ProSport, pe urmele noului nume important din tenisul românesc! O galerie numeroasă și cunoscutul comentator sportiv i-au făcut galerie în Slovacia: O să merg direct la Wimbledon. EXCLUSIV
Slovacia nu este cu ochii doar pe turneul final rezervat jucătorilor U21! La Bratislava, un turneu puternic challenger a atras atenția, mai ales că la start a fost și un român, este vorba de Filip Jianu. În vârstă de 23 de ani, bucureșteanul s-a oprit în optimile de finală, dar n-a lăsat o impresie deloc rea în duelul cu Cristian Garin, chiar dacă a pierdut în două seturi. ProSport, pe urmele lui Filip Jianu! Bere, șezlonguri și atmosferă de litoral la turneul de tenis de la Bratislava ProSport a fost alături și de Filip Jianu la Bratislava, înainte ca oamenii lui Daniel Pancu să facă ședința de pregătire înaintea duelului tare cu Spania de la Euro U21. Organizat în circuitul ATP din 2019, turneul de la Bratislava a strâns lume multă într-un frumos complex amenajat aproape de arena celor de la Slovan, acolo unde va juca și naționala noastră de tineret următoarele partide. O parte dintre fani au urmărit partida direct din șezlong, iar alții de la o cafea și un suc, având în vedere că un restaurant impunător se afla chiar lângă terenul unde a evoluat Jianu. Filip Jianu, încurajat și de un cunoscut comentator sportiv la meciul de la Bratislava: „Nu mă așteptam la asta!” Filip Jianu a avut parte și de mulți suporteri la partida din optimile de finală, în condițiile în care o parte dintre fanii naționalei au ales să vadă turneul de tenis într-o zi în care naționala lui Pancu n-are meci. Unul dintre fanii înfocați pe care i-a avut Jianu a fost și Mădălin Negoiță, unul dintre cei mai apreciați comentatori sportivi. Acesta a venit în calitate de suporter să vadă naționala de tineret a României, așa cum s-a întâmplat și în 2019, atunci când tricolorii au reușit să prindă o calificare fantastică în semifinale. Mădălin Negoiță nu poate uita de marea pasiune nici atunci când se află în concediu, dovadă că a fost în tribune și la Trnava, acolo unde România U21 a cedat la limită cu Italia U21, scor 0-1. Foto: ProSport Un grup de suporteri din Oradea au ținut și ei să fie alături de Jianu, fanii planificându-și un concediu în perioada în care naționala mare a României a jucat în Austria, iar tricolorii mici luptă pentru a ieși din faza grupelor la Euro U21. Nu mă așteptam ca în Bratislava să fie destul de mulți români să mă încurajeze. A fost un meci bun, cu un jucător bun. A fost bine clasat în circuitul ATP mulți ani. Am avut mingi de set, am dat tot ce am avut mai bun, dar asta este”, a spus Filip Jianu, pentru ProSport. „Planul meu este să progresez în continuare, să încep să fac rezultate la turneele de Grand Slam, să joc mereu la aceste turnee”, a continuat Jianu, care a evoluat recent și la București, acolo unde a cedat în fața bosniacului Dzumhur. Filip Jianu: „Obiectivul ar fi să mă calific pe tabloul principal la un Grand Slam!” Sportivul nostru așteaptă acum cu nerăbdare Grand Slam-ul de la Wimbledon, sperând ca de această dată să prindă tabloul principal, obiectiv pe care nu l-a reușit pe zgura de la Roland Garros. Deocamdată, Filip Jianu se află pe locul 210, obiectivul acestuia fiind să avanseze cât mai mult în circuitul ATP. Obiectivul ar fi ca în acest an să mă calific pe tabloul principal la un Grand Slam și să sparg bariera de TOP 200. La Roland Garros am mers ok, am jucat două meciuri în calificări, am pierdut în al treilea. Puțin dezamăgit, dar sper de aici să merg doar în sus. Mă gândesc doar la mine. Dacă e să mai cad în clasament, nu mă afectează, trebuie să fiu eu mulțumit de mine. O să merg direct în calificările de la Wimbledon, sper să joc bine. Dacă te adaptezi, se poate oriunde”, a încheiat Jianu. Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care … citește mai mult Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea … citește mai mult
Coco Gauff, șocată de comentariile deloc fair-play pe care Aryna Sabalenka le-a făcut după eșecul de la Roland Garros: Am fost surprinsă
Coco Gauff a reacționat după ce a văzut comentariile lipsite de fair-play ale adversarei sale din finala de la Roland Garros. Americanca în vârstă de 21 de ani a dat lovitura la Openul Francez în fața mult mai experimentatei jucătoare, Aryna Sabalenka. Coco Gauff a revenit spectaculos în meci și s-a impus la capătul unei finale maraton de aproape trei ore. La conferința după meci, Sabalenka a avut o „remarcă” la adresa adversarei care a șocat-o pe Coco Gauff, dar americanca nu pare să aibă resentimente, înțelegând frustrarea finalistei de la Roland Garros. Coco Gauff, despre comentariile răutăcoase ale Arynei Sabalenka: „Am fost surprinsă” Cel de-al patrulea turneu de Grand Slam al anului a oferit două finale de senzație. La masculin, Carlos Alcaraz a avut o revenire spectaculoasă în fața liderului ATP, Jannik Sinner. În finala feminină, Aryna Sabalenka a câștigat primul set, dar Coco Gauff a întors soarta meciului în favoarea sa și s-a impus cu 6-7, 6-2, 6-4, după două ore și 38 de minute. Aryna Salalenka a pierdut prima finală din carieră la Roland Garros. În cadrul Openului Francez, sportiva bielorusă a fost în formă maximă, dar a întâlnit o adversară extrem de bine motivată în marea finală. La scurt timp după meci, Sabalenka nu și-a putut stăpâni frustrarea și a spus despre Coco Gauff că „nu a jucat incredibil”. A mai precizat și că americanca nu ar fi câștigat această finală dacă de cealaltă parte a fileului se afla Iga Swiatek. Liderul mondial WTA a cedat în semifinale în fața bielorusei, scor 7-6, 4-6, 6-0. Coco Gauff s-a arătat surprinsă de reacția adversarei sale de la Paris, dar pune totul pe seama stării emoționale de după meci. „Am fost puțin surprinsă de comentarii și de tot ce s-a spus, dar o să-i dau prezumția de nevinovăție. Sunt sigură că a fost o zi emoționantă, un meci emoționant. Știu că probabil era destul de afectată după acel meci, a fost o înfrângere dureroasă”, a declarat noua dublă campioană de Grand Slam la emisiunea Good Morning America. Aryna Sabalenka a revenit la gânduri mai bune: „Îi recunosc meritele” Tripa câștigătoare de Grand Slam a revenit a doua zi cu un nou mesaj pe rețelele de socializare. Și-a dat seama că reacția ei nu a fost potrivită și de această dată a felicitat-o pe Coco Gauff. „Coco s-a adaptat mult mai bine condițiilor decât mine și a meritat pe deplin victoria. A fost jucătoarea mai bună ieri și vreau să îi recunosc meritele”, a scris jucătoarea din Belarus. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult
A devenit toxică. Stefanos Tsitsipas a dezvăluit de ce relația cu tatăl lui l-a afectat

Stefanos Tsitsipas a povestit cât de mult l-a afectat relația profesională avută cu tatăl său, Apostolos Tsitsipas, cei doi terminând colaborarea în vara trecută. Jucătorul de tenis grec merge până acolo și spune că legătura lor devenise „toxică” în ultimul timp și s-a văzut astfel să ia decizia capitală în această privință. Stefanos Tsitsipas a vorbit despre relația „toxică” cu tatăl său Stefanos Tsitsipas a dezvăluit recent că a fost extrem de afectat de relația profesională avută cu tatăl său, Apostolos Tsitsipas, cei doi rupând colaborarea în vara anului trecut. Jucătorul de tenis grec merge până acolo și spune că legătura cu părintele său devenise „toxică” în ultimul timp și astfel s-a văzut nevoit să pună piciorul în parg și să întrerupă colaborarea, potrivit tennisworldusa.org. Totul se întâmpla în urmă cu aproximtiv un an, deși existau și atunci dovezi că între cei doi Tsitsipas lucrurile nu merg deloc bine. Apoi, a venit Masters-ul de la Montreal, iar sportivul a strigat în direcția tatăl său și l-a făcut pe acesta să părăsească loja. După ce a pierdut acel meci, împotriva lui Kei Nishikori, grecul șl-a ironizat tatăl în fața reporterilor, spunând că Apostolos „nu a fost inteligent” în gestionarea anumitor situații. Chiar a doua zi, Tsitsipas a anunțat că nu va continua să lucreze cu tatăl său pe post de antrenor „S-a ajuns la un punct în care tenisul a devenit mai mult un obstacol și, oricât de rău ar suna, cred că relația a devenit chiar toxică într-un fel. Am simțit toxicitatea întregii situații”, a spus jucătorul în vârstă de 26 de ani la The Changeover Podcast. Cum se înțeleg acum cei doi. „I-a fost foarte greu să accepte” Colaborarea dintre Tsitsipas și tatăl său nu s-a încheiat în termeni deloc buni, mai ales la scurt timp după „ruptură”, când părintelui nu îi venea să creadă că a fost dat afară de fiul său. Cu toate acestea, dublu finalist de Grand Slam a recunoscut la sfârșitul anului trecut că s-a simțit prost că a vorbit despre tatăl său în felul în care a făcut-o. Totuși, acesta susține acum că relația cu părintele său s-a ameliorat în ultimul timp. „Relația noastră s-a îmbunătățit de fapt în ultimele două luni. A fost foarte greu și dificil la început când ne-am despărțit… I-a fost foarte greu să accepte că nu mai face parte din cercul meu apropiat. El este încă tatăl meu și este încă cineva care îmi rămâne drag și apropiat”, a concluzionat Tsitsipas. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult
Televiziunea a renunțat la controversatul star înainte de turneu

Controversatul Nick Kyrgios a primit o veste proastă înaintea ediției din 2025 a turneului de la Wimbledon. Nu va mai putea comenta meciurile la TV. BBC a decis să pună capăt colaborării, pe fondul reacțiilor dure apărute în spațiul public. Inclusiv oamenii politici s-au arătat indignați de prezența australianului la microfonul postului. Acesta nu traversează o perioadă bună nici din punct de vedere sportiv. Deși spera să evolueze pe iarba londoneză, va trebui să mai aștepte, din cauza problemelor medicale cu care se confruntă. Nick Kyrgios nu va mai comenta meciurile de la Wimbledon. BBC a renunțat la serviciile sale În 2024, Kyrgios a comentat meciuri pentru BBC, dar a avut parte de o mulțime de critici, întrucât a recunoscut că a agresat-o fizic pe fosta iubită, Chiara Passari. Nu a contat nici măcar faptul că instanța din Canberra a catalogat incidentul drept minor și nepremeditat. „BBC ar trebui să se ruşineze de această numire. Este o ruşine şi arată dispreţul total pe care radiodifuzorul nostru naţional îl are pentru femei”, a declarat deputatul conservator Caroline Nokes. Prin urmare, postul de televiziune a decis să-l excludă din echipa de comentatori pentru Wimbledon 2025, turneul care va avea loc între 30 iunie și 13 iulie. La fel au procedat și cei de la ESPN, cu care a colaborat pe parcursul Australian Open. Kyrgios, val de critici la adresa lui Sinner: „Chiar credeți că există naivitatea asta?” În ultima perioadă, Nick Kyrgios a ieșit la rampă printr-o serie de atacuri la adresa liderului mondial, Jannik Sinner, care a fost protagonistul unui caz de dopaj. Explicațiile oficiale referitoare la testul pozitiv nu l-au convins. „Sinner este numărul unu în lume. Chiar credeți că își angajează un fizioterapeut pentru sute de mii de dolari și că acel fizioterapeut va umbla cu un bisturiu în geantă, fără protecție, și că va umbla aiurea? O să-și taie degetul și o să aplice cremă fără ca el să știe? Chiar credeți că la nivelul de număr 1 mondial există naivitatea asta? Oamenii ăștia sunt extrem de riguroși, nici măcar un strop de alcool nu beau. Și acum vor să ne facă să credem că nu știau nimic?”, a spus jucătorul din Antipozi. De asemenea, acesta a pus la îndoială integritatea sportivă a polonezei Iga Swiatek, catalogând implicarea ei într-un scandal de dopaj drept dezgustătoare pentru tenis. „Pictează o imagine oribilă. Toată lumea știe asta, dar nimeni nu vrea să vorbească. Este oribil”, a mai spus Kyrgios.
Uită-te la mine, porcule!. Moment șocant între jucătorii ATP, la fileu

Un moment incredibil a avut loc între doi jucători de tenis, chiar la fileu, la tradiționala strângere de mână de la finalul meciului pe care l-au disputat. Veteranul italian Fabio Fognini, care este recunoscut pentru ieșirile vulcanice pe care le are în timpul partidelor pe care le dispută, l-a jignit pe francezul Corentin Moutet Ce i-a spus Fognini lui Moutet, la finalul meciului Italianul Fabio Fognini și francezul Corentin Moutet s-au întâlnit în primul tur al turneului ATP 250 de la Stuttgart. Moutet a reușit să se impună în două seturi, scor 6-1, 6-3, într-un meci care a durat mai puțin de o oră, iar această înfrângere nu i-a picat prea bine veteranului în vârstă de 38 de ani. La finalul partidei, la celebra strângere de mână de la fileu, Fognini a răbufnit și și-a jignit adversarul. Italianul s-a apropiat de francezul Moutet, căruia i-a transmis un mesaj șocant: „Uită-te la mine, porcule!”. În acel moment, sportivul din Franța, vizibil șocat de ceea ce a auzit, l-a întrebat pe Fognini dacă l-a jignit, iar italianul a confirmat cele spuse cu doar câteva secunde în urmă. Tensiunea dintre cei doi sportivi a fost vizibilă, iar un arbitru s-a apropiat de ei pentru a calma spiritele. Acest moment a fost surprins de camerele de filmat și a devenit imediat viral în mediul online. Chiar dacă Moutet este și el recunoscut pentru temperamentul vulcanic pe care îl are, a ales să nu riposteze, dar a purtat mai multe discuții cu oficialii. Fabio Fognini a fost criticat de mai mulți specialiști pentru replica pe care i-a adresat-o lui Corentin Moutet dar, până la ora redactării articolului, nu a fost sancționat. Fabio Fognini, recunoscut pentru temperamentul vulcanic Nu este pentru prima oară când Fabio Fognini are un astfel de comportament în timpul unui turneu. La Wimbledon, în 2019, acesta a spus că își dorește să „explodeze o bombă” pe terenul pe care juca, din cauza frustrării. Din cauza acestei declarații, sportivul a fost amendat. La Tokyo, în anul 2021, acesta a fost acuzat de remarci homofobe. Ulterior, italianul și-a cerut scuze pentru afirmațiile pe care le-a făcut. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult
Absolut spectaculos. Cum arată acum jucătoarea care s-a retras brusc şi a fugit din țară

Camila Giorgi (33 de ani), care s-a retras brusc din cariera de jucătoare profesionistă de tenis, continuă să interacționeze cu fanii ei prin intermediul platformelor de socializare. La momentul retragerii, s-a vehiculat ca italianca a fugit din țară din cauza unor probleme cu Fiscul. Însă, acum a pozat într-un restaurant select din Milano și a făcut impresie. Ce mai face Camila Giorgi, jucătoarea de tenis care s-a retras brusc și despre care s-a spus că a fost „vânată” de Fiscul din Italia În martie 2024, imediat după ce a luat parte la turneele Indian Wells și Miami Open, ambele din SUA, Camila Giorgi s-a retras brusc din tenis și s-a vehiculat că nu va mai reveni în Italia, din cauza unor datorii pe care le-ar fi avut la Fiscul din Peninsulă. Ulterior nu au mai apărut detalii cu privire la vehiculata „vânătoare” a Fiscului din Italia, însă un lucru a fost cert. Camila Georgi s-a retras din „sportul alb” și nu a mai revenit în circuitul WTA. Faptul că nu mai ia parte la turnee internaționale nu pare să o afecteze pe italiancă din punct de vedere financiar. Camila Giorgi a profitat mereu de aspectul ei fizic și a cochetat cu modelingul. În plus, pe rețelele de socializare beneficiază de o comunitate importantă, doar pe Instagram având aproape 1.000.000 de urmăritori. Pe platforma de socializare menționată, în descrierea profilului, Camila Giorgi chiar precizează că poate fi contactată pe adresa de e-mail pentru eventuale colaborări. Cât despre relația dintre ea și țara natală, aceasta pare să fie una normală. Camila Georgi se află în Italia, iar recent a fost la un restaurant select din Milano, cu specific japonez, unde s-a pozat în câteva ipostaze incendiare. Fotografiile au fost postate și pe pagina ei de Instagram, alături de următoarea descriere: Vise plăcute”, a scris Camila Georgi, imaginile cu ea reușind să adune aproape 20.000 de aprecieri în mai puțin de 24 de ore. Cum arată cariera lui Camila Georgi din tenisul profesionist În apogeul carierei, respectiv în anul 2018, Camila Georgi a izbutit să ocupe poziția numărul 26 în clasamentul WTA. La nivel de turnee de Grand Slam, cea mai notabilă performanță consemnată în dreptul ei este calificarea în sferturile de finală de la Wimbledon 2018. Camila Giorgi a câștigat 4 titluri în circuitul WTA, iar în total a înregistrat 430 de victorii și 319 înfrângeri. La capitolul câștiguri financiare, potrivit WTATennis.com, Camila Giorgi a adunat în întreaga ei carieră, exclusiv din turnee, suma de 6.420.100 de dolari. Anunț formal, cu bucurie, că m-am retras din tenis. Sunt foarte recunoscătoare pentru iubirea și sprijinul vostru, al fanilor, din toți acești ani. Voi purta cu mine toate aceste frumoase amintiri. Au fost multe zvonuri neadevărate despre planurile mele de viitor. Abia aștept să vă ofer mai multe informații despre viitoarele oportunități. Va fi o bucurie să îmi împart viața cu voi, așa că hai să continuăm această călătorie împreună”, a scris Camila Giorgi, pe Instagram, în martie 2024.
Pe ce va cheltui Carlos Alcaraz o parte din cele 2.550.000 de euro castigate la Roland Garros. Spaniolul are o avere de peste 38.000.000 de euro, dar nu îi place să arunce banii pe geam
Carlos Alcaraz (22 de ani – 2 ATP) a dezvăluit pe ce va cheltui o parte din cele 2.550.000 de euro pe care le-a câștigat în urma triumfului de la Roland Garros 2025. În marea finală a Grand Slam-ului de la Paris, sportivul spaniol l-a învins pe italianul Jannik Sinner (23 de ani – 1 ATP), scor 4-6, (6)6-7, 6-4, 7-6(3), 7-6(2) după 5 ore și 29 de minute de joc. Carlos Alcaraz spune că își va cumpăra o pereche de pantofi după ce a câștigat Roland Garros 2025 și implicit un cec de 2.550.000 de euro Duminică, 8 iunie, Carlos Alcaraz a câștigat Roland Garros 2025, la capătul unei finale dramatice pe care a disputat-o în compania liderului ATP, italianul Jannik Sinner. După aproximativ 4 ore de joc, scorul de pe tabelă era 6-4, 7-6(4), 4-6, 5-3 în favoarea lui Jannik Sinner, care avea și nu mai puțin de 3 mingi de meci/campionat pe serviciul adversarului. Însă, ce a urmat a scris o nouă pagină de istorie în tenisul masculin. Alcaraz a salvat toate mingile de meci, a câștigat game-ul, s-a impus în setul 4, după care a câștigat și decisivul în tie-break, izbutind să triumfe la Roland Garros 2025. Mulțumită victoriei de la Paris, Carlos Alcaraz a ajuns aproape de borna celor 40.000.000 de euro câștigate din tenis. Concret, potrivit ATP.com, ibericul și-a adjudecat doar din competiții suma de 44.732.623 de dolari, care reprezintă puțin peste 39.000.000 de euro. Suma de 2.550.000 de euro i-a intrat în conturi doar după victoria obținută în fața lui Jannik Sinner pe 8 iunie. În momentul în care a fost întrebat dacă intenționează să facă vreo investiție extravagantă după succesul de la Paris, Carlos Alcaraz a surprins și a spus că va respecta tradiția, respectiv își va achiziționa o pereche de pantofi: Poate că nu după fiecare victorie mare, dar, de exemplu, în turneele de mare șlem, dacă ajung în semifinale, îmi place să îmi cumpăr o pereche de pantofi. Dacă am avut un sezon bun, la finalul anului îmi cumpăr, de obicei, un ceas elegant”, a spus Carlos Alcaraz, potrivit Tennis Channel. Premiile de la Roland Garros 2025 Ediția din 2025 a turneului de Grand Slam de la Roland Garros a venit la pachet și cu cele mai mari premii din istoria zgurii pariziene. Premiile totale au fost în valoare de peste 56.000.000 de euro, iar pe lângă cecul câștigătorului, de 2.550.000 de euro, restul au arătat în felul următor: Prima rundă: 78.000 euro Runda a doua: 117.000 euro Runda a treia: 168.000 euro Optimi de finală: 265.000 euro Sferturi de finală: 440.000 euro Semifinală: 690.000 euro Finală: 1,275 milioane euro Câștigător: 2,55 milioane euro A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site … citește mai mult
Cum arată interiorul hotelului Simonei Halep de la Mamaia, unde o cameră costă de la 110 euro pe noapte: „Atenție la detalii”
Simona Halep deține un hotel în Mamaia Nord, la cele mai înalte standarde de calitate, unde turiștii trebuie să plătească suma de 110 euro pentru o singură noapte de cazare. Mulți dintre sportivi își construiesc viața de după retragere chiar din perioada când încă activează, așa cum este cazul Simonei Halep. Constănțeanca deține mai multe hoteluri, printre care unul la Mamaia Nord, unde o noapte costă peste o sută de euro. Cum arată hotelul Simonei Halep din Mamaia Nord. Doritorii trebuie să scoată din buzunar 110 euro pe noapte Încă de la recepție, vizitatorii sunt așteptați cu foarte mult bun gust. „Super Simo” a optat pentru nuanțe maronii, cu multe culori neutre, cu multe lumini cu tematică ambientală și vaze cu flori care completează peisajul. Bineînțeles, sportiva a optat și pentru fotografii memorabile ale carierei sale, pe pereți. Restaurantul este unul modern, cu multe modele de detalii sub formă de arcade și cu motive florale. „În vacanță, diminețile au alt ritm… mai blând, mai senin, cu miros de cafea proaspătă și gust de relaxare. La Hotel Simona Halep – Mamaia Nord, totul e pregătit pentru un început de zi plăcut: mic dejun pregătit cu grijă, un ambient plăcut și o energie bună care se simte de la prima oră. Poate urmează o zi lungă pe plajă… sau poate doar vrei să te bucuri de răcoarea unei dimineți tihnite în interior. Oricum ar fi, spațiul nostru te întâmpină cu liniște, confort și atenție la detalii. Suntem la câțiva pași de mare, dar la distanță perfectă pentru un plus de liniște. Te așteptăm să descoperi noul tău loc preferat de vară!”, au scris reprezentanții hotelului pe pagina oficiala. Ce face Simona Halep după retragerea din tenis Simona Halep a rupt tăcerea, la peste patru luni de la momentul retragerii sale. „Super-Simo” a discutat pe Instagram despre cum se simte departe de teren, dar și faptul că este pregătită pentru noi provocări. „Au trecut trei luni de când am hotărât, în timpul unui meci, că trebuie să mă opresc. După multe discuții cu cei mai importanți oameni din viața mea, planificând cum ar fi cel mai bine să anunț… unde, când, în ce fel… decizia a fost luată împreună cu tenisul, în acel meci. Tenisul a fost educatorul meu, îndrumătorul meu, confidentul și prietenul meu, dar și criticul meu cel mai sever. M-a învățat să lupt, m-a învățat să fiu dură cu mine, dar și blândă, să fiu exigentă, dar și să-mi port de grijă trupului, minții și sufletului meu. Tenisul a intrat în viața mea când nu știam prea multe despre ce înseamnă viața. Eram un copilaș care a simțit o chimie imediată cu acest sport, fără să înțeleagă atunci ce înseamnă performanța, visul, loialitatea, dăruirea totală. Tenisul m-a ghidat pas cu pas până în vârful muntelui. Pentru că, da, performanța este ca un munte. Tenisul a fost, este și va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Tot el mi-a arătat, în acel ultim meci, ce am de făcut: că e momentul să am grijă de Simona, ca om. Performanța vine la pachet cu multe momente în care simți că tragi de tine la maximum, chiar și atunci când crezi că nu mai poți. E dură, dar oferă satisfacții pe care nicăieri altundeva nu le poți găsi. Tenisul nu a fost doar un sport pentru mine. Tenisul este o parte din mine. De aceea, nu există un stop sau o linie de finish, există doar o încetare a practicării lui. El trăiește și va trăi în mine pentru totdeauna. Tenisul m-a învățat cine sunt. Acum e momentul să aflu cine pot fi dincolo de el”, a relatat Simona Halep, pe Instagram. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult
Motivul pentru care tatăl lui Sinner nu a fost la finala Roland Garros, meci pe care fiul său l-a pierdut în fața lui Alcaraz
Liderul mondial ATP Jannik Sinner nu l-a avut pe tatăl său prezent la confruntarea epică din finala turneului de la Roland Garros, un meci dramatic în care a condus cu 2-0 și a avut trei mingi de meci în setul al patrulea. Sinner, care la 23 de ani deține trei titluri majore și o avere considerabilă din tenis, de peste 41 de milioane de dolari, a vorbit deschis despre absența tatălui său la cea mai lungă finală din istoria Open-ului parizian. Pentru accederea în finală, Sinner a fost răsplătit cu 1.300 de puncte ATP și 1.275.000 de euro, potrivit ATP Tennis. Motivul pentru care tată lui Sinner nu a fost la finala de la Roland Garros, pierdută în fața lui Alcaraz Jannik Sinner a bifat câteva borne importante în cariera sa, dar succesul pe care îl are nu a schimbat stilul de viață al familiei, astfel că tatăl său a fost marele absent de la finala epică pe care a pierdut-o în fața ibericului Carlos Alcaraz. Motivul? Unul banal. Tatăl era la serviciu în acea zi. „Suntem o familie foarte simplă. Tata nu a fost aici pentru că a fost la muncă astăzi (n.r. duminică). Așadar, succesul meu nu ne schimbă cu nimic ca familie. Mi-a făcut plăcere să o văd pe mama aici și, da, cred că tata se uita la televizor dacă termina de lucru, așa că este în regulă”, a declarat Jannik Sinner în cadrul conferinței de presă de după finala de la Roland Garros, cea mai lungă finală din istoria Open-ului francez, de 5 ore și 29 de minute. Sinner este de originar dintr-o zonă alpină, din nordul Italiei, vorbitoare de limbă germană, iar tatăl său, Hanspeter, este de meserie bucătar. Întrebat ce va face pentru a-și reveni după eșecul prin care a trecut în finala cu numărul 2 mondial, Sinner a afirmat că familia este cea care îi este aproape în astfel de momente. „Familia mea, oamenii care mă cunosc. Ei mă ajută. Sunt momente în care dăruiești, momente în care primești ceva. Acum este timpul să iau ceva de la oamenii apropiați pe care îi am. Așa că ei vor fi cu siguranță fericiți că mă întorc acasă, cu familia mea, cu oamenii mei dragi”, a mai spus spus Sinner. Sinner, despre finala de la Roland Garros Sinner a scris istorie pentru tenisul italian după ce anul trecut a devenit primul campion italian din istoria turneului Australian Open și al doilea care a câștigat un titlu de Grand Slam în „era Open”, după Panatta, la Roland Garros, în 1976. Cu trei titluri de Grand Slam în palmares, Australian Open (2024 și 2025) și US Open (2024), Jannik Sinner s-a aflat foarte aproape să îl egaleze pe Carlos Alcaraz la numărul de titluri majore, însă a ratat cele trei mingi de meci din setul 4, partida încheindu-se cu scorul de 6-4, 7-6 (4), 4-6, 6-7 (3), 6-7 (2). „Așa cum am spus întotdeauna înainte de începerea carierei mele, nu m-aș fi gândit niciodată să mă găsesc în această poziție și acest lucru nu a fost nici măcar un vis, pentru că a fost atât de departe și nu m-am gândit la asta. Mă aflu aici, jucând cea mai lungă finală din istoria Roland Garros. Doare înfrângerea, dar nu se poate merge în continuare plângând”, a concluzionat Sinner.
Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
Cel mai nou cuplu din sportul românesc a fost anunțat în acest început de vară. El este căpitanul echipei Steaua București, ea este o jucătoare de tenis, cunoscută publicului ca „rebela tenisului”, o prezență constantă în social media, unde nu ezită să își expună trupul sculptat și încărcat de o multitudine de tatuaje. Fundașul Adrian Ilie (25 de ani) și Andreea Prisacariu (25 de ani, locul 499 WTA) sunt amândoi legitimați la clubul Steaua, unde jucătoarea de tenis a venit de la rivala Dinamo în vara lui 2024, afirmând că a decis să facă această mutare pentru că la fostul club nu se simțea respectată. În sezonul 2024-2025, Adrian Ilie a jucat în 28 de meciuri, cumulând peste 2.300 de minute de joc, și are o cotă de piață de 175.000 de euro, potrivit Transfermarkt. Andreea Prisacariu, de la tenis la vedetă în mediul online Cea mai bună clasare a Andreei Prisăcariu a fost în 2022, când în mai atingea locul 304 WTA, după ce în martie avea cea mai bună poziționare la nivel ITF, locul 31. De altfel, anul 2022 a fost și cel în care a fost componentă a echipei României de Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup) în confruntarea cu reprezentativa Poloniei din care făcea parte și liderul mondial de la acel moment, Iga Swiatek, care a învins-o categoric, cu 6-0, 6-0. Cu rezultate modeste în tenis, rebela Andreea Prisăcariu se remarcă în mediul online, doar pe Instagram având zeci de mii de urmăritori la postările sale, unele dintre acestea fiind foarte îndrăznețe, expunându-și atât fizicul bine lucrat, cât și momente din viața personală, cum este cel al relației cu căpitanul Stelei, Adrian Ilie, care apare într-o postare de tip InstaStory cu mâna pe piciorul jucătoarei de tenis. Andreea Prisacariu, în semifinale la W15 Focșani În prezent, Andreea Prisacariu se află pe locul 499 WTA, iar cel mai recent turneu la care a particpat a fost cel de la Focșani, de categorie W15, unde a ajuns până în semifinală, pe care a pierdut-o în fața ibericei Ruth Roura Laaversias. În cariera sa, Andreea Prisacariu a câștigat șase trofee, toate de categorie ITF, astfel: două titluri W15 Tabarka (2019), două titluri W15 Antalya (2021), W25 Santa Margherita di Pula (2023) și W15 Kursumlijska Banja (2024). S-a remarcat la dublu, unde are zece trofee: în 2019, W15 Antalya, în 2020, de două ori W15 Antalya (zgură) și de două ori W15 Monastir (hard), în 2021 W60+H La Bisbal D’Emporda și W25 Trieste, în 2023 W40 Monastir și W15 Monastir (ambele pe hard) și în 2024 la W35 Istanbul (hard). Prisacariu are o rată a victoriilor de 59%, cu 270 de victorii și 185 de înfrângeri. De-a lungul carierei a reușit să strângă aproape 130.000 de dolari din premiile din tenis. FOTO: Instagram @ Andreea Prisacariu