Telegondola Sinaia, oprită după deplasarea unui pilon. Cum pot ajunge turiștii la Cota 2000 din Bucegi

Primul tronson al telegondolei Sinaia, care face legătura între stațiune și cota 1400 din Bucegi, a fost scos din funcțiune după ce unul dintre pilonii instalației s-a deplasat și a ieșit din parametrii de siguranță. Turiștii nu rămân însă fără posibilitatea de a urca pe munte. Aceștia pot folosi telecabina până la cota 1400, iar de acolo pot continua cu al doilea tronson al telegondolei, până la cota 2000. Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, spune că instalaţia de transport pe cablu a fost afectată de alunecările de teren provocate de un şantier deschis pentru construirea unui hotel în zona în care pilonul este amplasat. Chiar dacă telegondola de pe primul tronson nu mai circulă, turiștii care vor să ajungă la cota 1400 au la dispoziție telecabina Sinaia. Aceasta funcționează zilnic, între orele 09:00 și 17:00, cu excepția zilei de marți, când programul începe la ora 12:00. Astfel, accesul din stațiune către zona montană rămâne posibil, însă turiștii trebuie să țină cont de schimbarea instalației de transport pe cablu utilizate. Al doilea tronson al telegondolei, până la Cota 2000, funcționează Al doilea tronson al telegondolei, denumit Carp, care face legătura între cota 1400 și cota 2000, este funcțional și operează în condiții normale, potrivit administratorilor instalației de transport pe cablu. Telegondola Carp începe programul la 09:30, iar ultima cursă este programată la 16:30. Și în cazul acestei instalații există o excepție în ziua de marți, când programul începe la ora 12:00. Prin urmare, turiștii care vor să ajungă din Sinaia până la cota 2000 pot folosi în continuare o combinație de instalații: telecabina până la cota 1400 și, ulterior, telegondola Carp până la cota 2000.