Corona Brașov e Supercampioana României la volei. Brașovenii au demolat Dinamo la Polivalenta din București
Corona Brașov a câştigat, miercuri seara, la Sala Polivalentă din București, Supercupa României la volei masculin. Echipa brașoveană antrenată de italianul Maurizio Castellano a învins-o cu 3-0 ( 25-23, 25-18, 25-22), pe Dinamo. Considerați outsideri după startul slab din actuala ediție de campionat, brașovenii au făcut un meci perfect și s-au impus categoric în fața campioanei. Este și o revanșă pentru Corona, care pierdea titlul sezonul trecut chiar în fața lui Dinamo. Cubanezul Alejandro Gonzalez a fost desemnat MVP-ul partidei după o prestație fabuloasă, iar Petar Visic și Ștefan Lupu au fost imperiali la Corona, în timp ce la Dinamo nimic nu a funcționat. Ștefan Lupu: „I-am citit pe cei de la Dinamo! Am fost superiori” Ștefan Lupu, unul dintre liderii vestiarului Coronei, a explicat cum echipa brașoveană a reușit să treacă peste frământările din ultima perioadă și a reușit să câștige trofeul. „Totul ne-a ieșit. Le-am spus băieților că jucăm un volei de calitate, dar în meciurile disputate în campionat greșelile neforțate au fost principalul nostru defect. Nu am început bine sezonul și asta s-a simțit în cadrul echipei. Au fost înfrângeri care s-au lăsat cu ședințe între noi și staff. Am încercat să strângem rândurile, iar astăzi ne-am propus să greșim cât mai puțin. Ne-a ieșit jocul și am făcut un meci mare. I-am citit foarte bine pe cei de la Dinamo și am fost superiori”, a spus internaționalul Coronei, la TVR Sport. Reacție de fair-play din tabăra lui Dinamo Mircea Peța, internationalul lui Dinamo, a avut o reacție plină de fair play și a recunoscut superitatea Coronei. „Nu a fost vorba de noroc pentru Corona, ne-au dominat din toate punctele de vedere. Au citit foarte bine și au pregătit foarte bine meciul. Chiar dacă nu a avut rezultate bune în startul sezonului, Corona a arătat că este o echipă mare. Felicitări!”, a declarat Peța.
Gafă monumentală la TV! Steaua a fost confundată cu Dinamo. FOTO

Gafă de proporții în direct la TV, la meciul de rugby dintre CS Dinamo București și SCM Timișoara, dispută organizată pe arena „Arcul de Triumf”. Pe grafica partidei a apărut corect numele celor două echipe, însă la sigla „buldogilor” a apărut cea a marilor rivali de la Steaua București. Gafă uluitoare în direct la TV! Steaua a fost confundată cu Dinamo în Supercupa României la rugby Eroare uluitoare de proporții în direct la TV, la meciul de rugby dintre CS Dinamo București și SCM Timișoara, dispută organizată pe arena „Arcul de Triumf” de lângă Mănăstirea Cașin din Capitală Moment comic înaintea fluierului de start. Pe grafica partidei din Supercupa României a apărut corect numele celor două echipe, însă la sigla „roș-albilor a apărut cea a marilor rivali de la Steaua București. Eroarea s-ar explica, dar nici asta nu pare o scuză bună, prin faptul că Steaua București și Baia Mare au jucat cu o zi înainte, la meciul câștigat clar de ardeleni, scor 24-10. Siglele celor două echipe au rămas astfel pe grafica televiziunii la partida dintre Dinamo și Timișoara. Disputa Dinamo – SCM Timișoara s-a încheiat dramatic, cu victoria bănățenilor, scor 29-28, în Supercupa României 2025. Jondre Williams – 3 lovituri de pedeapsă și 2 transformări, Teodor Ursu – eseu, Santiago Werkalec – eseu, (Adam McBurney – eseu anulat de arbitrajul video), Joe Perez – eseu / Jgerenaia Khvicha – eseu, Marius Simionescu – eseu, Tudor Boldor – 3 transformări și o lovitură de pedeapsă, Sebastian Vasilovici – eseu, (Vlad Neculau – eseu anulat de arbitrajul video), Alexandru Bucur – eseu. Eu evoluat echipele: Dinamo: Hartig Iulian, Sergiu Puescu, Cosmin Manole, Lunga Ncube, Sailasa Turagaluvu, Kamil Sobota (căpitan), Keanan Murray, Eduard Cioroaba, Jondre Williams, Helarius Kisting, Santiago Werkalec, Tangimana Fonovai, Joe Perez, Teodor Ursu, Dylan Schwartz Antrenor: Carl Hogg SCM Timişoara: Sikote Joji, Vasilovici Sebastian, Ducivaki Mosese, Rusu Ionuţ, Mureşan Lucian, Ser Dragoş, Mureşan Andrei, Neculau Vlad (căpitan), Rupanu Gabriel, Boldor Tudor, Bucur Alexandru, Kvicha Jgerenaia, Manuma Tevita, Tiqe Iliesa, Simionescu Marius Antrenor: Mugurel Preda Reacțiile au curs valuri pe rețelele sociale. „Dinamo NU e Steaua” Eroarea a fost imediat observată de telespectatori, iar pe rețelele de socializare au curs reacții ironice. „De când și-a schimbat Dinamo sigla?”, „Ce s-a întâmplat? Ce-i asta?”, „Dinamo NU e Steaua”, au fost câteva dintre comentariile apărute. Fanii „buldogilor” nu a luat gafa în serios și s-au amuzat de această confuzie, considerând-o o eroare normală, în ciuda rivalității „de moarte” dintre cele două echipe. Adversare de tradiție în sportul românesc, Dinamo și Steaua s-au întâlnit ultima dată la rugby pe 8 septembrie, atunci când steliștii s-au impus, scor 36-30. Dinamo are în vitrină 17 titluri de campioană, ultimul în 2023, și 14 Cupe ale României, în timp ce SCM Timișoara are 14 trofee. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult