Ministrul Sănătății intervine în scandalul taxei de horoscop

ministrul-sanatatii-intervine-in-scandalul-taxei-de-horoscop

După o perioadă de tăcere, ministrul Sănătății intervine în scandalul așa-numitei „taxei de horoscop” cerută la Spitalul de Urgență din Suceava. Ce le transmite Alexandru Rogobete lelor care vor să afle informații precise pentru hărțile astrologice personalizate și au nevoie de ora nașterii. De unde a pornit tevatura „taxei pe horoscop” Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a cerut Consiliului Județean să aprobe, în ședința programată marți, 23 decembrie, introducerea unui tarif de 100 de lei „pentru eliberare document ce atestă ora nașterii”, potrivit Monitorul de Suceava. Conducerea spitalului justifică acest document invocând faptul că persoanele interesate să-și afle ascendentul din horoscop au nevoie de ora de naștere pentru a beneficia de interpretări exacte ale astrologilor. De notat că între timp, tariful a ajuns la doar 10 lei, rectificarea fiind aprobată în ședința Consiliului Județean Suceava, la solicitarea unității medicale. Taxa se încadrează la capitolul „servicii medicale de obstetrică și ginecologie” Tariful propus se încadrează la capitolul „servicii medicale de obstetrică și ginecologie”. Conform proiectului de hotărâre, „se va achita de persoanele care solicită detalii despre ora nașterii pentru a-și afla ascendentul din horoscop sau astrogramă, întrucât nu sunt informații cu caracter medical și necesită implicarea mai multor persoane în furnizarea informațiilor”. De regulă, ora și data nașterii sunt înscrise pe brățările aplicate nou-născuților imediat după naștere. Însă, criza a apărut după ce mai mulți români au cerut un document oficial, inclusiv când nașterea s-a petrecut acum 20-30 de ani. În această situație, sunt necesare verificări suplimentare în arhiva spitalului. Rogobete: Cine dorește să afle ora, ziua și locația exactă a nașterii are dreptul să o facă Chestionat pe această temă, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a răspuns astfel pentru Antena 3: „Nu o să pot comenta foarte mult. Cert este că la Ministerul Sănătății noi nu avem o bază de date cu ora, data și locația nașterilor. Acestea se află de la unitatea sanitară unde a avut loc nașterea”. Alexandru Rogobete, El a mai afirmat că, personal, nu are nimic împotriva celor care vor să afle informațiile pentru hărțile astrologice personalizate. Totuși, i-a îndemnat să acorde prioritate prevenției medicale. „Eu le-aș recomanda, mai degrabă – sigur, este foarte important, dacă au astfel de pasiuni și curiozități, nu sunt contra și nu comentez sub nicio formă – să meargă la medicul de familie pentru controale de prevenție, pentru a-și verifica tensiunea, pentru a face screening, pentru a se îngriji practic de sănătate prin prevenție și prin screening. Dar, repet, cine dorește să afle ora, ziua și locația exactă în care s-a născut pentru o interpretare astrală are dreptul să o facă. Nu am niciun comentariu, nici pro, nici contra”, a mai declarat oficialul. Întrebat dacă el știe ora la care s-a născut, ministrul a confirmat imediat: „Da, știu. Ora nașterii este 00:00”. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat creșterea punctului în ambulatoriu la 6,5 lei și înăsprirea controalelor la concediile medicale „Taxă de horoscop” cerută la spitalul din Suceava. Câți bani vor plăti pacienții și ce explicații are conducerea unității medicale

Taxă de horoscop cerută la spitalul din Suceava. Câți bani vor plăti pacienții și ce explicații are conducerea unității medicale

taxa-de-horoscop-ceruta-la-spitalul-din-suceava.-cati-bani-vor-plati-pacientii-si-ce-explicatii-are-conducerea-unitatii-medicale

Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava propune să fie introdusă o taxă pentru eliberarea documentului care atestă ora nașterii, pe fondul creșterii numărului de astfel de cereri. Din câte se pare, în special persoanele interesate să-și afle ascendentul din horoscop întreaba despre ora de naștere. Cum este justificată „taxa de horoscop” Măsura urmează să fie supusă aprobării Consiliului Județean Suceava, în ședința programată pentru marți, 23 decembrie, fiind inclusă într-un proiect de hotărâre privind actualizarea tarifelor practicate de unitatea medicală. Noul tarif apare la capitolul „Servicii medicale de obstetrică și ginecologie”, asta deși informația nu are niciun fel de caracter medical. Potrivit documentației care însoțește proiectul, taxa va fi achitată exclusiv de persoanele care cer aceste date în scopuri astrologice, nu medicale. Decizia vine pe fondul unei creșteri semnificative a solicitărilor pentru astfel de documente, tot mai mulți pacienți sau aparținători cerând informații despre ora exactă a nașterii, necesară pentru interpretări astrologice, notează Monitorul de Suceava. După ce inițial a transmis că taxa va fi de 100 de lei, spitalul din Suceava a revenit și, sub scuza unei erori materiale, a transmis că, de fapt, documentul va fi eliberat în schimbul a 10 lei. Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Tiberiu Brădăţan, susține că părinții vor să afle ora nașterii copilului pentru a face astrogramele bebelușilor. „Este vorba de o eroare materială care s-a strecurat în proiectul de taxe şi impozite al Consiliului Judeţean Suceava pentru anul 2026. De fapt, în loc de 10 lei cât este proiectată această taxă, a apărut în proiect suma de 100 de lei. În contextul acesta, deja există în momentul de faţă o propunere de rectificare a acestei erori materiale, care va fi făcută în şedinţa de Consiliu Judeţean din data de 23 decembrie. Practic, este vorba de o sumă similară cu alte sume care presupun liberarea de date cu caracter personal ale persoanelor care accesează Spitalul Judeţean Suceava”, a declarat Tiberiu Brădăţan. „Putem doar să speculăm” „Putem doar să speculăm. E vorba de un număr de solicitări care au apărut. Nu pot să vă spun numărul exact, dar solicitările au apărut cu privire la acest tip de informaţie. Şi, după cum s-a făcut şi vorbire în spaţiul public, este posibil să fie legat de dorinţa de a face nişte astrograme, de a face nici calcule astrologice. Este dreptul fiecărei persoane de a solicita astfel de informaţii. Noi am luat act şi în consecinţă încercăm să-i ajutăm pe toţi şi să oferim aceste informaţii în funcţie de solicitările care apar”, a mai completat Brădăţan. În încheiere, purtătorul de cuvânt al spitalului sucevean a ținut să sublinieze că taxa de 10 lei este doar pentru cei care solicită specific informaţii cu privire la ora naşterii, dar această taxă este valabilă şi pentru alte informaţii care pot fi solicitate, de la documente cu caracter medical până la cele cu caracter personal. RECOMANDAREA AUTORULUI: Pensionarii sunt nevoiți să se împrumute de Sărbători. Ce alternative au seniorii pentru a face față cheltuielilor Economistul Cristian Socol avertisment pe final de an și previziuni sumbre pentru 2026: România implementează cea mai dură austeritate din UE