SUMMER WELLîmplinește15 ani. Festivalul care a transformat muzica într-un univers cultural revine în august

Există festivaluri la care mergi pentru un concert. Și există Summer Well – locul în care muzica este doar începutul. În al doilea weekend din august (7-9 august), Domeniul Știrbey Vodă din Buftea devine din nou punctul de întâlnire al celor care caută mai mult decât un line-up. La 15 ani de la prima ediție, Summer Well continuă să definească un mod diferit de a experimenta cultura contemporană, reunind muzică, artă, design, arhitectură temporară, gastronomie și comunități creative într-un festival care și-a construit propriul univers. Anul acesta, peste 20 de artiști, trei scene și o serie de experiențe curatoriate transformă fiecare colț al domeniului într-un spațiu cu identitate proprie. Nu este doar despre cine urcă pe scenă, ci despre atmosfera dintre concerte, descoperirile întâmplătoare și energia colectivă care face ca fiecare ediție să fie diferită. Trei scene. Trei universuri. Un singur soundtrack al verii. Orange Main Stage aduce numele care definesc ediția aniversară. De la intensitatea inconfundabilă a lui Nick Cave & The Bad Seeds la energia explozivă a Palaye Royale, sensibilitatea lui Charlotte Cardin și vibe-ul cinematic al lui Two Feet, scena principală propune un line-up construit pentru momente care rămân cu tine mult după ultimul encore. Lor li se alătură și nume precum DE’WAYNE, Noga Erez sau Jalen Ngonda, trei dintre cele mai interesante voci ale muzicii contemporane, acoperind o paletă largă de genuri muzicale. Sunset Stage by ING x VISA este spațiul dedicat celor care urmăresc scena muzicală înainte ca aceasta să ajungă în mainstream. Indie, electronic, alternative și proiecte experimentale coexistă într-un line-up care pune reflectorul pe noua generație de artiști și pe direcțiile în care se îndreaptă muzica internațională. Pe această scenă va urca și 2hollis, fenomenul alternativ al noii generații, dar și proiecte muzicale precum ZEP, Chalk sau duo-ul napolitan Nu Genea. Electro Punk Club revine pentru al doilea an și continuă să fie una dintre cele mai spectaculoase experiențe ale festivalului. Creat împreună cu colectivul Space Objekt, spațiul funcționează ca un club imersiv inspirat de estetica underground a Los Angeles-ului anilor ’70. Fațade neon, instalații vizuale, electronică, punk și o energie care transformă fiecare noapte într-un performance colectiv, cu referințe la locuri legendare precum Madam Wong’s și Hong Kong Cafe. Aici îi veți găsi pe britanicii The Molotovs, punkistele coreene Sailor Honeymoon, precum și reprezentanți ai scenei alternative locale, Getchoo și Armand Popa. După concerte începe o altă poveste La Summer Well, experiența nu se oprește când se sting luminile scenei principale. Pe parcursul festivalului, activările de brand se transformă în spații culturale și sociale, iar petrecerile curatoriate special pentru ediția aniversară extind experiența până târziu în noapte — precum seria de afterparty-uri găzduite de glo™. Muzică, instalații vizuale, performance-uri și intervenții artistice creează în fiecare seară un nou context de întâlnire și explorare, într-un playground urban în care granițele dintre club, galerie și festival devin tot mai greu de definit. 15 ani de Summer Well Într-un peisaj în care festivalurile se schimbă constant, Summer Well și-a păstrat identitatea: un eveniment construit în jurul curiozității, al comunităților creative și al experiențelor care merg dincolo de muzică. Ediția aniversară marchează 15 ani în care festivalul a devenit unul dintre cele mai importante repere ale verii, un loc unde cultura pop, estetica contemporană și muzica se întâlnesc firesc. În luna august, Domeniul Știrbey Vodă devine din nou locul în care soundtrack-ul verii se ascultă, dar mai ales se trăiește. Programul complet și detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro și pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest. Summer Well 2026 este un festival Orange, susținut de o serie de parteneri care dau formă și vibe universului festivalului: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Hendrick’s Gin, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, Persil, Sensodyne, InterContinental Athénée Palace, alka, Secom. Abonamentele pot fi achiziționate de pe summerwell.ro, la prețul de 513 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile și bilete de o zi la prețul de 351 lei + taxe pentru vineri și sâmbătă, iar pentru duminică costul biletului este de 426 lei + taxe.
Aceste telefoane Android nu vor mai fi compatibile YouTube și cu alte aplicații Google

Încet dar sigur, Google lasă inutilizabile tabletele și telefoane Android de generație mai veche, după ce producătorii acestora le-au tăiat accesul la actualizări de OS. Dacă primele generații smartphone ajungeau complet depășite la doar câțiva ani după momentul lansării din magazine, altfel stau lucrurile cu dispozitivele lansate în ultimii 5-10 ani. În cazul acestora, software-ul este cel care rămâne în urmă, aducând în irelevanță și partea de hardware. Degeaba telefonul „se mișcă bine”, dacă ai pierdut accesul la aplicațiile de care ai nevoie. Actualizările Google Play Services, elixirul vieții pentru dispozitive cu un Android Google Play Services este componenta Android care conectează aplicații terțe la API-urile Google, cele din urmă funcționând doar dacă versiunea Play Services este suficient de recentă. De exemplu, o aplicație de ride-sharing poate accesa hărțile Google Maps pentru a afișa indicații despre mașina comandată în timp ce sosește la locația ta. Tot de versiunea Play Services depinde și funcționarea aplicației YouTube, care are nevoie să acceseze anumite versiuni de codec-uri și protocoale de comunicație. În august 2023, Google a schimbat numărul de versiuni de Android necesară pentru compatibilitate Play Services de la Android 4.4 KitKat la Android 6.0 Marshmallow. Iar acum a venit timpul ca pragul de intrare să fie schimbat la versiunea Android 7.0 Nougat. „ Serviciile Google Play sunt acceptate numai pe dispozitivele cu Android 7.0 (nivelul API 24) și versiuni ulterioare”. Cei care dețin telefoane Android echipate cu sistemul de operare Android 6.0 vor mai beneficia de compatibilitate Play Services totul la versiunea disponibilă în prezent. Dar în lipsa actualizărilor periodice, aplicațiile dependente de acest API vor pierde treptat compatibilitatea. Iar pentru că Google se grăbește, aplicația YouTube se numără printre primele lăsate pe dinafară. Dacă deschizi aplicația acum pe un telefon cu Android 6 Marshmallow, vei primi o solicitare „Treci la YouTube.com”, obligându-te să deschizi browserul mobil și să accesezi YouTube în versiunea pentru browserul web. Pe lângă inconvenientul de a accesa YouTube folosind browserul web, pierzi o parte din funcționalitate iar clipurile video mai pot fi redate doar la o rezoluție inferioară (ex. 720p). Gmail va funcționa în continuare pe Android 6, acceptând sincronizarea de bază a e-mailurilor. Doar că fără asistență Google nu va primi actualizări, utilizatorii rămânând doar cu funcționalitatea de bază. Chiar dacă în unele cazuri poți fenta aceste limitări instalând o versiune alternativă de firmware publicată în comunitatea de modding Android (mai recentă decât cea oferită de producătorul dispozitivului), în cele din urmă vei rămâne doar cu opțiunea achiziționării unui nou telefon. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău dacă dispozitivul actual a împlinit deja 5 anișori, sau mai mult. Poate că a venit timpul să te uiți după telefoane Android de generație mai nouă, chiar dacă unele dintre acestea sunt deja listate pe piața second hand. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.
Meta tocmai a recunoscut că s-a folosit de AI pentru a dubla dependența utilizatorilor de Instagram

Adresându-se către acționarii Meta, CEO-ul Mark Zuckerberg and CFO-ul Susan Li s-au lăudat cu creșteri de două cifre al timpului petrecut de utilizatori derulând prin feed-ul Instagram și postări Reels, servite cu ajutorul noului sistem de recomandări AI. Potrivit explicațiilor oferite de cei doi, Meta introduce acum fiecare Reel și postare publică în modele lingvistice mari pentru a analiza subiectul și tonul mesajului, ajustând ordinea și momentul afișării pentru fiecare utilizator în parte. Această strategie concepută să maximizeze impactul fiecărei postări a adus o creștere cu 15% a numărului de sesiuni, obținută inclusiv prin creșterea numărului de redistribuiri. Însă performanțele cu care Mark Zuckerberg se laudă în fața acționarilor Meta au de fapt o conotație mult mai întunecată, maximizarea „numărului de sesiuni Instagram” cu ajutorul inteligenței artificiale venind cu prețul atragerii utilizatorilor vulnerabili într-un cerc vicios al vizionării de conținut care le poate fi dăunător pentru sănătatea mintală, selectat nu pentru că ar fi mai interesant, ci pur și simplu pentru a te face să-l urmărești fără oprire. Indicând direct noile sisteme de recomandare bazate pe inteligență artificială ca principalul motor al acestei creșteri a „Doomscrolling”, Meta pare că aruncă kerosen peste acuzațiile acuzațiile Comisiei Europene despre încălcarea flagrantă a regulilor Digital Services Act (DSA) prin folosirea la scară largă a tacticilor care sporesc dependența utilizatorilor de Facebook și Instagram. Iar Meta nu s-a mulțumit doar cu urmărirea semnalelor de bază, cum ar fi clicurile anterioare sau istoricul vizionărilor. Compania din spatele Facebook și Instagram a revizuit complet modul în care algoritmii săi evaluează conținutul media, trecând fiecare postare publică Reel și Feed prin modele lingvistice care analizează subiectul exact și tonul mesajului pentru a determina cu acuratețe impactul emoțional. Meta combină analiza textului LLM cu o familie separată de modele de inteligență artificială numită Muse — concepută pentru clasificarea și sumarizarea automată a videoclipurilor. În acest fel, firma dezvoltă o înțelegere mult mai profundă a postărilor publice individuale. Algoritmul combină aceste date contextuale cu un istoric extins al interacțiunilor utilizatorilor pentru a genera recomandări în timp real, relatează Business Insider . Altfel spus, Meta „știe” exact care postări sunt dăunătoare pentru utilizatorii săi și care nu, însă prioritatea absolută rămâne maximizarea numărului de sesiuni și creșterile trimestriale ale veniturilor raportate către acționari. Mark Zuckerberg descrie acest mecanism ” deep processing” bazay pe modele lingvistice mari ca pe un pas esențial către personalizare. El a confirmat că Meta intenționează să implementeze același cadru de recomandări bazat pe LLM în fluxurile principale ale Facebook. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.
Probabil că va trebui să plătești abonament Siri AI pentru a beneficia de întreaga putere iPhone 18

După ce a prevestit scumpirea gamei iPhone, CEO-ul Apple Timp Cook a lăsat de înțeles și că funcționalitatea Siri AI inclus în prețul iPhone 18 este cu scop demonstrativ. Mai întâi pentru a te convinge să faci upgrade la noul iPhone, iar apoi pentru a-ți demonstra potențialul noilor funcții bazate pe inteligență artificială. Iar de aici, restricții și limitări special concepute te vor motiva să te abonezi. Sau cel puțin, acesta ar fi planul. Cu ocazia ultimei conferințe pe subiectul rezultatelor financiare ale Apple, ținută înainte de demisia sa oficială din funcția de CEO, Tim Cook a vorbit investitorilor despre inteligența artificială. Cook a evidențiat potențialul Siri AI de a stimula upgrade-urile iPhone, dar în același timp s-a arătat îngrijorat de costurile în creștere care ar putea eroda câștigurile Apple. Chiar dacă a sugerat că perspectivele financiare pentru Siri AI sunt încă neclare, Tim Cook a menționat în treacăt că utilizatorii înrăiți ai Siri AI se vor confrunta cu un sistem de plată pentru abonamente iCloud+. La fel cum a procedat și Samsung cu Galaxy AI, Siri AI este prezentată ca o funcție gratuită a sistemelor de operare iPhone, iPad și Mac. Dar este în mare măsură un serviciu bazat pe procesare cloud, suportul asigurat pe termen lung presupunând costuri direct proporționale cu numărul de utilizatori și gradul de utilizare. Altfel spus, dacă funcțiile Siri AI câștigă rapid în popularitate atunci Apple riscă să cadă victimă propriului succes, rămânând să achite nota de plată. Interogările LLM sunt trimise către cloud-ul Apple sau infrastructura cloud furnizată de Google funcție de natura solicitării, dar ambele variante presupun anumite costuri care nu pot fi amortizate la nesfârșit doar din prețul telefonului. Pentru prima dată, Apple a sugerat public că va exista o componentă plătită pentru Siri AI, Cook admițând că utilizatorii iPhone nu vor putea folosi Siri AI gratuit și pe termen nelimitat. La un moment dat, utilizarea va fi limitată, iar utilizatorii înrăiți ai noului sistem Siri vor trebui să achiziționeze un abonament iCloud+. Dar până atunci, rămân niște întrebări spinoase: De câte ori poți folosi Siri AI gratuit înainte de a atinge cotele? Încă nu știm. Vor fi funcțiile incluse sub un singur abonament, sau vom vedea mai multe planuri de abonament diferențiate prin număr de token-uri și capabilitățile oferite? Compania indicase anterior că noile funcții de generare a imaginilor (cum ar fi instrumentele Clean Up și Extend tools din iOS 27) vor avea limite de utilizare și că utilizatorii abonați la iCloud+ vor avea limite mai mari. În versiunile beta actuale pentru dezvoltatori și publice, aceste limite nu sunt aplicate… așa că nu știm încă cât de permisive vor fi. Venim ca un posibil indiciu pentru costurile mari, noile funcții Apple Intelligence pentru înregistrare video din aplicația Home necesită abonamentul iCloud de 2 TB. Accesul la noul model Cloud Pro din aplicația Shortcuts este disponibil exclusiv utilizatorilor din nivelurile superioare de iCloud+, deci nu e pentru „începătorii cu buget limitat”. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.
Imprimanta eufyMake E1: imprimare UV la costuri accesibile

Pentru micii antreprenori, artiștii și designerii care își doresc să investească în soluții profesionale de imprimare UV, este esențial ca ei să înțeleagă costurile reale de capital ale investiției. eufyMake, brand al grupului Anker Innovations dedicat creatorilor, îi ajută pe utilizatori să țină sub control costurile pentru producția de materiale personalizate. Prin creativitate la afaceri profitabile Capacitatea de a estima corect costurile reprezintă un aspect esențial pentru micile afaceri. Pe măsură ce economia creatorilor se dezvoltă rapid, tot mai mulți oameni își folosesc abilitățile creative pentru a lansa afaceri de producție la scară mică. Platforme precum Etsy, Allegro și canalele de social commerce le-au permis miilor de creatori să vândă produse personalizate direct către consumatori. Potrivit datelor publicate de Etsy, 89% dintre comercianții prezenți pe această platformă operează afaceri individuale, iar 97% își desfășoară activitatea de acasă; datele pun în evidență creșterea numărului de creatori independenți care își gestionează singuri designul, producția și vânzările. Fără estimări corecte ale costurilor de intrare, aceste mici afaceri nu își pot stabili în mod adecvat prețurile, nu își pot proteja marjele de profit și nu își pot extinde activitatea. De aceea, monitorizarea costurilor de producție capătă o importanță din ce în ce mai mare în momentul tranziției de la proiecte de tip hobby la afaceri sustenabile. Pe măsură ce cererea pentru produse personalizate crește, imprimarea UV desktop, tehnologie care folosește cerneluri speciale bazate pe polimeri care se solidifică aproape instantaneu sub lumină UV, devine o opțiune atractivă pentru micile afaceri creative din domeniul producției. Soluții precum imprimanta eufyMake E1 le permit antreprenorilor să realizeze produse personalizate mai rapid, să reducă dependența de furnizori externi și să producă atât comenzi individuale, cât și serii mici, fără a avea nevoie de echipamente industriale. În acest context, un factor-cheie al profitabilității îl reprezintă cheltuielile cu consumabilele. Interfața software eufyMake îi ajută pe utilizatori să estimeze consumul de cerneală pentru fiecare lucrare de imprimare, analizând parametri precum dimensiunea de imprimare, suprafața acoperită și numărul straturilor de cerneală – deoarece tehnologia UV poate realiza inclusiv suprafețe în relief, aplicând cerneala în straturi succesive, inclusiv pe substraturi flexibile precum materiale textile. Cu ajutorul unei estimări corecte a consumului de cerneală pentru fiecare culoare în parte, utilizatorii pot calcula mai precis costul real de producție al fiecărui produs și pot lua decizii de preț mai bine fundamentate. Dincolo de costuri: extinderea posibilităților de producție Diversele tipuri de materiale cu care se lucrează în prezent deschid noi oportunități de dezvoltare de produse. În mod tradițional, imprimarea UV se realiza pe suprafețe rigide precum acrilul, metalul, sticla și lemnul. Cu ajutorul cernelurilor flexibile, creatorii pot însă explora noi moduri de a folosi această tehnologie, care aduce avantaje precum flexibilitatea și durabilitatea produsului finit. eufyMake E1 permite imprimarea pe o gamă largă de materiale, oferindu-le creatorilor posibilitatea de a realiza nu doar produse promoționale standard, ci și accesorii din piele, ambalaje premium sau alte utilizări inedite. Astfel, micile branduri se bucură de mai multă libertate pentru a dezvolta produse unice și ediții limitate, precum și de avantajul de a putea răspunde rapid cererilor venite de la clienți. Pentru micile afaceri – în special cele care gestionează intern designul și producția – imprimarea UV poate fi o modalitate rentabilă de a construi o afacere bazată pe producția de materiale personalizate. Sistemele de imprimare compacte și ușor de întreținut precum eufyMake E1 sunt în același timp mai simplu de operat, oferind în același timp avantajele de a putea imprima pe o mare varietate de suporturi fizice, inclusiv pe forme cilindrice precum căni sau sticle, și în mod scalabil – de la serii mici la unicate. În contextul în care din ce în ce mai mulți consumatori, cum sunt micile afaceri, au nevoie de produse imprimate în volume mici, o imprimantă profesională desktop UV precum eufyMake E1, care vine cu avantajul unor costuri accesibile de operare, poate fi o soluție concretă care îi ajută pe utilizatori să își transforme ideile în produse vandabile. Promoții de vară În această vară, utilizatorii pot profita de promoțiile sezoniere și, respectiv, de reducerile pentru achiziții de volum. În perioada promoției de vară, clienții beneficiază de reduceri suplimentare pentru achizițiile de valoare mai mare: La cumpărături de 2.000 €, reducerea este de 120 € La cumpărături de 2.500 €, reducerea este de 180 € La cumpărături de 3.000 €, reducerea este de 300 € La cumpărături de 3.500 €, reducerea este de 400 € Un cartuș individual de cerneală sau un cartuș de curățare este disponibil acum la prețul de 24,99 €, față de prețul obișnuit de 42,99 €, iar seturile de cerneală costă 209,99 €, față de prețul standard de 299,99 €, în cadrul promoției de vară eufyMake, valabilă până la 31 iulie 2026.
Prețul Galaxy S26 FE primește upgrade la nivelul seriei S?

Dacă Galaxy S26 FE va avea dotări comparabile unui flagship Galaxy S lansat cu 1-2 ani în urmă, atunci și prețul ar trebui să fie la nivelul acela? Da, știm că seria Galaxy S26 a venit puțin mai scumpă decât generația de anul trecut. Modelele pliabile Z Fold 8 sunt și mai scumpe iar Galaxy S27 se prefigurează și mai scump decât atât. Dar cât de sus poate urca prețul fără ca încadrarea seriei Fan-Edition să fie pusă la îndoială? Potrivit celor mai proaspete zvonuri, echiparea de bază Galaxy S26 FE vine cu 128 GB stocare internă și un preț recomandat de 799 EUR. Modelul cu 256 GB va avea un preț de pornire stabilit la 899 EUR, iar echiparea de top cu 512 GB stocare internă va costa 1.099 EUR. Comparat seriei Galaxy S25 FE de anul trecut, S26 FE va fi cu 50 € mai costisitor în eciparea cu 128 GB stocare internă. Asta deși Samsung a arătat foarte clar că 256GB reprezintă de acum minimul necesar pentru un telefon de serie S, scoțând din ofertă echiparea Galaxy S26 cu 128 GB. Iar pentru 256 GB de stocare trebuie să plătești cu 90 € mai mult și adaugi încă 170 € dacă vrei opțiunea de 512 GB. Galaxy S26 FE probabil că va debuta la începutul lunii septembrie în trei versiuni de culoare: Graphite, Aqua Green și o a treia, descrisă ca fiind „undeva între albastru și violet”. Telefonul va folosi Exynos 2500 (nicio surpriză aici), ajutat cu 8 GB de RAM. Păi cum rămâne cu experiențele AI? Având în vedere costurile cu memoria RAM, este posibil ca Samsung să fi decis că până la urmă e mai ieftin să implementeze majoritatea funcțiilor AI folosind procesare cloud. Pe principiul, dacă tot s-a investit atât de mult în centre de procesare pentru inteligență artificială, ar fi păcat ca toată această putere de calcul să rămână nefolosită. Galaxy S26 FE vine cu ecran Dynamic AMOLED 2X de 6,7 inci cu rezoluție Full HD+, cameră selfie de 12MP, cameră principală spate de 50MP cu OIS, o cameră ultrawide de 12MP și o cameră teleobiectivă de 8MP cu zoom optic 3x. Telefonul va rula Android 17 (preinstalat cu firmware-ul OneUI 9) și va dispune de un acumulator de 4900 mAh, capabil de încărcare rapidă la puterea de 45W. Lista dotărilor este completată cu difuzoare stereo, un cititor de amprente încorporat sub ecran, rating IP68, GPS, 5G, 4G LTE, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4, NFC, un port USB Type-C și suport pentru încărcare wireless rapidă de cel puțin 15W. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.
Te gândești să-ți cumperi un telefon pliabil? Află cu cât s-ar devaloriza doar în primul an

Potrivit unui studiu publicat de Compare and Recycle , telefoanele pliabile își pierd din valoare mai repede decât orice alt smartphone de pe piață. Comparat unui smartphone convențional, valoarea de revânzare a telefoanelor pliabile nu este atât de mare pe cât ai putea crede. Potrivit studiului, valabil ce-i drept pentru consumatorii din SUA, telefoanele pliabile se depreciază mai rapid decât orice altă categorie de smartphone-uri, modelele de la Samsung și Google pierzând cel puțin 57% din valoare – și în medie aproximativ 70% – în primul an. Deși dispozitive precum nou lansatul Galaxy Z Fold8 generează o cerere puternică, cumpărătorii ar trebui să fie conștienți de faptul că valoarea lor de revânzare va scădea semnificativ și mai mai rapid decât cea a unui flagship tradițional ca S26 Ultra. Antonia Hristov, expertă în tehnologie și șefă de marketing în cadrul companiei, a declarat: „Atât pentru seria Galaxy Z Flip și Fold de la Samsung, cât și pentru Pixel Fold de la Google, am constatat că aceste dispozitive scumpe, bazate pe inovație, s-au dovedit a fi smartphone-urile cu cea mai rapidă depreciere de pe piață în primul an de la lansare.” Ea a continuat: „Fiecare model pliabil analizat a pierdut cel puțin 57% din valoarea sa de vânzare cu amănuntul în decurs de 12 luni, iar mai multe modele au depășit o depreciere de 80%.” În medie, dispozitivele pliabile pierd 70% din prețul inițial (RRP) în primele 12 luni, ceea ce este cu aproximativ 10-15% mai mult decât smartphone-urile tipice de la aceleași mărci. De ce un telefon pliabil se depreciază atât de repede după ce îl cumperi? De vină pentru aceste discrepanțe este un cumul de factori. Pe de o parte, prețul de achiziție inițial este mai mare, așa că în mod natural trebuie să scadă mai mult pentru a se alinia cu așteptările cumpărătorilor din piața de telefoane second-hand. Apoi avem un subiect care dă emoții oricărui posesor de telefon pliabil: costul reparațiilor. Nu doar că telefoanele pliabile sunt mai costisitor de reparat, dar sunt mai fragile și mai ales în cazul modelelor de generație mai veche, se uzează mai repede. Iar asta poate fi o problemă dacă intenționezi să-ți cumperi unul la mâna a doua pentru a-l folosi încă doi-trei ani. Trăgând linie, să pierzi până la 70% din suma de 10.000-12.000 Lei plătiți pentru un exemplar Galaxy Z Fold 8 achiziționat la momentul lansării nu pare o „afacere bună”. Pe de altă parte, dacă ești pasionat de tehnologie dar nu din categoria celora care își schimbă în fiecare an telefonul ,doar pentru că a apărut modelul nou, atunci raportul cost-beneficiu începe să arate mult mai tentant. Așa cum și predecesorul Galaxy Z Fold 7 a demonstrat deja, fiabilitatea telefoanelor pliabile s-a îmbunătățit considerabil, iar designul noilor modele este deja suficient de matur încât modelul imediat următor (sau cel de după) probabil că nu va avea îmbunătățiri atât de mari încât să justifice un nou upgrade. Același studiu arată că interesul pentru smartphone-urile pliabile a crescut cu 360% în ultimul an, semn că piața de telefoane pliabile e bine-sănătoasă, chiar dacă încrederea consumatorilor în aceste dispozitive încă nu e suficient de mare pentru a împiedicat devalorizarea accelerată în piața second-hand. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.
Cum alegi aparatul de aer condiționat potrivit pentru casa ta ghid TCL pentru vara 2026

În ultimii ani, verile din România au devenit din ce în ce mai călduroase, iar perioadele de caniculă se resimt tot mai frecvent. În acest context, aerul condiționat nu mai este un echipament folosit doar în cele mai fierbinți zile ale sezonului, ci o soluție care contribuie zilnic la confortul de acasă, fie că lucrezi remote, petreci timp cu familia sau îți dorești un somn odihnitor în nopțile toride. Pentru multe locuințe, alegerea unui aparat de aer condiționat nu mai ține doar de capacitatea de răcire, ci și de modul în care acesta se integrează în stilul de viață al utilizatorilor. Un apartament închiriat poate avea nevoie de o soluție ușor de mutat dintr-o cameră în alta. O familie poate căuta un aparat care oferă un flux de aer mai delicat și o funcționare silențioasă pe timpul nopții. Într-o locuință inteligentă, controlul vocal poate deveni un avantaj important, iar pentru mulți utilizatori calitatea aerului din interior este la fel de importantă ca temperatura. În această vară, portofoliul TCL de aparate de aer condiționat reunește soluții pentru nevoi diferite, de la modele inteligente cu control vocal și tehnologii pentru aer proaspăt, până la aparate portabile care pot fi mutate cu ușurință oriunde este nevoie. Când controlul vocal îți simplifică viața de zi cu zi Într-o locuință conectată, controlul dispozitivelor inteligente devine din ce în ce mai natural. Iar aerul condiționat nu face excepție. TCL VoxIN este noua generație de aparate de aer condiționat cu control vocal, creată pentru a aduce mai mult confort în utilizarea de zi cu zi. Datorită funcției de control vocal offline, utilizatorii pot modifica temperatura, modul de funcționare sau direcția fluxului de aer prin comenzi vocale simple, fără conexiune la internet și fără a utiliza telecomanda. Fie că pregătești masa, lucrezi de acasă, ai grijă de copii sau pur și simplu te relaxezi pe canapea, posibilitatea de a controla aparatul fără să cauți telecomanda face experiența mult mai intuitivă. VoxIN integrează și conceptul 5E Design, dezvoltat pentru a simplifica instalarea, întreținerea, montajul, demontarea, curățarea și actualizările OTA, oferind beneficii atât utilizatorilor, cât și instalatorilor. Confortul este completat de tehnologia Gentle Breeze, care distribuie aerul într-un mod mai uniform și mai plăcut, în timp ce algoritmul T-AI Energy-Saving optimizează performanța de răcire cu un consum redus de energie. Certificat cu eficiență energetică A+++, VoxIN reunește controlul inteligent, confortul și eficiența într-o singură soluție pentru locuințele moderne. Când răcoarea înseamnă și un aer mai curat Menținerea unei temperaturi plăcute este doar o parte a confortului din interiorul locuinței. În perioadele caniculare, ferestrele rămân adesea închise mai mult timp, iar calitatea aerului devine la fel de importantă precum răcirea propriu-zisă. Aerul condiționat TCL FreshIN 3.0 merge dincolo de funcția tradițională de climatizare, combinând răcirea cu aportul de aer proaspăt și purificarea inteligentă pentru un mediu interior mai sănătos. Sistemul QuadruPuri, bazat pe filtrare în patru etape, împreună cu monitorizarea vizibilă a calității aerului, contribuie la un aer mai curat și mai proaspăt în interiorul locuinței. Pentru cei care apreciază liniștea, sistemul Quadruple Noise Reduction permite funcționarea la un nivel de zgomot de numai 16 dB, fiind potrivit pentru dormitoare, camere de copii sau birouri amenajate acasă. FreshIN 3.0 oferă și control vocal offline, permițând reglarea temperaturii, schimbarea modului de funcționare sau ajustarea fluxului de aer prin simple comenzi vocale. Cu eficiență energetică A+++, algoritmul actualizat T-AI Energy-Saving poate genera economii suplimentare de energie de până la 37%, în funcție de modelul disponibil și de specificațiile fiecărei piețe. Când îți dorești o răcorire mai blândă în fiecare zi Nu toată lumea se simte confortabil în fața unui flux puternic de aer rece și pentru multe familii, confortul înseamnă o temperatură plăcută și constantă, fără senzația neplăcută de curent direct. Aerele conditionate TCL BreezeIN oferă o abordare orientată către confortul de zi cu zi, combinând tehnologia T-AI Energy-Saving cu funcții inteligente de control și un flux de aer mai delicat. În centrul acestei experiențe se află tehnologia Gentle Breeze, concepută pentru a dispersa aerul fără un jet rece puternic și direct. Astfel, BreezeIN poate fi o alegere potrivită pentru livinguri, dormitoare și spațiile comune în care membrii familiei petrec mai mult timp. Prin combinarea răcirii blânde cu funcțiile de control inteligent și optimizarea consumului de energie, BreezeIN răspunde nevoilor utilizatorilor care își doresc un aparat de aer condiționat montat permanent, dar discret și confortabil în utilizarea zilnică. Aparate de aer condiționat TCL pentru vara 2026, pe scurt: Produs Unde este potrivit TCL VoxIN Confort hands-free pentru locuințele moderne, cu control vocal offline, concept 5E pentru instalare și întreținere mai ușoare, Gentle Breeze, T-AI Energy-Saving și clasă de eficiență energetică A+++ TCL FreshIN 3.0 Confort bazat pe aport de aer proaspăt și funcționare silențioasă, cu ventilare cu aer proaspăt, filtre QuadruPuri în patru straturi, monitorizare vizibilă a calității aerului, Quadruple Noise Reduction System, funcționare la numai 16 dB, control vocal offline, T-AI Energy-Saving și clasă energetică A+++ TCL BreezeIN Răcire mai delicată, printr-o soluție montată pe perete, cu Gentle Breeze, T-AI Energy-Saving și funcții inteligente de control. TCL NZ – seria portabilă Răcire flexibilă pentru apartamente și camere în care nu poate fi instalată o unitate fixă, cu eficiență energetică între A și A++ în funcție de model, tehnologie inverter pe anumite versiuni, roți integrate, kit pentru evacuarea aerului, Auto Swing, Smart Mode, Sleep Mode și filtru lavabil pentru praf. Când ai nevoie de răcoare portabilă Nu toate locuințele sunt potrivite pentru instalarea permanentă a unui aparat de aer condiționat. Chiriașii, persoanele care locuiesc în apartamente sau în clădiri mai vechi pot avea nevoie de o soluție care se instalează mai ușor și poate fi mutată dintr-o încăpere în alta pe parcursul zilei. Seria de aere conditionate portabile TCL NZ a fost concepută exact pentru astfel de situații. Roțile integrate facilitează mutarea aparatului între camere, iar kitul inclus pentru evacuarea aerului cald prin fereastră contribuie la o răcire mai eficientă. Suportul reglabil pentru fereastră este conceput pentru dimensiuni și configurații compatibile, simplificând instalarea fără să fie necesară găurirea pereților. Fie că te
Nothing admite că a redus din personal în unele regiuni, dar respinge teoria exit-ului european

Potrivit unor zvonuri circulate săptămâna trecută, Nothing ar urma să părăsească ”12 sau mai multe” dintre piețele globale, replicând strategia aplicată deja de rivalul OnePlus. Confruntat cu aceste informații, co-fondatorul Akis Evangelidis acuză o operațiune de ”fake news” pentru decredibilizarea brandului Nothing, dar admite că au fost întreprinse măsuri de restructurare în anumite regiuni care au inclus concedierea unui număr semnificativ dintre angajați: ”Reorganizăm echipele pentru a se pregăti pentru următoarea fază de creștere, introducând unități de afaceri dedicate și consolidând țările individuale în centre regionale pentru a opera mult mai eficient”. Evangelidis recunoaște că aceste schimbări „au afectat anumite poziții”, dar spune că „cifrele raportate sunt mult exagerate”. Zvonul în cauză susținea că Nothing a concediat 40% din personal, vizând în mod special echipele de cercetare dezvoltare, care ar fi fost cu 50% în China și 30-40% la Londra. Întorcând cuțitul în rană, raportul între timp respins că reprezentantul Nothing, susținea că Nothing Phone (4b) s-a vândut în doar 20.000 de unități de la lansarea anunțată la începutul acestei luni. În replică, Evangelidis susține că dispozitivul s-a vândut în 29.537 de unități doar în prima zi de vânzare, „dobind recorduri în segmentul său de preț”. Cert este că nu ar trebui să fie în mod automat alarmant faptul că o companie precum Nothing trece printr-o etapă de reorganizare a activității, care presupune și unele concedieri. Până la urmă măsurile de eficientizare sunt ceva normal pentru menținerea unui business sănătos, mai ales într-o perioadă cu condiții economice dificile (ex. inflație, scumpirea componentelor esențiale), afectând în mod disproporționat brandurile mai mici. Reamintim că OnePlus a confirmat recent zvonurile privind retragerea din majoritatea piețelor globale, exceptând cea din India, măsura care a creat deja dificultăți consumatorilor europeni care se lovesc de tot felul de probleme cu soluționarea nesatisfăcătoare a cererilor de garanție. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.
Abonații Office 365, furioși la vederea reclamei Microsoft pentru abonamentul care elimină și reclamele

Dacă plătești pentru abonamentul Microsoft 365, experiența Office devine o platformă de promovare pentru opțiunile de abonament mai costisitoare, Microsoft având grijă să-ți reamintească la fiecare pornire a aplicației „cât de sărac ești” pentru că nu ai ales să plătești mai mult. Iar sloganul ales este în pas cu vremurile: Supercharge your AI experience. La modul, nu e de ajuns că plătești pentru abonament Office, trebuie să-ți îmbunătățești calitatea vieții deblocând cât mai multe experiențe AI. A și te scăpăm și de reclama asta (împreună cu alte reclame primite pe email) dacă alegi să faci pasul. E ca o nevastă pe care o iei o dată, iar apoi te cicălește tot restul vieții pentru că nu cheltuiești destul cu vacanțele și… confortul ei. Iar utilizatorii sunt furioși din cauza noului banner pe care nu-l pot ignora bifând o căsuță pentru a-l face să dispară definitiv. Respectivul banner apare în bara de titlu a aplicațiilor Office, cum ar fi Excel, Word și PowerPoint, însoțit de mesajul „Upgrade your plan”. Problema e că acest mesaj este afișat persistent chiar dacă ai deja un abonament Microsoft 365 activ și nu ai niciun control pentru a scăpa de el, în afara opțiunii de a plăti pentru cel mai scump abonament, adică Microsoft 365 Premium contra sumei de 19.99 dolari pe lună pentru utilizatorii americani (temporar redus la 9,99 USD pe durata campaniei promoționale). Comparat tarifului de 9,99 USD, cât costă abonamentul individual sau 12,99 USD prețul abonamentului Family, saltul de preț este uriaș. La fel și frustrarea utilizatorilor iritați de practicile publicitare invazive ale Microsoft. Probabil că această reacție negativă va crește pe măsură ce tot mai mulți oameni dau peste banner și își dau seama că nu îl pot elimina. Iar Microsoft nu se află la prima ispravă de acest fel, compania aplicând o strategie similară și pentru abonații Teams, unde Microsoft a început să afișeze o reclamă care de asemenea promovează cu un abonament mai scump și promite eliminarea reclamelor. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Back to top button