Dinamo, la un pas să-și piardă marea vedetă

dinamo,-la-un-pas-sa-si-piarda-marea-vedeta

Miguel Martins a decis să continue în tricoul lui Dinamo, iar Ionuț Popa anunță că portughezul este acum într-o formă excelentă. Președintele celor de la CS Dinamo ne-a dezvăluit că Martins a fost aproape de o despărțire, la care s-a renunțat însă între timp. Vedeta lui Dinamo, în formă maximă: „Este dornic să demonstreze asta!” Dinamoviștii se pregătesc de un nou sezon, dar mai ales de un parcurs cât mai bun în Liga Campionilor, printre cele mai bune echipe ale Europei. În meciurile tari cu Barcelona, Dinamo se va baza și pe starul Miguel Martins, care dă semne clare că poate fi „motorul” echipei în partidele tari care se vor disputa în toamnă. Jucătorul naționalei Portugaliei a fost măcinat de o accidentare serioasă. Aceasta l-a dat complet peste cap, însă acum totul arată bine pentru omul care promite să facă diferența pentru campioana României. „A rămas alături de noi (n.r. Miguel Martins! El este într-o formă foarte bună. Anul trecut, el a venit după o accidentare și a avut o reticență la contactul fizic și cu privire la abordarea unor meciuri”, a dezvăluit Ionuț Popa, pentru ProSport. „Acum, el este dornic să demonstreze că este la un nivel foarte, foarte bun”, a subliniat președintele CS Dinamo. Martins poate demonstra de ce este în stare săptămâna viitoare, la Bistrița, acolo unde va avea loc Supercupa României la handbal. Atât la masculin, cât și la feminin, cele mai bune echipe din țară se vor lupta pentru primul trofeu al sezonului. Apoi, Dinamo pare favorită certă la cucerirea unui nou event, așa că focusul va fi pe bătăliile din Liga Campionilor. Meciurile din Europa urmează să se dispute în Sala Polivalentă. Miguel Martins, la un pas să plece de la Dinamo: „S-a renunțat la această idee!” După ce n-a avut prestații la care se așteptau fanii și a lipsit în multe meciuri, Miguel Martins a fost tentat să plece de la Dinamo. De altfel, Ionuț Popa a recunoscut că s-a luat în discuție o despărțire de talentatul handbalist, însă până la urmă acesta a continuat în proiectul din „Ștefan cel Mare”. „În timpul verii, a fost o discuție (n.r. în privința unei despărțiri), dar până la urmă s-a renunțat la această idee. Am vrut competivitate pe poziții”, a punctat Ionuț Popa. Miguel Martins este acum la al patrulea club din carieră, după ce a mai jucat pentru Porto, Pick Szeged și Aalborg.

Dinamo a bătut palma cu uriașul Sloveniei! Cum arată contractul jucătorului care vine în România

dinamo-a-batut-palma-cu-uriasul-sloveniei!-cum-arata-contractul-jucatorului-care-vine-in-romania

Dinamo continuă să facă mutări interesante, iar echipa de handbal s-a întărit și cu uriașul Lan Grbic (25 de ani). Din informațiile ProSport, slovenul s-a înțeles din toate punctele de vedere cu Dinamo, semnând deja un contract pentru o perioadă de doi ani. Dinamo l-a adus pe pivotul Lan Grbic: „Contract pe doi ani!” Dinamo se schimbă radical față de sezonul precedent, unul în care a dezamăgit în Liga Campionilor și nu a reușit să treacă de faza grupelor. „Dulăii” au fost și în căutarea unui pivot în ultima perioadă și urmează să mai anunțe o mutare pentru sezonul viitor. ProSport a aflat că au fost mai multe variante pe masa lui Dinamo, care l-a luat în cele din urmă pe Lan Grbic. Despre transferul iminent al echipei care a reușit eventul în România au scris și cei de la fanatik.ro. „Contractul lui Lan Grbic este pe doi ani, dar ne-am dori să continue cât mai mult în tricoul lui Dinamo. Acesta este planul”, susțin cei care se ocupă de secția de handbal a clubului din „Ștefan cel Mare”. La Dinamo, Grbic îl va înlocui pe maghiarul Rosta, cel care a ales să se întoarcă la Pick Szeged. Aici, Rosta va fi adversarul lui Xavi Pascual, tehnician aflat acum pe banca lui Veszprem. Spre deosebire de Dinamo, Pick Szeged poate achita salarii mai mari și este la un nivel mai ridicat în Europa, chiar dacă nici maghiarii n-au forța să ajungă într-un Final Four de Liga Campionilor. De ce a fost adus Lan Grbic de Dinamo: „Experiență în cupele europene!” Față de perioada în care a fost pregătită de Xavi Pascual, Dinamo nu mai dă lovituri de proporții pe piața transferurilor, încercând să aducă și jucători tineri, dornici de afirmare. Lan Grbic are însă deja suficientă experiență, dar nici nu se apropie de finalul carierei, așa că pare varianta ideală pentru Dinamo, care speră să câștige titlul la pas pe plan intern și să se poată concentra pe parcursul în Europa. Mai ales că se schimbă și formatul în Liga Campionilor. „Experiența în cupele europene este un aspect esențial pentru a face parte din noul proiect al lui Dinamo”, au ținut să sublinieze „dulăii”, care au ajuns în Final Four-ul de European League pe vremea lui Xavi Pascual. Cu RK Trimo Trebnje, Lan Grbic a acumulat experiență internațională inclusiv în EHF European League, o competiție unde ajung și echipe puternice din Bundesliga care nu prind Liga Campionilor.