Magnatul Ion Țiriac i-a dat peste cap și pe britanici cu averea lui. Au scris despre afacerile care i-au adus miliarde de euro și despre geniul lui antreprenorial
Magnatul Ion Țiriac (86 de ani), posesor al unei averi de miliarde de euro și creierul din spatele mai multor afaceri de succes, a ajuns din nou în atenția jurnaliștilor britanici. De data aceasta, cei de la renumita publicație de specialitate Tennis 365 i-au dedicat un material special și au scris despre businessurile care i-au permis să creeze imperiul din ziua de azi. „Faceți cunoștință cu Ion Țiriac, miliardarul mai bogat decât Djokovic, Federer și Nadal”. Britanicii i-au dedicat un material special magnatului român La 86 de ani, Ion Țiriac stă în continuare în vârful topului celor mai bogați români, mulțumită averii de miliarde de euro pe care a strâns-o în principal după retragerea din tenis. Asemenea altor foști mari sportivi care au scris istorie în domeniul afacerilor după retragere, cel mai celebru exemplu fiind Michael Jordan, multiplu campion în NBA, Ion Țiriac este un model de urmat nu doar în interiorul granițelor României, ci pe plan internațional. Astfel, materialele dedicate lui în presa de pe tot mapamondul nu sunt puține. Ion Țiriac este un magnat vedetă pentru londonezi, iar în primăvara acestui an, jurnaliștii de la Talk Sport au încercat să îi facă profilul perfect pentru toți cititorii din Marea Britanie. Însă, nu sunt singurii care s-au gândit să încerce acest lucru. Mult mai recent, pe 2 septembrie, britanicii de la publicația de specialitate Tennis365.com i-au dedicat și ei un articol lui Ion Țiriac și încă din titlu au dorit să facă o precizare importantă, care să capteze o atenție cât mai numeroasă: „Faceți cunoștință cu Ion Țiriac, miliardarul mai bogat decât Novak Djokovic, Roger Federer și Rafael Nadal”, titrează Tennis365.com. Înainte de a trece la analiza financiară, britanicii au amintit de trecutul sportiv al lui Țiriac: „A câștigat 34 de titluri la simplu și a ajuns în sferturile de finală la simplu masculin la Roland Garros în 1968, deși cel mai mare succes al său a venit la dublu. Alături de compatriotul său și marele jucător de tenis Ilie Năstase, a terminat pe locul al doilea la dublu masculin la Campionatele Franței din 1966, înainte de a câștiga titlul la Roland Garros în 1970. Țiriac a făcut parte și din echipa României care a ajuns în trei finale ale Cupei Davis, în 1969, 1971 și 1972, și a fost, de asemenea, finalist la dublu mixt la Roland Garros în 1979, alături de Virginia Ruzici”, au completat jurnaliștii. Afacerile care l-au dus la un cu totul alt nivel Conform sursei citate, Ion Țiriac se poate mândri în 2025 cu faptul că este deținătorul unei averi de 2.3 miliarde de euro. Această sumă îl plasează pe locul 1.678 în topul celor mai bogați oameni ai planetei, conform unui studiu făcut de revista Forbes. „Imperiul de afaceri al lui Tiriac s-a extins și în afara tenisului, cu o serie de investiții și interese în afara sportului. Românul are afaceri în comerțul cu amănuntul, aviație și automobile – cu o colecție de mașini clasice recunoscută la nivel internațional – deși cel mai mare succes al său a venit în domeniul bancar. El a lansat Banca Ion Tiriac, cunoscută acum sub numele de UniCredit Bank, în România în 1990, prima bancă privată fondată în țară după căderea regimului communist”, completează britanicii. Djokovic, Federer și Nadal privesc de jos înspre Ion Țiriac Spre finalul materialului, britanicii au revenit la comparația din titlu. Dacă la capitolul performanțe sportive Ion Țiriac nu poate fi așezat lângă Novak Djokovic, Roger Federer și Rafael Nadal, cei trei fiind considerați de mulți cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile, la capitolul avere, magnatul român este mult deasupra. „Federer este doar al doilea star al tenisului de pe această listă (n.r. – după Ion Țiriac), averea sa netă este estimată la 1.1 miliarde de dolari — mai puțin de jumătate din averea estimată a lui Tiriac. În comparație, Djokovic are o avere netă estimată la 240 de milioane de dolari, în timp ce averea netă estimată a lui Nadal este de 220 de milioane de dolari”, adaugă cei de la Tennis365.com.
A pierdut un pariu de 210.000 de dolari, dar nu s-a lăsat. A scos imediat 300.000 de dolari și i-a băgat pe Sinner, pentru un câștig de 800.000 de dolari
Celebrul cântăreț Drake, cunoscut și în lumea sportului prin pariurile sale îndrăznețe, mizează pe un câștigător clar la US Open 2025. Rapper-ul e convins că Jannik Sinner are prima șansă la ediția din acest an a Grand Slam-ului american, motiv pentru care a pariat 300.000 de euro pe triumful italianului. Artistul a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu biletul plasat la pariuri, marți după-amiază. Dacă Sinner reușește să cucerească al cincilea titlu de Grand Slam din carieră și al doilea la US Open, pariul i-ar aduce lui Drake un câștig de peste 800.000 de dolari. Interesant este că, anul trecut, Drake a pierdut 210.000 de dolari plasând un pariu pe americanul Taylor Fritz în meciul cu Sinner, în finala US Open 2024. Drake nu renunță însă și, pentru acest an, artistul a schimbat favoritul: merge pe triumful lui Jannik Sinner. Tenisul nu e singurul sport însă pe care Drake a mizat în trecut. La Copa America 2024, Drake a pierdut 300.000 de dolari după ce a pariat pe Canada, echipă care a fost învinsă de Argentina în semifinale. Dacă ar fi câștigat, ar fi încasat aproape 2,9 milioane de dolari. Între timp, Jannik Sinner pare hotărât să câștige un nou trofeu de Grand Slam. Jucătorul italian s-a calificat în sferturile de finală după o victorie categorică împotriva lui Alexander Bublik. Următorul meci îl va disputa împotriva compatriotului Lorenzo Musetti. Interesant este că Sinner rămâne favorit la casele de pariuri pentru câștigarea trofeului, mai ales după prestația entuziasmantă de la Wimbledon, unde l-a învins în marea finală pe rivalul Carlos Alcaraz. Drake a pierdut biletul plasat pe Mike Tyson în duelul cu Jake Paul La finalul anului trecut, Drake a încercat un pronostic la marele meci dintre Mike Tyson și Jake Paul. Concret, artistul a pariat 335.000 de dolari pe victoria lui Mike Tyson și a postat biletul pe rețelele de socializare. Dacă americanul câștiga duelul cu Jake Paul, Drake ar fi încasat peste 1.000.000 de dolari. Tyson a plecat din start cu șansa a doua, la prima sa luptă după foarte mulți ani. Din păcate pentru el, adversarul cu aproape 30 de ani mai tânăr a făcut un meci foarte bun și la final a declarat că a încercat să îl menajeze pe Tyson în semn de respect.
Ce ai de gând să faci? Le spui doar mulțumesc și vă rog!. Djokovic a explodat împotriva americanilor, dar răspunsul primit l-a lăsat perplex
Novak Djokovic, în căutarea celui de-al 25-lea titlu de Grand Slam, s-a enervat pe publicul de la US Open. Jucătorul sârb a fost deranjat în repetate rânduri de fanii americani și la un moment dat a răbufnit la adresa arbitrului de scaun. Totul s-a întâmplat în timpul meciului cu Taylor Fritz. Novak Djokovic a răbufnit în timpul meciului cu Taylor Fritz Novak Djokovic a câștigat cu Taylor Fritz în sferturile de finală ale US Open. Jucătorul născut la Belgrad s-a calificat astfel în semifinale, unde îl va întâlni pe spaniolul Carlos Alcaraz. Djokovic s-a enervat pe publicul de la US Open. Publicul a sărbătorit foarte zgomotos o dublă greșeală a sârbului și acest lucru nu i-a plăcut deloc jucătorului în vârstă de 38 de ani. În plus, gălăgia era foarte mare între serviciile lui Djokovic, care a răbufnit la adresa arbitrului de scaun Damien Dumusois: „Ce vei face? Tot ce spui este mulțumesc, te rog, mulțumesc, te rog”. Djokovic asking the umpire to do something about the crowd making noise while he’s trying to serve in his match against Fritz at U.S. Open Novak: “What are you gonna do?” Umpire: “It’s not gonna help Novak” pic.twitter.com/ukR100mLGj — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) September 3, 2025 Răspunsul arbitrului de scaun l-a lăsat perplex pe Novak Djokovic: „Dumusois a înțeles, aparent, frustrarea campionului de Grand Slam de 24 de ori, dar practic i-a spus să o lase baltă”, a notat Tennis World USA. Reacția lui Novak Djokovic după ce s-a răstit la Damien Dumusois Novak Djokovic a explicat ulterior că nu s-a răstit la arbitru doar pentru a provoca o polemică. „Au fost momente, între servicii, când oamenii nu mă lăsau să continui, strigând, aclamând și aplaudând. Uneori mergeau prea departe, iar asta mă deranja, dar cu atât mai mult m-a deranjat când arbitrul de scaun a avut nevoie de cincisprezece minute pentru a-i avertiza. Din momentul în care a făcut-o, totul s-a îmbunătățit. Nu l-am presat pe Dumosois pentru distracție, ci pentru că trebuia să-mi fac treaba și nu puteam”, a spus Djokovic, citat de Sport Klub.
Cezar Crețu, jucătorul lunii în circuitul ITF: a avut 15 victorii consecutive și a cucerit trei trofee în România
Tenisul românesc masculin are un nou motiv de bucurie. Cezar Crețu, aflat în cea mai bună formă a carierei, a fost desemnat de Federația Internațională de Tenis (ITF) „Men’s World Tennis Tour Player of the Month”, după un parcurs impresionant în luna august: 16 victorii și o singură înfrângere. Jucătorul în vârstă de 24 de ani (născut pe 24 aprilie 2001) a câștigat trei trofee ITF pe terenuri românești – la Târgu Jiu (la Academia lui Florin Mergea), Arad și București – și a ajuns în semifinale la Dinu Pescariu, unde a cedat într-un meci-maraton de patru ore. Tenisul românesc, cu Cezar Crețu, este în progres în luna august 2025 „Am câștigat 15 meciuri la rând și am pierdut un singur set în toate aceste turnee. Pentru mine e o perioadă specială și am încredere ca voi continua in aceeași linie”, a declarat Crețu pentru ProSport. Rezultatele îl vor propulsa de pe locul 504 ATP pe aproximativ 410, după ce se va încheia US Open. Dincolo de cifre, importantă este constanța jocului și nivelul de încredere câștigat. Colaborarea cu Victor Hănescu și Dave de Haan aduce stabilitate și planuri de viitor pentru tânărul român: „Este o echipă profesionistă, cu obiective clare. Cred că împreună putem construi lucruri mari”. Are 5 meciuri de Cupa Davis, din care 4 victorii. În ianuarie 2025, Crețu a adus punct României împotriva Bulgariei, într-un meci epic de 3 ore și 40 de minute: a învins cu 6-7(6), 6-3, 7-6(3) pe Petr Nesterov (loc ATP 437), în timp ce el se afla pe locul 315 ATP. Trofeu Challenger la dublu la turneul de la Iași, alături de Bogdan Pavel Cu trofee, victorii în serie și recunoaștere internațională, Cezar Crețu confirmă că tenisul românesc masculin are o nouă speranță pe scena mondială, ultima oară când România a fost reprezentată de un jucător roman de tenis la un turneu de Mare Șlem fiind in 2019, de către Marius Copil. În anul 2024, a debutat în proba de dublu la nivel ATP în cadrul Țiriac Open, datorită unui wild-card, iar același an a adus și un trofeu Challenger la dublu la turneul de la Iași, alături de Bogdan Pavel. Îmi doresc să rămân concentrat și să fac pas cu pas trecerea către turnee mai mari. Fiecare victorie îmi dă energie și încredere că pot urca și mai sus. Știu că drumul e lung, dar am lângă mine oameni care cred în mine și asta contează enorm. Vreau să arăt că și tenisul masculin din România poate reveni în prim-plan Cezar Crețu
Carlos Alcaraz e un monstru! Ce a făcut la US Open e de speriat pentru rivali

Carlos Alcaraz este un adevărat „monstru”, iar ceea ce a reușit să facă la US Open demonstrează exact acest lucru și este de speriat chiar și pentru cei mai puternici rivali. Jucătorul spaniol în vârstă de 22 de ani a reușit să se califice în semifinalele ultimului turneu de Grand Slam din 2025, iar parcursul pe care îl are în competiție este unul impresionant. Carlos Alcaraz, performanță incredibilă la US Open Cei mai puternici jucători de tenis din circuit au motive să se teamă. Carlos Alcaraz a demonstrat că este un adevărat „monstru”, iar ceea ce a făcut la US Open arată exact acest lucru. Jucătorul spaniol în vârstă de 22 de ani a reușit să se califice în semifinalele ultimului turneu de Grand Slam din 2025, iar parcursul pe care îl are în competiție este unul impresionant. Carlos Alcaraz l-a învins în sferturile de finală pe cehul Jiri Lehecka, cap de serie 20, scor 6-4, 6-2, 6-4. Spaniolul a reușit să se impună după o oră și 56 de minute de joc. Detaliul cu adevărat impresionant este că spaniolul este în semifinale la Flushing Meadows pentru a treia oară, iar în cele cinci meciuri disputate până acum nu a pierdut nici măcar un singur set. Mai mult de atât, Carlos Alcaraz a reuşit să obțină a 59-a victorie în anul 2025 şi va juca în semifinala de la US Open cu învingătorul meciului dintre americanul Taylor Fritz, cap de serie 4, şi sârbul Novak Djokovici, favorit 7. Carlos Alcaraz, mulțumit de tenisul pe care îl joacă Carlos Alcaraz, sportiv în vârstă de doar 22 de ani și numărul 2 mondial, a vorbit, după ce s-a calificat în semifinalele de la US Open, despre perioada pe care o traversează. Spaniolul s-a arătat extrem de mulțumit de felul în care evoluează în ultima perioadă. „Simt mingea foarte bine. Sunt mulțumit de modul în care progresez mental, de modul în care fac față momentelor dificile mai bine decât înainte. Sunt în cel mai matur moment al carierei mele. Încerc să nu mă gândesc la numărul unu pentru că ar pune mai multă presiune pe mine”, a declarat Carlos Alcaraz, conform marca.com. De menționat este că, până în acest moment, Carlos Alcaraz a câștigat cinci turnee de Grand Slam.
Tatăl ei e miliardar în dolari, dar ea joacă pentru faimă! Jessica Pegula e prima semifinalistă de US Open
Jessica Pegula revine în semifinalele US Open după o victorie clară împotriva câștigătoarei de la Wimbledon 2024, Barbora Krejcikova. Americanca a făcut spectacol și este prima jucătoare calificată în penultima fază a turneului de Grand Slam din SUA. Jessica Pegula s-a calificat din nou în semifinalele US Open, după ce a învins-o categoric pe Barbora Krejcikova, campioana de la Wimbledon 2024, cu scorul de 6-3, 6-3, într-un meci care a durat puțin sub o oră și jumătate. Cap de serie numărul 3, Pegula a început în forță, reușind un break rapid și conducând cu 3-0. Krejcikova a reușit să revină temporar în set, cu un break în game-ul șapte, însă Pegula nu s-a pierdut cu firea și a mai obținut un break pentru 5-3, închizând apoi setul cu serviciul. După ce și-a adjudecat primul set, Pegula a accelerat din nou ritmul, obținând break-uri în game-urile unu și cinci din setul secund, ducând scorul la 4-1. Deși Krejcikova a recuperat un break în game-ul șase, Pegula a fost de neclintit și a încheiat partida cu un nou break în game-ul nouă. Pegula, care a ajuns anul trecut pentru prima dată într-o finală de Grand Slam chiar la US Open, va juca în semifinale împotriva învingătoarei dintre Aryna Sabalenka și Marketa Vondrousova. „Sincer, m-am simțit groaznic înainte de turneu. Așa că m-am dus cu niște prieteni la un escape room și am băut două pahare. Mi-am spus că trebuie să mă relaxez și să nu mă mai frustrez atât, să nu mai analizez în exces fiecare antrenament”, a povestit Jessica Pegula, înainte de accederea în semifinale. Cine este tatăl lui Pegula. Jucătoare de tenis provine dintr-o familie bogată Tatăl Jescicăi Pegula este Terry Pegula, un om de afaceri american care și-a construit averea în industria petrolului și gazelor naturale. Concret, Terry Pegula a plecat de la o afacere mică de explorare a gazelor naturale și a transformat-o într-un adevărat imperiu, reușind să ajungă miliardar. În 2010, a reușit să vândă majoritatea activelor firmei sale către Royal Dutch Shell pentru 4,7 miliarde de dolari. În total, a acumulat o avere estimată acum la peste 7 miliarde de dolari, clasându-se printre cele mai bogate familii din SUA.
Blestemul Halep l-a ajuns pe Patrick Mouratoglou. Naomi Osaka, fosta lui jucătoare, l-a dat afară pe francez și a reușit cu noul antrenor să o elimine pe Coco Gauff de la US Open
Patrick Mouratoglou nu mai are succes după momentul care i-a marcat cariera Simonei Halep, francezul fiind concediat de Naomi Osaka. Sportiva din Japonia a decis să încheie colaborarea cu fostul antrenor al Simonei Halep și Serena Williams în luna iulie. Se pare că Mouratoglou e lovit de blestemul Simonei Halep, sportivă care a avut parte de un final de carieră așa cum nu și-ar fi dorit, după ce a fi fost contaminată cu o substanță interzisă din cauza căreia a fost suspendată din circuit de ITIA. Naomi Osaka, evoluții de vis după despărțirea de fostul antrenor, Patrick Mouratoglou Antrenorul francez are un CV impresionant, dar și cariera sa a „fost pătată” după ce și-a recunoscut vina în cazul de dopaj al Simonei Halep. La scurt timp după acel scandal și-a reluat activitatea și a încercat să o ajute pe Naomi Osaka să performeze, însă fără succes. Sportiva din Japonia a decis să renunțe la serviciile lui Mouratoglou în această vară și acum colaborează cu Tomasz Wiktorowski, alături de care și-a regăsit forma de altădată. După ce a trecut de Coco Gauff în runda a patra de la US Open, Osaka a vorbit la superlativ despre antrenorul său, care a jucat un rol important în redobândirea încrederii în sine și a formei care a consacrat-o. „Simt că Tomasz mi-a oferit un plan de joc și l-am pus în aplicare destul de bine. Meritul pentru acest succes i se cuvine”, a declarat sportiva după meciul cu Coco Gauff. Simona Halep nu mai păstrează legătura cu Patrick Mouratoglou: „Am avut încredere” Fostul lider mondial WTA a decis să rupă orice legătură cu Patrick Mouratoglou și academia de tenis condusă de francez. Simona Halep și-ar fi dorit ca antrenorul său din 2022 să fi ieșit mai devreme public să își recunoască vina ca ea să nu mai suporte consecințele unui scandal uriaș și a acuzației de dopaj din partea ITIA. „Într-adevăr, a ieșit public. Mi-aș fi dorit să fi făcut asta puțin mai devreme. Am încetat să mai lucrez cu Academia (Mouratoglu) de ceva timp. Când m-am trezit în această situație, mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare și în toți cei cu care lucrez. Pentru că simt că dacă am încredere am șanse mai mari să am performanțe maxime. Am fost întotdeauna deschisă să învăț de la oameni. De aceea angajezi oameni, pentru că ai nevoie de informații, trebuie să devii mai bun. Așa că mereu am avut încredere, iar încrederea mea este acum un pic zdruncinată. , a spus Simona Halep, potrivit Euronews.
Am jignit fără să vreau!. Înfumurata Jelena Ostapenko și-a turnat cenușă în cap după ce a făcut o gafă mare cât tupeul ei
Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 26 WTA) a fost protagonista unui moment incredibil la finalul meciului din turul 2 la US Open, pierdut în fața americancei Taylor Townsend (29 de ani, locul 139 WTA), scor 7-5, 6-1. Concret, în loc de salutul specific de după meci, înfumurata letonă a aruncat cu vorbe grele la adresa adversarei sale, pe care a acuzat-o că nu și-a prezentat scuzele pentru un punct obținut după ce a lovit fileul. La câteva zile distanță de la incident, Ostapenko a afirmat că a jignit-o pe Townsend, fără intenție, iar scuza sa a fost că „engleza nu este limba sa maternă”, iar de aici și neînțelegerea reproșurilor făcute de către fostul număr 5 mondial, care i-a reproșat adversarei că „nu are educație”. Incidentul a fost criticat de cei din lumea tenisului, dar și de către fanii celor două, însă pentru letonă nu este prima dată când ieșiri nepotrivite. Înfumurata Jelena Ostapenko și-a pus cenușă în cap după gafa de la US Open Jelenei Ostapenko, sfert-finalistă în 2023 la US Open, a avut o ieșire incredibilă după ce a pierdut meciul din turul 2 de la Flushing Meadows, în fața americancei Taylor Townsend. Ostapenko a jignit-o pe Townsend într-un mod grosolan, spunându-i că este „nu are educație”, însă la câteva zile de la incident, mai ales că urma să plece din New York, a încercat să repare lucrurile și și-a pus cenușă în cap pentru gafa pe care a făcut-o la fileu, la finalul meciului. Ostapenko a afirmat că a jignit-o pe americancă fără să vrea, iar scuza sa este că engleza nu îi este limba nativă și de aici neînțelegerea vorbelor sale. „Bună tuturor, vreau să îmi prezint scuzele pentru unele lucruri pe care le-am spus în timpul meciului meu din turul al doilea de simplu. Engleza nu este limba mea maternă, așa că atunci când am vorbit despre educație, mă refeream doar la ceea ce consider eu a fi eticheta în tenis, dar înțeleg că prin aceste cuvinte, pe care le-am folosit, am jignit fără să vreau multe persoane din afara terenului de tenis. Apreciez sprijinul pe care mi-l oferiți în timp ce continui să învăț și să cresc ca persoană și ca jucătoare de tenis. La revedere, New York, și abia aștept să mă întorc anul viitor”, a scris Jelena Ostapenko într-o postare InstaStory. Reacția lui Taylor Townsend după incidentul cu Ostapenko Taylor Townsend, număr 1 la dublu, a avut o reacție demnă de o campioană după incidentul incredibil cu Ostapenko, din finalul meciului de simplu. „Sincer, îmi vine să râd. Cred că este comic. E amuzant să intri pe social media și să justifici ce ai făcut. E evident că te simți cu musca pe căciulă și vrei să găsești explicații. Eu nu trebuie să o fac, cred că vorbește de la sine. Lucrul de care sunt cea mai mândră este că las racheta să vorbească pentru mine. Pentru că, în final, eu sunt aici și vorbesc cu voi, în timp ce ea și-a făcut bagajele și a plecat acasă, iar acesta este singurul lucru care contează”, a spus Townsend în cadrul unei conferințe de presă. Townsend a ajuns până în optimile de finală, unde a fost învinsă de Barbora Krejcikova (locul 62 WTA), scor 1-6, 7-6 (13), 6-3. Meciul, unul dramatic, s-a încheiat în 3 ore și șase minute de joc. în care Townsend a avut opt mingi de meci, din care șapte au fost în tiebreak-ul setului secund.
Gestul organizatorilor de la Cleveland, după ce Sorana Cîrstea a fost jefuită. Nu te putem lăsa să pleci așa
Organizatorii turneului de la Cleveland, unde Sorana Cîrstea s-a impus în urmă cu mai puțin de zece zile, au făcut un gest admirabil pentru sportiva din România, care nu s-a bucurat de cel de-al treilea trofeu de simplu din carieră. Decizia acestora de a-i oferi un alt trofeu a fost anunțată pe social media, unde au distribuit apelul făcut de româncă. Sorana Cîrstea a fost jefuită de trofeul de la Cleveland chiar în hotelul unde era cazată pe perioada US Open, în timp ce juca în turul secund de pe tabloul principal, împotriva Karolinei Muchova, în fața căreia a pierdut după un meci dramatic, în trei seturi, 6-7 (0), 7-6 (3), 4-6. Românca a evoluat și pe tabloul de dublu, alături de Anna Kalinskaya, dar cee două au fost eliminate încă din turul inaugural. Gestul impresionant al organizatorilor de la Cleveland, după jefuirea Soranei Cîrstea Organizatorii turneului WTA 250 Cleveland au înțeles mesajul Soranei Cîrstea în care aceasta a anunțat că a fost jefuită de trofeul abia câștigat în SUA și care pentru fostul număr 21 mondial avea o valoare sentimentală foarte mare. În acest context, americanii au decis să îi ofere un alt trofeu, similar. „Nu te putem lăsa să pleci acasă fără trofeu”, au scris organizatorii de la Cleveland într-o postare pe InstaStory, distribuită și de Sorana Cîrstea pe social media. De asemenea, în mesajul celor de la Tennis In The Land, cum apare turneul de la Cleveland pe Instagram, au fost etichetați cei care se vor ocupa de noul trofeul al Soranei Cîrstea. „@awardandapparel vor face totul bine”, au scris organizatorii turneului din Ohio. Sorana Cîrstea, nouă titluri WTA în carieră Pentru Sorana Cîrstea, trofeul de la Cleveland este cel de-al treilea din carieră, la simplu, după cel de la Tashkent (2008) și Istanbul (2021), și a fost obținut cu numai câteva zile înainte de US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Câștigarea acestui turneu de Sorana Cîrstea a însemnat o urcare importantă în clasament, de peste 40 de locuri, o confirmare a valorii pentru jucătoarea care a anunțat recent că ia în calcul retragerea din activitatea sportivă. Pe lângă cele trei titluri WTA la simplu, Sorna Cîrstea a câștigat alte șase în proba de dublu, cel mai important fiind cel de la WTA 1.000 Madrid, unde a jucat alături de Anna Kalinskaya, învingând perechea Elise Mertens/Veronika Kudermetova, scor 6-7 (10), 6-2, 12-10. Celelalte trofee de dublu sunt: Fes și Luxembourg (2008), Oeiras (2010), Dallas (2011) și Lugano (2019).
Să-ți fie rușine. Un CEO a ajuns să fie apostrofat pentru un gest deloc elegant la US Open

Jannik Sinner a obținut o victorie convingătoare în fața lui Denis Shapovalov, scor 5-7, 6-4, 6-3, 6-3, în turul al treilea de la US Open. Totuși, meciul a fost umbrit de gesturile lui Thierry Guibert, CEO-ul brandului de lux Lacoste. CEO-ul companiei l-a susținut pe durata întregului meci pe Denis Shapovalov, tocmai din dorința de a-l vedea pe Jannik Sinner eliminat de la US Open înainte de o eventuală confruntare cu Novak Djokovic. Sârbul colaborează cu brandul Lacoste din 2017, iar lanțul de haine și-a exprimat în numeroase rânduri bucuria și mândria de a colabora cu cel mai titrat jucător de tenis din istorie. Totuși, gestul de a nu fi imparțial și de a dori eșecul italianului Sinner i-a făcut pe fani să se revolte împotriva lui Thierry Guibert. Acesta a stârnit numeroase comentarii în mediul online, acolo unde iubitorii tenisului și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa de fair-play arătată de șeful renumitului brand. Iată doar câteva dintre reacțiile fanilor, imediat după ce CEO-ul de la Lacoste și-a dorit ca Jannik Sinner să piardă meciul cu Shapovalov: „E jenant să faci asta în calitate de CEO! Jannik a fost cel care a râs la finalul meciului!” „Lacoste e un brand jenant cu un CEO jenant, nu poți să faci așa ceva!” „Deja nu mai este un secret, Lacoste îi face campanie de PR lui Novak Djokovic și îl atacă pe Jannik Sinner! E penibil din partea lui Djokovic să fie atât de nesigur din cauza unui tânăr jucător” Novak Djokovic a bătut trei recorduri într-un singur meci la US Open Novak Djokovic, considerat cel mai mare jucător din istoria tenisului, cel puțin din punct de vedere statistic, a ajuns în situația în care poate doborâ câte un record la aproape fiecare meci jucat. Împotriva lui Zachary Svajda, în turul doi al US Open, pe care l-a învins cu 6-7(5), 6-3, 6-3 și 6-1, sârbul a obținut trei recorduri istorice dintr-o singură lovitură. Concret, Novak Djokovic este jucătorul de tenis cu cele mai multe apariții în turul al treilea al Grand Slamurilor, cu 75 de meciuri în această fază, cu unul mai mult decât Roger Federer. De asemenea, Nole e la egalitate cu elvețianul în fruntea clasamentului meciurilor câștigate pe hard la Grand Slam-uri (191), dar procentul său de victorii este mai bun în aparițiile în turul al treilea al US Open. Ba mai mult, Djokovic a câștigat întotdeauna primele două meciuri jucate pe terenurile din Flushing Meadows.