate de Libertatea. Iar din această ultimă sumă, 10,75 de milioane de lei au fost pentru „presă și propagandă”. E o sumă de aproape trei ori mai mică față de ianuarie, când au fost cheltuiți 39,03 milioane de lei pentru „presă și propagandă”, dar deloc de neglijat. PSD a cheltuit în total în februarie 6,93 de milioane de lei, cu toate că suma dată ca subvenție a fost 6,74 de milioane de lei. Social-democrații sunt în continuare campioni la banii pentru „presă și propagandă”, prin cei 5,47 de milioane de lei dați în februarie. În ianuarie PSD plătise nu mai puțin de 34,69 de milioane de lei pentru promovare mediatică. La PSD, în luna februarie, a doua cea mai mare cheltuială e cea cu personalul: 528.519 lei, mult peste cea pentru sondaje (88.846 de lei) sau consultanță politică (193.657 de lei). AUR devine consecvent cu banii pentru propagandă Partidul care a încercat să-și găsească „bunăvoință” în presă și a dat a doua cea mai mare sumă în februarie este AUR. 4,31 de milioane de lei a primit partidul lui Simion ca subvenție lunară, dar a avut cheltuieli de 6,07 milioane de lei. 3,48 de milioane de lei s-au dus către „presă și propagandă”. Dar pe lângă acest capitol bugetar, alte sume s-au dus către „organizarea de activităti cu caracter politic” – 353.012 lei, și cheltuieli cu producția și difuzarea de spoturi publicitare – 294.008 lei (cu o lună înainte, AUR mai dăduse 385.457 de lei). Recomandări Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase” Partid în declin, cheltuieli în continuare mari Și PNL a primit în februarie o subvenție de 3,67 de milioane de lei, dar a reușit să cheltuiască peste, adică 4,21 de milioane de lei. Cu toate că se confruntă cu probleme și datorii mari, PNL a reușit să cheltuiască pentru „presă și propagandă” 1,47 de milioane de lei. Alte 1,28 de milioane de lei figurează la cheltuielile din capitolul „investiții în bunuri mobile și imobile, necesare activității partidelor”. De asemenea, liberalii au dat în februarie 277.462 de lei pentru realizarea de sondaje, iar pentru consultanța politică – aproximativ 140.000 de lei. USR are personal numeros Partidul condus de Elena Lasconi, USR, a primit în februarie subvenție în valoare de 2,6 milioane de lei, dar a avut cheltuieli de 2,9 milioane de lei. Suma cea mai mare, 1,08 milioane de lei, a fost reprezentată de cheltuieli de personal, în timp ce aproximativ 600.000 de lei au fost bani pentru „presă și propagandă”. Alte 328.000 de lei s-au dus pe întreținerea și chiria sediilor partidului. POT mizează pe consultanță, SOS nu are date Pentru moment mult mai cumpătat este Partidul Oamenilor Tineri. Deși a primit în luna februarie 1,39 de milioane de lei, POT a cheltuit doar 71.382 de lei. Iar cele mai consistente cheltuieli au fost cele pentru birotică (44.882 de lei) și cele pentru consultanță politică (23.500 de lei). De altfel, POT a avut și în prima sa lună cu subvenție de la stat cheltuieli de 29.375 de lei pentru consultanță politică. Recomandări Cum a fost manipulată administrația Trump de trimisul lui Putin în negocierile pentru încetarea focului în Ucraina Pe de altă parte, AEP nu a publicat raportul financiar al Partidului SOS al Dianei Iovanovici Șoșoacă, de asemenea beneficiar al banilor de la stat. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!” Viva.ro Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum Libertateapentrufemei.ro Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric…”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct” Adevarul.ro „Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui Elle.ro Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…” Unica.ro Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO Observatornews.ro Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin HOROSCOP Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
Prezență sub așteptări la mitingul pentru Marine Le Pen. Declarațiile liderei extremei drepte franceze
„Aceasta nu a fost o decizie a justiției, ci o decizie politică”, ce „sfidează nu doar statul de drept, ci și starea democrației”, a spus Le Pen în fața oamenilor care s-au strâns în Piața Vauban din Paris. În plus, aceasta a numit drept „vânătoare de vrăjitoare” decizia prin care i s-a interzis să candideze timp de cinci ani. Ea a făcut apel la proteste pașnice, fără violențe. Circa 10.000 de oameni au venit la miting, un număr sub așteptări. Susținerea pentru lidera extremei drepte franceze a venit și prin mesaje video de la politicieni conservatori, precum prim-ministrul ungar Viktor Orban și vicepremierul italian Matteo Salvini. Le Pen a comparat situația sa cu cea a lui Salvini, care este judecat în Italia pentru că nu a permis acostarea unei nave a unui ONG cu migranți ilegali. Jordan Bardella, președintele partidului Adunarea Națională, văzut ca un posibil candidat la alegerile prezidențiale, a spus că decizia instanței a fost „un atac direct asupra democrației și o rană pentru milioane de francezi patrioți”, conform BBC. În același timp, mai puțin de 5.000 de manifestanți progresiști s-au strâns în Piața Republicii, la o contramanifestație pentru apărarea „statului de drept”. Un alt eveniment de acest gen a fost organizat și în suburbia Saint Denis de partidul „Renașterea”. Recomandări Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase” Fostul prim-ministru Gabriel Attal a spus: „Dacă furi, plătești. Mai ales dacă ești un responsabil politic”. Amintim că Marine Le Pen, în vârstă de 56 de ani, a fost condamnată la patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare. Ceilalți doi ar putea fi executați sub o formă de arest la domiciliu, sub supraveghere. Ea a fost amendată cu 100.000 de euro și nu mai poate ocupa funcții publice timp de cinci ani. Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!” Viva.ro Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum Libertateapentrufemei.ro Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric…”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct” Adevarul.ro „Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui Elle.ro Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…” Unica.ro Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO Observatornews.ro Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin HOROSCOP Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare
Portretul candidatului Partidului Noua România, Sebastian-Constantin Popescu

Sebastian Popescu, medic veterinar, jurnalist și fondator al Partidului Noua Românie, este unul dintre candidații la alegerile prezidențiale din 2025. Sebastian-Constantin Popescu – date personale Data nașterii: 12 februarie 1982 (Zodia Vărsător) Locul nașterii: Balș Sebastian-Constantin Popescu nu este căsătorit și nu are copii Site: Sebastianpopescu.roFacebook: Sebastian PopescuInstagram: Sebastian.Popescu12TikTok: Sebastian Popescu96 Sebastian Popescu are 42 de ani, este candidatul Partidului Noua Românie (PNR), pe care l-a fondat în 2015 și din partea căruia a candidat și la alegerile prezidențiale din 2019. Avea atunci doar 37 de ani și era, astfel, cel mai tânăr candidat din istorie pentru Președinția României. Acum, candidatul Partidului Noua Românie poate fi găsit pe poziția 10 în buletinul de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025. Educație – ce studii are Sebastian-Constantin Popescu Sebastian Constantin Popescu a absolvit gimnaziul, cu o pauză de doi ani în care și-a continuat studiile în județul Vâlcea, în Balș. A urmat Liceul Agricol Bălcești din „dragoste pentru animale”, cum susține candidatul la alegerile prezidențiale din 2025 pe pagina personală. Recomandări Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase” A absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, în anul 2006. La un an de la finalizarea studiilor universitare la Timișoara, Sebastian Popescu s-a mutat la București. Cariera profesională – ce CV are Sebastian-Constantin Popescu În 2007, Sebastain-Constantin Popescu a fost angajat la mai multe petshop-uri din Carrefour, în Colentina dar și în Feeria. Anul următor, el s-a angajat la o farmacie veterinară. În 2009, candidatul Partidului Noua România a înființat site-ul de știri Exclusivnews.ro, site care activează până în acest moment. Conform informațiilor publicate de site-ul său, Sebastian Constantin Popescu a schimbat multiple locuri de muncă în perioada 2007 – 2012, fiind angajat la diverse clinici, cabinete și farmacii veterinare. Cariera politică a lui Sebastian Constantin Popescu Partidul Noua Românie a fost înființat de Sebastian Constantin Popescu în 2015, afirmând că „am făcut un pas hotărât spre politică”. Partidul a fost fondat, conform candidatului la alegerile prezidențiale din 2025, pe „un proiect politic bazat pe convingerea că România are nevoie de o schimbare profundă. PNR promovează transparența, meritocrația și integritatea”. Recomandări Cum a fost manipulată administrația Trump de trimisul lui Putin în negocierile pentru încetarea focului în Ucraina Tânărul a candidat atât la alegeri prezidențiale din 2019, dar și alegerile europarlamentare, nereușind însă să obțină minimul de voturi necesare. În 2019 a obținut 30.850 de voturi (0.33%), în timp ce în 2024 a obținut 14.683 de voturi, clasându-se sub Ludovic Orban, care s-a retras din cursa înainte de primul scrutin din 2024. Programul politic al lui Sebastian-Constantin Popescu În 2025, Popescu promite că nu va avea nicio zi de concediu ca șef al statului și că va retrage decorațiile oferite de foștii președinți dacă beneficiarii acestora nu au un comportament adecvat. Pe site-ul său, Sebastian-Constantin Popescu susține că programul său politic include modernizarea sistemului de sănătate, sporirea calității în învățământ, sprijinirea antreprenorilor și reindustrializarea României. Dacă va fi ales, Sebastian-Constantin Popescu susține că o creeze un sistem de justiție independent și echitabil prin consolidarea luptei împotriva corupției. Ce trebuie să știi despre Sebastian-Constantin Popescu – controverse Conform declarației sale de avere, Sebastian-Constantin Popescu deține o casă de 78 mp în Făurești, județul Vâlcea, obținută în 2024, un teren intravilan de 2.426 mp în aceeași zonă dar și 13 terenuri agricole cu suprafețe între 47 mp și 3.995 mp în județul Vâlcea, de asemenea dobândite în 2024. Recomandări Doi tineri soți din Jurilovca produc miere din izmă de baltă: „A fost o surpriză și pentru noi!” În declarația sa de avere, Popescu nu a raportat venituri în ultimul an, susține că nu are bani în conturile bancare și nu deține bijuterii sau alte obiecte de valoare. De asemenea, Popescu susține că nu deține nici un autovehicul. Sebastian-Constantin Popescu are un subiect despre care nu îi place să vorbească: controversata legătura cu Ovidiu Drobotă, un fost hacker devenit managerul unor site-uri de fake news care se recomanda în 2016 ca fiind responsabil de prezența online a Partidului Noua Românie. Press One susține că Drobotă a fost în spatele unuia dintre site-urile care au publicat știri false în campania pentru alegerile prezidențiale din SUA în 2019, favorizându-l pe Donald Trump. În România este creatorul unuia dintre cele mai cunoscute site-uri conspiraționiste, expunere.com. În ceea ce privește alegeri prezidențiale din 2025, Popescu a fost centrul unei controverse legate de candidatura sa, după ce Biroul Electoral Central a cerut stabilirea autenticității listelor de semnături depuse de acesta. Motivul deciziei BEC a fost legat de mai multe nereguli constatate în documentele depuse, Biroul Electoral Central a remarcat că „în toate declaraţiile pe proprie răspundere prin care se atestă veridicitatea semnăturilor susţinătorilor, la «întocmitor» figurează numele candidatului”. De asemenea, Popescu a fost centrul unei alte controverse în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025, când jurnalista Denise Rifai l-a dat afară din emisiune deoarece refuza să răspundă la întrebările sale. Poze cu Sebastian Constantin-Popescu VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9 Alegerile prezidențiale din România se desfășoară pe 4 și 18 mai 2025. Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT
Doi cercetători au câștigat Oscarul științei: cine sunt cei care au avansat tratamentul pentru o boală incurabilă
O carieră dedicată studierii sclerozei multiple Hauser, în vârstă de 74 de ani, și-a dedicat cariera studierii SM după ce a întâlnit o pacientă tânără pe nume Andrea, a cărei viață a fost distrusă de această boală. El își amintește: „Am văzut-o incapabilă să vorbească, paralizată pe partea dreaptă, incapabilă să înghită și, în curând, incapabilă să respire singură, și îmi amintesc că m-am gândit că acesta era cel mai nedrept lucru pe care îl văzusem vreodată în medicină..” La acea vreme, nu existau tratamente pentru SM, iar oamenii de știință credeau că celulele T erau singurele responsabile pentru atacul sistemului imunitar asupra corpului. Hauser a pus la îndoială această teorie și a studiat rolul celulelor B în dezvoltarea bolii. Împreună cu echipa sa, Hauser a reușit să reproducă daunele cauzate de SM sistemului nervos uman la marmosete, o specie mică de maimuțe. Deși inițial respinsă, cercetarea lor a condus în cele din urmă la rezultate impresionante în 2006, când tratamentele care vizau celulele B au fost asociate cu „o reducere de peste 90%, a inflamației creierului”, potrivit lui Hauser. Alberto Ascherio a investigat cauzele SM Pe de altă parte, Alberto Ascherio, în vârstă de 72 de ani, profesor la Harvard, s-a concentrat pe investigarea cauzelor SM. El a observat că boala afecta în principal persoanele din emisfera nordică și a început să studieze posibilitatea implicării unui virus. Recomandări Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase” După aproape 20 de ani de cercetare, Ascherio și echipa sa au confirmat în 2022 o legătură între SM și virusul Epstein-Barr (EBV), responsabil și pentru mononucleoza infecțioasă. „Majoritatea persoanelor infectate cu EBV nu vor dezvolta niciodată SM”, a explicat Ascherio pentru AFP, dar toți cei care dezvoltă SM au avut mai întâi EBV. Deși SM rămâne incurabilă, iar tratamentele actuale nu funcționează pentru toți pacienții, descoperirile lui Hauser și Ascherio au deschis noi perspective pentru tratamente și măsuri preventive. Cercetări și în alte boli neurodegenerative Ascherio își extinde acum cercetările pentru a investiga rolul infecțiilor virale în alte boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer sau scleroza laterală amiotrofică (SLA). „Este ca și cum am fi acolo unde eram cu SM acum 20 sau 30 de ani”, a declarat el. Premiul Breakthrough recunoaște contribuția semnificativă a celor doi cercetători în domeniul neurologiei și epidemiologiei. Munca lor a schimbat fundamental înțelegerea SM și a deschis calea pentru noi abordări în tratarea și prevenirea acestei boli debilitante. Cercetările lui Hauser și Ascherio demonstrează importanța perseverenței în știință. În ciuda scepticismului inițial, ei au continuat să-și urmeze ipotezele, conducând în cele din urmă la descoperiri care au potențialul de a îmbunătăți viețile a milioane de oameni. Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune? Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou! LOGIN / CREEAZĂ CONT Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!” Viva.ro Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum Libertateapentrufemei.ro Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița…” Adevarul.ro Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude” Elle.ro Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…” Unica.ro Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO Observatornews.ro Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate HOROSCOP Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac