Pe cine afectează TARIFELE SUA? Prof. Cristian Păun: E un fel de pușcă întoarsă invers cu care administrația Trump crede că trage în lumea întreagă

pe-cine-afecteaza-tarifele-sua?-prof.-cristian-paun:-e-un-fel-de-pusca-intoarsa-invers-cu-care-administratia-trump-crede-ca-trage-in-lumea-intreaga

Decizia președintelui Donald Trump de a impune tarife majorate partenerilor comerciali internaționali va avea consecințe negative în primul rând asupra americanilor de rând și asupra companiilor de peste ocean, în timp ce producătorii din România care au relații comerciale cu SUA , direct sau prin parteneri europeni, ar putea să se reorienteze și să transforme acest moment tensionat într-o oportunitate, a spus, într-un interviu pentru Gândul, Cristian Păun, profesor universitar doctor la Academia de Studii Economice (ASE) din București, în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, și director executiv al Societății Române de Economie (SOREC). Prin decizia lui Donald Trump, SUA vor impune un tarif minim de 10% tuturor partenerilor comerciali, iar în cazurile în care țările impun, drept răspuns, tarife deosebit de ridicate SUA, Washingtonul va riposta cu noi taxe, care se vor ridica la jumătate din nivelul acestora. În plus, Trump a anunțat un tarif de 20% pentru importurile din Uniunea Europeană și de 34% pentru produsele chinezești. Taiwanul – un centru global de export pentru semiconductori – a fost lovit cu un tarif de 32%, Japonia, unul dintre cei mai apropiați aliați ai SUA, a primit un tarif de 24%, iar India, 26%. În replică, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat joi că Uniunea Europeană „pregătește noi contramăsuri” pentru a-și proteja interesele, după ce președintele Statelor Unite a anunțat taxe vamale de 20% asupra mărfurilor europene. La nivel național, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că firmele românești vor fi protejate de „efectele noului război comercial”. Premierul a precizat că este vorba despre tarifele vamale dintre Statele Unite ale Americii și Europa, pentru care Executivul pregătește scheme de ajutor de stat. Profesorul universitar doctor Cristian Păun a detaliat, pentru Gândul, teoriile economice din spatele deciziei președintelui american, implicațiile pentru economia americană, dar și pentru toți partenerii comerciali, inclusiv pentru economia românească. Reporter: Care ar fi impactul deciziei președintelui Donald Trump pentru economie, care este contextul istoric și dacă ar putea aceasta să fie „a blessing in disguise” (”o binecuvântare deghizată”) pentru unele companii. Profesor Cristian Păun: Protecționismul este o o boală grea care vine din istorie. Din primele abordări economice consistente cu privire la dezvoltare s-a creat un curent de gândire numit mercantilism. A fost primul curent de gândire care a fost considerat foarte rapid rudimentar și falimentar, pe argumente care sunt valabile și astăzi. Mercantilismul presupunea, pe scurt, o balanță comercială excedentară, adică exporturi mai mari decât importurile, de preferabil protecție față de importuri și pe cât posibil cât mai multe exporturi pentru acumulare de aur. Asta duce la dezvoltare. Era o iluzie cu care s-au creat primele scrieri economice, de vreo 200-300 de ani. Foarte repede însă, economiștii au combătut semnificativ, radical, cu vehemență această teorie economică, arătând până la urmă problemele din spatele mercantilismului. ”Vor ajunge să scumpească foarte mult bunurile pe care le produc americanii” Care sunt aceste probleme? Ca să le explicăm pe scurt: în momentul de față vedem administrația americană că impune taxe tuturor țărilor, în speranța că o să-și protejeze economia americană de importurile altor țări și că o să ajungă la un excedent sau un echilibru pe balanța comercială cu restul lumii. Problema mare este că aceste importuri pe care le face astăzi Statele Unite, multe dintre ele sunt importuri de completare, care se regăsesc apoi în bunurile vândute pe piața americană de către companiile care aduc aceste importuri de completare – materii prime, subansamble, piese – de pe alte piețe, mai ieftin, astfel încât produsul finit să fie unul competitiv și acceptabil ca preț pentru cetățenii americani. Or, în momentul de față, prin aceste taxe vamale, aceste importuri de completare vor ajunge să scumpească foarte mult bunurile pe care le produc americanii pentru piața lor și pentru piețele externe. Produse pe care le cumpără până la urmă consumatorii americani. Exact, exact. Iar în momentul în care tu te trezești, ca stat, că alții îți răspund ție la protecționismul pe care îl aplici, tu te vei trezi cu taxe vamale pe care, de exemplu, Uniunea Europeană le va aplica la importul de la tine de produse care deja includ în ele materii prime scumpite ca urmare a propriilor tale tarife. Și o să te trezești că de fapt, pe produsele pe care vrei să le vinzi în lumea întreagă, tu plătești taxe vamale pe importurile de completare, pe acele materii prime, și ele vor fi apoi scumpite prin taxele vamale de retorsiune pe care le vor aplica țările cu care tu te războiești. Un fel de dublă tarifare. Da, o să fie o dublă tarifare, una a ta și una a celor care vor cumpăra de la tine produsele finite, dacă tu vrei să le vinzi către ei. Și așa ajung produsele americane să fie ineficiente și necompetitive pe toate piețele globale, ca urmare a acestor taxe vamale pe care le aplică și alții, și tu. Și, în final, această măsură este ca un fel de pușcă întoarsă invers cu care administrația Trump crede că trage în lumea întreagă. Problema deficitului comercial cu restul lumii se va agrava Și credeți că o va menține? Eu zic că nu, pentru că ele își vor arăta foarte rapid ineficiența și foarte rapid efectele negative asupra economiei americane, în primul rând. În momentul în care te trezești că produsele tale se scumpesc – să luăm de exemplu produsele din industria automotiv, adică tot ce înseamnă auto – pe ruta Statele Unite – Uniunea Europeană, în Germania. În momentul în care tu vii pe piese de schimb, cum suntem noi, românii, care vindem cauciucuri și piese de schimb Statelor Unite, ni se va aplica o taxă vamală de 20%. Deci, din start, toate materiile prime înglobate în aceste mașini care vin din import vor fi mai scumpe cu 20% cu taxa respectivă. Se face mașina, se asamblează, vrea americanul acum să ne-o vândă nouă, în Uniunea Europeană, înapoi, cu piese, subansamble scumpite cu 20%. În momentul în care vrea să ne-o vândă, se trezește că noi am crescut taxa de