Cum arată Galaxy S26 Ultra în prima imagine de prezentare oficială

La fel ca anul trecut, zvonurile despre Galaxy S26 Ultra au circulat cu mult înainte ca Samsung să publice invitația oficială la evenimentul de lansare, dezvăluind mare parte din specificațiile tehnice și noul design de carcasă. De data aceasta, subiectul zilei este chiar una dintre imaginile de prezentare presupus-oficiale. Furnizată de celebrul insider Evan Blass, imaginea aparent extrasă direct din colecția pregătită pentru evenimentul de lansare oficial ilustrează spatele Galaxy S26 Ultra în versiunea de culoare Cobalt Blue. Presupunând că imaginea este autentică, aceasta confirmă insula foto inspirată de la modelul S25 Edge, cu inele metalice mai înguste și suprapuse unei insule ovale, cel mai probabil din sticlă. Fanii accesoriului S Pen pot răsufla ușurați, deși, imaginea nu confirmă în mod expres prezența unui slot S Pen la interiorul carcasei. Ce-i drept, regăsim acest reper în alte randări generate după schițe presupus furnizate chiar de Samsung producătorilor de accesorii. Servind ca un indiciu încurajator pentru păstrarea construcției din titan, Galaxy S26 Ultra apare sesizabil mai suplu decât predecesorul S25 Ultra, iar rama laterală este și ea foarte subțire. Spre exemplu, între modelul iPhone 16 Pro Max și succesorul 17 Pro Max există diferențe ușor sezisabile la nivelul ramei, mult îngroșată la modelul actual cu carcasă din aluminiu. Ceea ce pare să se întâmple cu designul S26 Ultra. Principalele specificații Galaxy S26 Ultra OS Android 16 (One UI 8.5) Ecran Dynamic AMOLED de 6.9 inch cu rezoluţie QHD+, rată de refresh variabilă 1 – 120Hz şi funcţie Privacy Displaym Chipset Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5 pe 3nm Memorie 12 GB RAM şi 256/512 GB/1 TB stocare; opțiune 1TB / 16GB RAM disponibilă pentru cumpărătorii din anumite regiuni Cemere foto principală de 200MP cu senzor ISOCELL HP2, lentile f/1.4, OIS; cameră ultrawide de 50M cu deschidere la 120° și senzor Samsung JN3; cameră telephoto periscope de 50MP cu senzor Sony IMX854, deschidere f/3.4, OIS și zoom optic 5x; camera telephoto de 10MP (Samsung S5K3LD), OIS, 3x zoom optic; cameră frontală de 12 MP cu filmare 4K la 60 fps (8k la 30 fps pe camerele-spate); Acumulator de 5000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 60W, încărcare wireless la 25W; Dimensiuni: 163.6 x 78.1 x 7.9 mm şi 214 grame greutate Chiar dacă Samsung nu a confirmat în mod oficial data de lansare, toate zvonurile indică ziua de 25 februarie pentru anunțul oficial. Startul campaniei de precomandă ar urma să fie dat pe 5 martie, primele exemplare Galaxy S26 Ultra ajungând la noi proprietari începând cu jumătatea aceleiași luni. Back to top button
Nvidia a lansat un nou driver pentru acceleratoare GTX 900 Maxwell și GTX 1000 Pascal

Acum că acceleratoarele grafice cu 16GB memorie video au devenit mult mai scumpe, sau dispar cu totul din magazine, ai crede că Nvidia încearcă să îndrepte răul făcut luând în serios baza te consumatori retail, ajutând acei gameri care încă dețin PC-uri echipate cu acceleratoare grafice din seriile GTX 900 „Pascal”, sau GTX 1000 „Maxwell”. Dar Nvidia a anunțat deja retragerea suportului pentru aceste serii de plăci video, confirmând că nu va mai oferi în mod regulat îmbunătățiri și optimizări pentru jocuri, pe calea actualizărilor de drivere. Aceste modele GPU, despre care mulți consideră că reprezintă epoca de aur a NVIDIA, încă echipează numeroase PC-uri de gaming folosite zi de zi. Și adevărul este că hardware-ul trecut de „prima tinerețe” încă e destul de capabil în jocuri moderne. Iar dacă te uiți după o placă video la preț accesibil, opțiunile Pascal și Maxwell disponibile pe piața second-hand ar putea fi singurele de care te poți „lipi”. Strigând speranțe mai degrabă deșarte pentru această categorie de utilizatori, Nvidia a lansat un nou driver grafic pentru seriile de acceleratoare grafice sus amintite, însă noul software nu include optimizări pentru jocuri nou apărute, ci doar corecții minore pentru remedierea unor vulnerabilități de securitate, care dacă sunt ignorate ar putea expune compania americană la eventuale repercursiuni legale, pentru daunele cauzate în urma atacurilor informatice care exploatează driverele Nvidia învechite. Întrucât Nvidia nu mai asigură drivere Game Ready pentru GPU-urile Maxwell, Pascal și Volta, versiunea actualitate de software include doar patch-uri de securitate. Potrivit NVIDIA, driverul 582.28 WHQL remediază cinci vulnerabilități de securitate de severitate ridicată, inclusiv CVE-2025-33217, CVE-2025-33218, CVE-2025-33219, CVE-2025-33220 și CVE-2025-33237. Pe de altă parte, sunt ignorate alte probleme ușor de corectat, întâlnite în jocuri lansate cu mult timp în urmă: Counter-Strike 2 : Textul poate apărea ușor distorsionat atunci când rezoluția din joc este mai mică decât rezoluția nativă a ecranului. Like a Dragon: Infinite Wealth: iluminarea din joc pâlpâie după actualizarea driverului, pe unele configurații de sistem Reamintim că arhitecturile Maxwell, Pascal și Volta sunt folosite cu seriile seriile de plăci video GTX 900 și 700 (Maxwell), seria GTX 10 (Pascal) și seria Titan V (Volta) de la NVIDIA. Cea mai veche serie de plăci video care încă primește drivere Game Ready cu remedii de securitate și optimizări pentru jocuri nou aparute este seria GTX 16xx. Driverul NVIDIA 582.28 WHQL poate fi descărcat de pe site-ul oficial, selectând versiunea potrivită pentru sistemul de operare folosit.
Pornhub s-a auto-blocat într-o țară europeană, din preocupare față de utilizatorii minori

Da, s-a întâmplat și asta. Pornhub, cel mai cunoscut site de pornografie din lume, a sistat din proprie inițiativă înregistrarea conturilor de utilizatori, susținând că autoritățile britanice au eșuat în ce privește verificarea/validarea în mod credibil a vârstei reale pentru utilizatorii care accesează platforma online. Actualizarea se aplică și altor platforme Aylo, inclusiv YouPorn și Redtube. Potrivit explicației oficiale, prevederile care impun verificarea mai strictă a vârstei pentru site-urile pentru adulți introduse în cadrul Legii privind siguranța online (OSA) reprezintă un „sistem eșuat”, care „nu și-a atins obiectivul propus de a proteja minorii”. Potrivit administratorului Pornhub, verificările de vârstă realizate sub constrângerile legale au dus la o scădere a traficului Pornhub în Regatul Unit cu 77%. Simultan, a fost observată o creștere a căutărilor pentru „proxy” și a accesărilor intermediate de servicii VPN. Anul trecut aflăm că Pornhub nu mai poate fi accesat din Franța bun însă blocada prefigurată a fost doar temporară. Acum, e vorba de ceva mai subtil, proprietarul Pornhub punând la îndoială în mod direct actuala strategie de implementare verificărilor de vârstă pentru consumatorii europeni. În mod legal, Autoritatea de reglementare din Marea Britanie, Ofcom, a primit sarcina de a se asigura că site-urile pornografice respectă regulile de verificare a vârstei, având puterea de a impune amenzi. Dar dacă site-urile pornografice ajung să respingă din proprie inițiativă înregistrările de noi conturi, pe motiv că noii utilizatori nu sunt verificați corespunzător, astfel invitând la eventuale amenzi pentru furnizorul serviciului, putem aprecia că întregul sistem are o problemă. Deși legea susține împiedicarea accesului minorilor la conținut pentru adulți, încă există platforme alternative care permit accesul, ignorând verificările de vârstă și beneficiind de creșterea traficului. „Credem că acest cadru, în practică, a deviat traficul către colțuri mai întunecate și nereglementate ale internetului și a pus în pericol, de asemenea, confidențialitatea și datele personale ale cetățenilor britanici”, a declarat Alex Kekesi, vicepreședintele Aylo pentru brand și comunitate. Noua lege din Marea Britanie privind verificarea vârstei a atras atenția grupurilor de protecție a vieții private, care susțin că ar pune utilizatorii în pericol semnificativ dacă se utilizează standarde de securitate slabe. Potrivit acuzațiilor susținute de proprietarul Pornhub, Aylo, ”OSA a creat un ecosistem în care marea majoritate a site-urilor cu conținut neadecvat vârstei nu sunt verificate”. Potrivit companiei, validarea vârstei reale urmând criteriile impuse reprezintă „o provocare prea mare pentru ca orice autoritate de reglementare să o pună în aplicare”. Între timp, „site-urile nereglementate umplu rapid orice goluri lăsate de operatorii responsabili” creând un mediu defavorabil pentru companiile care joacă după reguli. ”Credem că acest cadru, în practică, a deviat traficul către colțuri mai întunecate și nereglementate ale internetului și a pus în pericol, de asemenea, confidențialitatea și datele personale ale cetățenilor britanici”, a declarat Alex Kekesi, vicepreședintele Aylo pentru brand și comunitate. Noua lege din Marea Britanie privind verificarea vârstei a atras atenția grupurilor de protecție a vieții private, care susțin că ar pune utilizatorii în pericol semnificativ dacă se utilizează standarde de securitate slabe.
Video exclusiv | Construim viitorul – Locuința eficientă energetic: cum ajunge casa să producă, să stocheze și să consume inteligent energia

Reducerea consumului de energie și independența față de furnizori devin obiective-cheie pentru locuințele moderne. Dan Tudose – expert în energie verde și sisteme de stocare – explică de ce echipamentele eficiente, producția locală de energie și stocarea transformă casa într-un sistem energetic autonom. O locuință modernă trebuie, înainte de toate, să consume cât mai puțină energie. Aceasta este premisa de la care pornește orice decizie legată de proiectare, echipare și exploatare pe termen lung. „Cel mai mult are nevoie să nu consume foarte multă energie și, implicit, să folosească echipamente eficiente energetic, dar și să-și producă o parte din energia pe care o poate stoca”, spune Dan Tudose. Conceptul de eficiență nu se limitează, însă, la aparate cu consum redus, ci presupune o abordare integrată: modul în care casa este construită. tipul de echipamente instalate. capacitatea de a produce și gestiona energia proprie. „Trebuie să construim casa astfel încât să consume cât mai puțină energie, iar dispozitivele pe care le planificăm în interior să fie cu consum redus. În același timp, este esențial să ne producem și să ne stocăm energia”, a adăugat specialistul. Producție locală și transformare eficientă a energiei Un rol central îl joacă sistemele fotovoltaice, iar energia solară poate fi valorificată prin sisteme de încălzire eficiente, criteriul principal fiind randamentul. „Ideea este să consumăm o anumită unitate de energie electrică, de exemplu kilowați-oră, și să producem mai multă energie termică. De aceea este important să alegem corect pompa de căldură sau alte echipamente eficiente”, spune Tudose. Expertul a și explicat mecanismul: un randament ridicat înseamnă o transformare superioară a energiei electrice în energie termică, ceea ce face ca producția proprie să fie folosită cât mai eficient pe parcursul anului. Stocarea energiei și siguranța alimentării Atunci când producția proprie nu este suficientă pentru a fi asigurat necesarul, energia poate fi preluată din rețeaua națională. Aceasta poate fi și stocată, pentru a evita întreruperile care pot afecta atât confortul locuinței, cât și activitățile economice. Energia stocată poate fi utilizată flexibil, în funcție de scenarii de consum adaptate stilului de viață al locatarilor. „Putem programa intervale orare dimineața, la prânz sau seara, în funcție de când suntem acasă sau nu, inclusiv în weekend, pentru a produce energie termică — caldă iarna și rece vara”, a mai exemplificat Dan Tudose. Backup și independență energetică Capacitatea de stocare este influențată direct de buget, însă există o recomandare minimă pentru siguranță energetică. „Recomandarea este să avem cel puțin o zi de backup, o rezervă în bateriile de stocare”, mai spune Dan Tudose. Scopul final al acestui mix de soluții este reducerea dependenței de furnizori și a cheltuielilor recurente. „Facem un mix, astfel încât să reducem dependența de furnizori, să devenim independenți, să ne producem energia și să reducem cele trei facturi recurente: energia electrică, gazele și combustibilul”, a conchis Dan Tudose. Proiectul „Viitorul începe azi” este susținut de Constructii Erbașu. RECOMANDAREA AUTORULUI: Viitorul se construiește azi: Ritm tot mai alert pe marile coridoare de infrastructură rutieră Când vom putea circula de la Sibiu la Pitești (A1) și pe Autostrada Transilvania (A3) S-a lansat licitația pentru modernizarea Pistei 1 de decolare/aterizare a Aeroportului „Henri Coandă”. Contractul are o valoare de peste 100 mil. euro Rafinăria Petrotel Ploiești nu mai prelucrează țiței rusesc din 2022. Repornirea rafinăriei, abia la sfârșitul anului Relicva descoperită pe fundul Lacului Vidraru a pus pe jar internauții. Imagini fabuloase cu tezaurul dispărut acum 35 de ani
Ce inovații a adus Orange în România anul trecut și care sunt planurile de viitor

2025 a fost unul dintre cei mai importanți ani din istoria recentă pentru Orange Romania, în special în termeni de inovație. La finalul anului, operatorul își extinsese acoperirea 5G/5G+, ajungând la 88 de orașe și ajunsese cu cea mai recentă generație de fibră optică în aproximativ 4,5 milioane de gospodării. Totodată, în 2025 Orange și-a păstrat poziția de cea mai rapidă rețea, accelerând integrarea infrastructurilor și creșterea rețelelor pentru a acoperi nevoile de digitalizare ale clienților, după ce în 2024 a fost finalizată fuziunea cu Orange Romania Communications SA (rezultată în urma achiziție fostei companii Telekom Romania Communications). Transformare prin digitalizare Extinderea tehnologiei 5G/5G+ este unul dintre vectorii cei mai importanți de inovare în telecomunicații. Aceasta reprezintă nu doar o creștere a vitezei și acoperirii, ci un mod de a facilita digitalizarea multor localitați, încurajarea dezvoltării mai multor orașe smart și eficientizarea mai multor industrii. Pe de o parte, vitezele sunt de până la 10 ori mai mari pe 5G comparativ cu 4G, fișierele se transferă mult mai rapid, iar aplicațiile, site-urile web și dispozitivele smart de acasă se încarcă aproape instant, streaming-ul video este mult mai stabil și se poate face la calitate mult mai mare. Noua tehnologie aduce transformări pe termen lung în viața de zi cu zi a cetățenilor unui oraș, pentru că face mult mai ușoară implementarea de case smart, senzori de mediu, contorizare inteligentă pentru utilități, monitorizarea și fluidizarea traficului, și alte tehnologii legate de educație, sănătate, energie, mediu, mașini electrice. Pe de altă parte, prin 5G/5G+ pot fi create rețele private de viteză mare și cu latență scăzută care pot eficientiza masiv facilitățile de producție și fabricile care folosesc automatizări. În 2025, Orange Romania a ajuns cu acoperirea 5G/5G+ în 88 orașe. Cele mai recente orașe în care s-a făcut trecerea la noua tehnologie, în ultimele 6 luni, sunt: Bârlad, Buzău, Câmpia Turzii, Câmpina, Câmpulung, Caracal, Comănești, Dej, Fetești, Mediaș, Moinești, Onești, Pașcani, Rădăuți, Râmnicu Sărat, Roman, Slatina, Slobozia, Târgu Jiu, Turda, Valea Prahovei (Azuga, Bușteni, Predeal, Sinaia), Vaslui, Zalău. În aceeași perioada a fost extinsă acoperirea la 100% în Mun. Timișoara. O actualizare la fel de importantă ca rețeaua 5G a fost îmbunătățirea infrastructurii de servicii fixe. Orange schimbă vechile tehnologii pe cupru și FTTB (Fiber-to-the-Building) cu FTTH (Fiber-to-the-Home), atingând cifra de 412.000 de conexiuni modernizate în 2025. Astfel, anul trecut s-a ajuns la o acoperire cu fibră optică prin FTTH pentru aproximativ 4,5 milioane de gospodării. Noua tehnologie a adus și o îmbunătățire relevantă de viteză. Toți abonații care se află pe fibră prin FTTH au eligibilitate pentru cea mai mare viteză de internet pentru clienți casnici de la noi din țară – 2,1 Gbps (prin serviciul Fibră 2300). În următorii ani compania își propune ca peste 90% din infrastructura grupului Orange în România să fie eligibilă pentru cea mai mare viteză. Un alt pas major spre digitalizare a fost realizat într-una dintre cele mai izolate zone din România: Delta Dunării. Prin proiectul 5G Connect Danube Delta, pornit în 2024, a fost activată noua generație de tehnologii mobile în zonă. Concret, în 2025 a fost introdusă pentru prima dată în România tehnologia 5G SA (Standalone), care funcționează independent de rețeaua 4G preexistentă și care permite eficientizarea traficului. Echipamentele sunt conectate la rețeaua core 5G Orange din București și la un nod local de procesare a traficului, provenit de la utilizatorii din regiune. Pe lângă aceasta există și o infrastructură dedicată de servere Edge Cloud, care reduce distanța dintre utilizator și servicii, asigurând latență mică și vitezele necesare pentru scenariile de utilizare locală. Cea mai importantă componentă a proiectului este cea socială. Tehnologia 5G/5G+ aduce multe oportunități pentru locuitorii din zonă, fiind identificate patru mari direcții critice de acțiune: accesul la educație digitală, facilitarea telemedicinei, turismul lent și monitorizarea mediului înconjurător. Proiectul este susținut de Către Comisia Europeană, prin programul Connecting Europe Facility. Următoarea generație de viteze și aplicații Orange Romania este implicată constant în implementarea următoarelor generații de echipamente și tehnologii. La începutul lunii decembrie, operatorul a testat pentru prima dată în țara noastră tehnologia 5G millimeter Wave (mmWave) într-o rețea de tip 5G Standalone (SA). Probele au fost realizate în laboratorul 5G din București, pe o licență temporară oferită de ANCOM pentru spectrul radio din banda de 26 GHz. Folosind un sistem radio mmWave de la Ericsson și terminale 5G de la Nokia ce integrează capabilități Wi-Fi 7, au fost obținute viteze de până la 10 Gbps download și 1,2 Gbps upload. Această tehnologie oferă nu doar viteze multi-gigabit, ci și stabilitate mai mare în zonele cu trafic intens. Sunt multiple scenarii pentru care există aplicabilitate viitoare: hotspot-uri în locuri aglomerate (stadioane, arene, festivaluri, aeroporturi, gări, centre comerciale), alternativă la internetul fix prin fibră în orice zonă (urbană, suburbană, rurală), producție media și broadcasting (transmisii live 4K/8K, upload rapid de conținut din teren), aplicații imersive disponibile de la distanță fără probleme de latență (AR, VR, XR), rețele private 5G+ pentru aplicații industriale care necesită viteze și stabilitate ridicate și latență extrem de scăzută, înlocuind obișnuitele echipamente Wi-Fi (fabrici smart și Industry 4.0). Rețele mai eficiente energetic Trecerea la 5G și ultima generație de fibră optică înseamnă și servicii mai sustenabile. Consumul de energie scade semnificativ, pe măsură ce traficul majoritar se mută din 4G. Ceea ce înseamnă că 5G/5G+ este de până la 10 ori mai eficientă pentru aceeași cantitate de trafic decât tehnologiile anterioare. În același timp, rețelele moderne pot intra în „mod economic” atunci când sunt utilizate mai puțin, reducând impactul asupra mediului. O altă inițiativă importantă care a generat o reducere substanțială a consumului de energie în 2025 a fost decomisionarea treptată a rețelelor de cupru, și înlocuirea acestora cu fibră optică, proiect care continuă și anul acesta. Un alt angajament al companiei pe termen lung în ce privește sustenabilitatea este utilizarea energiei electrice verzi. 90% din energia electrică consumată de Orange Romania provine din surse regenerabile. 5G+ la metrou Tot la finalul anului trecut, Orange a început implementarea celei mai rapide rețele mobile și în metroul
Companiile care folosesc Microsoft 365 vor putea urmări în timp real locația angajaților

Microsoft confirmă adăugarea unei noi funcționalități pentru companiile abonate la serviciul Microsoft 365, permițând monitorizarea locației în timp real și deplasările angajaților, chiar și atunci când telefonul sau laptopul acestora nu este conectat la rețeaua Wi-Fi a organizației respective. Potrivit Microsoft, ”când utilizatorii se conectează la rețeaua Wi-Fi a organizației lor, Teams va seta automat locația lor de lucru pentru a reflecta clădirea în care lucrează.” În schimb, dacă nu ești conectat la rețeaua Wi-Fi de la serviciu, atunci și numele acesteia este afișată, demonstrând că nu te afli la birou. Spre exemplu, dacă decizi să faci o vizită alte companii pentru un interviu de angajare și te conectezi în mod nonșalant la rețeaua acesteia, angajatorul tău va vedea numele rețelei „adverse”. Un alt scenariu este cel în care întârzii frecvent la serviciu, dar până acum reușeai să maschezi acest lucru solicitând colegului de birou să pornească pentru tine PC-ul de serviciu. Sau poate că lucrezi de acasă și obișnuiești să iei pauze frecvente părăsind locația de domiciliu, participând totuși la întâlnirile pe Teams și consultând mesajele primite Outlook în timp ce iei masa la o cafenea din oraș. Dacă rețeaua conectată nu este a organizației tale, sau WiFi-ul de acasă, angajatorul va ști despre asta. Evident, acest lucru nu a fost pe placul angajaților care fie lucrează în configurații hibride, sau pur și simplu nu apreciază acest tip de încălcare a confidențialității. Inițial programată pentru luna ianuarie, actualizarea a fost apoi amânată pentru februarie și acum a fost amânată din nou, de data aceasta pentru luna martie, timp în care Microsoft urmează să adreseze preocupările legate de încălcarea dreptului utilizatorilor la propria intimitate. Actualizarea se aplică versiunilor Teams for Windows desktop, Teams for Mac desktop, cât și aplicațiile dedicate pentru smartphone. Microsoft precizează și că va pune în continuare accent pe „controlul oferit utilizatorilor și barierele de siguranță”. Mai exact, „funcția este opțională, vine dezactivată în mod implicit, iar Teams «nu va actualiza locația» după orele de lucru și o va «șterge» la sfârșitul orelor de lucru”. Sigur, altfel s-ar putea problema dacă angajatorul solicită în mod expres bifarea acestei funcții, incluzând-o pe lista cu cerințe obligatorii pentru angajați. Back to top button
Xiaomi a lansat în România seria REDMI Note 15 sub sloganul Durabilitatea REDMI Titan

Xiaomi a lansat în România seria Redmi Note 15, în cadrul unui eveniment organizat pe 28 ianuarie, în magazinul companiei din ParkLake Mall. Prezentarea a continuat la CyberJump, un loc de joacă unde au amenajat un showroom demonstrativ și o prezentare dinamică, cu concursul băieților de la Parkour Romania. Noua serie Xiaomi e formată din cinci telefoane: REDMI Note 15 Pro+ 5G, REDMI Note 15 Pro 5G, REDMI Note 15 Pro, REDMI Note 15 5G și REDMI Note 15. Modelul de top, REDMI Note 15 Pro+ 5G vine cu o nouă cameră cu un un senzor HPE de 200 MP. De asemenea, oferă rezistență la praf și apă IP66/IP68 și deține certificarea SGS 5 stars Premium Performance. Telefoanele au stat alături de noile căști REMI Buds 8 Lite și de o pereche de ochelari MIJIA Smart audio. Pe partea stângă a acestui showroom erau expuse modele din seria REDMI Note 15, iar pe dreapta era o zonă de testing. Au construit scenarii în care se putea testa rezistența ecranului la șocuri, încărcarea wireless inversă și rezistența la apă. Foto-video cu Redmi Note 15 Pro+ 5G În continuare, câteva poze realizate cu REDMI Note 15 Pro+ 5G de la eveniment. Și două filmări cu REDMI Note 15 Pro+ 5G. Video sample 1 -1080p / 60 fps. Video sample 2 – 1080p / 60 fps. Prețuri și disponibilitate Noua serie este disponibilă pe www.mi.com/ro și în Xiaomi Store ParkLake, precum și în rețelele Orange, Vodafone, eMAG, Altex și Flanco. REDMI Note 15 Pro+ 5G este disponibil în culorile Mocha Brown, Glacier Blue și Black. Prețul de vânzare recomandat este de 2.699 lei în varianta 12+512 GB și, respectiv, 2.399 lei în varianta 8+256 GB. REDMI Note 15 Pro 5G este disponibil în culorile Titanium Color, Glacier Blue și Black. Prețul de vânzare recomandat este de 2.099 lei în varianta 8+512 GB și, respectiv, 1.899 lei în varianta 8+256 GB. REDMI Note 15 Pro este disponibil în culorile Titanium Color, Glacier Blue și Black. Prețul de vânzare recomandat este de 1.599 lei pentru varianta 8+256 GB. REDMI Note 15 5G este disponibil în culorile Glacier Blue, Mist Purple și Black. Prețul de vânzare recomandat este de 1.599 lei pentru varianta 8+256 GB. REDMI Note 15 este disponibil în culorile Glacier Blue, Purple și Black. Prețul de vânzare recomandat este de 1.199 lei pentru varianta 8+256 GB și. Respectiv, 999 lei pentru varianta 6+128 GB. Până în data de 18 februarie, versiunile Pro sunt însoțite de un voucher valoric de 200 de lei, iar versiunile de bază, de un cupon în valoare de 100 de lei.
RedMagic 11 Air este cel mai nou smartphone de gaming subțire, lansat în piețele globale

La fel ca modelul Pro, RedMagic 11 Air vine cu sistem de răcire activă asigurat cu un ventilator dedicat și acumulator de capacitate mare, oferind pasionaților de jocuri pe Android portabilitate îmbunătățită din pachetul unui telefon fără prea multe compromisuri. REDMAGIC 11 Air prioritizează o construcție ușoară, fiind cu 12% mai subțire și cu 10% mai ușoară decât REDMAGIC 11 Pro. Comparat cu modelul Pro, RedMagic 11 Air este mai ușor cu 23 de grame (207 vs 230 g) și cu 0.9mm mai subțire (8.0 vs 8.9mm). Pe lângă asta, modelul Air schimbă acumulatorul de 8000mAh cu unul de 7000MP, respectiv camera ultrawide de 50MP cu una de 8MP. Pe lista dotărilor de care ne putem lipsi mai intră și sistemul de răcire cu lichid, 11 Air afișându-se cu sistem de iluminare RGB și un capac-spate ceva mai convențional. Dincolo de asta, avem același ecran FHD+ de 6.85 inch și 144 Hz, procesor Snapdragon 8 Elite Gen 5 și opțiuni de memorie: 256GB/12GB RAM, 512GB/16GB RAM. REDMAGIC 11 Air promite să ofere o priză confortabilă pentru utilizare prelungită, îmbinând curbe subtile cu un aspect industrial. Chiar dacă nu este la fel de subțire ca la alternativa Galaxy S25 Edge (5.8mm), RedMagic 11 Air oferă un acumulator mult mai mare și un sistem de răcire conceput bun pentru utilizarea intensivă în scenarii de gaming. RedMagic 11 Air Pentru a optimiza performanțele în jocuri REDMAGIC a integrat propriul cip de gaming RedCore R4. Acest coprocesor funcționează alături de SoC-ul principal pentru a gestiona funcții specifice de gaming, inclusiv: Creșterea framerate-ului prin metode de Upscaling, de la 60 fps la 144 fps în jocuri suportate Optimizarea contrastului culorilor și a detaliilor din imagini Coordonează cu motorul haptic liniar pentru a oferi feedback de vibrații 4D bazat pe indicii audio din joc Sincronizare audio-vizuală: Sincronizarea iluminării RGB cu sunetul jocului. Sistemul de management termic include: Ventilator turbo de răcire: Un ventilator centrifugal compact, de 24.000 RPM, conceput pentru a maximiza fluxul de aer în spațiul intern limitat. Cameră de vapori 4D Ice-Steps: O cameră de vapori îmbunătățită, cu o structură în trepte, care mărește spațiul de vapori cu 40% față de modelele anterioare. Acest design utilizează cavități interne neregulate pentru a accelera dispersia căldurii. RedMagic 11 Air REDMAGIC 11 Air este echipat cu o baterie de 7.000 mAh, reprezentând o creștere de 1.000 mAh față de modelul 10 Air. Acesta suportă încărcare rapidă de 80 W pentru o reîncărcare mai rapidă. Deși este centrat pe optimizarea experienței de gaming, 11 Air dispune și de o configurația triple-camera cu senzor principal de 50MP cu OIS, obiectiv ultra-wide de 8MP și o cameră frontală de 16MP. Opțiunile de conectivitate cuprind suport 5G, Wi-Fi 6, NFC și un transmițător infraroșu pentru controlul inteligent al dispozitivelor din locuință. Prețul de lansare pentru consumatorii europeni este de 499 euro, RedMagic 11 Air fiind considerabil mai ieftin decât modelul Pro (690 euro).
Prețul Galaxy S26 în magazinele europene, mai mic cu 100 de euro pentru modelul Ultra

Galaxy S26 se lansează în mai puțin de o lună, zvonurile circulate din surse de încredere conturând o imagine optimistă despre prețul noilor modele, anticipând chiar și o reducere de preț la modelul Ultra. Potrivit celebrului insider Roland Quandt, Samsung a evitat într-un mod elegant creșterile de prețuri pentru echipările S26 „vanilla” și S26+, acestea urmând să fie oferite cumpărătorilor europeni la același preț ca și anul trecut. Dar printr-o ajustare de portofoliu care s-ar traduce de fapt într-o scumpire mascată. Concret, Samsung a eliminat din catalog modelul Galaxy S26 cu 128GB, păstrând modelul de 256GB ca și echipare de bază, oferită însă la prețul de lansare cerut anul trecut pentru echiparea Galaxy S25 de 256GB. Iar cum modelul S25+ era oferit direct în versiunea de 256GB ca echipare de bază, prețul acestuia rămâne de facto neschimbat. Lucrurile devin cu adevărat interesante când ajungem la Galaxy S26 Ultra, același Roland Quandt afirmând că Samsung va tăia aproximativ 100 EUR din prețul echipărilor cu 256GB și 512GB, în timp ce modelul de 1TB ar rămâne cu prețul de anul trecut. Dar în funcție de cum interpretăm această informație, ajustarea în jos a prețului de referință ar putea fi de fapt tot o scumpire mascată, operată prin eliminarea promoțiilor de lansare de tipul „comanzi modelul de 256GB și primești versiunea de 512GB, la același preț”. Pentru că modelul S26 Ultra de 1TB nu are o versiune superioară prețul acestuia rămâne neschimbat, în timp ce cumpărătorii modelului cu 256GB primesc exact ce au comandat, iar versiunea de 512GB rămâne să fie achiziționată la prețul întreg. De reținut, prețurile anunțate în ziua lansării reprezintă oricum „cel mai rău scenariu”, valorile de referință fiind de obicei afișate în dreptul ofertelor de achiziționare în pachet cu abonament, unde „ajută” la umflarea sumei de plată aferentă ratei lunare. Însă pentru cumpărătorii retail campaniile de reduceri de obicei nu se lasă prea mult așteptate, chiar dacă Samsung pare că va fi mai zgârcit la acest capitol decât în alți ani. Back to top button
Chrome poate folosi Gemini pentru a naviga pe internet în locul tău

Google lansează o nouă funcție ”auto-browsing” în browserul Chrome, la care poți apela solicitând asistentului Gemini să îndeplinească diverse sarcini în locul tău. Cum ar fi, să consulte ofertele magazinelor online în căutarea celui mai bun preț pentru telefonul pe care vrei sa ți-l cumperi, să-ți găsească oferte potrivite pentru cazare în destinația de vacanță preferată și chiar să comande biletele de avion în locul tău. „Testerii noștri au folosit-o pentru tot felul de lucruri: programarea întâlnirilor, completarea formularelor online plictisitoare, colectarea documentelor fiscale, obținerea de oferte pentru instalatori și electricieni, verificarea dacă facturile lor sunt plătite, completarea rapoartelor de cheltuieli, gestionarea abonamentelor și accelerarea reînnoirii permiselor de conducere – o economie de timp considerabilă”, a declarat Parisa Tabriz, vicepreședinte Chrome, într-o postare pe blog. Noua funcționalitate Gemini, bazată pe inteligență artificială, va fi disponibilă mai întâi pentru abonații Google AI Pro și Ultra din SUA, utilizatori Chrome, dar va fi extinsă în cele din urmă și la utilizatorii din alte regiuni geografice, vorbitori ai altor limbi de circulație. Folosit în modul auto-browsing, browserul Chrome va accesa Google Password Manager pentru a se conecta la site-uri web în numele tău, scrie mesaje reprezentanților de vânzări și chiar interacționa cu alți chatboți desemnați de magazinul/compania respectivă pentru interacțiunea cu clienții. Ca parte a lansării, Google aduce, de asemenea, instrumentul său de generare de imagini, Nano Banana, direct în Chrome. Google spune că, atunci când folosește funcția de navigare automată, Gemini poate identifica repere din interiorul unei poze indicată de tine, inițiind căutări după articole similare pe web, poate adăuga produsul respectiv în coșul de cumpărături și chiar aplica eventuale coduri de reducere. Compania a declarat că au fost implementate măsuri de siguranță pentru a se asigura că inteligența artificială nu va putea lua decizii finale, cum ar fi plasarea unei comenzi, fără permisiunea utilizatorului. „Folosim atât inteligența artificială, cât și modele de pe dispozitiv pentru a proteja oamenii de un peisaj în continuă evoluție, fie că este vorba de escrocherii generate de inteligența artificială sau de atacatori din ce în ce mai sofisticați”, a spus Tabiz.