Picasso, Grigorescu, Brauner: Când va avea loc licitația pentru colecția Darius Vâlcov

picasso,-grigorescu,-brauner:-cand-va-avea-loc-licitatia-pentru-colectia-darius-valcov

Este vorba despre o parte a colecției fostului ministrul de Finanțe Darius Vâlcov, care va fi licitată în luna februarie. Evenimentul are loc marți, 17 februarie 2026, începând cu ora 18:00, la Palatul Cesianu-Racoviță, și cuprinde un total de 34 de loturi. Licitația se desfășoară într-un context social și juridic aparte, îmbinând piața de artă cu istoria recentă a acestor bunuri. Darius Vâlcov: colecție impresionantă și autori pe măsură Lucrările scoase la vânzare fac obiectul unor măsuri de executare silită, ca urmare a condamnării definitive a lui Darius Vâlcov. Aceste demersuri fac parte din strategia statului de recuperare a prejudiciilor stabilite de instanță. Colecția a devenit cunoscută publicului larg în momentul în care anchetatorii au descoperit opere de artă ascunse în locații neobișnuite, transformând cazul într-unul emblematic pentru legătura dintre corupție și patrimoniul artistic. Printre cele mai valoroase operedin colecție se numără un desen original de Pablo Picasso, intitulat „Scenă de coridă” (1959). Realizat în tuș pe hârtie, semnat și dedicat, acesta este considerat primul desen original al artistului (excluzând gravurile) oferit vreodată la o licitație în România. Prețul de pornire stabilit este de aproximativ 8.000 de euro. Licitația include și două lucrări semnate de Nicolae Grigorescu, având ca temă „Carul cu boi”. Acestea au prețuri de pornire de 40.000, respectiv 50.000 de euro. De asemenea, este expusă o pictură a lui Victor Brauner, reprezentant important al avangardei, cu un preț de pornire de circa 50.000 de euro. Detalii despre expoziție și licitație Organizată de Artmark, licitația este precedată de o expoziție deschisă publicului, care permite evaluarea directă a operelor într-un cadru muzeal. Vizitarea este posibilă în următoarele intervale la Palatul Cesianu-Racoviță din București: 16 ianuarie – 16 februarie: între orele 10:00 și 20:00. 17 februarie: între orele 10:00 și 18:00. Pentru a crește vizibilitatea evenimentului, organizatorii au programat și un vernisaj la Craiova, în zilele de 5 și 6 februarie 2026, la Restaurant Epoca Agape (str. Alexandru Macedonski nr. 51). Această etapă are scopul de a atrage colecționari din afara Capitalei, subliniind interesul național pentru colecția Darius Vâlcov. Dincolo de valoarea artistică, licitația are o dublă semnificație. Pe de o parte, sumele obținute contribuie la recuperarea prejudiciilor stabilite de instanță, transformând un capitol controversat într-un proces concret de reparare financiară. Pe de altă parte, evenimentul ridică întrebări despre modul în care piața de artă reușește să reintegreze opere provenite din astfel de contexte, separând creația artistică de istoria deținătorilor anteriori.

Ce cadouri a primit Nicușor Dan de când este la Palatul Cotroceni

ce-cadouri-a-primit-nicusor-dan-de-cand-este-la-palatul-cotroceni

Administrația Prezidențială a publicat lista bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol și depuse la Comisia de evaluare din cadrul Administrației Prezidențiale în anul 2025. Bunurile sunt însoțite de valoarea lor în euro și lei și au ca destinație Patrimoniul Administrației Prezidențiale, se arată în document. Cel mai scump astfel de bun este o fotografie înrămată, de culoare vișinie, din piele Ettinger, cu sticlă și paspartu, cu autografe de la Majestatea Sa Regele Charles al III-lea și de la Regina Camilla. Aceasta este estimată la o valoare de 3.400 de euro. Toate celelalte bunuri au valoare de sub 1.000 de euro. Trei tablouri, care reprezintă persoane îmbrăcate în port național, natura și intrarea într-o cetate, au fost evaluate la doar 5 euro fiecare. Șeful statului a mai primit un set de porțelan Gmundner Keramika, de opt piese, patru căni pentru ceai și patru farfurioare cu reni roșii și verzi. De asemenea, în Patrimoniul Administrației Prezidențiale a mai intrat un set de porțelan de ceai care conține dou căni înalte și două căni ovale, de la Historic Royal Palaces. A mai fost primit un tablou cu drapelul României în formă de triunghi, cu ramă neagră din plastic, paspartu și sticlă. „Drapelul a fost purtat în zbor într-o misiune reală de Poliție Aeriană deasupra Mării Baltice la bordul aeronavei F-16 MLU din cadrul Detașamentului „Carpathian Vipers” în onoarea Președintelui României, domnul Nicușor Dan”, se arată în document. Șeful statului a mai primit o cravată verde Seroussi, personalizată cu însemnele Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, dar și obiecte bisericești cu însemnele Patriarhului Ecumenic. Valoarea totală a bunurilor se ridică la 9.862 de euro.