Data viitoare poate stai acasă. Cobolli, mesaj pentru iubită după ce a pierdut finala

Un sportiv italian a oferit un moment care a făcut rapid înconjurul internetului. Flavio Cobolli a fost protagonistul unei scene savuroase după ultimul act al turneului ATP de la Munchen, acolo unde a cedat în fața americanului Ben Shelton, scor 6-2, 7-5. Italianul de 23 de ani a impresionat pe tot parcursul săptămânii, însă în finală nu a reușit să țină pasul cu ritmul impus de Shelton. Chiar și așa, discursul său de la final a atras atenția. Cobolli a ales să trateze momentul cu umor, deși era vizibil afectat de ratarea trofeului. După ce și-a felicitat echipa, italianul a făcut o glumă care a devenit virală în câteva ore. „Le mulțumesc celor din echipă. De cele mai multe ori vă urăsc, dar vă iubesc. Am sunat-o ieri pe prietena mea și i-am spus te rog să nu mă lași să pierd, dar uite că s-a întâmplat… poate data viitoare stai acasă”, a spus Cobolli, stârnind reacții imediat în sală. Replica a fost spusă pe un ton relaxat, iar sportivul italian a lăsat clar de înțeles că este vorba despre o glumă, nu despre un reproș real pentru iubita sa, Matilde Galli. Dincolo de momentul amuzant, turneul lui Cobolli a fost unul foarte bun. Italianul a ajuns în finală fără să piardă niciun set și a trecut de adversari importanți, inclusiv de Alexander Zverev, unul dintre favoriții competiției. A fost a cincea finală ATP din cariera sa, având trei trofee câștigate până în prezent. Chiar dacă nu a reușit să adauge încă unul în palmares, prestațiile sale confirmă că este într-o perioadă foarte bună. Shelton nu i-a dat multe șanse în finală În finală, însă, lucrurile au stat diferit. Shelton a început agresiv, a câștigat rapid primele game-uri și nu i-a oferit italianului șanse reale de revenire în primul set. În actul secund, meciul a fost mai echilibrat, dar americanul a gestionat mai bine momentele importante, reușind break-ul decisiv. Astfel, Shelton a ajuns la al cincilea titlu ATP din carieră și primul pe zgură în Europa. Cobolli este într-o relație de mai mulți ani cu Matilde Galli, care se află constant în tribune la meciurile sale. Cei doi formează un cuplu discret, evitând expunerea excesivă în spațiul public, după cum scrie presa internațională.
WTA 1.000 Madrid Open 2026, tragere la sorți

Patru sportive din România participă la ediția 2026 a turneului WTA 1.000 Madrid Open, dotat cu premii totale de 8.235.640 de euro. În urma tragerilor la sorți de duminică, româncele și-au aflat adversarele de pe tabloul principal. Sorana Cîrstea (locul 26 WTA) și Jaqueline Cristian (locul 33 WTA) sunt capi de serie, 25, respectiv 29 și vor juca direct în turul secund. Celelalte românce sunt Gabriela Ruse (locul 71 WTA) și Irina Begu (locul 182 WTA), care revine în circuit după o pauză de câteva luni, din cauza unor probleme de sănătate. Tragere la sorți WTA 1.000 Madrid Open 2026. Cu cine vor juca cele patru românce Tragerea la sorți la WTA 1.000 Madrid Open 2026, al cincilea turneu de categoria WTA 1.000 din sezon, primul pe zgură, a decis cu cine vor juca cele patru românce aflate pe tabloul principal, care va începe pe 21 aprilie. Sorana Cîrstea (locul 26 WTA) este cap de serie 25 și va evolua direct în turul al doilea, unde se va confrunta cu învingătoarea dintre Elsa Jacquemot (locul 62 WTA) și o jucătoare din calificări. Dacă va trece de turul secund, ar putea să o întâlnească pe Coco Gauff (locul 3 WTA), iar cea mai recentă confruntare dintre cele două a fost la Miami Open 2026, în optimile de finală. Jaqueline Cristian (locul 33 WTA), favorita 29 a turneului, are primul tur liber, iar adversară în turul secund îi va fi câștigătoarea dintre Moyuka Uchijima (locul 94 WTA) și o sportivă din calificări. În turul 3, Cristian ar putea să joace împotriva Arynei Sabalenka, liderul mondial și campioana en-titre de la Madrid. Gabriela Ruse (locul 71 WTA) joacă în turul inaugural cu Antonia Ruzic (locul 59 WTA), iar adversara din turul secund este Elena Rybakina (locul 2), cea care duminică a câștigat turneul WTA 500 Stuttgart. Irina Begu (35 de ani, locul 182 WTA) revine în circuit la turneul de la Madrid, iar în primul tur joacă împotriva Laurei Siegemund (38 de ani, locul 47 WTA). Irina Begu a câștigat o singură partidă cu Siegemund, la Charleston 2015, fiind învinsă de patru ori, cel mai recent la Australian Open 2023. Meciurilor din primele trei runde le sunt alocate câte două zile, începând din 21 aprilie, optimile de finală se vor desfășura pe 27 aprilie, iar sferturile de finală sunt pe 28 și 29 aprilie, potrivit WTA Tennis. Semifinalele vor avea loc pe 30 aprilie, iar finala va fi pe 2 mai. Pentru primul tur, sportivele primesc 10 puncte WTA și un cec de 25.108 dolari, iar calificarea în turul secund le aduc 35 de puncte WTA și 37.259 de dolari. Campioana câștigă 1.000 de puncte WTA și un premiu de 1.188.102 dolari, iar finalista va primi 650 de puncte și un premiu de 631.802 dolari, potrivit WTA Tennis. Performanțele româncelor la Madrid Open Pe tabloul de simplu de la Madrid Open, cele mai bune rezultate ale Soranei Cîrstea au fost sferturile de finală din 2016 și 2017, în timp ce pe tabloul de dublu este titlul câștigat în 2025, alături de Anna Kalinskaya. În 2024, Jaqueline Cristian a ajuns în turul trei, venită din calificări, iar aceasta a fost cea mai bună performanță a sa. Anul trecut a fost eliminată încă din turul inaugural. Gabriela Ruse se află la a treia sa prezență la Madrid Open, prima în care joacă direct pe tabloul principal, după ce în 2023, venită din calificări, a fost eliminată în turul inaugural. Anul trecut a pierdut încă din primul tur al calificărilor. Irina Begu a ajuns de trei ori în faza sferturilor de finală (2015, 2016 și 2023), cele mai bune performanțe de pe zgura madrilenă, iar anul trecut a pierdut în turul inaugural de pe tabloul principal. Turneul WTA 1.000 de la Madrid a fost câștigat de Simona Halep, în 2016 și 2017.
Sorana Cîrstea a reacționat după ce a abandonat: Îmi pare rău

Sâmbătă, 18 aprilie 2026, Sorana Cîrstea (36 de ani – 26 WTA) a abandonat din semifinalele turneului de la Rouen, Franța, unde trebuia să o înfrunte pe ucraineanca Veronika Podrez (19 ani – 209 WTA). Ulterior, sportiva din Târgoviște a reacționat, prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe platformele de socializare, și a prezentat motivul din spatele abandonului. Ce le-a transmis Sorana Cîrstea fanilor după abandonul de la Rouen Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Rouen, după un meci complicat cu unguroaica Anna Bondar (28 de ani – 65 WTA), pe care a învins-o, totuși, în doar două seturi, scor 7-6(2), 6-2. Această victorie a venit după alte două succese înregistrate la turneul din Franța, scor 6-3, (5)6-7, 7-6(2) cu favorita locală Fiona Ferro (29 de ani – 218 WTA) și 5-3 (retras) cu chinezoaica Xinyu Wang (24 de ani – 32 WTA). În semifinalele de la Rouen, Sorana Cîrstea trebuia să dea peste o adversară mult mai slab clasată, anume ucraineanca Veronika Podrez, număr 209 mondial, însă din nefericire a abandonat înainte de startul confruntării. Sportiva din Târgoviște a acuzat probleme la piciorul stâng și nu și-a mai făcut apariția pe suprafața de joc înainte de startul întâlnirii cu Veronika Podrez. Ulterior, Sorana a oferit câteva detalii prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe platformele de socializare și totodată și-a cerut scuze de la fanii care își doreau să o vadă într-o nouă finală: „Îmi pare foarte rău că m-am retras din turneul de la Rouen din cauza unei mici accidentări pe care am suferit-o în meciul de ieri. A fost o săptămână minunată pentru mine și am gustat fiecare secundă din ea. Vă mulțumesc pentru tot!”, a scris Sorana Cîrstea, adăugând și drapelul Franței la final. Visul Soranei la Rouen era clar: o nouă finală! Pentru parcursul reușit în Franța, Sorana Cîrstea va rămâne cu un cec în valoare de 12.331 de euro și cu 98 de puncte adăugate în clasamentul WTA. Însă, visul româncei era cu totul altul la Rouen, și anume bifarea unei noi finale, a 9-a din întreaga carieră. De altfel, după victoria din sferturi cu unguroaica Anna Bondar, Sorana chiar vorbea despre intenția ei de a ajunge în ultimul act: „Meciul a fost greu, a fost complicat. Anna e o jucătoare bună. Sunt fericită că m-am impus în minimum de seturi. Primul a fost strâns. Sunt fericită că am câștigat și că mă voi întoarce (n.r. sâmbătă) pe teren. Scopul este să ajung în finală. Orice partidă capătă în această perioadă a carierei o importanță specială. De asta mă lupt să obțin victoria. M-ar bucura o nouă finală. Sper să meargă bine”, declara Sorana Cîrstea.
Ce dezastru pentru Sorana Cîrstea! A abandonat înainte de semifinalele de la Rouen

Sorana Cîrstea a fost nevoită să se retragă de la turneul WTA 250 de la Rouen. Românca nu a mai intrat pe teren în semifinală, după ce a acuzat probleme la piciorul stâng chiar înaintea meciului. Decizia a venit cu puțin timp înainte de startul partidei, iar locul ei în finală a fost luat de adversara sa, Veronika Podrez. Sorana Cîrstea s-a retras înaintea semifinalei de la Rouen Cîrstea urma să joace pentru un loc în finală împotriva jucătoarei din Ucraina Veronika Podrez, una dintre surprizele turneului. Meciul era programat în cursul serii, însă accidentarea a făcut imposibilă prezența româncei pe teren. Astfel, Podrez s-a calificat direct în finala competiției, unde va întâlni câștigătoarea duelului dintre Marta Kostyuk și Tatjana Maria. Până în momentul retragerii, Sorana Cîrstea arătase un nivel bun de joc la Rouen. În sferturile de finală, românca a trecut de Anna Bondar, scor 7-6, 6-2, după un meci controlat în mare parte. Calificarea în semifinale i-a adus un premiu de 12.331 de euro și 98 de puncte WTA, dar mai ales șansa de a ataca o nouă finală în circuit, a noua din carieră. De partea cealaltă, Veronika Podrez a impresionat la acest turneu. Venită din calificări, jucătoarea din Ucraina a eliminat adversare importante, inclusiv pe Sloane Stephens, și a ajuns pentru prima dată într-o semifinală WTA. După meciul cu Anna Bondar, Sorana Cîrstea a menționat că își dorea o nouă finală: „Meciul a fost greu, a fost complicat. Anna e o jucătoare bună. Sunt fericită că m-am impus în minimum de seturi. Primul a fost strâns. Sunt fericită că am câștigat și că mă voi întoarce (n.r. sâmbătă) pe teren. Scopul este să ajung în finală. Orice partidă capătă în această perioadă a carierei o importanță specială. De asta mă lupt să obțin victoria. M-ar bucura o nouă finală. Sper să meargă bine”. Sorana Cîrstea se va muta din România după retragerea din tenis Sorana Cîrstea a recunoscut că se va muta din România după retragerea din tenis. „Sigur voi păstra timpul o casă aici, în România. Pentru mine, acasă este România, aici îmi este familia, îmi sunt prietenii și indiferent unde voi fi pe lumea asta, mereu acasă va fi România. O bucată din an sunt sigură că o voi petrece aici”, a declarat Sorana Cîrstea, la Centrul Național de Tenis „Simona Halep”.
Sorana Cîrstea, în semifinale la WTA 250 Rouen

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 26 WTA) s-a calificat în semifinala turneului WTA 250 de la Rouen, după ce a învins-o pe sportiva maghiară Anna Bondar (28 de ani, locul 65 WTA), scor 7-6 (2), 6-2, în 100 de minute de joc. Pentru Sorana Cîrstea, acesta este ultimul său an în circuitul de tenis, iar evoluțiile sale în 2026 au fost foarte bune, reușind nu doar o revenire în top 30, dar și o apropiere de cea mai bună clasare a carierei, locul 21, pe care a atins-o în 2013. Sorana Cîrstea, calificare complicată în semifinala de la Rouen Sorana Cîrstea își continuă parcursul bun din acest sezon, ultimul al carierei sale, și s-a calificat în semifinala de la WTA 250 Rouen, după o meci intens disputat cu Anna Bondar, pe care l-a încheiat cu scorul 7-6 (2), 6-2. „Meciul a fost greu, a fost complicat. Anna e o jucătoare bună. Sunt fericită că m-am impus în minimum de seturi. Primul a fost strâns. Sunt fericită că am câștigat și că mă voi întoarce mâine (n.r. sâmbătă) pe teren. Scopul este să ajung în finală. Orice partidă capătă în această perioadă a carierei o importanță specială. De asta mă lupt să obțin victoria. M-ar bucura o nouă finală. Sper să meargă bine mâine”, a declarat Sorana Cîrstea în interviul de pe teren. În primul tur de la Rouen, Cîrstea a învins-o pe franțuzoaica Fiona Ferro, scor 6-3, 6-7 (5), 7-6 (2), iar în „optimi” adversara sa, Xinyu Wang, a abandonat în primul set, din cauza unei accidentări. În semifinale, Sorana Cîrstea joacă, astăzi (ora 18:00, ora României), cu ucraineanca Veronika Podrez (locul 209 WTA). Sportiva de numai 19 ani este venită din calificări și a eliminat jucătoare mult mai bine cotate în drumul său spre penultimul act de la Rouen. În calificări a trecut de Sloane Stephens, campioana de la US Open 2017 și finalista de la Roland Garros 2018, iar pe tabloul principal a trecut de italianca Elisabetta Cocciaretto (locul 41 WTA) și Katie Boulter (Marea Britanie, locul 64 WTA). Premiile de la Rouen 2026, în creștere față de ediția precedentă Turneul de la Rouen, inițial de categoria 125 WTA și care se desfășura toamna, a trecut la o categorie superioară din 2024, când a și fost mutat în luna aprilie. Astfel, pentru calificarea în semifinale, Sorana Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 10.723 de euro, precum și 98 de puncte WTA. Față de ediția precedentă, premiile au înregistrat o creștere de 3%, potrivit Perfect Tennis. Câștigătorea turneului va primi 250 de puncte WTA și un cec de 32.513 euro, iar finalista va avea 163 de puncte WTA și un premiu de 19.239 de euro. Ce urmează pentru Sorana Cîrstea după turneul de la Rouen Sorana Cîrstea a reamintit într-o postare pe InstStory ce urmează pentru ea după ce se încheie turneul de la Rouen. Astfel, de săptămâna viitoare va participa la WTA 1.000 Madrid, unde anul trecut a cucerit cel mai important trofeu din cariera sa, cel de dublu, în care a făcut pereche cu Anna Kalinskaya. Campioana en-titre la simplu este Aryna Sabalenka, liderul mondial. Cîrstea are în palmaresul său șapte titluri de dublu, cu șapte partenere diferite, iar cel mai recent este cel obținut săptămâna trecută, la WTA 500 Linz, alături de Shuai Zhang (37 de ani). La simplu are patru titluri WTA: Tashkent 2008, Istanbul 2021, Cleveland 2025 și Cluj-Napoca 2026.
Novak Djokovic și-a anunțat retragerea de la turneu: Din păcate, nu voi putea participa

Cel mai titrat jucător în turneele de Mare Șlem, sârbul Novak Djokovic, a dat fanilor o veste cum nu se poate mai rea, anunțându-și retragerea de la turneu. În 2026, Djokovic a jucat doar 10 meciuri, dar nu s-a mai aflat pe teren din 12 martie. Problemele medicale l-au determinat să renunțe la turneul de la Madrid. Novak Djokovic nu poate participa la turneul pe care l-a câștigat de 3 ori Peste o lună începe al doilea turneu de Mare Șlem al anului, cel de la Roland Garros, iar Novak Djokovic, care s-a impus de 3 ori la Paris, în 2016, 2021 și 2023, nu a jucat niciun meci pe zgură. Trebuia s-o facă la Madrid, dar, din cauza unor probleme medicale, și-a anunțat retragerea de la turneul care este programat să se desfășoare între 20 aprilie și 3 mai. „Madrid, din păcate nu voi putea juca anul acesta. Îmi continui recuperarea pentru a reveni curând”, a transmis Djokovic pe platforma X. Sârbul are probleme la umăr, care l-au forțat să rateze turneele de la Miami și Monte Carlo. Anterior anunțului, el a fost prezent la un meci de baschet din EuroLiga, desfășurat în capitala Spaniei, și a spus, potrivit Reuters, că se luptă cu o accidentare, dar și-a exprimat speranța că va juca la turneu. Djokovic a câștigat 8 dintre cele 10 meciuri jucate în acest an. S-a calificat în finală la Australian Open, primul turneu jucat în 2026, unde a fost învins de Carlos Alcaraz cu 6-2, 2-6, 3-6, 5-7. Ulterior, la Indian Wells, s-a oprit în optimi, scos din cursă de britanicul Jack Draper, cu 6-4, 4-6, 6-7 (5), după ce îi eliminase pe polonezul Kamil Majchrzak și americanuș Aleksandar Kovacevic. La prima participare la turneul de la Madrid, Djokovic nu a trecut de calificări Deținător a 24 de tirluri de Mare Șlem, Djokovic a participat de 14 ori la turneul de la Madrid, pe care l-a câștigat de 3 ori. Și-a adjudecat toate finalele pe care le-a jucat, în 2011 (7-5, 6-4 cu Rafael Nadal), 2016 (6-2, 3-6, 6-3 cu Andy Murray) și 2019 (6-3, 6-4 cu Stefanos Tsitsipas). A ajuns tot de 3 ori în semifinale, s-a oprit de două ori în sferturi, iar în celelalte situația a fost eliminat în fazele incipiente ale competiției. La prima participare, în 2005, a fost învins în chiar primul meci din calificări, de croatul Ivo Karlovic, cu un dublu 4-6, pentru ca la ediția din anul următor să ajungă în sferturile de finală. În ceea ce privește turneul de la Roland Garros, Nole l-a învins în 2016 pe Murray cu 3-6, 6-1, 6-2, 6-4, în 2021 pe Tsitsipas cu 6-7 (6), 2-6, 6-3, 6-2, 6-4 și în urmă cu 3 ani pe Casper Ruud cu 7-6 (1), 6-3, 7-5.
Rusia a făcut prăpăd în Ucraina și ea a răbufnit după atacul cu 700 de drone

Jucătoarea de tenis Elina Svitolina și-a exprimat public durerea și susținerea pentru compatrioții săi, după ce Ucraina a fost ținta unui val devastator de atacuri rusești în cursul zilei de joi. Reacția sportivei vine în contextul uneia dintre cele mai agresive ofensive aeriene lansate de forțele ruse în ultima perioadă. Bilanțul provizoriu indică cel puțin 16 morți și peste 80 de răniți. Elina Svitolina (31 de ani / 7 WTA) a reacționat prompt pe rețelele de socializare în urma evenimentelor tragice care au lovit din nou Ucraina. Printr-un mesaj postat pe Instagram, sportiva a transmis un gând de susținere pentru victimele atacurilor rusești. „O noapte teribilă în Ucraina. Încă o dată, atacuri asupra orașelor pașnice. Cele mai sincere condoleanțe familiilor celor uciși și răniți”, a scris Elina Svitolina, vizibil afectată de situația din țara sa natală. Sursa: Captură Instagram / @elisvitolina Contextul acestei reacții este unul alarmant. Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a confirmat că Rusia a desfășurat un „atac terorist masiv” asupra Ucrainei. Arsenalul folosit a inclus aproape 700 de drone, alături de zeci de rachete balistice și de croazieră, vizând în mod prioritar populația civilă. Bilanțul victimelor este unul tragic. În capitala Kiev, patru persoane și-au pierdut viața, printre care și un copil în vârstă de numai 12 ani, alte peste 50 de persoane fiind rănite. Orașul Odesa a fost cel mai grav lovit din punct de vedere al pierderilor de vieți omenești, fiind raportați opt morți. În Dnipro, atacurile au provocat moartea a trei persoane și rănirea a aproximativ 30 de civili, în timp ce în Zaporojie a fost confirmat un deces. Elina Svitolina: „Simt că lumea a uitat de războiul din Ucraina” Elina Svitolina și-a exprimat îngrijorarea față de scăderea interesului global pentru conflictul din Ucraina. Într-o declarație sinceră, sportiva a transmis că tragedia din țara sa a fost trecută într-un con de umbră, fiind eclipsată de alte crize internaționale. „Da, adică, cu siguranță. Simt și eu asta (n.r. – că lumea a uitat de războiul din Ucraina). Eu încă sunt foarte implicată în toată situația pentru că familia mea e acolo, prietenii mei sunt acolo. De asemenea, mă întorc destul de des acolo. Dar cred că și din cauza celorlalte războaie din lume, da, nu mai este pe prima pagină a ziarelor de multă vreme”, a spus Elina Svitolina, într-o conferință de presă.
Americanii au reacționat după ce au văzut ce a spus Ion Țiriac: Nu a fost niciodată timid în a face predicții îndrăznețe

Ion Tiriac a atras din nou atenția presei internaționale după ce a făcut o predicție spectaculoasă despre viitorul tenismanului Jannik Sinner, iar reacția americanilor nu a întârziat. Fostul jucător de tenis, actual om de afaceri, a declarat că liderul mondial are potențialul de a realiza una dintre cele mai rare performanțe din tenis, mai exact câștigarea tuturor celor patru turnee de Grand Slam într-un singur an. „Poate reuși ce nu s-a mai văzut din 1969” Declarația lui Țiriac a fost preluată rapid de presa internațională, care a vorbit și despre tonul categoric al românului. Americanii au scris însă că nu este pentru prima dată când acesta face astfel de afirmații. „Nu a fost niciodată timid în a face predicții îndrăznețe”, au notat jurnaliștii, după ce Țiriac a susținut că Sinner poate atinge performanța realizată ultima dată de Rod Laver în 1969. În același timp, românul, cunoscut și drept unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din țară, a vorbit și despre valoarea financiară a sportivului italian, pe care o consideră uriașă. „Din punct de vedere economic, Jannik valorează cel puțin 100 de milioane de euro pe an, mai mult decât mulți fotbaliști. Cred că are potențialul să câștige toate cele patru Grand Slam-uri într-un sezon”, a spus Țiriac. Italianul traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei, după ce a câștigat trei turnee Masters 1000 consecutive și s-a impus ca principal favorit în marile competiții. Trofeele obținute pe toate suprafețele și evoluțiile solide din ultimele luni l-au diferențiat clar de restul circuitului, fiind însă într-o rivalitate directă cu spaniolul Carlos Alcaraz. Deși nu mai poate realiza Calendar Grand Slam în acest sezon, după eliminarea de la Australian Open, Sinner rămâne, mai ales în opinia lui Țiriac, cel mai mare favorit pentru a face asta în sezoanele viitoare. Jannik Sinner, primul titlu pe zgură În cadrul competiției de la Monte-Carlo, care s-a desfășurat pe zgură, Sinner a reușit să-și adjudece primul titlu pe zgură și să își recâștige locul 1 mondial, după ce l-a învins rapid pe Carlos Alcaraz cu 2-0 (6-7, 3-6) „Înseamnă mult pentru mine. În același timp, clasamentul este pe plan secund. Sunt foarte fericit că am câștigat cel puțin un trofeu important pe această suprafață. Nu am mai făcut asta până acum. Înseamnă mult pentru mine”, a declarat Jannik Sinner, după victoria de la Monte Carlo.
Sorana Cîrstea continuă anul fabulos. E în sferturi la Rouen după ce adversara s-a accidentat

Sorana Cîrstea, sportivă în vârstă de 36 de ani, care ocupă locul 26 WTA, continuă parcursul fabulos pe care îl are în acest an și a reușit să se califice în sferturi la Rouen, după ce adversara s-a accidentat. Românca s-a întâlnit cu Xinyu Wang, în vârstă de 24 de ani, locul 32 WTA, în optimile de finală, dar problemele medicale au împedicat-o pe chinezoaică să termine partida. Sorana Cîrstea a obținut calificarea în sferturile de finală de la Rouen, după ce a eliminat-o pe Xinyu Wang, sportivă mai tânără cu 12 ani, care ocupă locul 32 în clasamentul WTA. În timpul primului set, chinezoaica a acuzat probleme musculare și a mers la vestiare. În cele din urmă, partida s-a reluat, iar Sorana conducea la momentul respectiv cu scorul de 4-3. La scorul de 5-3 în favoarea Soranei, Xinyu Wang și-a dat seama că nu mai poate continua disputa și a abandonat. Astfel, Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală, unde va da peste învingătoarea dintre Anna Bondar și Oleksandra Oliynykova. Pentru a ajunge în optimile de finală, Sorana Cîrstea, a doua favorită a turneului, a trecut de franţuzoaica Fiona Ferro cu 6-3, 6-7 (5/7), 7-6 (7/2). De cealaltă parte, Xinyu Wang a trecut de Chloe Paque (31 de ani, 241 WTA) în trei seturi: 3-6, 6-4, 6-3. De menționat este că acesta a fost primul duel dintre Sorana Cîrstea și chinezoaica Xinyu Wang. Cum poate ajunge Sorana Cîrstea pe locul 23 WTA În cazul în care ar reuși să cucerească titlul la Rouen, Sorana Cîrstea ar ajunge la aproximativ 1.692 de puncte WTA, notează eurosport.ro. Astfel, aceste scenariu ar putea să o propulseze pe sportiva din România până pe locul 23 mondial. Cu toate acestea, scenariul este unul mai complex iar Sorana Cîrstea are nevoie și de puțin noroc. Pentru ca românca să ajungă pe locul 23, este nevoie ca Leylah Fernandez (25 WTA) să nu treacă de sferturi la WTA Stuttgart, Jelena Ostapenko (28 WTA) să nu își apere titlul la WTA Stuttgart iar Alexandra Eala să nu câștige turneul din Germania.
Controversă cu documentarul de pe Netflix în care apare și prietena Simonei Halep

La sfârșitul lunii iunie, platforma Netflix va lansa un documentar în care apare și prietena Simonei Halep, dar au apărut, deja, controversele. Rivalitatea de pe terenul de tenis dintre fostele mari jucătoare Martina Navratilova și Chris Evert, ultima fiind o foarte bună prietenă a Simonei Halep, este subiect de documentar. Revoltă vizavi de documentarul Netflix, cu două luni înainte de difuzarea filmului De-a lungul timpului, Martina Navratilova și Chris Evert au fost de 80 de ori adversare pe terenul de tenis. Mai mult, chiar, 60 de partide s-au jucat cu un trofeu pe masă. Născută pe 18 octombrie 1956 la Praga, Navratilova a jucat pentru țara natală un singur an, iar din 1975 până în 2006, când s-a retras, a reprezentat Statele Unite ale Americii. Prezența ei în documentarul „Chris & Martina: The Final Set”, („Chris și Martina: Setul final”) a contrariat-o pe analista Lucy Khadija. Reacția ei se bazează pe criticile exprimate de-a lungul timpului de Navratilova pe rețelele de socializare, cu privire la sportivii transgender din trecut. „Cum ajunge Martina Navratilova să aibă un doctorat pe Netflix după ani de tweet-uri extrem de nebunești este de-a dreptul o nebunie lol”, a spus analista de tenis Lucy Khadija, potrivit Sports Keeda. Marea sportivă a câștigat 18 turnee de Mare Șlem la simplu, a triumfat la Turneul Campioanelor de 6 ori, plus la cele două ediții din 1986, dar asta nu este tot. La dublu are 31 de titluri de Mare Șlem, realizând Marele Șlem în 1984, alte 13 victorii finale în Turneul Campioanelor, alte 10 de Mare Șlem la dublu mixt, plus de 4 ori învingătoare în Fed Cup, actuala Billie Jean King Cup. Primul succes, cel din 1975, a fost când reprezenta Ceholosovacia. Navratilova consideră că este lipsit de etică și nedrept ca femeile biologice să aibă adversare sportivele transgender Navratilova și Evert se numără printre cele mai decorate jucătoare din istoria tenisului. Împreună, au câștigat 36 de titluri de Grand Slam la simplu de-a lungul carierelor lor. Martina conduce în ceea ce privește meciurile directe, cu scorul de 43-37, și are avantaj și la finalele WTA, 36-24. Ea a dominat meciurile care au contat pentru turneele de Mare Șlem cu 14-8 și 10-4 în partidele din ultimul act. Nu de puține ori, ea și-a exprimat agresiv poziția față de sportivele transgender care fac parte din sporturile feminine, considerând că este lipsit de etică și nedrept față de femeile biologice. De asemenea, ceho-americana nu a avut rețineri să-l critice inclusiv pe președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, și a transmis că ia în calcul să părăsească țara din cauza modului în care este administrată. Navratilova și Evert au fost colege de echipă când Statele Unite au câștigat Fed Cup în 1982, 1986 și 1989 Martina Navratilova și Chris Evert au controlat locul 1 în tenisul feminin pentru o perioadă impresionantă. Concret, ele două au deschis clasamentul timp de 592 din primele 615. Ierarhia a fost întocmită prima dată pe 3 noiembrie 1975, cu Evert în cap de listă. Navratilova devenea în premieră lider WTA pe 10 iulie 1978. Până pe 16 august 1987, când Martina a fost ultima dată în frunte, doar australianca Evonne Goolagong Cawley pentru două săptămâni și americanca Tracy Austin pentru alte 23 au fost pe primul loc. Între 1981 și 1985, Martina și Chris au câștigat împreună 15 titluri consecutive de Mare Șlem. Dominația lor a definit o întreagă eră a acestui sport, iar documentarul va conține imagini de arhivă, interviuri unice și acces în culise în timpul tratamentelor și recuperării lor. Dacă Navratilova era cunoscută pentru jocul impecabil pe iarbă, Evert se simțea confortabil pe zgură. Prima a câștigat 9 titluri la Wimbledon, în timp ce Evert a triumfat de 7 ori la Roland Garros. Evert are 157 de titluri la simplu (inclusiv 18 de Mare Șlem), cu 10 mai puțin Navratilova. A câștigat 4 finale la Turneul Campioanelor, 3 de Mare Șlem la dublu și mai are în palmares de 8 ori Fed Cup. La ultimele 3, cele din 1982, 1986 și 1989, a contribuit și Martina.