Patrick Mouratoglou e pus la punct, după ce l-a distrus pe Novak Djokovic. A spus o prostie absolută

patrick-mouratoglou-e-pus-la-punct,-dupa-ce-l-a-distrus-pe-novak-djokovic.-a-spus-o-prostie-absoluta

Tim Henman, semifinalist la Roland Garros în 2004 și câștigător a 15 titluri ATP, a avut un mesaj puternic pentru Patrick Mouratoglou, cel care l-a catalogat pe Novak Djokovic ca fiind un jucător mediocru în comparație cu Nadal şi Federer. Roland Garros, marele turneu de Grand Slam, începe duminică, 25 mai, exclusiv la Eurosport și pe Max. Înaintea competiției, Tim Henman, expert Eurosport, a fost chestionat despre varianta lansată de Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep și cel sub comanda căruia fostul lider WTA și-a încheiat cariera. Patrick Mouratoglou, criticat pentru declarația despre Novak Djokovic. „A spus o prostie absolută” „Cred că Mouratoglou vorbește absolut prostii. Nu mai sunt multe de zis. A spus o prostie absolută”, a declarat Tim Henman, pentru ProSport, într-un dialog intermediat de Eurosport. Ce s-a întâmplat? Patrick Mouratoglou a fost la podcastul „Bartoli Time“, realizat de Marion Bartoli, și a venit cu o teorie halucinantă. Potrivit antrenorului care i-a încheiat cariera Simonei Halep, Djokovic, considerat de mulți specialiși ca unul dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului, este doar mediocru. „Când te uiți la ce juca Djokovic la 19 ani, în acel moment, nimeni nu putea să intuiască faptul că va ajunge unde se află astăzi. De fapt, și acum, dacă ești un fin observator al detaliilor jocului și îl compari pe Djokovic cu ceilalți doi (n.r. – Federer și Nadal), știu că e urât ce urmează să zic, dar ajungi la concluzia că Djokovic e un jucător aproape mediocru. Îmi pare rău că trebuie să zic asta. OK, face totul bine, dar n-are nicio lovitură cu adevărat puternică“, a declarat Patrick Mouratoglou pentru sursa citată. „Jocul lui Djokovic, mai ales în tinerețe, n-a avut nimic prin care să zici că va atinge măcar jumătate din performanțele pe care, ulterior, le-a atins. Dar tăria mentală a lui Djokovic, încrederea în sine, ambiția lui, preocuparea pentru detalii, acestea au fost calitățile care l-au făcut cel mai bun din istoria tenisului”, a mai anunțat acesta. Repere ale carierei lui Novak Djokovic: Novak Djokovic, care a împlinit recent 38 de ani, a fost numărul unu ATP pentru 428 de săptămâni A câștigat 24 de titluri de Grand Slam și este singurul care a cucerit de cel puțin trei ori fiecare dintre cele patru turnee majore E campion olimpic la JO Paris 2024 Are cele mai multe titluri de Grand Slam, 24, și are jucate cele mai multe finale de Grand Slam: 37 Are cele mai multe titluri de Masters 1000: 40 E singurul care a câștigat toate cele nouă turnee Masters de cel puțin două ori Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat … citește mai mult

Novak Djokovic, titlul 100 al carierei. De ce i-a mulțumit adversarului din finala de la Geneva

novak-djokovic,-titlul-100-al-carierei.-de-ce-i-a-multumit-adversarului-din-finala-de-la-geneva

Novak Djokovic (locul 6 ATP) a câștigat cel de-al 100-lea titlu ATP din carieră, după ce s-a impus în finala turneului ATP 250 Geneva în fața polonezului Hubert Hurkacz (locul 31 ATP), scor 5-7, 7-6 (2), 7-6 (2). Aceasta a fost a opta confruntare între cei doi, toate câștigate de fostul lider mondial, iar discursul de după premiere a fost unul plin de fair-play din partea jucătorului care deține recordul titlurilor majore (24). Cu acest rezultat, Novak Djokovic devine al treilea jucător din istorie care a atins borna celor 100 de titluri ATP, după Jimmy Connors (109) și Roger Federer (103), având șansa să depășească aceste recorduri înainte de a se retrage din circuit. Tot pe locul al treilea se află și în privința meciurilor câștigate (1137), top în care se află Connors (1274) și Federer (1221). Djokovic (38 de ani) este al doilea cel mai în vâstă jucător din Top 100, după francezul Gael Monfils (care împlinește 39 de ani la 1 septembrie), în timp ce elvețianul Stan Wawrinka (40 de ani) este cel mai în vârstă jucător activ, la simplu, ocupând locul 138 ATP. Novak Djokovic, mesaj plin de fair play pentru Hurkacz: „Ai fost o sursă de inspirație” Novak Djokovic, fost lider mondial, s-a impus într-un meci de peste trei ore în fața lui Hubert Hurkacz (30 de ani), acesta fiind a doua finală de sezon, după cea de la Miami (hard). „Vreau să le mulțumesc soției mele și copiilor mei că au venit pentru doar trei zile în vacanța școlară, lipsind o zi de la școală doar ca să fie alături de mine. Echipei mele, singurul lucru pe care pot să-l spun este mulțumesc pentru că ați fost alături de mine atât în momentele bune, cât și în cele grele. Astăzi a fost foarte provocator să rămâneți cu mine pe teren, pentru că m-am luat destul de mult de voi… așa că vreau să vă mulțumesc pentru că ați rămas aici și ați obținut împreună cu mine această victorie cu numărul 100”, a declarat Novak Djokovic după câștigarea titlului de la Geneva, la festivitatea de premiere, citat de Express.co.uk.. În ceea ce îl privește pe adversarul său, cu care s-a confruntat de opt ori, fiecare încheindu-se cu victoria sârbului, Djokovic a avut un discurs plin de fair-play. „Știu că este greu și rămâi cu un gust amar în gură, să pierzi un meci în felul acesta. Îmi pare rău pentru asta. Ai fost, cu siguranță, în cea mai mare parte a meciului, jucătorul mai bun. Dar vreau să-ți acord un mare credit pentru tenisul uimitor pe care l-ai jucat săptămâna aceasta. Desigur, știu cum este să fii accidentat la genunchi. Este cu adevărat o provocare să revii, dar ai reușit să o faci într-un timp atât de scurt. Îți doresc tot binele în Paris, la Londra. M-am bucurat foarte mult să joc cu tine, dar poate că în viitor ar fi bine să avem meciuri mai scurte (n.r. râde), fără atâta stres. Încă o dată, îți mulțumesc că ai fost o sursă de inspirație pentru mine și pentru noi toți, ca om. Mai presus de orice, ești un jucător extraordinar, toți din circuit știm cât de bun ești ca om. Toți oamenii de aici, care poate nu te cunosc atât de bine, merită să știe cât de bun, amabil și respectuos ești. O adevărată onoare pentru familia și echipa ta”, a spus Djokovic. Novak Djokovic, gata de Roland Garros Djokovic, cu 24 de tituri majore în palmares, din care trei sunt pe zgura pariziană, îl va întâlni în turul inaugural de la Roland Garros pe americanul Mackenzie McDonald (locul 99 ATP). Meciul de luni este primul dintre cei doi jucători. Novak Djokovic speră să obțină cel de-al 25-lea trofeu de Grand Slam, după ce în 2023 a câștigat US Open, rezultat cu care a atins recordul stabilit în 1973 de australianca Margaret Court. Vara trecută, Djokovic a câștigat titlul olimpic, singurul care îi lipsea din impresionatul său palmares, după o victorie dramatică în fața lui Carlos Alcaraz,  7-6 (3), 7-6 (2).

Adevărul devastator al lui Ion Țiriac, cel mai bogat român: Sunt trist. N-am fost niciodată fericit

adevarul-devastator-al-lui-ion-tiriac,-cel-mai-bogat-roman:-sunt-trist.-n-am-fost-niciodata-fericit

Ion Țiriac are o avere estimată la aproximativ 2.1 miliarde de dolari, dar nu s-a considerat niciodată un om fericit. Cu o colecție impresionantă de peste 400 de autovehicule, magnatul a ajuns la concluzia că banii nu aduc fericirea. Ion Țiriac nu se simte împlinit: „Nu mă simt foarte norocos, nu am știut niciodată ce înseamnă să fii fericit” Ion Țiriac este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri și are o avere estimată la aproximativ 2.1 miliarde de dolari. Fostul mare jucător de tenis deține lucruri la care puțină lume ar visa, dar niciunul dintre acestea nu l-au făcut vreodată cu adevărat fericit. „Ion Țiriac, în ziua de astăzi, e foarte trist… cum arăt, fără păr, mustața mai e așa… sunt alb ca neaua, fără să fiu porumbelul păcii. Din păcate, trebuie să vin la muncă în fiecare zi, în loc să mă duc să-mi văd de Africa mea sau de animalele mele. Nu mă simt foarte norocos, nu am știu niciodată ce înseamnă să fii fericit. Fericirea e o treabă care e greu de catalogat. Ce te face fericit pe tine? Te face o femeie? Sau te face o budincă cu orez? Sau te face faptul că câștigi un Wimbledon sau câștigi altceva? Sunt toate niște fericiri, dar dacă ai o conduită în viață care să spui că este mulțumitoare, atunci ai făcut «bingo»”, a declarat Ion Țiriac, în cadrul unui podcast. Eu fac în general bine. Însă, vorba lui Steve Jobs, cu o zi înainte să moară: «domnule, ai făcut ce trebuia în viața ta?»/ «Nu!»/ «Aoleu, stai, că ești Steve Jobs…»/ «Da, am făcut la bani, am făcut tot ce vrei, nu-știu-ce, nu-știu-cum, dar n-am făcut ce trebuie. Nu mi-am luat timp și pentru mine, pentru familie, pentru prieteni, n-am văzut frunzele înverzind». Cam asta fac și eu. Nu mi-am luat timp pentru asta, am venerabila vârstă pe care o am”, a spus Ion Țiriac în cadrul emisiunii Prietenii lui Ovidiu. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult

Jaqueline Cristian a pierdut finala de la Rabat, după un meci fără istoric

jaqueline-cristian-a-pierdut-finala-de-la-rabat,-dupa-un-meci-fara-istoric

Jaqueline Cristian a fost la un pas de primul trofeu WTA al carierei, dar a cedat în finala de la Rabat. Sportiva română a ajuns în finala de la Rabat și pare a fi într-o formă bună înainte de Roland Garros. A pornit ca favorită în confruntarea cu una dintre cele mai promițătoare jucătoare de tenis, Maya Joint, în vârstă de 19 ani. Jaqueline Cristian a pierdut în două seturi, cu 6-3, 6-2 și a ratat șansa de a pune mâna pe cel mai important trofeu al carierei. Jaqueline Cristian a fost la un pas de a da lovitura la Rabat: eșec în fața unei australience de doar 19 ani Jucătoarea română a ajuns în finala turneului de la Rabat după ce a trecut în semifinale de Maria Camila Osorio (55 WTA), a doua favorită a turneului, scor 6-7 (6), 6-4, 6-4. A fost un meci intens de peste trei ore care a obosit-o destul de mult pe Jaqueline Cristian, astfel că nu s-a mai ridicat la nivelul așteptărilor și în finală. Maya Joint a început în forță partida și nu a cedat niciun punct în primul game pe propriul serviciu. Cristian a reușit primul break în al treilea game și părea că va prelua conducerea setului, dar nu a reușit să își consolideze poziția și adversara a reușit imediat break-ul. Din momentul în care s-a ajuns la scorul de 3-3, în primul set, românca nu a mai reușit să obțină niciun game și a cedat setul după doar 40 de minute. În același ritm a continuat și setul secund, cu Maya Joint la conducerea jocului. După ce adversara sa a ajuns la 3-1, Jaqueline Cristian a reușit să obțină un punct pe propriul serviciu, însă de aici s-a rupt jocul său și a pierdut celelalte game-uri. A fost prima confruntare directă între Jaqueline Cristian (74 WTA) și Maya Joint (78 WTA). Pentru sportiva română a fost a doua finală din carieră, după cea din 2021, atunci când a cedat în ultimul act în fața americancei Alison Riske cu 6-2, 2-6, 5-7. Pentru calificarea în finală, Jaqueline Cristian s-a ales cu 21.840 de dolari și 163 de puncte WTA. Maya Joint este una dintre noile revelații din WTA. Pănă în august 2024 a evoluat doar în turnee ITF și WTA 125. La US Open 2024 a atras atenția obținând prima victorie pe tabloul principal în fața Laurei Siegemund, scor 6-4, 7-5. Este cea mai tânără jucătoare de tenis din Australia care se impune la un turneu WTA 100, la doar 19 ani și cinci zile, doborând recordul deținut de Ashleigh Barty (20 de ani și 330 de zile). De-a lungul carierei a mai evoluat împotriva a altor trei românce. Le-a învins pe Maria Popa și Andreea Mitu în 2024 și a cedat în fața Soranei Cîrstea în acest an, la Indian Wells. Jaqueline Cristian și Maya Joint vor lua parte la al doilea turneu de Mare Șlem al anului, Roland Garros. Românca își cunoaște deja adversara din primul tur de pe tabloul principal. Va fi tot o australiancă, Kimberly Birrell (63 WTA). Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult

Novak Djokovic, prima victorie pe zgură din actualul sezon: Este minunat să spargi gheața într-un asemenea fel

novak-djokovic,-prima-victorie-pe-zgura-din-actualul-sezon:-este-minunat-sa-spargi-gheata-intr-un-asemenea-fel

Novak Djokovic (38 de ani, locul 6 ATP) a reușit să obțină prima victorie pe zgură din acest sezon după ce l-a învins pe Marton Fucsovics (33 de ani, locul 134 ATP), în turneul ATP 250 de la Geneva, dotat cu premii totale de 596.035 de euro. Intrat direct în turul secund, Novak Djokovic s-a impus cu 6-3, 6-2, în doar 73 de minute, iar în sferturile de finală se va confrunta cu italianul Matteo Arnaldi (24 de ani, locul 39 ATP ), cel care l-a eliminat încă de la primul meci la Masters-ul de la Madrid, în urmă cu mai puțin de o lună. Djokovic, încrezător în jocul său de la Geneva: „Este minunat să spargi gheața într-un asemenea fel” Djokovic a avut un început de sezon bun, cu semifinală la Australian Open și finală la Miami, însă la trecerea pe zgură lucrurile au luat o turnură neașteptată pentru fostul lider mondial, deținătorul a 24 de titluri majore (din care trei sunt pe zgura pariziană), plus titlul olimpic de la Paris 2024. Djokovic a fost eliminat prematur, încă de la primul meci, la Monte Carlo, respectiv Madrid, astfel că victoria obținută la Geneva a rupt seria înfrângerilor din sezonul de zgură și s-a arătat foarte mulțumit de jocul său, lucru pe care nu a ezitat să îl scoată în evidență după meciul cu Fucsovics. „Aceasta este prima mea victorie a sezonului pe zgură. Este minunat să spargi gheața într-un asemenea fel. Este o suprafață foarte solicitantă. Știm cu toții cât de dificil este să joci pe zgură în comparație cu alte suprafețe, trebuie întotdeauna să te aștepți la o minge în plus, la o lovitură în plus. Altitudinea aici este puțin mai mare, așa că ajută să ai un serviciu bun. Astăzi cred că acesta a fost punctul meu forte. Am avut un procent mare la primul serviciu, am făcut multe puncte ușoare cu primul serviciu când am avut nevoie de ele, pentru a ieși din situații dificile. Cred că îmi face viața puțin mai ușoară pe teren, așa că sunt foarte fericit că am putut juca cel mai bun tenis al meu atunci când am avut nevoie”, a declarat Novak Djokovic în interviul de pe terenul de tenis. Djokovic vrea revanșa de ziua lui În sferturile de finală, Djokovic se va confrunta cu Matteo Arnaldi, cel care conduce la meciurile directe, după victoria de la Madrid, scor 6-3, 6-4. Meciul ese programat joi, 22 mai, de la ora 19.00, chiar de ziua de naștre a fostului lider mondial, care împlinește 38 de ani, astfel că este de așteptat ca Djokovic să își ia revanșa în fața lui Arnaldi. „Pe tot parcursul meciului am fost destul de concentrat și mulțumit de nivelul meu de joc, așa că sper să pot continua așa și mâine (n.r. joi)”, a mai spus Djokovic. Pe lângă succesul de la Geneva, jocul său este important și în perspectiva turneului de Grand Slam de la Roland Garros (25 mai – 8 iunie), unde alături de noul său staff tehnic din care fac parte Dusan Vemic și Boris Bosnjakovic, Djokovic va încerca să cucerească cel de-al 25-lea titlu major, cu care va doborî recordul stabilit de Margaret Court în 1973, record pe care l-a atins în 2023, când a câștigat US Open.

Sorana Cîrstea e perfectă. Iubita lui Ion Țiriac jr. l-a impresionat ce legendarul Mats Wilander

sorana-cirstea-e-perfecta-iubita-lui-ion-tiriac-jr.-l-a-impresionat-ce-legendarul-mats-wilander

Sorana Cîrstea se pregătește de a 17-a participare la Roland Garros și, la 35 de ani, are admiratorii ei, iar printre aceștia se numără și fosta legendă Mats Wilander. Fost câștigător de 7 ori al turneelor de Grand Slam, suedezul i-a făcut un compliment iubitei lui Ion Țiriac jr. spunând despre ea că este jucătoarea „perfectă”. Iubita lui Țiriac jr. l-a dat pe spate pe legendarul Mats Wilander Sorana Cîrstea se pregătește să ia startul pentru a 17-a oară la French Open. La 35 de ani, sportiva are printre admiratorii ei și pe legendarul Mats Wilander. Triumfător de 7 ori în turnee de Mare Șlem, nordicul i-a făcut un compliment partenerei de viață a lui Ion Țiriac jr. spunând despre ea că este jucătoarea „perfectă”. „Sorana pentru mine e o sursă de inspirație. Pentru că vorbim despre ea de foarte mult timp, de când era foarte tânără. Are o forță incredibilă, e foarte competitivă și are o mentalitate bună. Îmi dă impresia că a devenit mai matură, în ceea ce privește mentalitatea, odată cu trecerea anilor. Sorana pentru mine e jucătoarea perfectă, în fața căreia nu vrei să joci într-un turneu în primele tururi! Pentru că Sorana poate bate pe oricine și poate avea mai multe lovituri câștigătoare cu orice adversară, pentru simplul motiv că lovește mingea foarte tare“, a spus Wilander la sport.ro. Sfat pentru sportiva care vrea să se retragă la finalul lui 2025. „Poate juca încă 5 ani la nivelul actual” Sorana Cîrstea a anunțat că la finalul acestui an vrea să spună stop carierei în tenis, însă Mats Wilander crede că la cum arată din punct de vedere fizic românca, aceasta poate evolua fără probleme încă cinci ani la nivelul actual. „Jucătoare precum Sorana Cîrstea mă făc fericit că sunt în lumea tenisului! Ea arată că iubește sportul, că e pasionată de a concura și încă are această dorință de a progresa. Pot spune că jucătoare precum Sorana sunt foarte importante pentru sportul nostru. Sorana ne transmite că poți juca tenis și poți progresa, inclusiv când ai 35 de ani. Și, la ce arată acum din punct de vedere fizic, mă gândesc că Sorana poate juca încă 5 ani la nivelul actual!“, a mai afirmat Wilander. „Probabil, anul acesta va fi ultimul meu sezon. Rezultatele vor decide. Dacă nu voi ajunge unde îmi doresc, în top 30 sau top 20, probabil că va fi ultimul an. Dar, în același timp, mă simt tânără. Am acest atu față de Simona: sunt sănătoasă în momentul de față. Și iubesc tenisul. Îmi place să fiu pe teren și sper să lungesc cât de mult se poate cariera, dar prin rezultate” a declarat Sorana Cîrstea, potrivit sursei citate mai sus. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Jaqueline Cristian e de neoprit şi s-a calificat în finala de la Rabat. Ce sumă va primi

jaqueline-cristian-e-de-neoprit-si-s-a-calificat-in-finala-de-la-rabat.-ce-suma-va-primi

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în finala turneului de la Rabat, iar pentru această performanță va primi o sumă imensă. „Jaq” își continuă sezonul excelent, calificându-se în ultimul act al turneului de categorie WTA 250 de la Rabat, având un moral foarte bun înainte de Roland Garros. Câți bani încasează Jaqueline Cristian pentru că joacă finala de la Rabat Aflată pe locul 74 în clasamentul mondial, Cristian a avut-o adversară în penultimul act al competiției din Maroc pe columbianca Maria Camila Osorio (55 WTA), desemnată a doua favorită a competiției. Românca s-a impus cu 6-7 (6), 6-4, 6-4 la capătul unui meci de 3 ore și 3 minute, iar pentru calificarea în finală va primi 21.484 de dolari și 163 de puncte WTA. Osorio s-a distanțat la 4-2 în primul set, iar după ce Cristian și-a făcut serviciul au urmat nu mai puțin de cinci break-uri. S-a ajuns, astfel, în tie-break, și el unui echilibrat. Jucătoarea din America de Sud a avut 2-0, românca a egalat la 3 și a condus cu 6-4, procurându-și două mingi de set. Le-a ratat pe ambele, a doua fiind pe propriul serviciu, iar Maria Camila a pus capăt acestei părți a confruntării cu 8-6. Cristian a convertit în punct a patra minge de meci În setul secund, Cristian a realizat break la 1-1 și s-a distanțat la 5-2, pentru ca la 5-4 să convertească în punct a doua minge de set, după ce a salvat două de break. Decisivul a fost la discreția româncei. S-a desprins la 3-0, iar la 5-2 a avut serviciul, punând 40-0 pe tabelă în dreptul ei. Altfel spus, a avut trei mingi de meci, dar le-a ratat pe toate. La 5-4, însă, ea și-a păstrat calmul și a încheiat conturile. În ultimul act, Cristian o va întâlni pe jucătoarea australiană Maya Joint (78 WTA), care a beneficiat de abandonul compatrioatei Ajla Tomljanovic (79 WTA), după ce a câștigat primul set cu 6-4. Va fi prima confruntare directă dintre Cristian și Joint. Pentru româncă va fi a doua finală din carieră, după ce în 2021 a fost învinsă în ultimul act la Linz de jucătoarea americană Alison Riske cu 6-2, 2-6, 5-7. Și australianca de 19 ani are o finală în palmares, deși pe 16 aprilie a împlinit 19 ani. În 2021 a ajuns în ultimul act la turneul polonez de la Kozerki, cedând cu 6-4, 3-6, 3-6 în fața americancei Alison Parks. Pentru cele două jucătoare urmează turneul de la Roland Garros. Cristian o are adversară în primul tur pe jucătoarea australiană Kimberly Birrell (63 WTA), iar Joint pe Tomljanovic. Rămâne de văzut cât de gravă este accidentarea care a forțat-o pe Alja să abandoneze în semifinale la Rabat. Joint este și o excelentă jucătoare de dublu, urmând să lupte pentru trofeu la Rabat. Ea și Oksana Kalashnikova le-au învins în finală la Rabat pe italiencele Angelica Moratelli și Camilla Rosatello cu 6-3, 7-5. Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal … citește mai mult

Novak Djokovic reacționează: Nu sunt terminat, încă

novak-djokovic-reactioneaza:-nu-sunt-terminat,-inca

Novak Djokovic pare scos din uz, însă a făcut o declarație cu care își anunță revenirea în prim plan la turneul ATP 250 de la Geneva. Fostul lider ATP a pierdut încă din primele tururi la Monte Carlo și Madrid. Este în căutarea primelor victorii pe zgură din acest sezon și are această șansă în cadrul turneului de la Geneva. Veteranul din tenisul masculin are încredere că își va recăpăta ritmul înaintea celui mai important turneu din acest an, Roland Garros. Novak Djokovic, gata să revină în mare formă pe zgură: „Sunt motivat să-mi recapăt forma” Novak Djokovic (37 de ani) a debutat în runda a doua la Geneva, unde a trecut de Marton Fucsovics (33 de ani, locul 134 ATP), cu 6-3, 6-2. Deși forma sa pare în declin, mintea este limpede și e motivat să demonstreze că e în stare să bifeze al 25-lea turneu de Mare Șlem din carieră. Cum Roland Garros se apropie cu pași repezi, Djokovic are nevoie să facă impresie bună în cadrul turneului din Elveția. În funcție de evoluția din acest turneu, va putea trage o concluzie clară despre șansele pe care le poate avea la al doilea turneu de Mare Șlem al anului, acolo unde va da peste cei mai în formă sportivi ai momentului, Jannik Sinner și Carlos Alcaraz. „Nu sunt într-o situație ideală înainte de Roland Garros. Cu toate acestea, sunt motivat să joc cât mai multe meciuri la Geneva și să-mi recapăt forma. Sunt în continuare ambițios să câștig fiecare turneu la care particip, iar asta nu s-a schimbat. Sunt conștient că nivelul meu nu este foarte ridicat în acest moment, dar continui să muncesc. M-am pregătit bine în ultimele două-trei săptămâni și am încredere în abilitățile mele. Sper să încep cu o victorie și să văd cât de departe pot ajunge”, a declarat Novak Djokovic înainte de startul turneului, potrivit TWUSA. Este a doua participare a lui Novak Djokovic în cadrul turneului de la Geneva. Anul trecut a bifat victoria cu numărul 1.100 în circuitul ATP, după ce l-a învins în turul secund pe Yannick Hanfmann cu 6-3, 6-3. Este o realizare incredibilă pe care au mai realizat-o doar Roger Federer și Jimmy Connors. A cedat în semifinale în fața cehului Tomas Machac, cu 6-4, 0-6, 6-1. Antrenament de 5 stele alături de una dintre cele mai frumoase femei din lume Înainte de plecarea în Elveția, Djokovic a făcut o escală în Turcia, acolo unde a participat la deschiderea unui hotel de lux al brandului pentru care este ambasador. Starul sârb a făcut o prezentare în fața celor veniți la inaugurarea hotelului din stațiunea Bodrum, după care a jucat tenis alături de una dintre cele mai frumoase femei din lume, rusoaica Kristina Romanova. Cei doi se cunosc de mai multă vreme, modelul rus postând la finalul anului trecut poze alături de sportivul sârb. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult

Ce performanță pentru Jaqueline Cristian! Câți bani a luat după calificarea în semifinale la Rabat

ce-performanta-pentru-jaqueline-cristian!-cati-bani-a-luat-dupa-calificarea-in-semifinale-la-rabat

S-a aflat ce sumă de bani a luat Jaqueline Cristian după calificarea în semifinalele turneului WTA 250 de la Rabat. Sportiva din România a trecut de letona Anastasija Sevastova și a primit un cec în valoare de 11.970 de dolari. Jaqueline Cristian a dat lovitura după calificarea în semifinalele turneului WTA de la Rabat Jaqueline Cristian a avut nevoie de o oră și 32 de minute pentru a câștiga cu Anastasija Sevastova, scor 6-3, 6-4. în sferturile turneului WTA 250 de la Rabat. Sportiva din România s-a calificat în semifinale, unde o va întâlni pe Camila Osorio, a doua favorită a turneului din Maroc. Jucătoarea născută la București și-a asigurat un cec în valoare de 11.970 de dolari și 98 de puncte WTA. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult

Novak Djokovic a anunțat cine va fi antrenorul lui la Roland Garros

novak-djokovic-a-anuntat-cine-va-fi-antrenorul-lui-la-roland-garros

Novak Djokovic (6 ATP) a luat o decizie surprinzătoare înaintea ediției din 2025 a Roland Garros. Nu va căuta un alt antrenor, ci va merge pe mâna unui vechi colaborator al său, Dusan Vemic. Cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului va avea loc între 25 mai și 8 iunie. Până atunci, sârbul va fi pe tabloul principal al turneului 250 ATP de la Geneva. Acesta va lua startul în turul al doilea, unde va da piept cu ungurul Marton Fucsovics (134 ATP). Meciul este programat miercuri, 21 mai, la ora 19:00, pe terenul central. Novak Djokovic va merge la Roland Garros cu Dusan Vemic Fost jucător profesionist, Dusan Vemic a ocupat de-a lungul carierei locul 31 mondial, dar în ierarhia destinată dublului. El îl va însoți pe Novak Djokovic la Roland Garros. De asemenea, din staff va face parte Boris Bosnjakovic, cel care a mai colaborat cu fostul lider ATP la Cupa Davis, dar și în 2024, când i-a fost alături tot la Openul Francez. „Nu caut un antrenor în momentul de față. Dusan Vemić este aici, a venit din SUA, unde locuiește, va fi alături de mine la Geneva și la Roland Garros. Totodată, Boris Bosnjakovic se află aici în calitate de analist și antrenor secund. Vom vedea ce va fi mai departe. Nu mă grăbesc să aleg pe altcineva, sunt fericit cu oamenii pe care îi am acum”, a declarat Novak Djokovic în cadrul unei conferințe de presă. De ce a renunțat la colaborarea cu Andy Murray În ultima perioadă, „Nole” s-a pregătit alături de bunul său prieten, Andy Murray, iar colaborarea a decurs bine până la un punct. Parcursul de la Australian Open – unde s-a văzut nevoit să abandoneze în semifinale, din cauza unor probleme medicale – a fost urmat, însă, de rezultate sub așteptări. Prin urmare, s-a ajuns la despărțire. „Nu e nimic mai mult de spus decât ceea ce am anunțat public. Am menționat de la început că nu va fi o colaborare pe termen lung, ci una în care vom vedea cum evoluează lucrurile. Australia a fost un test, apoi Indian Wells și Miami. Pe zgură am mers de la un turneu la altul. Am simțit că nu mai putem obține mai mult din această colaborare. Îl respect și mai mult acum, după ce l-am cunoscut mai bine ca om. Are o minte sclipitoare pentru tenis, o perspectivă rară asupra jocului, dar nu am reușit să atingem ceea ce amândoi speram din punct de vedere al rezultatelor. Asta e, am încercat, nu a funcționat”, a spus Djokovic.