Americanii vor să prezinte povestea unei românce pe Netflix: Își are locul într-un documentar!”

Povestea Soranei Cîrstea (35 de ani) i-a impresionat pe jurnaliștii americani, care consideră că viața româncei ar merita transpusă într-un documentar pe platforma Netflix. Publicațiile din Statele Unite remarcă transformarea spectaculoasă a sportivei din Târgoviște, stabilită la Dubai, care a reușit o revenire de senzație după o perioadă dificilă. În prima parte a sezonului, Sorana se afla la un pas de a părăsi Top 200 WTA, însă acum a urcat până pe locul 45 mondial, practicând un tenis solid și spectaculos. Într-un articol eveniment, americanii au încercat să descifreze secretul succesului Soranei, mergând până la a propune ca povestea ei de viață să fie ecranizată pe Netflix. Site-ul Tennisuptodate.com i-a dedicat un material amplu Soranei Cîrstea, sportivă care a găsit un echilibru perfect între carieră și viață personală. „Sori”, proaspăt calificată în sferturile turneului de la Hong Kong, este sprijinită constant de Ion Țiriac Jr., partenerul ei de viață și cel care i-a fost alături în momentele grele: „Este octombrie în Hong Kong, iar Sorana Cîrstea este încă aici. Încă joacă. Încă mai câștigă. Și, cumva, la 35 de ani, s-ar putea să joace cel mai bun tenis din viața ei. În momentul scrierii acestui articol, Cîrstea este calificată în optimi la Hong Kong (n.r. – între timp, Sorana a acces în sferturi). Nu este un lucru care să atragă atenția în sine, dar ceea ce îl face remarcabil este parcursul mai larg al anului ei. A început să să se apropie de locul 200 în clasament în 2025. Astăzi, e pe locul 44 în clasamentul LIVE. Nu este o greșeală de scriere. Patruzeci și patru. Pentru majoritatea profesioniștilor, acest tip de revenire își are locul într-un documentar Netflix, nu pe site-ul oficial WTA. E revenirea pe care nimeni nu a comandat-o, dar pe care toată lumea ar trebui să o aprecieze. Ceea ce face ca această revenire să fie atât de interesantă este că nimeni nu a cerut-o cu adevărat. Cîrstea există dintotdeauna. A devenit profesionistă înainte ca majoritatea jucătoarelor din top 10 de astăzi să aibă smartphone-uri. A fost un fenomen în adolescență, o femeie în călătoria ei, o favorită și, ocazional, jucătoarea care elimină o vedetă și apoi pierde în liniște din runda următoare. Dar a doua jumătate a anului 2025 a fost semnificativ diferită. Performanța ei la Cleveland a fost ceva special. Nu a fost vorba doar de faptul că a câștigat titlul, ci și de modul în care a reușit asta. Raliuri puternice de la linia de fund, retururi precise și o aură de compoziție care părea complet nouă. Cîrstea nu arăta ca cineva care așteaptă o ultimă lovitură. Arăta ca cineva eliberat, în sfârșit, de așteptări. Ce s-a schimbat? Este tentant să arăți un factor extern. Un antrenor nou. O rachetă nouă. O dietă nouă, un câine sau o aplicație de mindfulness nouă. Dar urmăriți-o pe marginea terenului și vă veți da seama că transformarea este în mare parte internă. Am văzut-o antrenându-se în persoană. Nu este mare, poate 170 de centimetri, dar se comportă ca și cum ar fi mult mai mare. Există o densitate în energia ei, o sfidare tăcută în modul în care se resetează între puncte. Ceea ce iese cu adevărat la iveală este tăria ei de caracter. Constă în modul în care gestionează deciziile greșite. Cum refuză să renunțe după un set pierdut. Cum se poate uita la boxa ei, cum poate respira repede și o poate lua de la capăt ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Într-un sport care venerează perfecțiunea, Cîrstea radiază umanitate”, sunt cuvintele mari folosite de jurnaliștii americani la adresa Soranei Cîrstea. „Sorana Cîrstea îmbătrânește diferit” Aceștia au continuat să vorbească la superlativ despre româncă: „Mai există un alt aspect aici: vârsta. La 35 de ani, ar trebui să se relaxeze. Toate adversarele sunt devin mai tinere, mai rapide, mai axate pe analiză. Dar tenisul în 2025 este o cu totul altă poveste. Granițele dintre apogeul fizic și relevanța competitivă au devenit estompate. Venus și Serena au redefinit longevitatea. Wozniacki s-a întors din maternitate dând lovituri ca și cum nu ar fi plecat niciodată. Și acum o avem pe Cîrstea, demonstrând că un deceniu de experiență poate depăși precizia algoritmică a adversarelor de douăzeci și ceva de ani. Adevărul este că jucătoare precum Cîrstea îmbătrânesc diferit pentru că au învățat să fie selective. Nu urmărește fiecare turneu sau fiecare punct. Joacă mai inteligent, nu mai dur, e strategică în programarea sa, răbdătoare în selecția loviturilor. Nu mai luptă împotriva jocului; colaborează cu el.cRevenirile în tenis nu sunt niciodată doar fizice. Sunt acțiuni psihologice. Cea mai grea parte nu este să învingi adversarele, ci să te convingi că merită încă să încerci. De aceea, ceea ce face Sorana pare subtil revoluționar. În timp ce multe jucătoare de vârsta ei s-au orientat către cabine de comentariu sau posturi de antrenorat, Cîrstea încă se luptă pe hard și zgură, adesea departe de lumina reflectoarelor. Nu este aici pentru nostalgie. Este aici pentru că încă mai crede că poate câștiga. Și anul acesta, a dovedit asta. Să micșorăm imaginea. În martie, clasamentul ei se apropia de locul 200. Acesta este echivalentul purgatoriului în tenis – suficient de bun pentru a se califica la unele evenimente de nivel foarte scăzut, dar nu suficient de bun pentru a intra direct în cele mai importante. De acolo, a acumulat victorii împotriva unor jucătoare de rang superior, s-a adaptat la diferite suprafețe și a construit o linie statistică greu de ignorat”, mai scrie sursa citată.
Sorana Cîrstea, așa cum nu a mai fost văzută! Ce gest a putut face la antrenament

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 45 WTA) a recurs la un gest mai puțin obișnuit pentru o jucătoare de top, în timpul antrenamentului efectuat înaintea sferturilor de finală de la Hong Kong. Ploaia torențială a udat serios terenurile de la Hong Kong, făcând pentru Sorana Cîrstea imposibilă desfășurarea sesiunii de antrenament în condiții normale. În loc să aștepte ajutorul organizatorilor, Sorana a decis să se descurce singură și a trecut „la munca de jos”, punând mâna pe mop pentru a usca suprafața de joc. Sorana Cîrstea a luat mopul și a șters terenul de apă, iar faptul că nu a fost ajutată de organizatori nu a părut să o deranjeze: „Face parte din job”, a spus Sorana, cu autoironie, într-o postare pe Instagram. Româncei i s-a alăturat și grecoaica Maria Sakkari, care i-a fost parteneră de pregătire Soranei Cîrstea, iar cele două au glumit în timp ce munceau cot la cot pentru curățarea terenului. Gestul Soranei Cîrstea a stârnit simpatia fanilor, care au apreciat modestia jucătoarei române. Ea urmează să lupte vineri, în jurul orei 14:00, pentru calificarea în semifinalele turneului dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Victorii spectaculoase pentru Sorana Cîrstea la Hong Kong Sorana Cîrstea are un parcurs excelent la Hong Kong, învingându-le pe Dalma Galfi (Ungaria, 96 WTA), scor 7-5, 6-3 în primul tur, și Ajla Tomljanovic (Australia, 86 WTA), scor 4-6, 6-4, 6-3 în optimile de finală. „Un meci foarte greu. Mi-e foarte bună prietenă, nu e ușor să joci împotriva cuiva de care ești foarte apropiat. Mă bucură victoria, dar îmi pare rău ca a trebuit să joc împotriva ei. Nu a fost ușor să trec peste faptul că am jucat foarte bine, dar am pierdut primul set. Serviciul m-a ajutat în momentele dificile. N-a fost ușor să revin. Sunt pentru prima oară aici, mă bucur că pot juca împotriva oamenilor de aici, ne-au susținut pe amândouă. Atmosfera a fost extraordinară astăzi, sunt încântată că pot juca la Hong Kong”, a declarat Sorana Cîrstea după calificarea în sferturi la Hong Kong.
Cine este femeia care a ajutat-o pe Simona Halep să revină în lumea bună a tenisulu, deși toți i-au întors spatele
Simona Halep (34 de ani) a primit o șansă nesperată de a reveni în prim-planul tenisului mondial, de acolo de unde campioana tenisului românesc se aștepta mai puțin. O fostă rivală din circuitul WTA a ajutat-o pe Simona Halep să se întoarcă oficial în lumea tenisului, în calitate de ambasadoare a Turneului Campioanelor de la Riad (1-8 noiembrie). Deși toți i-au întors spatele după ce a fost prinsă în scandalul de dopaj, Halep a fost recompensată acum cu o funcție importantă de către Garbine Muguruza (32 de ani), directoarea Turneului Campioanelor. Cu toate că au jucat multe meciuri tensionate în carieră una împotriva celeilalte, Garbine Muguruza dă dovadă de caracter, oferindu-i Simonei Halep o funcție onorantă. Din postura de directoare a Turneului Campioanelor, fosta jucătoare din Spania a decis ca Halep să ocupe funcția de ambasadoare a ediției din acest an, alături de însăși Muguruza, Angelique Kerber și Ons Jabeur. În cadrul activităților de promovare a turneului, Simona Halep va răspunde întrebărilor grupului, va semna mingi și se va fotografia cu fanii, întâlnirile făcând parte dintr-o experiență exclusivă din culisele Turneului Campioanelor: „Șansa ta de a întâlni jucătoarele este aici! Nu rata sesiunile exclusive de Meet & Greet”, a fost mesajul organizatorilor. Această colaborare marchează prima acțiune oficială a Simonei Halep în tenis de la retragerea sa din februarie, când a decis să pună capăt carierei după scandalul de dopaj care i-a zdruncinat imaginea. În vară, Halep a fost prezentă la Wimbledon, dar doar în calitate de spectatoare. Deși a fost marginalizată de mulți în perioada dificilă prin care a trecut, Halep se reîntoarce acum în lumea tenisului, într-un rol care confirmă respectul de care ar trebui să se bucure în circuitul WTA. Garbine Muguruza, directoarea Turneului Campioanelor, are o relație specială cu România Garbine Muguruza are o legătură specială cu România, țară de care s-a simțit întotdeauna atrasă. Fosta campioană de Grand Slam a descoperit frumusețile României încă din adolescență, atunci când a venit pentru prima dată aici, la vârsta de doar 15 ani. La începuturile carierei, Muguruza a participat la mai multe turnee ITF desfășurate la Balș și Hunedoara, ocazie cu care a descoperit tradițiile locale și peisajele pitorești ale țării noastre. De-a lungul anilor, Muguruza a rămas apropiată de România și datorită cele mai bune prietene ale sale, Ilinca, o tânără româncă pe care a cunoscut-o la Academia de Tenis Bruguera, din apropierea Barcelonei. Prietenia lor a rezistat în timp, cele două păstrând o legătură strânsă și astăzi. „Mulțumesc, România! Întotdeauna atât de primitoare!”, a scris Muguruza pe rețelele de socializare, în urmă cu câțiva ani, când a făcut vizită la o fermă de animale din județul Brașov. La fel ca și Simona Halep, Garbine Muguruza deține două titluri de Grand Slam în palmares, cucerite la Roland Garros și Wimbledon.
O vedetă din WTA s-a dezbrăcat de caracter când a auzit ce a putut spune comentatorul TV despre ea
Caroline Wozniacki (35 de ani), vedeta tenisului mondial, a reacționat dur după ce comentatorul postului danez TV 2, Peter Bastiansen, a criticat atitudinea fostei campioane de la Australian Open. Declarațiile au fost preluate într-un articol care a scos-o din sărite pe Wozniacki. Concret, Bastiansen a pus-o la zid pe jucătoarea de tenis deoarece aceasta nu a anunțat încă dacă a decis să se retragă definitiv din activitate sau dacă își continuă cariera, după ce a devenit mamă pentru a treia oară. Comentatorul nu a menajat-o deloc pe Wozniacki, folosind cuvântul „neprofesionistă” în legătură cu lipsa de comunicare a lui Wozniacki și afirmând că „ar fi o parodie” dacă aceasta ar reveni în circuit. Tocmai aceste remarci au determinat-o pe Caroline Wozniacki să răspundă public, printr-o postare pe Instagram, adresată publicației B.T.: „De mai bine de 20 de ani, Peter Bastiansen m-a hărțuit și m-a atacat personal în presă, vorbind despre lucruri pe care nu le înțelege. Peter, ești un clovn, iar ca așa-zis ‘expert în tenis’ ar trebui să cunoști regulile. Poate fi greu să le ții minte atunci când nu ai jucat niciodată la un nivel înalt”, a scris Wozniacki. Fosta rivală a Simonei Halep și-a continuat tirada: „Am un clasament înghețat, pe locul 71 mondial, ceea ce înseamnă că nu am nevoie de wild card-uri pentru a participa la marile turnee. După mulți ani de antrenamente grele și tenis de top, am dreptul să fac ceea ce este mai bine pentru familia mea. Nu înțeleg de ce TV 2, B.T. și alte publicații continuă să-i folosească declarațiile, când există în Danemarca mulți alți experți mult mai buni”, a afirmat Caroline. Reporterii danezi au luat ulterior legătura cu Peter Bastiansen, care însă nu a dorit să comenteze prea mult atacul dur al sportivei: „Nu vreau să intru într-un război al declarațiilor. Am spus ce am avut de spus, acum ea răspunde, și e dreptul ei”, a afirmat el, conform Daily Express. Caroline Wozniacki a disputat ultimul său meci oficial la US Open 2024, pierzând în turul al patrulea.
Sorana Cîrstea, surprinsă alături de fostul om de încredere al Simonei Halep: l-a angajat în secret!
Sorana Cîrstea (45 WTA) a surprins lumea tenisului la turneul WTA 250 de la Hong Kong, acolo unde a acces în sferturile de finală după o victorie muncită, 4-6, 6-4, 6-3 cu Ajla Tomljanovic (Australia, 86 WTA). Pe lângă calificarea obținută, românca a atras atenția și printr-o mișcare neașteptată în staff. Sorana Cîrstea l-a angajat pe antrenorul Artemon Apostu-Efremov, cel care a colaborat cu Simona Halep, fost lider WTA, într-o perioada extrem de importantă a carierei sale. Mutarea a fost făcută în secret, ținând cont că Sorana nu a anunțat că va lucra cu Artemon. Cei doi au apărut împreună săptămâna aceasta, la turneul de la Hong Kong. Sorana Cîrstea l-a angajat în secret pe fostul om de încredere al Simonei Halep: cum au fost surprinși la Hong Kong, după calificarea în sferturi. Mutarea făcută de Sorana Cîrstea a fost ușor de realizat, prin prisma faptului că Artemon Apostu-Efremov s-a implicat în mai multe proiecte comune cu Adrian Cruciat, cel care a pregătit-o mulți ani pe „Sori”. După victoria reușită miercuri, în fața Ajlei Tomljanovic, românca a postat un filmuleț în care apare alături de „Arti”, semn că îi este recunoscătoare pentru sfaturile oferite la meciul contra australiencei. Astfel, aventura continuă pe Sorana Cîrstea și Artemon Apostu-Efremov la turneul dotat cu premii în valoare totală de 275.094 de dolari. Pentru un loc în careul de ași, Cîrstea se va duela vineri dimineață cu Leylah Fernandez (Canada, 22 WTA), a doua favorită a competiției. Sorana are statut de cap de serie 7, fiind acceptată pe tabloul principal grație unui wild card. Apostu-Efremov, noul antrenor al Soranei Cîrstea, a mai colaborat pentru o scurtă perioadă cu jucătoarea din Târgoviște în 2022, el lucrând mai mulți ani cu Irina Begu. Dar cea mai cunoscută colaborare a sa rămâne cea cu Simonei Halep. Artemon i-a ținut locul lui Darren Cahill la diverse turnee, atunci când australianul nu o putea însoți pe „Simo” în circuit. Artemon Apostu-Efremov, surprins atunci când Simona Halep a renunțat la serviciile sale: „Nu pot găsi un motiv evident” Colaborarea dintre Simona Halep și Artemon Apostu Efremov s-a întrerupt brusc, spre surprinderea tehnicianului, care a afirmat că ruptura s-a produs fără un motiv clar: „Nu pot găsi un motiv evident, ci mai degrabă este o colaborare care a ajuns la sfârșit, după multe provocări legate atât de programul competițional, cât și de restricții legate de pandemie. O colaborare cu un jucător de asemenea calibru este o experiență fenomenală și sper să fi reușit să o învăț atât de multe pe cât am învățat eu fiind în această echipă. Darren este un mare antrenor și să îl am alături a fost o inspirație majoră”, a explicat Artemon Apostu-Efremov după despărțirea de Simona Halep, la AS.ro Live.
Spaniolii au văzut ce a spus jucătoarea care și-a pus silicoane despre sânii Simonei Halep și au reacționat: Așa se apără de critici
Simona Halep, cunoscută pentru dedicarea pe terenul de tenis, a trecut și printr-o operație de micșorare a sânilor. Océane Dodin, o jucătoare de tenis franceză, a ales să își mărească sânii și a discutat despre cazul româncei. Atenția presei din Spania s-a îndreptat spre Océane Dodin. Sportiva de 29 de ani a ales să își mărească sânii, nu să-i micșoreze, așa cum a procedat Simona Halep în urmă cu 16 ani. O jucătoare de tenis care și-a mărit sânii a discutat despre operația Simonei Halep Océane Dodin a fost criticată pentru decizia de a-și mari sânii, deși se află încă în activitate. Sportiva născută la Lille a fost avertizată că „nu va putea juca” optim după această intervenție. „E ca și cum aș avea pepeni verzi.. Nu sunt mici și nu mă deranjează când joc”, a spus Océane Dodin, cu privire la operația pe care a ales-o. Jucătoarea din Hexagon a făcut o paralelă cu Simona Halep. „Erau foarte mari, foarte mari. Asta o încurca”, a spus Océane Dodin despre decizia Simonei, luată în anul 2009, conform Marca. Simona Halep: „Am făcut-o pentru tenis” La vârsta de 18 ani, Simona Halep a luat decizia de a își micșora sânii. Sportiva a spus în urmă cu câțiva ani că se simțea incomodată pe teren de greutatea lor. Principala motivație a româncei de a apela la o astfel de intervenție a fost dorința de a performa în tenis. „Când am făcut-o, am făcut-o pentru tenis. Poate faptul că am făcut-o a fost important pentru unde am ajuns astăzi. Însă nu simt că m-am sacrificat fiind aici sau jucând tenis, pentru că îmi place cu adevărat acest sport şi niciodată nu îmi este greu să mă antrenez”, a spus Simona Halep, în urmă cu 8 ani. La vremea respectivă, atunci când s-a operat, Simona Halep se afla pe locul 263 în clasamentul WTA. Astfel, intervenția chirurgicală a ajutat-o decisiv pentru a ajunge pe prima poziție în topul mondial. De-a lungul carierei, constănțeanca a strâns peste 40.000.000 de euro din premii.
Sponsorul care a stat lângă Simona Halep la greu a luat decizia să emită obligațiuni de 2.000.000.000 de euro
Fosta mare jucătoare de tenis Simona Halep a avut alături un sponsor care acum a luat câteva decizii importante, inclusiv să emită obligațiuni de 2.000.000.000 de euro. Dividende de 700 de milioane de lei și obligațiuni de 2 miliarde de euro sunt cele două inițiative aprobate de acționarii AGA din cadrul Băncii Transilvania. Timp de mai bine de 6 ani, inclusiv în perioada în care a fost suspendată pentru dopaj, Simona Halep a fost susținută de Banca Transilvania. Președintele Consiliului de Administrație este Horia Ciorcilă. Fiul acestuia, Patrick, se ocupă de desfășurarea turneului de tenis Tranylvania Open, din funcția de director, dar este și co-fondator al Sports Festival, eveniment la care în 2026 va avea loc meciul de retragere al Simonei Halep. „Angajamentul nostru este de a recompensa încrederea acționarilor și investitorilor, având în vedere rezultatele financiare solide ale băncii și capacitatea sa de a genera valoare pe termen lung. În plus, ne bucurăm că putem să oferim lichiditate și sprijin acționarilor noștri, într-o perioadă cu provocări. Referitor la noile emisiuni de obligațiuni, considerăm că sunt o opțiune foarte bună pentru diversificarea bazei de capital, în condiții eficiente de cost și care oferă în același timp o consolidare a prezenței BT ca emitent pe piețele financiare internaționale”, declară Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania. Meciul de retragere al Simonei Halep va avea loc la Sports Festival 2026, pe 13 iunie Dividendele suplimentare de 700 de milioane de lei provin din rezervele de profit net acumulate în anii anteriori. Distribuția presupune un dividend brut de 0,6420 de lei/acțiune, iar plata se face luna viitoare, pe 11 decembrie, pentru acționarii înregistrați la 25 noiembrie. În plus, obligațiunile de 2 miliarde de euro vor susținute planurile de creștere. Ele se vor desfășura pe o perioadă de cel mult 5 ani și vor fi denominate în lei, euro sau altă valută. De precizat că Banca Transilvania a alocat deja în acest an, din profitul pe 2024, suma de 1,59 de miliarde de lei ca dividende, reprezentând 45% din acesta, scrie Economica. Grupul BT a înregistrat în primele șase luni ale anului în curs un profit net de 1,97 de miliarde de lei, din care 1,78 de miliarde de lei reprezintă profitul BT. Multă lume a crezut că instituția bancară a pus capăt contractului de sponsorizare cu Simona Halep în perioada în care aceasta a fost suspendată pentru dopaj, dar în iulie 2024 a anunțat prelungirea înțelegerii, și nu semnarea alteia noi. La începutul lunii iulie, organizatorii Sports Festival au anunțat că meciul oficial de retragere al Simonei Halep va avea loc pe 13 iunie 2026, în cadrul evenimentului poli-sportiv și de divertisment. De asemenea, pe 22 septembrie, fosta mare jucătoare română de tenis a semnat contractul cu Patrick Ciorcilă, ca reprezentant al Sports Festival, înțelegere prin care echipa de organizare se va ocupa de toate proiectele fostului lider WTA.
Ciprian Tătărușanu s-a lăsat de fotbal și s-a îndrăgostit de un alt sport unde se duelează cu Szukala, Rusescu și Gardoș: Mi-am luat antrenor personal
În septembrie 2024, Ciprian Tătărușanu a decis să se retragă din fotbal, la 38 de ani. A decis să nu se implice nici ca antrenor, nici ca manager. Deține mai multe business-uri și are o nouă pasiune: tenisul de câmp. La fiecare două zile joacă tenis sau ia lecții de tenis pentru a se perfecționa. Ce mai face azi Ciprian Tătărușanu? S-a apucat de tenis de câmp Nu are de gând să mai activeze în fotbal, e decis să aibă grijă de familie și nu mai pare interesat nici măcar de rezultatele din Superliga sau alte campionate. ProSport va prezenta, zilele viitoare, părți dintr-un interviu amplu pe care Ciprian Tătărușanu l-a acordat pentru ProSport. „(Tenisul înțeleg că e un hobby pe care îl practici odată sau de două ori pe săptămână. De unde vine și îți înlocuiește pregătirea asta fizică pe care o făceai ca fotbalist?) După ce m-am lăsat, aveam nevoie de ceva ca să mă mențin într-o formă sportivă bună. Merg și la sală, doar că sala nu-ți oferă emoția, adrenalina care îți oferă sportul. Și atunci am zis, în complexul în care mă duc la sală, să încerc să joc tenis, să văd dacă îmi place și dacă mă prinde. Și îmi place foarte mult. O dată de două ori pe săptămână sunt pe terenul de tenis (Cât jucai fotbal, practicai tenisul? Măcar așa, ocazional? Nu, nu am jucat niciodată. Atât timp cât am fost fotbalist, jucam doar în vacanție, ping-pong, dar niciodată tenis de câmp. (Și acum practic ai luat-o de la zero cu sportul ăsta?) De la zero, da. Mi-am angajat antrenor și am învățat mișcările”, a punctat fostul stelist în interviul exclusiv acordat jurnalistului Daniel Nazare la baza Daco-Getica, într-unul din vestiarele în care s-a lansat în fotbalul mare. „Cam ăsta ar fi planul meu de viitor” Ciprian Tătărușanu e un familist convins, dar nu lasă afacerile pe mâna oricui și el e cel care comandă. „(Zeciu este singurul tău partener sau mai există și alții?) Nu, mai joc și cu foștii mei colegi, cu Szukala, cu Rusescu. Acum și Gardoș s-a apucat și el de tenis, îl aștept să ajungă la un nivel mai bun. (Și care e cel mai bun dintre cei pe care i-ai enumerat, Zeciu? Zeciu este un jucător foarte, foarte bun. De cele mai multe ori el mă bate. Mai îl bat din când în când, dar victoriile sunt la el. (Cred că practică și de ceva timp) Practică și de mai mult timp, da. (Ce te vezi făcând peste 5-10 ani? Rămânând tot așa cu lucrurile pe care le faci acum? Sau vrei, ai alte aspirații, idealuri?) Mă văd făcând ce fac acum. Să am grijă de mine, să-mi petrec timpul cu soția, să am grijă de copii, să am grijă și de micile afaceri pe care le dețin. Cam ăsta ar fi planul meu de viitor”, a încheiat Tătărușanu. Confesiunea lui Ciprian Tătărușanu în interviul de colecție la final de carieră: „N-a rămas nimic în mine pe care să nu-l fi dat fotbalului! Dar nu am niciun regret și am fost răsplătit pe măsură”. EXCLUSIV Ciprian Tătărușanu, 73 de selecții la echipa națională a României, acolo unde a debutat pe 17 noiembrie 2010, a jucat pentru Juventus Colentina, Gloria Bistrița, FCSB, Fiorentina, Nantes, Lyon și AC Milan. A adunat 104 de meciuri în Serie A Portarul a cucerit trofee la FCSB, două titluri și câte o Cupă și o Supercupă, și la AC Milan, titlul de campion din 2022.
Vestea că Simona Halep va fi ambasadoare în Arabia Saudită a ajuns și la americani

Simona Halep, fost lider mondial, cu cinci prezențe la Turneul Campioanelor, revine pe scena tenisului, de data aceasta ca ambasadoare în Arabia Saudită, iar vestea a ajuns și la americani care au amintit de una dintre cele mai usturătoare înfrângeri suferite în fața legendarei Serena Williams. Arabia Saudită este pentru al doilea an consecutiv gazdă pentru Turneul Campioanelor, competiție în care intră cele mai bune opt jucătoare din lume, după rezultatele obținute în acest an. Turneul este programat pentru perioada 1-8 noiembrie. Simona Halep, ambasadoarea Turneului Campioanelor. Vestea a ajuns și la americani Simona Halep (34 de ani) a revenit în atenția publicului iubitor de tenis după ce a postat un video în care și-a anunțat prezența la Riad, dar fără a preciza în ce postură, având în vedere că s-a retras din circuit în acest an. Vestea a ajuns și la americani, care au amintit despre înfrângerea dureroasă cu Serena Williams, din finală WTA Race 2014, prima ediție la care a participat jucătoarea din România. „Simona Halep, retrasă din activitate, numită ambasadoare a WTA Finals de la Riad. Simona Halep a fost anunțată ca parte a grupului de ambasadori ai turneului WTA Finals și va fi prezentă la Riad în calitate de fostă jucătoare. Fostul lider mondial a participat de cinci ori la WTA Finals de-a lungul carierei, cea mai bună performanță fiind finala din 2014, pierdută în fața Serenei Williams”, au scris amercianii de la TennisUpdate. Românca a fost calificată la Turneul Campioanelor în 2014-2017 și 2019. Simona Halep și Serena Williams s-au confruntat de-a lungul timpului de 12 ori, singurele victorii ale româncei fiind în faza grupelor la Turneul Campioanelor din 2014, 6-0, 6-2, respectiv în finala Wimbledon 2019, 6-2, 6-2. În finala pe cate o menționează americanii, Serena Williams s-a impus cu 6-3, 6-0. Simona Halep s-a retras din activitate la începutul acestui an, după meciul pierdut în turul inaugural al turneului WTA 250 Transylvania Open Cluj-Napoca, din februarie. Cele opt jucătoare calificate la ediția din acest an a Turneului Campioanelor sunt: Aryna Sabalenka (Belarus), Iga Swiatek (Polonia), Coco Gauff (SUA), Amanda Anisimova (SUA), Jessica Pegula (SUA), Madison Keys (SUA), Jasmine Paolini (Italia) și Elena Rybakina (Kazahstan). Campioana en-titre este Coco Gauff, care s-a impus dramatic în fața chinezoaicei Qinwen Zheng, medaliata cu aur la JO Paris 2024. Unde s-a desfășurat Turneul Campioanelor în ultimele decenii Din 2024, Turneul Campioanelor se desfășoară în Arabia Saudită, la Riad. În 2023, acesta a avut loc în Mexic, la Cancun, locul fiind anunțat cu numai câteva săptămâni înainte de start, iar organizarea evenimentului a fost un dezastru, cu terenuri neterminate înainte de sosirea jucătoarelor, probleme legate de calitatea suprafeței de joc, dar și de condițiile meteorologice dificile, care au perturbat multe meciuri. Turneul a fost câștigat de Iga Swiatek. Ediția din 2022 a Turneului Campioanelor a avut loc în SUA, la Fort Wort, și a fost câștigată de Caroline Garcia. Din 1979 până în 2000, WTA Finals s-a desfășurat în SUA, la New York, apoi a fost mutată prin lume, pentru o mai mare accesibilitate a spectatorilor. Astfel, în 2001 s-a disputat în Germania (Munchen), 2002-2005 în SUA (Los Angeles), 2006-2007 în Spania (Madrid), 2008 -2010 în Qatar (Doha), 2011-2013 în Turcia (Istanbul), 2014-2018 în Singapore, 2019 în China (Shenzhen) și 2021 în Mexic (Guadalajara). Ediția din 2020 nu a avut loc, din cauza pandemiei, în acel an fiind anulate sau amânate multe dintre turneele din circuit, inclusiv Jocurile Olimpice de la Tokyo, care s-au desfășurat în 2021.
Schimbare surpriză la vârful WTA după ce forul mondial i-a întors spatele Simonei Halep, grăbindu-i retragerea
Asociația Tenisului Feminin (WTA) a anunțat marți numirea americancei Valerie Camillo în funcția de președinte! Aceasta îi va lua locul lui Steve Simon, care a condus timp de 10 ani forul mondial. Valerie Camillo a fost numită în funcția de președinte al WTA, ea urmând să conducă următoarea etapă de dezvoltare a tenisului profesionist feminin. Camillo își va începe mandatul pe 17 noiembrie 2025, colaborând cu Consiliul WTA „pentru a ghida și implementa viziunea și strategia pe termen lung a organizației, într-un moment de oportunități majore pentru jucătoare, fani, turnee și parteneri din întreaga lume”. Consiliul WTA a aprobat numirea lui Camillo în urma unei selecții internaționale coordonate de compania Elevate Talent și sprijinite de actualul președinte în funcție, Steve Simon, precum și de un comitet special de selecție. Procesul a inclus un grup divers de candidați cu experiență solidă în domeniile sportului și afacerilor la nivel global. „Camillo a fost aleasă pentru alinierea sa la viziunea WTA privind dezvoltarea continuă, pentru reputația sa de lider inovator și respectat, pentru stilul colaborativ și pentru rezultatele demonstrate în domeniul creșterii comerciale. De-a lungul carierei, ea a construit și transformat importante organizații sportive și de divertisment din cadrul NBA, NHL, MLB și al sportului universitar american, îmbinând viziunea strategică cu expertiza operațională. A coordonat organizarea a peste 1.000 de evenimente live, a modernizat operațiunile a două echipe profesioniste, a oferit consultanță altora și a supervizat dezvoltarea a patru arene sportive și de divertisment majore. Cunoscută pentru leadershipul său bazat pe principii și orientat spre oameni, Camillo a cultivat relații solide cu jucători, antrenori, sponsori și parteneri din industrie, pentru a crea strategii care susțin atât performanța sportivă, cât și creșterea afacerii”, se arată în comunicatul WTA. Odată cu numirea sa, Valerie Camillo îl va succeda pe Steve Simon, care se retrage după un deceniu de activitate în fruntea WTA. WTA a respins cererea Simonei Halep de a-i fi redat locul în clasamentul mondial Noua președintă a WTA are un CV impresionant, acumulând experiență în domeniile sportului și divertismentului, inclusiv în cadrul consiliului comercial al companiei de divertisment care administrează atracțiile turistice ale celebrei cântărețe americane Dolly Parton. Potrivit BBC, pe lângă implicarea sa în portofoliul lui Parton, Camillo ajunge în fruntea tenisului feminin după ce a ocupat roluri strategice în cadrul NBA, NHL și MLB. Asociația Tenisului Feminin (WTA), care va fi condusă în curând de Valerie Camillo, a dezamăgit-o profund pe Simona Halep, grăbindu-i retragerea din tenis. Fosta campioană de la Wimbledon a solicitat WTA să-i fie redat locul din clasament după victoria obținută la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), acolo unde suspendarea i-a fost redusă de la 4 ani la doar 9 luni. Simona s-a lovit însă de un refuz categoric, întrucât membrele Consiliului Jucătoarelor au votat împotriva cererii sale. „Cred că ar fi trebuit să-i redea locul în clasament pentru cele 3 luni. A fost absolvită de vină, iar asta e cel mai important pentru ea. Audierea de la TAS a fost cea mai mare victorie a ei. Suspendarea a fost de doar 9 luni, iar poziția din clasament ar fi fost suficient de bună încât să intre la turneele din următoarele 3 luni, chiar dacă nu a putut juca 18 luni. A fost dezamăgitor că WTA nu i-a acordat acele puncte pentru cele 3 luni”, a opinat Darren Cahill, fostul antrenor al româncei.