Frații Pavăl au dat lovitura secolului în afaceri cu banii de la sponsorul Simonei Halep

fratii-paval-au-dat-lovitura-secolului-in-afaceri-cu-banii-de-la-sponsorul-simonei-halep

Frații Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat lovitura secolului în afaceri cu banii de la sponsorul Simonei Halep, fost lider mondial al tenisului feminin. Este vorba de achiziționarea Carrefour România de către frații Pavăl, tranzacție finalizată în urmă cu câteva zile și pe care Banca Transilvania o consideră „cea mai mare investiție din istoria sa”, prin care se contribuie la o consolidare a capitalului românesc. Frații Pavăl, cei mai bogați patroni din fotbalul românesc, au dat lovitura secolului prin achiziționarea rețelei Carrefour România cu banii celor de la Banca Transilvania, sponsorul Simonei Halep, fostul număr 1 WTA timp de 64 de săptămâni. Potrivit unui comunicat de presă al Bănci Transilvania, această tranzacție „contribuie la consolidarea capitalului românesc într-un sector-cheie al economiei” și este „cea mai mare finanțare din istoria sa”, dar și „din piața finanțărilor bilaterale din România”. De asemenea, „achiziția este un pas strategic pentru Pavăl Holding, care își extinde prezența într-un domeniu esențial pentru viața de zi cu zi și pentru dinamica pieței de retail din România”. „Este un moment de referință inclusiv pentru Banca Transilvania, care confirmă capacitatea noastră de a susține campioni locali și proiecte de anvergură. Suntem pregătiți să sprijinim proiecte cu impact direct asupra a milioane de clienți și a întregului mediu de afaceri. Mulțumim clientului nostru Pavăl Holding pentru încredere și pentru parteneriatul pe care l-am construit în timp, împreună”, a declarat Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, citat în comunicatul menționat anterior. Pavăl: „Lucrurile importante și valoroase se construiesc în timp” Karina Pavăl, vicepreședintele Pavăl Holding, a ținut să le mulțumească partenerilor de la BT pentru implicarea acestora în realizarea tranzacției de achiziționare a Carrefour România, a cărui valoare este de 823 de milioane de euro. „Le mulțumim partenerilor de la Banca Transilvania pentru seriozitatea și implicarea de care au dat dovadă pe tot parcursul acestui proces. Credem că lucrurile importante și valoroase se construiesc în timp, prin încredere și parteneriate solide, iar această colaborare este un bun exemplu în acest sens”, a declarat Karina Pavăl, citată de BT. BT, alături de Simona Halep din 2018 Din iulie 2014, la scurt timp după prima sa finală de la Roland Garros, Simona Halep a semnat primul contract de sponsorizare cu Dedeman, compania de bricolaj cu capital integral românesc. La finalul lui 2018, BT s-a alăturat fostei jucătoare de tenis, locul 1 WTA la acea vreme. „Noi, BT, am decis să-i fim alături. Facem acest lucru pentru că credem în valorile pe care le promovează – în ambiție, modestie, performanță, sacrificii și curaj. O vedem pe Simona ca pe un model de urmat, un exemplu pentru noi și pentru toți românii. Credem în toate aceste valori și în modul de a face lucrurile cum trebuie și am decis să devenim susținători și prieteni ai Simonei”, au transmis la acea vreme cei de la BT. Frații Pavăl, între cei mai bogați români din lume Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl se numără printre cei mai bogați români din lume, cu o avere estimată de Forbes de 3,5 miliarde de dolari (cumulat, în timp real). Pe lângă rețeaua magazinelor de bricolaj, înființată în 1992, la Bacău, frații Pavăl mai au în portofoliu și afaceri imobiliare, care generează sume importante (din închirierea de birouri), dar și participații semnificative la companii precum Transelectrica și Electrica (domeniul eneregetic), Alro Slatina (producător de aluminiu) sau Purcari (producător de vinuri).

Radu Papoe și Ștefan Paloși, eliminați în primul tur la Concord Iași Open. Ștefan Haită s-a calificat pe tabloul principal

radu-papoe-si-stefan-palosi,-eliminati-in-primul-tur-la-concord-iasi-open.-stefan-haita-s-a-calificat-pe-tabloul-principal

Jucătorii români Radu Mihai Papoe și Ștefan Paloși au fost eliminați, luni, în primul tur al turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open, concurs prevăzut cu 100 de puncte ATP și premii totale de 160.680 de euro. Radu Papoe, 23 de ani, locul 358 ATP, a fost învins în primul tur de argentinianul Lautaro Midon, 22 de ani, numărul 230 mondial, scor 6-2, 6-2. Tot după primul meci a părăsit turneul de la Iași și Ștefan Paloși, locul 411 ATP. În vârstă de 26 de ani, Ștefan a cedat în minimum de seturi în fața cehului Zdenek Kolar, 29 de ani, numărul 154 mondial, scor 7-5, 6-0. Kolar a câștigat turneul Concord Iași Open în anul 2021, la ediția a doua, când l-a învins în finală pe francezul Hugo Gaston, 7-5, 4-6, 6-4. În schimb, Ștefan Horia Haită (19 ani, locul 857 ATP), favorit 11 în calificări, a avansat pe tabloul principal după ce l-a învins în meciul decisiv pe cehul David Poljak (30 de ani, 1181 ATP), scor 6-4, 6-2. În primul tur, Haită îl va întâlni pe al treilea favorit, bosniacul Damir Dzumhur, numărul 105 mondial. Din păcate, din cauza unei accidentări, Filip Jianu, care ar fi trebuit să-l întâlnească în primul tur pe principalul favorit, francezul Valentin Royer, s-a accidentat și a fost nevoit să se retragă. Și al doilea favorit, croatul Dino Prizmic, s-a retras din concurs, după ce s-a accidentat la încălzire. Patru români în programul de marți Marți se vor disputa 12 meciuri la Baza Sportivă Ciric, unul de dublu și 11 de simplu, cu 4 români pe teren. De la ora 13.30, Gabriel Ghețu (723 ATP), beneficiar al unui wild-card, va juca în primul tur cu maghiarul Zsombor Piros (26 de ani, 169 ATP), iar după acest meci va începe confruntarea dintre Ștefan Horia Haită (19 ani, 857 ATP), venit din calificări și bosniacul Damir Dzumhur (34 de ani, 105 mondial). Tot pe ”Central”, dar nu înainte de ora 18.00, ieșeanul Cezar Crețu (25 de ani, 272 ATP), prima rachetă a României, va juca în fața publicului din orașul natal împotriva spaniolului Alex Marti Pujolras (27 de ani, 461 mondial), intrat pe tablou ca lucky loser. În ultimul meci al zilei de pe Arena Centrală, Victor Vlad Cornea și moldoveanul Radu Albot vor întâlni în primul tur al probei de dublu perechea Sergio Martos Gornes (Spania) / Szymon Walkow (Polonia). Rezultatele complete de luni, 6 iulie: Calificări / Turul 2 [1] Mathys Erhard (FRA) vs [12] Nitin Kumar Sinha (IND) 6-0, 6-2 [11] Stefan Horia Haită (ROU) – David Poljak (CZE) 6-4, 6-2 [8] Samir Hamza Reguig (ALG) – [4] Alex Marti Pujolras (ESP) 6-2, 2-6, 6-4 [6] [Alt] Alexander Donski (BUL) vs Jiri Cizek (CZE) 7-5, 6-2 [7] S D Prajwal Dev (IND) – [Alt] Marcelo Zormann (BRA) 6-2. 6-2 [3] Olle Wallin (SWE) vs [10] Maximilian Neuchrist (AUT) 7-5, 6-3 Simplu / Turul 1 Lautaro Midon (ARG) – [WC] Radu Mihai Papoe (ROU) 6-2, 6-2 [8] Zdenek Kolar (CZE) – [WC] Ștefan Paloși (ROU) 7-5, 6-0 [Alt] Maks Kasnikowski (POL) vs Federico Cina (ITA) 6-4. 3-6. 7-5 Taro Daniel (JPN) – Genaro Alberto Olivieri (ARG) 6-0, 6-4 Jerome Kym (SUI) vs [NG] Thomas Faurel (FRA) 6-0, 2-6, 6-2 Programul zilei de marți, 7 iulie: Terenul Central – start 13:30 Zsombor Piros (HUN) vs [WC] Gabriel Ghețu (ROU) [Q] Ștefan Horia Haită (ROU) vs [3] Damir Dzumhur (BIH) Nu înainte de 18:00 [LL] Alex Marti Pujolras (ESP) vs [Alt] Cezar Crețu (ROU) [1] Valentin Royer (FRA) vs [LL] Maximilian Neuchrist (AUT) Radu Albot (MDA) / Victor Cornea (ROU) vs Sergio Martos Gornes (ESP) / Szymon Walkow (POL) Terenul 5 – start 13:30 [5] Pedro Martinez (ESP) vs [Q] S D Prajwal Dev (IND) Sascha Gueymard Wayenburg (FRA) vs [Q] Alexander Donski (BUL) Nu înainte de 16:30 [4] Titouan Droguet (FRA) vs [Q] Mathys Erhard (FRA) Frederico Ferreira Silva (POR) vs Luka Pavlovic (FRA) Terenul 6 – start 13:30 [6] Tomas Barrios Vera (CHI) vs [Alt] Ilia Simakin [LL] David Poljak (CZE) vs [7] Gustavo Heide (BRA) [Q] Samir Hamza Reguig (ALG) vs [Q] Olle Wallin (SWE) Foto: Concord Iași Open

Puștoaica de 15 ani a fost descalificată la Wimbledon pentru comportament nesportiv în meciul cu românca Maria Valentina Pop

pustoaica-de-15-ani-a-fost-descalificata-la-wimbledon-pentru-comportament-nesportiv-in-meciul-cu-romanca-maria-valentina-pop

Ida Wobker, o puștoaică de doar 15 ani din Germania care ocupă locul 689 în clasamentul WTA, a fost descalificată la turneul de junioare de la Wimbledon pentru comportament nesportiv. Episodul controversat a avut loc în timpul unei partide pe care Ida a jucat-o împotriva unei reprezentante din România, și anume Maria Valentina Pop. Aceasta are 16 ani, dar nu beneficiază încă de o poziție în ierarhia WTA. De ce a fost descalificată puștoaica Ida Wobker la turneul de junioare de la Wimbledon Nervii fac victime și la turneele de junioare, iar Ida Wobker, o jucătoare de tenis în vârstă de doar 15 ani din Germania, a demonstrat acest lucru la Wimbledon. Ida, care debutat deja la profesioniști și s-a ales cu un loc în clasamentul WTA, doar 689 în prezent, a întâlnit-o în turul 3 de la Wimbledon, la junioare, pe românca Maria Valentina Pop. Primul set a fost câștigat cât se poate de clar de reprezentanta noastră, 6-0 după doar 23 de minute, însă în actul secund, lucrurile s-au complicat. Lupta a devenit foarte echilibrată și setul părea să meargă în tie-break, când scorul era 5-5. Doar că un punct a determinat-o pe sportiva din Germania să recurgă la un gest regretabil. Asemenea jucătorilor cu multă experiență în circuitul WTA, Ida Wobker a fost copleșită de o stare de nervozitate și a dat cu racheta de pământ. Din nefericire pentru ea, instrumentul de muncă a ricoșat pe aleea de lângă teren și a lovit o persoană. Potrivit Mundo Deportivo, regulamentul este clar în astfel de situații: „Dacă un spectator este lovit, chiar și accidental și neintenționat, este descalificat”. Oficialii partidei nu au oprit jocul instant și s-au consultat timp de minute bune pentru a analiza gravitatea episodului. Însă, în cele din urmă, după ce arbitrul de scaun și-a dat acceptul, partida a fost încheiată cu următorul verdict: Ida Wobker, învinsă prin descalificare. Practic, jocul dintre germancă și Maria Valentina Pop s-a încheiat cu scorul de 6-0, 5-5 și cu mențiunea descalificării lângă. O înfrângere amară, scriu spaniolii Rămâne de văzut cum va primi Ida Wobker această înfrângere, mai ales că este una dintre cele mai apreciate junioare din „sportul alb” la nivelul Germaniei. Toată lumea, inclusiv spaniolii de la Mundo Deportivo, se așteaptă ca ea să își fi învățat lecția și să nu mai repete aceeași eroare: „Și așa s-a încheiat aventura la Wimbledon a uneia dintre cele mai promițătoare tinere jucătoare. Ea stârnește entuziasm în Germania, unde a primit deja sprijin din partea lui Boris Becker și Angelique Kerber, doi campioni de la Wimbledon cu care a împărtășit o fotografie. La 15 ani, Ida Wobker a suferit o înfrângere amară. A pierdut în fața româncei Maria Valentina Pop, cu un an mai mare, cu scorul de 6-0, 5-5 și descalificare. Germanca are deja un loc în clasamentul profesionist, fiind locul 689 WTA. În plus, la doar 14 ani, ea a câștigat primul său titlu profesionist, W15 la Dublin. O competiție modestă, din cea mai joasă categorie a „Diviziei a Treia” a acestui sport, dar valoroasă pentru cineva atât de tânăr”, se mai arată pe Mundo Deportivo.

Ștefan Haită, la un pas de tabloul principal la Concord Iași Open. Alți șase români, învinși în calificări

stefan-haita,-la-un-pas-de-tabloul-principal-la-concord-iasi-open.-alti-sase-romani,-invinsi-in-calificari

Duminică au debutat calificările la Concord Iași Open – Powered by MET, turneu de categorie ATP Challenger 100 dotat cu premii totale de 160.680 de euro. În prima zi a calificărilor s-au disputat 11 partide, în care au fost angrenați și șapte jucători români. Ștefan Haită, în turul decisiv al calificărilor Dintre cei șapte reprezentanți ai țării noastre, doar Ștefan Horia Haită a reușit victoria și a avansat în turul decisiv al calificărilor. Ștefan Horia Haită (19 ani), favorit 11 în calificări, a câștigat duelul românesc cu tânărul Luca Marc (16 ani), scor 6-0, 6-0 și va juca luni pentru un loc pe tabloul principal cu cehul David Poljak (CZE). Luca Frunză, 17 ani, beneficiar al unui wild card, venit din precalificări, a fost învins de indianul Nitin Kumar Sinha, favorit 12, scor 6-4, 6-0, în timp ce Matei Partal, 17 ani, câștigătorul turneului de precalificări, a fost eliminat de algerianul Samir Hamza Reguig, favorit 8, scor 6-3, 6-1. Tot din precalificări a primit un wild card și Matei Vârbanciu, 19 ani, acesta fiind învins de favoritul 3, suedezul Olle Wallin, scor 6-0, 6-3. La rândul său, Daniel Uță, 19 ani, a cedat în primul tur al calificărilor în fața indianului Prajwal Dev, favorit 7, scor 6-2, 3-6, 2-6. Favorit 9 în calificări, Dragoș Nicolae Cazacu, 22 de ani, a părăsit și el competiția de la Iași, fiind eliminat de cehul Jiri Cizek, scor 7-6 (3), 6-1. Cazacu a condus cu 5-1 în primul set, dar cehul a revenit spectaculos și s-a impus în tie-break. Radu Papoe și Ștefan Paloși joacă luni în primul tur Luni, 6 iulie, sunt programate 11 meciuri la Concord Iași Open, cu începere de la ora 13.30. Șase sunt din turul decisiv al calificărilor, iar cinci din primul tur de simplu. Luni vor debuta în primul tur Radu Mihai Papoe (23 de ani, locul 358 ATP) și Ștefan Paloși (26 de ani, 411 ATP). Papoe îl va întâlni pe Lautaro Midon, din Argentina, locul 230 ATP, iar Paloși îl va întâlni pe cehul Zdenek Kolar, favorit 8, numărul 154 mondial, campion la Iași în 2021, la ediția a 2-a. Pe tabloul de simplu mai sunt trei români: Cezar Crețu (272 ATP), Filip Jianu (278 ATP) și Gabriel Ghețu (723 ATP). Șapte români pe tabloul de dublu Pe tabloul de dublu sunt șapte jucători români, trei din cele opt perechi prezente la start fiind sută la sută românești. Ieșeanul Cezar Crețu, campion în 2024 la dublu, alături de Bogdan Pavel, va concura anul acesta alături de Ștefan Paloși, cei doi urmând să joace în primul tur cu perechea indiană Prajwal Dev / Nitin Kumar Sinha. O altă pereche română, formată din Gabriel Ghețu și Ștefan Horia Haită, va întâlni în primul tur cuplul favorit 3 format din germanul Tim Ruehl și olandezul Mick Veldheer. În acest an, Bogdan Pavel va face pereche la dublu cu Alexandru Jecan, fiind favoriți 4, iar adversarii din primul tur vor fi indienii Vijay Sundar Prashanth și Ramkumar Ramanathan. Al șaptelea român de pe tabloul de dublu, Victor Vlad Cornea, va juca la Baza Sportivă Ciric alături de moldoveanul Radu Albot. Acesta din urmă a concurat și la simplu, în calificări, fiind favorit 2, dar a fost eliminat de brazilianul Marcelo Zormann. Turneul este prevăzut cu 100 de puncte ATP și are premii totale în valoare de 160.680 de euro. Directorul turneului de la Iași este Andrei Pavel, iar deținătorul licenței „Iași Open” este Andrei Oriță. După turneul masculin, în perioada 12-19 iulie se va desfășura la Iași WTA-ul 250 „UniCredit Iași Open”, directorul de concurs fiind Daniel Dobre. În primele trei zile ale turneului, duminică, luni și marți (5-7 iulie), intrarea va fi liberă, iar tichetele gratuite pot fi achiziționate de pe Entertix.ro. Pentru următoarele zile de concurs (8-12 iulie), iubitorii tenisului pot cumpăra bilete de pe platformele Entertix.ro și Iabilet.ro. De asemenea, la turneul feminin UniCredit Iași Open (12-19 iulie), intrarea în primele două zile (12-13 iulie) va fi liberă, iar tichetele gratuite vor fi achiziționate de pe Entertix.ro. Pentru următoarele zile de concurs (14-19 iulie), biletele pot fi cumpărate de pe Entertix.ro și Iabilet.ro. Rezultatele complete înregistrate duminică, 5 iulie, în primul tur al calificărilor [Alt] Marcelo Zormann (BRA) – [2] Radu Albot (MDA) 2-6, 6-1, 6-4 [3] Olle Wallin (SWE) vs [WC] Matei Vârbanciu (ROU) 6-0, 6-3 [4] Alex Marti Pujolras (ESP) – [Alt] Vijay Sundar Prashanth (IND) 6-2, 6-3 [7] S D Prajwal Dev (IND) – [Alt] Daniel Uță (ROU) 2-6, 6-3, 6-2 [8] Samir Hamza Reguig (ALG) – [WC] Matei Marius Partal (ROU) 6-3, 6-1 Jiri Cizek (CZE) vs [9] Dragoș Nicolae Cazacu (ROU) 7-6 (3), 6-1 [10] Maximilian Neuchrist (AUT) – [Alt] Ramkumar Ramanathan (IND) 6-4, 6-1 [11] Ștefan Horia Haită (ROU) – [WC] Luca Marc (ROU) 6-0, 6-0 [12] Nitin Kumar Sinha (IND) – [WC] Luca Frunză (ROU) 6-4, 6-0 [6] [Alt] Alexander Donski (BUL) – [Alt] Erik Grevelius (SWE) 6-2, 6-4 David Poljak (CZE) – [5] Alexander Binda (ITA) 5-7, 6-3, 6-4 Programul meciurilor de luni, 6 iulie Terenul Central – start 13:30 Qualifying Final – [1] Mathys Erhard (FRA) vs [12] Nitin Kumar Sinha (IND) Qualifying Final – David Poljak (CZE) vs [11] Stefan Horia Haita (ROU) Nu înainte de 18:00 [WC] Radu Mihai Papoe (ROU) vs Lautaro Midon (ARG) [WC] Stefan Palosi (ROU) vs [8] Zdenek Kolar (CZE) Terenul 5 – start 13:30 Qualifying Final – [4] Alex Marti Pujolras (ESP) vs [8] Samir Hamza Reguig (ALG) Qualifying Final – [6] [Alt] Alexander Donski (BUL) vs Jiri Cizek (CZE) Nu înainte de 16:30 [Alt] Maks Kasnikowski (POL) vs Federico Cina (ITA) Genaro Alberto Olivieri (ARG) vs Taro Daniel (JPN) Terenul 6 – start 13:30 Qualifying Final – [Alt] Marcelo Zormann (BRA) vs [7] S D Prajwal Dev (IND) Qualifying Final – [3] Olle Wallin (SWE) vs [10] Maximilian Neuchrist (AUT) Nu înainte de 16:30 Jerome Kym (SUI) vs [NG] Thomas Faurel (FRA) Meciurile din primul tur la dublu [1] Siddhant Banthia (IND) / Alexander Donski (BUL) vs Inigo Cervantes

CTP o face praf pe Aryna Sabalenka după ce Naomi Osaka a eliminat-o la Wimbledon

ctp-o-face-praf-pe-aryna-sabalenka-dupa-ce-naomi-osaka-a-eliminat-o-la-wimbledon

Liderul mondial în ierarhia WTA, Aryna Sabalenka (28 de ani), a fost eliminată de Naomi Osaka (28 de ani) în optimi la Wimbledon, iar CTP (69 de ani) nu are milă de jucătoarea din Belarus. Jucătoarea japoneză s-a impus în 90 de minute cu 6-2, 7-6 (2), iar CTP susține că s-a dovedit mai tare decât guițatul sălbatic al Arynei Sabalenka. CTP dă de pământ cu Aryna Sabalenka, după ce aceasta a fost învinsă de Naomi Osaka la Wimbledon Aflată în cel mai bun punct al carierei, după revenirea în tenisul profesionist, Osaka s-a calificat pentru prima dată în sferturi la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Șlem al anului. Și nu oricum, ci eliminând liderul mondial și principala favorită la competiția de pe iarba londoneză, belarusa Aryna Sabalenka. „Elegantă și tăcută ca o lebădă neagră, Naomi Osaka o învinge în 2 seturi pe urlătoarea Sabalenka! Tenisul s-a dovedit mai tare decât guițatul sălbatic!”, a transmis CTP pe facebook. Este prima victorie a japonezei în fața Arynei în 2026, după ce Sabalenka se impusese cu 6-2, 6-4 la Indian Wells, 6-7 (1), 6-3, 6-2 la Madrid și 7-5, 6-3 la Roland Garros. Interesant este că absolut toate partidele, inclusiv cea de la Wimbledon, s-au jucat în faza optimilor de finală. Ca un paradox, Naomi câștigase un singur meci cu Sabalenka, în 2018, la US Open. Ea s-a impus cu 6-3, 2-6, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală, evident. Datorită acestei victorii, jucătoarea japoneză a pus capăt seriei de 14 calificări consecutive ale Arynei în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Șlem. Este prima victorie pe Terenul central de la Wimbledon al jucătoarei japoneze În plus, este primul insucces al belarusei în numărul minim de seturi în ultimii 6 ani, la un turneu de Mare Șlem. Nu s-a mai întâmplat acest lucru de la ediția din 2020 a US Open. Atunci Aryna a fost învinsă în turul 2 de Victoria Azarenka cu 1-6, 3-6. De precizat că ea nu a participat la edițiile din 2022 și 2024 de la Wimbledon. Osaka a devenit a treia jucătoare japoneză care a ajuns în sferturile de finală de simplu de la Wimbledon, după Kimiko Date (1995, 1996) și Ai Sugiyama (2004). Va fi al șaselea sfert de finală de Mare Șlem din cariera sa și primul pe care nu îl joacă pe hard. Următoarea adversară este jucătoarea cehă Karolina Muchova. „A trecut mult timp de când nu m-am mai distrat atât de mult pe teren, iar să o fac aici înseamnă foarte mult. Am intrat în acest meci după ce pierdusem în fața ei de trei ori la rând, așa că a fost foarte nasol. Am vrut să mă bucur foarte mult că am avut ocazia să fac asta”, a spus Osaka în interviul ei de pe teren. Este prima ei victorie pe Terenul central de la Wimbledon. În 2017, 2018 și 2025 a ajuns în turul 3, în 2024 a jucat două meciuri în 2019 a fost eliminată la debut. De asemenea, în 2015 nu a trecut de calificări, fiind învinsă în primul tur de românca Sorana Cîrstea, cu 6-3, 1-6, 4-6.

Adevăratele motive pentru care Sorana Cîrstea și-a certat antrenorul

adevaratele-motive-pentru-care-sorana-cirstea-si-a-certat-antrenorul

Sorana Cîrstea a dezvăluit pentru Prosport cauzele conflictului cu Adrian Cruciat, antrenorul său, dar și pricina eliminării de la Wimbledon. Cîrstea a pierdut în turul trei la Wimbledon meciul cu Linda Noskova (locul 12 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-7 (9). De ce l-a certat Sorana Cîrstea pe Adrian Cruciat Setul secund al partidei cu Noskova, unul cu eficiența în joc prăbușită, a fost explicat de Sorana Cîrstea. „Am o accidentare la abdomen și a trebuit să schimb puțin serviciul. Am încercat să plasez mai mult decât să lovesc tare. A fost și vânt, care se schimba permanent. Am luptat cu tot ce am avut. Când ai minge de meci înseamnă că ai fost aproape. Nu este un sentiment plăcut și nu îl doresc nimănui” a spus Sorana pentru ProSport. Noskova a reechilibrat partida după un prim set în care românca a controlat meciul din turul 3 de la Wimbledon. Iritată că Noskova „i-a rupt ritmul câștigător” odată ce a plecat la vestiare imediat după primul set de unde a revenit fără a mai avea bandajul gros pe coapsa stângă, Sorana Cîrstea a răbufnit către antrenorul ei, Adrian Cruciat, căruia i s-a adresat direct: „Lasă-mă în pace, sunteți niște inutili toți!”. Din acel moment, Cruciat a încetat să i se mai adreseze Soranei și a renunțat să se mai sprijine de balustrada tribunei pentru a avea comunicare facilă cu Cîrstea. „Te-ai trezit acum…când a trebuit nu ai făcut-o” De la jumătatea setului secund până la sfârșitul meciului o singură dată a mai încercat Cruciat să îi dea sfaturi Soranei, dar aceasta l-a pus, instant la punct, adresându-i mesaj de respingere prin care îi reproșa că, în momentele critice ale partidei, nu a fost în stare să îi ofere indicații utile. „Te-ai trezit acum…când a trebuit nu ai făcut-o” a fost replica Soranei care l-a făcut, din nou, pe Cruciat să stea retras, complet și resemnat, lipit de speteaza scaunului din loja lui Cîrstea. Din acel moment, indicațiile s-au transformat în încurajări și bătăi din palme ale kinetoterapeutul Andrei Cristofor. Obișnuit cu scene mai dure (ca fost fotbalist la Rapid si membru al galeriei giuleștene precum și cu experiență din comportamentul similar al Simonei Halep din perioada în care a fost angajatul fostului lider WTA), Cristofor a comentat conflictul Sorana – Cruciat cu Mihnea, fratele Soranei, așezat chiar lângă el. După eliminarea de la Wimbledon, Sorana Cîrstea a vorbit și despre retragerea din tenis.

De ce a pierdut, de fapt, Sorana Cîrstea meciul cu Linda Noskova și a suferit o eliminare dramatică de la Wimbledon

de-ce-a-pierdut,-de-fapt,-sorana-cirstea-meciul-cu-linda-noskova-si-a-suferit-o-eliminare-dramatica-de-la-wimbledon

Un meci halucinant jucat de Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 18 WTA) cu Linda Noskova (21 de ani, locul 12 WTA) în turul trei la Wimbledon. Românca a cedat cu scorul de 6-2, 3-6, 6-7 (9). Contrar scorului duelului pierdut dramatic de Cîrstea, datele scot la iveală detalii microscopice unde s-a făcut și s-a desfăcut echilibrul jocului cu Noskova. Datele reci care arată de ce Sorana Cîrstea a pierdut partida cu Linda Noskova „Sori” a avut minge de meci, dar în cele din urmă a cedat, meciul durând două ore şi 18 minute. Pentru performanța sa de la Wimbledon, Sorana Cîrstea a câștigat 215.000 de euro și 130 puncte WTA. 1. Unde s-a salvat și unde s-a pierdut? Mitul mingilor de meci răsturnat de cifre: * Cine a salvat de fapt? Sorana a anulat 3 mingi de meci, în timp ce Nosková a salvat doar 1 punct de meci. * Unde s-a pierdut în setul decisiv: Sorana a fost mai eficientă în punctele de maximă presiune. La capitolul “puncte de agresivitate” (Pressure Points Won), Sorana a avut un procentaj remarcabil de 59% (10/17), în timp ce cehoaica a strâns doar 41% (7/17). Totuși, Nosková a compensat prin execuții în forță și control al efectelor în momentele neutre ale tie-break-ului pe parcursul căruia Cîrstea a anihilat cu mingii mai puțin lungi și defensive. 2. Ce a făcut diferența? Ofensiva sufocantă la fileu sau din interiorul terenului combinat cu execuțiile razante ale cehoaicei Nosková și-a asumat un rol mult mai proactiv, refuzând să o lase pe Sorana să dicteze: * Asaltul la fileu: Noskova a urcat la fileu sau a profitat de mingiile mai puțin lungi ale lui Cîrstea ca să fie un autentic tăvălug: 70% puncte câștigate la fileu (14/20) spre deosebire de Sorana, care a rămas blocată pe linia de fund, având doar 48% (12/25); * Explozia execuțiilor cehoaicei de pe lovitura de dreapta: Nosková a dezlănțuit 21 de “lovituri câștigătoare” de pe forehand (comparativ 11 ale Soranei) și 10 de pe backhand (față de 6). Cehoaica a riscat totul, încheind cu un total de 34 de “lovituri câștigătoare”. * Deși Nosková a făcut enorm de multe greșeli neforțate (49 comparativ cu cele 26 ale Soranei) presiunea constantă pe care a pus-o cu execuții plate, în forță care au făcut ca mingea să aibă o detentă minimă și dificil de controlat și plasat, a sufocat-o pe româncă în game-urile din setul decisiv. 3. Ce i-a lipsit Soranei? Eficiența pe “primul serviciu” dar cu un paradox statistic decupat dintr-un meci în care Sorana: * A servit nu mai puțin de 12 ași * A comis o singură dublă greșeală (1%) și a avut o frecvență excelentă a primei mingi, 68% *Marea problemă: Odată ce mingea returnată de Nosková, Sorana a câștigat doar 59% din punctele jucate pe “primul serviciu”. Prin comparație, Nosková, deși a băgat mai puține prime mingi în teren (64%), a fructificat 66% dintre ele. Românca a fost vulnerabilă pe returul lung al cehoaicei și mai ales pe a doua minge a serviciului. 4. Cheia unui duel de un dramatism rar întâlnit: o partidă câștigată de cine a luat mai puține game-uri ! Meciul a fost de un echilibru matematic care a sfidat logica, parțial: *Sorana a câștigat mai multe game-uri în total: 52% (15 din 29) spre deosebire de Nosková, care a câștigat doar 48% (14 din 29). * Totuși, în tenis contează când câștigi punctele. Sorana, la un pas de o performanță unică în carieră Noskova a avut un „Dominance Ratio” de 1.04 pentru că, per total, a adunat 107 puncte față de cele 103 ale Soranei. A fost un meci de uzură psihologică în care Sorana a jucat mai curat, mai îngrijit și a returnat mai bine (a convertit 63% din mingile de break, adică 5 din 8), însă Noskova a supraviețuit prin forța brută a atacurilor din preajma fileului și prin forehand-ul lipsit de efect pronunțat într-un tie-break pe ambele l-au scăpat de sub control (11-9). A fost o partidă în care Sorana a fost la doar o minge distanță de o victorie uriașă și o performanță unică în cariera ei, optimi de finală la Wimbledon.

Sorana Cîrstea a vorbit despre retragerea din tenis după eliminarea de la Wimbledon

sorana-cirstea-a-vorbit-despre-retragerea-din-tenis-dupa-eliminarea-de-la-wimbledon

Sorana Cîrstea a oferit o reacție emoționantă după eliminarea dramatică din turul al treilea de la Wimbledon.  Jucătoarea română a fost la un singur punct de calificarea în optimile de finală, însă Linda Noskova a salvat mingea de meci și s-a impus la capătul unei confruntări extrem de echilibrate. Sportiva din Cehia a câștigat (2-6, 6-3, 7-5) după un tie-break încheiat cu 11-9. Sorana Cîrstea a recunoscut că înfrângerea este greu de acceptat, mai ales după ce a fost atât de aproape de victorie. „Din păcate, uneori sportul nu este corect. Astăzi s-a jucat la o minge. Am avut minge de meci, au fost multe momente importante, dar, per total, a fost un meci extrem de bun și un nivel foarte ridicat din partea amândurora. Din păcate, nu s-a terminat bine pentru mine și este normal să doară. Am avut și minge de meci, dar acesta este sportul. Mergem înainte”, a declarat Sorana Cîrstea pentru ProSport. Românca a dezvăluit că a evoluat și cu o problemă medicală. O accidentare la abdomen a obligat-o să își modifice serviciul și să încerce să compenseze prin plasament. „Am o accidentare la abdomen și a trebuit să schimb puțin serviciul. Am încercat să plasez mai mult decât să lovesc tare. A fost și vânt, care se schimba permanent. Am luptat cu tot ce am avut. Când ai minge de meci înseamnă că ai fost aproape. Nu este un sentiment plăcut și nu îl doresc nimănui”, a explicat sportiva. Ce reprezintă Wimbledon pentru Sorana Cîrstea Sorana a vorbit și despre apropierea retragerii. La 36 de ani, aceasta încearcă să se bucure cât mai mult de atmosfera marilor turnee și de sprijinul publicului, cel puțin până la finalul anului când se va retrage. „A fost o atmosferă extraordinară. Am vrut să câștig și pentru suporteri. Când mi-au scandat numele, simțeam că pot să joc oricât. Wimbledon înseamnă multă istorie. Este un Grand Slam special, un eveniment atipic, unde simți istoria. Sunt foarte bucuroasă că am jucat aici și că am putut arăta un nivel bun pe o suprafață pe care nu mă simt mereu în largul meu”, a spus Cîrstea. „Îmi vor lipsi emoțiile după ce mă voi retrage. Multe lucruri îmi vor lipsi și încerc să mă bucur cât mai mult de ele”, a adăugat românca. Pentru parcursul de la Wimbledon, Sorana Cîrstea a obținut 215.000 de euro și 130 de puncte WTA. O calificare în optimile de finală i-ar fi adus un premiu de 350.000 de euro.

Aryna Sabalenka a recunoscut ce a simțit în meciul cu controversata Jelena Ostapenko de la Wimbledon

aryna-sabalenka-a-recunoscut-ce-a-simtit-in-meciul-cu-controversata-jelena-ostapenko-de-la-wimbledon

Aryna Sabalenka a avut viață grea cu Jelena Ostapenko la Wimbledon și a recunoscut că a fost înspăimântător să confrunte sportiva letonă. Liderul mondial WTA nu a avut deloc o misiune ușoară în turul doi la Wimbledon. A confruntat-o pe Jelena Ostapenko (29 de ani, 10 WTA) și pe tot parcursul meciului cele două sportive au avut schimburi de lovituri puternice. Sabalenka și-a putut păstra calmul și a obținut victoria în două seturi identice, 6-4, 6-4. Jelena Ostapenko îi dă „teroare” liderului mondial la fiecare meci: „E înfricoșătoare” A fost un meci plin de forță între Jelena Ostapenko și Aryna Sabalenka. Sunt două sportive recunoscute pentru loviturile în forță cu care își chinuie adversarele, doar că de această dată au avut duel direct, iar pentru Sabalenka a fost un adevărat coșmar să aibă parte de propriul „tratament”. Întrebată cum e să joace împotriva unei adversare care are aceeași forță, Sabalenka a spus că  „e înfricoșător. Știi, e chiar înfricoșător.” Aryna Sabalenka after beating Jelena Ostapenko at Wimbledon “What’s it like to play someone who hits with such equal power to yourself but is equally as feisty?” Aryna: “Yeah, that’s scary. You know, that’s really scary.” 😭😭😭😭😭 pic.twitter.com/D5XQwyu6fE — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) July 3, 2026 Cele două sportive s-au duelat de cinci ori, Sabalenka conducând cu scorul de 4-1, la general în fața fostei campioane de la French Open. În optimi, Aryna Sabalenka va da piept cu Naomi Osaka (28 de ani, 14 WTA). Va fi a patra confruntare dintre cele două doar în acest an, de fiecare dată încheiate cu victoria liderului mondial. Va fi un meci dificil pentru Sabalenka deoarece Osaka are un palmares de invidiat pe iarbă în acest sezon, 7 victorii în 8 meciuri. „Un meci foarte tare. Sunt gata să intru în luptă. Sunt gata să lupt și să fac tot ce este necesar pentru a trece peste acest duel”, a prefațat Sabalenka următorul duel cu Osaka. Sabalenka e în căutarea primului succes pe iarbă din carieră. Va fi a 20-a sa prezență în optimile de finală la un turneu de Grand Slam, iar pentru a patra oară va fi la Wimbledon, turneu în care a mai ajuns doar până în semifinale. Bielorusa a ajuns la 36 de victorii în cadrul turneelor de Grand Slam, la egalitate cu Billie Jean King, pe locul 9 all-time. Și lupta pentru locul 1 mondial e în avantaj pentru Sabalenka după eșecul surprinzător al Igăi Swiatek în fața Alexandrei Eala. De asemenea, Elena Rybakina a cedat în fața Elisei Mertens și a ratat șansa de a se apropia de liderul mondial.

Sorana Cîrstea se pregătește de al cincilea duel din 2026 cu Linda Noskova, la Wimbledon! Avancronica celui mai important meci direct

sorana-cirstea-se-pregateste-de-al-cincilea-duel-din-2026-cu-linda-noskova,-la-wimbledon!-avancronica-celui-mai-important-meci-direct

„Aș vrea să încerc și alte adversare. În viața mea nu am jucat de cinci ori cu aceeași adversară în primele șase luni ale unui sezon.” — Sorana Cîrstea. Rareori o avancronică începe cu un zâmbet. Sorana a glumit dar în spatele ironiei se ascunde o realitate neobișnuită: în doar șase luni, Linda Nosková a devenit adversara pe care o cunoaște cel mai bine din circuit. Nu mai există surprize. Există doar ajustări. Acesta nu mai este un meci de cunoaștere, ci unul de adaptare. La cea mai rară suprafață de joc din tenisul mondial: iarba de la Wimbledon, pe un teren 3 al cărei fundație din cenușă datează de mai bine de un veac. Dacă privim ultimele patru săptămâni trăind încă din emoțiile sfertului de finală de la Roland Garros, există două Sorane. Prima este cea de la începutul sezonului de iarbă. A doua este cea care joacă la Wimbledon pe același tip de gazon ca la Queen’s, unde a câștigat singurul meci pregătitor înaintea ultimului ei dans la „All England Lawn Tennis & Croquet Club”. Accidentarea suferită în duelul pierdut cu Emma Răducanu la Queen’s Club Championships a obligat-o să se retragă din ultimele două turnee pregătitoare. La prima vedere pare un handicap atâta timp cât Sorana nu câștigase pană în acest sezon niciun meci pe iarbă în ultimele două sezoane. Poate fi însă și un avantaj. Cîrstea poate izbuti cea mai tare victorie a ei pe iarbă după ce a bătut-o pe Na Li, locul 11 mondial, într-un 2012 când chinezoaica ratase să își apere titlul la French Open. Fără set pierdut la Wimbledon, marea întrebare nu este condiția fizică ci dacă organismul Soranei rezistă unei lupte de peste două ore cu un număr 12 WTA care a câștigat patru din ultimele cinci meciuri cu adversare din Top 20. Învinsă de Gabriela Ruse la Bod Homburg, imediat după ce cucerise titlul WTA 500 de la Berlin, Noskova  are o eficiență teribilă cu „serviciul” pe iarbă iar cu lovitura de dreapta contabilizează „puncte câștigătoare”.  Avantajul ei este continuitatea. Nu vine după accidentări. Nu a avut întreruperi. Are de apărat optimi la Wimbledon unde la ediția trecută a căpătat certitudinea că știe exact ce îi funcționează pe această suprafață. Întâlnirile directe Cîrstea – Noskova nu mai sunt dueluri obișnuite când atât de dese dispute, 4 într-o jumătate de sezon, devin o partidă de șah. La Wimbledon nu mai contează cine decriptează jocul adversarei pentru că fiecare meci a eliminat câte un element de surpriză. Avantajul psihologic este greu de separat. Nosková știe că îi va fi peste putință să aibă control câtă vreme Soranei îi intră dreapta trasă cu rigla la milimetri peste fileu. poate rezista ritmului Soranei. Cîrstea este conștientă că al doilea retur îi garantează un prim set crucial care cântărește enorm nu numai pe tabelă. Ci în planul tactic. Pe iarba de la Wimbledon und zona liniei de fund este deja tocită iar mingea sare ca pe zgură. Pe iarbă, biomecanica româncei devine mai compactă: • centru de greutate coborât înaintea returului; • pași de ajustare mai mici; • retragere a rachetei (backswing) scurtată pe primul retur unde reacția este instinctivă; • serviciu cu lansare puțin mai joasă pentru un contact mai rapid; • slice de rever utilizat frecvent pentru a păstra mingea foarte jos. Pentru Sorana, iarba nu înseamnă putere ci economie de mișcare împotriva unei cehoaice ale cariera execuții pleacă foarte devreme după impact. Noskova produce o viteză impresionantă fără gesturi ample iar gazonul amplifică această accelerare. De aceea adversarele au impresia că mingea vine cu o fracțiune de secundă mai repede. Cheile tactice Cîrstea știe că: 1.⁠ ⁠Forehand-ul Inside-Out (dreapta lovită de pe partea de rever) rămâne arma cu care o poate domina pe Noskova. Dacă Sorana o poate forța pe cehoaică să lovească reverul în criză de timp și pe săritură joasă nu are cum să piardă. poate împinge backhand-ul cehoaicei în alergare, începe să controleze schimbul. 2.⁠ ⁠Atac imediat pe al doilea retur: serviciul 2 al Lindei este suficient de rapid încât să nu poată fi pasiv. Sorana trebuie să intre în teren. Nu să aștepte mingea ci să o lovească din urcare ca să folosească energia unei direcționări departe de poziționarea în teren a cehoaicei. 3.⁠ ⁠Variație Nosková adoră ritmul. Sorana trebuie să-l distrugă. Slice. Schimbări de înălțime. Lovituri cu intensitate diferită. Toate sunt arme. 4.⁠ ⁠Primele patru lovituri Pe iarbă, schimburile lungi sunt rare. Meciul se decide foarte des în: • serviciu; • retur; • prima lovitură; • a doua execuție. Exact ce știe mai bine Sorana să facă. Acolo trebuie câștigată inițiativa. Nosková va încerca exact opusul. • multe servicii către exterior; • lovituri plate pe centru; • ritm foarte intens; • foarte puține mingi înalte; • schimburi terminate în maximum cinci lovituri. Obiectivul cehoaicei este simplu: să nu permită Soranei să construiască. Unde poate ceda fiecare: Cîrstea Dacă primul serviciu scade sub aproximativ 65%, presiunea pe al doilea serviciu crește enorm. În plus, dacă este împinsă prea mult în defensivă, forehand-ul începe să piardă lungime. Nosková Există două vulnerabilități. Prima: deplasarea laterală atunci când este scoasă foarte mult din teren. A doua: răbdarea. Dacă schimburile depășesc opt-zece lovituri, începe să riște mai mult. Sorana trebuie să transforme această tendință într-o armă. Factorul mental Acesta este poate primul lor duel în care experiența poate cântări mai mult decât tenisul. Sorana a trecut prin sute de meciuri importante. Știe cum se gestionează un tur trei la Wimbledon chiar dacă nu a câștigat niciunul. Nosková joacă fără complexe. Dar experiența în astfel de momente încă se construiește. Prognoză argumentată Cîrstea – Noskova nu pare un meci care va produce multe break-uri. Serviciul va avea o importanță uriașă. Este foarte probabil să vedem cel puțin un tie-break. Dacă Sorana reușește să varieze ritmul și să folosească inteligent forehand-ul inside-out, experiența ei tactică poate înclina balanța. Dacă însă Nosková transformă partida într-un duel de putere și păstrează un procent ridicat la primul serviciu, avantajul se mută spre cehoaică. Scenariul cel mai