Fiabilitatea procesoarelor Intel Core Ultra 200, la același nivel cu alternativele AMD Ryzen 9000

fiabilitatea-procesoarelor-intel-core-ultra-200,-la-acelasi-nivel-cu-alternativele-amd-ryzen-9000

Potrivit unei analize semnată Puget Systems, unul dintre cei mai mari fabricanți de PC-uri din Statele Unite, Intel a depășit problemele de fiabilitate care au determinat prăbușirea încrederii consumatorilor, noua serie de procesoare Core Ultra 200 demonstrând fiabilitate similară alternativelor Ryzen 9000 de la AMD. Potrivit datelor centralizate de companie, cele mai recente modele de procesoare AMD au o rată medie de apariție a defectelor de 2.52%, puțin mai mică (1.51%) la versiunile Ryzen 9000 cu tehnologie 3D V-Cache și ușor mai mare în cazul versiunilor Non-X3D, cele din urmă venind setate din fabrică pentru atingerea unor frecvențe de funcționare mai mari, obținute prin relaxarea limitelor de temperatură și consum. O altă posibile explicații ar fi că procesoarele Ryzen Non-X3D sunt prezente pe piață de mai mult timp și  vândut în număr mai mare, numărul crescut al defectelor fiind o consecință statistică. Datele Puget Systems privind sistemele construite intern și sistemele clienților arată că noile modele de procesoare desktop de la Intel au rate de apariție a defectelor similare celor livrate de AMD, tendință care s-a păstrat în ultimele 12 luni. Astfel, procesoarele Intel Core Ultra 200 au avut o rată de defecțiune de 2,49%. Potrivit Puget Systems, Core Ultra 7 265K este cel mai fiabil cip Intel, cu o rată de defecțiune de doar 0,77% . Deși Puget Systems nu a dezvăluit dacă este și cel mai bine vândut procesor din seria Core Ultra 200, statisticile magazinelor din SUA arată că 265K se vinde mai mult decât orice alt procesor din familia Arrow Lake. Între timp, numărul tot mai mare de raportări apărute pe forumurile pentru suport tehnic sugerează accelerarea ratei de defectare pentru procesoarele Ryzen 9000 non-X3D. Spre exemplu, în ultima lună au fost raportate cel puțin patru cazuri de „deces” la procesoare Ryzen 5 9600X. Totuși asocierea acestor incidente doar cu anumite plăci de bază sugerează că la sursa problemelor am putea fi altceva decât procesorul în sine (ex firmware-ul UEFI, sau un defect hardware al plăcii de bază). Back to top button

Apple pregătește iPhone Flip, alternativă iPhone 18 cu design clamshell

apple-pregateste-iphone-flip,-alternativa-iphone-18-cu-design-clamshell

Zvonurile cum că Apple dezvoltă telefoane pliabile circulă de cel puțin cinci ani, surse din Asia afirmând că iPhone Flip ar exista deja în multiple versiuni prototip. Însă de departe cele mai convingătoare afirmații vin din partea analiștilor preocupați mai degrabă de latura financiară, aceștia susținând că iPhone Flip și nu iPhone Fold va aduce de fapt „grosul” vânzărilor pentru compania americană. Pe scurt, în timp ce modelul Fold va reprezenta opțiunea de lux, iPhone Flip va avea de partea sa atuul unui preț mult mai accesibil pentru consumatorii de rând. În plus designul compact și elegant va rezona probabil mai bine cu utilizatorii iPhone obișnuiți, care vor vedea modelul Flip ca pe o alternativă iPhone 18. Chiar dacă din perspectiva unui power-user, iPhone Flip va oferi o utilitate semnificativ mai mică decât iPhone Fold, Apple va folosi modelul Flip ca un catalizator pentru încurajarea cumpărătorilor indeciși să facă upgrade de la iPhone-uri mai de generație anterioară. Cu toate acestea, compania din Cupertino probabil că va folosi o abordare asemănătoare celei folosită de Samsung la momentul lansării primei generații Galaxy Fold, dezvăluind mai întâi un model iPhone Fold cu preț exclusivist și disponibilitate limitată în magazine. Scopul acestei abordări este de a captiva atenția consumatorilor, generând suficientă cerere încât lansarea iPhone Flip să devină viabilă din punct de vedere economic. Potrivit celebrului analist Mark Gurman ”este departe de a fi garantat că produsul va ajunge pe piață. Totuși, Apple pariază că primul său iPhone pliabil va avea suficient succes pentru a genera o cerere reală pentru această categorie și că clienții vor dori forme și dimensiuni suplimentare, la fel cum au făcut-o și cu iPhone-urile tradiționale de tip pliabil.” Potrivit unor zvonuri recente, Apple intenționează să lanseze primul lor iPhone pliabil în stil Fold în a doua jumătate a anului 2026, versiunea cu design clamshell fiind așteptată până cel târziu în anul 2028. Back to top button

OnePlus 16 primește listă cu specificații. Va îndrepta principalul neajuns OnePlus 15?

oneplus-16-primeste-lista-cu-specificatii.-va-indrepta-principalul-neajuns-oneplus-15?

După zvonurile (între timp dezmințite) despre exit-ul OnePlus din piața smartphone, acum e timpul și pentru vești ceva mai optimiste despre următorul flagship OnePlus 16. Nu doar că acesta rămâne în cărți pentru lansare în a doua jumătate a acestui an, dar aflăm și că OnePlus a ascultat criticile primite la adresa modelului OnePlus 15, îmbunătățind în mod substanțial aranjamentul de camere foto. Potrivit dezvăluirile apărute în portalul OnePlus Club pentru suport tehnic, OnePlus 16 schimbă camera periscope  50MP cu senzor de 1/2,75 inch relativ mic, în favoarea uneia cu senzor de 200MP de 1/1,56 inch, asemănătoare celei întâlnită la modelul Oppo Find X9 Pro. În plus, noul aranjament de camere ar urma să ofere suport macro îmbunătățit, implementat la nivelul camerei teleobiectiv. Prin aceste schimbări OnePlus ar urma să îndrepte principalul neajuns reclamat de utilizatorii OnePlus 15, livrând un flagship mai echilibrat. OnePlus 16 este așteptat cu un ecran OLED complet plat, bazat pe un panou din noua serie BOE X5, cu rezoluție 1220p și rată de refresh de până la 240Hz. Platforma de procesare ar putea fi construită în jurul noului chipset Snapdragon 8 Elite Gen 6 Pro de la Qualcomm, despre care se zvonește că va atinge frecvențe de funcționare record, de până la 6GHz. Noul chipset vine cu suport pentru memorii RAM LPDDR6 și soluții de stocare UFS 4.1. Din păcate, fără opțiune pentru memorie expandabilă. Dacă „tradiția” se păstrează, nici următorul chipset Qualcomm nu va bate recorduri în materie de eficiență, așa că prezența unui acumulator de 9.000 mAh și suport pentru încărcare la 120W prin USB-C (50W în modul wireless) să adreseze măcar preocupările legate de autonomie. Celălalt aspect, al temperaturilor de funcționare și evitarea efectului de throttling atunci când procesorul de 6GHz este solicitat în jocuri și aplicații intensive, rămâne să fie lămurit odată ce primele telefoane cu SD 8 Elite Gen 6 Pro vor fi anunțate oficial. Pe lista dotărilor OnePlus 16 printr-un cititor de amprentă cu ”ultrasunete 2.0” amplasat sub ecran, difuzoare coaxiale duale și un motor de vibrații 0916R. Chiar dacă detaliile exacte le vom afla abia la momentul lansării, se zvonește că OnePlus va oferi de data aceasta un flagship mai echilibrat, cu mai puțin accent pe partea de gaming și mai multă atenție în privința altor aspecte esențiale, cum ar fi performanțele foto. OnePlus 16 este așteptat pentru lansare în trimestrul Q4-2026, inițial pentru piața din China. Din păcate, intențiile OnePlus pentru continuarea prezenței în piețele globale nu sunt foarte clare, așa că este probabil prea devreme să vorbim despre lansarea europeană a noului flagship.

Cât va costa Xiaomi 17 Ultra în magazinele europene. Capacitatea acumulatorului, mult diminuată

cat-va-costa-xiaomi-17-ultra-in-magazinele-europene.-capacitatea-acumulatorului,-mult-diminuata

Disponibil deja pentru consumatorii din China pentru echivalentul a 850 EUR, Xiaomi 17 Ultra pare că va ajunge în magazinele europene încadrat la un preț de a dreptul exorbitant și cu un acumulator mult mai mic. Lansat încă din luna septembrie pentru piața din China, de unde poate fi comandat pentru echivalentul a 540 EUR în echiparea cu 256GB, Xiaomi 17 a fost listat săptămâna trecută în oferta unui magazin din Germania cu prețul de 1.099 EUR pentru versiunea cu 512GB stocare internă. Așa că prețul de 1.499 EUR prefigurat pentru vârful de gamă Xiaomi 17 Ultra nu ar trebui să pară chiar atât de surprinzător. Probabil, în încercarea de a justificat măcar parțial saltul uriaș de preț, Xiaomi nu va aduce în Europa echipările 17 Ultra cu 12GB RAM, respectiv 256GB stocare internă. Rămâne astfel cu opțiunea 512GB/16GB RAM și probabil că fără echiparea de 1TB (care ar trebui să fie și mai scumpă). Punând sare pe rană în, s-ar părea că versiunea Xiaomi 17 Ultra pentru Europa va avea doar o baterie de 6.000 mAh, față de 6.800 mAh în echiparea pentru China. Modelul global ar trebui să fie oferit în alb, negru și verde, Xiaomi omițând echiparea violet. Cât despre aducerea versiunilor Xiaomi 17 Ultra Leica Edition, probabil că nici nu se pune problema, acestea fiind relativ costisitoare chiar și în ofertele magazinelor din China. Vestea relativ bună ar fi că predecesorul Xiaomi 15 Ultra poate fi găsit în magazinele din România iar prețul a mai scăzut în ultimul an. Dacă nu te deranjează ecranul cu margini curbate sau procesorul din generația anului trecut, 15 Ultra oferă capabilități foto apropiate noului model flagship, îmbunătățit în principal prin includerea unei camere periscope cu zoom optic variabil 3.2x – 4.3x și folosirea unui senzor de generație nouă pe camera wide, care folosește o implementare HDR îmbunătățită. Back to top button

În luna iubirii, cumpărăturile cu tbi pe zona.store îți pot aduce vouchere de vacanță

in-luna-iubirii,-cumparaturile-cu-tbi-pe-zona.store-iti-pot-aduce-vouchere-de-vacanta

În luna iubirii, cumpărăturile în rate îți pot aduce mai mult decât PC-ul la care visai. Cumpără în rate de pe zona.store și intri automat în tragerea la sorți pentru 3 vouchere de vacanta Happy Tour x 5.000 lei și 11 vouchere de vacanta Happy Tour x 2.000 lei Cu tbi bank poți face cumpărături online flexibile, plătind achiziții de până la 2000 de lei în 4 rate fără dobândă. Sau în 6 până la 60 de rate cu dobândă fixă pentru achiziții mai mari de 2000 de lei. Pentru a intra în campania Luna iubirii cu tbi trebuie doar să-ți alegi produsul sau serviciul dorit din site-urile partenerilor tbi sau din tbi app, in perioada 1 – 28.02.2026. Alegi plata în rate tbi: 4 rate fără dobândă sau 6 – 60 de rate cu dobândă fixă, iar dacă solicitarea ta este aprobată și valoarea coșului de cumpărături este de minim 500 Lei intri automat în tragerea la sorți. Bine de știut, clientii existenți tbi bank își pot creste șansele de câștig prin efectuarea mai multor tranzacții. Back to top button

Cum arată Galaxy S26 Ultra în prima imagine de prezentare oficială

cum-arata-galaxy-s26-ultra-in-prima-imagine-de-prezentare-oficiala

La fel ca anul trecut, zvonurile despre Galaxy S26 Ultra au circulat cu mult înainte ca Samsung să publice invitația oficială la evenimentul de lansare, dezvăluind mare parte din specificațiile tehnice și noul design de carcasă. De data aceasta, subiectul zilei este chiar una dintre imaginile de prezentare presupus-oficiale. Furnizată de celebrul insider Evan Blass, imaginea aparent extrasă direct din colecția pregătită pentru evenimentul de lansare oficial ilustrează spatele Galaxy S26 Ultra în versiunea de culoare Cobalt Blue. Presupunând că imaginea este autentică, aceasta confirmă insula foto inspirată de la modelul S25 Edge, cu inele metalice mai înguste și suprapuse unei insule ovale, cel mai probabil din sticlă. Fanii accesoriului S Pen pot răsufla ușurați, deși, imaginea nu confirmă în mod expres prezența unui slot S Pen la interiorul carcasei. Ce-i drept, regăsim acest reper în alte randări generate după schițe presupus furnizate chiar de Samsung producătorilor de accesorii. Servind ca un indiciu încurajator pentru păstrarea construcției din titan, Galaxy S26 Ultra apare sesizabil mai suplu decât predecesorul S25 Ultra, iar rama laterală este și ea foarte subțire. Spre exemplu, între modelul iPhone 16 Pro Max și succesorul 17 Pro Max există diferențe ușor sezisabile la nivelul ramei, mult îngroșată la modelul actual cu carcasă din aluminiu. Ceea ce pare să se întâmple cu designul S26 Ultra. Principalele specificații Galaxy S26 Ultra OS Android 16 (One UI 8.5) Ecran Dynamic AMOLED de 6.9 inch cu rezoluţie QHD+, rată de refresh variabilă 1 – 120Hz şi funcţie Privacy Displaym Chipset Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5 pe 3nm Memorie 12 GB RAM şi 256/512 GB/1 TB stocare; opțiune 1TB / 16GB RAM disponibilă pentru cumpărătorii din anumite regiuni Cemere foto principală de 200MP cu senzor ISOCELL HP2, lentile f/1.4, OIS; cameră ultrawide de 50M cu deschidere la 120° și senzor Samsung JN3; cameră telephoto periscope de 50MP cu senzor Sony IMX854, deschidere f/3.4, OIS și zoom optic 5x; camera telephoto de 10MP (Samsung S5K3LD), OIS, 3x zoom optic; cameră frontală de 12 MP cu filmare 4K la 60 fps (8k la 30 fps pe camerele-spate); Acumulator de 5000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 60W, încărcare wireless la 25W; Dimensiuni: 163.6 x 78.1 x 7.9 mm şi 214 grame greutate Chiar dacă Samsung nu a confirmat în mod oficial data de lansare, toate zvonurile indică ziua de 25 februarie pentru anunțul oficial. Startul campaniei de precomandă ar urma să fie dat pe 5 martie, primele exemplare Galaxy S26 Ultra ajungând la noi proprietari începând cu jumătatea aceleiași luni. Back to top button

Nvidia a lansat un nou driver pentru acceleratoare GTX 900 Maxwell și GTX 1000 Pascal

nvidia-a-lansat-un-nou-driver-pentru-acceleratoare-gtx-900-maxwell-si-gtx-1000-pascal

Acum că acceleratoarele grafice cu 16GB memorie video au devenit mult mai scumpe, sau dispar cu totul din magazine, ai crede că Nvidia încearcă să îndrepte răul făcut luând în serios baza te consumatori retail, ajutând acei gameri care încă dețin PC-uri echipate cu acceleratoare grafice din seriile GTX 900 „Pascal”, sau GTX 1000 „Maxwell”. Dar Nvidia a anunțat deja retragerea suportului pentru aceste serii de plăci video, confirmând că nu va mai oferi în mod regulat îmbunătățiri și optimizări pentru jocuri, pe calea actualizărilor de drivere. Aceste modele GPU, despre care mulți consideră că reprezintă epoca de aur a NVIDIA, încă echipează numeroase PC-uri de gaming folosite zi de zi. Și adevărul este că hardware-ul trecut de „prima tinerețe” încă e destul de capabil în jocuri moderne. Iar dacă te uiți după o placă video la preț accesibil, opțiunile Pascal și Maxwell disponibile pe piața second-hand ar putea fi singurele de care te poți „lipi”. Strigând speranțe mai degrabă deșarte pentru această categorie de utilizatori, Nvidia a lansat un nou driver grafic pentru seriile de acceleratoare grafice sus amintite, însă noul software nu include optimizări pentru jocuri nou apărute, ci doar corecții minore pentru remedierea unor vulnerabilități de securitate, care dacă sunt ignorate ar putea expune compania americană la eventuale repercursiuni legale, pentru daunele cauzate în urma atacurilor informatice care exploatează driverele Nvidia învechite. Întrucât Nvidia nu mai asigură drivere Game Ready pentru GPU-urile Maxwell, Pascal și Volta, versiunea actualitate de software include doar patch-uri de securitate. Potrivit NVIDIA, driverul 582.28 WHQL remediază cinci vulnerabilități de securitate de severitate ridicată, inclusiv CVE-2025-33217, CVE-2025-33218, CVE-2025-33219, CVE-2025-33220 și CVE-2025-33237. Pe de altă parte, sunt ignorate alte probleme ușor de corectat, întâlnite în jocuri lansate cu mult timp în urmă: Counter-Strike 2 : Textul poate apărea ușor distorsionat atunci când rezoluția din joc este mai mică decât rezoluția nativă a ecranului. Like a Dragon: Infinite Wealth: iluminarea din joc pâlpâie după actualizarea driverului, pe unele configurații de sistem Reamintim că arhitecturile Maxwell, Pascal și Volta sunt folosite cu seriile seriile de plăci video GTX 900 și 700 (Maxwell), seria GTX 10 (Pascal) și seria Titan V (Volta) de la NVIDIA. Cea mai veche serie de plăci video care încă primește drivere Game Ready cu remedii de securitate și optimizări pentru jocuri nou aparute este seria GTX 16xx. Driverul NVIDIA 582.28 WHQL poate fi descărcat de pe site-ul oficial, selectând versiunea potrivită pentru sistemul de operare folosit.

Pornhub s-a auto-blocat într-o țară europeană, din preocupare față de utilizatorii minori

pornhub-s-a-auto-blocat-intr-o-tara-europeana,-din-preocupare-fata-de-utilizatorii-minori

Da, s-a întâmplat și asta. Pornhub, cel mai cunoscut site de pornografie din lume, a sistat din proprie inițiativă înregistrarea conturilor de utilizatori, susținând că autoritățile britanice au eșuat în ce privește verificarea/validarea în mod credibil a vârstei reale pentru utilizatorii care accesează platforma online. Actualizarea se aplică și altor platforme Aylo, inclusiv YouPorn și Redtube. Potrivit explicației oficiale, prevederile care impun verificarea mai strictă a vârstei pentru site-urile pentru adulți introduse în cadrul Legii privind siguranța online (OSA) reprezintă un „sistem eșuat”, care „nu și-a atins obiectivul propus de a proteja minorii”. Potrivit administratorului Pornhub, verificările de vârstă realizate sub constrângerile legale au dus la o scădere a traficului Pornhub în Regatul Unit cu 77%. Simultan, a fost observată o creștere a căutărilor pentru „proxy” și a accesărilor intermediate de servicii VPN. Anul trecut aflăm că Pornhub nu mai poate fi accesat din Franța bun însă blocada prefigurată a fost doar temporară. Acum, e vorba de ceva mai subtil, proprietarul Pornhub punând la îndoială în mod direct actuala strategie de implementare verificărilor de vârstă pentru consumatorii europeni. În mod legal, Autoritatea de reglementare din Marea Britanie, Ofcom, a primit sarcina de a se asigura că site-urile pornografice respectă regulile de verificare a vârstei, având puterea de a impune amenzi. Dar dacă site-urile pornografice ajung să respingă din proprie inițiativă înregistrările de noi conturi, pe motiv că noii utilizatori nu sunt verificați corespunzător, astfel invitând la eventuale amenzi pentru furnizorul serviciului, putem aprecia că întregul sistem are o problemă. Deși legea susține împiedicarea accesului minorilor la conținut pentru adulți, încă există platforme alternative care permit accesul, ignorând verificările de vârstă și beneficiind de creșterea traficului. „Credem că acest cadru, în practică, a deviat traficul către colțuri mai întunecate și nereglementate ale internetului și a pus în pericol, de asemenea, confidențialitatea și datele personale ale cetățenilor britanici”, a declarat Alex Kekesi, vicepreședintele Aylo pentru brand și comunitate. Noua lege din Marea Britanie privind verificarea vârstei a atras atenția grupurilor de protecție a vieții private, care susțin că ar pune utilizatorii în pericol semnificativ dacă se utilizează standarde de securitate slabe. Potrivit acuzațiilor susținute de proprietarul Pornhub, Aylo,  ”OSA a creat un ecosistem în care marea majoritate a site-urilor cu conținut neadecvat vârstei nu sunt verificate”. Potrivit companiei, validarea vârstei reale urmând criteriile impuse reprezintă „o provocare prea mare pentru ca orice autoritate de reglementare să o pună în aplicare”. Între timp, „site-urile nereglementate umplu rapid orice goluri lăsate de operatorii responsabili” creând un mediu defavorabil pentru companiile care joacă după reguli. ”Credem că acest cadru, în practică, a deviat traficul către colțuri mai întunecate și nereglementate ale internetului și a pus în pericol, de asemenea, confidențialitatea și datele personale ale cetățenilor britanici”, a declarat Alex Kekesi, vicepreședintele Aylo pentru brand și comunitate. Noua lege din Marea Britanie privind verificarea vârstei a atras atenția grupurilor de protecție a vieții private, care susțin că ar pune utilizatorii în pericol semnificativ dacă se utilizează standarde de securitate slabe.

Video exclusiv | Construim viitorul – Locuința eficientă energetic: cum ajunge casa să producă, să stocheze și să consume inteligent energia

video-exclusiv-|-construim-viitorul-–-locuinta-eficienta-energetic:-cum-ajunge-casa-sa-produca,-sa-stocheze-si-sa-consume-inteligent-energia

Reducerea consumului de energie și independența față de furnizori devin obiective-cheie pentru locuințele moderne. Dan Tudose – expert în energie verde și sisteme de stocare – explică de ce echipamentele eficiente, producția locală de energie și stocarea transformă casa într-un sistem energetic autonom. O locuință modernă trebuie, înainte de toate, să consume cât mai puțină energie. Aceasta este premisa de la care pornește orice decizie legată de proiectare, echipare și exploatare pe termen lung. „Cel mai mult are nevoie să nu consume foarte multă energie și, implicit, să folosească echipamente eficiente energetic, dar și să-și producă o parte din energia pe care o poate stoca”, spune Dan Tudose. Conceptul de eficiență nu se limitează, însă, la aparate cu consum redus, ci presupune o abordare integrată: modul în care casa este construită. tipul de echipamente instalate. capacitatea de a produce și gestiona energia proprie. „Trebuie să construim casa astfel încât să consume cât mai puțină energie, iar dispozitivele pe care le planificăm în interior să fie cu consum redus. În același timp, este esențial să ne producem și să ne stocăm energia”, a adăugat specialistul. Producție locală și transformare eficientă a energiei Un rol central îl joacă sistemele fotovoltaice, iar energia solară poate fi valorificată prin sisteme de încălzire eficiente, criteriul principal fiind randamentul. „Ideea este să consumăm o anumită unitate de energie electrică, de exemplu kilowați-oră, și să producem mai multă energie termică. De aceea este important să alegem corect pompa de căldură sau alte echipamente eficiente”, spune Tudose. Expertul a și explicat mecanismul: un randament ridicat înseamnă o transformare superioară a energiei electrice în energie termică, ceea ce face ca producția proprie să fie folosită cât mai eficient pe parcursul anului. Stocarea energiei și siguranța alimentării Atunci când producția proprie nu este suficientă pentru a fi asigurat necesarul, energia poate fi preluată din rețeaua națională. Aceasta poate fi și stocată, pentru a evita întreruperile care pot afecta atât confortul locuinței, cât și activitățile economice. Energia stocată poate fi utilizată flexibil, în funcție de scenarii de consum adaptate stilului de viață al locatarilor. „Putem programa intervale orare dimineața, la prânz sau seara, în funcție de când suntem acasă sau nu, inclusiv în weekend, pentru a produce energie termică — caldă iarna și rece vara”, a mai exemplificat Dan Tudose. Backup și independență energetică Capacitatea de stocare este influențată direct de buget, însă există o recomandare minimă pentru siguranță energetică. „Recomandarea este să avem cel puțin o zi de backup, o rezervă în bateriile de stocare”, mai spune Dan Tudose. Scopul final al acestui mix de soluții este reducerea dependenței de furnizori și a cheltuielilor recurente. „Facem un mix, astfel încât să reducem dependența de furnizori, să devenim independenți, să ne producem energia și să reducem cele trei facturi recurente: energia electrică, gazele și combustibilul”, a conchis Dan Tudose. Proiectul „Viitorul începe azi” este susținut de Constructii Erbașu. RECOMANDAREA AUTORULUI: Viitorul se construiește azi: Ritm tot mai alert pe marile coridoare de infrastructură rutieră Când vom putea circula de la Sibiu la Pitești (A1) și pe Autostrada Transilvania (A3) S-a lansat licitația pentru modernizarea Pistei 1 de decolare/aterizare a Aeroportului „Henri Coandă”. Contractul are o valoare de peste 100 mil. euro Rafinăria Petrotel Ploiești nu mai prelucrează țiței rusesc din 2022. Repornirea rafinăriei, abia la sfârșitul anului Relicva descoperită pe fundul Lacului Vidraru a pus pe jar internauții. Imagini fabuloase cu tezaurul dispărut acum 35 de ani

Ce inovații a adus Orange în România anul trecut și care sunt planurile de viitor

ce-inovatii-a-adus-orange-in-romania-anul-trecut-si-care-sunt-planurile-de-viitor

2025 a fost unul dintre cei mai importanți ani din istoria recentă pentru Orange Romania, în special în termeni de inovație. La finalul anului, operatorul își extinsese acoperirea 5G/5G+, ajungând la 88 de orașe și ajunsese cu cea mai recentă generație de fibră optică în aproximativ 4,5 milioane de gospodării. Totodată, în 2025 Orange și-a păstrat poziția de cea mai rapidă rețea, accelerând integrarea infrastructurilor și creșterea rețelelor pentru a acoperi nevoile de digitalizare ale clienților, după ce în 2024 a fost finalizată fuziunea cu Orange Romania Communications SA (rezultată în urma achiziție fostei companii Telekom Romania Communications). Transformare prin digitalizare Extinderea tehnologiei 5G/5G+ este unul dintre vectorii cei mai importanți de inovare în telecomunicații. Aceasta reprezintă nu doar o creștere a vitezei și acoperirii, ci un mod de a facilita digitalizarea multor localitați, încurajarea dezvoltării mai multor orașe smart și eficientizarea mai multor industrii. Pe de o parte, vitezele sunt de până la 10 ori mai mari pe 5G comparativ cu 4G, fișierele se transferă mult mai rapid, iar aplicațiile, site-urile web și dispozitivele smart de acasă se încarcă aproape instant, streaming-ul video este mult mai stabil și se poate face la calitate mult mai mare. Noua tehnologie aduce transformări pe termen lung în viața de zi cu zi a cetățenilor unui oraș, pentru că face mult mai ușoară implementarea de case smart, senzori de mediu, contorizare inteligentă pentru utilități, monitorizarea și fluidizarea traficului, și alte tehnologii legate de educație, sănătate, energie, mediu, mașini electrice. Pe de altă parte, prin 5G/5G+ pot fi create rețele private de viteză mare și cu latență scăzută care pot eficientiza masiv facilitățile de producție și fabricile care folosesc automatizări. În 2025, Orange Romania a ajuns cu acoperirea 5G/5G+ în 88 orașe. Cele mai recente orașe în care s-a făcut trecerea la noua tehnologie, în ultimele 6 luni, sunt: Bârlad, Buzău, Câmpia Turzii, Câmpina, Câmpulung, Caracal, Comănești, Dej, Fetești, Mediaș, Moinești, Onești, Pașcani, Rădăuți, Râmnicu Sărat, Roman, Slatina, Slobozia, Târgu Jiu, Turda, Valea Prahovei (Azuga, Bușteni, Predeal, Sinaia), Vaslui, Zalău. În aceeași perioada a fost extinsă acoperirea la 100% în Mun. Timișoara. O actualizare la fel de importantă ca rețeaua 5G a fost îmbunătățirea infrastructurii de servicii fixe. Orange schimbă vechile tehnologii pe cupru și FTTB (Fiber-to-the-Building) cu FTTH (Fiber-to-the-Home), atingând cifra de 412.000 de conexiuni modernizate în 2025. Astfel, anul trecut s-a ajuns la o acoperire cu fibră optică prin FTTH pentru aproximativ 4,5 milioane de gospodării. Noua tehnologie a adus și o îmbunătățire relevantă de viteză. Toți abonații care se află pe fibră prin FTTH au eligibilitate pentru cea mai mare viteză de internet pentru clienți casnici de la noi din țară – 2,1 Gbps (prin serviciul Fibră 2300). În următorii ani compania își propune ca peste 90% din infrastructura grupului Orange în România să fie eligibilă pentru cea mai mare viteză. Un alt pas major spre digitalizare a fost realizat într-una dintre cele mai izolate zone din România: Delta Dunării. Prin proiectul 5G Connect Danube Delta, pornit în 2024, a fost activată noua generație de tehnologii mobile în zonă. Concret, în 2025 a fost introdusă pentru prima dată în România tehnologia 5G SA (Standalone), care funcționează independent de rețeaua 4G preexistentă și care permite eficientizarea traficului. Echipamentele sunt conectate la rețeaua core 5G Orange din București și la un nod local de procesare a traficului, provenit de la utilizatorii din regiune. Pe lângă aceasta există și o infrastructură dedicată de servere Edge Cloud, care reduce distanța dintre utilizator și servicii, asigurând latență mică și vitezele necesare pentru scenariile de utilizare locală. Cea mai importantă componentă a proiectului este cea socială. Tehnologia 5G/5G+ aduce multe oportunități pentru locuitorii din zonă, fiind identificate patru mari direcții critice de acțiune: accesul la educație digitală, facilitarea telemedicinei, turismul lent și monitorizarea mediului înconjurător. Proiectul este susținut de Către Comisia Europeană, prin programul Connecting Europe Facility. Următoarea generație de viteze și aplicații Orange Romania este implicată constant în implementarea următoarelor generații de echipamente și tehnologii. La începutul lunii decembrie, operatorul a testat pentru prima dată în țara noastră tehnologia 5G millimeter Wave (mmWave) într-o rețea de tip 5G Standalone (SA). Probele au fost realizate în laboratorul 5G din București, pe o licență temporară oferită de ANCOM pentru spectrul radio din banda de 26 GHz. Folosind un sistem radio mmWave de la Ericsson și terminale 5G de la Nokia ce integrează capabilități Wi-Fi 7, au fost obținute viteze de până la 10 Gbps download și 1,2 Gbps upload. Această tehnologie oferă nu doar viteze multi-gigabit, ci și stabilitate mai mare în zonele cu trafic intens. Sunt multiple scenarii pentru care există aplicabilitate viitoare: hotspot-uri în locuri aglomerate (stadioane, arene, festivaluri, aeroporturi, gări, centre comerciale), alternativă la internetul fix prin fibră în orice zonă (urbană, suburbană, rurală), producție media și broadcasting (transmisii live 4K/8K, upload rapid de conținut din teren), aplicații imersive disponibile de la distanță fără probleme de latență (AR, VR, XR), rețele private 5G+ pentru aplicații industriale care necesită viteze și stabilitate ridicate și latență extrem de scăzută, înlocuind obișnuitele echipamente Wi-Fi (fabrici smart și Industry 4.0). Rețele mai eficiente energetic Trecerea la 5G și ultima generație de fibră optică înseamnă și servicii mai sustenabile. Consumul de energie scade semnificativ, pe măsură ce traficul majoritar se mută din 4G. Ceea ce înseamnă că 5G/5G+ este de până la 10 ori mai eficientă pentru aceeași cantitate de trafic decât tehnologiile anterioare. În același timp, rețelele moderne pot intra în „mod economic” atunci când sunt utilizate mai puțin, reducând impactul asupra mediului. O altă inițiativă importantă care a generat o reducere substanțială a consumului de energie în 2025 a fost decomisionarea treptată a rețelelor de cupru, și înlocuirea acestora cu fibră optică, proiect care continuă și anul acesta. Un alt angajament al companiei pe termen lung în ce privește sustenabilitatea este utilizarea energiei electrice verzi. 90% din energia electrică consumată de Orange Romania provine din surse regenerabile. 5G+ la metrou Tot la finalul anului trecut, Orange a început implementarea celei mai rapide rețele mobile și în metroul