Am testat TCL C8L, un televizor SQD-MiniLED cu dotări de top și un preț corect (review)

Vara asta se numără… televizoarele! După TCL RM7L și TCL P8L, un QLED premium dar cu preț accesibil, am testat și modelul Samsung R95H cu MicroRGB. Iar acum ne întoarcem la TCL pentru a vedea și noul lor model SQD-MiniLED, TCL C8L în versiunea de 65 inci. Dar întâi, o mică observație: În anii trecuți, valul de televizoare noi venea la test mult mai devreme, în primăvară, nu în vară. Adică Samsung, LG, TCL și alții anunțau produsele la CES, iar în primăvară modelele noi ajungeau deja pe bancul de test. Ce vreau să spun este că se resimt probabil evoluțiile globale actuale și în zona asta de TV-uri. Poate războiul din Iran are și el un impact, cu siguranță are și criza de memorii și prețul explodat al acestora, și toate se repercutează atât în disponibilitate, dar și în preț. Mai simplu spus, de unde în anii trecuți producătorii se grăbeau să ne trimită la test cele mai noi modele, anul acesta… probabil se grăbesc și anul asta, dar nu prea le iese. Înțeleg că e problemă și cu stocurile, cu preturile, cu disponibilitatea, cu toate cele. Adică abia acum, la mai bine de jumătate de an de când au fost anunțate la CES, încep să devină și disponibile pe scara largă. Sau poate mă înșel și e doar impresie, nu am de unde să știu, pentru că toți sunt foarte secretoși. Și acestea fiind spuse, astăzi avem pe bancul de test… un al treilea model TCL, după P8L-ul mai accesibil și RM7L-ul RGB Mini LED mai „fițos”, și anume TCL C8L, tot din ultima generație. Iar el este și primul reprezentant de seamă al unei tehnologii pe care TCL pariază cu adevărat: SQD! Ce o mai fi și asta? Explicăm imediat și promit să fie și extrem de interesant. C8L este cel mai interesant argument al celor de la TCL că viitorul imaginii, din punctul lor de vedere cel puțin, nu trece prin LED-uri colorate. Acest model atinge 6.000 de niți, vine cu un sistem audio Bang & Olufsen pe șase canale și are în spate o companie care își contrazice pe față toți competitorii. Dacă ai văzut și precedentele clipuri legate de TV-uri TCL, probabil ai observat deja un tipar. TCL P8L este Mini LED-ul ieftin care coboară tehnologia de vârf de ieri pe un TV de mijloc de azi, adică la preț de masă, iar RM7L este modelul care aduce tehnologia de azi, adică mini-ledurile RGB, moda anului 2026… tot la preț de masă. Dar C8L-ul de feță este mai special. De ce? Fiindcă este TV-ul care ne indică și tehnologia pe care TCL pariază. Adică da, TCL vinde bine mersi și RGB Mini LED, tehnologia echivalentă MicroRGB-ului de la Samsung, dar n-o pune pe flagship, pe flagship au pus SQD. Iar C8L e modelul prin care panourile SQD devin accesibile și omului de rând, nu doar cuiva dispus să dea mii de euro pe un televizor. Bun. Acum, înainte să intram în detaliile lui C8L, hai să lămurim un pic toată această supă de tehnologii care își dispută piața în acest moment. Ați auzit până acum tot felul de denumiri: RGB Mini LED, SQD, MicroRGB, și tot așa. Dar nu e atât de complicat pe cat pare. Practic piața este acum împărțită în două mari familii. Prima familie este LCD-ul. Foarte simplist spus, ea se rezumă la următoarea formulă: un panou de cristale lichide cu o lumină în spate. Și tot restul de denumiri pompoase nu sunt decât variațiuni pe aceasta temă. Și toate variațiunile astea au de fapt același țel, și anume să facă lumina asta din spate, mai bună. Mini LED-ul standard sparge lumina în mii de leduri albastre mici, peste care pune un strat de Quantum Dots care transformă albastrul în roșu și verde. RGB Mini LED aruncă la gunoi stratul de conversie, și pune direct leduri roșii, verzi și albastre. Samsung îi zic acestei soluții Micro RGB și susțin că ledurile lor e mai mici, Sony îi zic True RGB, Hisense și TCL îi zic pe nume, adică RGB Mini LED. Dar este vorba în mare despre același lucru, sub trei etichete diferite. Movin’ on, a două familie mare este OLED-ul, la care nu mai există deloc lumină din spate; fiecare pixel își produce singur lumina, și se stinge complet atunci când trebuie să „afișeze” negru. Iar aici sunt doar două rețete: WOLED, făcut de LG, care în ultimii doi ani a trecut la o structură pe mai multe straturi suprapuse, de-aia G6 e și cel mai luminos OLED de până acum, și QD-OLED, soluția celor de la Samsung, folosita de Samsung și Sony, și care pornește de la un OLED albastru, și obține apoi culoarea prin Quantum Dots. Ei, tehnologia SQD, care motorizează C8L-ul celor TCL aici de față, dar și flagship-ul acestui brand, intră în prima familie, dar merge împotriva curentului actual, adică ăsta cu leduri colorate pentru iluminarea din spate. El păstrează ledurile albastre clasice, și în loc să schimbe structura aceasta pentru o grilă de leduri colorate, schimbă doar stratul care o transformă: și anume folosește puncte cuantice, adică acel modificator care formează culoarea. Ideea este să ajungi la aceeași calitate a culorii, dar fără să renunți la avantajele ledurilor albastre. Iar aici este și singurul argument care contează din toata aceasta poliloghie. Un LED RGB are nevoie de trei diode, una roșie, una verde și una albastră, că să alcătuiască o singură zonă de lumină. Tehnologia SQD are nevoie de o singură astfel de diodă. Deci, pe același spațiu și cu același număr de diode, SQD-ul poate avea de trei ori mai multe zone de atenuare decât orice soluție cu mini leduri colorate. Iar zonele sunt ceea ce contează cu adevărat la un LCD, fiindcă ele stabilesc cât de bine controlezi lumina și cât halou vei vedea în jurul obiectelor luminoase proiectate pe fundal întunecat. De aia pentru flagship-ul lor X11L, cei de la TCL au ales SQD, pentru că în felul asta l-au putut
TCL MOVETIME MT48: mai multă libertate pentru copii, mai multă liniște pentru părinți

TCL lansează MOVETIME MT48, un smartwatch care oferă copiilor mai multă libertate, iar părinților o modalitate simplă de a păstra legătura cu ei, fără să fie nevoie de un smartphone. MOVETIME MT48 permite apeluri video prin 4G, apeluri vocale VoLTE și mesagerie instantanee, astfel încât părinții și copiii să poată comunica ușor atunci când planurile se schimbă. Copilul poate confirma ora la care trebuie preluat, poate anunța că întârzie sau poate lua rapid legătura cu părinții. Pentru situațiile în care are nevoie imediată de ajutor, funcția SOS poate fi accesată printr-o singură atingere.Mai puține griji atunci când copiii sunt în mișcare Zilele de vacanță sunt rareori perfect organizate. Copiii se mută de la o activitate la alta, ies cu prietenii sau petrec mai mult timp afară, iar pentru părinți nu este întotdeauna simplu să știe dacă au ajuns unde trebuia sau când este momentul să plece să îi ia. TCL MOVETIME MT48 utilizează GPS dual-band L1+L5, conceput pentru o localizare precisă și o rezistență mai bună la interferențe. Părinții pot vedea locația în timp real, pot consulta istoricul traseului și pot defini zone de siguranță, având astfel câteva repere utile fără să fie nevoie să sune copilul de fiecare dată. Desigur, tehnologia nu înlocuiește regulile stabilite în familie – ora la care copilul trebuie să ajungă acasă sau momentele în care trebuie să confirme că totul este în regulă. Poate însă face organizarea mai simplă și poate elimina o parte dintre acele apeluri de tipul „Ai ajuns?” sau „Unde ești?”. Pregătit pentru zile lungi de vară Un smartwatch pentru copii trebuie să țină pasul și cu energia lor. O zi poate începe cu o activitate sportivă, poate continua cu joacă în parc și se poate termina la piscină sau într-o excursie cu familia. TCL MOVETIME MT48 este echipat cu o baterie de 900 mAh, care oferă o autonomie de până la 2,5 zile, astfel încât încărcarea ceasului nu trebuie să devină încă o grijă zilnică. Certificarea IP68 pentru rezistență la apă îl face potrivit pentru un stil de viață activ, inclusiv pentru înot. Ceasul include și mementouri pentru program, utile pentru activități, ore de întâlnire sau momentul în care copilul trebuie să se întoarcă acasă. Puțină independență în fiecare zi Independența nu apare dintr-odată. Se construiește din experiențe mici: prima activitate la care părintele nu mai rămâne în apropiere, o după-amiază petrecută cu prietenii, o vizită la bunici sau responsabilitatea de a ține minte singur ora și locul de întâlnire cu familia. În astfel de momente, tehnologia este cu adevărat utilă atunci când nu devine centrul atenției. TCL MOVETIME MT48 le oferă copiilor o modalitate simplă de a comunica atunci când au nevoie, lăsându-le în același timp libertatea de a se bucura de ceea ce fac. Pentru părinți, obiectivul nu este să urmărească fiecare pas al copilului, ci să știe că există o cale rapidă de comunicare atunci când situația o cere. Iar pentru copii, un astfel de dispozitiv poate fi încă un mic pas spre mai multă autonomie. Un ceas pe gustul lor Pentru ca ceasul să fie și un accesoriu pe care copiii să îl poarte cu plăcere, TCL MOVETIME MT48 poate fi personalizat cu ajutorul unor curele colorate opționale. Astfel, copiii își pot alege stilul preferat, în timp ce funcțiile de comunicare și siguranță rămân mereu la îndemână. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat
Cum alegi aparatul de aer condiționat potrivit pentru casa ta ghid TCL pentru vara 2026

În ultimii ani, verile din România au devenit din ce în ce mai călduroase, iar perioadele de caniculă se resimt tot mai frecvent. În acest context, aerul condiționat nu mai este un echipament folosit doar în cele mai fierbinți zile ale sezonului, ci o soluție care contribuie zilnic la confortul de acasă, fie că lucrezi remote, petreci timp cu familia sau îți dorești un somn odihnitor în nopțile toride. Pentru multe locuințe, alegerea unui aparat de aer condiționat nu mai ține doar de capacitatea de răcire, ci și de modul în care acesta se integrează în stilul de viață al utilizatorilor. Un apartament închiriat poate avea nevoie de o soluție ușor de mutat dintr-o cameră în alta. O familie poate căuta un aparat care oferă un flux de aer mai delicat și o funcționare silențioasă pe timpul nopții. Într-o locuință inteligentă, controlul vocal poate deveni un avantaj important, iar pentru mulți utilizatori calitatea aerului din interior este la fel de importantă ca temperatura. În această vară, portofoliul TCL de aparate de aer condiționat reunește soluții pentru nevoi diferite, de la modele inteligente cu control vocal și tehnologii pentru aer proaspăt, până la aparate portabile care pot fi mutate cu ușurință oriunde este nevoie. Când controlul vocal îți simplifică viața de zi cu zi Într-o locuință conectată, controlul dispozitivelor inteligente devine din ce în ce mai natural. Iar aerul condiționat nu face excepție. TCL VoxIN este noua generație de aparate de aer condiționat cu control vocal, creată pentru a aduce mai mult confort în utilizarea de zi cu zi. Datorită funcției de control vocal offline, utilizatorii pot modifica temperatura, modul de funcționare sau direcția fluxului de aer prin comenzi vocale simple, fără conexiune la internet și fără a utiliza telecomanda. Fie că pregătești masa, lucrezi de acasă, ai grijă de copii sau pur și simplu te relaxezi pe canapea, posibilitatea de a controla aparatul fără să cauți telecomanda face experiența mult mai intuitivă. VoxIN integrează și conceptul 5E Design, dezvoltat pentru a simplifica instalarea, întreținerea, montajul, demontarea, curățarea și actualizările OTA, oferind beneficii atât utilizatorilor, cât și instalatorilor. Confortul este completat de tehnologia Gentle Breeze, care distribuie aerul într-un mod mai uniform și mai plăcut, în timp ce algoritmul T-AI Energy-Saving optimizează performanța de răcire cu un consum redus de energie. Certificat cu eficiență energetică A+++, VoxIN reunește controlul inteligent, confortul și eficiența într-o singură soluție pentru locuințele moderne. Când răcoarea înseamnă și un aer mai curat Menținerea unei temperaturi plăcute este doar o parte a confortului din interiorul locuinței. În perioadele caniculare, ferestrele rămân adesea închise mai mult timp, iar calitatea aerului devine la fel de importantă precum răcirea propriu-zisă. Aerul condiționat TCL FreshIN 3.0 merge dincolo de funcția tradițională de climatizare, combinând răcirea cu aportul de aer proaspăt și purificarea inteligentă pentru un mediu interior mai sănătos. Sistemul QuadruPuri, bazat pe filtrare în patru etape, împreună cu monitorizarea vizibilă a calității aerului, contribuie la un aer mai curat și mai proaspăt în interiorul locuinței. Pentru cei care apreciază liniștea, sistemul Quadruple Noise Reduction permite funcționarea la un nivel de zgomot de numai 16 dB, fiind potrivit pentru dormitoare, camere de copii sau birouri amenajate acasă. FreshIN 3.0 oferă și control vocal offline, permițând reglarea temperaturii, schimbarea modului de funcționare sau ajustarea fluxului de aer prin simple comenzi vocale. Cu eficiență energetică A+++, algoritmul actualizat T-AI Energy-Saving poate genera economii suplimentare de energie de până la 37%, în funcție de modelul disponibil și de specificațiile fiecărei piețe. Când îți dorești o răcorire mai blândă în fiecare zi Nu toată lumea se simte confortabil în fața unui flux puternic de aer rece și pentru multe familii, confortul înseamnă o temperatură plăcută și constantă, fără senzația neplăcută de curent direct. Aerele conditionate TCL BreezeIN oferă o abordare orientată către confortul de zi cu zi, combinând tehnologia T-AI Energy-Saving cu funcții inteligente de control și un flux de aer mai delicat. În centrul acestei experiențe se află tehnologia Gentle Breeze, concepută pentru a dispersa aerul fără un jet rece puternic și direct. Astfel, BreezeIN poate fi o alegere potrivită pentru livinguri, dormitoare și spațiile comune în care membrii familiei petrec mai mult timp. Prin combinarea răcirii blânde cu funcțiile de control inteligent și optimizarea consumului de energie, BreezeIN răspunde nevoilor utilizatorilor care își doresc un aparat de aer condiționat montat permanent, dar discret și confortabil în utilizarea zilnică. Aparate de aer condiționat TCL pentru vara 2026, pe scurt: Produs Unde este potrivit TCL VoxIN Confort hands-free pentru locuințele moderne, cu control vocal offline, concept 5E pentru instalare și întreținere mai ușoare, Gentle Breeze, T-AI Energy-Saving și clasă de eficiență energetică A+++ TCL FreshIN 3.0 Confort bazat pe aport de aer proaspăt și funcționare silențioasă, cu ventilare cu aer proaspăt, filtre QuadruPuri în patru straturi, monitorizare vizibilă a calității aerului, Quadruple Noise Reduction System, funcționare la numai 16 dB, control vocal offline, T-AI Energy-Saving și clasă energetică A+++ TCL BreezeIN Răcire mai delicată, printr-o soluție montată pe perete, cu Gentle Breeze, T-AI Energy-Saving și funcții inteligente de control. TCL NZ – seria portabilă Răcire flexibilă pentru apartamente și camere în care nu poate fi instalată o unitate fixă, cu eficiență energetică între A și A++ în funcție de model, tehnologie inverter pe anumite versiuni, roți integrate, kit pentru evacuarea aerului, Auto Swing, Smart Mode, Sleep Mode și filtru lavabil pentru praf. Când ai nevoie de răcoare portabilă Nu toate locuințele sunt potrivite pentru instalarea permanentă a unui aparat de aer condiționat. Chiriașii, persoanele care locuiesc în apartamente sau în clădiri mai vechi pot avea nevoie de o soluție care se instalează mai ușor și poate fi mutată dintr-o încăpere în alta pe parcursul zilei. Seria de aere conditionate portabile TCL NZ a fost concepută exact pentru astfel de situații. Roțile integrate facilitează mutarea aparatului între camere, iar kitul inclus pentru evacuarea aerului cald prin fereastră contribuie la o răcire mai eficientă. Suportul reglabil pentru fereastră este conceput pentru dimensiuni și configurații compatibile, simplificând instalarea fără să fie necesară găurirea pereților. Fie că te
TCL lansează televizorul X11L SQD-Mini LED în Europa

TCL anunță lansarea modelului său de top TCL X11L SQD-Mini LED TV în Europa. Construit pe tehnologia SQD-Mini LED proprie TCL, cea mai avansată tehnologie de afișare a companiei până în prezent, modelul X11L este conceput pentru a oferi o experiență home-theatre fără egal, cu o calitate a imaginii premium și un sunet imersiv. Cu modelul de top X11L, TCL a rafinat și mai mult acuratețea culorilor și controlul luminii, pentru o redare cât mai apropiată de realitate. Stefan Streit, CMO TCL Europe, a declarat: „Până acum, consumatorii trebuiau să aleagă între luminozitatea tehnologiei LED și profunzimea OLED — X11L pune capăt acestui compromis, oferindu-le pe ambele simultan. Am observat o creștere explozivă a segmentului Mini LED, de +124% an la an, susținută de cererea în puternică ascensiune pentru modelele cu ecran mare și Mini LED pe toate piețele. Odată cu X11L am dezvoltat SQD-Mini LED, cea mai avansată tehnologie TV a noastră de până acum, de care suntem convinși că va schimba modul în care consumatorii își aleg televizoarele în anii următori.” Poziția de lider a TCL pe segmentul ecranelor mari și al tehnologiilor avansate de afișare se reflectă în rezultatele globale ale companiei: conform raportului Omdia TV Sets Emerging Technology Market Tracker (T4 2025), TCL a ocupat locul 1 la nivel mondial la livrările de televizoare Mini LED în 2025, cu 3,954 milioane de unități (31,1% cotă de piață), și tot locul 1 global la livrările de televizoare de 75 de inci și peste, cu 4,938 milioane de unități (19,1% cotă de piață). Ecran mare, performanță la cel mai înalt nivel În întreaga Europă, consumatorii își doresc televizoare cu ecrane din ce în ce mai mari, diagonala medie achiziționată crescând cu 1,2 inch în fiecare an. Întrucât televizorul este punctul central al multor locuințe, cumpărătorii caută un produs care să ofere o calitate avansată a imaginii, fără compromisuri. Televizorul TCL X11L SQD-Mini LED TV oferă telespectatorilor o performanță vizuală excepțională, fidelă realității, prin: Zone luminoase clare, care rămân vizibile și la vizionarea pe lumină de zi, susținute de o luminozitate maximă de până la 10.000 de niți, pentru o intensitate HDR de impact chiar și în încăperi puternic iluminate. Negru mai profund ca niciodată, care păstrează detaliile în loc să devină plate sau cenușii, datorită celor până la 20.736 de zone de atenuare precise (model de 98 de inch), pentru un control precis al luminii și o delimitare mai clară între zonele luminoase și cele întunecate. Culori de nivel cinematografic, care rămân stabile în scenele cu contrast ridicat, datorită 100% BT.2020 All Scenes Wide Color Gamut, pentru o paletă de nuanțe mai amplă și mai precisă. Pentru cei care își doresc o experiență cinematografică autentică acasă, X11L este disponibil în diagonale de 75, 85 și 98 de inci. Control precis al luminii, în orice scenă TCL X11L utilizează mii de zone de atenuare controlate independent pentru a ajusta luminozitatea local, pe întreaga suprafață a ecranului. Acest control granular al luminii ajută la reducerea efectelor de halou, păstrând claritatea atunci când subtitrările, zonele luminoase sau reflexiile apar pe fundaluri întunecate. Împreună cu tehnologia rafinată de filtrare a culorilor dezvoltată de TCL și cu panoul WHVA 2.0 Ultra, imaginea rămâne stabilă din diferite poziții de vizionare și reduce reflexiile în spațiile de zi mai luminoase. Proiectat pentru performanță pe termen lung, panoul este conceput să funcționeze până la 100.000 de ore, oferind o luminozitate durabilă și o calitate constantă a imaginii în timp. O opțiune versatilă pentru orice tip de divertisment acasă X11L are o rată nativă de reîmprospătare de 144 Hz, pentru o redare mai fluidă a mișcării în transmisiunile sportive live și în jocurile rapide – asta înseamnă panoramări de cameră mai clare la meciurile de fotbal, blur de mișcare redus în jocurile de curse și o reactivitate îmbunătățită în gamingul competitiv. Sistemul audio semnat Bang & Olufsen oferă un sunet bogat, care umple camera și se ridică la înălțimea calității imaginii, direct din televizor. Vocile sunt redate clar, detaliile de fundal devin mai imersive, iar vizionarea zilnică capătă un aer cinematografic, fără a fi nevoie de un soundbar suplimentar sau de un sistem audio extern. Pe măsură ce televizoarele devin punctul central al spațiilor de zi open-space, designul contează la fel de mult ca performanța. TCL X11L are un profil ultra-subțire de 2 cmși un spate complet plat, care permite montarea aproape de perete. Structura plană integrează o arhitectură avansată de iluminare de fundal, păstrând în același timp rigiditatea pe formatele mari de 75, 85 și 98 de inci, iar instalarea este simplă datorită șasiului încorporat. TCL X11L SQD‑Mini LED – principalele specificații Specificație TCL X11L SQD‑Mini LED Ce înseamnă pentru telespectatori Gamă extinsă de culori 100% BT.2020 All Scenes Culori pure și stabile în toate scenele pano WHVA 2.0 Ultra Unghi larg de vizualizare, design ZeroBorder unic și ecran anti-reflexie Până la 20.736 de zone de atenuare precise Detalii clare simultan, în scenele întunecate și în cele luminoase (un nivel oferit pentru prima dată la aceste diagonale) Luminozitate maximă de până la 10.000 de niți Zone luminoase vii, cu impact, chiar și la lumina zilei (redare HDR la maximum) Sistem audio Bang & Olufsen Sunet clar, care umple camera, fără boxe suplimentare HDR 10+ și Dolby Vision Formate HDR avansate, pentru un contrast îmbunătățit Profil ultra-subțire, de 2 cm Design slim, care se integrează în interioarele moderne Alături de X11L, TCL lansează în Europa și modelele C8L și C7L SQD-Mini LED, care folosesc aceeași tehnologie SQD-Mini LED. Televizorul TCL C8L SQD-Mini LED TV oferă o luminozitate maximă de până la 6.000 de niți și până la 4.032 de zone de atenuare precise, păstrând contrastul și detaliile fine atât în zonele puternic luminate, cât și în scenele mai întunecate, fie că e vorba de o seară cu filme, de streaming sau de transmisiuni sportive. Televizorul TCL C7L SQD-Mini LED TV include o luminozitate maximă de până la 3.000 de niți în HDR, până la 2.176 de zone de atenuare precise și o rată nativă de reîmprospătare
Ce aduce noua gamă de Televizoare TCL 2026. Impresii la cald, de la Paris
Săptămâna trecută, mai exact miercuri dimineața, am plecat la Paris pentru a vedea cu ochii mei întreaga gamă de televizoare TCL 2026. Și dacă până nu demult încă mai priveam TCL așa ca pe un brand de buget, nu chiar la nivelul numelor grele din industria televizoarelor, ei bine noul line-up m-a făcut să-mi schimb această opinie. S-o luăm rând. Prima evoluție notabilă este cât de mare a ajuns aceasta companie fondată la începutul anilor 80, și care făcea electronice sub numele de TTK, în stilul acela chinezesc faimos din categoria Adidas Abibas, Nike-Mike și iată, TTK-TDK, până le-au dat japonezii o „palmă” peste ochi și și-au schimbat numele în TCL. Astăzi, TCL este un colos cu venituri ce au atins anul trecut… 43 miliarde de dolari. Compania are prezență în peste 160 de țări, cu zeci de fabrici în toată lumea și nu produce doar TV-uri, telefoane, tablete, sau ochelari de realitatea augmentată, ci și electrocasnice, pompe de căldură sau panouri fotovoltaice, și au până și propria să divizie care fabrică display-uri. Adică nu stă la mână nimănui. De fapt. sunt cel mai mare producător de panouri Mini-LED din lume. Tot numărul 1 și când vine vorba despre TV-uri de diagonale mari, adică peste 75 de inch. Prin urmare dacă încă mai vezi TCL că pe „încă un producător chinez” care face TV-uri pentru hipermarket, trebuie să admiți că situația s-a schimbat radical în timp ce tu încă reglai motion smoothing-ul pe TV-ul tău Samsung, Sony sau LG. TCL este acum unul dintre cei mai mari actori din arena globală de televizoare, iar în segmentul premium a urcat agresiv, depășind în viteza mulți rivali consacrați. Și apropo de Sony, între timp, cum probabil multi dintre voi știu deja, Bravia, divizia de TV-uri a celor de la Sony, a intrat intr-un joint venture cu TCL din care aceștia din urmă dețin 51%, adică partea leului. Parteneriatul asta ar urmă să devina operativ chiar de anul viitor, iar daca aranjamentul se materializează, are semnificații tulburătoare pentru vechea ordine a industriei: panourile, lanțul de aprovizionare și eficienta operativa vor veni dinspre TCL, iar Sony va juca probabil cartea procesării, a brandului și a finețurilor de calibrare. Adică mușchii industriali vin de la TCL, iar rafinamentul și reputația de brand de la Sony. Mi se pare o combinație destul de letală. Dar să nu anticipăm. Până una alta, dacă este să ne uităm pe gama pentru 2026, ea arată destul de limpede cum vrea TCL să câștige războiul cu competiția: nu doar prin mai multe zone de dimming, obsesia veche a erei Mini LED, ci printr-un control mai fin al culorii și luminii. SQD, adică Super Quantum Dot, este versiunea TCL a argumentului că Mini LED-ul clasic avea o limită: putea fi foarte luminos, dar nu tocmai convingător în materie de puritate culorii la intensități mari. Prin urmare, ce au spus TCL/ la prezentare, este că noua lor tehnologie, numita SQD, care se traduce că Super QLED, combină mini LED-ul cu un nou filtru de culoare, care ridică gamut-ul cu o treime peste modelele de anul trecut și acuratețea punctelor cuantice cu 70% față de soluțiile convenționale. Ideea de fond este plauzibilă din punct de vedere tehnic: dacă filtrezi mai curat lumina și ai Quantum Dots mai eficiente, obții culori mai saturate, mai puțin contaminate și highlight-uri HDR mai puțin șterse, mai ales în scene dificile. Dar SQD nu este singura evoluție tehnologica cu care se laudă TCL. Daca va aduceți aminte, am tot povestit despre MicroRGB-ul celor de la Samsung. Ei bine, și TCL are ceva similar, și se numește în versiunea lor RGB Mini LED. Care-i faza? În loc să pornească de la un backlight alb și să lase filtrarea să facă „munca murdară”, tehnologia asta încearcă să controleze componentele roșu-verde-albastru direct din iluminare, ceea ce aduce o precizie de culoare și lumină mai apropiată de intenția semnalului, cu mai puțin color cross-talk și cu zone de control cromatic care nu mai funcționează că un topor, ci că un bisturiu. Dacă este să anticipam puțin, TCL susține că noile modele RM7L și RM9L rezolvă mai bine problema contaminării cromatice, și că oferă o precizie de control al culorii mult peste Mini LED-ul convențional.Dar chiar așa este? Pai hai să vă dau un exemplu. Instalate într-o încăpere fără alte surse de lumină ambiantă, erau mai multe dintre TV-urile noi de la TCL, atât SQD cat și RGB mini-led, dar și un OLED de la Sony. Toate TV-urile erau puse pe modul standard de afișare a imaginii, pentru că cel mai probabil voiau să scoată în evidență strălucirea năucitoare a SQD-urilor, și apropo, X11L, vârful de gamă, atinge un peak de 10.000 de nits în HDR, practic iți trebuie ochelari de soare când dai luminozitatea la maximum. Dar pe mine nu asta mă interesa, ci culoarea. Nu mi s-a părut că TCL voiau să scoată în fata ailaltă tehnologie, adică RGB mini-led-ul, ci SQD-ul, așa că vreo câțiva dintre cei prezenți i-am rugat să le treacă pe toate în film-maker mode. Iar acolo a început RGB mini-led-ul să „strălucească”. Rar am văzut ca un mini led, iar aici mă refer la RM9L, ale cărui culori să se apropie atât de tare de ale unui OLED, și aici mă refer la OLED-ul Sony pus acolo că referință. Deci eu votez pentru RGB mini-led, chiar daca focusul lor este pe SQD. Bun, și înainte să detaliem modelele, hai să mai discutam încă puțin despre povestea asta numita RGB mini-led. Este tot o arhitectură de tip LCD, dar care înlocuiește iluminarea de fundal Mini LED tradițională, bazată pe lumină albă sau albastră, cu Mini LED-uri separate, roșii, verzi și albastre. Ideea este să genereze culorile primare în mod direct, astfel încât să se piardă mai puțină lumină prin filtre, să crească puritatea culorilor, să scadă contaminarea dintre ele, iar TV să poată acoperi o porțiune mai mare din spațiul de culoare BT.2020 decât un Mini LED convențional. TV-urile Mini LED obișnuite se folosesc de Quantum
TCL premiată la MWC 2026 pentru inovația NXTPAPER și AMOLED în protecția vederii

TCL, lider global în tehnologia display-urilor, a anunțat astăzi că tehnologia sa inovatoare de afișaj NXTPAPER a primit multiple premii din partea unor publicații media de top la ediția din 2026 a Mobile World Congress (MWC). Aceste premii recunosc capacitatea TCL de a combina performanța avansată a afișajelor cu inovația în protecția vederii. Distincțiile evidențiază atât integrarea NXTPAPER cu ecranele AMOLED, cât și smartphone-ul TCL NXTPAPER 70 Pro, consolidând poziția de lider a TCL în domeniul inovației display-urilor centrate pe utilizator. Pe măsură ce ecranele modelează din ce în ce mai mult modul în care oamenii lucrează, învață și comunică, oboseala oculară și disconfortul vizual devin provocări zilnice. Era în care se urmărea pur și simplu obținerea unor ecrane mai luminoase sau mai clare face loc unei așteptări mai umane – o tehnologie care îmbunătățește experiența fără a compromite confortul vizual. Pentru TCL, această așteptare nu este o provocare nouă, ci o promisiune pe care o construiește de ani de zile, iar NXTPAPER se află în centrul acestei abordări. La MWC 2026, această viziune se concretizează în două realizări de referință: pentru prima dată, tehnologia NXTPAPER de protecție a vederii va fi integrată cu performanța vizuală de neegalat a ecranelor AMOLED, oferind o soluție care combină imagini spectaculoase cu confortul vizual pe termen lung. Între timp, TCL NXTPAPER 70 Pro aduce confortul vizual certificat unui public mai larg, cu un ecran care susține utilizarea zilnică fără a compromite sănătatea ochilor, alături de o performanță generală fiabilă pentru nevoile de zi cu zi. Integrarea revoluționară a NXTPAPER cu AMOLED: Vivacitatea vizuală întâlnește confortul natural NXTPAPER pe AMOLED oferă ceea ce utilizatorii au așteptat de mult: un ecran care echilibrează calitatea premium a imaginii cu vizionarea confortabilă în mod natural, chiar și în timpul utilizării prelungite. Progresul este susținut de multiple inovații hardware. Tehnologia Circular Polarized Light (CPL) atinge acum o rată de polarizare de 90%, imitând îndeaproape comportamentul de emisie al luminii naturale pentru a crea o experiență de vizionare mai naturală și confortabilă. Lumina albastră nocivă este redusă suplimentar cu 15% față de NXTPAPER 4.0, ajungând la doar 2,9% pentru a diminua semnificativ oboseala oculară. Marcând o premieră în industrie, tehnologia anti‑reflexie (AG) bazată pe litografie cu nano-matrice va fi implementată pe ecranele AMOLED din industria smartphone-urilor, minimizând reflexiile ambientale și strălucirea pentru o claritate fidelă chiar și sub lumina directă a soarelui, păstrând în același timp vizionarea subtilă, similară hârtiei. Cu o acuratețe profesională a culorilor (ΔE
Noutățile TCL la MWC2026: telefoane și tablete NXTPAPER, ochelarii inteligenți Rayneo și alte inovații cu potențial

TCL este o marcă îndeobște recunoscută pentru televizoarele sale cu un raport excelent preț/calitate și este în top trei producători globali din acest domeniu. Dar cred că mai putini știu că pe lângă televizoare și monitoare, TCL mai fabrică și telefoane, tablete sau ochelari de realitate virtuală și augmentată. Ei bine, tehnologia de afișare NXTPAPER dezvoltata de TCL este o găselniță extrem de interesantă. Practic display-ul tradițional de telefon este regândit de TCL pentru a funcționa în mai multe feluri. E o combinație de hardware și software cu rezultate năucitoare: practic display-ul tradițional primește în primul rând un tratament anti-glare, adică o suprafață mată care înlătură reflexiile și care este categoric mai odihnitoare pentru ochi decât tratamentul glossy uzual. Apoi, afișajul însuși beneficiază de trei moduri diferite: Standard, adică afișarea tradițională a textului și imaginii pe care o întâlnești pe toate telefoanele, Paper Color, adică așa cum arată elementele de text și imagine pe o pagina tipărită color, și Ink Paper, alb/negru, așa cum arată informația într-o carte, pe hârtie. Intenția este una foarte isteață. Ne petrecem cea mai mare parte a timpului citind pe telefon, fie ca este vorba despre știri, feed-uri de Social Media, Website-uri, cărți etc. Veți spune acum ca pentru cărți există eBook Readere specializate. Uitați de ele. Sunt un consumator vorace de cărți electronice, și le-am încercat pe toate: Kindle, Boox și toate cele. Refresh-ul la eINK este atroce, rezoluția mi se pare insuficientă, indiferent de preț și marcă, sau cel puțin așa este comparat cu ce oferă ecranele standard de pe telefoane sau tablete. Dar mai ales pentru că un astfel de device este „a one trick pony”. Face un singur lucru, și cred ca toleranța mea la a căra device-uri multiple pentru diferite activități a scăzut dramatic. Vreau un singur dispozitiv și bun, iar aici este partea interesanta a ofertei TCL. Practic modelele pe care am pus mână la Mobile World și pe care vi le voi detalia imediat, sunt de fapt niște multifuncționale care acoperă mai multe scenarii simultan: ai în buzunar și un eBook Reader, dar și un telefon cu toate funcționalitățile Android la îndemână. Unul dintre modele este NXTPAPER 60 Ultra, vârful de gama al seriei de anul trecut, iar celălalt e noul NXTPAPER 70 Pro. NXTPAPER 60 Ultra și NXTPAPER 70 Pro Să le luam pe rând. 60 Ultra este un smartphone uriaș cu display de 7.2 inch, cel mai mare pe care eu unul l-am văzut vreodată pe vreun barphone tradițional. Dar faptul ca este și o semi-tabletă, face din el un eBook Reader senzațional. În momentul în care l-ai comutat pe Paper Color sau alb negru, frânge pe genunchi orice eBook Reader am avut eu vreodată. Rezoluția este excelentă, iar fluiditatea este din alta ligă față de orice eReader dedicat. Este un telefon și prin urmare la capitolul fluiditate se comportă exact așa cum te-ai aștepta. Fiind făcut din plastic și cu componente nu tocmai exagerate din punct de vedere al puterii, este și foarte subțire și ușor, prin urmare se simte îndemânos. Displayul este „La Piece de Resistance”, deși „pe hârtie” nu are cele mai impresionante specificații. Este un IPS la 120 Hz și cu o strălucire maxima de 850 de nits. Dar e perfect lizibil, stratul ala anti-glare face toți banii, iar tehnologiile de protecție a ochilor sunt stelare. Haideti să va dau și un exemplu interesant: la expoziție erau disponibili niște ochelari care filtrau frecventele luminoase în așa fel încât să scoată în evidenta lumina albastra, adică aia super obositoare pentru ochi și responsabila pentru insomnii. Ei bine, fiecare telefon pe care l-am privit prin acei ochelari, avea Blue Light cât cuprinde… cu excepția celor cu display NXTPAPER care nu aveau aproape deloc. În momentul în care comuți ecranul printr-un simplu buton aflat pe rama în modul Paper, experiența de citit este genială. Odihnitoare și totuși cu contrast, rezoluție și fluiditate excelente. Unde mai pui ca telefonul asta suporta și Stylus, daca vrei să-l folosești și pe post de agenda pentru notițe, ceea ce mi se pare ca îi extinde și mai mult funcționalitatea. Deci ai un eBook Reader veritabil, care dublează și ca agendă pentru scris de mână sau pentru schițe, și în același timp este și un telefon mai mult decât rezonabil, cu ecran imens și care face tot ce trebuie să facă un telefon. NXTPaper 60 Ultra este plastic fantastic, deci nu plătești Titan și nici măcar Aluminiu, și e și foarte rezistent, având inclusiv protecție IP68 la apă și praf. În pieptul sau bate un banal Mediatek Dimensity 7400 pe 4 nm, nici pe departe cel mai strălucit procesor, dar cu siguranță unul care rezolva fără probleme ceea ce fac cei mai multi utilizatori cu un telefon în fiecare zi. Poți derula prin Social Media până te plictisești, te poți uita la filme și seriale, poți face Office și mesagerie cat cuprinde, ba poți să te și joci la setări grafice un pic mai slabe, ceea ce oricum este irelevant pe un display de telefon. Toate modelele dispun de 12GB RAM și versiuni de stocare de 256 sau 512Giga. Nici camerele nu sunt pârâciuni, pentru ca telefonul se lauda cu 2 senzori de 50MP, unul pe principala de 24mm cu f1/1.8 și stabilizare optica, și celălalt pe obiectivul telefoto periscop de 71mm, ce să vezi, și el stabilizat optic. Pozele nu arată rău deloc, chiar daca nu sunt on par cu ce oferă iPhone 17 Pro sau S26 Ultra Dar sunt decente într-o lume în care probabil 99% dintre utilizatori pozează cu telefonul lista de la întreținere, pisica, câinele și copii în vacanta. Iar la acest setup se mai adaugă un ultrawide inutil de 8MP și o foarte utila camera frontala de 32MP. Sunetul este stereo și dimensiunea generoasă a carcasei permite probabil niște difuzoare mai mari, pentru ca telefonul nu se aude rău deloc iar bateria de 5200 de mAh ce se încarcă la 33W pe fir, grație procesorului frugal și ecranului care nu exagerează cu brightness-ul, bateria
TCL prezintă la MWC 2026 noua gamă de tablete

La MWC 2026, TCL aduce în prim-plan o gamă completă de tablete, gândită pentru a răspunde diverselor stiluri de viață digitale moderne. În fruntea segmentului dedicat productivității TCL Note A1 NXTPAPER continuă parcursul început odată cu debutul premiat de la CES și este prezentată și în cadrul MWC. Prima tabletă e-note NXTPAPER din portofoliul TCL oferă o experiență vizuală apropiată de cea a hârtiei, datorită tehnologiei de afișare NXTPAPER Pure și protecției 3A Crystal Shield Glass. În combinație cu T-Pen Pro, care oferă latență ultra-redusă și 8.192 de niveluri de presiune, dispozitivul reproduce cu acuratețe senzația scrisului de mână natural. Instrumentele AI integrate optimizează procesul de luare a notițelor și organizarea conținutului, contribuind la un spațiu de lucru digital bine structurat, dedicat profesioniștilor, studenților și creatorilor de conținut. Divertisment captivant oriunde te-ai afla TCL TAB A1 Plus integrează un ecran generos de 12,2 inci, cu rezoluție 2.4K, dezvoltat pe baza tehnologiei TCL CSOT. Valorificând expertiza companiei în domeniul afișajelor, tableta oferă culori vibrante și un contrast bine definit, pentru imagini ample, detaliate și clare. Rata de refresh de 120Hz asigură o experiență fluidă, cu tranziții line și o interacțiune mai receptivă în jocuri, astfel încât conținutul dinamic să fie redat natural și confortabil. Cele patru difuzoare completează experiența printr-un sunet mai amplu și mai dinamic, asigurând un echilibru audiovizual optim. Streaming-ul, transmisiunile sportive live și conținutul short-form devin astfel mai captivante și mai realiste, cu imagini mai bogate și mișcare mai cursivă. Dincolo de performanța ecranului, TCL TAB A1 Plus se evidențiază printr-un design premium unibody din metal, care combină durabilitatea cu portabilitatea, într-o estetică minimalistă și elegantă. Tableta integrează și funcționalități inteligente bazate pe AI pentru utilizarea de zi cu zi. Google Gemini funcționează ca asistent personal AI pentru suport în timp real, iar funcția Circle to Search permite identificarea rapidă a informațiilor prin simpla încercuire a elementelor de pe ecran. Instrumentele precum Writing Assist și Text Assist contribuie la creșterea productivității și la eficientizarea activităților zilnice, oferind interacțiuni mai rapide și mai intuitive. Interfața de sistem optimizată îmbunătățește fluiditatea și timpul de răspuns. Noul Magic Hub centralizează conținutul pentru acces rapid, iar funcția Large Folders facilitează organizarea aplicațiilor. Activarea accelerată a modului split screen și a ferestrelor flotante simplifică multitasking-ul, oferind o experiență de utilizare mai coerentă și mai intuitivă. Împreună, aceste dispozitive reflectă angajamentul constant al TCL de a dezvolta un portofoliu complet de tablete, capabil să susțină concentrarea, divertismentul imersiv și productivitatea inteligentă în activitățile de zi cu zi.
O scurtă istorie a TCL, cel mai mare brand chinezesc de TV-uri din lume

Fix în perioada în care în Shenzhen se ridica primul zgârie-nori al Chinei și țara se deschidea timid și paranoic înspre economia liberă, la 100 de km de Shenzhen, în orășelul Huizhou din provincia Guangdong, doi prieteni apropiați, Li Dongsheng și Luca Situ, întemeiau o mică firmă producătoare de casete audio numită TTK. Dacă numele amintește de celebra companie japoneză TDK, asemănarea nu este deloc întâmplătoare. De la TTK la TCL: copiere, adaptare, supraviețuire TTK era… o chinezărie, una dintre acele firme care copiau nu doar produsele, ci căutau să se și numească asemănător cu companiile well-established, gen Abibas–Adidas, Mike–Nike etc. Evident că manevra n-a ținut, pentru că, în 1985, TDK i-a dat în judecată pentru încălcarea proprietății intelectuale, iar TTK și-a schimbat numele ca pe șosete, redenumindu-se TCL, inițialele de la Telekom Corporation Limited. 20 de ani mai târziu, prin 2014, în dulcele stil chinezesc, aveau să-și reinterpreteze aceste inițiale ca însemnând The Creative Life. What ever that means. Dar anticipam. Întorcându-ne la origini, în anii ’80, casetele produse de ei și telefoanele lor fixe erau foarte populare în China, iar la începutul anilor ’90 au început să construiască și primele televizoare color, care au fost bine primite și cumpărate de zeci de mii de familii chineze. Secretul celor de la TCL în acele vremuri a fost scalarea într-un ritm extraordinar și, în felul acesta, au reușit să-și zdrobească numeroșii competitori domestici. Li Dongsheng, fondatorul TCL, făcea pe atunci o remarcă profetică: am făcut, zicea el, The Right Thing at the Right Time in the right place with the right people. Tot Li Dongsheng mai spunea așa: „Cererea pentru electronice și electrocasnice era mare în acele vremuri, iar companiile chinezești, printre care și TCL, au învățat să promoveze produse ieftine într-o manieră rapidă și localizată. Am creat centre de distribuție în fiecare oraș, care controlau fiecare mic retailer local. Ceea ce ne-a făcut puternici a fost faptul că am lansat produse noi rapid, la fel de rapid am implementat politici noi și, prin urmare, încasările au venit și ele rapid.” Dar la inceputul anilor 2000 lucrurile au devenit complicate prin aparitia a nenumarate firme chinezesti care faceau exact acelasi lucru pe piata locala, iar TCL erau gata sa se sufoce. Clientii incepusera sa caute TV-uri din ce in ce mai subtiri si mai mari, deziderate care iata au ramas neschimbate pana in ziua de azi, iar nou venitii ofereau exact asta, amenintand TCL cu extinctia. Primii pași spre expansiunea TCL Salvarea a venit din afară: în 2001, China a fost admisă în Organizația Mondială a Comerțului, ceea ce a însemnat că TCL nu trebuia să se mai bată doar pe piața domestică, extrem de aglomerată, în care cererea oricum începuse să scadă, ci i se deschidea în față o lume întreagă. În 2002, TCL a achiziționat activele și mărcile comerciale ale celebrului brand german Schneider, cunoscut oficial sub numele de Schneider Rundfunkwerke AG, o companie cu o istorie de peste 100 de ani, pentru 8,2 milioane de euro. Interesant este că, în 2001, Schneider vânduse în Europa peste 400 de mii de televizoare, un număr care depășea vânzările combinate ale primilor șapte producători chinezi de pe piața europeană. Dar TCL a făcut această mișcare în ideea de a fenta barierele tarifare și de a-și îmbunătăți vizibilitatea și imaginea de brand în Europa. Trei ani mai târziu, în 2005, TCL închidea fabrica Schneider din Germania, pe motiv de prețuri prea mari de producție. Apoi a venit rândul celor de la Thomson, un reper în industria de electronice, o marcă franceză ce pionierase televizoarele color. TCL deținea 67% din noul joint venture și, la momentul respectiv, deal-ul părea o afacere bună pentru Thomson, care își vânduse business-ul de TV-uri tocmai pentru că bătea vântul schimbării în industrie, iar CRT-urile pe care le fabricau ei nu mai erau competitive. Dar TCL au fost, de fapt, cei deștepți, pentru că s-au ales cu brandul, cu inginerii talentați ai lui Thomson și cu accesul pe piața din Franța. Dongsheng a considerat că fereastra de timp oferită de business-ul de CRT-uri al lui Thomson este suficientă cât să propulseze TCL pe scena internațională. Mai mult, abilul CEO al celor de la TCL a luat pentru treaba asta și Legiunea de Onoare, cea mai înaltă decorație a statului francez. Fabrica din Polonia a celor de la Thomson a fost și ea un pion extrem de important pentru expansiunea TCL în Europa, aflându-se într-un punct strategic, în apropierea celebrului port Gdansk. TV-urile asamblate aici au putut fi rapid transportate la Hamburg, Frankfurt sau Paris într-o singură zi și puteau ajunge oriunde în Europa în maximum trei zile. Așadar, tariful de 14% impus de europeni pe TV-urile importate nu mai era o problemă. Fabrica din Polonia a creat și alte avantaje pentru TCL în termeni de logistică, management al timpului, costuri și capacitate de producție. Deci scalarea despre care vorbea Li Dongsheng nu era doar o vorbă-n vânt. Alcatel și anii pierderilor. Globalizarea nu vine gratis Tot în 2004, TCL puneau mâna pe încă un brand cu o istorie fabuloasă, unul de care mulți dintre voi ați auzit cu siguranță: Alcatel. Nu în întregime, ci doar afacerea de telefoane mobile. Fondată în 1898, Alcatel era o multinațională, tot franceză, care producea echipamente și servicii în domeniul telecom în peste 130 de țări. TCL deținea 55% dintre acțiunile noului grup, iar Alcatel restul de 45%. Acest aranjament făcea din TCL prima companie din istorie care să achiziționeze business-ul de telefoane mobile al unei companii vestice majore. Dar ascensiunea TCL n-a fost un galop de sănătate. În 2004–2005, pe fondul scăderii cererii de televizoare și telefoane mobile, dar și în urma achizițiilor menționate mai înainte, TCL au avut pierderi uriașe, de ordinul sutelor de milioane de dolari, și au fost etichetați pe bursa din Shenzhen drept o investiție riscantă. Așadar, drumul spre globalizare a fost plin de hopuri, dâmburi și controverse, TCL ratând, în acest proces, și câteva oportunități istorice: n-au reușit să dezvolte tehnologia LCD pentru televizoarele lor
Cum faci din două TV-uri TCL de 98 de inch un… STUDIO!

TCL 98C655 ar putea fi cel mai bun televizor-mare din ultima vreme. Nu e nici prea scump, iar calitatea imaginii mai mult decât suficientă pentru utilizatorii obișnuiți. Vine cu ecran luminos, bazat pe tehnologii mature și folosește platforma Google TV. Noi aici nu suntem la primul contact cu TCL. Deja avem două mari display-uri care populează pereții studio-ului unde filmăm tot ceea ce vedeți aici în Zona, pe Playground, sau in podcast-uri, am mai povestit de-a lungul timpului. Aveam nevoie de niște ecrane suficient de mari si de versatile cât să acopere partea de ilustrație și background în timpul prezentărilor, al filmării produselor și așa mai departe. Și cei mai multi dintre voi probabil știu deja că fiecare dintre aceste imense Wall-uri Video au trebuit urcate două etaje plus un parter înalt pe scara spiralată a studio-ului nostru care se găsește într-o clădire veche din anii 30-40. În plus, TV-urile au trebuit scoase din cutii, pentru că tolerantele la curbe erau atât de mici, încât cei câțiva centimetri pe care-i adaugă cutia erau prea multi ca TV-urile să mai încapă. Dar evident, cățăratul lor pe scări fără cutie și protecții a presupus alte riscuri. De exemplu acela de a ciocni, precum ouăle de paști, display-ul de balustrada din beton. 4-5 oameni ne-am chinuit de fiecare data sa le urcam. Și a durat o veșnicie până le-am văzut puse pe poziție si funcționale. La fiecare dintre ele am adăugat ulterior un suport solid, reglabil pe înălțime, care sa ne permită sa le poziționam după pohta inimii, in funcție de scenariu: ca filmam produse sau stand-up-urile din video, podcast sau mai știu eu ce altceva. Dar de ce am ales sa improvizam in felul asta? Pentru ca orice soluție profesionala de Digital Signage este substanțial mai scumpa. Și acum hai să explic opțiunea pentru modelele astea. Primul pe care l-am achiziționat a fost un TCL 98C655 din 2024, urmat anul acesta de un C6K de ultima generație, seria hai să-i zicem entry-premium a celor de la TCL. In principiu C6K-ul mai nou este succesorul direct al lui C655 si păstrează multe dintre caracteristicile acestuia, cum ar fi frecvența înaltă la 144Hz, display-ul luminos sau construcție solidă. Dar prima chestie care-îi sare în ochi, și care pentru noi a fost extrem de importantă, este ca C6K are ecranul acoperit de un strat mat anti-reflexiv, fata de suprafața glossy a modelului anterior. Intr-un studio plin de lumini, asta este un aspect de luat in calcul. N-am să insist asupra modelului mai vechi, ci am să mă concentrez pe cel nou, si de ce am optat pentru el, pentru scenariile noastre de lucru. În primul rând este mini LED, ceea ce înseamnă ca panoul este robust si strălucitor. Un OLED era exclus din start, din simplul motiv că aceste display-uri trebuie sa afișeze adesea imagini statice pentru intervale foarte lungi de timp, uneori ore întregi, in care folosim displayul drept fundal pentru filmarea unui produs sau altuia. Și din acest punct de vedere, mini LED-ul era the way to go, fără dubiu. Deci dacă ai o pensiune, un cabinet stomatologic, o afacere oarecare in care intenționezi sa pui in lobby un TV care va merge non-stop, sau daca pur si simplu acasă la tine TV-ul funcționează in fundal de dimineață pana seara, le recomand pe astea fără sa clipesc. Apoi, alte criterii sunt dimensiunea si frecventa ecranului. Sa începem cu prima: 98 de inch, adică 2m si jumătate diagonala. Voiam sa fie mare, ca sa acomodeze inclusiv backgrounduri pentru podcast. Pana nu de mult, adică pana la apariția brandurilor chinezești de TV-uri pe piața, dimensiunile astea erau ceva prohibitiv. Diagonalele de 85, sau iată 98 de inch, acum nu mai mult de 5 ani erau un apanaj al bogaților, dimensiuni de care oamenii obișnuiți nu se puteau apropia la preturi normale. TCL însă si-au făcut un scop din a populariza, din a democratiza, astfel de dimensiuni. În acest moment, modelul din spatele meu este 7000 de lei in marile magazine on-line sau fizice de la noi, iar noi l-am prins la o ofertă în jur de 6000 de lei. Și adevărul este ca de banii ăștia chiar cumperi o grămadă de televizor, care la aceste dimensiuni poate servi foarte bine și ca digital Signage. Și nu în ultimul rând, a contat construcția. Da și TCL C655 era bine făcut, dar modelul mai nou este încă și mai solid, se simte și mai premium. Plasticele sunt robuste și de bună calitate, finisajele sunt excelente și n-am avut emoții (cu excepția display-ului), nici măcar când l-am carat pe scări, sau când îl tot mutam de colo-colo. Dar încă și mai importantă pentru noi a fost versatilitatea. Ne-am dorit un display care să poată fi folosit în multiple scopuri, nu doar pentru afișare statică, ci și pentru jocuri, dacă tot testăm atâtea console, PC-uri, placi video și, bineînțeles, jocuri. Iar aici C6K le are pe toate. În primul rând, toate cele patru intrări video sunt HDMI 2.1, deci capabile să ducă 4K la 120Hz sau mai mult, un standard care nu mai e o raritate după apariția seriei 5000 de placi video de la NVIDIA. Iar rata de refresh a acestui TV, de 144hz nativ, este completată cu FreeSync de la AMD, refresh rate variabil, ALLM și meniu dedicat de gaming. Deci are tot ce ne trebuie pentru gaming, fie ca vorbim despre teste sau LAN Party. Un alt criteriu a fost cel legat de conectivitate. Sistemul de operare este Google TV, care aduce doua chestii importante: accesul la o puzderie de aplicații din magazinul aferent, și posibilitatea de a conecta la el o mulțime de dispozitive, de la telefoane, fie ele Android sau iOS, și până la computere, în variante Wired sau Wireless. Da, suportă și AirPlay, iar asta îl face compatibil și cu MAC-urile din birou, pe lângă PC-urile Windows. Iar noi am dus chiar mai departe această versatilitate, adăugând în ecuație și un Apple TV, care ne permite să facem pe el streaming stabil