Samsung adaugă Perplexity în Galaxy AI, extinzându-și echipa de agenți inteligenți

Samsung mai face un salt în cursa telefoanelor „inteligente” și nu e vorba doar despre o cameră nouă sau un procesor mai performant. Compania a anunțat, pe 22 februarie, că integrează Perplexity în ecosistemul Galaxy AI, extinzând ideea că telefonul nu mai rulează aplicații, ci coordonează agenți AI diferiți pentru sarcini diferite. În comunicatul oficial, Samsung descrie Galaxy AI drept un „ecosistem multi-agent deschis și integrat”, construit pentru a reduce pașii necesari în interacțiunile zilnice. Practic, telefonul încearcă să înțeleagă contextul utilizatorului la nivel de sistem de operare, nu doar în interiorul unei aplicații. Galaxy AI funcționează „la nivel de framework” și poate lucra în fundal fără să sari constant între aplicații. Potrivit unor date interne citate de companie, aproape 8 din 10 utilizatori folosesc deja mai mult de doi agenți AI în viața de zi cu zi. Acesta ar fi rolul Perplexity, care va deveni un alt agent disponibil pe viitoarele flagship-uri Galaxy. Rămâne însă neclar modul în care Samsung definește termenul de „agent AI”. Compania nu precizează dacă include doar agenți integrați la nivel de sistem sau și aplicații bazate pe modele lingvistice mari (LLM-uri), precum ChatGPT, ClaudeAI, Gemini, DeepSeek. Diferența nu este lipsită de importanță, deoarece statisticile pot varia substanțial în funcție de metodologie. De asemenea, comunicatul nu indică aria geografică a datelor, fiind probabil vorba despre piețe unde utilizarea AI este deja foarte ridicată, cum ar fi Coreea de Sud. Perplexity devine un agent implicit în Galaxy AI Integrarea nu este doar un shortcut către o aplicație. Utilizatorii vor putea „trezi” Perplexity prin comanda vocală „Hey Plex” sau prin apăsarea lungă a butonului lateral, care până acum activa Gemini. Agentul va avea acces direct la Samsung Notes, Clock, Gallery, Reminder și Calendar, dar și la unele aplicații third-party. Ideea este să nu mai fie nevoie să deschizi manual mai multe aplicații, ci să-i spui telefonului ce vrei să faci, iar el să execute pașii. Spre exemplu, îi poți cere să trimită un e-mail lui Ion, să-i amintească de call-ul de la ora 15:00 și să includă în mesaj subiectul discuției, pe care îl ai notat în Samsung Notes. Aici e schimbarea conceptuală reală, saltul tehnologic. Până acum telefonul era un dispozitiv cu aplicații, fiecare independentă. Samsung încearcă să-l transforme într-un secretar digital care știe unde ai pus lucrurile. Și în mai mult, diferența tehnică ține de organizare, adică AI-ul nu mai răspunde la o întrebare, ci coordonează mai multe surse de date și acțiuni cu un sigur scop. Dacă funcționează cum promit, interfața viitorului nu mai este ecranul, ci cererea exprimată în limbaj natural. The Verge scrie că Samsung pariază pe faptul că oamenii au deja „preferințe emoționale” pentru anumite AI-uri și vrea să le ofere libertatea de a-și alege agentul preferat direct în telefon. Integrarea Perplexity este parte din strategia unui „multi-agent ecosystem”, diferit de abordarea mai strictă a Apple sau Google. Noutatea e și mai interesantă dacă ne uităm la Motorola, care a mers chiar mai departe: modelul Signature include nu mai puțin de patru agenți simultan, Gemini, Copilot, Perplexity și Moto AI. Practic, telefonul începe să semene mai mult cu un dispozitiv pentru inteligența artificială decât cu un smartphone clasic. Și ceea ce cred că anticipează Samsung, dar și alte companii este că, la un momentdat, nu vom mai alege un telefon pentru aplicații, ci pentru „personalitatea digitală” care ne asistă zilnic. Iar dacă această direcție prinde, competiția viitoare nu va mai fi între camere foto sau procesoare, ci între ecosisteme de agenți.
Utilizatorii Windows 7 rămân și fără ultimul web browser modern, încă suportat

Chiar dacă Windows 10 s-a dovedit mai bun, Windows 7 a fost cu siguranță cel mai memorabil pentru generația „crescută” cu Windows 98SE și Windows XP, înlocuitorul Windows Vista adunând miliarde de instalări. Dar povestea s-a fârșit în anul 2023, Microsoft oprind actualizările de securitate care țineau această versiune de OS în „viață”. Însă Mozilla și alți dezvoltatori software au ținut această versiune de Windows pe linia de plutire, continuând să livreze actualizări esențiale pentru aplicațiile încă folosite de milioane de utilizatori. Dintre acestea, Firefox era singurul web browser modern încă suportat. Potrivit celui mai recent calendar comunicat Mozilla, ediția Firefix ESR (Extended Support Release) va primi ultimele actualizări de securitate pentru Windows 7 în această lună, utilizatorii rămași pe această platformă fiind îndrumați să-și actualizeze dispozitivele la un alt sistem de operare suportat (ex. Linux). Merită amintit că Mozilla plănuia să oprească suportul în septembrie 2024, dar a prelungit termenul de două ori (până în martie 2025 și apoi până în 2026), lăsând utilizatorilor încă numeroși mai mult timp să facă tranziția către un sistem de operare modern. Iar motivul sistării actualizărilor este ușor de înțeles: Windows 7 este mult în urmă cu noile tehnologii și standarde de securitate, adaptarea codului Firefox pentru a funcționa cu vechile librării software devenind prea costisitoare și nefezabilă din punct de vedere tehnic. Astfel, Mozilla recomandă trecerea la Windows 10, Windows 11 sau către o distribuție de Linux pentru a continua navigarea în siguranță. Între timp, nici Windows 10 nu se mai află pe lista principală cu sisteme de operare suportate de browser-ul Firefox, asta însemnând că și în acest caz actualizările de securitate sosesc mai târziu decât pentru restul lumii, chiar dacă accesul la funcții noi și alte îmbunătățiri nu este complet tăiat, deocamdată. Pe lista opțiunilor încă disponibile utilizatorilor Windows 10 se află și browser-ul Chrome, alături de alternativa Microsoft Edge. Back to top button
Razer prezintă Huntsman Signature Edition, cea mai ambițioasă tastatură Razer de până acum

Razer Huntsman Signature Edition este cea mai ambițioasă tastatură Razer de până acum, lansată într-o ediție limitată de 1.337 de unități numerotate. Noua tastatură Razer este creată pentru cei care vor performanță absolută în pachetul unui dispozitiv rafinat, pe îl pot avea pe masa de birou. Aflată în vârful portofoliului Razer, Huntsman Signature Edition concentrează ani de cercetare în tehnologia switch urilor, acustică și materiale într-o formă concepută cu meticulozitate.Fiecare unitate trece printr-un proces complex în mai multe etape: prelucrare CNC, anodizare, lustruire manuală, tratament PVD și inspecție individuală; o demonstrație a angajamentului Razer pentru produse premium fără compromisuri. Precizie dusă la următorul nivel La bază, Huntsman Signature Edition integrează cele mai avansate tehnologii Razer pentru a oferi viteză și precizie excepțională: Switch-uri Razer Analog Optical Gen‑2 cu activare instantă și control dinamic al punctului de acționare.Tehnologie True 8.000 Hz HyperPolling pentru un flux de input extrem de ridicat și latență aproape inexistentă. Rapid Trigger Mode, pentru o acționare ultra-rapidă și resetări rapide, perfect în scenarii competitive unde fiecare milisecundă contează. Împreună, aceste tehnologii transformă tastatura într-un adevărat instrument de performanță, fie că este folosită în jocuri competitive, fie ca tastatură premium de zi cu zi. „Cu Huntsman Signature Edition am vrut să arătăm ce înseamnă atunci când tehnologia Analog-Optical dezvoltată de Razer — lider în industrie și creată special de noi — este integrată într-o tastatură de gaming construită cu precizia unui instrument profesional”, a declarat Barrie Ooi, Head of Razer’s PC Gaming Division.„Produsul se bazează pe ani de cercetare și dezvoltare în care Razer a lucrat la tastaturi de înaltă performanță, cu latență redusă, fiabilitate de top și acustică optimizată. Depășește cu mult o tastatură de gaming obișnuită, oferind viteză de nivel competițional într-un design care arată ca o piesă de colecție pe birou.” Materiale premium. Finisaje rafinate. Huntsman Signature Edition folosește un șasiu din aluminiu 6063 prelucrat CNC și anodizat, un echilibru între rezistență, greutate optimă și un aspect impecabil.Elementele exterioare sunt finisate prin PVD — o tehnică folosită în ceasornicăria de lux, bijuterii sau componente auto de înaltă performanță. Suprafețele astfel tratate sunt apoi lustruite manual, rezultând reflexii elegante care atrag privirea din orice unghi.De la keycap urile PBT doubleshot texturate până la keycap ul metalic cu sigla Razer lustruită ca o oglindă, fiecare element este proiectat pentru a-și păstra aspectul în timp și a oferi o experiență vizuală premium. „Designul este esențial în tot ceea ce creăm la Razer, iar Huntsman Signature Edition este cea mai bună dovadă, a spus Charlie Bolton, Global Head of Design la Razer. De la cadrul din aluminiu anodizat până la accentele PVD lustruite manual, am dus procesele noastre cât mai departe pentru a obține un nivel de rafinament care exprimă capabilitățile noastre de design și inginerie.” „Rezultatul este o tastatură care chiar se simte lucrată ca o piesă de meșteșug fin, în care materialele, sunetul și senzația la tastare sunt aduse la același nivel de rafinament.” Senzație personalizată. Acustică reglată cu atenție. În interior, tastatura folosește o arhitectură acustică special construită: straturi de materiale fonoabsorbante și spume calibrate pentru un sunet plin și echilibrat la tastare, dar și pentru o senzație uniformă pe fiecare tastă. PREȚ ȘI DISPONIBILITATE Tastatura Razer Huntsman Signature Edition este oferită la un preț recomandat de 499,99 EUR. Produsul beneficiază de o garanție de 5 ani, ceea ce garantează fiabilitate pe termen lung.
iOS 26.4 activează o funcție de securitate iPhone până acum opțională

În timp ce marele upgrade Siri infuzat cu tehnologii Gemini AI este lăsat în așteptare, Apple vine cu o ajustare mult mai simplu de făcut și care ar putea zădărnici în mare parte furtul de telefoane iPhone. Probabil inspirată de inițiative Google recente, echipa de dezvoltatori iOS schimbă câteva setări de securitate iPhone din „opționale” în „alegere implicită”, dacă nu intervii în mod expres pentru schimbarea acestor setări la momentul configurării inițiale a telefonului. Este vorba de activarea automată a unei funcții antifurt, până acum lăsată ca setare opțională pentru utilizatorii iPhone. E vorba despre funcționalitatea Stolen Device Protection, echivalent menanismului Identity Check pentru utilizatorii de Android. Concret, funcția disponibilă încă de la versiunea iOS 17 a fost relansată la începutul anului 2024 ca răspuns la o anumită tehnică observată la hoții de telefoane care preferau cu predilecție dispozitive iPhone. Cei mai experimentați dintre ei au pus la punct tehnici de inginerie socială pentru a observa parola de pe ecranul de blocare al unui proprietar de iPhone și apoi a fura telefonul știind că îl pot debloca. Concret, dacă telefonul îți este furat iar făptașul ți-a aflat codul PIN, situație identificată prin modificarea tiparului obișnuit de utilizare (telefon smuls din mână, folosit în altă locație decât de obicei), funcționalitatea Stolen Device Protection va comuta instantaneu toate aplicațiile setate cu autentificare biometrică într-un mod strict de validare a identității, acceptând deblocare doar prin scanarea amprentei. Fără opțiunea introducerii codului PIN, ca alternativă după ce amprenta nu a fost recunoscută. La fel și dacă cineva încearcă schimbarea parolei pentru contul de utilizator Apple, funcționalitatea Stolen Device Protection intervenind pentru a crește nivelul de securitate în scenarii de utilizare care ridica semne de întrebare (ex. telefonul nu este folosit în locația de domiciliu și se încearcă schimbarea datelor de login). În astfel de situații utilizarea mijloacelor de autentificare biometrică, precum Face ID sau Touch ID pentru a proteja acțiunile sensibile de pe telefon, devine obligatorie. Un hoț care cunoaște doar parola ecranului nu va putea accesa aplicația de homebanking și nici schimba parolele conturilor înregistrate pe telefon. iPhone-ul blochează setările cheie, totodată asigurând că proprietarul de drept nu pierde controlul asupra unor elemente critice, cum ar fi contul Apple. Dar până acum toate aceste beneficii erau deblocate prin activarea manuală a serviciului Stolen Device Protection, utilizatorii neinformați rămânând cumva pe dinafară. Poți găsi opțiunile de activare Stolen Device Protection în secțiunea Face ID & Passcode din aplicația Settings. Pentru activare manuală trebuie să bifezi mai întâi autentificarea cu doi factori în contul tău Apple, datele biometrice și opțiunea Find My. Toate aceste setări sunt necesare deoarece mecanismul de protecție este unul multi-stratificat, necesitând folosirea combinată a mai multor tehnologii de autentificare biometrică pentru s asigura un nivel de securitate adecvat, precum și folosirea coordonatelor de localizare GPS, necesare pentru identificarea situațiilor când se impune un nivel de securitate sporit. Apple precizează că odată ce activezi funcționalitatea Stolen Device Protection ai putea fi nevoit să folosești autentificarea Face ID sau Touch ID ceva mai des decât de obicei, mecanismul de securitate mai strict presupunând autentificare securizată ori de câte ori se încearcă acțiuni potențial-riscante, cum ar fi utilizarea parolelor salvate în Keychain, deschiderea unei aplicații protejată, solicitarea unui card Apple sau transferul unei cartele eSIM în afara unei locații familiare. Bine de știut, schema de protecție împotriva dispozitivelor furate se bazează pe introducerea unui timp de așteptare la încercările de modificările setărilor de securitate, dacă încercarea se face dintr-o locație necunoscută. Asta înseamnă că utilizatorul trebuie să aștepte o oră între două autentificări Face ID/Touch ID reușite pentru a modifica setări, cum ar fi deconectarea de la un cont Apple, adăugarea sau eliminarea Face ID sau Touch ID, schimbarea unui cod de acces sau dezactivarea Protecției împotriva dispozitivelor furate. Spre exemplu, dacă ești victima unei scheme de înșelătorie în care făptașul reușește cumva să obțină validarea cu senzorul Face ID sau Touch ID, dar nu reușește să obțină modificarea niciunei setări esențiale pe telefon din prima încercare, încercările ulterioare vor fi oprite pentru următoarea oră cu un mesaj de avertizare, alertând proprietarul despre spre o posibilă tentativă de fraudă.
AOC GAMING Q27G4ZD este un monitor de gaming QHD cu preț accesibil și tehnologii avansate

AOC GAMING Q27G4ZD este un monitor de gaming QD-OLED cu rată de refresh la 280 Hz și luminozitate maximă de 1000 nits, poziționat între actualele modele AOC GAMING Q27G4ZDR și Q27G4SDR ca o opțiune pentru gamerii care își doresc performanță next-gen fără prețul cu care vine un model flagship. Tehnologia QD-OLED a fost introdusă în portofoliul AGON by AOC prin gama AGON PRO, cu modele care ajung până la 500 Hz, destinate jucătorilor de esports, pasionaților și gamerilor care își doresc performanță absolută. Gama AOC GAMING deschide accesul la tehnologia QD-OLED și pentru jucătorii cu buget mai puțin permisiv, care vor beneficiile esențiale ale tehnologiei OLED, inclusiv timpi de răspuns aproape instant, negru perfect și culori vibrante datorită tehnologiei Quantum Dot, într-un pachet mai simplu și accesibil. Modelul Q27G4ZD se alătură modelelor recent lansate Q27G4ZDR (240 Hz, QD-OLED Edge) și Q27G4SDR (360 Hz, QD-OLED de generația a 3-a), și oferă gamerilor trei opțiuni distincte. Pentru cei care își doresc îmbunătățirile aduse de panoul de generația a 3-a, dar nu au nevoie de viteza completă de 360 Hz, Q27G4ZD oferă punctul optim: 1000 nits peak brightness pe 3% din suprafața ecranului (față de 400 nits la generația a 2-a), certificare DisplayHDR True Black 400 și o rată de refresh de 280 Hz, perfect pentru gamingul competitiv. Conceput pentru viteză și claritate Timpul de răspuns de 0,03 ms GtG elimină practic ghosting-ul și motion blur-ul, în timp ce raportul de contrast infinit păstrează scenele întunecate cu adevărat negre, fără effect de iluminare de fundal. Tehnologia Adaptive-Sync, cu certificare NVIDIA G-SYNC Compatible, asigură gameplay fără tearing la framerate variabil. Rezoluția QHD (2560×1440) oferă detalii clare, menținând în același timp cerințele pentru GPU la un nivel rezonabil pentru gaming la framerate ridicat, iar cele două porturi HDMI 2.1 și un DisplayPort 1.4 susțin cele mai noi plăci grafice și consolele de generație actuală. Standul ergonomic complet ajustabil oferă reglaj pe înălțime, înclinare, rotire și pivotare (mod portret), iar hub-ul USB cu patru porturi USB-A păstrează perifericele la îndemână. Compatibilitatea VESA 100×100 oferă flexibilitate suplimentară pentru montare. La fel ca toate monitoarele OLED din gama AGON by AOC, modelul Q27G4ZD include funcții complete OLED Care și beneficiază de o garanție de 3 ani care acoperă burn-in-ul, atunci când produsul este utilizat conform recomandărilor. „Cu modelul Q27G4ZD, facem tehnologia QD-OLED de generația a 3-a mai accesibilă, fără a compromite ceea ce contează cel mai mult. Combinația QHD și refresh rate de 280 Hz este sweet spot-ul pentru gamerii de astăzi – rapidă și excepțională din punct de vedere vizual. Este o alternativă QD-OLED foarte atractivă, susținută de o garanție de 3 ani care include chiar și acoperire pentru pixel burn-in, oferind jucătorilor atât performanță, cât și siguranță pe termen lung.”, declară César Acosta, Gaming Product Manager la AGON by AOC. Preț și disponibilitate Monitorul AOC GAMING Q27G4ZD va fi disponibil începând din luna martie 2026, la un preț recomandat de 2443 Lei.
Galaxy S26 aduce funcțiile de editare AI direct în aplicația de Captură

Fără mari inovații de prezentat la partea de hardware, Samsung tocmai a anunțat un nou sistem de camere foto, centrat pe o aplicație de captură reproiectată în jurul inteligenței artificiale. Planul este ca sistemul de camere să integreze cât mai perfect toate instrumentele de imagistică Galaxy AI, fătând uitate neajunsurile la partea de senzori. Astfel, funcțiile pentru care până acum ai fi avut nevoie de o aplicație separată vor fi integrate direct în aplicația de captură, utilizatorii Galaxy S26 putând trece direct la retușuri asistate de AI și editări care până de curând ar fi necesitat expertiza unui întreg studio de editare Photoshop. Da fapt, Samsung nu face decât să ducă mai departe conceptul AI Photography, oferind la câteva atingeri distanță toate instrumentele necesare pentru reinterpretarea pozelor abia obținute. Venind ca un preambul pentru prezentarea de lansare oficială, Samsung a publicat mai multe demonstrații video revelatoare exclusiv create cu ajutorul inteligenței artificiale, deja etichetate drept „AI Slop” de criticii cu spirit de observație. La nivel declarativ, Samsung anunță că va dezvălui ”o nouă experiență de Cameră Galaxy, concepută pentru a unifica capturarea, editarea și distribuirea fotografiilor și videoclipurilor într-un sistem intuitiv”. Noua experiență fotografică Samsung Galaxy S26 promite să: Transforme o fotografie din zi în noapte Restaureze părțile lipsă ale obiectelor Permită obținerea unor fotografii detaliate în condiții de lumină slabă Îmbinarea mai multor fotografii într-o singură imagine Nici una dintre aceste promisiuni nu este complet nouă, adevăratul element de noutate fiind de fapt modul în care se va ajunge la rezultatul dorit. Deja putem mâzgăli pisici rudimentare, nave spațiale și tot felul de obiecte, pe care Galaxy AI le inserează credibil în imaginea-sursă. Dar dacă ai putea schimba contextul unei poze cu totul, înlocuind cerul și coloristica aproape monocromă a unei zi de iarnă, retușa machiajul, rotunji anumite părți ale corpului și distribui pe loc rezultatul pe rețelele de socializare? Scoaterea funcțiilor de editare AI de sub umbrela setului de „ajutoare” Galaxy AI și aducerea acestora în cotidian, integrându-le direct în aplicația de Captură a telefonului, apare ca o mișcare îndrăzneață din partea Samsung pentru demontarea graniței între fotografia clasică și cea computațională. Cum ar fi, dacă noul tău Galaxy poate livra poze „perfecte” în orice situație, atunci de ce ai mai folosi vreodată alt telefon? Iată cum descrie Samsung situația: „Cele mai recente experiențe Galaxy AI vor aduce instrumente creative avansate într-un singur loc, eliminând nevoia de a comuta între aplicații și de a naviga prin software complex de editare.” La fel ca Google, Samsung pune editarea imaginilor asistată de tehnologii Generative AI pe primul loc. Însă producătorul sud-coreean pare dispus să ducă lucrurile și mai departe, folosirea inteligenței artificiale depășind granițele curiozității alimentată de dorința de a vedea ceva inedit. În schimb, am putea avea o situație unde fiecare poză reprezintă în primul rând intenția utilizatorului și abia apoi realitatea, scenele suprarealiste devenind un fel de semnătură a utilizatorilor Galaxy S26.
Povestea fascinantă a cavalerului care a urcat 1.500 de trepte, în armură, ca să fie aproape de Vlad Țepeș

În decembrie 2025 se stingea din viaţă generalul Radu Theodoru, bănuit de DIICOT că intenţiona să răstoarne ordinea constituţională. Avea 101 ani. A fost înmormântat la Mănăstirea Comana. La căpătâiul defunctului a venit multă lume ca să-şi ia rămas bun. Un cavaler în armură s-a remarcat din mulţime. Doar câţiva ştiau cine e. Opinia publică a emis câteva păreri despre insolita apariţie în cortegiul de înmormântare. Ba că a confundat circul cu înmormântarea, ba că s-a rătăcit în timp în drum spre vreo bătălie. Puţin mai târziu, Gândul a aflat cine era misteriosul personaj. Emanoil Miron este pasionat de perioada evului mediu şi de luptele cavalerilor. Acesta a povestit, pentru Gândul, cum a ajuns să-l cunoască pe generalul Theodoru şi de ce a apărut la înmormântarea acestuia îmbrăcat în armură. „Pe dânsul l-am cunoscut exact la un eveniment istoric, tot la Comana. Am venit și din pasiunea mea pentru perioada lui Vlad Ţepeş și pentru Vlad Țepeș în sine. Pe numele lui adevărat Vlad Basarab al III-lea. Am venit la Ziua Eroilor și am venit îmbrăcat exact pe vremea lui Vlad Ţepeş sau cât am putut să aduc acea perioadă în mijlocul oamenilor, în special pentru copii. Sfânta Mănăstire Comana este ctitoria lui Vlad Ţepeş. Și eu voiam foarte mult să ajung acolo. Așa l-am cunoscut pe domnul general, am fost invitat ulterior la alte manifestări istorice pe care dânsul le-a organizat acolo. Când dânsul a decedat, am zis că ultima întâlnire a mea cu dânsul să fie tot în armură, așa cum ne-am cunoscut noi”, povesteşte cavalerul. Când l-a cunoscut pe general, a mai aflat şi că Radu Theodoru este şi autorul unor cărţi-benzi desenate pe care Emanoil Miron le citea când era copil. „E o carte despre daci și romani. Sunt benzi desenate exact cum erau cărțile pe care se numea „Strămoșii”. Că erau trei cărți. Eu mai am numai una singură, era una neagră, una albastră și am pe cea neagră am care avea un prin plan exactă perioada războaielor dacice 101-102, 105-106 și n-am știut. Discutând cu dânsul și vorbind, el mi-a zis: «am scris și pentru copii». N-am știut ce a scris pentru copii strămoșii și atunci mi s-a aprins în cap imaginea coperții. Zic: «o am în pod ». Î M-am dus și am căutat-o și am găsit-o și într-adevăr sus scrie: Radu Theodoru”, mai spune acesta, pentru Gândul. Din dragoste pentru Ţepeş, Emanoil Miron a urcat cele 1.500 de trepte de la Cetatea Poienari cu armura pe el. Spune că a întâlnit pe cărare câţiva turişti care l-au privit suprinşi şi înfricoşaţi şi nu ştiau dacă sunt martorii unui fenomen de călătorie în timp sau privirea le joacă feste. Mai ales că, povesteşte cavalerul nostru, i-a şi întrebat în glumă, când le-a văzut privirile speriate: „În ce an suntem?” „Când am ajuns sus eram mort. Mort de oboseală, Dar a fost o satisfacție pentru mine că am reușit să urc a am cred câteva poze. Nu aveam armura completă atunci nu aveam platoşă și aveam doar cămașa de zale, un coif, protecție de antebrațe, spada, scutul dar erau de ajuns, deci era de ajuns, tot aveau 30 de kilograme. Am vrut să ajung acolo să văd cum se urcau, pentru că cetatea Poenari, din câte am citit, n-a putut fi cucerită niciodată datorită poziției care era”, povesteşte acum zâmbind, când îşi aminteşte experienţa. Cândva, Emanoil Miron a fost grănicer. Acolo a învăţat să călărească şi de atunci a început şi pasiunea pentru tras cu arcul. Spune că şi-a cumpărat un arc mongol pe care-l foloseşte la diverse competiţii. Arcul şi calul l-au purtat pe cavalerul nostru până în China şi chiar în Tibet. Ulterior, acesta s-a angajat la „mascaţi” şi de acolo a plecat să muncească în Suedia, alături de un prieten, la plantat de copaci în zona Cercului Polar şi cu Aurora Boreală deasupra capului. O frumuseţe care pentru mulţi oameni este un eveniment, dar pentru fostul grănicer a devenit o obişnuinţă. Când vine în ţară, face şi voluntariat în cadrul unor ONG-uri din Galaţi care fac cunoştinţă tinerilor cu istoria românilor şi în special cu armele de luptă medievale şi alături de care participă la concursuri, în lume. Iar când este frumos afară, scot iurta(n.r cort mongol) în parcul din Galaţi şi îi învaţă pe copii să tragă cu arcul istoric RECOMANDAREA AUTORULUI: Dezvăluiri-bombă ale generalului Radu Theodoru, suspectat de TRĂDARE. „Domnul Georgescu a avut un program foarte clar antisistem și îl privește!” Cine este Radu Theodoru, generalul în rezervă, vizat de DIICOT. Lăudat de RUSIA, neagă Holocaustul: „Hitler e o invenție a evreilor” A murit Radu Theodoru, generalul bănuit că voia să răstoarne ordinea constituțională cu Horațiu Potra. Avea 101 ani. Unde va fi înmormântat Celebrul Dracula continuă să producă bani, inclusiv pentru marii creatori de modă. Cât costă noua geantă Dior, inspirată din legenda lui Vlad Ţepeş
Galaxy S26 transformă Bixby într-un agent conversațional echivalent Gemini, sau ChatGPT

În timp ce parteneriatul cu Google asigură cele mai avansate funcții Galaxy AI, colaborarea cu Perplexity este cea care va promova „AI-ul” Bixby peste nivelul unui banal asistent prin comandă vocală, conferind-ui abilități conversaționale bazate pe tehnologii de inteligență artificială generativă. Identificată în firmware-ul One UI 8.5 beta, noua versiune de Bixby este descrisă ca un agent conversațional bazat pe inteligență artificială. Noul asistent digital este deja disponibil pe dispozitivele care rulează One UI 8.5 Beta, dar funcțiile cele mai avansate ar putea fi deblocate abia pe telefoane Galaxy S26. Samsung susține că asistentul său digital bazat pe inteligență artificială este mai intuitiv și mai capabil decât înainte. Actualizat la noua platformă bazată pe tehnologiile Perplexity, Bixby poate răspunde la aproape orice întrebare, extrăgând informații relevante din internet. Cu acest upgrade ar trebui să poți obține toate informațiile de care ai nevoie prin interacțiunea directă cu Bixby, fără să comuți la o aplicație (ex. Gemini, ChatGPT), sau un browser web separat. Spre deosebire de prima colaborare Apple, când asistentul Siri se opintea la orice solicitare mai complicată, cerând ajutorul ChatGPT, Bixby va face asta în mod natural, fără ca utilizatorul să sesizeze de unde provine răspunsul primit. Dar îmbunătățirile pregătite nu se opresc la întrebări și răspunsuri , Bixby putând controla și naviga pe smartphone-urile Galaxy folosind comenzi în limbaj natural. Nu trebuie să știi numele exact al unei funcții sau setări de pe dispozitiv. Poți pur și simplu să descrii ce vrei să faci, iar Bixby va înțelege intenția și va lua măsurile corespunzătoare. De exemplu, dacă spui „ Nu vreau ca ecranul să se oprească în timp ce mă uit la el ”, Bixby va activa automat setarea „Keep Screen On While Viewing”, pe un Galaxy S25. Noua versiune de Bixby este disponibilă deja pentru utilizatorii din Germania, India, Coreea, Polonia, Regatul Unit și SUA, înrolați în programul One UI 8.5 Beta. Funcționalitatea va fi disponibilă oficial pe telefoanele și tabletele Galaxy eligibile, în lunile următoare, ca parte a actualizării oficiale One UI 8.5.
Cât de durabile sunt acele mașini electrice cu kilometri mulți. Mai ține bateria după 160.000 km?

Un studiu publicat în Marea Britanie, pornind de la analiza unui grup de 8000 mașini electrice pentru uz personal și comercial, aproape că risipește temerile proprietarilor „la prima mână” și cumpărătorii second-hand deopotrivă, arătând că în ciuda excepțiilor care captivează atenția publicului, pachetele de acumulatori EV sunt de fapt foarte fiabile. Atât de mult încât sunt șanse mari ca longevitatea bateriei EV-ului tău să depășească durata de viață a întregii mașini. Cercetarea menită să evidențieze longevitatea reală a bateriilor EV a urmărit autoturismele a 36 de producători, cu vechime a vehiculelor între 0 și 12 ani și kilometraje de la zero la peste 260.000 kilometri, rezultatele dovedind că până și vehiculele cu o vechime de opt până la nouă ani își păstrau o capacitate mediană de 85% din valoarea de fabrică. Dintre acestea, autoturismele electrice cu kilometraj mare, sau cele cu peste 160.000 de kilometri parcurși, au returnat frecvent un rezultat al stării de sănătate de 88-95%, potrivit autorilor raportului. Pentru referință, pragurile de acordare a garanției de producător sunt de obicei declanșate atunci când starea de sănătate a bateriei scade la 70% pe parcursul a opt ani sau 160.000 km. Astfel de valori sunt rareori atinse, semn că producătorii de autoturisme și-au făcut bine temele când vine vorba de stabilirea criteriilor pentru acordarea garanției. La partea de jos, cei mai ghinioniști posesori EV au raportat în medie 82% nivel de sănătate a bateriei pentru mașini electrice cu vechime între 8 și 12 ani. Din nou, scoțând din ecuație situațiile care vizează defectarea prematură a acumulatorilor, situația prezentată nu arată chiar atât de rău. „Transparența stării bateriilor este principala provocare cu care se confruntă piața astăzi și o infrastructură esențială pentru un sector sănătos al vehiculelor electrice second-hand; pe măsură ce vehiculele îmbătrânesc, variația dintre cele mai bune și cele mai slabe performanțe se mărește, iar această dispersie definește riscul”, a declarat Oliver Phillpott, CEO al Generational. Totuși, spre deosebire de mașinile pe combustie, degradarea acumulatorilor la alternativele EV este permanentă și ușor de cuantificat prin măsurători care dau rezultate foarte precise. Iar remediul este înlocuirea fizică a întregului pachet de acumulatori, sau recondiționarea post-garanție, ambele fiind operațiuni costisitoare. Altfel spus, amatorii de „retromobile EV” sunt din start puși în fața unui deznodământ inevitabil: acumulatorii mașinii se degradează treptat și vor ceda în cele din urmă. Însă pentru doritorii de mașini electrice la mâna a doua situația nu arată chiar atât de rău, mașina găsită cu un nivel de sănătate a bateriei încă rezonabil având perspective mai degrabă optimiste în ce privește continuarea utilizării într-un regim normal. Da, capacitatea pachetului de acumulatori se va degrada în mod progresiv, dar probabil nu atât de rapid încât să facă întreaga achiziție nerentabilă. De fapt, problema ar trebui să se pună altfel: autonomia rămasă este sau nu suficientă raportat la nevoile tale? Pentru că dacă autoturismului nou nu nu ar fi avut autonomie suficientă, atunci cu siguranță nici alternativa second-hand nu are cum să se prezinte mai bine. Spre comparație, starea unui autoturism echipat cu motor cu ardere internă poate fi, în general, prezisă în funcție de kilometrajul său (dacă nu este măsluit), restul componentelor având un tipar de uzură relativ liniar, raportat la kilometraj. Dar asta nu se poate spune și despre vehiculele electrice, întreaga mașină reprezentând aproape un experiment tehnologic. Orice se poate strica, de la partea de software, la motoare electrice și elemente de transmisie, până la mânerele ușilor. Pur și simplu aceste mașini nu sunt fabricate urmând cutume și tehnologii consacrate, preocupările consumatorilor pentru fiabilitatea acumulatorilor fiind cumva exagerate. Nu doar acumulatorii se pot strica, ci și orice altceva de pe mașină. Și ce să vezi, nici celelalte componente nu sunt ieftine sau ușor de înlocuit. Dar dacă subiectul acumulatori te preocupă cel mai mult, află că degradarea bateriilor în lumea reală este mult mai lentă decât presupun unii.
Roborock lansează Qrevo Edge 2 Pro, un aspirator robot cu putere mare, adaptat pentru covoare

Roborock lansează în România modelul Roborock Qrevo Edge 2 Pro, un aspirator robot premium conceput special pentru casele cu multe covoare, praguri înalte și suprafețe mixte. Noul aspirator robot cu mop combină putere de aspirare de până la 25.000 Pa, funcție de spălare și o stație de andocare complet automată, oferind curățenie zilnică eficientă fără intervenție manuală. Curățare eficientă a covoarelor, fără compromisuriRoborock Qrevo Edge 2 Pro este optimizat pentru curățarea covoarelor groase și a mochetelor cu fir înalt. Datorită puterii de aspirare de 25.000 Pa și sașiului adaptiv AdaptiLift, robotul își ajustează automat poziția în funcție de suprafață, menținând contact constant cu covorul. Astfel, aspiratorul robot îndepărtează eficient praful, murdăria și părul de animale inclusiv din covoare cu fibre de până la 3 cm. În modul de aspirare a covoarelor, robotul detașează automat mopurile în stația de andocare, prevenind umezirea suprafețelor textile. Funcția este activă atât în modul „doar aspirare”, cât și în scenarii mixte de curățare. Depășește praguri de până la 4 cmSistemul AdaptiLift permite depășirea pragurilor duble cu o înălțime totală de până la 4 cm. Fiecare roată este controlată independent, ceea ce asigură mobilitate ridicată și adaptare la obstacole neobișnuite, precum picioarele de mobilier în formă de U. Acest sistem face din Qrevo Edge 2 Pro un aspirator robot potrivit pentru apartamente și case cu diferențe de nivel între camere. Sistem anti-încurcare pentru păr – ideal pentru animale de companieAspiratorul robot este echipat cu un sistem dublu anti-încurcare: peria principală DuoDivide peria laterală FlexiArm Arc Acestea colectează eficient fire de păr de până la 40 cm, reducând necesitatea curățării manuale a periei – un avantaj important pentru locuințele cu animale de companie. Spălare eficientă cu mop rotativ Dual-Spinning Pentru funcția de spălare, sistemul Dual-Spinning utilizează două mopuri rotative care ating până la 200 rotații pe minut și exercită o presiune de 12 N asupra pardoselii. Rezultatul este o curățare eficientă a podelelor dure, inclusiv pentru pete uscate și persistente, cu acoperire precisă în colțuri și de-a lungul pereților. Design slim de 7,98 cm și navigație inteligentăCu o înălțime de doar 7,98 cm, Roborock Qrevo Edge 2 Pro poate curăța sub mobilierul jos. Senzorul LDS retractabil, susținut de tehnologia RetractSense, se ridică în spațiile deschise și se retrage automat sub mobilier, menținând o cartografiere precisă și navigație eficientă. Evitarea precisă a obstacolelor – fără pregătirea prealabilă a locuințeiDeplasarea în siguranță este asigurată de sistemul Reactive AI, care combină o cameră RGB cu lumină structurată. Robotul recunoaște peste 200 de obiecte uzuale, precum cabluri, jucării sau obiecte lăsate de animale, și funcționează eficient inclusiv în condiții de lumină scăzută. Senzorii laterali VertiBeam analizează spațiul de-a lungul pereților și mobilierului pentru o curățare mai precisă la margini și un risc redus de coliziuni. Astfel, Qrevo Edge 2 Pro nu necesită pregătirea în prealabil a locuinței înainte de curățenie. Operare automată și igienă ridicatăPachetul include stația avansată Hygiene+ 3.0, care preia aproape integral mentenanța dispozitivului. Stația spală mopurile cu apă fierbinte la temperaturi de până la 100°C, pentru îndepărtarea eficientă a murdăriei și bacteriilor, apoi le usucă cu aer cald la 55°C, pentru a reduce riscul apariției mirosurilor neplăcute. Dozarea automată a detergentului, autocurățarea bazei stației cu apă fierbinte și uscarea sacului de praf cu aer proaspăt asigură faptul că robotul este mereu pregătit pentru următoarea sesiune de curățare, fără intervenții manuale frecvente. Disponibilitate și prețRoborock Qrevo Edge 2 Pro este disponibil pe eMAG la prețul de 6.399 lei.