România, victorie senzațională împotriva Olandei la Campionatele Europene de tenis de masă

România a obținut o victorie senzațională împotriva Olandei la Campionatele Europene de tenis de masă. Echipa masculină a României a câștigat cu 3-0 și a făcut un prim pas important în grupa F. Selecționata masculină a României s-a impus cu 3-0 în fața Olandei și a debutat cu dreptul la Campionatele Europene de tenis de masă pe echipe de la Zadar. Iulian Chiriță a trecut de Gabrielius Camara și a adus primul punct pentru naționala noastră în duelul cu Olanda. Eduard Ionescu l-a învins apoi pe Kas van Oost și a obținut al doilea punct pentru România. Ovidiu Ionescu s-a impus în duelul cu Barry Berben și i-a adus naționalei noastre victoria cu scorul de 3-0. Pentru echipa masculină a României urmează duelul cu Slovacia. „Tricolorii au debutat cu o victorie în faza grupelor la Campionatul European Echipe Seniori 2025! Echipa masculină a României s-a impus cu 3-0 în fața Olandei și a făcut un prim pas important în grupa F. În sala din Zadar, sportivii noștri au gestionat cu maturitate momentele echilibrate ale meciurilor, au aplicat eficient planurile de joc și au închis fiecare confruntare în favoarea lor. Desfășurarea întâlnirii România – Olanda 3-0: Iulian Chirița – Gabrielius Camara 3-2 (11-8, 11-4, 15-17, 6-11, 11-9). Eduard Ionescu – Kas van Oost 3-1 (7-11, 11-5, 11-8, 11-6). Ovidiu Ionescu – Barry Berben 3-1 (11-13, 11-5, 13-11, 11-9). Pentru echipe masculină a României urmează duelul cu Slovacia, luni, de la 17:00. Informații și rezultate, pe site-ul FRTM”, a scris Federația Română de Tenis de Masă pe Instagram. Desfășurarea întâlnirii România -Olanda 3-0 Iulian Chiriţa – Gabrielius Camara 3-2 (11-8, 11-4, 15-17, 6-11, 11-9) Eduard Ionescu – Kas van Oost 3-1 (7-11, 11-5, 11-8, 11-6) Ovidiu Ionescu – Barry Berben 3-1 (11-13, 11-5, 13-11, 11-9)
Nici în vremuri de criză, Ion Țiriac nu se uită la bani când vine vorba de capricii. Pe ce cheltuie anual 125.000 de euro
Nici în vremuri de criză nu se uită la bani. Miliardarul român Ion Țiriac a dezvăluit cât cheltuie anual pentru unul din „mofturile” sale de lux. Fostul tenismen, acum om de afaceri, spune că cheltuie anual 125.000 de euro pentru acest capriciu, potrivit Fanatik. Dacă pentru români este o avere, miliardarul susține că este o sumă „decentă. Mulți români internauți ar spune ce ar face cu acești bani: și-ar plăti toate datoriile la bancă, și-ar ridica casele, și-ar lua o mașină de marcă străină, și-ar întemeia o familie și tot le-ar rămâne de un city-break. În schimb, Ion Țiriac cheltuie anual 125.000 de euro numai pentru a-și rezerva spații de lux la Roland Garros. Chiar dacă nu ajunge mereu la Paris în perioada Roland Garros, magnatul român tot plăteşte 125.000 de euro fără nicio problemă. „Loja mea de la Roland Garros, și am două, costă 125.000 de euro pe an. Dar câtă vreme coada, adică waiting list (n.r. lista de așteptare) e de 2.000 de companii și de persoane, oricare preț este corect. Atât face!”, a mărturisit Ion Țiriac, pentru iamsport.ro. „Boxa aceasta mă costă 120.000 de euro pentru 4 locuri. În două săptămâni de concurs, se traduce în 2.000 euro pentru un bilet. E cam indecent, nu? Sunt acolo din când în când în timpul turneului, dar îmi place să le fac pe plac prietenilor.La finala din acest an, i-am avut pe Richard Mille, CEO-ul Volkswagen, și pe Patrice Clerc, fost director al turneului, care nu mai venise la Roland Garros de veacuri”, a spus Ion Țiriac, în urmă cu un an, potrivit welovetennis.fr. Călătorește deseori în Africa Ion Țiriac are o avere de 2,1 miliarde de dolari, bani pe care i-a adunat din tenis și din afacerile personale. Pe de altă parte, efectuează ocazional și acte caritabile, mai ales în Namibia. El spune că pilotează fiindcă nu-și permite să își angajeze piloți. „Singurele mele plăceri sunt cele cu Africa acum, pentru că stau acolo la mine acasă, în Namibia. Acum mă duc și iar stau probabil 2-3 săptămâni acolo. Aș vrea să fug de tot: și de fundație, și de construcții și de absolut tot.Este foarte greu dacă te-ai obișnuit în ritmul ăsta. Pilotez pentru că nu am bani de doi piloți. Acum câteva zile am venit de la Madrid cu mine la manșă. Copilot să fie altul, eu sunt comandant, stau în stânga.Am mai multe avioane, nu doar unul. Am mai dat un avion și Crucii Roșii că nu aveau cu ce să transporte bolnavii. L-am făcut cadou, dar nu contează asta. Primul care nu știe ce valoare are banul înseamnă că nu îl merită”, a declarat Ion Țiriac. Sursă FOTO: Ștefan Sandu – Mediafax Foto Autorul recomandă: Ion Țiriac a dat lovitura pe piața imobiliară. Ce sumă va încasa magnatul, după vânzarea unei clădiri cu suprafața de peste 8.000m²
Rivala Simonei Halep și a Soranei Cîrstea e gata să își găsească iubit la TV, în emisiunea Burlăcița
Danielle Rose Collins (31 de ani, 69 WTA) a spus că ia în calcul să participe la o emisiune de divertisment. Rivala Soranei Cîrstea impresionează atât pe terenul de tenis, cât și în afara acestuia, prin frumusețea sa deosebită. În tot acest context, foarte mulți producători sunt interesați să o vadă pe Collins participând în emisiune de divertisment, iar sportiva din Statele Unite ale Americii spune că nu exclude această posibilitate. Totuși, dacă ar participa la o emisiune precum „Burlăcița”, Danielle Collins a precizat foarte clar că producătorii trebuie să scoată bani serioși din buzunar pentru a o convinge. Jucătoarea din SUA s-a despărțit recent de iubit, astfel că o participare la un asemenea show ar putea fi pe lista sa de interese. „M-aș gândi, poate, să particip la o emisiune reality TV, dar depinde. Adică, nu știu dacă și-ar permite să mă plătească. Înțelegi ce vreau să zic? Ar fi divertisment de top, un adevărat blockbuster, nu? Ar trebui să scoată bani serioși ca să mă convingă să apar la o emisiune precum «Burlăcița» sau ceva asemănător. Pentru că da, adică, chiar m-aș gândi serios, dar unde aș face «Burlăcița»? În ce țară, crezi? Australia?”, a transmis Danielle Rose Collins într-un podcast. Reamintim faptul că cea mai importantă performanță din cariera lui Danielle Collins este parcursul de la Australian Open din 2022, atunci când a reușit să ajungă în finală, acolo unde a fost învinsă de Ashleigh Barty, scor 3-6, 6-7. Foto: Profimedia10.10.2025 Sorana Cîrstea a primit un mesaj special din partea Simonei Halep Sorana Cîrstea se pregătește de retragerea oficială din tenisul profesionist, iar Simona Halep a avut un mesaj special pentru ea. Dubla câștigătoare de Grand Slam a spus deja adio tenisului profesionist în luna februarie a acestui an, știind foarte bine ce înseamnă viața după retragerea din sportul de performanță. În opinia Simonei Halep, retragerea ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru Sorana Cîrstea, mai ales dacă este mulțumită de ceea ce a realizat în cariera sa. „Depinde cum o iei, dacă eşti mulţumit şi împăcat de ceea ce ai făcut, nu e un moment trist, e un moment de bucurie. La mine a fost o bucurie că am putut să închei cariera şi am încheiat-o bine. Ce mesaj să-i transmit? Că viaţa de după tenis e foarte frumoasă şi foarte bună. Trebuie să se bucure de ceea ce a făcut şi de persoana ei”, a spus Simona Halep, potrivit AS.ro.
De când n-a mai jucat fotbal fostul fotbalist de la FCSB, care a revenit după 2 ani în Superliga

Marco Dulca (26 ani), fost internațional de tineret și participant cu naționala României la Jocurile Olimpice de la Tokyo, s-a întors în Superligă după doi ani, în care a evoluat la Celje, în Slovenia. Născut în Coreea de Sud, acolo unde evolua tatăl său, fostul internațional Cristian Dulca, Marco a început fotbalul la Universitatea Cluj, dar a plecat, la o vârstă fragedă, în Marea Britanie, la academia lui Swansea City. A ajuns până la nivelul Premier League 2, competiție rezervată echipelor U23, înainte să se întoarcă în România, în 2019, la Farul Constanța. Ulterior, a mai jucat pentru Chindia Târgoviște și FCSB. Marco Dulca are în palmares titlul de campion al Sloveniei (2024) și Cupa Sloveniei (2025), făcând parte și din generația care a dus România până în „careul de ași” al Campionatului European U21, la turneul final din 2019. Patrolul l-a adus pe Marco Dulca, fotbalistul care nu a mai jucat de 5 luni Fotbalistul, care a avut o relație tumultoasă cu jucătoarea tenis Mihaela Buzărnescu, a încercat să obțină un nou angajament în străinătate, dar ofertele din zona arabă nu au fost pe placul său, drept pentru care a preferat să semneze cu Petrolul. El este familiarizat cu stadionul Ilie Oană, deoarece a jucat acolo pentru Chindia, care își disputa meciurile de acasă la Ploiești. Principala problemă a lui Dulca în acest moment este faptul că nu a mai jucat de cinci luni. Ultima lui apariție datează de pe 10 mai 2025, iar în acest an a prins doar 11 partide pentru fosta lui echipă, fiind titular numai de patru ori. Marco Dulca este a 13-a achiziție a Petrolului din acest sezon. La Ploiești au mai ajuns Oscar Coreia (elvețian – Etoille Carouge), Krell (austriac -Slobozia), Guilherme (portughez -Poli Iași), Sălceanu (român -Farul), Doukansy (francez -Nîmes), Prce (croat – Kazahstan), Dongmo (camerunez – Vardar Skopje), Rafinha (spaniol – Inter D’Escaldes), Doumtsios (grec – Den Haag), Chică Roșă (român – FC Botoșani), Jeroeme Onguene (camerunez) și Moutir Chadija (belgian) – ultimii doi fără echipă în 2025. Onguene, Moutir și Rafinha nu au apucat să debuteze la prima echipă. Ei au jucat doar la Petrolul II, unde Rafinha a marcat trei goluri.
Simona Halep a fost uitată. Fosta jucătoare a lui Patrick Mouratoglou a rostit numele rivalelor româncei
Naomi Osaka, fosta jucătoare a lui Patrick Mouratoglou, a rostit numele rivalelor Simonei Hale, dar nu și al româncei. De asemenea, jucătoarea din Japonia recunoaște că este „nostalgică” în privința tenisului de acum mai mulți ani, dar spune totodată că sportul s-a schimbat mult de când a ajuns ea în circuitul WTA. Naomi Osaka a atras pentru prima dată atenția lumii tenisului, în 2018, după ce a câștigat turneele de la Indian Wells și US Open. În acea perioadă, printre cele mai bune jucătoare ale vremii se numărau Serena Williams, Maria Sharapova, Simona Halep, Angelique Kerber și Caroline Wozniacki. Toate aceste jucătoare s-au retras între timp din activitate. Săptămâna aceasta, Osaka a revenit la Wuhan pentru prima oară din 2017. Cu această ocazie, japoneza a fost întrebată dacă poate compara perioada actuală cu cea din primii ei ani în circuit. Osaka le-a amintit pe Serena și Venus Williams, dar și pe rusoaica Maria Sharapova, însă nu a menționat-o pe Simona Halep. „Am o memorie foarte proastă, așa că nu pot să spun prea multe. Pe atunci erau aici Serena și Venus Williams, dar și Maria Sharapova, jucătoare care acum trezesc nostalgie. Iar acum mă întreb dacă și eu sunt o jucătoare nostalgică pentru alții! Oricum, tenisul s-a schimbat mult. Toate fetele se mișcă excelent, toate pot lovi câștigător. E puțin diferit față de cum era atunci”, a spus sportiva în vârstă de 27 de ani, potrivit Tennis World USA. Sorana Cîrstea a primit un mesaj special din partea Simonei Halep Sorana Cîrstea se pregătește de retragerea oficială din tenisul profesionist, iar Simona Halep a avut un mesaj special pentru ea. Dubla câștigătoare de Grand Slam a spus deja adio tenisului profesionist în luna februarie a acestui an, știind foarte bine ce înseamnă viața după retragerea din sportul de performanță. În opinia Simonei Halep, retragerea ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru Sorana Cîrstea, mai ales dacă este mulțumită de ceea ce a realizat în cariera sa. „Depinde cum o iei, dacă eşti mulţumit şi împăcat de ceea ce ai făcut, nu e un moment trist, e un moment de bucurie. La mine a fost o bucurie că am putut să închei cariera şi am încheiat-o bine. Ce mesaj să-i transmit? Că viaţa de după tenis e foarte frumoasă şi foarte bună. Trebuie să se bucure de ceea ce a făcut şi de persoana ei”, a spus Simona Halep, potrivit AS.ro.
Breaking News! Irina Begu şi-a anunțat retragerea temporară din tenis: Am probleme de sănătate şi trebuie să-mi ascult corpul
Chinuită de probleme de sănătate în acest an, Irina Begu a anunțat că spune stop, deocamdată, tenisului, și le mulțumește antrenorilor săi, transmiându-le totodată acestora mult succes în viitoarele colaborări. Jucătoarea noastră de tenis dă asigurări că acesta moment nu este echivalent cu retragerea din carieră, însă a decis „să-și asculte corpul” și să aibă mai multă grijă de ea în perioada următoare. Irina Begu a spus stop tenisului pentru moment. „Am decis să iau o pauză” Lovită din plin de accidentări în acest an, Irina Begu a anunțat că se retrage temporar din tenis. Sportiva le mulțumește în principal antrenorilor săi, Victor Crivoi și Lucian Nicolescu., și le urează acestora mult succes în viitoarele colaborări. Jucătoarea noastră de tenis dă asigurări că acest pas nu înseamnă retragerea definitivă din carieră, însă în acest moment a dat prioritate corpului său și vrea să aibă grijă mai mult de ea în perioada următoare. „După un timp de reflecție, mă simt pregătit să vă împărtășesc și vouă. Anul acesta m-am confruntat cu unele provocări legate de sănătate și energie și mi-am dat seama că trebuie să-mi ascult corpul și să am mai multă grijă de mine. De aceea, după Iași, am decis să iau o pauză de la tenis, fără a-i stabili un termen limită. Acesta nu este un rămas bun, ci doar o pauză pentru a mă putea concentra pe sănătatea și bunăstarea mea. Sunt atât de recunoscător lui @victor.crivoi și @nicolescu_s_lucian pentru toți acești ani împreună – pentru sprijinul, munca asiduă și amintirile pe care le-am împărtășit. Vă mulțumesc că ați înțeles această nevoie a mea și vă doresc amândurora mult succes în viitoarele voastre colaborări! Și tuturor – vă mulțumesc pentru dragostea și sprijinul pe care mi le-ați arătat de-a lungul acestei călătorii. Înseamnă mai mult decât pot spune”, a fost mesajul trimis de Irina Begu pe Instagram. Sursa foto: Sport Pictures Își premeditase retragerea încă de la începutul verii Pe 20 iulie 2025, Irina Begu a învins-o pe Jil Teichmann în ultimul act al turneului WTA 250 de la Iași și și-a trecut astfel în cont al șaselea trofeu din carieră. La finalul disputei, sportiva lăsa de înțeles că ar putea fi ultima sa apariție în capitala Moldovei. Ajunsă la 35 de ani, Irina anticipa practic încă de atunci decizia luată astăzi. „Vom vedea în ce calitate voi veni din nou la Iași. Cu siguranță voi veni aici, vom vedea și în ce condiții”, a conchis Begu.
Transformarea șocantă a lui Rafael Nadal. A chelit vizibil: Ce Dumnezeu s-a întâmplat?

Rafael Nadal a spus stop prestigioasei cariere din tenis în luna decembrie a anului trecut, chinuit de accidentări grave care l-au împiedicat să mai concureze la nivel înalt. Ibericul are parte însă de o transformare radicală, mai ales la nivelul scalpului, acolo unde aproape că a chelit, conform unei fotografii alături de o fană de-a sa. Rafael Nadal, transformare radicală. Fostul lider mondial ATP este la un pas să chelească Rafael Nadal și-a încheiat în urmă cu aproape un an cariera fabuloasă din tenis, după ce accidentările grave nu l-au mai lăsat să meargă mai departe. Fostul sportiv spaniol suferă însă de atunci de o transformare majoră, mai ales la nivelul scalpului, acolo unde aproape că a rămas fără păr. „Rafa” a apărut recent într-o fotografie alături de o susținătoare de-a sa, care ni-l înfățișează aproape fără păr în cap. Dacă înainte să se retragă, acesta își masca această problemă cvu vestita bentiță pe care o purta mereu în timpul meciurilor, acum ibericul și-a dezvăluit „chelia”. Imaginea de acum contrastează enorm cu acel Nadal din tinerețe, când era renumit pentru pletele sale. Noul look al ibericului s-a viralizat rapid, iar reacțiile mai mult sau mai puțin ironice, au curs valuri, valuri. „Îmi pare rău. Ce Dumnezeu s-a întâmplat cu el? Du-te în Turcia să-ți faci un implant”, „Vine o vreme când pur și simplu trebuie să-ți cumperi un bilet de avion sau să razi părul”, „Urmează frizura lui Agassi”, au fost câteva dintre reacțiile apărute, potrivit Daily Mail. Foto: Mediafax Foto Ce este alopecia și ce o generează. Cauzele sunt multiple Alopecia reprezintă căderea excesivă a părului de pe scalp și afectează atât bărbații, cât și femeile. Cauze sunt multiple, iar ele sunt genetice, hormonale, autoimune sau metabolice. Cea mai frecventă formă este cauzată de o predispoziție genetică și e influențată de factorii hormonali. La bărbați, alopecia se manifestă prin dispariția progresivă a liniei părului în zonele fronto-temporale, în timp ce la femei duce la rărirea părului din zona centrală a scalpului. Sarcina, anumite afecțiuni, ca lupusul sau infecții fungice, ori diferite deficite nutritive de fier sau de vitamine, pot duce la căderea părului. La fel de bine, alopecia este cauzată și de efecte secundare ale tratamentelor medicale pentru bolile oncologice.
Premiu uluitor pentru fani! Cine poate să îi ia un punct lui Carlos Alcaraz primește un milion de dolari!
Carlos Alcaraz va lua parte într-o provocare de-a dreptul nebună la Australian Open. Orice fan care îi poate lua un punct spaniolului va pleca acasă cu un milion de dolari! Anunțul a fost făcut de forurile din tenisul de pe continentul îndepărtat. Federația Australiană de Tenis a făcut un anunț neașteptat pentru fanii „sportului alb”. Orice om care crede că-i poate lua un punct lui Carlos Alcaraz va primi un milion de dolari. Anunțul a fost făcut recent, iar evenimentul va avea loc în weekend-ul de început al turneului de anul viitor. Carlos Alcaraz, provocare nebună pentru fani. 1 punct câștigat contra lui = 1 milion de dolari Craig Tiley, directorul turneului de Grand Slam de la Australian Open, a anunțat că tenismenul spaniol va lua parte într-o provocare de-a dreptul nebună. Sportivul trebuie să joace împotriva fanilor câte un punct, iar cei care îl va învinge va pleca acasă cu un milion de dolari. „Pot să spun astăzi că numărul 1 mondial, Carlos Alcaraz, va fi cap de afiș în concursul Million Dollar 1 Point Slam. Este o inițiativă prin care orice fan care câștigă un punct contra lui va câștiga un milion de dolari. Chiar dacă este amator sau profesionist, câștigătorul finalei va pleca acasă cu premiul. Înscrierile se vor deschide în curând pe plan național, iar evenimentul va avea loc în săptămâna de deschidere, unde finaliștii vor concura pentru șansa de a juca contra unui profesionist pe Rod Laver Arena. Cu nume mari, care vor fi anunțate în curând, ai un milion de motive să iei racheta și să te pregătești pentru ianuarie!”, a spus Craig Tiley, șeful Australian Open, conform tennis.com. Practic, concursul va conține 21 de jucători pro, alături de Carlos Alcaraz, care vor concura împotriva a 10 sportivi amatori din Australia. Fiecare meci va dura practic un singur punct, iar cel care servește va fi stabilit prin piatră-foarfecă-hârtie. Câștigătorul merge mai departe, iar finala este organizată pe Rod Laver Arena, unde va pleca cu 1 milion de dolari. Carlos Alcaraz, out de pe tabloul ATP Shanghai Carlos Alcaraz are o problemă la glezna stângă, care nu i-a permis să participe la turneul ATP de la Shanghai. Favoritul competiției în acest moment, care a ajuns până în sferturile de finală, este Novak Djokovic. Sârbul a rămas cap de afiș, deoarece Jannik Sinner sau Alexander Zverev au părăsit competiția. Italianul a suferit crampe musculare, astfel că s-a văzut nevoit să se retragă din meci, în timp ce Alexander Zverev, locul 3 în clasamentul ATP, a fost învins de un outsider. Novak Djokovic are șansa de a pune mâna pe trofeul cu numărul 101 din cariera sa. Recent, „Nole” a devenit cel mai vârstnic jucător de tenis care câștigă un meci în Masters 1000.
Patrick Mouratoglou a intervenit după ce l-a văzut pe elevul lui Darren Cahill în chinuri: Asta a pățit Sinner
Jannik Sinner a avut probleme serioase la turneul ATP de la Shanghai, fiind nevoit să se retragă din cauza crampelor. Patrick Mouratoglou, legendarul antrenor francez, a analizat situația italianului și a dat un verdict clar. Jannik Sinner a fost nevoit să se retragă în turul al treilea de la ATP Masters 1000 Shanghai, atunci când se confrunta cu olandezul Tallon Griekspoor. Campionul italian a acuzat o stare de rău și crampe, motiv pentru care nu a mai putut continua meciul, în ciuda eforturilor pe care le-a făcut. Patrick Mouratoglou consideră că există un singur vinovat pentru cele întâmplate la turneul din China: umiditatea din Shanghai. Antrenorul spune că mai mulți jucători au acuzat probleme tocmai din această cauză, dându-i exemplu pe Novak Djokovic și Taylor Fritz. „Pentru a explica crampele lui Sinner, există un singur cuvânt: umiditatea. Și Fritz a avut aceeași problemă. L-am văzut și pe Novak Djokovic vărsând de două ori. Nu este prima dată când Jannik are crampe. A avut și împotriva lui Carlos la Roland-Garros, dar atunci era vorba de tensiunea meciului”, a explicat Patrick Mouratoglou, potrivit Sportskeeda.com. Rămâne de văzut cât de repede se va recupera Jannik Sinner pentru a fi cât mai repede apt pentru următoarele turnee importante rămase din acest sezon. Jannik Sinner a fost obligat să abandoneze din cauza crampelor pricinuite de căldura sufocantă de la Shanghai Jannik Sinner s-a confruntat cu probleme serioase la turneul ATP de la Shanghai, fiind chiar nevoit să se retragă. Campionul en-titre de la Shanghai, Jannik Sinner, a fost nevoit să se retragă în turul al treilea al turneului ATP Masters 1000 din cauza crampelor musculare, cedând în fața olandezului Tallon Griekspoor, după un meci care a durat peste două ore și jumătate, scor 7-6 (3), 5-7, 2-3. În condiții extreme de căldură și umiditate la Shanghai, Sinner a suferit vizibil și, în ciuda eforturilor sale uriașe, a fost nevoit să părăsească terenul în scaun cu rotile. Astfel, superstarul italian pierde puncte prețioase în duelul său pentru poziția de lider mondial în clasamentul ATP cu marele rival spaniol Carlos Alcaraz.
Novak Djokovic și-a pierdut cumpătul la Shanghai și a urlat: La ce te uiți, nenorocitule?

Novak Djokovic a avut mari bătăi de cap pentru a ajunge în sferturile de finală de la Shanghai. Sârbul s-a luptat cu sine însuși penru a-și asigura încă o șansă la trofeu. În cel mai recent duel, fostul număr 1 mondial a țipat la propriul antrenor. După ce a fost extrem de alergat de spaniolul Jaume Munar, Novak Djokovic a avut o reacție de furie la adresa antrenorului său, Boris Bosnjakovic, care i-a recomandat anumite corecturi pe parcursul meciului cu ibericul. Sârbul s-a calmat după momentul care a făcut înconjurul internetului, apoi a câștigat meciul. Novak Djokovic, un car de nervi la ATP Shanghai Tenismenul sârb și-a atins limitele împotriva lui Jaume Munar, un jucător din Spania, mai tânăr cu 10 ani decât Djokovic. Deși a învins, apoi a trecut în sferturile de finală, Novak a fost puternic frustrat de nereușitele din meci. Pe fondul unei călduri insuportabile, acesta a clacat. Sportivul nu s-a simțit bine, motiv pentru care a avut nevoie de intervenția medicilor pentru o accidentare la gleznă. După ce s-a recuperat puțin, Novak Djokovic a continuat meciul sub o furie frustrantă pentru el. În cel de-al doilea set, pierdut de „Nole”, acesta a țipat la antrenorul lui, care se afla în tribune. „La ce te uiți, nenorocitule?”, a spus Novak Djokovic spre Boris Bosnjakovic, antrenorul lui, conform celor de la Sport Klub. După ce și-a vărsat furia, sârbul a pierdut setul al doilea, scor 7-5, dar a revenit într-o manieră de mare campion și și-a adjudecat meciul, scor 2-1. Fanii au așteptat o reacție din partea sportivului, dar acesta nu a oferit nici măcar un interviu pe teren, la finalul meciului, fiind sfătuit de medic să meargă să se odihnească. Nu este prima problemă medicală a lui Djokovic la Shanghai, deoarece în partida cu Yannick Hanfmann, el a vomitat chiar pe teren. Meci mai facil pentru Novak Djokovic în sferturile de finală de la Shanghai În următoarea partida, Novak Djokovic va da piept cu un nume care nu a spus încă foarte multe în tenis, Zizou Bergs. Tenismenul belgian a trecut până acum în turneu de Sebastian Korda, Casper Ruud, Francisco Cerundolo și Gabriel Diallo. Recent, Novak Djokovic a devenit cel mai în vârstă jucător care a câștigat la un turneu de Masters 1000. „Nole” își dorește adjudecarea marelui trofeu, care ar fi numărul 101 pentru el. O șansă mare a acestuia este lipsa numelor mari din fazele următoare – Jannik Sinner, care s-a retras din cauza unor crampe musculare, și Carlos Alcaraz, care nu a participat din cauza unei accidentări.