Sorana Cîrstea e speranța României și la Wimbledon! Românca a trecut în turul 2 după meciul cu Bejlek

Sorana Cîrstea a obținut prima victorie românească la ediția din acest an a turneului de la Wimbledon și s-a calificat în turul al doilea după un meci câștigat în minimum de seturi în fața cehoaicei Sara Bejlek. Cea mai bine clasată jucătoare din România s-a impus cu scorul de 6-1, 7-6 (6), după o partidă care a durat o oră și 32 de minute. Sorana a controlat autoritar primul set, iar în actul secund a fost nevoită să lupte până în tie-break pentru a închide meciul. Joc foarte bun făcut de Sorana Românca a început foarte bine partida și nu i-a oferit adversarei prea multe șanse în primul set. Cu un joc agresiv și sigur, Cîrstea s-a desprins rapid și a cedat un singur game. În setul al doilea, Sara Bejlek, ocupanta locului 45 în clasamentul mondial, a ridicat nivelul jocului și a reușit să o pună în dificultate pe sportiva noastră. Sorana a rămas însă concentrată și a gestionat mai bine momentele importante ale tie-break-ului. Succesul îi aduce lui Cîrstea a zecea calificare în turul al doilea la Wimbledon. Cel mai bun rezultat al său la competiția londoneză rămâne prezența în turul al treilea, performanță pe care a reușit-o de cinci ori, în 2009, 2012, 2017, 2021 și 2023. În runda următoare, Sorana Cîrstea o va întâlni pe australianca Kimberly Birrell, aflată pe locul 72 WTA. Aceasta a trecut în primul tur de Alina Korneeva, scor 6-3, 0-6, 6-2. Sorana a devenit astfel singura jucătoare din România care continuă parcursul pe tabloul de simplu feminin. Jaqueline Cristian a fost eliminată de Iva Jovic, iar Irina Begu a pierdut confruntarea cu Katie Swan. Prezența Soranei la Wimbledon fusese pusă sub semnul întrebării după problemele fizice acuzate la turneul de la Queen’s, unde a pierdut în fața Emmei Răducanu. Românca a decis să nu participe la competițiile de la Berlin și Bad Homburg pentru a se recupera complet înaintea Grand Slam-ului londonez. Și-a anunțat retragerea din tenis După un sezon excelent făcut de Sorana, în care a ajuns cel mai sus în clasamentul WTA, sportiva a anunțat totuși că nu ia în considerare să își amâne retragerea, deja anunțată la începutul anului: „Nimic nu s-a schimbat în decizia mea de a fi ultimul meu Grand Slam. Sunt foarte recunoscătoare pentru anul acesta și pentru felul în care am jucat” a spus Sorana.
Irina Begu a numit GREȘEALA ei capitală care a dus la eliminarea de la Wimbledon din primul tur

Irina Begu (35 de ani, locul 173 WTA) a pierdut meciul cu Katie Swan (27 de ani, poziția 196), scor 4-6, 4-6, în prima rundă a turneului de Grand Slam de la Wimbledon. La finalul jocului, într-o declarație pentru ProSport, jucătoarea noastră a identificat greșeală capitală pe care a făcut-o și care a dus la eliminarea prematură din turneul de Mare Șlem. Irina Begu știe de ce a fost eliminată timpuriu de la Wimbledon. „Am returnat extrem de prost!” Irina Begu a fost eliminată în primul tur al turneului de la Wimbledon, după ce s-a recunoscut învinsă în fața lui Katie Swan, scor 4-6, 4-6. La scurt timp după eșecul neașteptat, sportiva noastră a vorbit cu Prosport despre cauzele care au dus la eliminarea timpurie de la competiția de Grand Slam. În meciul care a durat o oră şi 23 de minute, Begu și-a reproșat în primul rând că a returnat „extrem de prost”, că nu a fost deloc reactivă și astfel nu a pus-o mai deloc în dificultate pe adversara sa, mai ales pe serviciul acesteia. „N-aș spune că a fost un meci echilibrat. Primul set s-a decis la singura minge de break, dar nu cred că a fost un set echilibrat, chiar dacă în prima parte am condus și am avut mai multe oportunități. Per total a fost un meci slab și în care am returnat extrem de prost. Cred că ea, cu câștigarea game-urilor și-a intrat în ritm, a prins un pic mai multă încredere în joc. Primul set a fost așa, într-o secundă parcă a trecut de la mingea de break pe care a avut-o. Nu cred că serviciul a fost problema în meciul acesta, cred că returul, nu am fost deloc reactivă, a fost un meci extrem de slab din partea mea, nu am pus-o în situații dificile, nu am pus-o în situația de a juca de la ghem la ghem la scor mai strâns. Când servea ea, game-urile le câștiga la 15, maxim 30, astfel că nu am pus deloc presiune pe ea. Probabil că aveam nevoie de mai mult ritm pe această suprafață, dar atunci ar trebui să intri în joc, eu nefăcând lucrul ăsta. Era foarte greu lucrul ăsta, ok, dar nu am servit nici grozav, dar nici slab, a fost un serviciu suficient ca să joc, să fiu acolo, problema a fost returul și cred că mai trebuie să analizez un pic meciul, că sunt puțin cam debusolată acum. Nu înțeleg cum s-a dus atât de repede”, a declarat Irina Begu pentru ProSport. Foto: Mediafax Foto N-a fost loc de revanșă Cele două sportive s-au mai aflat o dată față în față, în 2018, atunci când tot Swan câștigat, și tot în primul tur la Wimbledon, scor 6-2, 6-2. În urma eșecului survenit devreme, Irina va primi 10 puncte WTA şi un cec de 80.000 de lire sterline. Begu va continua și va juca la dublu, alături de Jaqueline Cristian, româncele urmând a da piept în primul tur cu favoritele numărul 4, Elise Mertens (Belgia) și Shuai Zhang (China). Pe tabloul feminin de simplu de la Wimbledon mai sunt Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 17, cea care o va întâlni pe Sara Bejlek, în timp ce Gabriela Ruse se va duela cu americanca Caty McNally. Reamintim că, Jaqueline Cristian a părăsit și ea competiția în runda inaugurală, fiind învinsă de Iva Jovic, cu 6-7 (1/7), 0-6.
Irina Begu, înfrângere dureroasă în primul tur la Wimbledon în fața britanicei Katie Swan

Pentru prima dată în ultimii mulți ani ajunsă la Wimbledon cu un turneu pregătitor disputat, la Bad Homburg unde a eliminat-o pe Venus Williams, Irina Begu a evoluat pentru ultima dată la Marele Șlem londonez unde a izbutit o triplă calificare în runda a 3-a din 2011 încoace. Partida cu Katie Swan, britanică de pe locul 196 mondial și invitată să dispute această ediție de la Wimbledon, a fost configurată mai puțin pe diferențe spectaculoase și mai mult pe eficiență constantă în momentele decisive particularizate la amprenta jocului pe iarbă. Strategic întâlnirea nu a fost construită prin dominare a schimburilor, ci printr-o execuție selectivă la punctele care au creat diferența: primul serviciu, returul agresiv pe a doua servă a Irinei și conversia ajustată a britanicei în cazul oportunităților de break. Tactic, Begu a avut o abordare de control din spatele liniei de fund fără a profita de ocaziile în care fie putea închide schimbul după izolarea lui Swan fie pe mingi mai scurte și cu săritură înaltă ca finalitate a unei execuții plasată câștigător. Irina a avut secvențe de control prin construcție și variație însă nu a reușit să transforme aceste momente în avantaj iar diferența de agresivitate în punctele scurte a fost decisivă. Gazonul de la Wimbledon nu iartă această discrepanță: pe iarbă, unde marginile de eroare sunt fine și timpul de reacție mai redus ca în orice alt turneu de tenis (în prima săptamână de turneu când iarba este uniformă iar terenul lipsit de zonele cu pământ), eficiența în momentele cheie devine moneda principală a victoriei. Swan a avut-o. Begu a căutat-o, dar nu a convertit-o suficient. Este genul de meci pe care statistica îl explică perfect și pe care iarba londoneză îl confirmă fără ezitare. Deși românca a izbutit să impună ritm în raliuri mai lungi de 4 lovituri în ambele seturi și a avut control în schimburile de mingi medii, Swan a fost mai eficientă în punctele scurte și mai precisă în momentele decisive, convertind fiecare oportunitate de break și neutralizând ritmul exact când Begu diversifica atât lungimea cât și înălțimea execuțiilor complet. Echilibrat ca desfășurare, meciul a fost dezechilibrat în execuție: diferența s-a construit în special pe serviciu și pe returul primului serviciu, unde britanica a impus agresivitate constantă, mai ales când a avut timp de reacție ca să lovească cu dreapta-inversă (forehand inside out): SETUL 1 (4–6) • Begu, mediu constantă la serviciu (64% first serve) • control pierdut în schimburile rapid-scurte • Swan a avut procentaj de 88% la mingiile jucate cu primul serviciu (29/33) • diferența s-a făcut în game-urile de serviciu cu plasament scurt și direcționare pe corpul adversarei Prim set decis de: • eficiența lui Swan pe primul serviciu • atacul constant în special cu al doilea retur când execuția Irinei a fost cu spin dar cu plasament anticipat SETUL 2 (4–6) • pattern identic, dar mai accentuat de greșelile neforțate ale lui Begu cu reverul în diagonală • Irina a crescut ușor agresivitatea (5 ași total în meci) • Românca a cedat controlul în momentele cheie, îndeosebi când a trebuit să anuleze mingiile de break ale britanicei în vreme ce Swan i-a anulat singura minge de joc contra serviciului (1/1) Manșa secundă a însemnat conversia perfectă a britanicei în secvențele critice impuse de momente de primul retur (33% vs 12%). 2. ANALIZĂ TACTICO-STRATEGICĂ Cu o singură victorie în carieră la Wimbledon din 7 meciuri jucate, până la disputa cu Begu, Swan • a impus schimburi scurte • a dictat prin serviciu + forehand • a forțat-o pe Irina să joace defensiv, mai ales cu backhand-ul la doi metri lateral sau în spatele liniei de fund Begu: • a controlat doar fazele de rally mediu • nu a speculat culoarele de plasament pentru a închide schimbul chiar dacă a izbutit deseori să își deschidă unghiuri de atac. Rare finalizări din interiorul terenului cu toate că o minge de meci a salvat-o cu vole de intercepție. Pattern-uri de joc: Katie Swan • serve + forehand (dominant) • atac constant pe al doilea serviciu al Irinei • joc vertical, agresiv, “first strike tennis” Irina Begu • construcție de punct • variație slice + schimbări de direcție • încercări de prelungire a raliurilor Diferențe tactice majore 1. Serviciu: • Swan: 78% puncte câștigate pe serviciu • Begu: 64% Diferență de +14% → decisiv 2. Returul • Katie Swan mult mai agresivă pe returul 1: ◦ 33% puncte câștigate vs 12% Irina Begu • pe returul 2 echilibrat, dar Swan mai eficientă în momente cheie 3. Erori neforțate • Begu: 22 • Swan: 10 Dublu impact: Irina a pierdut consistența execuțiilor în schimburi neutre în timp ce Swan a menținut presiunea fără risc excesiv. 3. MOMENTE CHEIE Break points: • Begu: 0/1 (zero conversie) • Swan: 2/2 (eficiență 100%) Momentum: • Begu a avut perioade bune în care s-a bazat pe serviciu (8/10 game-uri câștigate) dar nu a profitat de punctele care puteau cfea diferența când a fost la primire (0/10 game-uri câștigate) Game-uri critice: • game-uri lungi pe serviciul lui Begu → adjudecate de Swan • momentele de 30–30 au fost aproape toate în favoarea britanicei. 4. INDICATORI INTERPRETATIVI Serviciu • Begu: ◦ 64% first serve (fără periculozitate) ◦ 60% puncte câștigate cu prima minge a serviciului • Swan: ◦ 78% puncte câștigate cu serviciul 1 → diferență majoră Retur • Begu: ◦ 12% pe retur 1 (foarte scăzut) ◦ 36% pe retur 2 • Swan: ◦ 33% / 40% → constant mai eficientă Erori & control • Begu: 22 erori neforțate → cost direct pe scor • Swan: 10 erori → control excelent Fizic • distanță acoperită: ◦ Begu: 982 m ◦ Swan: 1083 m Britanica a alergat mai mult și a fost mai eficientă la execuțiile din deplasare → semn de control al terenului. 5. CARACTERISTICILE PARTIDEI Unde s-a jucat • teren numărul 16 exterior Wimbledon • iarbă rapidă, săritură joasă a mingii • condiții care favorizează jucătoarea agresivă (Swan): britanica a lovit din imediata vecinătate a liniei e fund
Analiza tactică direct de la Wimbledon: unde a pierdut Jaqueline Cristian duelul cu Iva Jovic!

Jaqueline Cristian a pierdut dramatic primul set în fața Ivei Jovic într-un tie-break decis de un moment de maximă presiune, în care dubla greșeală comisă la scorul 1–1 a favorizat adjudecarea următoarelor puncte de către americancă pentru a se impune în manșa de deschidere, 7-6 (1). Jovic a impus ritmul meciului printr-un serviciu superior (301 vs 221 medie de reușită), un retur mult mai agresiv (175 vs 58) și specularea execuțiilor scurte ale lui Cristian pentru a închide punctele din interiorul terenului, poziționare agresivă cu ajutorul căreia americanca a cumulat 83 de puncte prin inițiativă directă și joc la fileu. Setul a fost mai puțin o luptă de scor și mai mult o ruptură de momentum, produsă într-un interval scurt de execuție perfectă din partea lui Jovic: americanca a capitalizat diferența de eficiență la serviciu și retur, impunând un ritm superior în schimburile scurte și controlând mai bine momentele de inițiativă, inclusiv din interiorul terenului, unde a fost net superioară la punctele câștigate prin atac direct. MOMENTUL CARE A DECIS MECIUL Tie-break set 1, 1–1 • dublă greșeală Cristian • 5 puncte consecutive Jovic Acesta este “break point-ul invizibil” al meciului: nu un game, ci o secvență psihologică de 3–4 minute care a decis partida. Meciul a fost decis de un singur moment de presiune maximă: tie-break-ul setului 1, unde la scorul 1–1, Jaqueline Cristian comite o dublă greșeală, iar Iva Jovic capitalizează brutal, câștigând următoarele 6 puncte consecutive și închizând setul. Acest mini-run a schimbat complet dinamica meciului, transferând controlul psihologic și tactic către Jovic. INDICATORI CHEIE (interpretare tactică) Serve Rating • Cristian: 221 • Jovic: 301 Diferență clară de +80 puncte în eficiența serviciului Jovic a dominat cu: • impactul primului serviciu • puncte scurte câștigate • controlul inițial al schimbului Return Rating • Cristian: 58 • Jovic: 175 Diferență majoră în retur: Jovic a neutralizat complet serviciul româncei, cu excepția celor trei ași executați de Jaqueline. Practic: • a intrat frecvent în puncte cu avantaj • a dictat ritmul din returul 2 • a împins-o pe Cristian în poziții defensive timpurii Joc în interiorul terenului (agresivitate) • Jovic: 83 la sută procentaj puncte câștigate din interiorul terenului (inclusiv la fileu) Indicator esențial: • dominare pe prima schimbare de direcție sau plasament pe reverul lui Cristian • step-in pe mingi scurte • atac constant pe mingea a doua a Cristianei ANALIZĂ TACTICĂ 1. Serviciul – diferența structurală Diferența de „serve rating” arată: • Jovic a câștigat mai multe puncte direct sau în 1–2 lovituri • Cristian a fost împinsă frecvent în schimburi “defensive” 2. Returul – factor de destabilizare Return rating-ul (175 vs 58) indică: • Jovic a citit foarte bine direcția serviciului • a intrat devreme în teren pe 2nd serve • a forțat greșeli sau mingi scurte imediat 3. Momentul critic – tie-break set 1 Scor: 1–1 • Cristian: dublă greșeală • Jovic: run de 5 puncte consecutive Interpretare: • momentul a rupt echilibrul psihologic • Cristian intră în “deficit de inițiativă” • Jovic intră în “zona de execuție” Acesta a fost pivotul meciului 4. Dominarea în interiorul terenului Cei 83 de winneri/ puncte agresive în court spun povestea clar: • Jovic nu a jucat pasiv • a scurtat schimburile constant • a împins adversara în spate Contextul meciului Cea mai dificilă rundă inaugurală pentru o româncă la Wimbledon 2026 în condițiile în care Jaqueline Cristian a fost singura care a picat să joace contra unei favorite, Iva Jovic, cap de serie numărul 16, una dintre revelațiile ultimelor 12 luni. Sârboaica născută în Statele Unite, Jovic a urcat rapid în clasamentul mondial iar în acest sezon este deja cap de serie la Wimbledon după rezultate excelente pe hard și un progres constant în turneele majore. Cheile tactice definite pentru Jaqueline Cristian contra unei americance obișnuită cu schimburile rapide, modificările de direcție reflexe și variabilitate a efectelor și înălțimii mingiilor pe gazon. Românca avea ca plan tactic: • să prelungească schimburile. • să varieze înălțimea mingii și spinul. • șă o oblige pe Jovic să lovească din deplasare. • Să evite să ofere puncte gratuite cu al doilea serviciu (critic impactul dublelor greșeli). • menținere unui procentaj de minimum 70 la sută eficiență la punctele adjudecate cu primul serviciu Cristian se baza în confruntarea cu Jovic pe: • experiență în meciurile lungi; • varietate tactică; • deplasare bună pe iarbă; • calm în momentele importante. Românca era conștientă de punctele forte ale lui Jovic: • serviciu agresiv; • forehand foarte penetrant, de foarte multe ori razant și plasat pe reverul adversarei; • ritm ridicat încă din primele execuții din schimb; • încredere specifică jucătoarelor aflate în ascensiune. Dacă partida depășește două ore și intră într-o zonă mai tactică, experiența Jaquelinei poate deveni un avantaj. Dacă Jovic dictează ritmul încă din primele game-uri, americanca pornește cu prima șansă.
Un nume uriaș din ATP a dezvăluit că e alergic la iarbă înainte de Wimbledon

Unul dintre cei mai valoroși jucători de tenis ai momentul a făcut o dezvăluire surprinzătoare chiar înainte să debuteze la Wimbledon: are alergie la iarbă. Puțină lume și-ar fi imaginat că există jucători alergici la iarba pe care se desfășoară turneul de la Wimbledon. Dar germanul Alex Zverev (29 de ani) face parte din această categorie. Unul dintre principalii favoriți la câștigarea turneului de la Wimbledon este alergic la suprafața pe care se joacă meciurile Probleme mari pentru jucătorul german de tenis Alexander Zverev, aflat pe locul 3 în clasamentul mondial, dar al doilea favorit în absența lui Carlos Alcaraz. El a dezvăluit că se luptă cu o „alergie la iarbă” în această perioadă a anului, dar a subliniat că se simte bine pentru că s-a obișnuit bine cu ea și știe cum să o gestioneze. Înainte de Wimbledon, campionul de Mare Șlem în acest an la Roland Garros a jucat pe iarbă doar în fața propiilor fani, la Halle. La turneul de categorie ATP 500 a disputat 4 meciuri, învingându-i pe Vit Kopriva, Yannick Hanfmann și Raphael Collignon, înainte de a pierde în fața lui Taylor Fritz în semifinale. „Sunt foarte bine. Alergia la iarbă nu este o noutate pentru mine. O am în fiecare an. Pur și simplu nu am vorbit niciodată despre asta înainte și nu am prea arătat-o în ultimii ani. Trebuie să fiu sincer cu mine însumi: mă simt diferit cu titlul în buzunar. Există mai multă bucurie și, într-un fel, mai multă libertate. Dar când sunt pe teren, vreau să-mi fac treaba și să joc cel mai bun tenis al meu”, a spus jucătorul german, potrivit BILD. Wimbledon este singurul turneu de Grand Slam în care Zverev nu a ajuns în finală. De fapt, nu a reușit niciodată să treacă de optimile de finală. Totuși, anul acesta el are o stare de spirit complet diferită, iar asta l-ar putea ajuta să își procure, în sfârșit, un succes final la The All England Club. Sabine Lisicki, compatrioata lui Zverev, a jucat finala de la Wimbledon, chiar dacă avea și ea aceeași alergie la iarbă Interesant este că și compatrioata lui, Sabine Lisicki, retrasă din activitate acum 3 ani, s-a confruntat cu aceeași problemă de ordin medical. Ea a cunoscut vârful carierei în urmă cu un deceniu și jumătate. Culmea este că a ajuns în finală la Wimbedlon, deși avea, și ea, alergie la iarbă. Desemnată a 23-a favorită competiției, Sabine nu a pierdut set în primele două tururi, învingându-le pe Francesca Schiavone cu 6-1, 6-2 și pe Elena Vesnina cu 6-3, 6-1. Au urmat cvictoriile cu australianca Samantha Stosur (4-6, 6-2, 6-1) și Serena Williams, principala favorită (cu 6-2, 1-6, 6-4) pentru un loc în sferturi. Celelalte două borne în drumul spre finală au fost estona Kaia Kanepi (6-3, 6-3) și poloneza Agnieszka Radwanska (6-4, 2-6, 9-7). Ediția din acel de la Wimbledon ma fost una a marilor surprize, deoarece adversară în finală i-a fost sportiva franceză Marion Bartoli (cs 15). Aceasta a avut un traseu ceva mai ușor, iar până în sferturi nu a avut adversare desemnate favorite. În plus, un meci cu Sloane Stephens sau Kisrsten Flipkens nu se compară cu o confruntare împotriva Serenei Williams sau a Agnieszka Radwanska. S-a impus Bartoli, cu 6-1, 6-4, câștigând singurul ei turneu de Mare Șlem din palmares. În total, a câștigat 8 trofee.
Jaqueline Cristian a recunoscut de ce a pierdut fără drept de apel la Wimbledon

Învinsă în primul la Wimbledon de a 16-a jucătoare a lumii, Jaqueline Cristian (28 de ani) a spus de ce a pierdut fără drept de apel în primul tur. Proba de simplu de la Wimbledon s-a terminat pentru Jaqueline Cristian după un singur meci. Ea a fost învinsă de americanca Iva Jovic cu 6-7 (1), 0-6 în 91 de minute. Amplu interviu oferit ProSport de Jaqueline Cristian, în care a vorbit despre schimbarea rachetei și problemele evidente cu iarba Primul set al confruntării a fost foarte echilibrat. Nu s-a consemnat niciun break, astfel că s-a ajuns la scorul de 6-6. A urmat tie-break-ul, în care românca nu a reușit să depășească primul momentul psihologic al confruntării. A făcut o dublă greșeală la 1-1, după care totul s-a dus de râpă. La finele partidei, ea a oferit un amplu interviu pentru ProSport, în care a abordat mai multe subiecte, dar nu s-a sfiit să puncteze motivul pentru care a pierdut fără drept de apel. „Ideea era să mă bazez pe serviciu și să-mi creez avantaj, ca să pot fi agresivă în continuare. Mi-a ieșit în primul set, de asta am și avut șanse bune. După ce am pierdut primul set, mi-a scăzut puțin încrederea, iar ea și-a ridicat nivelul. Am încercat să caut serviciul, dar nu l-am mai găsit. De acolo au apărut frustrări, greșeli ușoare. Totul s-a desfășurat repede. Am simțit că este un moment important și m-a deranjat puțin acea dublă greșeală (n.r. – în tie-break, la 1-1). De acolo am fost poate puțin prea negativă cu mine. Simțisem că pot juca punctul acela, nu să fac dublă greșeală. Dar nu vrei niciodată să faci dublă greșeală, nu este ceva voit. De acolo ea și-a ridicat bine nivelul. A dat două servicii foarte bune. După aceea, la 4-1, mi-a dat un retur foarte bun. Au început să i se lege lucrurile destul de bine. Am simțit presiunea pe serviciul meu, pentru că știam că este un moment important pentru ea, că vrea să facă break-ul repede. Îmi tot spuneam că trebuie să-mi țin serviciul și cred că am pus prea multă presiune. De acolo au apărut greșelile și nu am mai înțeles prea multe din meci. Azi am avut multe greșeli cu reverul. Pe mine tot timpul m-a chinuit iarba. Lucrurile merg mult mai ușor atunci când servesc bine. Pot să-mi creez oportunități cu a doua minge pe serviciu. Azi nu am mai făcut chestia asta. Ea este o jucătoare bună, se vede. S-a simțit mult mai confortabil decât mine pe teren azi. Mi-au scăzut serviciul și reverul și nu mai erau multe lucruri cu care pot s-o deranjez”, a spus Cristian, în exclusivitate pentru Prosport. Cristian admite că iarba nu a devenit nici anul acesta o suprafață prea plăcută pentru ea Cea mai bună performanță a lui „Jaq” la Wimbledon este calificarea în turul secund, la ediția din 2023, când a trecut de Lucia Bronzetti cu 6-3, 6-4. În turul secund avea să fie învinsă de brazilianca Beatriz Haddad Maia cu 6-4, 2-6, 6-4. În rest, au fost alte 3 eliminări în primul tur, iar de două ori nu a trecut de calificări. „Iarba este destul de dificilă și probabil de aceea nu am jucat niciodată foarte bine pe această suprafață. Încă mă chinui, pentru că totul este pe repede înainte. Trebuie să-ți micșorezi retragerile și să-ți mărești viteza de reacție. Ideea este că dacă poți să reușești aceste lucruri într-un timp scurt și repede ai mai multe șanse. Eu azi nu am reușit să fac. Nu pot să-mi reproșez ceva prea mult acum, pentru că nici nu am jucat prea mult sezonul acesta pe iarbă. S-a simțit. Până la urmă, lucrurile astea fac parte din tenis și merg mai departe. Iarba nu a devenit nici anul acesta o suprafață prea plăcută pentru mine”, a mai spus Cristian, în dialogul cu Daniel Chican. Entuziasm mai mare pentru Jaqueline Cristian, după ce și-a schimbat racheta de ternis Românca a luat o decizie curajoasă chiar la jumătatea sezonului. Ea și-a schimbat furnizorul de rachete de joc, trecând de la Wilson la Yonex. Jaqueline spune că se simte bine cu noua rachetă, dar mai are destule de lucruri de ajustat, mai ales în perspectiva sezonului pe hard care începe în foarte scurt timp. „Am vrut să am o altă rachetă și nu am apucat s-o dau exact înainte de încălzirea pe care am făcut-o în partea cealaltă a complexului sportiv. Centrul de racordat este în partea opusă, așa că am preferat s-o dau pe teren, înaintea meciului, că știam sigur că o să vină repede. Am schimbat racheta, sunt încă în probe. Este o schimbare destul de mare și, sincer, am un entuziasm mai mare. Îmi place foarte mult racheta, dar încă nu m-am decis ce model să fie. Mai sunt destule lucruri de gestionat. Nu poți să schimbi o rachetă doar încercând pe iarbă, trebuie să vezi și pe alte suprafețe cum stau lucrurile, mai ales pe hard, unde jucăm 75 la sută din turnee. Schimbarea va fi, dar încă nu știu la care dintre modele voi apela. Va fi una adaptată dorințelor mele, dar încă nu știu dacă va fi cap de 98 sau 100. Încă așez lucrurile astea, mai am de ajustat. Mă bucur că pot face asta acum, pentru că am puțin timp de pregătire până la următoarele turnee”, a mai precizat jucătoarea.
Jaqueline Cristian a vorbit despre întâlnirea cu Serena Williams și antrenamentul de la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (28 de ani) a avut ocazia rară de a face un antrenament, la Wimbledon, cu americanca Serena Williams (44 de ani). Turneul de tenis de la Wimbedon, al treilea de Mare Șlem al anului, tocmai a început. Jaqueline Cristian a avut privilegiul să facă o ședință de pregătire cu vedeta tenisului. „Jaq” recunoaște că nu va uita niciodată ziua în care s-a antrenat cu Serena Williams Considerată de multă lume cea mai valoroasă jucătoare de tenis din istorie, Serena Williams a revenit pe teren la 3 ani și jumătate de când jucase ultimul meci. Deocamdată a făcut-o la dublu, dar a primit wildcard pentru proba de simplu la Wimbledon. Ca urmare, va juca în primul tur cu australianca Maya Joint, aflată pe locul 87 WTA. În condițiile în care nu a mai jucat din septembrie 2022, când a fost eliminată în turul 3 la US Open, Serena Williams nu mai figurează în ierarhia mondială. Ea a făcut un antrenament pe iarba londoneză cu Jaqueline Cristian, iar românca a descris experiența în exclusivitate pentru ProSport. „A fost un antrenament foarte bun, cu un nivel destul de ridicat. A fost senzațional pentru mine să joc cu ea și m-am bucurat. O să țin minte toată viața acea zi. Ea a fost foarte prietenoasă, volubilă. M-a surprins plăcut modul în care am putut să comunic cu ea și deschiderea pe care a avut-o spre mine. Joacă foarte bine. Cel puțin cu mine, în ziua aceea, a jucat foarte bine. Se vede că nivelul este acolo, servește bine, doar este cea mai bună jucătoare din toate timpurile. Chiar sunt entuziasmată s-o văd la meciuri. Nu te mai surprinde cum vine mingea pe iarbă de la Serena. În zilele noastre toată lumea dă tare în minge. La fel venea și din partea ei, lovea de jos mingea, care aluneca destul de mult. Dar mă așteptam la lucrul ăsta”, a declarat Jaqueline Cristian, în exlucivitate pentru ProSport. Palmares impresionant al Serenei Williams în turneele de Mare Șlem Între Serena Williams și Jaqueline Cristian este o diferență de 17 ani și nu au fost niciodată adversare în circuitul WTA. În iunie 1998, când se năștea românca, Serena nu avea în palmares niciun titlu de Mare Șlem, deoarece își începuse cariera în anul precedent. Și l-a adjudecat pe primul în 1999, la US Open, după 6-3, 7-6 (4) în ultimul act cu fosta mare jucătoare elvețiană Martina Hingis. De atunci, a câștigat 22 astfel de trofee. Cele mai multe sunt la Australian Open și Wimbledon, câte 7. La Roland Garros a triumfat de 3 ori, iar la US Open alte 5 ori. Dar Serena a fost o jucătoare foarte valoroasă și la dublu. De cele mai multe ori, a făcut pereche cu sora ei mai mare Venus. Au câștigat 14 trofee majore, celel mai multe fiind pe iarba londoneză, 6. Ele mai au 4 la Australian Open și câte două la Roland Garros și US Open. Dar asta nu e tot. Palmaresul Serenei mai conține 5 victorii finale în Turneul Campioanelor, plus medalia olimpică de aur în 2012. La dublu este triplă campioană olimpică, de fiecare dată alături de Venus, în 2000, 2008 și 2012. În fine, a câștigat proba de dublu mixt de la Wimbledon și US Opern în 1998.
Serena Williams a spart tăcerea după revenirea în tenisul profesionist: Simt asta

Serena Williams (44 de ani) a spart tăcerea după revenirea în tenisul profesionist și a vorbit despre așteptările pe care le are înainte de proba de simplu de la Wimbledon. Legendara sportivă a dezvăluit că are emoții mari înainte de primul Grand Slam pe care îl va disputa după o pauză de patru ani și a recunoscut că a ezitat inițial să accepte wild cardul oferit de organizatori. Serena Williams, nerăbdătoare să revină la Wimbledon Marți, 30 iunie 2026, Serena Williams o va întâlni pe australianca Maya Joint (20 de ani, locul 53 WTA), în primul tur de la Wimbledon. Acesta va fi primul ei meci de simplu după ediția din 2022, când a fost eliminată chiar din runda inaugurală. Înainte de această revenire importantă, legendara sportivă a vorbit despre așteptările pe care le are și a recunoscut că are emoții mari. Totodată, Serene Williams a dezvăluit că a ezitat să accepte wild cardul oferit de organizatori. „Pentru prima dată în cariera mea, așteptările sunt complet diferite. Simt că mă voi bucura cu adevărat să fiu aici. Mă aștept să fiu emoționată. Am avut emoții înaintea fiecărui meci din viața mea. Cred că asta arată cât de mult iubesc tenisul, indiferent că era primul tur sau o finală de Grand Slam. Întotdeauna am avut acea tensiune înainte de meci, dar apoi mă liniștesc și mă concentrez pe joc. Sportivii trăiesc pentru astfel de momente. Am din nou șansa de a face ceea ce iubesc cel mai mult. Până la urmă, mi-am spus că este o oportunitate extraordinară și trebuie să profit de ea. Poate că oamenii vor înțelege ceva din această revenire, dar, înainte de toate, cred că trebuie să ai încredere în tine și să îți urmezi visurile, indiferent cât de nebunești par”, a declarat Serena Williams la conferința de presă de la Londra. Apariție alături de Venus Williams Reamintim că Serena Williams, câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, și-a încheiat cariera în 2022, după US Open. În această lună a revenit în circuit și a evoluat în probele de dublu la Queen’s și Berlin. Serena Williams va evolua și în proba de dublu de la Wimbledon, alături de sora sa, Venus Williams.
Indianul Sumit Nigal s-a impus la Intaro Open ATP Challenger 75 de la Târgu Mureș

Prima ediție a Intaro Open ATP Challenger 75 de la Târgu Mureș și-a desemnat sâmbătă seara campionul la simplu, acesta fiind indianul Sumit Nigal. Sportivul asiatic a atins cea mai înaltă poziție din carieră în clasamentul ATP de simplu, locul 68 mondial, performanță realizată în iulie 2024. După o săptămână în care a demonstrat constanță, determinare și un tenis de înalt nivel, Sumit Nagal a cucerit trofeul de la Târgu Mureș, învingându-l în ultimul act pe surpriza turneului, francezul Felix Balshaw, venit din calificări. Românul Cezar Crețu a fost învins de indianul Sumit Nagal, cu 6-3, 4-6, 6-1, vineri, în semifinalele turneului challenger Intaro Open, de la Târgu Mureș, dotat cu premii totale de 97.640 de euro. Cezar Crețu s-a ales cu un cec de 5.030 de euro și 22 de puncte ATP. În finala de dublu, perechea formată din Thijmen Loof (Olanda) și Kaito Uesugi (Japonia) s-a impus cu 2-6, 7-6 (6), 10-6 în fața favoriților numărul doi, Stefan Latinovic (Serbia) și Michael Vrbensky (Cehia). „Organizarea unui ATP Challenger 75 și a unui WTA 125 în același an reprezintă un moment istoric pentru Târgu Mureș. Faptul că orașul nostru intră într-un grup atât de restrâns de destinații europene care găzduiesc simultan competiții ATP și WTA confirmă că performanța poate fi construită oriunde există viziune, perseverență și standarde ridicate. Ne dorim ca aceste turnee să inspire noile generații, să promoveze România și să demonstreze că sportul poate deveni un motor de dezvoltare pentru întreaga comunitate”, au declarat organizatorii. Dincolo de partidele oficiale, turneul din județul Mureș a avut și momente demonstrative. Horia Brenciu a jucat la dublu alături de Andrei Pavel, fost număr 13 mondial, și Radu Albot, campion al Republicii Moldova. Cunoscutul artist a remarcat prezența numeroasă a copiilor și părinților în jurul terenului de tenis. Urmează Axeria Open – WTA 125 tot la Târgu Mureș Organizatorii au mulțumit jucătorilor, arbitrilor, voluntarilor, partenerilor, sponsorilor și spectatorilor care au contribuit la desfășurarea primei ediții, pe care au descris-o drept un moment important pentru sportul mureșean, se arată pe contul de Facebook al turneului. Intaro Open – ATP Challenger 75 s-a desfășurat în perioada 22-27 iunie, la Baza Intaro Sport, Str. Insulei nr. 1, Târgu Mureș, iar Axeria Open – WTA 125 va avea loc în 27 iulie-2 august, în aceeași locație.
Chris Evert, veste tristă. Prietena Simonei Halep a anunțat că are din nou cancer

Veste teribilă despre legendara jucătoare de tenis Chris Evert (71 de ani)! Câștigătoare a 18 titluri de Grand Slam a transmis că i-a recidivat cancerul ovarian. Prietena Simonei Halep a anunțat că deja a suferit o intervenție chirurgicală și urmează să reînceapă chimioterapia. Chris Evert, față în față din nou cu cancerul! Fosta mare jucătoare Chris Evert se luptă din nou cu cancerul ovarian, maladie cu care se confruntă de ceva ani de zile, scrie marca.com. Multipla câștigătoare de Grand Slam a fost deja operată și se pregătește că reînceapă chimioterapia. Din această cauză, ea își va întrerupe pentru o perioadă angajamentele profesionale. Evert a împărtășit vestea teribilă pe rețelele de socializare. „Întotdeauna am crezut în importanța de a fi deschis și sincer în privința sănătății mele. Weekendul trecut, după ce am fost supus unor scanări CT și PET am aflat că a revenit cancerul meu ovarian. Am fost deja supusă unei intervenții chirurgicale ca prim pas în tratamentul și recuperarea mea și voi începe chimioterapia în următoarele săptămâni. Din acest motiv, nu voi participa la Wimbledon anul acesta și mă voi retrage de la angajamentele mele profesionale în următoarele luni pentru a mă concentra pe sănătatea mea”, a scris legendara sportivă americană. Foto: Instagramchrissieevert Nu renunță și se ia din nou la trântă cu boala. „Optimistă și hotărâtă să continui să lupt” Așa luptătoare cum a fost în teren, așa promite că va fi și cu boala care a îi tot dă târcoale. Spune că nu abdică și rămâne optimistă, având lângă ea sprijinul total al familiei, prietenilor și nu în ultimul rând, cel mai important, cel al echipei medicale. „Cancerul ovarian este necruțător, dar voi rămâne optimistă și hotărâtă să continui să lupt. Sunt profund recunoscătoare echipei mele medicale, familiei mele, prietenilor mei și tuturor celor care mi-au oferit sprijinul și încurajarea. Sper să vă văd pe toți în curând”, conchide anunțul lui Chris Evert. Fosta campioană de peste Ocean a fost diagnosticată pentru prima dată cu cancer ovarian în stadiul 1 în luna decembrie 2021. Sora sa trecuse în neființă la vârsta de 62 de ani din cauza aceeași boli. Cu ajutorul și al chimioterapiei, Evert scăpase de cancer în 2022, iar medicii o asiguraseră că boala nu va recidiva, maia les că fusese depistată într-un stadiu incipient. Doar că, în 2023, după ce anunțase că boala se afla în remisie, ulterior ea a reapărut. A început din nou tratamentele și a reușit să țină cancerul în frâu. Până acum, când trebuie să dea o nouă luptă ca să o învingă!