Ana Ivanovic, prietena Soranei Cîrstea a renunțat la haine și face senzație pe internet

Ana Ivanovic (38 de ani), prietena bună a Soranei Cîrstea (36 de ani) a renunțat la haine, iar apariția în costum de baie a aprins imaginația fanilor. Fostul lider mondial al tenisului feminin pare să fi trecut peste divorțul de ex-fotbalistul german Bastian Schweinsteiger, după nouă ani de mariaj, și se bucură de fiecare moment al vieții sale. Prietena Soranei Cîrstea, sârboaica Ana Ivanovic, a renunțat la haine și pozează în costum de baie. Iar apariția sa în această ținută sumară, postată pe social media, a aprins imaginația fanilor. Contul său de pe Instagram are peste 1,5 milioane de urmăritori, iar comentariile la postările sale curg în cascadă. „Pare că vara a venit deja”, este descrierea pe care Ana Ivanovic o are la postarea în care apare într-un costum de baie de tip bikini. Postarea Anei Ivanovic a strâns zeci de mii de reacții și sute de comentarii, de la cele care abundă de emojii, ca și cum ar fi rămas „fără cuvinte”, la cele în care fac referire la frumusețea sa radiantă și naturală. „Ești pur si simplu minunată”, „Nota 10”, „Frumoasă”, „Întotdeauna uimitoare” sunt câteva dintre multele comentarii pe care le-a primit Ana Ivanovic. „Ce frumos este să te revăd, zâmbitoare, desculță, minunată, luminoasă, Ana noastră”, a scris un alt internaut, amintind de perioada prin care trece după divorțul de fostul internațional Bastian Schweinsteiger, cu care are trei copii. Potrivit Celebrity NetWorth, Ana Ivanovic are o avere netă estimată la 20 de milioane de dolari. De-a lungul carierei sale a câștigat aproximativ 15,5 milioane dolari doar din tenis, fiind între cele mai bine plătite jucătoare de tenis din vremea sa. Pe lângă câștigurile din sport, Ivanovic a avut încheiate și importante contracte de sponsorizare cu Adidas, Yonex și Rolex, care i-au multiplicat semnificativ veniturile. Ana Ivanovic, reper al tenisului feminin Ana Ivanovic s-a retras din activitate în 2016, iar în palmaresul său are 15 titluri WTA, din care unul a fost Grand Slam, la Roland Garros 2008, unde a avut un parcurs impresionant, cu un singur set pierdut. Acest titlu i-a adus sportivei din Serbia prima poziție în ierarhia mondială, pe care a ocupat-o timp de 12 săptămâni. Celelalte titluri obținute de fostul lider mondial sunt: Canberra (2005), Montreal (2006), Berlin, Los Angeles și Luxembourg (2007), Indian Wells și Linz (2008), Linz și Bali (2010), Bali (2011), Auckland, Monterey, Birmingham și Tokyo (2014). Ana Ivanovic a fost componentă a echipei de Fed Cup (numele actualei Billie Jean King Cup) în 2006 și 2008-2015. A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice (Londra 2012 și Rio 2016). De asemenea, s-a calificat de trei ori la Turneul Campioanelor (2007, 2008 și 2014). Cel mai bun rezultat l-a obținut la WTA Finals 2007, când a ajuns în semifinale, fiind învinsă de Justine Henin, liderul mondial de la acea vreme, cea care avea să câștige turneul pentru a doua oară la rând. Cele mai multe titluri WTA Finals au fost câștigate de Martina Navratilova (8), fiind urmată de Serena Williams și Steffi Graf (cu câte 5).
Rivala Simonei Halep revine după ce a fugit cu mobila din țară de teama Fiscului

Camila Giorgi (34 de ani), rivala Simonei Halep, revine în circuit după ce a trecut printr-o perioadă delicată a vieții ale, când de teama Fiscului din Italia a fugit din țară, cu tot cu mobilă. Giorgi s-a căsătorit la începutul anului cu argentinianul Andreas Pasutti (29 de ani), fost jucător de tenis, și este însărcinată cu primul copil al cuplului. În ciuda acestei situații, Giorgi nu a ezitat să facă anunțul cu privire la revenirea sa în circuit, mai ales că în rândul jucătoarelor sunt multe care și-au continuat, cu succes, activitatea și după ce au născut. Italianca a dispărut pentru o vreme din viața publică, punându-i pe jar pe apropiații săi, inclusiv pe fosta sa antrenoare, Tathiana Garbin. Camila Giorgi, fost număr 26 WTA, rivala Simonei Halep revine în circuit după ce de teama Fiscului din Italia a fugit, cu tot cu mobilă, din țară. Una dintre cele mai frumoase jucătoare de tenis este însărcinată cu primul copil și într-o sesiune de „Întrebări și răspunsuri”, publicată în postări de tip InstaStory, Giorgi a făcut marele anunț. „Te vei întoarce la turneele de tenis în viitor?”, a întrebat-o un fan în timpul sesiunii menționate, iar răspundul oferit de italiancă a fost unul categoric. „Da, în 2027”. Cel mai recent meci oficial jucat de Camila Giorgi a fost la Miami Open în 2024, când a pierdut în turul secund în fața polonezei Iga Swiatek, lider mondial la acel moment. După acest moment, Camila Giorgi a mai fost prezentă pe terenul de tenis, dar în calitate de reporter, fiind surprinsă la Argentina Open, unde a luat interviuri jucătorilor participanți la turneul ATP. În ultimii ani tot mai multe jucătoare au decis să se căsătorească, să nască și apoi să revină în circuit. Între acestea se află Kim Clijsters, Serena Williams, Carolina Wozniacki, Tatjana Maria, Victoria Azarenka, Naomi Osaka, Elina Svitolina sau Belinda Bencic, la nivel internațional sau Andreea Mitu și Patricia Țig, din rândul româncelor. Camila Giorgi, patru titluri WTA în carieră În cariera sa, întreruptă brusc în 2024, Camila Giorgi și-a trecut în palmares patru titluri WTA: ‘s-Hertogenbosch (2015), Linz (2018), Montreal (2021) și Merida (2021). De asemenea, a ajuns de șase ori într-o finală WTA, cea mai recentă fiind cea de la Washigton (2019). În perioada 2014 – 2016, respectiv în 2019, Camila Giorgi a făcut parte din echipa Italiei de Fed Cup, cum se numea Billie Jean King Cup înainte de 2020. Cu Simona Halep s-a confruntat de două ori, fostul lider mondial impunându-se în ambele meciuri, în turul trei la Miami Open (2015) și în turul inaugural la US Open (2021).
Reușită a tricolorelor la Billie Jean King Cup! România reușește să se menţine în Grupa 1, Zona Europa/Africa

Echipa României a învins Georgia, sâmbătă seara, la Oeiras, scor 2-0, şi se menţine în Grupa 1, Zona Europa/Africa a Billie Jean King Cup. Carmen Andreea Herea a învins-o pe Sofia Shapatava, scor 6-4, 2-6, 6-2, iar Elena Ruxandra Bertea s-a impus în faţa sportivei Ekaterine Gorgodze, scor 4-6, 6-1, 6-4. Căpitanul nejucător Alexandra Dulgheru le-a convocat pentru acest turneu pe Elena-Ruxandra Bertea, Gabriela Lee, Ilinca-Dalina Amariei, Carmen-Andreea Herea şi Anamaria-Federica Oană. Echipa României a încheiat pe locul 3 în Grupa C a zonei Europa/Africa din cadrul Billie Jean King Cup, la Oeiras. Pe primul loc în grupă a încheiat Franţa, urmată de Letonia, România şi Norvegia. Toate rezultatele României România – Letonia 1-2 Gabriela Lee – Beatrise Zeltina 4-6, 6-4, 1-6 Elena Ruxandra Bertea – Adelina Lacinova 0-6, 5-7 Ilinca Dalina Amariei/Carmen Andreea Herea – Daniela Darta Feldmane/Beatrise Zeltina 6-4, 0-6, 10-3 România – Norvegia 3-0 Carmen Andreea Herea – Katja Wiersholm 6-3, 6-4 Elena Ruxandra Bertea – Manele Helgo 3-6, 6-1, 6-3 Ilinca Dalina Amariei/Anamaria Federica Oana – Astrid Wanja Brune Olsen/Katja Wiersholm 6-2, 6-4 România – Franţa 1-2 Carmen Andreea Herea – Kristina Mladenovic 6-3, 6-2 Elena Ruxandra Bertea – Leolia Jeanjean 2-6, 5-7 Ilinca Dalina Amariei/Carmen Andreea Herea – Leolia Jeanjean/Kristina Mladenovic 7-6 (10), 2-6, 7-10 Alte rezultate Australia – Marea Britanie 1-3, la Melbourne (Australia) Italia – Japonia 3-1, la Velletri (Italia) Belgia – Statele Unite 3-1, la Ostende (Belgia) Kazahstan – Canada 3-1, la Astana (Kazahstan) Slovenia – Spania, la Portoroz (Slovenia) Elveția – Cehia 2-3, la Bienne (Elveția) Polonia – Ucraina 0-3, la Gliwice (Polonia) Sorana Cîrstea, în finală la dublu Perechea Sorana Cîrstea / Shuai Zhang (România/China), cap de serie numărul 1, s-a calificat, astăzi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Linz, după succesul în fața perechii Ulrikke Eikeri/Quinn Gleason (Norvegia/SUA), scor 7-5, 6-2. În finală, Sorana şi colega vor juca pentru trofeu în fața cuplului âJesika Maleckova/Miriam Skoch, ambele din Cehia.
Fostul antrenor al Simonei Halep a rupt tăcerea după ce a fost dat afară de Iga Swiatek

Wim Fissette, fostul antrenor al Simonei Halep, a recunoscut că s-a bazat pe mari așteptări atunci când o pregătea pe poloneza Iga Swiatek, fost număr unu mondial. Belgianul, care s-a remarcat în relația profesională cu Naomi Osaka, a fost de acord să devină antrenorul lui Swiatek în octombrie 2024. La acea vreme, Fissette l-a înlocuit pe Tomasz Wiktorowski, care a lucrat cu poloneza timp de mai bine de trei ani și jumătate. Wim Fissette, motivul pentru care nu o mai antrenează pe Iga Swiatek! A pregătit-o și pe Simona Halep Belgianul a lucrat de-a lungul timpului cu Victoria Azarenka, Kim Clijsters, Simona Halep, Angelique Kerber şi Naomi Osaka. Când Fissette a devenit antrenorul lui Swiatek, sportiva fusese deja de cinci ori campioană de Grand Slam și stătuse deja peste 100 de săptămâni pe primul loc în lume. Obiectivul stabilit inițial era acela de o face pe poloneză o jucătoare mult mai bună pe suprafețe mai rapide, în special pe iarbă. Parteneriatul lor a început dificil, iar Swiatek nu a câștigat niciun titlu în prima parte a anului 2025, însă a doua parte a sezonului a fost memorabilă după ce jucătoarea de 24 de ani și-a câștigat primul titlu pe iarbă la Wimbledon. Vedeta poloneză de tenis a reușit să triumfe și pe terenurile dure de la Cincinnati și Seul. Din păcate pentru relația profesională a celor doi, vremurile dificile au revenit. 2026 a debutat cu 6 eșecuri și 12 victorii, fără vreo semifinală atinsă, Swiatek a decis să o renunțe la Fissette, scrie World Tennis USA. „Există unele perechi, antrenor-jucător, care pot rămâne foarte calme în condiții, să zicem, dificile. Altele simt că ceva trebuie să se schimbe. Ca în orice sport, antrenorul este întotdeauna primul care trebuie să plece. La cel mai înalt nivel în sport, aceasta face parte din muncă. Trebuie să accepți asta. A fost aproape imbatabilă timp de câțiva ani. Așteptările vor fi extrem de mari. Fiecare înfrângere va durea și mai mult”, a declarat Fissette pentru The Athletic. MEDIAFAX FOTO Francisco Roig, fost antrenor al lui Rafael Nadal timp de 17 ani, a preluat rolul de antrenor „Eram conștient de dificultățile acestui proiect. Era imposibil să fac mai bine. Dar eram totuși foarte fericit că am acceptat provocarea și mulțumit de ceea ce am realizat. Iga este o jucătoare și o sportivă extraordinară. Fiecare cuvânt pe care îl spun este nou pentru ea. Din respect pentru Iga, nu vreau să intru în detalii”, a spus antrenorul în vârstă de 46 de ani. Iga Swiatek a găsit rapid înlocuitor pentru Fissette, cooptându-l în echipa sa pe Francisco Roig, fost antrenor al lui Rafael Nadal timp de 17 ani. Swiatek a confirmat parteneriatul pe Instagram, scriind acum trei zile. „Bun venit în echipă, Francisco! Foarte entuziasmată pentru acest nou capitol”. Fiind acum pe locul patru mondial, Swiatek, a muncit sub conducerea lui Wim Fissette, care a ajutat-o să câştige primul titlu la Wimbledon în iulie 2025, dar drumurile lor s-au despărţit după înfrângerea polonezei în prima rundă de la Miami Open, în martie.
Alexandra Dulgheru, optimistă după ce Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au refuzat convocarea la Billie Jean King Cup! Fetele noi vin cu energie nouă

Echipa feminină de tenis a României va întâlni formațiile Franței, Letoniei și Norvegiei, în Grupa C a zonei Europa/Africa din Grupa I a Cupei Billie Jean King, meciurile fiind programate la Oeiras (Portugalia), în perioada 7-11 aprilie 2026. Căpitanul nejucător Alexandra Dulgheru le-a convocat pentru acest turneu pe Elena-Ruxandra Bertea, Gabriela Lee, Ilinca-Dalina Amariei, Carmen-Andreea Herea și Anamaria-Federica Oană. La conferința de presă au participat Alexandra Dulgheru (căpitan nejucător), jucătoarele Elena-Ruxandra Bertea, Anamaria-Federica Oană și antrenorul Alina Tecșor „Nu ne place această grupă, dar nu avem ce face. Trebuie să ne adaptăm. Este o provocare interesantă pentru noi, deoarece dacă reușim să ieșim din această grupă următoarele meciuri ar fi oarecum mai ușoare. Acum în grupă e fix ca la un turneu de simplu, trebuie să câștigi 4-5 meciuri sau chiar mai multe ca să câștigi competiția. E un tur de forță, dar luăm această provocare cu bucurie. Sunt sigură că fetele care sunt la lot vin cu o energie nouă. Acum avem două jucătoare noi în lot, pe Federica Oană și Carmen Herea. Și pentru ele e foarte bine să prindă experiență. Eu sunt încântată de echipa pe care o avem”, a adăugat Alexandra Dulgheru. Căpitanul nejucător înțelege decizia jucătoarelor Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse de a refuza convocarea. „Noi alegem jucătoarele după niște criterii, ne uităm la clasament, la forma jucătoarelor și disponibilitatea lor. Evident că am vorbit cu cele două sportive. Ele și-au dat tot interesul în trecut și au dus echipa sus, dar în viața fiecărei jucătoare sunt momente când te gândești la priorități. Și deocamdată prioritatea lor s-a schimbat, vor să se concentreze pe turneele lor individuale. Dar, vor reveni la un moment dat la echipa națională. Noi le respectăm decizia. Am vorbit apoi cu Ana Bogdan, cu Miriam Bulgaru, le-am luat la rând. Inițial, aveam altă echipă, până cu o săptămână înainte să dăm lotul. Și, când să confirmăm, ne-am trezit că din cinci jucătoare mai aveam practic una și jumătate. Doar Ruxi (n.r. Ruxandra Bertea) era confirmată 100%, iar Gabi Lee avea o mică accidentare și nu era sigură. Bertea: „Când joci pentru România ai mereu niște emoții speciale, niște emoții pozitive” Ana Bogdan și Miriam Bulgaru se îmbolnăviseră. Așa ne-am îndreptat către cele din SUA, pentru că atât Ilinca Amariei, cât și Carmen Herea, sunt jucătoare în formă. Ele joacă 3-4 meciuri la simplu, la dublu, în fiecare săptămână. Și, asta contează foarte mult. De multe ori, forma jucătoarelor a contat mai mult la echipa națională decât clasamentul”, a încheiat Dulgheru. „Nu m-am așteptat să se întâmple atât de repede să fiu prima rachetă a echipei. Dar, nu văd acest lucru ca pe o presiune, ci ca pe un privilegiu. Sincer, chiar îmi doresc să joc din această postură, sigur va fi foarte frumos. Când joci pentru România ai mereu niște emoții speciale, niște emoții pozitive. Ele ne fac să ne dorim să dăm totul pe teren, să câștigăm. Experiența precedentă sper să mă ajute și anumite momente să le gestionez altfel acum”, a spus și Ruxandra Bertea. Care e regulamentul? Trei echipe vor obţine promovarea în faza următoare, iar patru vor retrograda. În afara confruntărilor din Europa/Africa Grupa I, au loc în aprilie şi meciurile din America Grupa I şi Asia/Oceania Grupa I. Echipele luptă pentru şapte locuri disponibile pentru play-off-urile BJK Cup, din luna noiembrie. Cele şapte echipe se vor confrunta în play-off cu cele şapte naţiuni învinse din calificările BJK Cup, care vor avea loc în aceeaşi săptămână cu meciurile din Grupa Regională I. România a retrogradat în competiţia regională Europe/Africa Zone Group I în noiembrie 2025, după ce a încheiat play-off-ul Billie Jean King Cup pe locul al doilea în Grupa B. Sub conducerea noului căpitan-nejucător Alexandra Dulgheru, România a învins Noua Zeelandă cu 3-0, dar a pierdut cu acelaşi scor în faţa Poloniei. Loturile celor trei adversare Franţa: Varvara Gracheva, Elsa Jacquemot, Diane Parry, Leolia Jeanjean, Kristina Mladenovic (Căpitan: Alize Cornet) Letonia: Darja Semenistaja, Adelina Lacinova, Beatrise Zeltina, Daniela Darta Feldmane, Anna Ozerova (Căpitan: Krisjanis Stabins) Norvegia: Marlene Helgo, Astrid Olsen, Matylda Burylo, Ulrikke Eikeri (Căpitan: Jorgen Vestli) Cum arată celelalte trei grupe Grupa A: Slovacia, Croaţia, Serbia, Lituania Grupa B: Ţările de Jos, Turcia, Ungaria, Georgia Grupa D: Germania, Danemarca, Portugalia, Suedia
Sorana Cîrstea se va muta din România după retragere
Sorana Cîrstea (35 de ani) se va muta din România după retragerea din tenis, care va avea loc la finalul acestui sezon. Prezentă la un eveniment din cadrul turneului ATP 250 Țiriac Open, Sorana Cîrstea a mărturisit că își va păstra „o casă aici”, asta deoarece pentru ea „acasă este România”. Evoluțiile bine din prima parte a anului, cu titlul câștigat la Cluj Napoca, cu care a intrat în istoria turneului, fiind prima jucătoare din România care l-a cucerit, au avut drept consecință revenirea în Top 30, mai exact pe locul 29 WTA. Fostul număr 21 WTA, Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea oficială la finalul sezonului, după o carieră de două decenii. Stabilită de ceva vreme în Dubai, o zonă cu un puternic nod de trafic aerian, potrivit pentru multiplele deplasări din viața unui jucător de tenis profesionist, Sorana Cîrstea a mărturisit că se va muta din România când își încheie cariera. Însă, tocmai pentru că ea consideră România ca fiind „acasă” își va păstra o casă și aici. „Sigur voi păstra timpul o casă aici, în România. Pentru mine, acasă este România, aici îmi este familia, îmi sunt prietenii și indiferent unde voi fi pe lumea asta, mereu acasă va fi România. O bucată din an sunt sigură că o voi petrece aici”, a declarat Sorana Cîrstea, la Centrul Național de Tenis „Simona Halep”, unde are loc a 24-a ediție a turneului ATP 250 Țiriac Open. Întrebată dacă a luat în considerare organizarea unui meci oficial de retragere din activitate, pe modelul altor sportive, Sorana Cîrstea a subliniat că se mulțumește cu trofeul câștigat la Transylvania Open. „În momentul de față, nu. Sunt o persoană destul de discretă și nu am visat niciodată la o retragere foarte fastuoasă. Pentru mine cel mai frumos cadou a fost acel trofeu de la Cluj, aceea a fost, să spunem, o retragere așa cum mi-am dorit în România”, a mai spus sportiva care ae în palmaresul său patru titluri de simplu și alte șase de dublu, între care cele mai recente sunt cel de la Cluj (2026), respectiv WTA 1.000 de la Madrid (2025), unde a făcut pereche cu Anna Kalinskaya. Unde va juca Sorana Cîrstea în perioada următoare Sorana Cîrstea a anunțat care sunt turneele la care va participa în perioada următoare, când începe sezonul de zgură. „Voi juca turneul de la Linz, de 500, de la Rouen, 250, Madrid, Roma, turnee de 1.000 și apoi Roland Garros. Deci am patru turnee pregătitoare pe zgură înainte de Roland Garros”, a declarat sportiva care speră să urce și mai mult în clasamentul WTA și să își depășească cea mai bună poziționare din carieră, locul 21 WTA, stabilită în 2013. „Orice este posibil, având în vedere nivelul de joc pe care îl am și faptul că toate meciurile de anul acesta le-am pierdut destul de greu și împotriva unor jucătoare de top. Normal că nu este ceva exclus. Dar, mereu am spus că ierarhia este o consecință a lucrurilor pe care le fac și cred eu că fac destul de bine tot ce înseamnă munca de zi cu zi și vom vedea cum va decurge acest an”, a mai spus Sorana Cîrstea. La Madrid, pe tabloul de simplu, cele mai bune rezultat au fost în 2016 și 2017, când a ajuns în sferturile de finală, pierdute cu Dominika Cibulkova, respectiv cu Kristina Mladenovic. La Roma, în 2024, s-a oprit în turul al patrulea, fiind învinsă de Madison Keys, iar acesta a fost cel mai bun rezultat din capitala Italiei. În turneul de Grand Slam de la Roland Garros, cel mai bun rezultat l-a avut în 2009, când a jucat sfert de finală cu Samantha Stosur.
Secretul victoriei lui Jaqueline Cristian în meciul cu Peyton Stearns

Jaqueline Cristian (locul 36 WTA) obține o victorie matură, 6-4, 7-5, într-un meci în care a neutralizat forța lui Peyton Stearns (SUA, locul 47 WTA) prin variație și disciplină tactică. A câștigat schimburile medii și a gestionat impecabil finalul setului secund și s-a calificat în premieră în turul 3 la Miami Open. Pentru acest succes, Cristian și-a asigurat un cec de peste 61.000 de dolari și 65 de puncte WTA, potrivit site-ului WTA Tennis. Care a fost secretul succesului lui Jaqueline Cristian la Miami Open În startul primului set, fiecare dintre jucătoare și-a câștigat serviciul, au urmat două break-uri, câte unul în dreptul fiecăreia dintre sportive, iar actul a fost decis după o minge de break salvată și la a doua minge de set. Cristian a controlat structura punctului. 📊 Ce a funcționat: •Serviciu 1 plasat, nu forțat – procentaj solid. •Atac direcțional pe reverul americancei. •Câștigarea schimburilor medii (4–8 lovituri). Stearns a produs winners, dar doar când punctul a fost scurt. Când schimbul a fost construit, Jaqueline a avut avantaj tactic. 👉 Break-ul a venit din răbdare, nu din risc excesiv. 🔹 Setul 2 – 7-5 a fost setul presiunii. Stearns a crescut agresivitatea pe retur și a încercat să scurteze punctele. Cristian a făcut ajustarea esențială: Mai mult spin pe forehand. Mai multă adâncime pe medians terenului pentru a bloca unghiurile. Alegerea momentelor corecte de accelerație. La 5-5, diferența a fost clară. Cristian a câștigat două schimburi lungi consecutive fără a forța finalizarea prematură. 👉 A câștigat gestionarea emoțională a finalului de set. 📊 Indicatorii-cheie ai meciului ✔️ Protecția serviciului secund ✔️ Raliuri medii dominate tactic ✔️ Mai puține erori neforțate în game-urile strânse ✔️ Alegerea inteligentă a direcției decisive (rever lung de linie) 🧠 Pattern-ul dominant Cristian a refuzat duelul de forță frontală. A mutat constant punctul lateral și a schimbat înălțimea mingii. Stearns este periculoasă când lovește din poziție stabilă. Cristian a obligat-o să lovească în mișcare. Aceasta a fost diferența. 🔹 Sorana Cîrstea Victorie prin variație și experiență în decisiv. 🔹 Jaqueline Cristian Victorie prin construcție și control emoțional. 👉 Tema zilei pentru românce: inteligența tactică a învins forța „A fost foarte dificil pentru că e cu totul diferit de toate zilele de antrenament pe care le-am avut până acum, pentru că, sincer, până acum nu am avut niciun antrenament searam și fără soare, fără vânt, condițiile au fost destul de lente. Un pic neașteptat pentru Miami.Mă bucur că am reușit să mă acomodez bine și să îmi adaptez jocul în așa fel încât să intru bine în meci și să găsesc un echilibru. Consider că am terminat meciul cu un tenis destul de bun”, a declarat Jaqueline Cristian, în exclusivitate pentru ProSport. Cristian, victorie în prima confruntare directă cu Stearns Confruntarea din runda secundă, unde Cristian a ajuns în urma retragerii unui favorite, a fost prima pe care a avut-o cu Peyton Stearns, campioana de la Austrin 2026. În turul 3, Jaqueline Cristian va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Alexandrova, favorita 11. Meciul este programat pentru sâmbătă, de la ora 17:00 (Ora României). În partidele directe este 1-1, ambele meciuri încheiate în minimum de seturi. Cristian s-a impus la Adelaide (2026), iar Alexandrova la Tokyo (2025), turnee disputate pe hard.
Cum e numită Jessica Pegula, al cărei tată e miliardar

Jessica Pegula (32 de ani), al cărei tată este miliardar, se află în rândul celor mai bune jucătoare de tenis din SUA, dar și din lume. Acest statut financiar i-a permis Jessicăi Pegula să evolueze fără presiunea specifică, pentru faimă, știut fiind că tenisul este unul dintre cele mai costisitoare sporturi și care necesită sacrificii din partea familiei. Numele amuzant pe care îl are Jessica Pegula, al cărei tată este miliardar Tatăl Jessicăi Pegula, un miliardar din afaceri cu petrol și gaz, aflat în top 400 al celor mai bogați oameni din lume, potrivit Forbes, i-a asigurat mediul potrivit fiicei sale pentru a practica tenisul, încă de la șapte ani, iar în prezent aceasta este pe locul 5 WTA. Fără presiunea premiilor sau a rezulatelor pe umerii săi, Pegula are timp să se ocupe și de un podcast, pe care îl realizează chiar în timpul turneelor de tenis, alături de alte două conaționale de ale sale, Desirae Krawczyk (locul 28 WTA la dublu), Madison Keys (locul 18 WTA) și Jennifer Brady (locul 744 WTA). Într-una dintre edițiile realizate în timpul turneului de la Dubai, unde a participat doar Krawczyk, s-au apucat de filmat un episod, iar chinezoaica Zheng Qinwen (locul 26 WTA), campioana la JO Paris 2024, a fost invitată să li s-a alăturat discuției. Ce a ieșit, a devenit viral pe social media, asta pentru că într-un mod amuzant, Qinwen a povestit cum îi spun fanii chinezi Jessicăi Pegula, care este considerată „un copil de bani gata”. „Știi cum i se spune? Dafu (n.r. în traducere în engleză înseamnă „Big Rich”, adică mare bogătaș). În China, ne întrebăm de ce o fată atât de bogată joacă tenis, pentru că tenisul este un sport atât de greu, știi. De ce nu duci o viață de lux?”, a explicat Qinwen, iar momentul a stârnit râsete în studioul improvizat și mii de reacții pe X, unde a fost postat. Jessica Pegula, direct în turul 2 la Miami Open Jessica Pegula este favorita numărul 5 la turneul WTA 1.000 de la Miami Open și va juca direct în turul al doilea, unde se va confrunta cu învingătoarea dintre Francesca Jones (Marea Britanie, locul 93 WTA) și Venus Williams (locul 517 WTA), beneficiara unui wild-card din partea organizatorilor. Cel mai bun rezultat al Jessicăi Pegula la Miami a fost înregistrat anul trecut când a ajuns în finală, pe care a pierdut-o în fața Arynei Sabalenka, liderul tenisului feminin. De-a lungul carierei sale, Pegula și-a trecut în palmaresul său zece titluri de simplu, cel mai recent la Dubai 2026, și șapte de dublu, unul chiar la Miami, în 2023, alături de Coco Gauff. În privința banilor obținuți din tenis, Pegula a câștigat aproape 1,8 milioane de dolari, potrivit site-ului WTA Tennis.
Programul complet de la Indian Wells 2026. Unde se vede la TV în România

Indian Wells 2026, WTA 1.000 și ATP Masters 1.000, dotat cu premii totale de peste 9,4 milioane de dolari, se desfășoară în perioada 4-15 martie 2026. Programul complet al turneului care aduce la linia de start 96 de jucători, atât la feminin, cât și la masculin, este împărțit în șapte tururi, asemenea unui Grand Slam. Cei mai importanți jucători vor evolua direct în turul secund, iar meciurile de la Indian Wells se văd la TV în România pe programele Digi Sport (WTA) și Prima Sport (ATP). Indian Wells este considerat al „cincilea Grand Slam”, prin numele cu greutate care se află pe tablourile principale, dar și prin valoarea premiilor totale, care în acest an sunt de 9.415.725 de dolari. Campionii, atât la feminin, cât și la masculin vor câștiga câte 1.151.380 de dolari și 1.000 de puncte WTA, respectiv 1.000 de puncte ATP. Campioana en-titre este rusoaica Mirra Andreeva (18 ani, locul 8 WTA), iar turneul masculin a fost câștigat în 2025 de britanicul Jack Draper (24 de ani, locul 14 ATP). În urma tragerilor la sorți, principalii favoriți, de pe cele două tablouri de simplu, vor juca direct în turul secund. Aryna Sabalenka (locul 1 WTA) va evolua cu învingătoarea dintre o jucătoare venită din calificări și americanca Alycia Parks (locul 96 WTA). campioana Mirra Andreeva (cap de serie 8) activează cu învingătoarea dintre Peyton Stearns (SUA, locul 48 WTA) și Solana Sierra (Argentina, locul 65 WTA), iar poloneza Iga Swiatek (locul 2 WTA) se confruntă în turul secund cu cea care triumfă dintre britanica Francesca Jones (locul 93 WTA) și o jucătoare venită din calificări. Pe tabloul principal, România are trei reprezentante: Jaqueline Cristian (locul 35 WTA) care se duelează cu Janice Tjen (Indonezia, locul 39 WTA), Sorana Cîrstea (locul 38 WTA) ce o va avea ca adversară în primul tur pe germanca Tatjana Maria (locul 59 WTA) și Gabriela Ruse (locul 74 WTA) care joacă împotriva australiencei Ajla Tomljanovic (locul 85 WTA). Cu cine joacă cei mai buni din ierarhia ATP La masculin, principalul favorit al turneului este ibericul Carlos Alcaraz, care va evolua direct în turul secund, unde îl va întâlni pe învingătorul dintre Terence Atmane (Franța, locul 52 ATP) și Grigor Dimitrov (Bulgaria, locul 42 ATP). Jannik Sinner, cap de serie 2, îl va confrunta în turul secund pe învingătorul dintre un jucător venit din calificări și australianul James Duckworth (locul 83 ATP). Campionul en-titre, Jack Draper, joacă în actul secund, unde îl va avea ca adversar pe câștigătorul meciului dintre maghiarul Fabian Marozsan (locul 46 ATP) și ibericul Roberto Bautista Agut (locul 93 ATP). Cel mai titrat jucător din istorie, Novak Djokovic, cap de serie 3, se va confrunta cu învingătorul dintre polonezul Kamil Majchrzak (locul 57 ATP) și francezul Giovanni Mpetsi Perricard (locul 54). Situația de pe tabloul masculin este însă incertă, asta deoarece mai mulți jucători, între care Daniil Medvedev, campionul ATP 500 Dubai, și Andrey Rublev, sunt în continuare blocați în Dubai, după ce zborurile dinspre Emiratele Arabe Unite au fost anulate din cauza atacurilor și contraatacurilor din Orientul Mijlociu. Atât Medvedev, cât și Rublev ar urma să joace direct în turul secund la Indian Wells.
Simona Halep are o avere de zeci de milioane de euro, dar e o femeie divorțată

Simona Halep (34 de ani) este un exemplu că succesul nu vine la pachet cu fericirea. Fostul lider mondial are o avere de zeci de milioane de euro, construită în cariera sa de sportivă, dar este o femeie divorțată și singură. În ciuda situației sale personale, fostul lider mondial reușește să își găsească echilibrul atât de necesar în viața de zi cu zi, mai ales acum, în contextul conflictului din Orientul Apropiat, în urma atacurilor americano-israeliene asupra Iranului și a represaliilor de la Teheran ce vizează bazele militare americane din țările aflate în zona Golfului Persic. Simona Halep, fost lider WTA, are o avere de zeci de milioane de euro, însă pe plan personal a trecut printr-un divorț, la doar un an de la nuntă. Anul 2022, cel al despărțirii de Toni Iuruc, a coincis cu cea mai dificilă perioadă din cariera sa. Singură, Simona Halep a trecut prin suspendarea de patru ani decisă de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), redusă de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) la numai nouă luni, cu punere în aplicare imediată, în martie 2024. „Învăț să fiu echilibrată, știind că nimeni nu mă va prinde dacă o să cad”, este mesajul distribuit de Simona Halep într-o postare de tip InstaStory. În postarea menționată, care este o animație, se vede cum un personaj face echilibristică în timp ce merge pe o sârmă, o analogie a unui episod cu care fiecare dintre noi ne-am confruntat măcar o dată în viață, într-o formă sau alta. Simona Halep, retrasă din activitatea sportivă în februarie 2025, și-a împărțit timpul între România, unde are afaceri sau participă la evenimentele la care este invitată, și Dubai, capitala Emiratelor Arabe Unite. Simona Halep, invitat de onoare la meciul de retragere Din septembrie 2025, Simona Halep a început colaborarea cu Grupul Sports Festival, unde co-fondator este Patrick Ciorcilă, directorul de turneu de la WTA 250 Transylvania Open, câștigat în acest an de Sorana Cîrstea, prima sportivă din România care și-a adjudecat acest trofeu. În cadrul ediției din această vară a Sports Festival va avea loc meciul de retragere al Simonei Halep, iar fostul său antrenor, australianul Darren Cahill, se va afla printre invitații de onoare la acest eveniment, în care fanii români o pot vedea pe cea mai bună jucătoare din istoria României într-un meci de gală. „Abia aștept să revin în România, la Cluj-Napoca, pentru Sports Festival, pe 13 iunie! O ocazie de a sărbători o campioană extraordinară. Simona este o adevărată mândrie pentru ea însăși, pentru familia ei, și pentru modul în care și-a construit cariera, prin multă muncă. Iar cel mai important este faptul că Simona a făcut totul în felul ei. Campioană de două ori la turnee de Grand Slam, de două ori lider mondial la final de an, și o jucătoare incredibilă care și-a petrecut cea mai mare parte a carierei în top 5 mondial! Vom avea șansa să fim împreună și să celebrăm o carieră cu adevărat extraordinară”, a transmis Cahill într-un video publicat pe contul de Facebook al festivalului.