Valentin Stan: În momentul în care a fost ales noul lider al Iranului, am explicat că s-ar putea să avem surprize din partea lui

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cum noul lider al Iranului poate aduce surprize în relația cu SUA. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Valentin Stan: Mai ții minte că am vorbit aici în momentul în care a fost ales noul lider al Iranului… Care nu știm pe unde e. O fi pe la Moscova… E copilul lui Khamenei, au fost bombardați, familia omorâtă… S-ar putea să vezi de aici ceva interesant. Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cum noul lider al Iranului poate aduce surprize în relația cu SUA. Acesta a început prin a spune că nu se cunoaște locația în care se află noul lider al Iranului. Istoricul amintește că la numirea acestuia a menționat că poate fi un personaj interesant. Deși e copilul lui Khamenei și familia i-a fost omorâtă, noul lider ar putea deja conduce negocieri cu SUA. Am văzut și eu ce zic televiziunile. Mai ții minte că am vorbit aici în momentul în care a fost ales noul lider al Iranului… Care nu știm pe unde e. O fi pe la Moscova… Și ți-am spus: Marius, fii atent! E copilul lui Khamenei, au fost bombardați, familia omorâtă… S-ar putea să vezi de aici ceva interesant. La momentul ăsta, Președintele Parlamentului este sub lupă. Și am auzit pe la televiziuni, stai, mă, că este un radical, că nu știu ce… De fapt, este un apropiat al actualului lider spiritual al Iranului, fost general la Gărzile Revoluționare. Este un personaj foarte influent, foarte influent. Ce se întâmplă? Hai să ne uităm la câteva lucruri. În cât suntem azi? Dacă astăzi suntem în 23 martie și eu ți-am spus încă de când a început povestea, cum de nimeni din marea presă democratică… Ia să vedem… Donald Trump vorbește cu reporterii în Air Force One. Sigur că noi ne uităm la lucrurile alea ca să le dăm oamenilor, cum ne batem, cum ne scoatem ochii, cum crește prețul la petrol. Că nu contează acuma dacă oamenii suferă sau nu. Important e să facem audiență.

Cine transmite la TV România Ungaria! Decizie de ultimă oră: s-au schimbat televiziunile care dau în direct partida de la Campionatul Mondial

cine-transmite-la-tv-romania-ungaria!-decizie-de-ultima-ora:-s-au-schimbat-televiziunile-care-dau-in-direct-partida-de-la-campionatul-mondial

Derby-ul România – Ungaria, din grupa principală a Campionatului Mondial de handbal feminin, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, iar televiziunile care vor transmite în direct partida au luat la unison o decizie de ultimă oră. Partida va fi difuzată pe DigiSport 2 și PrimaSport 2 din cauza meciului Farul Constanța – Dinamo din Cupa României, partidă programată la ora 18.30 la Ovidiu. Schimbare de ultim moment. Cine transmite la TV România – Ungaria de la Mondialul de handbal feminin Confruntarea România – Ungaria, din grupa principală a Mondialului de handbal feminin, este programată miercuri, de la ora 19.00. Televiziunile care vor transmit partida au luat decizia de muta acest duel pe alte canale. Astfel, partida va fi difuzată pe DigiSport 2 și PrimaSport 2, deoarece meciul Farul Constanța – Dinamo din Cupa României are întâietate și va începe de la ora 18.30 la Ovidiu. Tricolorele au mare nevoie de victorie pentru a păstra șanse reale la primele două locuri în grupă, care duc în sferturile de finală. Fetele lui Ovidiu Mihăilă începe grupa principală cu 2 puncte, în timp ce Ungaria are 4 puncte, iar în acest context, succesul este imperios necesar pentru fetele noastre. Foto: Sport Pictures Mare favorită cu Elveția și Senegal După această încleștare dură, România va mai juca împotriva Elveției și a Senegalului, unde pornește ca mare favorită. Naționala României a terminat pe locul secund grupa preliminară A, după Danemarca, și s-a calificat în Grupa Principală 1 cu 2 puncte. „Tricolorele” s-au impus în fața Croației, scor 33-24, apoi au dispus de Japonia, scor 31-27, pentru ca în ultima etapă să se recunoască învinsă de Danemarca, scor 31-39. Primele 3 echipe din Grupa A și primele 3 echipe din Grupa B formează acum grupa principală 1, acolo unde România va a piept cu Ungaria, Elveția și Senegal. Unguroaicele au fost taxate de conaționali. „Mai greu decât ne-am așteptat” Naționala Ungariei nu a avut deloc un meci facil în a treia etapă a grupelor principale. S-a impus în cele din urmă în fața Elveției, scor 32-25, dar adversarele au condus ostilitățile lar în prima repriză, când au avut avantaj pe tabelă chiar și 4 goluri. Jurnaliștii maghiari de la Nemzeti Sport au taxat prestația mult sub așteptări a echipei din prima parte a meciului cu Elveția. „A fost mai greu decât ne-am așteptat, dar am învins Elveția și mergem în grupele principale de pe primul loc. Echipa Ungariei a început prost meciul cu Elveția, care a condus la patru goluri în repetate rânduri în prima repriză, dar echipa noastră a profitat ulterior de erorile adversarilor și a câștigat. Mondialul continuă miercuri, la Rotterdam, împotriva României”, a scris sursa citată. Foto: Sport Pictures Clasamentul Grupei Principale 1 1. Danemarca – 4 puncte 2. Ungaria – 4 puncte 3. Elveția – 2 puncte 4. România – 2 puncte 5. Senegal – 0 puncte 6. Japonia – 0 puncte

ANCOM avertizează că a fost identificată o reţea de site-uri clonate ale unor instituţii sau televiziuni pentru a promova conținut înșelător

ancom-avertizeaza-ca-a-fost-identificata-o-retea-de-site-uri-clonate-ale-unor-institutii-sau-televiziuni-pentru-a-promova-continut-inselator

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează, prin intermediul unui comunicat, cu privire la prezenţa în spaţiul autohton online a unei reţele de site-uri de tip Doppelganger, precizând că a fost identificată o reţea de site-uri clonate, care imită întocmai imaginea paginilor oficiale de internet ale unor instituţii publice, televiziuni şi agenţii de presă importante, (Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, TVR 1, DIGI24, Hotnews, Adevărul, Libertatea), utilizată pentru promovarea de conţinut înşelător, pe teme sociale, politice, economice sau de sănătate în scopul inducerii în eroare a populaţiei şi influenţării în mod negativ a percepţiei acesteia. „Ca urmare a sesizărilor primite şi a investigaţiei derulate în cooperare de către mai multe instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, ANCOM este mandatată să comunice următoarele: A fost identificată o reţea de site-uri clonate, care imită întocmai imaginea paginilor oficiale de internet ale unor instituţii publice, televiziuni şi agenţii de presă importante (Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, TVR 1, DIGI24, Hotnews, Adevărul, Libertatea), utilizată pentru promovarea de conţinut înşelător, pe teme sociale, politice, economice sau de sănătate în scopul inducerii în eroare a populaţiei şi influenţării în mod negativ a percepţiei acesteia”, anunţă ANCOM. Potrivit sursei citate, campania informaţională este una complexă, derulată sub limita de detecţie a anomaliilor şi vizează utilizarea unor tactici specifice, precum exploatarea algoritmilor social media, utilizarea de conţinut generat de AI, constituirea unor narative subliminale, utilizarea de reclame adaptate specificului audienţelor vulnerabile, precum şi activităţi trans-sectoriale de activare a unor reacţii în societate. „Aceeaşi infrastructură informaţională este utilizată pentru realizarea unor activităţi de micro profilare care să permită definirea unor audienţe vulnerabile la narativele de dezinformare şi calibrarea mesajelor în funcţie de nişe emoţionale. Aceste acţiuni de influenţare nu vizează promovarea unor entităţi specifice, ci amplificarea la nivelului mentalului colectiv a unor nemulţumiri sociale, economice şi politice cu scopul polarizării societăţii şi scăderii încrederii populaţiei în autorităţile publice, limitând în acest mod capacitatea de reacţie a statului, respectiv influenţarea deciziilor la nivel naţional”, se mai arată încomunicat. Astfel, a fost observată apariţia unor reţele de pagini şi conturi neautentice pe o platformă de socializare cu un nivel coordonat al postărilor şi conţinutului acestora pentru a determina o interacţiune foarte ridicată în mod artificial. Aceste pagini distribuie în mod sistematic conţinut generat de AI (atât imagini, cât şi scris) în special subiecte cu impact emoţional pentru a genera reacţii şi din partea unor utilizatori reali. ANCOM mai precizează că în cadrul acestui ecosistem au fost identificate link-uri care redirecţionează utilizatorii către paginile clonate menţionate anterior, prin intermediul unor reclame maliţioase, utilizate drept „trambuline”, prezente pe site-uri autohtone, în special de tip clickbait (ex: cezicelumea.ro, surse.eu stiricalitative.ro, dromania.ro, redactia.ro, viralnews.ro, lendermagazin.ro etc.). „Reclamele maliţioase se prezintă sub forma unor titluri false de ştiri, spaţiile publicitare în care acestea sunt postate fiind contractate de companiile de publicitate care utilizează tehnologia „native ads” – Adskeeper, Geozo, Adnow şi MGID, semnalate anterior în spaţiul public pentru legături directe cu Federaţia Rusă. Spre exemplu, compania Adnow este subiectul unor investigaţii extinse în alte state membre, dar şi în România pentru implicarea în operaţiuni informaţionale în favoarea serviciilor de informaţii ale Federaţiei Ruse. Suplimentar, pe site-urile clonate se regăsesc reclame atât în limba română, cât şi într-o limbă altă limbă străină care promovează conţinut înşelător similar, plătite prin intermediul unor pagini/conturi de socializare fictive. Întreaga infrastructură este susţinută prin intermediul paginilor în cauză care distribuie elemente de conţinut generate de inteligenţa artificială menţionate mai sus”, mai afirmă reprezentanții ANCOM. ANCOM notează că autorităţile publice responsabile acţionează în mod coordonat pentru contracararea acestor acţiuni maliţioase de influenţare şi limitarea efectelor acesteia asupra populaţiei, în parteneriat cu furnizorii de servicii de internet şi platforma de socializare în cauză. „Investigaţiile şi verificările sunt în desfăşurare, urmărindu-se stabilirea şi indisponibilizarea întregii infrastructuri digitale care susţine ecosistemul prezentat, respectiv identificarea şi tragerea la răspundere a entităţilor implicate. Pentru a evita inducerea în eroare prin intermediul mecanismului expus, este recomandat ca paginile oficiale de internet ale instituţiilor publice sau entităţilor mass-media în cauză să fie accesate în mod direct”, mai spune ANCOM. Sursa foto – caracter ilustrativ: ANCOM Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele