Studentul italian care face 400 de km zilnic deoarece nu-și permite chirie în orașul în care studiază. Se trezește la ora 3:00 în fiecare dimineață

studentul-italian-care-face-400-de-km-zilnic-deoarece-nu-si-permite-chirie-in-orasul-in-care-studiaza.-se-trezeste-la-ora-3:00-in-fiecare-dimineata

Și în Italia se simte sărăcia. Povestea lui Amilcare Erroi este una despre sacrificiu. El face un mare efort pentru a studia, deși condițiile nu îi sunt tocmai prielnice. Tânărul are 24 de ani, stă în Presicce, în provincia Lecce, mai exact în partea cea mai sudică a călcâiului peninsulei. Astfel, în fiecare zi, la ora 4.26, studentul Amilcare Erroi pleacă din Lecce către Bari, în nordul provinciei italiene Apuglia, pentru a ajunge la Facultatea de Chimie a universității din oraș. Alarma lui sună la ora 3 în fiecare dimineață, puțin de patru ori pe săptămână. „Mama mă duce cu mașina de la Presicce la Alessano, de unde iau autobuzul spre Bari. Pleacă la 4:26 dimineața. Și apoi mă întorc: călătoria totală este de șase ore. Și dacă există întârzieri pe drum, chiar mai mult. Nu sunt singurul în autobuzul acela: sunt și mai mulți profesori care călătoresc zilnic în zona Bari pentru a preda”, povestește studentul pentru bari.corriere.it. De altfel, criza economică lovește în bătrânul continent european fără discriminare. Prețurile la chirii s-au triplat în unele locuri ale Europei, astfel că, pentru europeanul mediu, a locui undeva cu chirie devine practic imposibil. Amilcare face șase ore doar pe drum – trei – dus, trei – întors. Spune că nu îi este deloc ușor cu trezitul de dimineață: „Nu e ușor. La începutul anului universitar, e complicat. Apoi, după câteva săptămâni, devine un pseudo-obicei. Încerc să mă odihnesc în autobuz. Bineînțeles, lipsa somnului e dificilă, mai ales pentru că nu am o oră fixă ​​de culcare. Dacă m-aș gândi prea mult la ce oră ar trebui să mă trezesc, nu aș dormi deloc.” „Ajung în jurul orei 7:20. Pentru un curs precum Chimia, e important să fii prezent: anumite explicații nu se înțeleg fără o discuție directă. Apoi iau autobuzul înapoi spre Alessano la 4:40. Ajung acasă, în Presicce, în jurul orei 8:00”. De asemenea, în cursa pentru Bari, la 4 dimineața, tânărul se întâlnește cu alți profesori ai universității din Bari. Autorul recomandă: Care sunt cele mai bine plătite locuri de muncă din Italia. Mecanicii și electroniștii câștigă aproape cât experții IT

ANOSR lansează analiza Bursele studenţilor – povara statului de 10 ani

anosr-lanseaza-analiza-bursele-studentilor-–-povara-statului-de-10-ani

Analiza reprezintă unul dintre demersurile din cadrul campaniei EDU•CUT, campanie menită să transmită decidenţilor realităţile cu care se confruntă studenţii în urma măsurilor de austeritate adoptate. „Scopul analizei este de a atrage atenţia decidenţilor şi a publicului larg cu privire la declaraţiile nefondate care expun evoluţia fondului de burse alocat instituţiilor de învăţământ superior din fonduri de la bugetul de stat ca fiind una spectaculoasă, astfel că prezentăm situaţia reală a burselor studenţilor de-a lungul ultimilor 10 ani, impactul acestuia în economia ţării şi efectele negative ale modificărilor aduse de Guvernul României şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării sistemului de acordare a burselor şi modului de calculare a fondului destinat studenţilor. În cadrul analizei pot fi identificate date legate de evoluţia fondului de burse alocat instituţiilor de învăţământ superior din fondurile de la bugetul de stat în perioada 2015-2024, nivelul investiţiilor anuale în această componentă a educaţiei în raport cu situaţia economică a statului, fluctuaţia fondului de burse în raport cu numărul de studenţi înmatriculaţi pe locuri finanţate de la bugetul de stat şi cu modul în care a fost calculat anual fondul de burse, precum şi fluctuaţia numărului de burse prin raportare la numărul de studenţi şi la cuantumul minim al bursei sociale”, potrivit ANOSR. Analiza ilustrează şi 4 scenarii posibile, conturate pentru a surprinde impactul economic al modificărilor raportat la economia statului, în comparaţie cu cel resimţit de către comunitatea de studenţi şi mediul universitar. Aceste scenarii fac referire la modul în care poate evolua în viitor fondul de burse şi protecţie socială, în baza modificărilor aduse modului de calcul a valorii costului standard şi perioadei de acordare pentru alocarea acestuia. Mai mult, am evidenţiat şi evoluţia posibilă a numărului de beneficiari în funcţie de perioada de acordare a burselor şi cuantumul acestora. În baza analizei, ANOSR înaintează o serie de solicitări de ajustare a politicilor publice în ceea ce priveşte sistemul de burse studenţeşti pentru a asigura sustenabilitatea şi predictibilitatea alocării fondului de burse şi protecţie socială şi a acordării burselor pentru beneficiari. ANOSR a transmis la începutul acestei săptămâni prin comunicarea publică invitaţii la dezbatere Ministrului Educaţiei şi Cercetării şi Prim-ministrului României, reafirmându-şi disponibilitatea de a purta un dialog deschis şi fundamentat pe date cu privire la sistemul de burse studenţeşti, şi solicită decidenţilor la nivel naţional să dea curs întâlnirii. În baza analizei realizate, au fost extrase următoarele concluzii principale referitoare la sistemul de burse: sistemul de burse a fost constant subfinanţat prin raportare la coşul minim de trai al unui student, calculat fie de CNFIS, fie de ANOSR, fondul alocat în 2024 fiind cu aproape jumătate mai redus faţă de fondul necesar pentru a acorda acelaşi număr de burse în cuantumul minim de 1588 lei/lună (reprezentând estimările coşului minim al studentului pentru asigurarea tuturor cheltuielilor de trai); fondul de burse va scădea cu 52,12% faţă de valoarea care ar fi trebuit acordată prin alocarea a 10% din salariul minim brut pe o perioadă de 12 luni, date fiind scăderea valorii costului standard la 10% din salariul minim net, precum şi a perioadei de acordare; numărul de studenţi beneficiari de burse va scădea, ca urmare a diminuării fondului de burse, cu peste 44.000; fondul de burse s-a menţinut la acelaşi procent din bugetul general consolidat şi din valoarea PIB în ultimii 3 ani; scăderea fondului de burse provocată de modificarea modului de calcul prin raportarea la salariul minim net, dar şi prin acordarea subvenţiei per student bugetat doar pe perioada desfăşurării activităţilor didactice are un impact bugetar redus prin raportare la valoarea deficitului bugetar, contribuind doar cu 0,2%; niciodată nu a existat cadrul legal care să împiedice studenţii de pe locurile cu taxă să beneficieze de burse – înainte de adoptarea Legii învăţământului superior nr. 199/2023, era în vigoare OUG nr. 133/2000 care prevedea explicit posibilitatea studenţilor de la taxă de a beneficia de burse de la bugetul de stat, iar ulterior s-a inclus în prevederile OME nr. 6463/2023. Având în vedere conţinutul acestei analize şi concluziile finale, ANOSR solicită Guvernului şi Parlamentului României de urgenţă: revenirea la alocarea fondului de burse pe toată durata anului calendaristic (12 luni); revenirea la acordarea burselor către studenţi pe toată durata anului calendaristic (12 luni); creşterea procentului din salariul minim net din care se calculează valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse de la 10% la 17,5%, pentru a reveni la o valoare a fondului de burse alocat similară cu cea din 2024, când valoarea costului standard reprezenta 10% din salariul minim brut; reintroducerea posibilităţii studenţilor înmatriculaţi pe locuri cu taxă de a beneficia de burse din fondurile de la bugetul de stat; diversificarea de către universităţi a formelor de sprijin pentru studenţi, din venituri atrase de acestea, inclusiv prin proiecte instituţionale; creşterea contribuţiei din fonduri proprii a instituţiilor de învăţământ superior la fondul de burse, pentru a suplimenta numărul de burse acordate, îndeosebi în vederea acoperirii solicitărilor studenţilor eligibili pentru burse sociale.

Curtea de Apel a SUA a decis: Studentul pro-palestinian din Georgetown poate rămâne liber

curtea-de-apel-a-sua-a-decis:-studentul-pro-palestinian-din-georgetown-poate-ramane-liber

Un grup de trei judecători ai celei de-a 4-a Curți de Apel din Circuitul 4 al SUA, cu sediul în Richmond, Virginia, s-a pronunțat cu 2-1 împotriva solicitării administrației ca Badar Khan Suri să fie readus în detenție pentru imigranți. Circuitul al 4-lea a declarat că nu a găsit niciun motiv pentru a anula decizia judecătorului districtual american Patricia Tolliver Giles de a ordona eliberarea lui Suri. „A permite guvernului să submineze jurisdicția habeas prin mutarea deținuților fără înștiințare sau responsabilitate reduce mandatul de habeas corpus la un joc de ascunzătoare jurisdicțională”, a scris marți judecătorul James Andrew Wynn. Habeas corpus se referă la o procedură prin care legalitatea încarcerării unei persoane poate fi contestată în instanță. Suri, în vârstă de 41 de ani, a fost arestat în Virginia în luna martie și apoi mutat de guvernul SUA în Texas, unde a fost eliberat în luna mai după decizia lui Giles. Suri este cercetător postdoctoral la Centrul Alwaleed Bin Talal pentru Înțelegere Musulman-Creștină din Georgetown, parte a Școlii de Servicii Externe a universității iezuite. Administrația Trump a încercat să deporteze studenții protestatari străini pro-palestinieni Aceștia au fost acuzați în același timp de antisemitism, amenințări la adresa politicii externe americane și simpatizanți extremiști. Suri a negat acuzațiile guvernului american potrivit cărora ar fi răspândit propagandă militantă palestiniană și antisemitism pe rețelele sociale. Protestatarii, inclusiv unele grupuri evreiești, au afirmat că guvernul SUA a confundat critica atacului militar al Israelului în Gaza cu antisemitismul și susținerea drepturilor palestinienilor cu susținerea extremismului. Apărătorii drepturilor omului au ridicat probleme legate de libertatea de exprimare și de procesul echitabil în legătură cu acțiunile administrației față de acești studenți. Alți studenți pro-palestinieni care au fost arestați de guvern și ulterior eliberați în baza unor ordine judecătorești sunt studenții Mahmoud Khalil și Mohsen Mahdawi de la Universitatea Columbia și studenta Rumeysa Ozturk de la Universitatea Tufts.

Francisc, Papa care a schimbat destine și în România. Povestea simplă a lui Matei pe Otopeni

francisc,-papa-care-a-schimbat-destine-si-in-romania.-povestea-simpla-a-lui-matei-pe-otopeni

Matei avea doar 16 ani când l-a întâlnit pe Papa Francisc pe aeroportul din Otopeni, în 2019, când Suveranul Pontif a vizitat România pentru prima și ultima oară. A reprezentat unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea, cu atât mai mult cu cât nu credeam că voi avea parte de privilegiul de a fi binecuvântat de însuși Sfântul Părinte, spune simplu Matei. În timp ce așteptau să aterizeze avionul, unul dintre ofițerii de la pază mi-a spus mi-a strâns mâna și mi-a spus, băiete, astăzi e o zi mare, vei da mâna cu Papa, își amintește Matei. M-am simțit plin de entuziast, de bucurie, de emoții constructive și multă încredere în Dumnezeu. Șase ani mai târziu, momentul a rămas la fel de viu și de special în sufletul său, povestește cu emoție Matei. Iar Papa Francisc i-a oferit și un cadou. Mi-a dat o cruciuliță și după aceea a plecat mai departe. O mai am și acum. Vestea morții Papei Francisc l-a întristat pe Matei. Tânărul se roagă acum alături de întreaga lume catolică. Deși eram conștient că sănătatea lui în ultima perioadă este destul de pleca precară, trăgeam veste că va lupta. Matei a ajuns student la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din București. Citiți și: Ce a scris Papa Francisc în TESTAMENT despre înmormântarea sa. Vaticanul a făcut publice ultimele dorințe ale Suveranului Pontif Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

Surpriza de care a avut parte Sergio, un italian venit să studieze MEDICINĂ în România. Credeam că aici e periculos, am venit cu prejudecăți

surpriza-de-care-a-avut-parte-sergio,-un-italian-venit-sa-studieze-medicina-in-romania.-credeam-ca-aici-e-periculos,-am-venit-cu-prejudecati

Sergio, un student italian la Medicină, a petrecut șase luni în București în cadrul programului Erasmus și a descoperit un sistem medical care l-a surprins plăcut. Deși venise cu prejudecăți, a fost impresionat de echilibrul dintre teorie și practică, dar și de atmosfera din universitate. Experiența din România i-a schimbat nu doar perspectiva profesională, ci și pe cea personală. De ce a ales România El spune că a ales România din dorința de a explora un sistem educațional diferit și de a ieși din rutina vieții studențești din orașul său natal, Brindisi.  Decizia de a studia la București a fost influențată de posibilitatea de a susține cursurile și examenele în limba engleză, dar și de reputația pe care o are UMF „Carol Davila”. „Mi s-a părut alegerea ideală, atât din perspectiva calității învățământului, cât și a frumuseții orașului”, a declarat Sergio pentru Libertatea.ro. Chiar dacă avem multe în comun cu Italia, pentru studentul din Brindisi trecerea la stilul de învățare românesc nu a fost ușoară. Obișnuit cu un ritm flexibil și studiu teoretic acasă, Sergio a resimțit intens programul zilnic care combina ore teoretice cu practică medicală directă în spitale. „La început a fost obositor, dar cu timpul am ajuns să apreciez echilibrul oferit. Este un sistem de învățământ excelent”, afirmă el. Printre materiile preferate, a enumerat Psihiatria și Neurologia, datorită componentei practice extinse și a contactului direct cu pacienții – „Interacționăm constant cu pacienți reali, analizăm cazuri, punem întrebări – este o experiență valoroasă și diferită față de ce am trăit în Italia”. O diferență esențială față de sistemul italian remarcată de Sergio este modelul mai eficient de la noi, în care se studiază o singură materie la un moment dat, ceea ce, în opinia sa, ajută la o învățare mai concentrată și mai profundă. „În Italia, 90% din timp este dedicat teoriei și foarte puțin practicii, un dezechilibru grav, mai ales în domeniul medical”, consideră el. Totodată, a observat o atitudine mai deschisă din partea profesorilor români, deși consideră că uneori sunt „prea permisivi”. În ceea ce privește infrastructura medicală, Sergio admite că anumite spitale ar avea nevoie de îmbunătățiri. Viața socială și provocările culturale Pe plan social, experiența Erasmus a fost una pozitivă. Sergio a legat prietenii cu studenți internaționali și a participat la evenimente care i-au oferit amintiri memorabile. „Între studenții Erasmus se creează rapid o comunitate – e ca o mică familie”, mărturisește el. Integrarea în rândul studenților români a fost însă mai dificilă, din cauza diferențelor de program și de limbă. De asemenea, adaptarea la stilul de viață local nu a fost lipsită de provocări: mâncarea și lipsa mării i-au dat cele mai mari bătăi de cap. Crescut în sudul Italiei, lângă mare, Sergio recunoaște că „apa și gusturile italiene” i-au lipsit cel mai mult – „Italia și România joacă în două ligi diferite când vine vorba de gastronomie”. A ajuns să primească frecvent pachete din țară și și-a dezvoltat abilități de gătit proprii pentru a se adapta la viața cotidiană în București. Ca planuri de viitor, chiar dacă este din Italia și a studiat Medicina la București, Sergio intenționează să profeseze în Germania, pe care o consideră ideală pentru un medic aflat la început de drum. Sfatul lui pentru alți tineri? „Știu că poate fi înfricoșător la început, când doar te gândești la această posibilitate. Eu sunt o persoană foarte atașată de casă și care suferă din cauza distanței, așa că la început și eu am stat mult pe gânduri, dar credeți-mă că merită absolut! Este o experiență care îți schimbă viața și te întorci acasă un om mai bun și mai matur”. CITEȘTE ȘI: Experiența unei studente din Italia în România: „Este o țară minunată, păcat că este subapreciată” Cum au reușit trei studenți din Italia să câștige 50.000 de euro la LOTO cu ajutorul inteligenței artificiale. Ce schemă au aplicat Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si … vezi toate articolele