Diana Șoșoacă, prinsă cu minciuna de Factual: Ceauşescu a fost cel care a făcut alfabetizarea României
„Dumneavoastră sunteți copilul unor părinți care au învățat într-unul dintre cele mai bune sisteme de învățământ pentru că Ceaușescu a fost cel care a făcut alfabetizarea României. Cred că și dumneavoastră aveți niște părinți care au avut niște locuri de muncă în niște întreprinderi, fabrici și uzine și instituții datorită faptului că regimul Ceaușescu a construit ceea ce aceste amibe și acești dezertori ai poporului român au încercat să distrugă și au și distrus”, a declarat Diana Șoșoacă. Întrebată de abuzurile făcute de regimul comunist, în contextul în care a fost construit Canalul Dunăre – Marea Neagră, ea a replicat că „Și eu am avut (rude și bunici, n.red.), dar îl confundați pe Ceaușescu cu regimul sovietic și stalinist. Mai învățați, mai puneți mâna pe istorie”, a completat Șoșoacă. Pentru declarații similare, reprezentanții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a depus un denunț penal împotriva Dianei Șoșoacă. Ea este acuzată de săvârșirea infracțiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității şi de crime de război”, prevăzută și pedepsită de disp. art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002. Recomandări Emil Hurezeanu, la un pas de demitere. Cine e varianta luată în calcul la Externe de premierul Ciolacu SURSE Ce verificăm? Care a fost evoluția ratei de alfabetizare în România în perioada regimului condus de Nicolae Ceaușescu? Verificare Ideologia comunistă a apărut în România la începutul secolului 19. În perioada 1947-1965, regimul a fost amprentat de influența sovietică, fiind condus, cu preponderență, de Gheorghe Gheorghiu-Dej. După moartea acestuia, conducerea țării a fost preluată de Nicolae Ceaușescu, al cărui regim a continuat până în 1989. După 1948, când țara noastră a intrat în sfera de influență a Rusiei, a fost într-adevăr adoptat un program de alfabetizare, denumit „eradicarea neștiinței de carte”, care s-a încheiat în 1956 (v.p. 263 din studiul Alfabetizarea în cadrul educației adulților sub regimul comunist (1948-1956)). În volumul România și Europa – Acumularea decalajelor economice 1500 – 2010, scris de istoricul Bogdan Murgescu, „se estimează că în 1948 mai erau în România circa 4 milioane de analfabeți, adică circa 29% din populația în vârstă de 7 ani sau mai mult” (v.p.386), iar la începutul anilor 90, rata de alfabetizare era de peste 90%. Cu alte cuvinte, când a ajuns la putere Nicolae Ceaușescu, rata de alfabetizare era deja undeva la 70%, dar a crescut într-adevăr la 90% până la finalul dictaturii sale. Detalii suplimentare despre evoluția sistemului de învățământ din țara noastră pot fi accesate în studiul Evoluția centenară a învățământului în România. Recomandări Amatorismul Casei Albe a lui Trump. „Signalgate” va trimite unde de șoc în aparatul de securitate al SUA și în aliații străini Potrivit datelor statista.com, în anul 1976 rata de alfabetizare la nivel mondial era de 65,59%. Mai multe informații despre acest subiect pot fi accesate într-un raport Unesco, care tratează subiectul pentru perioada 1950-2000. Potrivit volumului „România un secol de istorie”, publicat în cadrul proiectului național RO-Centenar de Institutul Național de Statistică, rețeaua de unități de învățământ (grădinițe, școli primare și gimnaziale, licee și universități), a evoluat în felul următor: Dacă în anul școlar (universitar) interbelic 1938/1939 – caracterizat ca un an cu o economie stabilă a României – au funcționat 159.000 unități școlare (universitare), din care: 16.000 grădinițe, 137.000 mii școli primare și gimnaziale, 408 licee, 224 școli profesionale și 16 instituții de învățământ superior public cu 33 facultăți, în anul școlar (universitar) 1948/1949 – anul caracterizat de o nouă reformă a învățământului – rețeaua de unități de învățământ cuprindea 191.000 de unități școlare, din care: 3.000 grădinițe, 148.000 școli primare și gimnaziale, 281 licee, 511 școli profesionale, 454 școli postliceale de specialitate și tehnice de maiștri și 47 instituții de învățământ superior public cu 129 facultăți. Recomandări BNR tipărește bani pentru pomenile lui Ciolacu. Guvernul se împrumută 50 de miliarde de euro pe an – ANALIZĂ Curba ascendentă a continuat și ulterior. Mai multe date despre ratele de alfabetizare ale țărilor din Europa pot fi accesate aici, aici sau aici. Pentru a înțelege datele puse la dispoziție din acest articol trebuie menționat și faptul că unele dintre ar fi putut suferi modificări pentru a fi în concordanță cu discursul oficial din perioada comunistă prin care se anunța modelarea „omului nou” (vezi detalii și aici). Concluzie Ținând cont de aceste informații, afirmațiile Dianei Șoșoacă sunt false. Rata de alfabetizare în România era de aproximativ 70% în anul în care Nicolae Ceaușescu a devenit președintele țării, iar în 1990, după ce țara noastră a schimbat regimul, rata era de peste 90%. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, „Familia Bundy”. Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic Viva.ro Este anunțul momentului despre Elena Lasconi. De nebănuit ce s-a aflat despre ea abia acum, după ce s-a înscris din nou în cursa pentru alegerile prezidențiale. Nici susținătorii ei nu știau Libertateapentrufemei.ro Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent Adevarul.ro Motivul pentru care Călin Georgescu ezită să îl susțină public pe George Simion. De ce absentează de la protestul organizat de ziua lui Elle.ro Victor Ponta, dezvăluiri despre motivele care au dus la divorțul de Daciana Sârbu. Ce defecte și-a descoperit: „Am mereu nevoie de noi provocări” Unica.ro „De ce să-mi fie frică de el?… Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el Observatornews.ro Reacţia poliţistului prins la furat tije pentru WC. Are un salariu de peste 10.000 de lei HOROSCOP Horoscop 26 martie 2025. Taurii trebuie să facă un inventar foarte cuprinzător al calităților partenerilor de orice fel, în special cel de cuplu
Premierul din Kosovo, păcălit de doi comedianți ruși

Premierul din Kosovo, victima unei farse telefonice pusă la cale de doi comedianți ruși Albin Kurti, premierul Kosovo. FOTO: Hepta. Biroul prim-ministrului kosovar a recunoscut, miercuri, că Albin Kurti a fost victima unei farse telefonice, luna trecută, pusă la cale de doi comedianți ruși, relatează AP. Pe 11 februarie, la două zile după alegerile parlamentare din Kosovo, Vladimir Kuzneţov şi Alexei Stoliarov l-au sunat pe Kurti, pretinzând că la telefon este preşedintele Letoniei. Comedianții sunt cunoscuți pentru farsele pe care le fac la telefon unor personalități. Presa a relatat că premierul a discutat cu ei despre Serbia, Rusia, dar și alte subiecte la zi. Biroul prim-ministrului a precizat, ulterior, într-o declarație, că Albin Kurti a primit atât de multe mesaje de felicitare pentru alegeri, încât „din cauza constrângerilor de timp, nu a fost întotdeauna posibil să se efectueze o verificare amănunțită a fiecărui apel”. Corpul electoral din Kosovo nu a anunțat încă rezultatele finale ale alegerilor. Odată ce acestea vor fi centralizate, președintele îi va cere lui Kurti să formeze un nou Cabinet. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, „Familia Bundy”. Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic Viva.ro Este anunțul momentului despre Elena Lasconi. De nebănuit ce s-a aflat despre ea abia acum, după ce s-a înscris din nou în cursa pentru alegerile prezidențiale. Nici susținătorii ei nu știau Libertateapentrufemei.ro Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent Adevarul.ro Motivul pentru care Călin Georgescu ezită să îl susțină public pe George Simion. De ce absentează de la protestul organizat de ziua lui Elle.ro Victor Ponta, dezvăluiri despre motivele care au dus la divorțul de Daciana Sârbu. Ce defecte și-a descoperit: „Am mereu nevoie de noi provocări” Unica.ro „De ce să-mi fie frică de el?… Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el Observatornews.ro Reacţia poliţistului prins la furat tije pentru WC. Are un salariu de peste 10.000 de lei HOROSCOP Horoscop 26 martie 2025. Taurii trebuie să facă un inventar foarte cuprinzător al calităților partenerilor de orice fel, în special cel de cuplu Închide
Demisia lui Emil Hurezeanu, pe masa PSD-PNL. Ministrul de Externe, întâlnire cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Emil Hurezeanu a vorbit telefonic cu Ilie Bolojan și cu Marcel Ciolacu atât ziua precedentă, cât și astăzi și le-a transmis că dorește o discuție lămuritoare, iar clarificările vor avea loc peste două zile, adică vineri, 28 martie. „Lucrurile stau în felul următor. Deocamdată, lui Emil Hurezeanu nu i s-a cerut să își dea demisia, nu i s-a spus că va fi demis și nici nu i s-a făcut vreun reproș direct. Dar, ținând cont de atmosfera generată inclusiv de afirmațiile publice recente ale premierului, ministrul de Externe i-a sunat aseară și astăzi și pe președinte (n.red. Ilie Bolojan), și pe premier (n.red. Marcel Ciolacu) și le-a cerut o întâlnire față în față pentru a discuta cu cărțile pe masă”, au explicat surse din cercurile MAE pentru Libertatea. Discuțiile nu pot avea loc mâine, 27 martie, pentru că Ilie Bolojan va merge la reuniunea șefilor de stat și de guvern de la Paris, iar Emil Hurezeanu va rămâne la Ministerul de Externe, unde va avea o întrevedere cu omologul polonez. „Mâine toată lumea este plecată, așa că urmează ca vineri să aibă loc discuția și clarificările. Adică peste două zile, când va fi o ședință la care vor participa reprezentanții coaliției PSD-PNL”, au precizat sursele citate. Recomandări Emil Hurezeanu, la un pas de demitere. Cine e varianta luată în calcul la Externe de premierul Ciolacu SURSE Pe de altă parte, ministrul de Externe nu ține de funcție, iar dacă i se va cere să plece pentru binele României, atunci nu va avea nicio problemă „să ia decizia potrivită”. Concret, Emil Hurezeanu le-a transmis lui Ilie Bolojan și lui Marcel Ciolacu faptul că vrea o discuție lămuritoare. Vrea să afle părerea celor doi, să îi spună clar dacă doresc ca el să plece sau nu. Dacă îi vor spune că este spre binele României să renunțe la funcție, atunci va lua decizia potrivită. Surse politice și din cercurile MAE pentru Libertatea: Emil Hurezeanu este ministru de Externe din decembrie 2024, iar PNL, atunci când l-a propus în Guvernul Ciolacu 2, a argumentat în ședințele de coaliție că „Emil Hurezeanu este unul dintre cei mai buni diplomați de carieră din România”, potrivit informațiilor Libertatea. La acel moment, Ilie Bolojan era președinte interimar al PNL. Acum, funcția a fost preluată de Cătălin Predoiu. Ciolacu l-a amenințat deja pe Hurezeanu cu demiterea după scandalul plecării fraților Tate în SUA Premierul și președintele PSD a lăsat de înțeles de mai multe ori că nu îl agreează pe ministrul propus de PNL la Externe. Pe 27 februarie, Marcel Ciolacu a spus, tăios, că nu i se pare normal ca Hurezeanu să facă aprecieri sau comentarii fără să se consulte mai întâi cu el. Afirmațiile au venit după ce Emil Hurezeanu a dezvăluit că trimisul lui Donald Trump, Richard Grenell, l-a întrebat de situația fraților Tate într-o discuție la Munchen, lucru pe care partea americană l-a negat. După câteva zile, Andrew și Tristan Tate au plecat în SUA, deși aveau control judiciar. Recomandări Amatorismul Casei Albe a lui Trump. „Signalgate” va trimite unde de șoc în aparatul de securitate al SUA și în aliații străini Apoi, Ciolacu l-a avertizat clar că, dacă nu respectă ce i-a cerut, îl va demite. „Înainte de a mai face comentarii și de a mai da răspunsuri unor persoane, să întrebe întâi și primul ministru și să hotărâm împreună. Dacă nu, atunci domnul Hurezeanu va pleca acasă, cum este normal în orice stat democratic. Fiindcă, repet, Guvernul României este condus de Marcel Ciolacu”, a conchis șeful Executivului și al PSD pe 27 februarie. Între cei doi avusese loc și o discuție privată la Guvern, pe 18 februarie, premierul Marcel Ciolacu l-a admonestat, iar la final a dat un comunicat de presă în care scria că SUA nu au cerut României detalii referitoare la frații Tate, deși Hurezeanu spusese altceva. Pe 25 martie, după ce administrația Trump a decis să amâne pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver, deși țara noastră trebuia să scape de vizele de SUA pe 31 martie, Ciolacu s-a referit din nou la prestația ministrului Hurezeanu. „Nu sunt un mare fan Hurezeanu. Dar știe și domnia sa. Nici eu nu cred că domnia sa este un fan al lui Marcel Ciolacu. Domnul Hurezeanu este, fără să-l jignesc, un diplomat de modă veche, într-o zonă de diplomație foarte bine adaptată la Europa. Nu este în dinamica diplomației care se impune acum cu SUA. Asta nu înseamnă că domnul Hurezeanu nu este un diplomat de excepție”, a spus Ciolacu pentru gândul.ro. Recomandări BNR tipărește bani pentru pomenile lui Ciolacu. Guvernul se împrumută 50 de miliarde de euro pe an – ANALIZĂ O zi mai târziu, pe 26 martie, premierul a făcut completări. „Eu nu demit pe nimeni. Tocmai v-am anunţat că voi avea o discuţie cu domnul preşedinte interimar, domnul Bolojan. E o discuţie în primul rând să hotărâm dacă se impune schimbarea domnului Hurezeanu sau nu. Poate găsim un împuternicit special”, a spus Ciolacu, aflat la Constanța. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, „Familia Bundy”. Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic Viva.ro Este anunțul momentului despre Elena Lasconi. De nebănuit ce s-a aflat despre ea abia acum, după ce s-a înscris din nou în cursa pentru alegerile prezidențiale. Nici susținătorii ei nu știau Libertateapentrufemei.ro Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent Adevarul.ro Motivul pentru care Călin Georgescu ezită să îl susțină public pe George Simion. De ce absentează de la protestul organizat de ziua lui Elle.ro Victor Ponta, dezvăluiri despre motivele care au dus la divorțul de Daciana Sârbu. Ce defecte și-a descoperit: „Am mereu nevoie de noi provocări” Unica.ro „De ce să-mi fie frică de el?… Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica
Bill Gates avertizează că AI-ul va lua multe locuri de muncă, dar trei profesii vor rămâne esențiale
Miliardarul a explicat recent, în mai multe interviuri, că inteligența artificială va înlocui forța de muncă umană în numeroase domenii, deși în anumite profesii va fi în continuare necesară intervenția umană. Potrivit lui Gates, domenii precum programarea, cercetarea biologică și expertiza în energie nu pot fi complet înlocuite de AI. „Vor exista lucruri pe care le vom păstra pentru noi. Însă fabricarea obiectelor, transportul și agricultura vor deveni, în esență, probleme rezolvate”, a declarat Gates. Gates consideră că în domeniul programării, rolul programatorilor umani va rămâne esențial. Deși inteligența artificială poate ajuta la scrierea codului, expertiza umană este necesară pentru identificarea și corectarea erorilor, precum și pentru perfecționarea algoritmilor. Programatorii trebuie să înțeleagă cum funcționează AI pentru a se asigura că aceasta operează corect și nu „se comportă într-un mod imprevizibil”. Creativitatea și abilitățile de rezolvare a problemelor vor continua să fie factori-cheie în acest domeniu, notează Toms Guide. În ceea ce privește cercetarea biologică și descoperirile științifice, Gates consideră că expertiza și creativitatea umană vor rămâne indispensabile. Deși AI poate ajuta la diagnosticarea bolilor și analiza ADN-ului, biologii sunt în continuare esențiali pentru interpretarea rezultatelor și dezvoltarea de noi teorii. Recomandări Emil Hurezeanu, la un pas de demitere. Cine e varianta luată în calcul la Externe de premierul Ciolacu SURSE De asemenea, Gates este de părere că domeniul energiei este prea complex pentru a fi complet automatizat. Inteligența artificială nu poate prelua în totalitate controlul în acest sector, astfel că expertiza umană va continua să joace un rol important. Gates susține că inteligența artificială poate permite oamenilor să muncească mai puțin Bill Gates susține faptul că inteligența artificială poate permite oamenilor să muncească mai puțin și să aibă mai mult timp pentru alte activități. De asemenea, AI ar putea face ca sfaturile medicale și educația să fie mai accesibile și mai ieftine. „Nu ar fi mai bine dacă am lucra doar 2-3 zile pe săptămână? Desigur, întrebarea rămâne: ce vom face în zilele libere?”, a adăugat el. Chiar dacă viitorul este încă incert, expansiunea AI ar putea transforma fundamental piața muncii și ar putea crea noi oportunități pentru oameni. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, „Familia Bundy”. Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic Viva.ro Este anunțul momentului despre Elena Lasconi. De nebănuit ce s-a aflat despre ea abia acum, după ce s-a înscris din nou în cursa pentru alegerile prezidențiale. Nici susținătorii ei nu știau Libertateapentrufemei.ro Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent Adevarul.ro Motivul pentru care Călin Georgescu ezită să îl susțină public pe George Simion. De ce absentează de la protestul organizat de ziua lui Elle.ro Victor Ponta, dezvăluiri despre motivele care au dus la divorțul de Daciana Sârbu. Ce defecte și-a descoperit: „Am mereu nevoie de noi provocări” Unica.ro „De ce să-mi fie frică de el?… Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el Observatornews.ro Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. „Suntem noi, ăștia de 75 de ani” HOROSCOP Horoscop 26 martie 2025. Taurii trebuie să facă un inventar foarte cuprinzător al calităților partenerilor de orice fel, în special cel de cuplu
Călin Georgescu a mințit despre prețul benzinei și al motorinei. Factual: Informațiile postate sunt false
„POPORUL ROMÂN nu va mai permite unor companii să se îmbogățească dacă asta presupune sărăcirea noastră, ca neam și țară, cu orice preț. O solicitare fermă către OMV Petrom: scădeți prețul la pompă de urgență, miroase a vapori de corupție!!! Motivul solicitării: Prețul mediu la țiței scade cu 11,4% Statul elimină taxa pe țiței procesat Profitul OMV crește cu 54% Prețul acțiunii OMV crește cu 24% Concluzie: În condițiile expuse mai sus, de ce pentru poporul român prețul benzinei și motorinei crește la pompă? De ce? Normal era să scadă (conform cifrelor exprimate). OMV-Petrom vă merge bine în România?! Atunci să le meargă bine și românilor în România. Vă vedem și VĂ JUDECĂM.” Ce verificăm? Prețului petrolului la începutul anului, dacă statul elimină taxa pe țiței procesat și evoluția acțiunilor OMV Petrom. Verificare Pentru a vedea, la nivel mondial, ce evoluție a avut prețul petrolului în ultimul an am consultat datele publice oferite de tradingeconomics.com. Este vorba despre o platformă de informații, care pune la dispoziție date financiare și previziuni economice, cursuri de schimb, indici bursieri, randamente ale obligațiunilor guvernamentale și prețuri ale mărfurilor din aproape 200 de țări. Recomandări Emil Hurezeanu, la un pas de demitere. Cine e varianta luată în calcul la Externe de premierul Ciolacu SURSE Potrivit acestor informații, în 28 februarie 2024 prețul barilului de petrol era de 78,230 dolari, iar în 20 ianuarie 2025, data la care a fost făcută postarea, prețul barilului era de 76,452 dolari, valoarea lui scăzând cu 1,21%. Astfel, nu se poate afirma că „prețul petrolului a scăzut cu 11,4%”. Statul român și „taxa pe țiței procesat” Călin Georgescu afirmă că statul român ar fi eliminat una dintre taxele pe care un compania OMV Petrom trebuia să le plătească. Afirmația lui Georgescu pleacă de la următoarea situație. Ordonanța de Urgență 186/2022 impunea o contribuție de solidaritate de 60% pe profiturile excesive ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare. Compania OMV Petrom a reacționat la aceste obligații, iar președintele Klaus Iohannis a făcut o cerere de reexaminare a textului legislativ. Astfel, contribuția inițială a fost eliminată și, în schimb, a fost introdusă o taxă fixă de 350 lei pe tonă de țiței procesat în rafinării, aplicabilă doar companiilor ce practică atât extracția, cât și rafinarea – situație valabilă doar pentru OMV Petrom. Rezultatul a fost o obligație de plată de peste 1,48 miliarde lei. Recomandări Amatorismul Casei Albe a lui Trump. „Signalgate” va trimite unde de șoc în aparatul de securitate al SUA și în aliații străini Ulterior, a fost emisă Legea 290/2024 care a ajuns să impoziteze mai mult companiile din domeniul petrolier (vezi explicații aici și aici). De altfel, Factual.ro a scris despre taxele plătite de cei care activează în acest domeniu. Legea petrolului stabilește că o firmă care exploatează, transportă și stochează țiței în țara noastră poate plăti o redevență cuprinsă între 16,5% și 26,5%. Profitul și prețul acțiunilor OMV Petrom Firma OMV-Petrom nu are exclusiv acționari privați: 51,1% din acțiuni sunt deținute de compania austriacă OMV Aktiengesellschaft 20,5% din acțiuni aparțin statului român 28,1% din acțiuni sunt controlate de alte persoane fizice și juridice. Bursa de Valori București arată că, în 20 ianuarie, prețul unei acțiuni OMV-Petrom era de 0,7245 lei, iar cu o lună înainte de această dată valoarea unei acțiuni fusese de 0,7365 lei. De asemenea, în ultima jumătate de an, cea mai mare valoare a unei acțiuni a acestei companii a fost de 0,7650 lei, iar în ultimul an de 0,7930 lei. Astfel, nici afirmația „prețul acțiunii OMV crește cu 24%” nu este adevărată. În privința evoluției profitului acestei companii, raportul financiar de la sfârșitul anului trecut arată că în ultima parte a anului trecut, comparativ cu aceeași perioadă de timp din 2023, nu s-a înregistrat o creștere a profitului cu 24%. Recomandări BNR tipărește bani pentru pomenile lui Ciolacu. Guvernul se împrumută 50 de miliarde de euro pe an – ANALIZĂ „Profitul înainte de impozitare și de contribuția de solidaritate în T4/24 a fost în sumă de 288 milioane lei, mai mic comparativ cu valoarea de 2.004 milioane lei din T4/23. Profitul înainte de impozitare în T4/24 a fost in suma de 288 mil lei, mai mic comparativ cu 1.630 milioane lei în T4/23.”, arată raportul financiar. Cu alte cuvinte, în ultima parte a anului trecut, față de aceeași perioadă din 2023, profitul companiei a scăzut cu 82%. Nici calculat pe ani, în intervalul 2020-2024 nu se poate spune că profitul a crescut cu 54%. Graficul arată cum profitul companiei a crescut între 2020 și 2022. În 2021, profitul aproape s-a dublat față de 2020, iar în 2022 a crescut de aproape patru ori față de 2021. Totuși, în 2023, profitul a scăzut brusc, ajungând la aproximativ 40% din cât era în 2022. Scăderea poate fi pusă pe seama faptului că, odată cu introducerea taxei de 350 lei/tonă de țiței, OMV Petrom a plătit la bugetul de stat aproximativ 1,5 miliarde lei. Însă acesta nu a fost singurul motiv care să poată explica această situație. Rapoartele financiare pentru 2023 pot fi accesate aici și mai multe explicații pot fi citite aici. În 2024, profitul a crescut din nou, dar doar cu un mic procent, de 6%, față de anul precedent. Concluzie Informațiile postate de Călin Georgescu sunt false. Compania OMV Petrom nu și-a dublat profitul în 2024 față de 2023, la fel cum valoarea acțiunilor nu a crescut cu 24%. De asemenea, prețul la petrol nu a scăzut cu 11,4%, iar taxa pe țițeiul procesat nu a fost eliminată. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News
Kremlinul a prezentat lista infrastructurilor incluse în armistițiul din domeniul energetic

Kremlinul a prezentat lista infrastructurilor incluse în armistițiul din domeniul energetic Poză cu o clădire din Ucraina care a fost atacată de forțele ruse. Imagine cu caracter ilustrativ Captură X/ Maria Avdeeva Kremlinul a difuzat marți o listă a infrastructurilor energetice pe care pretinde că armata sa nu le va ataca într-un „moratoriu” de 30 de zile care ar fi început în data de 18 martie, relatează AFP. Conform listei, Rusia nu va ataca rafinării de petrol, oleoducte, gazoducte, instalaţii de depozitare de petrol și gaze, inclusiv staţii de pompare, infrastructuri de producţie şi de transport de electricitate, inclusiv centrale electrice, substaţii, transformatoare şi distribuitoare, centrale nucleare şi baraje hidroelectrice. Kremlinul sugerează că partea ucraineană și-a luat același angajament. „În cazul încălcării moratoriului de către una dintre părţi, cealaltă parte are dreptul să se consideră liberă de obligaţia de a se conforma”, se arată într-un comunicat. Acest armistiţiu a fost anunţat săptămâna trecută în urma discuției telefonice dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, dar nu a fost pus în aplicare în mod real. La câteva ore după anunțul cu privire la armistițiu, Rusia a lansat un atac masiv cu drone și rachete, lăsând în beznă orașul Slaviansk. Pe de altă parte, Statele Unite au anunţat marți că Rusia şi Ucraina au acceptat să înceteze ostilităţile în Marea Neagră și să ia măsuri pentru respectarea armistițiului în infrastructura energetică. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO Viva.ro Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum Libertateapentrufemei.ro „Cu inimile grele, anunțăm cu profundă durere trecerea în neființă a fiului nostru cel mic”. Celebrul sportiv, anunț sfâșietor despre copilul lui de 14 ani. Băiatul a murit în timpul vacanței, iar cauza decesului este un semnal de alarmă pentru toată lumea Adevarul.ro Doi independenți în finala pentru Cotroceni. Scenariul surpriză pentru prezidențiale prezentat de un sociolog Elle.ro Meghan Markle și-a lansat propriul magazinul online. Cum arată rochia „Windsor” de 1.000 de lire sterline pe care o vinde Ducesa. FOTO Unica.ro „De ce să-mi fie frică de el?… Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el Observatornews.ro Decizia SUA de a amâna eliminarea vizelor pentru România, fără precedent. În cât timp poate fi obţinută în regim de urgenţă HOROSCOP Horoscop 26 martie 2025. Taurii trebuie să facă un inventar foarte cuprinzător al calităților partenerilor de orice fel, în special cel de cuplu Închide
Răspunsul lui Victor Ponta la întrebarea dacă a fost ofițer SIE cum a spus Băsescu

Răspunsul lui Victor Ponta la întrebarea dacă a fost ofițer SIE cum a spus Băsescu Politică Victor Ponta, întrebat dacă a fost ofițer SIE: „Cunosc legea. Trebuie să răspund că nu”. Traian Băsescu a spus prima oară acest lucru Video Victor Ponta și-a depus pe 12 martie candidatura la alegerile prezidențiale la BEC. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea Candidatul independent la prezidențiale, Victor Ponta, a dat un răspuns „de manual” la întrebarea dacă a fost ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe (SIE), unul dintre cele patru servicii secrete din România, alături de SRI, STS și SPP. Ponta a fost întrebat la podcastul găzduit pe contul de YouTube HappyFishTV dacă a fost ofițer SIE și a replicat că știe cum trebuie să răspundă în astfel de cazuri. „Nu. Că așa trebuie să răspund. Este exact genul de întrebare… Am citit la un moment dat… Avea un mic text Umberto Eco, zicea «Domnule, despre masoni, dacă ești mason, prima obligație nu spui că ești mason». Deci, eu cunosc legea foarte bine. Nu sunt ofițer al niciunui serviciu de informații. Dar, în rest, dacă am fost acum 20, 50 de ani, dacă am fost, trebuie să vă spun nu. Dacă n-am fost, oricum vă spun nu”, a afirmat Victor Ponta, luni, 24 martie. Întrebat dacă acum este în rezervă și poate să spună adevărul, pentru că nu mai este nicio problemă, Ponta a replicat: „Nu! Nu! Nu! Nu sunt! Nu sunt nici activ, nici în rezervă, nici în retragere”. Victor Ponta și-a depus pe 12 martie candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale 2025, apoi a fost exclus din PSD, după numai câteva ore. Traian Băsescu a spus prima dată că Victor Ponta a fost ofițer SIE Dezvăluirea că Victor Ponta a fost ofițer acoperit al serviciului secret SIE a fost făcută de Traian Băsescu în noiembrie 2014, pe vremea când era președintele României. Recomandări Kremlinul prezintă o listă cu cinci condiții pentru a respecta armistițiul din Marea Neagră. Ce vrea Vladimir Putin Băsescu a afirmat la Realitatea TV că premierul de la acel moment, Victor Ponta, a fost ofițer sub acoperire al Serviciului de Informații Externe între 1997 și 2001, în aceeași perioadă în care era și procuror. „Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE, ceea ce arată și saltul lui de la… A fost! În perioada 1997-2001. Ceea ce explică şi propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct în Parchetul General. Nu este nicio bombă, este o realitate pe care eu sunt gata să o demonstrez”, a spus Băsescu acum 11 ani. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO Viva.ro Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum Libertateapentrufemei.ro „Cu inimile grele, anunțăm cu profundă durere trecerea în neființă a fiului nostru cel mic”. Celebrul sportiv, anunț sfâșietor despre copilul lui de 14 ani. Băiatul a murit în timpul vacanței, iar cauza decesului este un semnal de alarmă pentru toată lumea Adevarul.ro Doi independenți în finala pentru Cotroceni. Scenariul surpriză pentru prezidențiale prezentat de un sociolog Elle.ro Meghan Markle și-a lansat propriul magazinul online. Cum arată rochia „Windsor” de 1.000 de lire sterline pe care o vinde Ducesa. FOTO Unica.ro „De ce să-mi fie frică de el?… Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el Observatornews.ro Decizia SUA de a amâna eliminarea vizelor pentru România, fără precedent. În cât timp poate fi obţinută în regim de urgenţă HOROSCOP Horoscop 26 martie 2025. Taurii trebuie să facă un inventar foarte cuprinzător al calităților partenerilor de orice fel, în special cel de cuplu Închide
Raport secret al Băncii Centrale dezvăluie vulnerabilitatea economiei rusești

Producția de petrol din SUA și în afara OPEC, printre pericolele majore pentru Rusia Reuters relatează că raportul Băncii Rusiei menționează „prețul petrolului ca un risc semnificativ”, citând „o creștere semnificativă a producției în Statele Unite și în afara OPEC” printre riscuri. Surse citate de agenție afirmă că astfel de rapoarte confidențiale sunt de obicei pregătite anual, prezentând riscurile economice cu care s-ar putea confrunta Rusia. În rapoartele anterioare, Banca Rusiei a menționat prețurile scăzute ca unul dintre riscurile pentru economia țării, dar nu a indicat durata ciclului. În raportul actual, acest aspect este clar evidențiat. Șefa Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, Foto: Profimedia Costuri crescute și o o scădere a activității investitorilor Pe lângă prăbușirea prețurilor petrolului, problemele Rusiei ar putea fi create de datorii „rele”, costuri crescute și o scădere a activității investitorilor, conform unui raport separat al Ministerului Economiei din Rusia, menționează Reuters. Recomandări România are dosar la Procuratura Generală din Moscova pentru „acţiuni ostile faţă de Federaţia Rusă” Agenția amintește că OPEC nu planifică modificări în politica sa de producție care ar putea duce la prăbușirea prețurilor „aurului negru”. Cu toate acestea, sugerează că SUA ar putea crește producția de petrol cu asistența altor producători precum Guyana, Brazilia și Kazahstan. În prezent, prețurile petrolului se situează în jurul valorii de 70 de dolari pe baril. Reuters notează că prețurile au scăzut și în timpul pandemiei de coronavirus, dar acest lucru „nu a devenit un test serios al stabilității Kremlinului”. Ziarul Delovoy Peterburg observă că rubla și-a rupt recent complet dependența de petrol, care rămâne totuși unul dintre principalele produse de export. Vas petrolier. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: profimedia Kremlinul acuză presa Occidentală și spune că Rusia nu este în pericol Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu există libertate de exprimare în Occident, citând faptul că în ultimii ani publicații respectate au publicat multe materiale comandate și știri false. Recomandări Fost comandant NATO: „Rusia ar putea ataca Europa în următorii doi ani”. Ce spune despre România și despre Călin Georgescu Raportul Băncii Centrale a Rusiei subliniază importanța monitorizării atente a piețelor energetice globale și a impactului potențial asupra economiei ruse. Avertismentul privind riscurile asociate cu prețurile petrolului evidențiază vulnerabilitățile persistente ale economiei Rusiei la fluctuațiile pieței energetice mondiale. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO Viva.ro Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum Libertateapentrufemei.ro „Cu inimile grele, anunțăm cu profundă durere trecerea în neființă a fiului nostru cel mic”. Celebrul sportiv, anunț sfâșietor despre copilul lui de 14 ani. Băiatul a murit în timpul vacanței, iar cauza decesului este un semnal de alarmă pentru toată lumea Adevarul.ro Doi independenți în finala pentru Cotroceni. Scenariul surpriză pentru prezidențiale prezentat de un sociolog Elle.ro Meghan Markle și-a lansat propriul magazinul online. Cum arată rochia „Windsor” de 1.000 de lire sterline pe care o vinde Ducesa. FOTO Unica.ro „De ce să-mi fie frică de el?… Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el Observatornews.ro Decizia SUA de a amâna eliminarea vizelor pentru România, fără precedent. În cât timp poate fi obţinută în regim de urgenţă HOROSCOP Horoscop 25 martie 2025. Racii sunt tentați să se refugieze în planuri fanteziste și dorințe pe care le-au alimentat și altădată, tot ca un refugiu
Reacția lui Marcel Ciolacu, după ce SUA au suspendat includerea României în programul Visa Waiver

Marcel Ciolacu, după ce SUA au suspendat includerea României în programul Visa Waiver: „Ne-am câștigat pe merit locul” Politică Marcel Ciolacu, după ce SUA au suspendat includerea României în programul Visa Waiver: „Ne-am câștigat pe merit locul” Marcel Ciolacu susține că „revizuirea includerii României în programul Visa Waiver este o măsură strict tehnică”. Foto Hepta Marcel Ciolacu a reacționat marți, 25 martie, după ce Statele Unite au suspendat includerea României în programul Visa Waiver. Președintele PSD este de părere că „revizuirea includerii României în programul Visa Waiver este o măsură strict tehnică”. „Sunt convins că revizuirea includerii României în programul Visa Waiver este o măsură strict tehnică, parte a unui proces de reevaluare globală a riscurilor la adresa securității SUA. Nu există în acest moment vreo legătură concretă cu pașii comuni efectuați până acum de România și Statele Unite în cadrul programului Visa Waiver”, a transmis Ciolacu pe Facebook. În plus, premierul a mai ținut să precizeze și că România a îndeplinit „toate criteriile” și că și-a câștigat „pe merit locul” în program. „Înțeleg contextul reorientării generale a politicii administraţiei Trump, care pune un accent puternic pe combaterea imigraţiei şi întărirea graniţelor SUA. Vom sprijini acest efort așa cum face un partener adevărat. Vom profita de această amânare – care sperăm să fie de scurtă durată -pentru a lucra alături de partenerii americani pentru clarificarea tuturor aspectelor care generează preocupări pentru administrația SUA și, în același timp, să rămânem fermi în susținerea statutului țării noastre de furnizor și garant de securitate”, se mai arată în postare. Recomandări România are dosar la Procuratura Generală din Moscova pentru „acţiuni ostile faţă de Federaţia Rusă” Amintim că Statele Unite suspendă pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver. Anunțul a fost făcutr marți de Guvernul SUA. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO Viva.ro Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum Libertateapentrufemei.ro „Cu inimile grele, anunțăm cu profundă durere trecerea în neființă a fiului nostru cel mic”. Celebrul sportiv, anunț sfâșietor despre copilul lui de 14 ani. Băiatul a murit în timpul vacanței, iar cauza decesului este un semnal de alarmă pentru toată lumea Adevarul.ro Doi independenți în finala pentru Cotroceni. Scenariul surpriză pentru prezidențiale prezentat de un sociolog Elle.ro Meghan Markle și-a lansat propriul magazinul online. Cum arată rochia „Windsor” de 1.000 de lire sterline pe care o vinde Ducesa. FOTO Unica.ro „De ce să-mi fie frică de el?… Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el Observatornews.ro Decizia SUA de a amâna eliminarea vizelor pentru România, fără precedent. În cât timp poate fi obţinută în regim de urgenţă HOROSCOP Horoscop 25 martie 2025. Racii sunt tentați să se refugieze în planuri fanteziste și dorințe pe care le-au alimentat și altădată, tot ca un refugiu Închide
Economii de sute de euro cu noul abonament Ryanair Prime

Pentru o taxă anuală de 79 de euro, membrii abonamentului „Prime” pot economisi până la 420 de euro pe an, dacă zboară de 12 ori. Printre avantajele abonamentului se numără: Locuri rezervate gratuit Asigurare de călătorie inclusă două oferte exclusive pe an (una pe lună) Chiar și pentru cei care călătoresc mai rar beneficiile sunt considerabile. De exemplu, un pasager care zboară de 3 ori pe an poate economisi până la 105 euro, sumă care depășește costul abonamentului. Ryanair a anunțat că abonamentul „Prime” este disponibil pentru 250.000 de membri, fiind oferit pe principiul primul venit, primul servit. Programul face parte din strategia companiei de a oferi clienților fideli opțiuni mai flexibile și acces la servicii premium la costuri reduse. Amendă de 100 de euro pentru întârzieri la check-in Pe lângă lansarea abonamentului „Prime”, Ryanair a introdus și o nouă amendă. Pasagerii care ajung la ghișeul de check-in cu mai puțin de 40 de minute înainte de zbor vor fi obligați să plătească o taxă de 100 de euro. Compania motivează această măsură prin necesitatea de a îmbunătăți punctualitatea zborurilor și de a evita întârzierile cauzate de pasagerii care sosesc în ultimul moment. Recomandări Discuțiile ruso-americane de la Riad au durat 12 ore. Kremlinul vrea cele patru regiuni ucrainene considerate anexate la Rusia Asta în condițiile în care o nouă provocare de pe TikTok îi face pe mulți să piardă zborurile, susținând că nu ai nevoie să ajungi cu trei ore înainte de zbor. Check-in exclusiv digital din noiembrie 2025 Ryanair a confirmat, de asemenea, că va elimina complet biletele de îmbarcare tipărite începând cu 3 noiembrie 2025. Toți pasagerii vor trebui să utilizeze cartea de îmbarcare digitală disponibilă în aplicația „myRyanair”. Directorul general al Ryanair, Michael O Leary, vorbește în timpul unei conferințe de presă – Foto cu caracter ilustrativ: Hepta Potrivit companiei, aproximativ 80% dintre pasageri folosesc deja această metodă, iar noua măsură va reduce risipa de hârtie și va eficientiza procesul de îmbarcare. „Dacă ți se descarcă bateria, noi știm deja unde ai locul, avem documentele tale de călătorie și putem face totul la poarta de îmbarcare”, a spus Michael OLeary, CEO-ul Ryanair, în cadrul conferinței de presă la care a anunțat modificarea. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO Viva.ro Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum Libertateapentrufemei.ro Luminița Anghel, ADEVĂRUL despre problemele cu David, fiul adoptiv. Inimaginabil ce a putut povesti, după ani de tăcere. Solista a avut motive să se teamă pentru viața ei și a fiului biologic Adevarul.ro Noi date despre sănătatea lui Putin, dezvăluite după ce hackerii au spart computerul unei rude a dictatorului rus Elle.ro Gwyneth Paltrow, ironii subtile la adresa lui Meghan Markle? De la ce a pornit totul și cum au reacționat fanii: „Fără bucătărie falsă, fără prieteni falși„ VIDEO Unica.ro Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO Observatornews.ro Subiecte la matematică, simulare Bacalaureat 2025. Care este structura exercițiilor în acest an HOROSCOP Horoscop 25 martie 2025. Racii sunt tentați să se refugieze în planuri fanteziste și dorințe pe care le-au alimentat și altădată, tot ca un refugiu