Presa din Belarus, gafă uriașă! I-a greșit numele Soranei Cîrstea după ce a eliminat-o pe Sabalenka

Sorana Cîrstea a eliminat-o pe Aryna Sabalenka în turul 3 la Roma, iar presa din Belarus a făcut gafă uriașă, greșind numele româncei. Jucătoarea română de tenis aflată pe locul 27 mondial a produs marea surpriză a turneului de la Roma. După ce a eliminat-o pe Aryna Sabalenka, presa din Belarus a numit-o „Cirsta”. Cum a fost „botezată” Sorana Cîrstea de ziariștii din Belarus, după victoria în fața Arynei Sabalenka Aflată în ultimul an al carierei, Sorana Cîrstea joacă de parcă ar fi în vârful formei. Ea a învins-o în turul 3 la Roma pe Aryna Sabalenka și va juca pentru a treia oară în optimile de finală ale acestei competiții. Presa din Belarus nu a digerat prea bine rezultatul final, iar jurnaliștii au considerat de cuviință să o „boteze” pe jucătoarea română. „Jucătoarea de tenis belarusă Aryna Sabalenka și-a încheiat drumul la turneul WTA-1000 de la Roma, cu un fond de premii de 7,2 milioane de euro. În 16-imile de finală, liderul clasamentului mondial a pierdut neașteptat, într-un meci în trei seturi, în fața jucătoarei românce Sorana Cîrsta, aflată pe locul 27 în clasamentul WTA, cu 6-2, 3-6, 5-7. Întâlnirea a durat 2 ore și 15 minute. Următoarea adversară a româncei va fi cehoaica Linda Noskova, a 13-a jucătoare a lumii. În primul meci, belarusa a câștigat împotriva jucătoarei cehe Barbora Krejcikova (locul 53 în clasamentul mondial) cu 6-2, 6-3”, scrie publicația Belta. Aryna Sabalenka a pierdut doar 3 meciuri în 2026 Jurnaliștii amintesc faptul că, la ediția care s-a desfășurat anul trecut, Aryna Sabalenka și-a încheiat parcursul în sferturile de finală, iar în 2024 a ajuns în finală, unde a pierdut în fața jucătoarei poloneze Iga Sventek. O altă jucătoare de tenis din Belarus, Aleksandra Sasnovich (120 WTA), nu a reușit să ajungă pe tabloul principal al turneului de la Roma. În prima rundă de calificări, ea a pierdut într-un meci în trei seturi în fața jucătoarei austriece Julia Graber (121 WTA), cu 6-4, 2-6, 4-6. Deținătoarea trofeului la competiția din capitala Italiei este italianca Jasmine Paolini. În 2025, ea a învins-o pe jucătoarea americană Coco Gauff cu 6-4, 6-2. Finala din acest an va avea loc pe 16 mai. Pentru Aryna Sabalenka, a fost doar al treilea eșec în 2026. Ea a câștigat turneele de la Brisbane (6-4, 6-3 în finală cu ucraineanca Marta Kostyuk), Indian Wells (3-6, 6-3, 7-6 / 6 cu sportiva kazahă Elena Rybakina) și Miami (6-2, 4-6, 6-3 cu Gauff). De asemenea, a fost învinsă în finală la Australian Open de Rybakina (4-6, 6-4, 4-6), în sferturi la Madrid de americanca Hailey Baptiste (6-2, 2-6, 6-7 / 6) și acum de Sorana.
Ce i-a spus Aryna Sabalenka româncei Sorana Cîrstea când credea că nu o aude nimeni

Aryna Sabalenka a reușit să zâmbească și i-a transmis un scurt mesaj Soranei Cîrstea, la fileu, după ce românca a eliminat-o la Roma. Sorana Cîrstea a reușit o victorie memorabilă în fața liderului mondial WTA. A fost un meci spectaculos, care a durat mai bine de două ore. Românca a fost condusă cu 1-0 la seturi, dar a întors soarta meciului în favoarea sa și a fost felicitată și de adversara sa pentru cum a evoluat în această după-amiază. Ce i-a transmis Sabalenka româncei la finalul partidei Aryna Sabalenka s-a confruntat cu probleme și a cerut time-out medical, în setul secund. A primit îngrijiri medicale și a putut continua partida, dar nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor fanilor. Astfel, Sorana Cîrstea a profitat și a făcut unul din cele mai bune meciuri ale sale din ultimii ani. Dezamăgită de rezultat, Sabalenka a avut puterea să zâmbească și în momentul în care a dat mâna cu Sorana Cîrstea, la fileu, i-a transmis „good job” (n.r. Felicitări). „Simt că nu am jucat bine de la începutul meciului. Chiar dacă am început prin a câștiga, mi-am dat seama repede că corpul meu nu-mi permitea să concurez așa cum mi-am dorit. Încerc să-mi spun că nu pierzi niciodată, ci doar înveți. Problema mea a fost în partea inferioară a spatelui, conectată la șold, ceea ce îmi limitează întreaga gamă de mișcare. Presupun că va trebui să mă odihnesc câteva zile. Sorana este o luptătoare. E cam trist să o văd că se retrage, pentru că simt că e una dintre acele jucătoare care luptă indiferent de situație. Am simțit că ar putea rămâne mai mult timp. E alegerea ei. Cu toții respectăm asta. Îi urez doar cel mai bun sezon pentru a-și încheia cariera.”, a declarat Sabalenka, după meci, potrivit TheTennisLetter. Este al doilea succes al Soranei Cîrstea în fața bielorusei. În acest an, s-au mai întâlnit la Brisbane, dar actualul lider mondial WTA a câștigat. În meciurile directe, scorul este egal, 2-2. Cea mai bine cotată sportivă română se va confrunta în optimile e finală cu Linda Noskova (13 WTA). Dacă trece mai departe în sferturile de finală, se va alege cu 150.000 de euro și 215 puncte WTA. Românca poate încheia cariera cu venituri de peste 12 milioane de euro doar din tenis, dacă va mai continua să aibă rezultate notabile.
Sorana Cîrstea a spus cum vede România în fața lumii întregi după victoria cu Aryna Sabalenka: Suntem o țară

Sorana Cîrstea a oferit un discurs impresionant după victoria extraordinară obținută în fața liderului mondial Aryna Sabalenka la turneul WTA 1000 de la Roma. Românca a vorbit despre cariera sa, despre posibilitatea retragerii, dar și despre felul în care vede România și tradiția tenisului românesc. „Suntem o țară cu o istorie minunată în tenis” Sorana Cîrstea a ținut să vorbească despre marile nume care au construit istoria tenisului românesc și despre generațiile care au inspirat-o. Sportiva a explicat că succesul jucătorilor români vine mai ales din pasiunea familiilor și din sacrificiile făcute pentru performanță. Sorana Cîrstea a recunoscut că succesul împotriva liderului mondial are o semnificație specială pentru ea. Românca a spus că în ultimele luni a avut mai multe meciuri foarte strânse cu jucătoare de top și simțea că îi lipsea doar curajul în momentele importante. Cîrstea a subliniat că ceea ce o bucură cel mai mult nu este doar victoria în sine, ci modul în care a reușit să joace împotriva Arynei Sabalenka. Deși după meci a glumit spunând că s-ar putea răzgândi dacă va câștiga turneul de la Roma, Sorana Cîrstea spune că planul său rămâne retragerea la finalul sezonului. Sorana a vorbit și despre titlul câștigat la Cluj, pe care l-a descris drept unul dintre cele mai emoționante momente ale carierei. Sorana Cîrstea speră ca generațiile viitoare să continue tradiția tenisului românesc și să păstreze România la nivel înalt în circuitul mondial. „Sunt foarte fericită pentru această victorie, desigur. Nu știam că este prima dată când înving un lider mondial. Am obținut victorii mari în cariera mea, dar este frumos să văd că toată munca grea dă roade. Sunt, de asemenea, foarte mulțumită de nivelul pe care îl arăt aici, la Roma. Anul acesta am avut meciuri foarte strânse împotriva celor mai bune jucătoare. Săptămâna trecută, la Madrid, conduceam cu 6-4 și 2-0 împotriva lui Coco. Și la Linz, contra Mirrei, am avut multe oportunități în setul al treilea. Recent, am jucat multe meciuri împotriva jucătoarelor de top în care am fost foarte aproape. Simțeam că poate îmi lipsea curajul sau că trebuia să-mi asum mai multe riscuri în momentele importante. Cred că am învățat din acele înfrângeri. Astăzi, la punctele decisive, am încercat să joc agresiv și în stilul meu. Împotriva celor mai bune nu poți juca doar prudent. Nu îți vor oferi nimic. Trebuie să câștigi tu. Astăzi știam că, dacă voiam să o înving pe Aryna, trebuia să merit asta”, a spus Cîrstea. „Suntem o țară cu o istorie minunată în tenis. De la Năstase și Țiriac, la Virginia Ruzici, Andrei Pavel sau Simona Halep. Din păcate, nu avem un sistem și nu provenim toți din același loc. Cred că pur și simplu avem o istorie și niște părinți puțin nebuni, care investesc enorm în copiii lor și își doresc ca aceștia să ajungă foarte departe în tenis”, a adăugat Sorana. „Toate turneele sunt transmise în România” „Unul dintre lucrurile bune este că în România vedem tenis la televizor în fiecare zi. Toate turneele sunt transmise. Crești urmărind tenis și visând să ajungi acolo. Generația mea, cea a Simonei, a lui Begu și a multor altor jucătoare care au ajuns în top 100, a fost incredibilă. Cred că ne-am împins una pe cealaltă de la spate. Sper ca acum alte fete să ne poată călca pe urme și să mențină steagul tenisului românesc sus. Este foarte greu de spus dacă aceasta este cea mai mare victorie a carierei mele, pentru că am avut triumfuri minunate. Am fost mereu o jucătoare care, într-o zi bună, putea învinge pe oricine. Ceea ce mă bucură cel mai mult nu este atât victoria în sine, cât modul în care am jucat. Cred că în seturile al doilea și al treilea am arătat un nivel foarte înalt. Am urmat perfect planul de joc și am câștigat în condițiile mele. Asta mă face cea mai fericită. Cel mai mult mă bucură anul acesta constanța pe care am reușit să o arăt săptămână de săptămână. Și, de asemenea, titlul pe care l-am câștigat acasă, la Cluj. A fost cea mai bună săptămână din viața mea. Tot ce am trăit acolo voi păstra mereu cu mine. Emoțiile și felul în care m-au făcut să mă simt au fost incredibile. Am spus că, dacă ar fi trebuit să mă retrag după Cluj, aș fi fost foarte fericită”, a adăugat Sorana.
Simona Halep, anunț despre revenirea în tenis: Sper să nu plâng!

Simona Halep (34 de ani) a făcut anunțul despre revenirea în tenis, la Cluj Napoca, unde pe 13 iunie va avea loc meciul de gală din cadrul Sports Festival, în care îi va fi celebrată cariera impresionantă. La eveniment vor fi prezente nume mari din tenisul mondial, inclusiv fostul său antrenor, australianul Darren Cahill (60 de ani), care a intrat în istorie ca fiind singurul antrenor ce a dus pe primul loc patru sportivi diferiți. Simona Halep s-a retras din tenis în februarie 2025, în timpul turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj, punând capăt unei cariere în care a cucerit 24 de titluri WTA, din care două de Grand Slam (Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019). Pe 13 iunie, la Cluj Napoca, va avea loc meciul de gală al Simonei Halep, un eveniment care o copleșește pe cea mai bună jucătoare din istoria tenisului românesc. În ciuda retragerii din activitatea sportivă, fostul lider nu a stat departe de tenis, ci a participat la meciuri demonstrative, precum cel de la Iași Open 2025, sau a fost ambasador al Turneul Campioanelor în 2025, respectiv al turneului de la Cluj, oraș de care este foarte atrasă și unde revine cu plăcere. „Nu prea mă uit la meciuri, dorința mea este să fiu aproape de tenis, să merg la eveniment. (n.r evenimentul de la Cluj Napoca) Sunt multe persoane, sper să nu plâng pe teren, se închide un capitol, o să fie alături de cei mai importanți oameni din viața mea. Sunt foarte împăcată cu faptul că am încheiat această carieră minunată. Consider că mi-am depășit toate limitele și am dat tot ce am avut mai bun. Este emoționant, este un pic copleșitor pentru că se vorbește foarte mult despre aceste eveniment, care va fi ultimul eveniment oficial, dar o iau ca atare, sper să mă bucur. Nu mă gândesc la revenire, nu este deloc în mintea mea acest lucru. Cred că am făcut suficient”, a spus Simona Halep la CEO Golf Cup. Întrebată dacă se vede revenind în vreo altă activitate adicentă sportului în care s-a consacrat, Simona Halep a subliniat că încă nu știe acest lucru, dar nici nu exclude asta. „Nu știu, e posibil. La acest lucru nu m-am gândit foarte serios la acest subiect, dar nimic nu este exclus. ar ca spprtivă nu cred că voi reveni”, a mai spus fostul lider mondial. Elina Svitolina și Gael Monfils, printre invitații de marcă La meciul de gală al Simonei Halep, printre invitații de gală se află ucraineanca Elina Svitolina (31 de ani, fost număr 3 mondial) și soțul acesteia, francezul Gael Monfils (39 de ani, fost număr 6 ATP). Alături de cei doi va fi prezent și Andrei Pavel (52 de ani). Până la evemimentul la care se va celebra cariera Simonei Halep, fosta jucătoare de tenis va participa la deschiderea Centrului Național de Tenis din Republica Moldova, pe 23 mai, la Chișinău. „Am acceptat cu drag invitația de a lua parte la acest eveniment special și mă bucur că voi fi alături de voi, inclusiv pe teren, într-un meci demonstrativ alături de Juan Martin del Potro și jucători din Moldova”, a fost mesajul pe care Simona Halep l-a transmis prin intermediul rețelelor sociale.
Reacția lui Cristian Tudor Popescu, după ce Sorana Cîrstea a învins-o pe Aryna Sabalenka, la turneul de la Roma

Sorana Cîrstea a învins-o pe Aryna Sabalenka, scor 2-6, 6-3, 7-5, în două ore şi 13 minute, și s-a calificat în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, dotat cu premii de 7,2 milioane de euro. Victoria Soranei Cîrstea, locul 27 WTA, în fața liderului mondial, a stârnit admirație în lumea tenisului, românca fiind lăudată pentru succesul ei, venit în ultimul an al carierei. Cristian Tudor Popescu a salutat și el performanța Soranei, pe care a caracterizat-o în termeni omagiali, neuitând să o înțepe pe Aryna Sabalenka. “Zen Sorana! După o viață în tenis în care uriașul ei talent a fost mâncat de psihicul labil, de ieșirile necontrolate până la absurd, iat-o pe Sorana inteligentă în joc și senină ca un budist zen, învingând-o pe nr. 1 mondial, marea măciucară de fițe Sabalenka! Cu greu cred că oamenii se pot schimba; Sorana Cîrstea mi-a demonstrat că se poate. Ar fi păcat ca tocmai acum, când e la maximum ca jucătoare, să fie ultimul ei an în tenis!”, a scris CTP pe Facebook. După meciul cu Sabalenka, Sorana a dat impresia că s-ar putea răzgândi, în privința deciziei de a pune racheta în cui. La finalul partidei, sportiva din România le-a mulțumit spectatorilor pentru atmosfera creată la meci. ”Sunt foarte fericită. E numărul unu (n.r. Sabalenka), nu are nevoie de nicio prezentare. E foarte plăcut să obții astfel de rezultat. (n.r. e ceva ce te poate face să te răzgândești în privința retragerii din tenis?) Poate dacă câștig acest turneu o să mă mai gândesc. Vreau să le mulțumesc tuturor spectactorilor, sunt minunați. Ce simt aici la Roma e absolut fantastic, îmi place pasiunea lor pentru sport”, a spus Sorana Cîrstea, imediat după meci. Sorana se apropie de zece milioane de euro din tenis În runda următoare, ea va juca împotriva cehoaicei Linda Noskova. Partida este programată luni, 11 mai. Linda Noskova are 21 de ani și ocupă în prezent locul 13 mondial, fiind una dintre cele mai bune jucătoare ale noului val. Sorana Cîrstea și Linda Noskova s-au întâlnit de patru ori până acum în circuit. Bilanțul este perfect egal, 2-2. Prin calificarea în optimile de finală de la Roma, Sorana Cîrstea și-a asigurat deja 120 de puncte WTA. În plus, românca va încasa și un premiu de peste 79.000 de euro pentru parcursul de până acum din capitala Italiei. Până la Roma, Sorana câștigase anul acesta din tenis 490.320 de euro. Câștigurile ei, în întreaga carieră, însumează 9.669.548 de euro, ea apropiindu-se vertiginos de cota de 10 milioane de euro.
Cu cine joacă Sorana Cîrstea în optimi la Roma după ce a eliminat-o pe Aryna Sabalenka. Adversara e mult mai bine clasată

Sorana Cîrstea continuă parcursul excelent de la turneul WTA 1000 de la Roma și se pregătește acum pentru un nou duel extrem de dificil. După victoria spectaculoasă obținută în fața liderului mondial Aryna Sabalenka, românca va juca în optimile de finală împotriva cehoaicei Linda Noskova. Când se joacă Sorana Cîrstea – Linda Noskova Partida dintre Sorana Cîrstea și Linda Noskova este programată luni, 11 mai. Meciul ar urma să înceapă în jurul orei 12:00, ora României, însă programul oficial al zilei va fi confirmat ulterior de organizatorii turneului de la Roma. Sorana Cîrstea va avea în față una dintre cele mai promițătoare jucătoare din circuitul WTA. Linda Noskova are 21 de ani și ocupă în prezent locul 13 mondial, fiind clasată semnificativ mai sus decât românca aflată pe poziția 27 WTA. Cehoaica traversează o perioadă foarte bună și a ajuns fără probleme în optimile competiției din capitala Italiei. Sorana Cîrstea și Linda Noskova s-au întâlnit de patru ori până acum în circuit. Bilanțul este perfect egal, 2-2. Românca a impresionat în turul precedent, unde a eliminat-o pe Aryna Sabalenka, numărul 1 mondial. Sorana Cîrstea s-a impus cu 2-6, 6-3, 7-5 după un meci de aproape două ore și jumătate, în care a revenit spectaculos după pierderea primului set. Victoria cu Sabalenka este considerată una dintre cele mai importante din cariera sportivei din România. Prin calificarea în optimile de finală de la Roma, Sorana Cîrstea și-a asigurat deja 120 de puncte WTA. În plus, românca va încasa și un premiu de peste 79.000 de euro pentru parcursul de până acum din capitala Italiei. Ce a transmis Sorana după meci „Sunt foarte fericită. E numărul 1 (n.r. Sabalenka), nu are nevoie de nicio prezentare. E foarte plăcut să obții astfel de rezultat. (n.r. E ceva ce te poate face să te răzgândești în privința retragerii din tenis?) Poate dacă câștig acest turneu o să mă mai gândesc. Vreau să le mulțumesc tuturor spectactorilor, sunt minunați. Ce simt aici la Roma e absolut fantastic, îmi place pasiunea lor pentru sport”, a spus Sorana Cîrstea, imediat după meci.
Ion Țiriac nu regretă nicio zi din cei 87 de ani trăiți: Mă bat cât pot cu umbrele

Ion Țiriac a vorbit deschis despre viață, bani, succes și despre lucrurile care îl motivează și astăzi, în ziua când a împlinit la 87 de ani. Fostul mare tenismen și om de afaceri a transmis un mesaj puternic despre mentalitate, societate și modul în care privește anii trăiți până acum. Țiriac a explicat că una dintre cele mai mari probleme pe care le vede în societate este mentalitatea de tip „nu se poate”. Fostul sportiv spune că luptă constant cu birocrația și cu oamenii care refuză soluțiile fără explicații clare. Ion Țiriac a vorbit și despre felul în care privește celebritatea și imaginea publică. Omul de afaceri spune că notorietatea nu trebuie căutată artificial și că adevărata valoare vine din ceea ce construiești în mod autentic și real. Țiriac a explicat că multe dintre proiectele în care investește astăzi nu au legătură cu imaginea sau popularitatea. Fostul sportiv spune că simte nevoia să întoarcă o parte din ceea ce a primit de la viață. La final, omul de afaceri a transmis poate cel mai puternic mesaj. La 87 de ani, Ion Țiriac spune că privește în urmă fără regrete și că este împăcat cu tot ceea ce a trăit. „Mă bat cât pot cu umbrele, cu tot ce vrei dumneata, cu «nu se poate», cu «nu e voie», pentru că la noi treaba cu «nu se poate» sau «nu» e absolut legea zilei. Bună ziua! «Nu». Dar de ce? «Nu». Și aici e o problemă mare socială. De ce «nu? Și cine răspunde pentru acest «nu»? Adică, dacă e într-adevăr «da» și tu-mi spui «nu», că-ți trebuie 30 de zile în loc de 30 de secunde, tu ce răspundere ai pentru asta? Nu cred că lumea își mai aduce aminte de nimic. Dar este și logic. Este normal. Notorietatea — n-am fugit după ea niciodată. Ori o câștigi involuntar, ori, dacă nu, nu valorează nimic. Și nu vreau să fiu nici megaloman, dar nu vreau să fiu nici fals interpretat. Dumneavoastră credeți că eu toate câte fac astăzi le fac pentru notorietate. Nu! Le fac pentru că am avut mai mult noroc decât alții în viață, să spunem, sau poate oi fi muncit un pic mai mult decât alții și am mai mult decât îmi trebuie, și atunci trebuie să dau ceva înapoi. E imposibil să dai înapoi la toată lumea, pentru că nu ai cum. Un singur om — nu eu, Bill Gates sau Elon Musk sau cine vrei dumneata — tot nu ajunge unul. Dar dacă dai ceva înapoi, te simți tu mai bine. Deci astea vreau să le fac eu. Banii se câștigă și banii fac bani — e adevărat. Banii nu fac fericirea — și asta e adevărat. Mulți spun că ei cumpără fericirea gata făcută — și asta e adevărat. Însă viața mea sportivă nu poate să o plătească sau să o copieze nimeni. Nimeni! Și eu, la 87 de ani pe care îi fac acum, nu regret o zi din viața mea”, a spus Ion Țiriac pentru DigiSport.
Americanii au reacționat primii după victoria Soranei Cîrstea: Sabalenka a rămas uluită de rezultatul șocant

Victoria spectaculoasă obținută de Sorana Cîrstea în fața Arynei Sabalenka la turneul de la Roma a avut un impact uriaș și în presa internațională. Jurnaliștii americani au descris succesul româncei drept unul dintre cele mai mari șocuri ale competiției și au remarcat modul impresionant în care Sorana a reușit să întoarcă meciul împotriva liderului mondial. Presa din Statele Unite a subliniat că Aryna Sabalenka părea să controleze complet partida în startul confruntării. Bielorusa a câștigat primul set cu 6-2 și a început excelent și actul secund, conducând rapid cu 2-0. Totuși, de acolo, meciul s-a schimbat complet. „Aryna Sabalenka a rămas uluită de rezultatul șocant”, au scris americanii după revenirea fantastică a Soranei Cîrstea. Jurnaliștii au remarcat că românca și-a ridicat nivelul exact în momentele importante și a început să lovească mult mai agresiv. Forehandul Soranei a funcționat excelent, iar Sabalenka a început să piardă tot mai multe puncte inclusiv pe propriul serviciu, un aspect rar întâlnit în jocul liderului mondial. Americanii au fost surprinși și de faptul că Sabalenka a avut un procentaj foarte bun la primul serviciu în setul secund, însă chiar nici așa nu a reușit să controleze schimburile. Publicațiile din SUA au remarcat și schimbarea de atitudine a româncei pe parcursul meciului. „Sorana juca de parcă era numărul 1 mondial” „Sorana Cîrstea juca de parcă ea era numărul 1 mondial și nu Sabalenka”, au notat americanii. Românca a reușit nu mai puțin de șase break-uri în fața celei mai bune jucătoare din lume și a dominat multe dintre game-urile importante ale meciului. În timpul setului decisiv, Aryna Sabalenka a cerut și intervenția fizioterapeutului. Presa americană a scris că liderul mondial părea să aibă probleme la șold sau în zona lombară, însă a scris că, indiferent de situația fizică a belarusei, Sorana era jucătoarea mai bună în acel moment al meciului. Succesul de la Roma reprezintă prima victorie din cariera Soranei Cîrstea împotriva unei jucătoare aflate pe locul 1 mondial în clasamentul WTA. Românca s-a impus cu 2-6, 6-3, 7-5 după două ore și 14 minute și s-a calificat în optimile turneului din capitala Italiei. După victoria uriașă împotriva Arynei Sabalenka, Sorana Cîrstea va juca în optimile competiției cu Linda Noskova.
Aryna Sabalenka, prăbușită de durere în meciul cu Sorana Cîrstea. Liderul WTA a cerut intervenția medicului

Liderul clasamentului mondial, Aryna Sabalenka, s-a prăbușit de durere în meciul cu Sorana Cîrstea, iar medicii turneului de la Roma au intervenit imediat. Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a obținut o victorie de senzație, eliminând-o la Roma pe Aryna Sabalenka. Aceasta a cerut, în setul decisiv, intervenția medicului. Aflată în ultimul an al carierei, Sorana Cîrstea a obținut a doua victorie în fața Arynei Sabalenka, după 6-4, 6-4 în 2023 în sferturi la Miami. La vremea respectivă, însă, jucătoarea din Belarus nu era lider mondial, ci se afla pe locul 2, la o distanță de peste 3.200 de puncte de poloneza Iga Swiatek. La Roma, Cîrstea a pierdut primul set cu 2-6, dar le-a câștigat pe următoarele cu 6-3, 7-5. În decisiv s-a jucat și cel mai lung game al confruntării. La 2-2, românca a realizat break după ce s-au jucat 16 puncte. La următorul schimb de terenuri, când Cîrstea avea 4-3, Sabalenka a cerut time-out medical. Medicul competiției din capitala Italiei și-a făcut iemdiat apariția și i-a acordat îngrijiri, după care Aryna a putut continua partida. Mai mult, chiar, a încetinit-o pe Sorana din drumul spre victorie, când aceasta a servit la 5-4, dar și-a pierdut imediat serviciul. La 6-5, însă, Cîrstea a convertit în punct prima minge de meci. Următoarea adversară a jucătoarei din România, aflată pe locul 27 în clasamentul mondial, este cehoaica Linda Noskova (13 WTA, cs 13). Scorul meciurilor directe este 2-2. Posibilă confruntare a Soranei cu Jelena Ostapenko în sferturi la Roma Calificarea în optimi la Roma îi aduce Soranei o urcare de un loc în clasamentul WTA. De asemenea, un succes în fața sportivei din Cehia ar pune-o pe Cîrstea în situația de a avea același număr de puncte ca americanca Hailey Baptiste. În eventualitatea în care va câștiga finala, Sorana va ajunge pe locul 15 în lume, cel mai bun al carierei. De-a lungul timpului, Cîrstea nu a trecut niciodată de optimile de finală ale turneului de la Roma. A mai ajuns în această fază a competiției atât în 2012, la prima participare, când a fost învinsă de cehoaica Petra Kvitova cu 2-6, 7-5, 2-6, cât și în 2024, ultima prezență de până acum. În urmă cu doi ani ani, ceda cu 2-6, 1-6 în fața sportivei americane Madison Keys. De asemenea, în 2013, 2014, 2016 și 2022 a pierdut în primul tur, în 2023 a ajuns în turul 2, unde a dat peste letona Jelena Ostapenko, aceasta impunându-se cu 6-3, 3-6, 6-2, iar în 2017 nici măcar nu a trecut de primul tur al calificărilor. Interesant este că Sorana ar putea juca împotriva Jelenei (37 WTA) și la ediția din acest an. Ca acest lucru să se întâmple, Cîrstea trebuie să treacă de Noskova, iar letona de elvețianca Belinda Bencic (12 WTA) sau rusoaica Anna Kalinskaya (24 WTA).
Spaniolii au reacționat după declarația lui Ion Țiriac: Numărul unu în lumea giganților. Există un singur tron

Jurnaliștii spanioli au reacționat imediat după ce Ion Țiriac a dezvăluit în cadrul unui interviu că Guillermo Villas a fost cel mai bun jucător de tenis all-time. Ibericii susțin că verdictul dat de magnatul în vârstă de 87 de ani este unul „istoric” într-o „lume a giganților” formată din Borg, Djokovic, Federer sau Nadal. Replica presei din Spania după ce Ion Țiriac l-a desemnat pe Guillermo Vilas cel mai bun tenismen din istorie Ion Țiriac a declarat în cadrul unui interviu acordat lui Feliciano Lopez la turneul de la Madrid care a fost din punctul său de vedere cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile. Miliardarul român l-a numit aici pe Guillermo Vilas, iar asta a provocat o replică instantă și pe măsură a ziariștilor spanioli. „Unii ar putea chiar îndrăzni să-l plaseze printre primii zece dintr-o listă all-time pe Vilas, dar o singură persoană a îndrăznit să-l pună chiar în vârf, să-l recunoască drept numărul unu într-o lume a giganților. Există un singur tron, iar proprietarul său, singurul care stă pe el, este Vilas. Nu perfecțiunea lui Roger Federer, nici calmul cyborg al lui Björn Borg, nici recordurile aparent de neatins ale lui Novak Djokovic, nici spiritul de neclintit al lui Rafael Nadal. Pentru Ion Țiriac, cel mai mare dintre toți este Vilas”, au scris cei de la mgradio.com.ar. Foto: Profimedia09.05.2026 La „ani lumină” de performanțele lui Djokovic, Nadal și Federer Guillermo Vilas are în palmares 62 de titluri ATP câștigate și patru trofee de Grand Slam: Australian Open (1978, 1979), Roland Garros (1977) și US Open (1977). Argentinianul nu a fost niciodată lider mondial în ierarhia masculină, iar cel mai bun locul ocupat a fost cel secund, în 1975 și 1976, atunci când tenisul era dominat de Jimmy Connors. „Pentru mine, Vilas este cel mai mare jucător din toate timpurile, pentru că avea zero talent. Zero talent!”, declara Ion Țiriac. Spre deosebire de Villas, Novak Djokovic are 24 de trofee de Grand Slam, record all-time, fiind urmat de Rafael Nadal (22 de trofee) și Roger Federer (20 de trofee). „Țiriac mă abordase de câteva ori și, pentru că mergea bine când jucam cu el, am zis să încercăm o lună. Am încercat o lună și am câștigat trei turnee la rând. L-am sunat și i-am zis: ‘Te angajez, cât costă?’. ‘Mi-am atins limita! Cu tine va fi mai ușor!’ Primul lucru pe care l-a făcut Țiriac a fost să testeze câte ore puteam juca fără să obosesc. Am jucat opt ore și m-am oprit. Am vrut să continui, dar el a zis că e suficient. A început să mă toaleteze ca pe un copac bătrân. Îl ascultam în toate și a funcționat perfect”, a declarat fostul tenismen sud-american în documentarul „Guillermo Vilas – un star nedreptățit” de pe Netflix.