Legendara Martina Navratilova a ajuns la capătul răbdării din cauza lui Donald Trump

legendara-martina-navratilova-a-ajuns-la-capatul-rabdarii-din-cauza-lui-donald-trump

Legendara tenismenă Martina Navratilova (69 de ani) a lansat un nou atac la adresa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump (79 de ani). Martina Navratilova, fost lider WTA și deținătoare a 59 de titluri de Grand Slam, dintre care 18 la simplu, este cunoscută ca un critic dur al lui Donald Trump și al echipei acestuia. De la venirea liderului republican la Casa Albă, Navratilova nu l-a menajat deloc, folosind fiecare ocazie pentru a-i critica deciziile politice. Navratilova a reacționat din nou dur vizavi de politicile lui Trump, după ce consilierul de la Casa Albă Stephen Miller a afirmat că Trump a „renăscut” America. După ce consilierul lui Donald Trump a spus că acesta a salvat SUA, întrucât țara s-ar fi aflat pe punctul de a dispărea înainte ca el să vină la putere, Martina Navratilova a răbufnit pe rețelele de socializare. Fosta campioană nu înțelege atitudinea apropiaților lui Donald Trump, considerând că acțiunile acestuia merită criticate, nu lăudate. „Oh, ***. Țara asta a fost în regulă timp de 250 de ani… Este un proces în desfășurare pe care Trump îl distruge cu propriile mâini… și nu sunt doar eu care spun asta – literalmente sute de milioane de oameni o spun”, a scris Navratilova, citată de Sportskeeda. Anterior, Stephen Miller declarase: „Permiteți-mi să spun, domnule președinte, că această țară ar fi murit fără dumneavoastră. Această țară chiar ar fi murit fără dumneavoastră. Asta ne aștepta în 2024. Am fost invadați timp de patru ani. Comunitățile noastre se prăbușeau. Siguranța publică ajunsese la zero. Cartelurile controlau comunități întregi. Traficul de , traficul de copii, traficul de persoane erau scăpate de sub control. Supradozele erau scăpate de sub control. Cartelurile revendicau tot mai mult teritoriu. Serviciile publice cedau. Aceasta era o țară pe punctul de a muri. Iar dumneavoastră, singur, ați salvat-o”, a afirmat consilierul lui Donald Trump conform sursei citate.

Ion Țiriac tocmai a cumpărat trei limuzine Bentley, într-o singură zi! Motivul din spatele afacerii

ion-tiriac-tocmai-a-cumparat-trei-limuzine-bentley,-intr-o-singura-zi!-motivul-din-spatele-afacerii

Ion Țiriac (86 de ani) dă o nouă lovitură în lumea auto, achiziționând trei bolizi Bentley într-o singură zi. Mașinile fac parte din colecția specială creată de divizia de personalizare Mulliner pentru Ateneul Român. Bentley Bucureşti a prezentat prima colecţie specială creată de divizia de personalizare Mulliner pentru o ţară din Uniunea Europeană, Mulliner Athenaeum Collection, anunțând că fostul tenismen Ion Țiriac a achiziționat trei dintre cele patru limuzine, înainte de lansarea oficială. A patra limuzină a fost cumpărată de un alt client din România. Cele trei exemplare achiziționate de Ion Țiriac vor intra în colecţia sa privată, prin Ţiriac Collection, marcând astfel o premieră pe piaţa auto locală, dar şi o validare a apetitului pentru lux şi exclusivitate, conform Business Magazin. Colecţia care l-a cucerit pe Ion Țiriac reuneşte patru modele: Bentayga, Bentayga EWB, Flying Spur şi Continental GT, configurate cu elemente de design create special pentru România. Astfel, miliardarul român și-a adăugat în colecție trei exemplare din această colecție, dintr-o singură mișcare. Silueta Ateneului Român, realizată prin gravură laser pe tetiere şi vizibilă şi sub forma unei animaţii luminoase la deschiderea portierelor, este elementul central al proiectului, completat de o vioară cu intarsie de aur pe panoul de bord şi de o combinaţie sofisticată de culori şi materiale premium. Interiorul în nuanţele Linen, Brunel şi Aegean, panourile lăcuite Piano Brunel şi detaliile aurii ale tapiţeriei scot în evidenţă măiestria artizanilor Mulliner. Trei dintre cele patru modele vor fi expuse public în cadrul Ţiriac Collection după redeschiderea galeriei, alături de cele aproximativ 300 de maşini istorice şi contemporane deja prezente. Prin această afacere se consolidează poziţia colecţiei lui Țiriac drept cea mai valoroasă şi diversă expoziţie auto privată din Europa Centrală şi de Est. Lansarea oficială a colecţiei a avut loc la Ateneul Român printr-un eveniment-concert exclusivist, în prezenţa lui Richard Leopold, Regional Director EMEA Bentley Motors, şi a reprezentanţilor Mulliner. Concertul a fost susţinut de Orchestra Simfonică Bucureşti, cu participarea Alexandru Tomescu, Teodor Ilincăi şi a sopranei Angela Gheorghiu, care a ridicat sala în picioare prin momentul său artistic. „Am lansat anul acesta pentru Bentley două proiecte – unul reprezentat de Mulliner Athenaeum Collection, iar al doilea, un proiect cultural, un concert privat de excepţie, organizat chiar la Ateneul Român”, a declarat Alin Ţăpălagă, Director General Porsche Inter Auto România, în cadrul evenimentului, în timp ce Mihaela Tudorică, Director de Vânzări Bentley în cadrul Porsche Inter Auto, a afirmat că proiectul marchează un moment special pentru România: „Schema complexă de culori şi elemente grafice gândită timp de un an de zile alături de Mulliner este menită să arate clienţilor din România că îşi pot crea limuzina visurilor exact aşa cum şi-o doresc”.

Prietena Soranei Cîrstea din WTA, la ora adevărului după ce Simona Halep a acuzat-o că a votat împotriva ei

prietena-soranei-cirstea-din-wta,-la-ora-adevarului-dupa-ce-simona-halep-a-acuzat-o-ca-a-votat-impotriva-ei

Donna Vekic (29 de ani, locul 79 WTA), una dintre cele opt sportive acuzate de Simona Halep că au votat împotriva ei în Consiliul Jucătoarelor WTA, este protagonista unui interviu special. Donna Vekic, prietenă și fostă parteneră de dublu a Soranei Cîrstea, a vorbit despre latura mai puțin plăcută a circuitului profesionist, atingând subiecte inedite în interviul acordat Elle Croația. Alături de Victoria Azarenka (Belarus), Caroline Garcia (Franța), Madison Keys (SUA), Jessica Pegula (SUA), Daria Saville (Australia), Gabriela Dabrowski (Canada) și Aleksandra Krunic (Serbia), Vekic a fost acuzată de Simona Halep că i-a blocat revenirea în top. Românca susține că votul acestora a făcut imposibilă recuperarea locului pierdut de constănțeancă din cauza suspendării. Donna Vekic, una dintre dușmancele Simonei Halep, a participat la o ședință foto spectaculoasă, prilej cu care a atins mai multe subiecte interesante. Ea a vorbit despre ritmul infernal la care sunt supuse jucătoarele de tenis: „De obicei, când mă trezesc, primul lucru pe care îl fac este să văd dacă mă doare ceva. Asta e unul dintre lucrurile pe care abia aștept să le trăiesc după ce mă voi retrage din tenis: să mă trezesc și să nu conteze dacă mă doare puțin gâtul sau spatele. Să știu că nu trebuie să mă îngrijorez dacă voi putea duce la capăt toate antrenamentele zilei”, a declarat Donna. Croata a explicat și cât de important este staff-ul din spatele ei, spunând că lucrează cu mai mulți preparatori fizici: „În echipa mea am antrenor de tenis, preparator fizic, mai mulți fizioterapeuți și medici. Fără ei, nu aș putea face față”, a afimat Vekic, dezvăluindu-și apoi ritualurile de zi cu zi: „Indiferent dacă sunt sau nu în turneu, dimineața mea începe cu o cafea. Îmi plac diminețile lente, iar dacă nu sunt la competiții, încerc să-mi organizez ziua în acest ritm. Urăsc antrenamentele de dimineață, așa că, dacă pot, mă antrenez după ora 11, ca să beau cafeaua în liniște, să iau micul dejun și abia apoi să încep ziua”. Reporterul i-a adresat apoi o întrebare indiscretă Donnei: „Tu îți permiți lucruri interzise? Să te îmbeți, să ajungi acasă în zori, să mănânci junk food, să joci jocuri video, să dansezi până la epuizare, să sari în apă cu capul înainte, să te plimbi cu motorul?”. Donna a răspuns zâmbind: „Nu sunt genul ‘party girl’, îmi place cel mai mult să ies la cină cu prietenii. Dar iubesc spicy margarita și un vin bun. Totuși, e important pentru mine să mă culc la timp și să mă trezesc bine a doua zi. Ultima dată când am ieșit serios a fost la Paris, după medalie”, a dezvăluit Donna Vekic.

Simona Halep a speriat concurența! Cât costă o masă la restaurantul din Poiana Brașov al fostului lider WTA

simona-halep-a-speriat-concurenta!-cat-costa-o-masa-la-restaurantul-din-poiana-brasov-al-fostului-lider-wta

Simona Halep, fosta campioană a tenisului în vârstă de 34 de ani, s-a orientat și mai mult către afacerile din Horeca dupa ce a agățat racheta în cui la începutul sezonului. După ce a fost numărul 1 în tenis, Simona Halep își propune să facă același lucru și în afaceri, mai ales că acum are timp să se implice direct. „Simo” a investit puternic în domeniul Horeca, uimind atât cu serviciile oferite în hotelurile și restaurantele sale, cât și prin prețurile practicate. Având în vedere că începe sezonul sejururilor la munte, Halep își concentrează atenția pe atragerea turiștilor în hotelul său de patru stele din Poiana Brașov, care îi poartă numele, dar și la restaurantul complexului. Simona Halep propune un meniu variat la restaurantul „SiHA”, cu preparate atât românești, cât și internaționale. Iar prețurile nu se numără printre cele mai mari din Poiana Brașov, situându-se mai degrabă la un nivel mediu. Spre exemplu, un șnițel de pui cu cartofi prăjiți costă 54 de lei, pulpe de pui la ceaun cu sos de usturoi și mămăliguță tot 54 de lei, iar pentru o porție de carne la garniță cu mămăliguță și sos de usturoi, turiștii care îi trec pragul Simonei trebuie să scoată din buzunar 65 de lei. Halep a inclus în meniu și preparate mai sofisticate, cu prețuri pe măsură: un antricot black angus cu hribi la tigaie costă 179 de lei, bibanul la cuptor cu capere, roșii confiate, broccoli și cartofi gratinați are un preț de 108 lei, iar cotletele de berbecuț cu barot de fistic, cartof zdrobit și piure de mazăre cu mentă costă 139 de lei în restaurantul Simonei Halep de la Poiana Brașov. Cum arată restaurantul Simonei Halep: „Pune accent pe confort” Restaurantul se află în incinta Hotelului Simona Halep din Poiana Brașov, fiind decorat cu tablouri care o înfățișează pe campioana tenisului: „Designul restaurantului pune accent pe confort și pe crearea unei atmosfere în care te poți destinde cu adevărat. Cu scaune comode, spațiu generos și o ambianță caldă, SiHA este locul în care te simți bine de la prima vizită. Fiecare detaliu al restaurantului contribuie la o experiență gastronomică plăcută. Restaurantul nostru este perfect pentru momentele în care îți dorești o pauză de la agitația cotidiană, fie că ești oaspetele nostru de la hotel sau vizitator. Meniul nostru diversificat aduce împreună preparate internaționale și rețete tradiționale reinterpretate cu un strop de creativitate. De la aperitive savuroase și supe aromate până la feluri principale consistente și deserturi irezistibile, fiecare farfurie spune o poveste gastronomică unică. Pentru o experiență completă, recomandăm specialitățile casei, pregătite cu pasiune de bucătarii noștri”, este mesajul de prezentare al restaurantului Simonei Halep. Fostul lider WTA a strâns 40,2 milioane de dolari din premiile la turnee în carieră, iar o bună parte i-a reinvestit în afacerile din domeniul Horeca pe care le derulează atât la mare, cât și la munte.

Cine e bărbatul care are grijă de Sorana Cîrstea când e la Dubai

cine-e-barbatul-care-are-grija-de-sorana-cirstea-cand-e-la-dubai

Sorana Cîrstea se antrenează intens să rămână în formă la 35 de ani și a postat o poză alături de bărbatul care o pregătește la Academia vedetelor din Dubai. Sportiva română a plecat de pe continentul asiatic și a revenit în locul său preferat, acolo unde petrece tot mai mult timp în ultimii ani. Revenită la Dubai, Sorana Cîrstea nu stă departe de terenul de tenis și și-a găsit un partener pe măsură alături de care face antrenamente. Zilele acestea, Sorana se antrenează alăruri de Peter Wessels, un fost jucător de tenis din Olanda, care are, în prezent, o Academie de tenis la Dubai. După finala ratată de la Osaka, Sorana Cîrstea se pregătește pentru ultimele turnee din acest final de an. Deși e cu gândul la retragere, după un an, 2024, foarte dificil, a revenit într-o formă de invidiat la 35 de ani și are rezultate semnificative. A revenit și în top 50 WTA, astfel că trage tare să se mențină în formă și atunci când este în orașul său preferat. La Dubai, Sorana Cîrstea are parte de răsfăț maxim într-un resort de lux, acolo unde merg mulți tenismeni să se antreneze la Academia lui Wessels. Academia e condusă de fostul tenismen Peter Wessels. Olandezul pune la dispoziție sportivilor expertiză de talie mondială pe terenuri de cinci stele. Peter Wessels a devenit sportiv profesionist în ATP în 1996. A evoluat timp de 13 sezoane și a ajuns până pe locul 72 în clasamentul mondial (2005). De-a lungul carierei, s-a duelat cu doi români pe care i-a și învins, Florin Mergea (Challenger Aachen) și Victor Hănescu (Challenger Scheveningen). După ce a „pus racheta în cui” s-a apucat de antrenorat și acum oferă lecții private într-un resort de lux din Dubai. Drum lung până la obiectivul propus în acest an Fanii Soranei Cîrstea se pot aștepta la ce e mai rău la finalul sezonului. În luna februarie, românca anunța că sunt șanse mari să fie ultimul său an în circuitul profesionist. Își dorea să ajungă cel puțin în top 30 WTA pentru a mai avea motivația necesară să continue. „Probabil, anul acesta va fi ultimul meu sezon. Rezultatele vor decide. Dacă nu voi ajunge unde îmi doresc, în top 30 sau top 20, probabil că va fi ultimul an. Dar, în același timp, mă simt tânără. Am acest atu față de Simona: sunt sănătoasă în momentul de față. Și iubesc tenisul. Îmi place să fiu pe teren și sper să lungesc cât de mult se poate cariera, dar prin rezultate” a declarat Sorana Cîrstea, potrivit sport.ro. În 2025, Sorana Cîrstea a câștigat un turneu și a urcat pe locul 45 WTA. Cel mai mult a reușit să urce până pe locul 21 WTA (2013).

Însărcinată cu al patrulea copil la 44 de ani, Anna Kournikova și-a luat fanii prin surprindere. Ce imagine a putut să posteze

insarcinata-cu-al-patrulea-copil-la-44-de-ani,-anna-kournikova-si-a-luat-fanii-prin-surprindere.-ce-imagine-a-putut-sa-posteze

Fosta jucătoare de tenis Anna Kournikova, în vârstă de 44 de ani, și-a luat fanii prin surprindere, în condițiile în care nu mai postase de trei ani pe rețelele de socializare. Anna Kournikova formează un cuplu de 24 de ani cu cântărețul Enrique Iglesias (50 de ani), dar fosta jucătoare de tenis preferă să își țină viața de familie departe de ochii curioșilor. De această dată a făcut însă o excepție, împărtășind o imagine inedită cu fanii ei. Kournikova, ocupantă a locului 8 WTA în anul 2000, are trei copii și îl așteaptă pe al patrulea alături de Enrique, însă rusoaica a ales să își ascundă burtica, după ce s-a costumat pentru Halloween. Anna Kournikova evită aparițiile publice, dar de această dată a postat o imagine rară alături de cei trei copii ai săi: gemenii Lucy și Nicholas, în vârstă de 7 ani, și fiica lor mai mică, Mary, de 5 ani. Anna și copiii săi s-au costumat pentru Halloween, cu aproape două săptămâni înainte de sărbătoare! Mary și Lucy, cele două fetițe blonde care seamănă perfect cu mama lor celebră, poartă rochii-portocalii în formă de dovleac și saboți asortați, în timp ce Nicholas are o ținută simplă, compusă dintr-un tricou și pantaloni scurți. Fotografia o înfățișează pe Anna în spatele copiilor, îmbrăcată într-un costum complet de rață, cu colanți negri, labe portocalii și o cască cu cioc, prin care i se vedea fața. Costumul îi ascunde burtica de gravidă Annei Kournikova, dar fanii s-au bucurat oricum să vadă o imagine atât de rară cu fost sportivă: „Copiii au crescut atât de mult! Sunt adorabili! Abia așteptăm următorul puișor!”, a comentat un fan, potrivit Hello Magazine. Un altul a scris: „Ce drăguți! Mă bucur enorm că ai revenit, iubita mea, ne-a fost dor de tine!”, iar un al treilea a adăugat: „Awww, ce frumusețe! Happy Halloween! Copiii tăi au crescut așa de mari și sunt minunați! Iubesc costumele!

Reacția iubitului Arynei Sabalenka la pozele cu ea și Paula Badosa în costume de baie

reactia-iubitului-arynei-sabalenka-la-pozele-cu-ea-si-paula-badosa-in-costume-de-baie

Georgios Frangulis, iubitul milionar al Arynei Sabalenka, a reacționat imediat după ce liderul tenisului feminin a postat o serie de poze cu ea și Paula Badosa în costume de baie. Sesiunea foto realizată la Dubai a încins imaginația internauților, dar și a colegelor de circuit, iar Frangulis nu a putut lipsi din rândul celor care au aruncat în spațiul online cu emoji-uri. Iubitul milionar al Arynei Sabalenka, Georgios Frangulis, a reacționat imediat după ce numărul 1 mondial și iberica Paula Badosa (27 de ani, locul 26 WTA) au petrecut o seară împreună și s-au pozat în costume de baie, poze care au stârnit imaginația internauților. Frangulis a rămas fără cuvinte și a postat doar două emoji-uri, unul cu inimă și unul cu gura căscată, ca mut de uimire.  Reacția Arynei nu a întârziat să apară și a fost una care să alunge orice posibilă interpretare. Sportiva din Belarus l-a etichetat pe iubitul său și i-a „lipit” o poză. Sabalenka și Frangulis  și-au început relația în prima parte a lui 2024. Cei doi călătoresc destul de mult împreună, prin natura meseriei Arynei, dar petrec și vacanțe, de unde își încântă urmăritorii cu poze de pe plajă. În ceea ce o privește pe Badosa, aceasta este cea mai bună prietenă a Arynei, fiecare referindu-se șa cealalaltă ca la „suflet pereche” . Cele două se bucură de momentele petrecute împreună, chiar și pe teren, în competiție. O situație amuzantă cu cele două prietene a fost în semifinalele de la Australian Open 2025, pe care iberica a pierdut-o în două seturi, iar Sabalenka i-a promis o sesiune de cumpărături, pentru a-i ridica moralul. Aryna Sabalenka, 52 de săptămâni pe primul loc În 2024, după ce a câștigat titlul de la Wuhan, Aryna Sabalenka a urcat pe locul 1 WTA, iar în prezent a ajuns la 52 de săptămâni consecutive în poziția de lider mondial și are șanse foarte mari să încheie sezonul pe acest loc. Potrivit clasamentului dat publicității pe 20 octombrie, Aryna Sabalenka are 10.390 de puncte, iar podiumul este completat de Iga Swiatek, cu 8.703 puncte, și Coco Gauff, cu 7.863 de puncte. Sabalenka este calificată în Turneul Campioanelor (1-8 noiembrie, la Riyad), alături de Iga Swiatek, Coco Gauff, Jessica Pegula, Madison Keys, Amanda Anisimova și Jasmine Paolini. Cel de-al optulea „bilet” la WTA Race se află în joc până în ultima clipă, trei sportive luptând pentru el: Mirra Andreeva, Elena Rybakina și Ekaterina Alexandrova. Ultimele două joacă în această săptămână la turneul WTA 500 de la Tokyo. Aryna Sabalenka are un total de 60 de săptămâni în poziția de lider mondial și se apropie de recordurile stabilite de Simona Halep (64) și Caroline Wozniacki (71). Aryna Sabalenka are în palmares 21 de titluri, din care patru sunt de Grand Slam, iar în acest an l-a câștigat pe cel de la US Open, pentru care a primit un premiu uriaș. Celelelate trei trofee majore au fost câștigate la Australian Open (2023 și 2024) și US Open 2024.

E scandal în echipa de Cupa Davis a lui Carlos Alcaraz. Decizia Spaniei l-a înfuriat pe un numărul 18 ATP: Meritam să fiu chemat!

e-scandal-in-echipa-de-cupa-davis-a-lui-carlos-alcaraz.-decizia-spaniei-l-a-infuriat-pe-un-numarul-18-atp:-meritam-sa-fiu-chemat!

Un scandal uriaș a mocnit înaintea turneului final de la Cupa Davis, în echipa spaniolului Carlos Alcaraz. Numărul 18 ATP, Alejandro Davidovich Fokina, a fost lăsat pe dinafară de federalii din tenisul spaniol. Sportivul consideră că merită mai mult să fie chemat la lot decât numele alese pentru competiție. Cupa Davis va intra în faza finală a turneului, care va avea loc în luna noiembrie. Echipa națională a Spaniei este condusă de Carlos Alcaraz, numărul 1 la nivel mondial. Ibericul este completat de un tânăr din academia lui Rafael Nadal, plus Marcel Granollers și Pedro Martinez. David Ferrer, antrenorul echipei naționale a Spaniei pentru Cupa Davis, l-a ales drept căpitan pe Carlos Alcaraz, sportivul aflat pe primul loc în clasament mondial. Sportivi precum Pabloc Carreno Busta și Roberto Carballes Baena au renunțat la convocările pentru dublu, iar locul lor va fi luat de cuplul Alcaraz/Granollers. Antrenorul spaniol a decis să îi cheme la lot pe Jaume Munar, un student din academia legendarului Rafael Nadal, precum și pe Pedro Martinez și Marcel Granollers. Marele perdant al convocarilor este Alejandro Davidovich Fokina, numărul 18 la nivel mondial, care reclamă situația și își cere meritele. „Aflându-mă pe poziția 18 în clasamentul mondial, m-am gândit că merit să fiu printre cei mai buni 4 sportivi din țara mea, cu tot respectul pentru colegii mei, care, așa cum am mai spus, sunt jucători fantastici. Acum, obiectivul meu este să mă focusez pe restul sezonului și să mă pregătesc pentru a ajunge la cel mai înalt nivel anul viitor”, a spus Fokina, conform sportskeeda. Cum a primit numărul 18 ATP vestea că nu va merge la Cupa Davis Fokina a dezvăluit că vestea rea pe care a primit-o de la David Ferrer a fost printr-un simplu apel telefonic. Sportivul a declarat că înainte de a primi răspunsul, el s-a pus la dispoziția staff-ului din naționala Spaniei pentru marele turneu. „David m-a sunat în urmă cu o săptămână să îmi spună că nu va conta pe mine în prima echipă. Înainte de apel, eu deja îi spusesem că poate conta oricând pe mine. Mereu voi fi mândru să reprezint Spania, dar până la urmă, a fost decizia lui, iar eu i-o accept”, a mai spus spaniolul, conform sursei de mai sus.

Aroganță incredibilă făcută de compania care a distrus-o pe Simona Halep, înaintea deciziei în procesul de 10 milioane de dolari!

aroganta-incredibila-facuta-de-compania-care-a-distrus-o-pe-simona-halep,-inaintea-deciziei-in-procesul-de-10-milioane-de-dolari!

Compania acuzată de Simona Halep (34 de ani) că i-a distrus reputația, Quantum Nutrition Inc, care deține brandul Schinoussa Superfoods, nu pare speriată de procesul de despăgubiri intentat de româncă. În timp ce Simona Halep așteaptă cu sufletul la gură decizia judecătorilor în procesul de 10 milioane de dolari, după ce s-a plâns că și-a pierdut plăcerea de a trăi, compania de suplimente a luat o decizie incredibilă. Schinoussa Superfoods comercializează un nou supliment de colagen marin, produs pe care Halep l-a achiziționat la US Open 2022, dar modul în care îl promovează este cel puțin controversat, în contextul procesului deschis de constănțeancă la New York. Compania canadiană nu doar că nu a retras de pe piață suplimentele din categoria celui consumat de Halep, ci a decis să le promoveze și mai intens. Noul supliment de colagen comercializat de Schinoussa Superfoods promite, pe lângă susținerea sănătății părului, pielii, unghiilor și articulațiilor, și… Efecte de înfrumusețare fizică. „Transformă-ți frumusețea din interior cu Beautiful Marine Collagen! Obținut din tilapia sălbatică, pentru un colagen pur și ușor asimilabil. Susține sănătatea părului, pielii, unghiilor și articulațiilor. Întărește țesuturile conjunctive și favorizează flexibilitatea. Fără organisme modificate genetic (Non-GMO), ideal pentru un aspect luminos și tineresc”, este mesajul care însoțește reclama postată pe contul oficial de Instagram al companiei de suplimente. Mai mult, pe eticheta produsului scrie „Beautiful marine colagen (colagen marin frumos)”. Reprezentanții firmei canadiene nu și-au recunoscut în niciun moment vina pentru testul pozitiv al Simonei Halep, ba dimpotrivă. În cadrul procesului, aceștia au jucat dur și au cerut mutarea cazului de la Curtea Supremă a statului New York la Curtea Districtuală a SUA, însă dosarul a rămas până la urmă la prima instanță. Ce conținea suplimentul pe care Patrick Mouratoglou și fizioterapeuta franceză i l-au comandat Simonei Halep  Keto MCT, suplimentul care i-a adus inițial Simonei Halep o suspendare de patru ani, redusă ulterior la 9 luni, a fost comandat de fizioterapeuta Candice Gohier, la recomandarea antrenorului francez Patrick Mouratoglou. Acesta conține următoarele ingrediente: 1. Trigliceride cu lanț mediu (MCT) din ulei de cocos, sub formă de pulbere; 2. Colagen din pește; 3. Inulină – o fibră prebiotică solubilă din plante care ajută la sănătatea intestinului; 4. Vitamina C (acid ascorbic). Din declarațiile celor implicați reiese că „în luna august 2022, doamna Halep, domnul Mouratoglou și doamna Gohier au revizuit suplimentele nutriționale ale doamnei Halep. Ea (n.r. Gohier) și domnul Mouratoglou au recomandat înlocuitori pentru unele dintre suplimentele ei pentru că aveau prea mult zahăr. Doamna Gohier i-a cerut domnului Lefebvre (n.r. – Frederic Lefebvre, directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglou) opinia despre suplimente, iar acesta a recomandat trei suplimente deja menționate mai sus, inclusiv Keto MCT. Doamna Gohier a trimis un mesaj text și a comandat produsele, care au ajuns în New York la 23 august 2022. Ea și domnul Mouratoglou le-au verificat și au fost de acord, produsele nu conțineau substanțe interzise și erau sigure pentru doamna Halep. Doamna Halep a folosit apoi Keto MCT timp de șase zile, între 23 și 28 august. Cele două declarații ale martorilor domnului Mouratoglou au confirmat implicarea sa în recomandarea de a înlocui suplimentele luate de doamna Halep”, scrie în motivarea tribunalului Sport Resolutions.

Ce riscă Jannik Sinner după ce a refuzat să joace pentru Italia în Cupa Davis

ce-risca-jannik-sinner-dupa-ce-a-refuzat-sa-joace-pentru-italia-in-cupa-davis

Jannik Sinner se află în mijlocul unui scandal uriaș în Italia, după ce a refuzat să joace la turneul final al Cupei Davis care va avea loc chiar în țara sa, la Bologna, în perioada 18-23 noiembrie. După ce a fost pus la zid de legendarul Nicola Pietrangeli, care a afirmat că decizia lui Jannik Sinner reprezintă o palmă uriașă pentru sportul italian, numărul 2 ATP este încolțit din toate părțile. Încă un personaj important din țara lui Sinner, președintele Organizației Italiene de Protecție a Consumatorilor, a emis un comunicat dur împotriva elevului lui Darren Cahill, solicitând retragerea tuturor distincțiilor sale. Jannik Sinner ar putea rămâne fără cetățenia de onoare a orașului Torino, dar și-ar putea pierde și alte titluri onorifice acordate de către oficialitățile italiene: „Decizia lui Sinner de a refuza să joace Cupa Davis este o palmă pentru Italia, pentru italieni și pentru milioanele de fani pasionați de tenis. Nu se poate să reprezinte Italia în lume și, în același timp, să ia decizii sportive diametral opuse, după ce i-au fost acordate premii oficiale. Din acest motiv, solicităm să i se retragă toate distincțiile și să i se anuleze recunoașterile instituționale primite, de la numirea ca Ambasador al Diplomației Sportive, până la Colanul de Aur pentru Merit Sportiv al CONI, și chiar cetățenia de onoare a orașului Torino. Dacă Sinner ar petrece mai puțin timp filmând reclame pentru diverse produse, poate ar putea reprezenta mai bine țara sa atât în sport, cât și în afara lui”, a transmis Organizația Italiană de Protecție a Consumatorilor, potrivit Punto de Break. Anterior, Nicola Pietrangeli „l-a tras de urechi” pe Jannik Sinner: „Este o palmă uriașă pentru sportul italian. Nu înțeleg de ce menționează că este o alegere dificilă. Trebuie să joace tenis, nu să meargă la război. Când vine vorba de Cupa Davis, mă enervez pentru că obiectivul unui jucător ar trebui să fie să poarte tricoul Italiei. Dar, din păcate, vorbesc dintr-o altă epocă. Sper că nu va merge să joace în altă parte în timpul Cupei Davis. Astăzi, lumea este plină de bani și lăsăm inima deoparte”, a declarat fostul coleg al lui Ilie Năstase. Jannik Sinner a adus Italiei trofeul Cupei Davis în ultimele ediții, dar acum a ales să se concentreze pe circuitul ATP, în detrimentul competiției inter-țări.