Samsung admite că nici Galaxy Z Fold8 nu este rezistent la praf, iar testele practice duc la o concluzie alarmantă

samsung-admite-ca-nici-galaxy-z-fold8-nu-este-rezistent-la-praf,-iar-testele-practice-duc-la-o-concluzie-alarmanta

Galaxy Z Fold8 vine cu o balama reproiectată mult mai rezistentă, însă chiar Samsung admite că eforturile depuse pentru îmbunătățirea fiabilității ecranului și obținerea unei suprafețe cât mai plane cu telefonul depliat nu acoperă chiar orice scenariu de utilizare. Dezvăluită chiar în ghidul rapid cu instrucțiuni de utilizare, cea mai mare vulnerabilitate a lui Galaxy Z Fold8 nu este rezistența mecanică a ecranului și balamaua acestuia, ci protecția limitată împotriva particulelor de praf. Concret, ratingul de protecție IP48 precizează că designul Z Fold8 este protejat împotriva obiectelor solide mai mari de 1 milimetru(adică pietricele) și ferite de imersia continuă în apă la o adâncime mai mare de 1 metru. Telefonul nu oferă protecție completă împotriva prafului fin, nisipului sau murdăriei. Adică, ceea ce deseori poate fi găsit în buzunarele hainelor, sau pe masa de la terasă pe care angajații localului nu au șters-o de praf în ultima săptămână. Iar dacă ne folosim puțin imaginația, realizăm că nici banulele scame din buzunar nu au dimensiuni de la 1 mm în sus. Pentru a expune cât mai bine această vulnerabilitate, specialiștii iFixit au folosit diferite granulații de praf (nisip) marcat cu un pigment care strălucește sub lumina unei lanterne UV, evidențiem chiar și cele mai mici particule ajunse în mecanismul balamalei sau mai rău, în carcasa presupus etanșă a telefonului. Iar surprizele neplăcute nu s-au lăsat așteptate. Simplul contact cu particulele de nisip a fost de ajuns pentru ca acestea să pătrundă în mecanismul de pliere a ecranului, producând acel scrâșnet de care utilizatorii de telefoane pliabile au învățat să se teamă. Cu doar câteva acționări pliere-depliere particule extrem de fine s-au dispersat mai departe printre componentele electronice din carcasa telefonului aproape de zona camerelor foto. Sub rezerva că experimentul făcut reprezintă un scenariu mai degrabă extrem, concluziile nu lasă loc de interpretări: Galaxy Z Fold8 nu are ce căuta în buzunare prăfuite și cu atât mai puțin pe șezlong, la centimetri distanță de nisipul fin de pe plajă. Chiar dacă aplicarea unei huse de protecție poate bun evita în bună măsură expunerea directă contactul cu firicele de nisip și alte particule fine, curățarea frecventă a telefonului de murdărie este o rutină ce nu ar trebui ignorată. De data aceasta pe subiectul reparabilității, specialiștii iFixit nu se arată încrezători în șansele de reușită a intervențiilor făcute în afara centrelor de service specializate. Banala înlocuire acumulatorilor presupune îndepărtarea ecranului secundar și dezasamblarea mai multor componente fragile. Totuși sunt folosite șuruburi Philips convenționale iar majoritatea pieselor sunt modulare și pot fi extrase fără a fi nevoie de unelte specializate. Însă pentru dificultatea intervenției și lipsa generală a pieselor de schimb, scorul pentru reparabilitate acordat de iFixit este de doar 4/10 puncte. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat

Google adaugă opțiunea tap-to-share pentru utilizatorii Quick Share, imitând o funcție AirDrop asemănătoare

google-adauga-optiunea-tap-to-share-pentru-utilizatorii-quick-share,-imitand-o-functie-airdrop-asemanatoare

Odată cu interconectarea platformelor Quick Share și AirDrop, utilizatorii de Android primesc și o funcție apreciată de utilizatorii iPhone. Profitând ocazia evenimentului de lansare Pixel 11, Google anunță și o nouă opțiune tap-to-share care permite schimburi rapide de fișiere, fotografii și videoclipuri sau datele de contact cu alți utilizatori de mobil, indiferent că aceștia folosesc Android sau iOS. Așa cum spune și numele, tap-to-share funcționează la simpla apropiere a telefonului de un alt dispozitiv compatibil. În primă fază, această funcționalitate este disponibilă în modul de la Android-la-Android, dar probabil că nu va dura prea mult până să vedem deblocate și schimburile iPhone-la-Android. Google numește asta un „schimb instantaneu, bidirecțional” și în mod amuzant prezintă funcționalitatea ca pe o inovație Pixel 11. Cert este că îmbunătățirea este una pur-software și ar trebui să funcționeze cu orice smartphone echipat cu suport NFC. Dar merită amintit că Apple a venit prima dată cu acest concept, funcționalitatea NameDrob bazată pe NFC debutând pe dispozitivele iPhone încă de la versiunea iOS 17, permițând schimbul rapid al datelor de contact, poze și videoclipuri la simpla apropiere a telefoanelor. Funcționalitatea Quick Share îmbunătățită este disponibilă începând de miercuri pe telefoanele Pixel 6 și mai noi, dar va ajunge în curând și la utilizatorii Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8. Google precizează lista dispozitivelor compatibile va fi suplimentată până la finalul acestui an și cu alte telefoane bazate pe Android. Merită amintit că aceasta nu este singura îmbunătățire „de efect” adusă aplicației Quick Share. De la începutul acestei veri poți folosi Quick Share și pentru transferuri de fișiere cu utilizatori care nu se află în raza de acoperire a rețelei Wi-Fi, Google adăugând suport pentru redirecționarea transferului de fișiere prin conexiunea de date mobile, dacă bifezi mai întâi setarea relevantă în meniul de configurare al aplicației de mobil. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat

Apple trimite alerte utilizatorilor iPhone deveniți ținta hackerilor guvernamentali

apple-trimite-alerte-utilizatorilor-iphone-deveniti-tinta-hackerilor-guvernamentali

Dacă în urmă cu doi ani Google era cel care știrbea reputația rivalului Apple, dezvăluind că echipe de hackeri guvernamentali exploatează în mod activ vulnerabilități iOS pentru a instala pe ascuns aplicații spyware pe telefoane iPhone, acum Apple distribuie aceste alerte aproape în timp real. Sistemul este pe cât de simplu, pe atât de eficient. Dacă Apple determină că iPhone-ul unui utilizator a fost vizat de un atac informatic derulat folosind un anume tip de aplicație spyware, inițiază pe telefonul acestuia un mesaj de avertizare foarte asemănător celebrelor RO-Alert. Alerta afișată pe ecranul de blocare al telefonului nu lasă loc de interpretări: „Apple a detectat un atac spyware de tip mercenar”. Chiar dacă interacționezi cu mesajul respectiv ești îndrumat către o pagină de unde afli că ai putea fi ținta unei operațiuni guvernamentale pentru spionaj și colectarea informațiilor personale stocate pe telefon (ex. poze, mesaje confidențiale). De regulă, astfel de atacuri pornesc de la vulnerabilități iOS recent identificate și folosesc metode sofisticate, dificil de combătut chiar și pentru cei mai experimentați utilizatori. De aceea Apple a creat Lockdown Mode, cea mai puternică setare iOS pentru securitate, a cărei folosire ar oferi protecție de 100% chiar și împotriva celor mai experimentați hackeri, cum sunt cei angajați de entități statale pentru facilitarea activităților de spionaj. Sau cel puțin, așa susțin oficialii Apple: „Nu avem cunoștință de niciun atac spyware mercenar reușit împotriva unui dispozitiv Apple cu modul Lockdown activat”, într-o declarație acordată la începutul acestui an pentru publicația TechCrunch. ALERT: Did you get a notification like this today? Seek expert security help asap! Apple just sent out a fresh round of threat notifications about mercenary spyware. That means tech like Pegasus used by governments to spy on you. Here are steps to take right now 1/ pic.twitter.com/KFnZW3itFJ — John Scott-Railton (@jsrailton) August 13, 2026 Problema cu Lockdown Mode este că setarea menită să ajute utilizatorii iPhone (ex. jurnaliști, diplomați, dizidenți) care se consideră ținte predilecte a operațiunilor de spionaj statal să se protejeze, presupune dezactivarea multora dintre funcțiile iPhone intenționate pentru confortul utilizatorului. Unele pagini web nu se încarcă corect, apelurile video și descărcarea/vizualizarea atașamentelor primite la e-mail ar putea să nu funcționeze, iar orice setări/funții iOS pe care inginerii Apple le consideră riscante sunt dezactivate complet. Anticipând că nimeni nu va folosi Lockdown Mode decât dacă este sigur că sunt motive întemeiate, Apple se bazează pe alertele Threat Notification ca și primă barieră de apărare. Șansele sunt mici să primești acest mesaj, dar dacă prin activitatea profesională sau locația în care călătorești te consideri expus riscului de persecuție guvernamentală sau spionaj în favoarea unor actori bine finanțați, cu siguranță ar trebui să iei aceste alerte foarte în serios. Lockdown Mode De reținut, Apple nu identifică pentru tine programele spion din spatele alertelor individuale, așa că nu vei avea dovezi că alerta primită este pentru o anume grupare de hackeri sau cine ar putea fi „clientul”. „Nu putem oferi informații despre motivele pentru care emitem notificări privind amenințările, deoarece acest lucru ar putea ajuta atacatorii mercenari de spyware să își adapteze comportamentul pentru a evita detectarea în viitor.” Cu toate acestea, chiar Apple citează Pegasus, produs de NSO Group, ca exemplu de spyware mercenar asociat în mod tradițional cu acest tip de atac, iar investigațiile criminalistice asupra notificărilor anterioare de amenințări ale Apple au confirmat folosirea instrumentelor Pegasus în unele cazuri. „Atacurile mercenare de tip spyware costă milioane de dolari și au adesea o durată de viață scurtă, ceea ce le face mult mai greu de detectat și prevenit”, a explicat Apple. „Marea majoritate a utilizatorilor nu vor fi niciodată ținta unor astfel de atacuri.” Apple se bazează pe propriile sale informații și investigații privind amenințările pentru a identifica suspiciunile de activitate spyware a mercenarilor, ceea ce înseamnă că aceste notificări sunt „alerte de înaltă încredere” și nu doar un avertisment obișnuit: „Deși investigațiile noastre nu pot obține niciodată o certitudine absolută, notificările de amenințări de la Apple sunt alerte de înaltă încredere care arată că un utilizator a fost vizat individual de un atac spyware mercenar și ar trebui luate foarte în serios”, a precizat Apple. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat

Samsung adaugă opțiunea App Lock: vei putea proteja cu parolă orice aplicație instalată pe telefon

samsung-adauga-optiunea-app-lock:-vei-putea-proteja-cu-parola-orice-aplicatie-instalata-pe-telefon

Inspirată de funcția Private Space anunțată de Google încă de la versiunea Android 15, opțiunea App Lock vine cu actualizarea One UI 9.5 și va funcționa împreună cu funcționalitatea existentă Secure Folder, ca o soluție completă pentru protejarea aplicațiilor sensibile și documente confidențiale salvate pe telefoanele Samsung. Chiar dacă Samsung oferă deja opțiunea Secure Folder, care funcționează excelent dacă ai nevoie de un spațiu securizat pentru a feri de privirile indiscrete anumite poze sau documente, în prezent nu există nicio opțiune pentru blocarea accesului la aplicații individuale. Cu App Lock vei putea să blochezi/deblochezi aplicații sau jocuri individuale direct din ecranul de pornire sau din sertarul de aplicații. Funcția va folosi codul PIN sau parola existentă a telefonului și probabil că va fi prezentată mai întâi ca o noutate pentru cumpărătorii Galaxy S27. Testată deja în cu utilizatorii One UI beta, noua funcționalitate este anunțată cu simbolul unui lacăt, adăugat în meniul cu opțiuni afișat dacă ții apăsat deasupra pictogramei aplicație respective. Pe cât de simplu, pe atât de eficient, activarea respectivului Lacăt va condiționa pornirea aplicației de reautentificarea utilizatorului. Același mecanism și aplică și în scenarii de multitasking, dacă vrei să comuți înapoi la aplicație selectând din lista cu aplicații recente. Spre exemplu, dacă ai setat opțiunea App Lock, aplicația protejată nu va putea fi accesată de persoane străine doar pentru că ai lăsat din mână telefonul fără să-l comuți înapoi la meniul Lockscreen. Iar în scenariul în care cineva îți „șutește” telefonul din mână în timp ce mergi pe stradă, toate aplicațiile protejate prin această metodă vor fi complet inaccesibile. Din păcate, pentru a beneficia de această funcționalitate în mod oficial, utilizatorii Samsung au de așteptat cel puțin până în luna februarie 2027, când va fi lansată noua serie de telefoane flagship. Iar pentru actualizarea telefonului tău actual vei avea de urmărit calendarul de lansare One UI 9.5, adăugând alte câteva săptămâni la timpul de așteptare. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat

WhatsApp permite de acum folosirea numelui de utilizator pentru adăugarea de noi contacte WhatsApp

whatsapp-permite-de-acum-folosirea-numelui-de-utilizator-pentru-adaugarea-de-noi-contacte-whatsapp

De acum nu mai ești obligat să ceri numărul de telefon pentru adăugarea persoanei respective în lista ta de contacte WhatsApp, platforma controlată de Meta deschizând opțiunea pentru folosirea directă a numelui de utilizator. WhatsApp permite de ceva timp utilizatorilor existenți să-și rezerve un nume de utilizator personalizat, cu condiția ca acesta să nu fi fost deja rezervat de altcineva. Iar dacă vrei să îți rezervi numele folosit deja pe Facebook sau Instagram, regulile platformei îți oferă prioritate. Însă până acum nu aveai la ce să folosești respectivul pseudonim, din aplicația de mobil lipsind opțiunea pentru adăugarea de contacte după numele de utilizator. De ce ai vrea să-ți rezervi un nume de utilizator pe WhatsApp. Simplu, îl poți folosi pentru a-ți ascunde numărul de telefon real atunci când intri în contact cu alți utilizatori de WhatsApp. în plus. pseudonimul ales poate fi mai expresiv și ușor de reținut decât un șir de cifre. Cu mențiunea că lansarea acestei funcții se face treptat, câmpul pentru nume de utilizator ar trebui să apară între secțiunile pentru prenume și nume de familie și caseta pentru numărul de telefon. Tot ce ai de făcut este să folosești butonul „+” din bara de navigare a filei Chats. Aici, trebuie să alegi „Contact nou” în partea de sus a listei. Ecranul de creare a contactului arată la fel ca înainte, WhatsApp doar adăugând secțiunile pentru noile informații de contact. Când numele de utilizator vor deveni disponibile pentru toată lumea, WhatsApp va auto-completa acest câmp imediat ce utilizatorii adaugă un contact nou. Iar dacă vrei să setezi acum un usernane unic trenbuie să respecți anumite reguli: Numele de utilizator nu pot începe cu „www” și nu se pot termina cu un domeniu precum .com sau .net. Trebuie să conțină cel puțin o literă Sunt permise doar anumite caractere: litere mici (a–z), cifre (0–9), puncte și sublinieri Numele de utilizator nu poate începe sau termina cu punct Lungimea caracterelor trebuie să fie între 3 și 30 de caractere. Odată ce l-ai creat, vei putea folosi noul pseudonim pentru a te conecta cu alți utilizatori de WhatsApp, păstrând secret numărul de telefon. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat Back to top button

HONOR lansează Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială

honor-lanseaza-robot-phone-si-deschide-o-noua-era-a-filmarii-cu-telefonul-prin-robotica-si-inteligenta-artificiala

HONOR anunță lansarea oficială a mult așteptatului HONOR Robot Phone. Dispozitivul inaugurează o nouă categorie de produse și redefinește modul în care utilizatorii filmează cu smartphone-ul, integrând pentru prima dată un gimbal mecanic motorizat pe trei axe în construcția unui smartphone premium. Totodată, combină elemente din tehnologiile ARRI Image Science și fluxuri profesionale de producție cinematografică, transformând telefonul dintr-un dispozitiv tradițional de filmare într-un partener inteligent de creație și un veritabil studio mobil de producție video. „Dacă privim în urmă la ultimul secol al fotografiei și cinematografiei, observăm că fiecare progres major a fost posibil datorită evoluției simultane a tehnologiilor de captare a luminii și a procesării inteligente a imaginii. Hardware-ul reprezintă fundamentul calității imaginii, iar algoritmii duc performanța la un nou nivel. Însă tehnologia este doar baza. Ceea ce definește cu adevărat o imagine remarcabilă este estetica. Un secol de cinematografie ne-a demonstrat importanța controlului precis al luminii și umbrelor, înțelegerea profundă a culorii și a emoției, precum și capacitatea de a transforma fiecare cadru într-o poveste. Împreună cu ARRI vom continua să depășim limitele creației vizuale și să inspirăm o nouă generație de creatori” a declarat James Li, CEO HONOR. „Viitorul nu înseamnă doar mai mulți megapixeli. Înseamnă control. Înseamnă să le oferim creatorilor instrumentele necesare pentru a realiza imagini cu adevărat spectaculoase. HONOR contribuie cu expertiza sa în domeniul fotografiei cu smartphone-ul, al procesării avansate și al roboticii. ARRI aduce peste un secol de experiență în știința imaginii și în fluxurile profesionale de producție cinematografică. Venim din industrii diferite, însă împărtășim aceeași ambiție: să extindem posibilitățile creative ale utilizatorilor prin tehnologia pe care o au la îndemână în fiecare zi”, a declarat David Bermbach, Chief Product Officer al ARRI. Primul smartphone din industrie cu gimbal din titan 4DoF HONOR Robot Phone introduce HONOR Titanium Agile Gimbal, un sistem mecanic ultra-compact cu patru grade de libertate (4DoF), conceput pentru a oferi un nou standard de stabilizare și control al mișcării camerei. Dezvoltat prin peste 60 de procese de fabricație, acesta include mai mult de 100 de componente de înaltă precizie și deține peste 100 de brevete. Comparativ cu gimbalurile convenționale, HONOR a redus dimensiunea ansamblului cu 65%, crescând în același timp rezistența structurală cu 200%. Motorul din titan, cu o greutate de numai 2,6 grame, permite mișcări de până la 360° pe secundă, iar motorul HONOR Super Steel Flip oferă o densitate a cuplului de 120 N·m/L. Împreună, aceste tehnologii asigură mișcări rapide și extrem de precise, precum și o stabilizare excelentă, toate integrate într-un format compact, specific unui smartphone flagship. Imagistică inteligentă prin parteneriatul HONOR–ARRI pentru imagistică cinematografică HONOR Robot Phone este primul produs dezvoltat în cadrul parteneriatului strategic dintre HONOR și ARRI, unul dintre cei mai renumiți producători de camere profesionale pentru cinematografie. Mai mult decât o colecție de filtre vizuale, colaborarea aduce pe smartphone elemente autentice din tehnologia ARRI Image Science și din fluxurile profesionale de lucru utilizate în industria cinematografică. Configurația foto este construită în jurul unui sistem dual de 200 MP: o cameră principală Agile Gimbal de 200 MP, cu senzor de 1/1,28 inci și diafragmă f/1.6, alături de o cameră telefoto periscopică de 200 MP, cu senzor de 1/1,4 inci și zoom optic 2,7x. Ansamblul este completat de o cameră ultra-wide de 50 MP, cu un unghi de vizualizare de 122°. Camera principală permite înregistrarea video în format 10-bit ARRI LogC3 în modul ARRI CINEMA, iar datorită parteneriatului cu ARRI sunt disponibile tehnologii precum ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks, susținute de noul procesor de imagine HONOR H1 Image Chip. Algoritmii AI reduc zgomotul video cu până la 8 dB, iar optimizarea inteligentă a intervalului dinamic permite atingerea unui nivel de până la 14 stopuri, oferind imagimi mai bogate în detalii atât în zonele luminoase, cât și în cele întunecate Procesarea video începe direct în formatul RAW, utilizează procesare internă pe 14 biți 4:4:4 și generează fișiere 10-bit LogC3 și 4:2:2, păstrând un volum semnificativ mai mare de informații pentru etapa de post-producție. În plus, creatorii pot previzualiza în timp real efectele ARRI Looks, pentru a obține încă din timpul filmării aspectul cinematografic dorit. Pentru profesioniști, ARRI LogC3 păstrează mai multe informații în zonele luminoase și întunecate ale cadrului, ARRI Wide Gamut 3 extinde gama cromatică, iar ARRI Looks oferă stiluri cinematografice consacrate în producția cinematografică. Materialele video pot fi importate ulterior în aplicații profesionale precum DaVinci Resolve, unde pot fi utilizate direct LUT-urile ARRI, într-un flux complet de lucru, de la filmare până la post-producție. Privind spre viitor, tehnologiile dezvoltate în cadrul acestui parteneriat strategic vor continua să evolueze și vor fi integrate inclusiv în viitoarea serie HONOR Magic9. În cadrul acestei colaborări pe termen lung, cele două companii vor continua să perfecționeze tehnologiile și fluxurile integrate de imagistică, pe baza validărilor tehnice și a experiențelor din utilizarea în condiții reale. Inteligență artificială integrată și filmare hands-free cu MagicOS HONOR Robot Phone inaugurează o nouă etapă în interacțiunea dintre utilizator și dispozitiv, datorită unui sistem de control al mișcării bazat pe inteligență artificială. Camera se comportă asemenea unei echipe personale de filmare și poate realiza automat mișcări complexe. Brațul robotic al camerei oferă o gamă variatăă de mișcări cinematografice, printre care Tilt Lock, First Person View (FPV), FPV Vertical și AI SpinShot, facilitând realizarea unor cadre fluide și spectaculoase, cu intervenție minimă din partea utilizatorului. Bazat pe MagicOS, HONOR Robot Phone introduce modul YOYO Robot Mode, care combină percepția multimodală, înțelegerea contextuală, recunoașterea gesturilor și controlul mecanic al camerei pentru a oferi o experiență de utilizare complet nouă. Funcțiile AI Live Tracking și de localizare voce permit camerei să identifice sursa vocii și să urmărească automat utilizatorul în timpul unui vlog, al unei transmisiuni live sau al unui apel video. Controlul prin gesturi permite extinderea brațului robotic și declanșarea fotografiilor sau înregistrărilor video fără atingerea telefonului. Dincolo de capabilitățile foto-video, YOYO Auto Execution introduce un agent AI la nivel de sistem, capabil să înțeleagă intenția utilizatorului și să execute automat sarcini complexe în aplicațiile compatibile și în

Google prezintă noua generație de dispozitive Pixel: seria telefoanelor Pixel 11 și Pixel Watch 5

google-prezinta-noua-generatie-de-dispozitive-pixel:-seria-telefoanelor-pixel-11-si-pixel-watch-5

Noile telefoane Pixel 11, Pixel 11 Pro și Pixel 11 Pro XL aduc performanțe îmbunătățite, funcții foto-video avansate și noi experiențe AI, în timp ce Pixel Watch 5 extinde funcțiile de asistență, fitness și monitorizare a stării de bine. Google prezintă noua generație de dispozitive Pixel: telefoanele Pixel 11, Pixel 11 Pro și Pixel 11 Pro XL, alături de Pixel Watch 5. Noile smartphone-uri aduc actualizări importante ale sistemelor de camere, durabilitate îmbunătățită și Google Tensor G6, cel mai rapid și mai puternic procesor Tensor de până acum, care rulează cea mai recentă versiune Gemini Nano.[1] Dispozitivele sunt concepute pentru Gemini Intelligence, pentru a oferi asistență personală și a economisi timp.[2]Pixel Watch 5 continuă aceeași direcție printr-o experiență construită pentru Gemini Intelligence, funcții avansate de fitness cu Google Health și noile funcții Health Guardian.[22][23][24] Pixel 11: design rafinat și un sistem de camere îmbunătățit Toate cele trei smartphone-uri au un design rafinat, cu sticlă edge-to-edge la nivelul barei camerelor Pixel. Grosimea barei camerelor a fost redusă cu 40% față de generațiile anterioare ale modelelor Pixel de bază.[3] Atunci când este utilizat împreună cu o husă Made by Google, telefonul devine aproape complet plat în zona camerei și rămâne stabil pe suprafețe plane. Pixel 11 combină ecranul Actua luminos cu rama metalică cu finisaj satinat și spatele din sticlă lucioasă. Telefonul este proiectat să reziste la condițiile obișnuite de utilizare, inclusiv stropi, zgârieturi și căderi.[4] Este disponibil în patru culori: Pistachio, Hibiscus, Frost și Obsidian. Pixel 11 Pro și Pixel 11 Pro XL sunt disponibile, la rândul lor, în două dimensiuni și includ cel mai luminos ecran Super Actua de până acum, cu o luminozitate de până la 3.600 niți.[5][6] Un nou strat de protecție a ecranului oferă rezistență la zgârieturi de peste două ori mai mare decât în cazul generației precedente.[5] Cele două modele Pro sunt disponibile în variantele Canyon, Fog, Olive și Obsidian cu finisaj integral mat.Toate cele trei telefoane pornesc de la 256 GB spațiu de stocare și oferă cea mai rapidă încărcare de până acum pentru seria Pixel.[7] Pixelsnap este integrat, iar Pixel 11 și Pixel 11 Pro beneficiază și de compatibilitate Qi 2.2 la 25 W. În cazul încărcării prin cablu, Pixel 11 Pro XL poate obține până la 15 ore de autonomie după doar 15 minute de încărcare.[8] HiLight: informații importante fără a privi ecranul Pixel 11 Pro și Pixel 11 Pro XL introduc HiLight, o nouă modalitate prin care utilizatorii pot primi informații fără să fie nevoiți să privească ecranul telefonului.Folosind LED-uri colorate integrate în jurul blițului camerei, HiLight poate lumina în diferite moduri pentru a transmite informații dintr-o privire. Atunci când utilizatorul interacționează cu Gemini, de exemplu, semnalele luminoase pot indica dacă Gemini ascultă, procesează sau răspunde. Pentru apelurile primite, utilizatorii pot atribui culori personalizate persoanelor importante. Google intenționează să adauge în timp și alte capabilități HiLight, inclusiv notificări pentru mesajele primite de la contactele preferate. Camere actualizate pentru întreaga serie Pixel 11 Toate cele trei modele primesc îmbunătățiri importante ale sistemelor de camere. Pixel 11 are un nou senzor principal de 48 MP, mai mare, care oferă o sensibilitate la lumină cu 56% mai mare comparativ cu Pixel 10.[9] Obiectivul telefoto 5x beneficiază de puterea Tensor G6 și poate ajunge acum la 30x Super Zoom.[9]Pixel 11 Pro și Pixel 11 Pro XL primesc cea mai bună cameră Pixel de până acum.[10] Camera telefoto de 48 MP a fost, de asemenea, îmbunătățită și utilizează un senzor mai mare, cu o sensibilitate la lumină cu 30% mai mare.[11] Modul Portret poate fi folosit acum la 5x, iar combinația dintre Tensor G6 și cele mai recente modele de procesare a imaginilor permite Pro Zoom de până la 120x.[12]Google Tensor G6: mai multă performanță pentru AI, camere și utilizarea de zi cu ziÎn centrul noii generații Pixel se află Google Tensor G6, cel mai rapid și mai puternic procesor Tensor de până acum.[13]Procesorul are un CPU îmbunătățit, care permite navigarea pe web cu 25% mai rapidă și lansarea aplicațiilor cu 15% mai rapidă.[14] Tensor G6 oferă, de asemenea, cu 50% mai multă putere de procesare TPU și, împreună cu cea mai recentă versiune Gemini Nano, procesează sarcinile AI pe dispozitiv de până la 3,5 ori mai rapid, folosind de până la 3,5 ori mai puțină energie.[15][16]Pixel 11, Pixel 11 Pro și Pixel 11 Pro XL beneficiază de șapte ani de actualizări pentru sistemul de operare, securitate și Pixel Drops. Modelele Pro includ și șase luni de Google AI Pro, cu limite de utilizare mai ridicate pentru Gemini, 5 TB de stocare în cloud și Google Health Premium.[18][19] Pixel Watch 5: asistență proactivă direct la încheietura mâinii Pixel Watch 5 dezvoltă experiența generației precedente cu ajutorul funcțiilor proactive Gemini Intelligence.„At a Glance” afișează direct pe cadran informații dinamice și relevante în funcție de context – de exemplu, cartea de îmbarcare atunci când utilizatorul ajunge la aeroport sau numărul de stații rămase din traseul zilnic. „Raise to Talk”, modalitatea de interacțiune cu Gemini prin simpla ridicare a încheieturii, primește îmbunătățiri importante.[25] Utilizatorul poate porni un antrenament, seta un temporizator sau accesa informații despre o rezervare la restaurant din Gmail. Pentru acțiunile de bază procesate pe dispozitiv, ceasul poate răspunde cu latență redusă chiar și offline.Gemini Intelligence Proactive Suggestions poate transforma sarcinile cu mai mulți pași în acțiuni accesibile printr-o singură atingere.[23] Dacă, de exemplu, cineva întreabă când este programată o cină în familie, Gemini poate identifica informația din calendar și o poate afișa direct pe ceas.Gesturile cu o singură mână completează aceste experiențe: atunci când apare o sugestie proactivă, utilizatorul o poate selecta, confirma și trimite printr-un gest „double pinch”.Pixel Watch 5 folosește procesorul Qualcomm Snapdragon® W5 Gen 2 Accelerated și o arhitectură dual-chip eficientă energetic. Ceasul are cu 50% mai mult RAM și o creștere de 12% a performanței CPU, fiind cu 20% mai rapid decât Pixel Watch 4.[26] Noi experiențe pentru antrenamente Pixel Watch 5 oferă cea mai precisă urmărire GPS a traseului, cu o precizie de două ori mai mare decât Pixel Watch 4

Apple va închide gura invidioșilor care te acuză că-ți editezi pozele cu AI

apple-va-inchide-gura-invidiosilor-care-te-acuza-ca-ti-editezi-pozele-cu-ai

Apple pregătește o funcție iPhone care-ți va permite să demonstrezi că pozele tale nu sunt alterate cu ajutorul inteligenței artificiale. Mecanismul care va debuta începând cu versiunea iOS 27 pare dezvoltat ca un „remediu” împotriva trendului tot mai răspândit în rândul unei anumite categorii de utilizatori, care-și înfrumusețează peste măsură fiecare poză dar pretind cu nerușinare că „totul este real și autentic”. Astfel, începând cu următoarea versiune de iOS vei putea bifa pe iPhone-ul tău o setarea Apple Reference Image, fiecare poză obținută cu telefonul tău primind o semnătură digitală care certifică faptul că nu a fost alterată în niciun fel. Iar pe telefonul destinatarului se va vedea că poza recepționată este autentică. Alternativ, vei putea solicita persoanei cu care faci schimburi de „picanterii” să bifeze această setare înainte să iei de bune pozele primite. Potrivit detaliilor extrase din codul iOS 27 beta 5, Apple Reference Image va autentifica sursa fotografiilor utilizând date unice referitoare la hardware-ul camerei iPhone care le-a capturat. Altfel spus, semnătura digitală adăugată într-o bază de date deținută de Apple și accesibilă oricărui iPhone actualizat cu noul firmware va proba nu doar absența oricăror editări post-captură ci și determina în mod exact iPhone-ul cu care a fost obținută respectiva imagine. Dar e asta un lucru bun? Până la urmă, chiar ai vrea ca o poză obținută de tine și publicată anonim pe internet (ex. care poate atrage persecuție sau acțiuni punitive pentru demascarea unor abuzuri) să poată fi „potrivită” cu telefonul tău într-un mod care nu lasă loc de interpretări? Apple și-a consolidat o bună reputație pentru atitudinea intransigentă când vine vorba de garantarea confidențialității utilizatorilor săi, dispozitivele companiei fiind recunoscute drept cele mai sigure la acest capitol. Deocamdată, ceea ce putem spune cu certitudine este că Apple nu va putea „vedea” poza originală redirecționată către Private Cloud Compute pentru autentificare și doar anumite informații despre senzor și metadate ale fotografiilor vor părăsi telefonul tău. Analiza preliminară arată că, în cazul în care Apple decide că un senzor/telefon este compromis, poate anula orice autentificări anterioare legate de acel senzor. Adică dacă încerci să trișezi sistemul vei fi descoperit iar telefonul tău… exclus permanent de pe lista cu dispozitive de încredere. Evident, dincolo de marcajul „Reference Image”, doar Apple va ști cu certitudine de la iPhone-ul cărui utilizator provine respectiva imagine. Și va trebui să avem încredere că Apple nu va împărtăși această informație cu nimeni. Dar cum rămâne cu acele cazuri justificate, unde poza cu filigram digital surprinde o scenă de exploatare sau activitate ilegală. Va refuza Apple să predea identitatea posesorului iPhone către autoritățile competente? Sau să colaboreze cu reprezentanții unui regim autoritar care urmărește îndepărtarea „factorilor destabilizatori”? Deocamdată, singura veste bună este că setarea Apple Reference Image nu va veni bifată ca opțiune implicită. Pentru a o activa va trebui să vizitezi meniul Settings > Camera > Reference Image, unde bifezi „Reference Mode”. Dar cunoscând dinainte care sunt avantajele și dezavantajele, ai bifa această setare pe iPhone-ul tău? Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat

Cum arată Galaxy S26 FE în imagini reale și ce dotări oferă pentru prețul său

cum-arata-galaxy-s26-fe-in-imagini-reale-si-ce-dotari-ofera-pentru-pretul-sau

Așteptat pentru lansare în luna septembrie, Galaxy S26 FE poate fi admirat deja atât în imagini de prezentare cât și poze reale. Bonus, avem lista aproape completă cu specificațiile tehnice și prețul de lansare. Și ca să începem cu veștile bune, S26 FE nu refolosește cipul Exynos 2400 (ar fi fost pentru a treia oară). Noul model FE primește Exynos 2500, un nou cip obținut folosind nodul de fabricație de 3nm de la Samsung, echipat cu un procesor cu 10 nuclee (1+7+2) și  GPU Xclipse 950 (bazat pe AMD RDNA 3 cu 8 clustere de procesare). Galaxy S26 FE va fi un telefon cu 8 GB de RAM și 128 GB/256 GB de stocare, Samsung decizând că upgrade-ul memoriei RAM poate fi amânat la gama de buget. Chiar și așa, S26 FE va debuta cu un preț mai mare, echiparea cu 128 GB stocare internă având un preț recomandat de 800 de euro, cu 50 de euro mai mult decât predecesorul S25 FE într-o configurație similară. Și pentru că reproiectarea în detaliu ar fi costat prea mult, Galaxy S26 FE avea aceleași dimensiuni ca modelul anterior:  7,4 mm grosime și o greutate de 193 g (cu 3 g mai mult decât anul trecut). Telefonul va fi clasificat IP68 pentru rezistență la apă și praf. Noul chipset, mai eficient cu folosirea bateriei, probabil că va permite o autonomie mai bună chiar și păstrând neschimbată capacitatea acumulatorului. Potrivit datelor oficiale, telefonul rezistă 50 de ore cu o singură încărcare, față de 42 ore și 37 de ore pentru modelul anterior. La partea de camere foto avem o principală de 50MP (f/1.8), complementată cu o teleobiectivă de 8MP (3x zoom și lentile f/2.4). Ambele folosesc aceiași senzori ca înainte. Însă camera ultra-wide va primi un nou senzor de 12MP (care îl va înlocui pe vechiul senzor de 12MP). Camera principală are un mod video 8K la 30fps, împreună cu 4K la 60fps. Ecranul este un Dynamic AMOLED 2X de 6,7” cu rezoluție de 1.080 x 2.340px și o rată de reîmprospătare de 120Hz. Ecranul va avea o luminozitate tipică de 1.200 niți, ajungând până la 1.900 niți în modul de luminozitate ridicată. Camera frontală va avea un senzor de 12MP și un obiectiv cu focalizare fixă ​​f/2.2. Lista dotărilor este completată cu suport dual-SIM (fără slot microSD), unul sau două module eSIM, Wi-Fi 6 (ax), Bluetooth 5.4 și NFC. Cum spuneam, Samsung Galaxy S26 FE este așteptat pentru lansare în perioada lunii septembrie, cu un preț de pornire de 800 euro pentru echiparea de bază cu 8GB RAM și 128GB stocare internă. Iar dacă ți se pare că acesta e un cost prea mare, rămâne doar să ai puțină răbdare și să aștepți promoțiile din perioada post-lansare, lansarea Galaxy S26 FE oferind un bun pretext pentru ieftinirea celorlalte modele Galaxy FE lansate în anii anteriori. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat

Microsoft crește prețul licenței Windows, astfel scumpind fiecare laptop sau PC nou achiziționat

microsoft-creste-pretul-licentei-windows,-astfel-scumpind-fiecare-laptop-sau-pc-nou-achizitionat

Ai spune, ce treabă are scumpirea memoriilor RAM cu pretenția Microsoft de a plăti mai mult pe o licență Windows? Păi nu prea are dar ce contează, poți folosi argumentul inflației pentru a justifica saltul de preț. Potrivit informațiilor deocamdată neconfirmate oficial, Microsoft a crescut cu până la 10% costul licenței Windows pentru producători OEM de PC-uri până acum privilegiați. Dar vei spune, sigur, astfel de scumpiri apar la intervale de timp predictibile și sunt până la urmă normale. Problema este că Microsoft crește costul licenței Windows pentru producătorii de hardware cu o sumă mult mai mare decât în ​​mod normal. Conform raportului, anumiți producători de echipamente originale (OEM) înregistrează creșteri ale prețurilor licențelor între 7% și 10%. De obicei, Microsoft creștea taxele de licență Windows pentru producătorii OEM cu un procent mic, negociat „la sânge” înainte de a fi anunțat oficial. Și când te gândești că respectivii producători au de înfruntat și alte provocări mult mai mari, legate de scumpirea componentelor hardware, costul licenței Windows majorat cu 7% – 10% începe să usture rău de tot. Păi cum era cu „noua eră” a eficienței facilitată de inteligența artificială? Microsoft a concediat deja mare parte din echipa de programatori și inginerii software cu experiență, înlocuiți de „programatori AI” care asigură un flux nesfârșit de actualizări Windows cu probleme, bug-uri pe care utilizatorii de rând le descoperă pe propria cheltuială. Desigur, costul taxei de licență Windows este transferat asupra consumatorului care cumpără respectivul computer. Și probabil că strategii Microsoft au apreciat că efectul poate fi cu ușurință ascuns în prețul scumpirilor care afectează deja prețurile laptopurilor. Merită precizat că Microsoft percepe propriile taxe de la diferiți producători de echipamente OEM bazate pe Windows, așa că procentul exact al acestor scumpiri va diferi de la un producător la altul. Bine de știut, creșterile de prețuri pentru licențe Windows se aplică doar producătorilor OEM care livrează echipamente bazate pe Windows. Costul achiziționării unei licențe Windows 11 pentru utilizatori rămâne neschimbat, prețul retail de 99 USD pentru o licență Windows 11 Home respectiv 199 USD pentru o licență Windows 11 Pro fiind deja suficient de mare pentru ca orice scumpire ulterioară să pară din domeniul ridicolului. Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia. Urmărește Zona Știri, reviews și video — alege-ți canalul preferat Back to top button