Rafael Nadal surprinde înaintea finalei Australian Open dintre Novak Djokovic și Carlos Alcaraz

Rafael Nadal (Spania, 39 de ani), surprinde lumea tenisului înaintea duelului dintre conaționalul său Carlos Alcaraz (22 de ani) și sârbul Novak Djokovic (38 de ani), din finala Australian Open 2026. Cu toate că nu mai este implicat oficial în tenis, Rafael Nadal, deținător a 22 de titluri de Grand Slam, se află la Melbourne și va asista duminică, de la ora 10:30, la marea finală dintre Novak Djokovic și Carlos Alcaraz. Nadal a mărturisit că îi va ține pumnii strânși lui Alcaraz, sportiv pe care mulți îl consideră urmașul său, dar a făcut o declarație neaștepată despre fostul său rival din circuit, Djokovic. Rafael Nadal spune că s-ar bucura dacă Novak Djokovic ar triumfa la Australian Open în fața lui Carlos Alcaraz Rafael Nadal a fost omagiat la Melbourne Park, unde a primit un automobil Kia personalizat, apoi a prefațat finala așteptată cu sufletul la gură de toți fanii tenisului. Nadal a precizat că a urmărit integral meciul lui Carlos Alcaraz cu Alexander Zverev din semifinale, în timp ce victoria fantastică reușită de Novak Djokovic contra lui Jannik Sinner a putut-o vedea doar parțial, deoarece se afla în drum spre hotel Potrivit Punto De Break, Rafa a avut cuvinte de laudă atât pentru Carlos, cât și pentru Novak: „A fost o zi grozavă pentru toți fanii, inclusiv pentru mine. Una dintre acele zile care creează amintiri de durată. Îmi place să văd astfel de partide, să văd cum oamenii se implică în bătălii spectaculoase, cum am avut ieri. Meciul lui Carlos a avut tot ce trebuie, sincer. Abia aștept să văd o finală mare și mi-ar plăcea să mă bucur de un tenis de calitate între ei. Sincer, am sentimente amestecate pentru că povestea mea cu Novak este spectaculoasă. Am concurat la cel mai înalt nivel mulți ani și îi doresc tot binele. Dacă va câștiga, mă voi bucura foarte mult pentru el. Dar, pe de altă parte, Carlos este conaționalul meu și am împărtășit momente importante la Jocurile Olimpice, trebuie să îl susțin pe el. Oricum, pentru mine nu va fi niciun dramă, indiferent de rezultat”, a declarat Rafael Nadal. „Și eu aș fi încă în competiție dacă nu mă accidentam” Întrebat dacă se aștepta să îl vadă pe Novak Djokovic în finală, la 38 de ani, „Matadorul” a răspuns: „Nu mă surprinde să îl văd pe Novak în finală. De ce nu? Și eu aș fi încă în competiție dacă nu ar fi fost accidentările. Dacă nu ești epuizat de tot ce implică tenisul, poți continua. Este foarte bine pentru sportul nostru că el rămâne activ și este capabil să concureze de la egal la egal cu jucători tineri. Nu este în cel mai bun moment al său, dar încă are tot ce îi trebuie pentru a obține mari succese. Merită mult respect, îl consider pe Novak un exemplu de reziliență și angajament pentru toată lumea”, a adăugat Rafa Nadal.
Elena Rybakina a urcat în tribune la miliardarul mai bogat decât Ion Țiriac, după triumful de la Australian Open

Elena Rybakina (Kazahstan, 26 de ani) a fost protagonista unor momente sauroase după finala câștigată sâmbătă la Australian Open, 6-4, 4-6, 6-4 în fața Arynei Sabalenka (Belarus, 27 de ani). Finala feminină de la Australian Open a fost una electrizantă, plină de răsturnări de scor, iar spectacolul a continuat și după ultimul punct, în Rod Laver Arena. Elena Rybakina nu a mers doar la staff-ul ei după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka, ci s-a bucurat și alături de un alt bărbat care a venit special pentru ea la Melbourne. Turneul de la Australian Open este transmis în România de Eurosport, iar duminică, de la ora 10:30, va avea loc finala masculină dintre Novak Djokovic și Carlos Alcaraz. Bărbatul la care a urcat Elena Rybakina în tribune după triumful de la Australian Open are o avere de 3,7 miliarde de dolari Elena Rybakina i-a făcut inițial cu mâna miliardarului Bulat Utemuratov (68 de ani), prezent în tribunele arenei centrale de la Australian Open, după care sportiva a urcat la lojă pentru a împărtăși alături de acesta momentele de bucurie. Potrivit Forbes, Bulat Utemuratov este cel mai bogat om din Kazahstan, cu o avere estimată la 3,7 miliarde de dolari. Prin comparație, Ion Țiriac are o avere evaluată la 2,4 miliarde de dolari. Din 2007, el este președintele Federației de Tenis din Kazahstan, iar din 2015 face parte din conducerea Federației Internaționale de Tenis (ITF), fiind reales vicepreședinte ITF în decembrie 2023. Elena Rybakina walks over to hug her team after beating Aryna Sabalenka to win the Australian Open. What a player. What a moment. 🇰🇿🥹 pic.twitter.com/Og2Y0py4mO — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) January 31, 2026 Utemuratov a investit peste 150 de milioane de dolari în tenisul din Kazahstan Conform site-ului oficial al Federației din Kazahstan, pentru contribuția sa la dezvoltarea tenisului, Utemuratov a fost recompensat în 2017 de ITF și Federația Asiatică de Tenis. Sub coordonarea sa, Kazahstanul a găzduit turnee ATP și WTA de top, inclusiv ATP 500 Astana Open, la care au participat jucători de elită precum Novak Djokovic, Carlos Alcaraz și Daniil Medvedev. Utemuratov a investit peste 150 de milioane de dolari în infrastructură, pregătirea antrenorilor și formarea tinerelor talente, iar rezultatele sunt vizibile: sportivi precum Elena Rybakina, Alexander Bublik sau Yulia Putintseva au ajuns în elita mondială, iar echipele de juniori ale Kazahstanului au obținut performanțe istorice la nivel internațional.
Noua campioană de la Australian Open, reacție plină de modestie la festivitatea de premiere

Elena Rybakina, sportiva din Kazahstan în vârstă de 26 de ani, a învins-o pe Aryna Sabalenka (Belarus, 27 de ani) în finala de la Australian Open, iar după meci a avut o reacție superbă. Fire introvertită, Elena Rybakina s-a bucurat cu modestie, deși a obținut sâmbătă un succes istoric, devenind prima sportivă din istoria Kazahstanului care câștigă Australian Open. După ce a încheiat meciul cu Aryna Sabalenka, scor 6-4, 4-6, 6-4, Rybakina s-a îndreptat către loja ei, unde s-a îmbrățișat cu antrenorul și ceilalți membri ai staff-ului. Ce a declarat Elena Rybakina după triumful în fața Arynei Sabalenka în finala de la Australian Open A urmat festivitatea de premiere, unde Elena Rybakina a avut cuvinte frumoase la adresa Arynei Sabalenka. Liderul WTA a pierdut al doilea meci la rând în fața kazahei, după cel din finala Turneului Campioanelor 2025. „Îmi este greu să îmi găsesc cuvintele acum. Vreau să o felicit pe Aryna pentru rezultatele uimitoare obținute timp de câțiva ani. Știu că e greu, dar sper să jucăm mult mai multe finale împreună. Felicitări echipei tale pentru toate progresele. Ai făcut o treabă grozavă!”, a spus Elena. Ea le-a fost recunoscătoare în mod special susținătorilor săi: „Vreau să vă mulțumesc pentru o atmosferă atât de incredibilă. M-ați ținut în micșcare. Mulțumesc foarte mult Kazahstanului. Am simțit foarte mult sprijinul din partea acelui grup”, a adăugat noua campioană de la Australian Open. Elena Rybakina taking a lap around the arena with her Australian Open trophy. Look at the joy on her face 🥹🏆 Beautiful scenes. ❤️ pic.twitter.com/QIThxvhSmk — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) January 31, 2026 „Fără voi nu ar fi fost posibil acest titlu” Elena Rybakina nu i-a uitat nici pe cei din echipa sa: „Aș dori să mulțumesc echipei mele. Fără voi nu ar fi fost posibil acest titlu. Mă bucur foarte mult că am obținut acest rezultat. Vă mulțumesc tuturor. Sperăm să putem continua să mergem la fel de puternici anul acesta”. Pentru triumful de la Australian Open, Rybakina va încasa un cec de 2,79 milioane de dolari. Acesta este al doilea trofeu de Grand Slam câștigat de ea, după cel de la Wimbledon 2022. De partea cealaltă, Aryna Sabalenka rămâne cu patru trofee de Grand Slam în palmares și cu un premiu de 1,44 milioane de dolari, după finala pierdută dezamăgitor în fața Eleney Rybakina. Bielorusa a avut 3-0 în setul decisiv, dar kazaha și-a ridicat nivelul jocului, revenind spectaculos.
O turistă cazată la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov, surprinsă după ce a găsit restaurantul închis. Reacția personalului

O turistă a avut parte de o experiență neașteptată după ce s-a cazat la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov, povestind cum a fost surprinsă de reacția personalului unității de patru stele. Reprezentanții hotelului Simonei Halep din Poiana Brașov continuă să împărtășească povești savuroase primite de la oaspeții care le-au trecut pragul. De această dată, recenzia unei turiste se concentrează asupra restaurantului hotelului, pe care femeia l-a găsit închis. În acel moment, reacția neașteptată a unui angajat a surprins pe toată lumea. Gestul care a impresionat-o pe turistă la hotelul Simonei Halep, deși restaurantul era închis Turista cazată la hotelul deținut de Simona Halep la Poiana Brașov a relatat cum un membru al personalului i-a sărit în ajutor, cu toate că își terminase tura: „Hotel de calitate premium. Tot personalul este excepțional, dar îl recomand cu căldură pe Cătălin de la restaurantul SIHA. A făcut mai mult decât ținea de atribuțiile lui în ceea ce privește serviciile oferite. Nici măcar nu ar fi trebuit să ne ajute, deoarece restaurantul era închis, iar tura lui se încheiase”, a scris turista, pe nume Ana-Maria, profund impresionată de reacția bărbatului. Aceasta a oferit detalii și despre relația dintre personalul hotelului și familia Halep: „Este plăcut să vezi cât de respectată este familia Halep în rândul angajaților. Confortul camerelor și nivelul de digitalizare sunt de top, iar fiecare colț este impecabil de curat. Felicitări!”, a adăugat ea. Bucătarul-șef angajat de Simona Halep a evidențiat faptul că preparatele sunt realizate din ingredient proaspete Reprezentanții hotelului Simonei Halep din Poiana Brașov promovează online nu doar cazarea, ci și restaurantul din incinta locației, evidențiind că preparatele sunt realizate din ingrediente proaspete. „Sunt chef Mănăilă Victor, iar ceea ce aprciez cel mai mult și cred că ar trebui să aprecieze și clientul: prospețimea de care dau dovadă legumele. Vă așteptăm cu drag mereu și vă dorim poftă bună!”, a fost mesajul transmis de bucătarul-șef angajat de Simona Halep. Asta după ce în mediul online au apărut mai multe glume pe seama prețurilor cerute de Halep, care au variat între 2.860 de euro și 4.060 de euro per cuplu pentru sejurul de Revelion. „Se poate plăti cu fonduri europene? Că la ce prețuri aveți, Dubai sau Coasta de Azur sunt pantaloni scurți”, a fost unul dintre comentariile ironice postate pe pagina oficială de Facebook a hotelului.
Anunțul momentului despre Simona Halep! Va lua parte la întâlniri exclusiviste

O veste extrem de importantă pentru fanii Simonei Halep (34 de ani) vine de la Cluj-Napoca, orașul în care constănțeanca se află în calitate de ambasadoare a turneului din seria WTA 250. Simona Halep va apărea săptămâna viitoare într-o nouă postură inedită, în cadrul unor întâlniri exclusiviste organizate pe durata turneului Transylvania Open. Fostul lider WTA a ajuns de câteva zile în Ardeal, după ce a primit rolul de ambasadoare oficială, la fel cum s-a întâmplat și anul trecut, la Turneul Campioanelor de la Riad (Arabia Saudită). Întâlniri exclusiviste cu Simona Halep la Cluj-Napoca: „Luni, marți și miercuri” Organizatorii turneului WTA 250 Transylvania Open au oferit detalii din culise despre întâlnirile la care va lua parte Simona Halep. Dubla campioană de Grand Slam va participa la trei sesiuni exclusiviste, desfășurate în zile diferite, urmând să interacționeze direct cu fanii din Cluj-Napoca. „Întâlnește-te cu Simona Halep la Transylania Open 2026! Luni, marți și miercuri, în jurul orei 15:15, Simona Halep aruncă în tribunele Terenului Central 10 mingi semnate. Fii în sală, prinde una dintre ele și bucură-te de o scurtă întâlnire în cerc restrâns alături de marea campioană! Transylvania Open are loc între 31 ianuarie și 7 februarie la BTarena din Cluj-Napoca”, au precizat organizatorii, pe Instagram. Reacția fanilor la anunțul despre întâlnirile exclusiviste cu Simona Halep Fanii tenisului românesc au fost entuziasmați de surpriza anunțată în cursul zilei de vineri: „Este foarte tare! Sunt atât de fericită pentru fanii care vor avea această șansă. Mulțumesc pentru că faceți acest lucru!”, a comentat o fană a simonei Halep. Dar Halep se va afla în centrul atenției pe toată durata săptămânii. Ea va înmâna trofeul campioanei și va lua parte la o serie de acțiuni precum întâlniri cu jucătoarele aflate în competiție, dar și la sesiuni dedicate copiilor de mingi și voluntarilor. „Transylvania Open este, pentru mine, mai mult decât un turneu. E locul unde am simțit susținerea fanilor din România la cel mai înalt nivel și unde am trăit momente care vor rămâne mereu aproape de sufletul meu. Mă bucur să revin și să pot contribui cu o altă energie, aceea de a sprijini și încuraja viitoarele generații”, a declarat Simona după ce a primit rolul de ambasadoare oficială a turneului.
Rivala Simonei Halep divorțează după ce și-a înșelat soțul cu prietenul acestuia! A fost prinsă de nevasta bărbatului

Dominika Cibulkova, fosta rivală a Simonei Halep în circuitul WTA, a anunțat oficial că divorțează de Michal Navara, după aproape un deceniu de relație și o căsnicie din care au rezultat doi copii. Anunțul a fost făcut public printr-un mesaj postat pe rețelele sociale. Retrasă din tenis în 2019, Cibulkova a evitat să intre în detalii despre motivele despărțirii, limitându-se la un mesaj direct. Cibulkova a evitat să intre în detalii despre motivele despărțirii Fosta jucătoare, care a ajuns până pe locul 4 WTA și a câștigat opt titluri în carieră, a subliniat că decizia nu a fost una ușoară și că prioritatea absolută rămâne bunăstarea celor mici. „După mult timp, eu și Michal am decis să mergem pe drumuri separate. Nu a fost o decizie ușoară, dar rămânem părinții copiilor noștri, care se respectă reciproc. Copiii sunt și vor fi întotdeauna prioritatea noastră. Cu siguranță mulți dintre voi știți cât de dureroase și dificile sunt despărțirile. Aceasta este o perioadă dificilă pentru noi, mai ales când situația este un subiect public plin de povești și speculații care nu au nicio legătură cu realitatea. Prin urmare, aș dori să cer respectarea intimității familiei noastre. Nu dorim să comentăm mai mult pe această temă sau să răspundem la alte speculații. Mulțumim tuturor celor care înțeleg că unele lucruri în viață ar trebui trăite în intimitate. Vă mulțumim pentru înțelegere și respect”, a scris Dominika Cibulkova, pe Instagram. În paralel cu acest mesaj, presa slovacă a publicat informații potrivit cărora ruptura ar fi fost provocată de o relație extraconjugală a fostei jucătoare. Conform relatărilor, Cibulkova ar fi avut o legătură cu omul de afaceri Tibor Vincze, un apropiat al soțului ei. Deși sportiva nu a comentat aceste acuzații, situația a fost confirmată de declarațiile Alexandrei Vincze, soția bărbatului implicat. „Soțul meu și Dominika funcționează ca un cuplu” Aceasta a susținut că a descoperit mesaje între cei doi încă din primăvara anului trecut și că relația ar fi depășit granița unei simple prietenii. Mai mult, Alexandra Vincze a afirmat că soțul ei și Dominika Cibulkova „funcționează ca un cuplu”, menționând inclusiv faptul că familiile lor aveau o relație apropiată, iar copiii frecventau aceeași grădiniță. „În aprilie anul trecut, am observat că își trimiteau mesaje destul de des. Soțul meu îmi tot spunea că sunt doar prieteni și că nu ar trebui să caut nimic în asta. Totuși, poți simți când ceva nu este în regulă. Soțul meu se joacă cu sentimentele mele. E diferit acum. Copiii noștri merg la aceeași grădiniță. Soțul meu și Dominika funcționează ca un cuplu”, a declarat Alexandra Vincze.
Cui i-a fost adresat mesajul ironic scris de Novak Djokovic după ce l-a eliminat pe Jannik Sinner. Sârbul a oferit detalii

Novak Djokovic (Serbia, 4 ATP) le-a dat peste nas criticilor săi după victoria memorabilă reușită vineri, contra lui Jannik Sinner (Italia, 2 ATP), scor 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4 în semifinale la Australian Open. După ce a răsturnat toate calculele și l-a învins pe Jannik Sinner pentru prima oară din noiembrie 2023 încoace, Novak Djokovic a fost invitat de organizatori să semneze camera de filmat, un obicei tradițional la Australian Open. „Nole” a profitat de moment pentru a le plăti o poliță criticilor săi, scriind un mesaj scurt, dar plin de înțeles. Deținătorul a 24 de titluri de Grand Slam le-a transmis un mesaj clar contestatorilor și în cadrul conferinței de presă. Novak Djokovic, ironie pentru criticii săi după victoria cu Jannik Sinner de la Austrlaian Open? Ce a scris pe obiectivul camerei de filmat Novak Djokovic a scris pe obiectivul camerei de filmat „Nesto ste rekli?”, în limba sârbă, ceea ce se traduce prin: „Ai spus ceva?”. Potrivit The Independent, mesajul a fost interpretat ca un răspuns adresat criticilor săi, pe care Djokovic nu i-a uitat nici în cadrul conferinței de presă de după meci. Campionul în vârstă de 38 de ani a fost deranjat de faptul că mulți îl vedeau deja ca și retras. „Nu am încetat niciodată să cred în mine, știți? Sunt mulți oameni care mă pun la îndoială. Văd că deodată au apărut mulți experți care au vrut să mă retragă sau chiar au anunțat că m-am retras de mai multe ori în ultimii ani. Vreau să le mulțumesc tuturor, pentru că mi-au dat putere. Mi-au oferit motivația de a le demonstra că greșesc, lucru pe care l-am făcut astăzi. Pentru mine, sincer, nu este o surpriză. Știu de ce sunt în stare. Am avut de multe ori în cariera mea meciuri la Grand Slam în care pur și simplu nu te simți în cea mai bună formă. Încerci să găsești o cale să câștigi cu tot ce ai, chiar dacă calitatea jocului tău nu se apropie de nivelul la care ți-ai dori. Ei bine, asta a fost situația, știi?”, a fost mesajul puternic transmis de Novak Djokovic. Novak Djokovic, moment tensionat cu un jurnalist înaintea meciului cu Jannik Sinner: „Mi se pare puțin lipsit de respect” Anterior meciului cu Jannik Sinner, Novak Djokovic l-a acuzat de lipsă de respect pe un jurnalist care a susținut că sârbul și-a concentrat cariera pe urmărirea altor jucători (n.r. – Roger Federer și Rafael Nadal în trecut, respectiv Jannik Sinner și Carlos Alcaraz în prezent). Momentul i-a dat lui Djokovic și mai multă ambiție să demonstreze că încă mai poate scrie istorie: „Mi se pare puțin lipsit de respect să se treacă cu vederea ceea ce s-a întâmplat în perioada în care am început urmărindu-i pe Roger și Rafa și acum, când se presupune că îi urmăresc pe alții. Au fost aproximativ 15 ani în care am dominat turneele de Grand Slam. Nu simt că urmăresc pe nimeni. Îmi creez propria poveste”, a subliniat Novak Djokovic, cel care se va duela cu Carlos Alcaraz în finala Australian Open 2026. Meciul va fi transmis de Eurosport, duminică, după ora 10:30, putând fi urmărit în timp real și pe www.prosport.ro.
Situație neobișnuită la turneul WTA de la Cluj, după ce Simona Halep a participat la tragerea la sorți

Vineri seară a fost stabilit tabloul turneului WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca (31 ianuarie – 7 februarie), după ce Simona Halep a fost invitată specială la tragerea la sorți. În urma tragerii la care au participat dubla campioană de Grand Slam, în calitate de ambasadoare onorifică, dar și Jaqueline Cristian, a ieșit o situație cu adevărat neobișnuită. Jucătoarea care i-a încheiat cariera Simonei și a învins-o cu 6-1, 6-1, în primul tur al ediției de anul trecut, va avea parte de un duel atipic la ediția dn 2026. Duel atipic la WTA 250 Transylvania Open, după ce Simona Halep a participal la tragerea la sorți Organizatorii au anunțat că vor avea loc meciuri interesante la cea de-a șasea ediție a Transylvania Open WTA 250, turneu dotat cu premii în valoare totală de 283.347 de dolari. Ceremonia tragerii la sorți a tabloului principal de simplu a avut loc vineri, la BTarena, în prezența directorului de turneu, Patrick Ciorcilă, a favoritei nr. 2 a competiției, Jaqueline Cristian, și a Simonei Halep, ambasador onorific. Emma Răducanu, fostă câștigătoare a titlului de la US Open în 2021 și cap de serie numărul 1 la Transylvania Open, va juca în primul tur cu Greet Minnen (123 WTA). Primul tur al Transylvania Open produce și un duel atipic: finalistele ediție anterioare, Anastasia Potapova și Lucia Bronzetti se vor duela pentru un loc în turul următor. Potapova vine să își apere trofeul direct de la Australian Open, acolo unde a fost învinsă de finalista acestei ediții, Aryna Sabalenka. De cealaltă parte, Lucia Bronzetti a ajuns și ea până în turul trei al competiției din Melbourne și încearcă să repete performanța reușită în 2025, în capitala Transilvaniei. Niciun duel 100% românesc în primul tur Niciuna dintre jucătoarele care reprezintă România nu va întâlni o altă compatrioată, însă tricolorele au în față meciuri dificile. Sorana Cîrstea o întâlnește în primul tur pe Kamilla Rakhimova, jucătoare pe care a învins-o la începutul acestei luni, la turneul de la Adelaide, cu 7-6, 6-3. Jaqueline Cristian, cea mai bine clasată româncă din turneu va avea o adversară grea, cu clasament bun: Camila Osorio, locul 84 WTA, care până să ajungă la Cluj-Napoca are de jucat finala unui turneu challenger din Manila. Gabriela Ruse o va înfrunta pe Rebeka Masarova, numărul 115 WTA. Ruse vine la Cluj după ce a obținut cea mai bună performanță a carierei la Australian Open. Românca a ajuns în turul trei al turneului de Grand Slam și încearcă să continue forma bună demonstrată în Australia cu un parcurs consistent la Cluj-Napoca. Ana Bogdan, beneficiară a unui wildcard, va juca în primul tur cu o sportivă venită din calificări. Chiar dacă nu a mai disputat un meeci oficial din luna iulie a anului trecut, Ana Bogdan are o relație specială cu Transylvania Open, după ce în 2024 a jucat finala turneului. Miriam Bulgaru și Ruxandra Bertea, și ele beneficiare a unor wildcarduri, vor juca cu Olga Danilovic (69 WTA), respectiv Kaja Juvan (100 WTA). Simona Halep, alături de Jaqueline Cristian la tragerea la sorți de la WTA 250 Transylvania Open 2026. Sursă foto: Transylvania Open. Ce au declarat Simona Halep și Jaqueline Cristian Jaqueline Cristian spune că turnul de la Cluj este preferatul ei din circuitul WTA: „După Grand Slam-uri, acesta este turneul meu preferat, este trofeul pe care mi-l doresc cel mai mult. Aveți un turneu incredibil aici. Chiar și prin comparație cu alte turnee WTA, acest turneu este la superlativ. Aveți mereu grijă de jucătoare și simțim asta de fiecare dată când ne întoarcem. Vreau să mă bucur de o săptămână cât mai lungă la Cluj”. Patrick Ciorcilă, directorul turneului de tenis Transylvania Open WTA 250, a declarat: „În fiecare an sunt povești speciale la Transylvania Open. Anul trecut a fost povestea Simonei, cu meciul de retragere, poveste pe care nu o să o uităm niciodată. Îi mulțumesc Simonei că a ales atunci Transylvania Open ca să își ia rămas bun de la tenis și că în acest an este cu noi din postura de brand ambassador. Ne va ajuta enorm de mult să ducem imaginea turneului mai departe de Cluj-Napoca și România. Și pentru Sorana, așa cum a spus, s-ar putea să fie ultimul turneu din carieră, deci ar putea fi o nouă ediție de neuitat la Cluj. Dacă va fi așa, sperăm să o vedem și pe Sorana cât mai departe în turneu”. Simona Halep, ambasador onorific Transylvania Open WTA 250, a vorbit și ea la superlativ despre competiția din Ardeal: „De șase ani, aici în fiecare an e mai bine și mai frumos. Pentru mine este un loc foarte aproape de inimă. Aici am jucat întotdeauna bine, au fost și meciurile de Fed Cup, Sports Festival, la turneu am jucat de două ori și ultima dată am avut ultimul meu meci oficial. Vă doresc succes pentru că acest turneu este un mare plus pentru sportul românesc, pentru țara noastră și mai ales pentru viitoarele campioane care vor să facă ceva în tenis și să ajungă cât mai sus. Este un eveniment minunat și mă bucur să mă aflu la Cluj-Napoca dintr-o altă postură, dar la fel de specială”, a transmis Halep.
Jannik Sinner a explicat de ce a pierdut în fața lui Novak Djokovic, ajuns la 38 de ani: Din cauza vârstei face asta

Jannik Sinner (Italia, 2 ATP) și-a împărtășit impresiile după ce a pierdut, spre surprinderea tuturor, duelul cu Novak Djokovic (Serbia, 4 WTA), scor 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4 în semifinale la Australian Open. Novak Djokovic l-a surprins pe Jannik Sinner mai ales în momentele cheie ale partidei disputate vineri, sârbul salvând nu mai puțin de 16 dintre cele 18 mingi de break ale elevului lui Darren Cahill. Totodată, în setul decisiv, Sinner nu a putut realiza niciun break, cu toate că a avut opt șanse de a-i lua serviciul sârbului. Djokovic nu l-a iertat pe italian, adjudecându-și o victorie istorică după patru ore și 12 minute de joc. Jannik Sinner a recunoscut punctul său slab în semifinala cu Novak Djokovic de la Australian Open Sinner, aflat în vârf de formă la 24 de ani, a părut vizibil afectat la conferința de presă, după ce a pierdut în fața campionului sârb, ajuns la 38 de ani. Jannik consideră că diferența s-a făcut în setul decisiv, când a irosit cu prea multă ușurință mingile de break: „Mă doare foarte tare. A fost un turneu de Grand Slam foarte important pentru mine, având în vedere și contextul, se poate întâmpla. A fost un meci bun din partea ambilor. Am avut multe șanse, nu le-am fructificat, și acesta este rezultatul. Cu siguranță doare. El a avut câteva lovituri extraordinare. Am decis câteva lucruri diferite. Azi nu au funcționat, dar așa e tenisul. Am simțit că și primul set a fost la un nivel foarte bun pentru amândoi. A fost un roller coaster și s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat azi. Am avut șanse în setul cinci. Multe puncte de break, nu le-am putut folosi. De cele mai multe ori, el a servit foarte bine, am fost implicat în schimburi de mingi de câteva ori, am ratat loviturile și se poate întâmpla”, a declarat Jannik Sinner, conform Tennis365. „Bineînțeles, din cauza vârstei joacă mai puține turnee” Jannik Sinner i-a recunoscut meritele lui Novak Djokovic, dar a menționat și vârsta sârbului, explicând că, din acest motiv, joacă mai puține turnee: „A câștigat 24 de turnee de Grand Slam. Ne cunoaștem foarte bine, cum jucăm… Nu sunt surprins pentru că simt că este cel mai mare jucător din ultimii mulți ani și, bineînțeles, joacă mai puține turnee din cauza vârstei sale. Dar știm și cât de importante sunt turneele de Grand Slam pentru mine, pentru el, pentru Carlos, pentru toată lumea. Știți, există această motivație suplimentară. A jucat un tenis grozav și sper că pot lua și eu asta ca pe o lecție pentru a vedea ce pot îmbunătăți”, a adăugat Sinner. Novak Djokovic va lupta duminică, în finala cu Carlos Alcaraz, pentru al 25-lea titlu de Grand Slam din carieră. Sârbul are șansa să devină primul jucător din istoria tenisului, masculin sau feminin, care atinge această bornă. În prezent, el se află la egalitate cu australianca Margaret Court.
CTP a anunțat că l-a iertat pe Novak Djokovic după victoria cu Jannik Sinner de la Australian Open

Gazetarul Cristian Tudor Popescu (69 de ani) e de părere că Novak Djokovic (38 de ani) a sfidat legile fizicii în meciul Jannik Sinner (24 de ani), scor 3-6, 6-3, 4-6, 6-4, 6-4 în semifinale la Australian Open. Totodată, CTP a anunțat că l-a „iertat” pe Nole, după ce în trecut l-a criticat în repetate rânduri pe tenismenul sârb, mai ales din cauza refuzului său de a se vaccina împotriva COVID-19. Novak Djokovic a reușit ceva nemaivăzut în tenisul mondial, în condițiile în care va disputa, la 38 de ani, a 11-a finală a sa la Australian Open și a 38-a de Grand Slam din carieră. Novak Djokovic l-a lăsat perplex pe Cristian Tudor Popescu după victoria cu Jannik Sinner: „N-am mai văzut așa ceva” Cristian Tudor Popescu a fost uluit de modul în care Novak Djokovic a jucat împotriva lui Jannik Sinner, considerat de specialiști mare favorit în fața sârbului înaintea partidei: „Biruința spiritului asupra cărnii și timpului! N-am avut așa ceva în fața ochilor în 60 de ani în tenis. Am sentimentul că n-am știut niciodată ce se poate face în sportul ăsta. Îi iert tot lui Novak Djokovic. Cât sunt eu de realist-științific, am trăit să văd o asemenea biruință a spiritului asupra cărnii și timpului!”, a transmis CTP pe pagina sa de Facebook. Novak Djokovic, recunoscător divinității după calificarea în finală la Australian Open Interesant este că Novak Djokovic, care nu îl mai învinsese pe Jannik Sinner din noiembrie 2023, a mulțumit divinității la finalul meciului de vineri. Sârbul a îngenuncheat pe terenul Arenei Rod Laver, făcându-și semnul crucii. Victoria lui Djokovic a fost încărcată de emoție. Deținătorul a 24 de titluri de Grand Slam și antrenorul său, Carlos Gomez-Herrera, au izbucnit în lacrimi. Novak se pregătește acum pentru un meci de foc în finala Australian Open, unde îl va înfrunta pe liderul mondial Carlos Alcaraz. „Sincer, nu mai am cuvinte acum. Oh, Doamne… pare ireal, sincer! Am jucat 4 ore, e aproape 2 dimineața. Îmi amintesc de 2012 când am jucat împotriva lui Rafa în finală, care a durat aproape 6 ore. Dar nivelul de intensitate și calitate a tenisului a fost extrem de ridicat. Știam că aceasta era singura modalitate prin care aveam o șansă să câștig astăzi împotriva lui”, a declarat Djokovic.