O actualizare Windows 10/11 distribuită săptămâna aceasta nu se instalează corect, încetinind conexiunea la internet pe sistemele afectate

o-actualizare-windows-10/11-distribuita-saptamana-aceasta-nu-se-instaleaza-corect,-incetinind-conexiunea-la-internet-pe-sistemele-afectate

Parte din colecția obișnuită de actualizări Patch Tuesday, o actualizare Windows etichetată KB5087544 pentru sistemele Windows 10 și KB5089549 pe Windows 11 cauzează mari bătăi de cap utilizatorilor care se confruntă cu încetiniri inexplicabile în funcționarea conexiunii la internet. Aparent, cele patch-urile sus-amintite nu se instalează corect pe anumite PC-uri. Dar instalarea nu eșuează pur și simplu, ci lasă în urmă și noi probleme cu conectivitatea la internet. Potrivit experiențelor povestite de utilizatori mai experimentați care au încercat să-și rezolve singuri problemele, actualizarea este „încăpățânată”, deoarece nu se instalează nici după încercări succesive. Având în vedere că Microsoft tocmai a anunțat o îmbunătățire majoră adusă serviciului Windows Update, care de acum va putea inversa în mod automat actualizările nereușite de drivere, revelația că un patch obișnuit poate cauza probleme chiar dacă instalarea eșuează arată că problemele Windows sunt încă departe de a ajunge la un numitor comun în privința remediilor de urmat. Singurul indiciu la vedere pentru eșuarea procesului de instalare este apariția mesajului ”Ceva nu a mers conform planului. Nu vă faceți griji – se anulează modificările. Vă rugăm să păstrați computerul pornit”. Iar dacă nu observi mesajul afișat chiar în ecranul de actualizare, următoarele simptome ar putea fi chiar problemele cu conexiunea la internet. Vestea oarecum optimistă ar fi că eroarea nu duce la nefuncționarea sistemului sau pierderea totală a conexiunii la internet, fapt ce ar îngreuna în mod considerabil încercările ulterioare de restabilire a sistemului. În afara problemelor legate de viteza conexiunii la internet, unii utilizatori reclamă și încetiniri de performanță ”imediat după implementarea KB5089549”. Dar nu este clar dacă problemele de performanță sunt reale, sau pur și simplu efectul accesului îngreunat la internet, care incomodează încărcarea paginilor web și buna funcționare a oricărei aplicații care depinde de conexiunea la internet. Momentan, Microsoft confirmă investigarea problemelor semnalate doar pentru utilizatorii de Windows 10, Windows 11 figurând în pagina de suport tehnic fără probleme tehnice în investigare. Back to top button

Instagram lansează Instants, o aplicație de trimis poze private needitate, care dispar după 24 de ore

instagram-lanseaza-instants,-o-aplicatie-de-trimis-poze-private-needitate,-care-dispar-dupa-24-de-ore

Instants este o soluție dedicată pentru acele poze pe care nu le poți trimite pe Instagram, pur și simplu. Instalată ca și aplicație separată, Instants rămâne în strânsă legătură cu profilul tău de Instagram, funcționând ca un instrument pentru trimiterea de poze needitate celor mai apropiați prieteni ai tăi de pe Instagram. Integrat cu experiența Instagram pentru creatori, noul instrument îți permite să trimiți fotografii către urmăritorii și prietenii tăi comuni. Iar pentru ca „mostrele” trimise să fie cumva diferite de pozele publice deja distribuite pe Instagram, Instants nu îți permite să editezi fotografiile pe care le trimiți, singurele modificări permise fiind adăugarea unor notițe sau mesaj personalizat, suprapuse pozei originale. Departe de a fi o noutate absolută, funcționalitatea este asemănătoare opțiunii pentru poze private care dispar, oferită deja utilizatorilor Snapchat și BeReal. Meta ar fi, Meta nu vrea să „alieneze” o categorie foarte profitabilă de creatori Instagram și urmăritorii lor. Similar acestor aplicații, pozele trimise prin Instants sunt șterse automat după 24 de ore, fără posibilitatea obținerii capturilor de ecran sau descărcarea „pentru posteritate” a afișierului respectiv. Aplicația are și un buton de anulare în cazul în care expeditorul are îndoieli de ultim moment cu privire la trimiterea unei fotografii. Pentru a folosi Instants trebuie doar să accesezi inbox-ul Instagram. Nu o opțiune ar trebui să apară cu simbolul unei grămezi de fotografii, în colțul din dreapta jos al ecranului. Doar selectezi cui vrei să trimiți imagini, prieteni apropiați sau urmăritorii acestora pe care îi urmărești la rândul tău, după care folosești butonul alb de sub Cameră pentru a le trimite. La destinatarul, pozele recepționate pe Instants vor fi semnalate cu aceeași pictogramă „grămadă de fotografii” afișată în colțul din dreapta-jos al Inbox-ului. Pentru cei din urmă prima vizualizare va fi și ultima, poza primită dispărând imediat după ce e văzută. Dacă tu ești cel care trimite poze pe Instants, acestea vor rămâne salvate într-un folder privat la care numai tu poți avea acces. Ulterior, vei putea reposta aceleași imagini la secțiunea Stories, dacă dorești. Evident, nu-ți trebuie multă imaginație pentru a-ți da seama care ar fi cel mai des întâlnit scenariu de folosire a opțiunii Instants. Însă Meta dă asigurări că Standardele Comunității Instagram vor fi respectate în continuare, aplicând aceleași măsuri de siguranță și controalele parentale valabile pentru postările publice. Între timp, tot Meta a oprit săptămâna trecută criptarea end-to-end pentru mesajele directe de pe Instagram, așa că schimburile de mesaje/invitații picante la sesiuni de „picanterii” vor fi la fel de ușor accesibile pentru moderatorii platformei ca și pozele în sine.

Google anunță Contextual Suggestions, o funcție Android care prezice ce urmează să faci și livrează sugestii personalizate

google-anunta-contextual-suggestions,-o-functie-android-care-prezice-ce-urmeaza-sa-faci-si-livreaza-sugestii-personalizate

Apărând ca o versiune îmbunătățită a funcției Magic Cue disponibilă deja utilizatorilor Pixel, Contextual Suggestions este ca și prietenul tău experimentat, un ajutor care urmărește peste umărul tău tot ce butonezi pe telefon și îți oferă indicații „prețioase” când și cum ai nevoie. Este vorba, desigur, despre un nou ajutor bazat pe inteligență artificială, Contextual Suggestions luând forma unui model AI care rulează on-device și analizează în timp real tot ce faci pe telefonul tău cu Android. Iar dacă un anumit tipar de activitate se potrivește cu o anume locație în care te afli la momentul respectiv, ai putea primi o sugestie sau să fi ajutat cu o acțiune automată, adaptată contextului. Potrivit Google, noua funcționalitate este complet integrată pe dispozitiv, ceea ce înseamnă că locația și activitatea rămân private în permanență. Printre exemplele oferite avem playlist-uri relevante pe care le asculți de obicei în anumite ore ale zilei sau locații (ex. sala de fitness), sugestiile oferite înlesnind inițierea activității respective fără alți pași intermediari. Pentru a beneficia de ajutorul oferit va trebui să interacționezi cu sugestia afișată, fie că apare sub forma unei alerte de notificare, sau direct peste interfața aplicației pe care o folosești la momentul respectiv. La prima utilizare ai putea fi întâmpinat cu o fereastră pop-up, solicitând acordarea permisiunilor necesare. Sugestiile contextuale vor fi ușor de configurat și de utilizat. Și cel mai important, ar trebui să funcționeze cu majoritatea telefoanelor bazate pe Android, chiar dacă nu sunt cele mai noi. Potrivit Google, noua funcționalitate va fi disponibilă pe toate dispozitivele actualizate cel puțin cu versiunea Android, sau mai nou. Desigur, dacă nu te numeri printre cei care consideră inteligența artificială drept un ajutor indispensabil în viața de zi cu zi, atunci nu rămâne decât să ignori pur și simplu sugestiile pentru activarea Contextual Suggestions și să-ți vezi mai departe de rutinele cu care erai obișnuit până acum. Back to top button

Raportul Mercury Research pentru Q1 2026 reconfirmă poziția de lider a AMD

raportul-mercury-research-pentru-q1-2026-reconfirma-pozitia-de-lider-a-amd

Cel mai recent raport publicat de Mercury Research pentru primul trimestru al anului 2026 consolidează poziția de lider a AMD pe piața procesoarelor x86. Datele indică o cotă record din venituri pe segmentul de servere de 46,2%, un rezultat impulsionat de adoptarea continuă a procesoarelor EPYC în mediile cloud și enterprise, precum și de un avans accelerat în domeniul inteligenței artificiale, pe măsură ce soluțiile Instinct sunt integrate tot mai mult de clienții hyperscale și enterprise. Această performanță subliniază un început de an excelent pentru AMD. Creșterile constante ale cotei de piață pe segmentele cheie de procesare reflectă o execuție riguroasă și forța portofoliului companiei, recunoscut ca lider global, care acoperă de la soluțiile EPYC și Instinct destinate centrelor de date, până la procesoarele Ryzen și plăcile video Radeon pentru segmentele client și gaming. Rezultatele sunt susținute de o foaie de parcurs solidă, care include platformele de generație viitoare „Turin”, „Venice”, seria MI400 și Helios. Împreună, aceste inovații poziționează strategic AMD pentru a capta o cotă semnificativă din piața aflată în plină expansiune a inteligenței artificiale și a calculului de înaltă performanță. Repere financiare și evoluția cotei de piață AMD din venituri (Q1 2026) AMD Share Summary – Finals 2026 Q1 2025 Q4 2025 Q1 Unit Share Revenue Share Current Quarter Prior Quarter Year Ago Quarter Change (points) Change (points) Unit Revenue Share** Unit Revenue Share Unit Revenue Share Q/Q Y/Y Q/Q Y/Y Share* Share Share Server 33.2% 46.2% 30.0% 41.3% 27.2% 39.5% 3.3 6.0 4.9 6.8 Desktop 33.2% 37.6% 36.4% 42.6% 28.0% 34.4% -3.2 5.1 -5.0 3.2 Mobile 28.3% 28.9% 26.0% 24.9% 22.5% 22.2% 2.3 5.8 4.0 6.6 Total Client 29.6% 31.4% 29.2% 31.2% 24.1% 26.6% 0.4 5.5 0.2 4.8 Total CPU 30.0% 38.1% 29.3% 35.4% 24.4% 31.7% 0.7 5.6 2.7 6.5 *Raportul trimestrial de cercetare privind procesoarele (Q2 2026)             Conform datelor furnizate de Mercury Research, evoluția pe segmente se prezintă astfel: Segmentul de servere: Cota din venituri a crescut cu 6,8 puncte procentuale de la an la an (Y/Y) și cu 4,9 puncte procentuale față de trimestrul anterior (Q/Q), atingând un nivel record de 46,2%. Segmentul client: Cota din venituri a înregistrat o creștere de 4,8 puncte procentuale Y/Y și de 0,2 puncte procentuale Q/Q, ajungând la 31,4%. Segmentul desktop: Cota din venituri a urcat cu 3,2 puncte procentuale Y/Y și a înregistrat o variație de -5,0 puncte procentuale Q/Q, situându-se la 37,6%. Segmentul notebook: Cota din venituri a crescut cu 6,6 puncte procentuale Y/Y și cu 4,0 puncte procentuale Q/Q, ajungând la 28,9%. Total piață x86: Cota totală din venituri a înregistrat un avans de 6,5% Y/Y și de 2,7 puncte procentuale Q/Q, atingând 38,1%. Back to top button

Mai puțin timp pentru curățenie, mai mult timp pentru familie: Roborock lansează Qrevo Edge 2 în România

mai-putin-timp-pentru-curatenie,-mai-mult-timp-pentru-familie:-roborock-lanseaza-qrevo-edge-2-in-romania

Conceput pentru locuințele cu copii și animale de companie, noul Roborock Qrevo Edge 2 combină curățarea eficientă, întreținerea automată și navigația inteligentă într-un format slim și ușor de integrat în viața de zi cu zi București, România – 14 mai 2026 – În multe locuințe moderne, curățenia nu înseamnă doar praf pe podea. Înseamnă urme de lăbuțe, păr de animale, firimituri după mesele copiilor, obstacole lăsate prin casă și tot mai puțin timp liber pentru a le gestiona pe toate manual. Pentru familiile care își doresc o soluție simplă, eficientă și fără complicații, Roborock aduce în România noul Qrevo Edge 2 – un aspirator robot conceput pentru curățarea de zi cu zi, fără stres și fără întreținere constantă. Noul model este gândit ca un companion de încredere pentru familiile active, oferind performanță echilibrată și funcții inteligente care simplifică rutina zilnică. În loc să pună accent exclusiv pe specificații și termeni tehnici, Qrevo Edge 2 urmărește să rezolve problemele reale dintr-o casă modernă: părul de animale care se încurcă în perii, murdăria acumulată în colțuri, spațiile greu accesibile sau obstacolele pe care robotul trebuie să le evite fără intervenția utilizatorului. Sistemul Dual Anti-Tangle ajută la reducerea firelor de păr încurcate în perii, fiind ideal pentru locuințele cu animale de companie sau pentru familiile care folosesc aspiratorul zilnic. În același timp, puterea mare de aspirare și sistemul îmbunătățit de mop contribuie la îndepărtarea eficientă a murdăriei, petelor și prafului fin de pe podele și covoare. Pentru familiile cu copii mici, igiena reprezintă o prioritate importantă. Qrevo Edge 2 include funcții dedicate pentru menținerea curățeniei și igienei în locuință, inclusiv spălarea mopurilor cu apă fierbinte și sisteme de uscare automată care ajută la reducerea bacteriilor și a mirosurilor neplăcute. Mopul îmbunătățit lasă mai puțină apă reziduală pe podea, contribuind la o experiență de curățare mai confortabilă în utilizarea de zi cu zi. Noul model utilizează un sistem inteligent de evitare a obstacolelor care poate recunoaște și evita obiecte întâlnite frecvent într-o locuință activă, precum jucării, încălțăminte, cabluri sau obiecte pentru animale. Astfel, utilizatorii nu mai trebuie să pregătească fiecare cameră înainte de curățenie, iar experiența devine mai simplă și mai relaxată. Designul slim de doar 7,98 cm îi permite robotului să ajungă mai ușor sub canapele, paturi sau mobilier jos, zone care sunt adesea dificil de curățat manual. În plus, funcțiile automate de întreținere reduc considerabil intervenția utilizatorului, transformând experiența într-una aproape complet autonomă. Pentru utilizatorii cu animale de companie, aplicația Roborock oferă funcții suplimentare precum monitorizare video, identificarea animalelor și posibilitatea de apel video direct prin robot, pentru mai multă conectivitate și control chiar și atunci când utilizatorii nu sunt acasă. Cu peste 15 milioane de utilizatori în mai mult de 170 de țări, Roborock s-a impus ca unul dintre cele mai de încredere branduri de aspiratoare robot la nivel global. Potrivit IDC, compania a ocupat din nou locul 1 la nivel mondial în 2025 atât după volumul livrărilor, cât și după cota de piață valorică, confirmând încrederea consumatorilor și relevanța produselor sale. În România, conform datelor GfK, Roborock se numără constant printre liderii pieței de aspiratoare robot după valoarea vânzărilor încă din 2020. Susținut de investiții de peste 280 de milioane de dolari în cercetare și dezvoltare și de o echipă în care mai mult de jumătate dintre angajați sunt ingineri, Roborock continuă să dezvolte tehnologii practice menite să simplifice viața de zi cu zi a familiilor moderne. Roborock Qrevo Edge 2 va fi disponibil în România la prețul recomandat de 4.699 lei. În perioada 14 – 21 mai, produsul beneficiază de o ofertă early bird exclusivă prin eMAG, unde utilizatorii pot obține o reducere de 300 lei folosind codul ROBOROCK, prețul promoțional ajungând la 4.399 lei.

Razer prezintă Huntsman V3 Tenkeyless 8KHz, o tastatură esports cu switch-uri optice analogice

razer-prezinta-huntsman-v3-tenkeyless-8khz,-o-tastatura-esports-cu-switch-uri-optice-analogice

Construit pe ADN-ul competitiv al gamei Huntsman, tastatura Razer Huntsman V3 Tenkeyless 8KHz oferă latență extrem de scăzută, control precis al inputului și execuție constantă sub presiune. Optimizată și proiectată cu un scop clar, tastatura integrează tehnologiile esențiale de performanță Razer într-un format tenkeyless, conceput pentru a oferi fiabilitate imediat ce este scoasă din cutie – acasă, pe scenă sau în deplasare. În centrul tastaturii Huntsman V3 Tenkeyless 8KHz se află Switch-urile Optice Analogice Razer Gen2, care înregistrează inputul cu precizie prin măsurarea luminii ce traversează tija switch-ului pe întreaga cursă. Prin eliminarea contactului fizic și a întârzierii de debounce, fiecare apăsare este detectată clar și constant, cu suport pentru execuție stabilă în sesiuni îndelungate și în situații de input repetat. Switch-urile optice analogice nu sunt afectate de interferențe magnetice, asigurând un input curat și fiabil la fiecare apăsare. Rapid Trigger și punctul de actuație ajustabil permit jucătorilor să își configureze nivelul de reacție în funcție de stilul propriu de joc, fără a sacrifica acuratețea sau fiabilitatea pe termen lung. Rezultatul constă în resetări rapide, mișcări controlate și execuție sigură atunci când sincronizarea este esențială. HyperPolling real de 8000 Hz În jocurile competitive, viteza se măsoară în milisecunde. Cu HyperPolling real de 8000 Hz, Huntsman V3 Tenkeyless 8KHz raportează inputurile de până la opt ori mai rapid decât tastaturile de gaming standard, ceea ce reduce latența și menține apăsările perfect sincronizate cu acțiunea de pe ecran. Această rată de polling extrem de ridicată susține corecții mai rapide ale mișcărilor și o temporizare mai precisă în momentele decisive, ajutând jucătorii să păstreze controlul pe măsură ce ritmul crește. Ajustează din mers. Rămâi concentrat. Huntsman V3 Tenkeyless 8KHz oferă acces rapid la comenzile critice. Punctul de actuație, sensibilitatea Rapid Trigger și Snap Tap pot fi ajustate direct de pe tastatură, iar feedback-ul vizual prin rândul numeric confirmă imediat modificările. Setările preferate se salvează în memoria onboard, fără a necesita software. Razer Synapse Web extinde acest control într-o experiență ușoară, bazată pe browser, accesibilă din browserele Chromium, fără instalare. Conceput pentru acces instant și medii competitive, permite încărcarea și salvarea profilurilor onboard oriunde are loc competiția. Pentru personalizare avansată, Razer Synapse rămâne platforma dedicată configurărilor detaliate și profilurilor specifice fiecărui joc. Senzație constantă. La fiecare rundă. Switch-urile lubrifiate individual și spuma internă de amortizare oferă o acționare mai lină și un profil acustic mai curat și controlat, ceea ce ajută la menținerea ritmului, a preciziei și a concentrării în sesiuni prelungite. Senzația rafinată a fiecărei apăsări asigură faptul că antrenamentul reflectă exact execuția de pe scenă. Creat pentru competiție, nu doar pentru specificații Razer Huntsman V3 Tenkeyless 8KHz combină latența ultra-scăzută, inputul optic analogic precis, controlul în timp real și un design compact pregătit pentru turnee. Mai mult decât un set de funcții, reprezintă un instrument competitiv destinat jucătorilor care cer performanță fără compromis.

WhatsApp lansează modul incognito pentru interacțiunea cu chatbot-ul Meta AI

whatsapp-lanseaza-modul-incognito-pentru-interactiunea-cu-chatbot-ul-meta-ai

Modul Incognito introdus pentru chat-urile inițiate cu chatbot-ul WhatsApp asigură că întrebările și răspunsurile primite din partea acestuia rămân confidențiale. Potrivit Meta, nimeni, nici măcar angajații companiei de tehnologie nu vor putea spiona chat-urile purtate în noul mod incognito. Concret, asta înseamnă că nici întrebările utilizatorului și nici răspunsurile generate de inteligența artificială nu vor putea fi monitorizate cât timp funcția incognito este activă, iar conversațiile anterioare sunt șterse definitiv imediat ce sesiunea s-a încheiat. Citind printre rânduri, asta poate însemna și că Meta își creează un alibi plauzibil pentru fentarea viitoarelor acțiuni judecătorești declanșate pentru gesturi necugetate, presupus încurajate de interacțiunea cu chatbot-ul WhatsApp: utilizatorul a folosit modul Incognito, așa că nu putem ști exact ce anume l-a împins către gestul necugetat. Will Cathcart, directorul WhatsApp, a declarat că „simte că oamenii doresc să aibă conversații private cu inteligența artificială pe teme sensibile, precum sănătate, relații și finanțe” și nu dorește ca acestea să fie accesibile oricui. Însă dacă lucrurile merg prost, lipsa oricărei posibilități pentru trasarea clară a responsabilității vine în avantajul proprietarului WhatsApp, deoarece nimeni va avea acces la istoricul conversațiilor. Merită amintit că funcționalitatea Meta AI a fost adăugată în aplicația WhatsApp printr-un anunț formal, fără a oferi utilizatorilor posibilitatea de a refuza/dezactiva ajutorul nesolicitat. Mai mult decât atât, administratorul WhatsApp a insistat să facă noul chatbot cât mai vizibil cu putință, prin declanșarea periodică a alerte de notificare pentru mesaje necitite și fixarea „conversației” cu care nu ai interacționat niciodată în fruntea listei de chat-uri. Iar de atunci, criticile-protestele utilizatorilor frustrați de funcționalitatea care nu poate fi dezactivată au fost în mare parte ignorate. În completă disonanță cu frustrarea utilizatorilor, șeful Mark Zuckerberg, a declarat în luna mai 2025 că Meta AI a ajuns la un miliard de utilizatori prin intermediul aplicațiilor sale, aparent fără să știe că presupusele interacțiuni Meta AI sunt în cel mai fericit caz accidentale, sau complet falsificate prin contorizarea oricărei interacțiuni avute cu sesiunile „new chat”. „Am auzit de la mulți oameni că simt un anumit disconfort în legătură cu partajarea informațiilor [personale] cu compania, dar vor răspunsuri”, a spus directorul WhatsApp într-o declarație oferită pe subiectul lansării modului incognito în aplicația de mesagerie. Cert este că mai toate companiile de inteligență artificială stochează anumite date provenite din interacțiunea cu chatboții, fără de care sesiunile avute devin mult prea generice iar funcționalitatea oferită are de suferit. În plus, datele obținute de la utilizatori în baza acestor interacțiuni sunt extrem de valoroase, bun dacă sunt centralizate și monetizate mai târziu în scopuri publicitare. Adică, exact ceea ce face Meta, în baza modelului de business principal al companiei. În plus, aceste date pot fi folosite și pentru a antrena viitoarele modele ale produsului. Singurele excepții viabile din punct de vedere comercial sunt abonații premium care plătesc pentru a beneficia de o experiență avansată și în deplină siguranță servicii AI. Așa că promisiunea Meta pentru o interacțiune confidențială și fără riscuri cu chatboții pe WhatsApp este cel puțin suspicioasă. Tehnologia din spatele modului incognito al WhatsApp nu este aceeași cu criptarea end-to-end pe care platforma o folosește pentru a proteja alte mesaje, dar este „echivalentul”, a adăugat Cathcart. O serie de companii de inteligență artificială, inclusiv OpenAI și Google, au făcut obiectul unor acțiuni judecătorești sub acuzația de ucidere din culpă, după ce utilizatorii respectivelor servicii chatbot au primit instrucțiuni-încurajări care au condus în cele din urmă la evenimentul fatidic, fără ca echipele de moderatori să ia vreo măsură credibilă pentru evitarea unei situații de pericol iminent. Pusă în acest context, dispariția permanentă a mesajelor prin bifarea voluntară de către presupusa victimă a unei setări special implementată pentru acest lucru ar zădărnici orice încercare ulterioară pentru colectarea dovezilor care să ateste dacă conversațiile cuiva au dus la vătămări corporale, deces sau sinucidere, proprietarul WhatsApp evitând cu succes tragerea la răspundere folosind pretextul respectării dreptului utilizatorilor la propria intimitate.

Google anunță suport AirDrop pentru mai multe dispozitive cu Android, noi opțiuni pentru migrare iPhone și mesagerie criptată

google-anunta-suport-airdrop-pentru-mai-multe-dispozitive-cu-android,-noi-optiuni-pentru-migrare-iphone-si-mesagerie-criptata

Anunțat încă din toamna anului trecut, interconectarea serviciilor Quick Share și AirDrop este acum funcțională pe modele selecte de telefoane cu Android, Google confirmând extinderea suportului și la alte dispozitive cu Android în perioada imediat următoare. Schimburile de fișiere între dispozitive cu Android și iOS nu mai sunt constrânse de bariera ecosistemului software, transferurile wireless inițiate prin opțiunea Quick Share pe Android fiind recepționate prin aplicația de iOS corespondentă, respectiv AirDrop. Interconectarea Quick Share și AirDrop a fost deblocată deja pentru utilizatorii, Galaxy S26, seriile Pixel 8a, Pixel 9 și Pixel 10, OPPO Find N6 și Vivo X300 Ultra. Google confirmă că lista va fi suplimentată în curând cu seriile Samsung Galaxy S24, Galaxy S25, Galaxy Z Trifold, Galaxy Z Flip7 și Flip6, Galaxy Z Fold7 și Fold6, alături de OPPO Find X8, OnePlus 15, HONOR Magic V6 și HONOR Magic8 Pro, plus modele selecte de telefoane Xiaomi. Pentru telefoanele Android care nu acceptă funcția de compatibilitate, Quick Share poate genera un cod QR care permite utilizatorilor să partajeze instantaneu fișiere cu dispozitivele iOS, folosind un serviciu cloud pentru găzduirea temporară a fișierelor transferate de la o platformă la alta. Google a confirmat, de asemenea, că suportul Quick Share va fi în curând extins și anumite aplicații populare, cum ar fi WhatsApp. Migrare de la iOS la Android simplificată Parte din colaborarea extinsă dintre Google și Apple, procesul de migrare de la iOS la Android a fost simplificat, aplicația reproiectată iPhone-to-Android devenind mai ușor de folosit și mai cuprinzătoare în privința datelor incluse în procesul de transfer. Sistemul wireless actualizat wireless acceptă migrarea colecțiilor de parole salvate, a fotografiilor, arhivei de mesaje instant, agenda de contacte, datele cartelei eSIM și chiar aspectul ecranului de pornire. Iar atât timp cât există versiuni echivalente pe Android și iOS, aplicațiile instalate sunt migrate și ele împreună cu datele stocate pe dispozitivul folosite anterior. Criptare end-to-end pentru schimburile de mesaje RCS între Android și iOS Google a anunțat suport complet pentru criptare end-to-end a mesajelor trimise în sistem RCS între platformele Android și iOS. Compania declară că aproximativ 2,5 miliarde de mesaje RCS sunt trimise zilnic, pe baza mediei din ultimele 28 de zile. Odată cu această actualizare, conversațiile RCS dintre utilizatorii Android și iOS vor accepta criptarea end-to-end pentru mesagerie securizată și confidențialitate îmbunătățită. Noua funcționalitate Quick Share bazată pe coduri QR este activată începând de astăzi pe toate dispozitivele cu Android, în timp ce transferurile complet automate Quick Share la AirDrop vor funcționa pe dispozitivele eligibile în urma aplicării actualizărilor necesare.

ASUS a trimis un ExpertBook Ultra mai sus decât înălțimea Everestului pentru a testa durabilitatea în condiții extreme

asus-a-trimis-un-expertbook-ultra-mai-sus-decat-inaltimea-everestului-pentru-a-testa-durabilitatea-in-conditii-extreme

ASUS a desfășurat un experiment într-un mediu extrem, trimițând laptopul ExpertBook Ultra la o altitudine ce depășește înălțimea Everestului, pentru a evalua fiabilitatea celui mai avansat model din seria ExpertBook în condiții reale. Dispozitivul a rămas complet funcțional pe parcursul urcării, coborârii și aterizării. ExpertBook Ultra este creat pentru profesioniștii care vor eleganță fără compromisuri, oferind mobilitate, putere de procesare și fiabilitate de top pentru fluxurile moderne. În cadrul testului a fost atinsă altitudinea de 8.856 de metri, depășind astfel vârful Muntelui Everest (8.849 de metri). La această înălțime, temperatura a coborât la -42,5°C, în timp ce presiunea aerului a fost semnificativ mai scăzută decât la nivelul mării. Laptopul a funcționat într-un mediu în care temperatura, densitatea aerului și stresul mecanic s-au abătut simultan de la condițiile normale de utilizare. Experimentul a fost conceput pentru a observa cum se comportă un notebook business modern în situații care nu pot fi reproduse complet în testele de laborator. Procedurile standard de certificare se desfășoară în medii controlate, în timp ce utilizarea în lumea reală implică adesea mai mulți factori de stres în același timp. În timpul zborului, schimbările rapide de temperatură, presiunea scăzută a aerului și impactul fizic au fost combinate pentru a simula aceste condiții neașteptate. Pentru test, laptopul a fost montat într-o structură special concepută, imprimată 3D, fiind apoi ridicat cu ajutorul unui balon. După atingerea altitudinii maxime, dispozitivul a coborât controlat, fiind expus unor condiții de mediu aflate în schimbare continuă. Structura a aterizat cu aproximativ șapte metri pe secundă pe teren umed, iar laptopul a rămas complet funcțional. ExpertBook Ultra a fost dezvoltat având ca cerințe esențiale portabilitatea, durabilitatea și performanța predictibilă. Șasiul ultra-ușor, dar rigid, realizat din aliaj de magneziu-aluminiu, designul structural ranforsat și autonomia îndelungată a bateriei au fost proiectate pentru mediile profesionale în care fiabilitatea este critică. Testarea durabilității nu reprezintă o etapă separată în dezvoltarea seriei ExpertBook, ci face parte din procesul de proiectare. Experimentul la altitudinea Everestului demonstrează această abordare într-un scenariu în care temperatura, presiunea aerului și stresul fizic apar simultan. Performanță puternică, pregătită pentru AIExpertBook Ultra este echipat cu un procesor ce urcă în gamă până la Intel Core Ultra X9 Series 3, oferind până la 50 TOPS performanță NPU pentru accelerarea sarcinilor AI, multitasking intensiv și aplicații business solicitante. Platforma avansată de calcul asigură o performanță fluidă și răspuns rapid în fluxurile de lucru moderne, de tip enterprise și creative. Soluția de răcire ASUS ExpertCool Pro permite menținerea constantă a puterii și susține un TDP de până la 50W. Arhitectura de răcire asigură performanță constantă chiar și în sarcini de lucru intense, menținând în același timp un mediu de lucru silențios și fără distrageri.

Samsung anunță One UI 9 beta, disponibil pentru utilizatorii Galaxy S26

samsung-anunta-one-ui-9-beta,-disponibil-pentru-utilizatorii-galaxy-s26

Cu versiunea One UI 8.5 abia ajunsă la utilizatorii Galaxy S25, Samsung dă undă verde programului de testare One UI 9 beta, deschis pentru utilizatorii Galaxy S26 din șase țări. Ca și până acum, programul de testare One UI beta este deschis doar pentru utilizatorii din câteva regiuni „privilegiate”. În cazul de față, pentru utilizatorii din Germania, India, Coreea, Polonia, Marea Britanie și SUA. Astfel, dacă deții un exemplar Galaxy S26, S26+ sau S26 Ultra asociat unui cont Samsung setat cu una din țările acceptate rămâne doar să vizitezi aplicația Samsung Members, de unde accepți invitația pentru înrolare în campania de testare beta. Spre deosebire de actuala versiune oficială de firmware, One UI 9 este construit pe nucleul Android 17 și aduce schimbări importante, în anumite domenii. Aplicația Samsung Notes primește noi instrumente creative, cum ar fi benzi decorative și mai multe stiluri de linii pentru stilouri. Aplicația Contacts se conectează acum direct la aplicația Creative Studio, astfel încât poți genera cartonașe de profil personalizate fără a de la o aplicație la alta. Meniul Quick Panel devine mai flexibil. Spre exemplu, setările pentru luminozitate, sunet și playerul media sunt reglabile independent, fiind disponibile mai multe opțiuni de dimensiune. Alte îmbunătățiri vizează partea de accesibilitate. Viteza tastelor mouse-ului este acum reglabilă pentru un control mai fluid al cursorului. Funcționalitatea TalkBack combină instrumente pe care Google și Samsung le ofereau până acum separat. Există, de asemenea, o nouă funcție Text Spotlight care afișează textul selectat într-o fereastră plutitoare mai mare pentru citire mai ușoară. La partea de securitate, One UI 9 adaugă suport pentru detectarea automată a aplicațiilor cu risc ridicat. Când o aplicație potențial-riscantă este detectată, software-ul te avertizează și blochează pornirea sau instalarea aplicației respective. De asemenea, recomandă ștergerea acesteia printr-o actualizare a politicii de securitate. Samsung precizează că aceasta nu este experiența completă One UI 9, firmware-ul complet urmând să fie disponibil pentru dispozitivele eligibile abia spre finalul anului în curs. Lista cuprinde seriile Galaxy Z Fold 8 și Z Flip 8, dispozitivele din generația actuală alăturându-se mai târziu.