Antrenorul rămas liber după despărțirea de Carlos Alcaraz a refuzat-o pe Simona Halep! Ce scriu jurnaliștii francezi

antrenorul-ramas-liber-dupa-despartirea-de-carlos-alcaraz-a-refuzat-o-pe-simona-halep!-ce-scriu-jurnalistii-francezi

Despărțirea dintre Carlos Alcaraz (22 de ani) și Juan Carlos Ferrero (45 de ani), știrea momentului în tenisul mondial, readuce în atenție un moment mai puțin cunoscut, care o implică pe Simona Halep (34 de ani). Juan Carlos Ferrero, omul care l-a pregătit timp de șapte ani pe Carlos Alcaraz și a contribuit decisiv la ascensiunea acestuia în circuitul ATP, a fost ofertat în trecut de Simona Halep! Povestea s-a petrecut în anul 2018, chiar înainte ca tehnicianul spaniol să înceapă colaborarea cu tânărul Alcaraz. În mod surprinzător la acel moment, Ferrero a refuzat oferta venită din partea lui Halep, deși românca era deja o jucătoare consacrată în circuitul WTA. Ibericul a preferat să își asume un proiect pe termen lung, alături de un puști aflat la început de drum. Decizia s-a dovedit inspirată, Ferrero reușind să valorifice pe deplin potențialul lui „Carlitos”. Juan Carlos Ferrero a refuzat oferta Simonei Halep! Ce a urmat Nici Simona Halep nu poate spune că a făcut o alegere greșită după ce negocierile cu Juan Carlos Ferrero au picat. Românca s-a înțeles cu antrenorul australian Darren Cahill (60 de ani), cel care a ajutat-o să devină lider WTA, dar și să câștige primul titlu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros 2018. Cunoscutul jurnalist francez specializat pe tenis Bastien Fachan a readus în actualitate episodul în care Juan Carlos Ferrero a declinat oferta Simonei Halep! Fachan dezvăluie că românca nu a fost singura jucătoare refuzată de antrenorul spaniol: „În 2018, Ferrero a refuzat ofertele venite din partea Simonei Halep, a lui Dominic Thiem și a lui Juan Martin del Potro pentru a-l antrena pe un Carlos Alcaraz în vârstă de doar 15 ani. Un gest frumos și altruist de încredere inițială, răsplătit exponențial. În 2025, cei doi au câștigat al cincilea și al șaselea titlu de Grand Slam, înainte de a se despărți în vârf de formă”, a transmis Fachan pe X. Ruptura dintre Carlos Alcaraz și Juan Carlos Ferrero i-a luat pe mulți prin surprindere, întrucât spaniolul conduce clasamentul ATP. In 2018, Ferrero turned down Halep, Thiem and Del Potro to coach a 15-year-old Alcaraz. A beautiful, unselfish inaugural act of trust, reciprocated exponentially. In 2025, they won their fifth and sixth Slams before the seven-year itch, parting ways on top. Gracias, JCF & CA 🫶 pic.twitter.com/CAee49GZ7h — Bastien Fachan (@BastienFachan) December 17, 2025 Tehnicianul spaniol l-a preferat pe Alcaraz, care avea doar 15 ani, în detrimentul a trei jucători de top, printre care și Halep De asemenea, publicația Tennis Majors, a scris la un moment dat despre episodul care i-a lăsat un gust amar Simonei Halep: „Omul din colțul terenului său, Juan Carlos Ferrero, care a fost numărul 1 ATP în 2003, anul în care s-a născut Alcaraz, refuzase o ofertă din partea ulterioarei campioane de la Wimbledon, Simona Halep tocmai pentru a putea lucra cu următorul mare tenismen spaniol. Credem că Ferrero a fost avangardist în poziția sa de antrenor. Ce a văzut în această muză tânără trebuia să fie susținut de convingerea că îl va transformă într-o vedetă! Nu doar o altă vedetă a tenisului, ci următorul număr 1. Pentru a face acest pariu, știa dinainte ceva ce nimeni altcineva nu bănuia. Că acest tânăr fragil de numai 16 ani poate să devină viitorul tenisului”, a notat sursa citată. 

Antrenoarea de tenis care predă în rochii și pantofi cu toc i-a atras atenția Virginiei Ruzici: Este certificată. VIDEO

antrenoarea-de-tenis-care-preda-in-rochii-si-pantofi-cu-toc-i-a-atras-atentia-virginiei-ruzici:-este-certificata.-video

Isidora Pejovic, o tânără antrenoare din Serbia, a atras atenția în mediul online prin stilul atipic în care predă lecțiile de tenis. Ea a fost remarcată inclusiv de Virginia Ruzici, una dintre legendele tenisului românesc. Isidora a adunat peste 80.000 de urmăritori pe Instagram după ce a început să publice videoclipuri în care prezintă lecții de tenis într-o manieră neconvențională, purtând ținute elegante și pantofi cu toc. Tânăra în vârstă de 28 de ani a jucat tenis profesionist și a participat la mai multe turnee ITF, iar acum îmbină cu succes antrenoratul cu modelingul. Clipurile recente ale Isidorei i-au atras atenția până și Virginiei Ruzici, fosta manageră a Simonei Halep reacționând cu „like-uri” la imaginile în care sârboaica joacă tenis pe tocuri. Isidora Pejovic îmbină antrenoratul cu modelingul și a devenit virală pe internet Jurnaliștii sârbi de la Telegraf au scris despre povestea Isidorei Pejovic, descriind-o pe aceasta drept „model și antrenor de tenis certificat”: „Isidora este cunoscută ca o fostă jucătoare de tenis din Serbia. Totuși, în spațiul public atrage frecvent atenția și prin aspectul său atrăgător, reușind să îmbine lumea modelingului cu sportul alb. Isidora Pejovic s-a născut la 19 iunie 1997. De-a lungul carierei sale de jucătoare, a participat la turnee ITF, unde a acumulat experiență internațională și și-a construit parcursul profesional. Cel mai bun clasament obținut la dublu a fost locul 1.228 mondial, o performanță notabilă în circuitul profesionist. Un succes important l-a înregistrat în perioada studiilor în Statele Unite ale Americii, unde a evoluat în tenisul universitar pentru University at Albany. În aprilie 2016, a fost desemnată Jucătoarea săptămânii în cadrul conferinței America East, grație numeroaselor victorii obținute atât la simplu, cât și la dublu, confirmându-și astfel valoarea și dedicarea față de sport. Pe plan intern, a fost legitimată la Tenis Club Radnicki Obrenovac, fiind considerată una dintre cele mai talentate jucătoare de sală din Serbia”, au scris ziariștii din țara vecină despre antrenoarea Isidora.

Un nou caz de dopaj în tenis, la final de an! Anunțul agenției care a zdruncinat-o pe Simona Halep

un-nou-caz-de-dopaj-in-tenis,-la-final-de-an!-anuntul-agentiei-care-a-zdruncinat-o-pe-simona-halep

Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), organismul care i-a zdruncinat cariera Simonei Halep, a anunțat, miercuri seară, o nouă suspendare provizorie pentru încălcarea Regulamentului anti-doping (TADP). În timp ce majoritatea jucătorilor se află în vacanță la final de an, ITIA își continuă activitatea în forță. De această dată, un sportiv în vârstă de 23 de ani a fost suspendat provizoriu de organismul responsabil cu integritatea tenisului. Agenția de integritate a avut un conflict prelungit cu Simona Halep în momentul formulării acuzațiilor de dopaj la adresa româncei. Dubla campioană de Grand Slam a susținut ulterior că reprezentanții ITIA ar fi acționat cu rea-credință în cazul ei.  ITIA a anunțat că Juan Sebastian Dominguez Collado, un jucător de tenis din Guatemala în vârstă de 23 de ani, a fost suspendat provizoriu în baza Programului Antidoping din Tenis (TADP): „I-am transmis jucătorului o notificare prealabilă de acuzație pentru o încălcare a regulilor anti-doping la data de 19 noiembrie 2025, în conformitate cu Articolul 2.1 din TADP (prezența unei substanțe interzise în proba unui jucător) și/sau Articolul 2.2 (utilizarea unei substanțe interzise fără o Excepție de uz terapeutic – TUE – valabilă)”, a precizat ITIA pe site-ul oficial. Dominguez Collado a jucat tenis la colegiu în SUA și a atins cel mai bun clasament al carierei la simplu, locul 1660 mondial, în octombrie 2025. Collado a furnizat o probă în timpul unui turneu ITF M15, desfășurat la Kayseri, în Turcia, la data de 2 octombrie 2025, aceasta fiind pozitivă: „Proba a fost împărțită în eșantioanele A și B, iar analizele ulterioare au arătat că ambele probe conțineau un metabolit al clostebolului, substanță interzisă în cadrul TADP, încadrată în categoria steroizilor androgeni anabolizanți (Secțiunea S1.1 din Lista substanțelor interzise a Agenției Mondiale Antidoping pentru anul 2025). Clostebolul este o substanță nespecificată, iar Dominguez Collado nu deținea o Excepție de uz terapeutic (TUE) valabilă pentru această substanță. Constatările care implică substanțe nespecificate atrag automat o suspendare provizorie obligatorie, care, în cazul lui Dominguez Collado, este în vigoare începând cu 19 noiembrie 2025. Jucătorii au dreptul de a contesta suspendarea provizorie în fața unui președinte independent al tribunalului. Până în prezent, Dominguez Collado nu a formulat apel”, se arată în comunicatul agenției. Moment hilar cu ofițerii de control anti-doping și numărul 65 ATP Anunțul ITIA vine la o zi după ce un tenismen cunoscut din circuitul ATP, Damir Dzumhur, a povestit pățaniile sale cu ofițerii de control anti-doping. Aceștia l-au căutat pe bosniac să îl testeze chiar în timp ce filma pentru un podcast: „A fost un adevărat spectacol în direct… Am crezut că este o glumă, dar nu era. Poveste nebună. Eram în direct la podcastul ©wishandgoshow când am primit un apel de la anti-doping, care mi-au spus că sunt la mine acasă, așa că a trebuit să mă întorc imediat și, din păcate, să închei emisiunea cu Nebojsa Viskovic mai devreme decât era planificat. A fost un adevărat moment de dramă în direct, iar cel mai nebunesc lucru este că vorbeam chiar despre anti-doping cu puțin timp înainte, așa că am crezut că e o glumă, dar nu a fost. Îmi pare rău, pentru că discuția era foarte bună, dar o vom relua foarte curând!”, a povestit ocupantul locului 65 ATP.

Prima reacție a lui Juan Carlos Ferrero după despărțirea bruscă de Carlos Alcaraz stârnește controverse

prima-reactie-a-lui-juan-carlos-ferrero-dupa-despartirea-brusca-de-carlos-alcaraz-starneste-controverse

Antrenorul spaniol Juan Carlos Ferrero (45 de ani) a transmis un mesaj care lasă loc de multe interpretări, după ruptura dintre el și liderul mondial Carlos Alcaraz (22 de ani). Juan Carlos Ferrero și-a luat rămas-bun de la Carlos Alcaraz printr-un mesaj publicat miercuri pe rețelele de socializare, la scurt timp după ce „Carlitos” a făcut un gest similar. Fostul antrenor al lui Alcaraz, omul din spatele celor șase titluri de Grand Slam cucerite de jucătorul spaniol, a inserat și o formulare care le-a atras atenția fanilor. Carlos Alcaraz a decis să îl concedieze pe Juan Carlos Ferrero? Reacția controversată a antrenorului Pe platforma X se speculează acum că decizia despărțirii nu ar fi fost luată de comun acord, iar alegerea i-a aparținut lui Carlos Alcaraz. Asta pentru că Juan Carlos Ferrero a declarat că și-ar fi dorit să continue în echipa liderului ATP: „Astăzi este o zi dificilă. Una dintre acele zile în care este greu să găsești cuvintele potrivite. Despărțirile nu sunt niciodată ușoare, mai ales atunci când în spate există atât de multe experiențe trăite împreună. Am muncit din greu, am crescut împreună și am împărtășit momente de neuitat. Vreau să vă mulțumesc pentru timpul acordat, pentru încredere, pentru tot ce am învățat și, mai presus de toate, pentru oamenii care m-au înconjurat pe parcursul acestei călătorii. Ia cu mine râsete, provocări depășite, conversații, sprijin în momentele dificile și satisfacția de a fi făcut parte din ceva cu adevărat unic. Astăzi se încheie un capitol foarte important din viața mea. Îl închid cu nostalgie, dar și cu mândrie și entuziasm pentru ceea ce va urma. Știu că tot ceea ce am trăit m-a pregătit să fiu mai bun. Îți mulțumesc, Carlos, pentru încredere, pentru efort și pentru faptul că modul tău de a concura m-a făcut să mă simt atât de special. Îți doresc tot binele, atât pe plan profesional, cât și personal. Ferrero spune că și-ar fi dorit să continue alături de Alcaraz De asemenea, vreau să mulțumesc întregii echipe pentru că mi-a făcut munca mai ușoară de-a lungul tuturor acestor ani. Alături de voi am învățat că munca nu înseamnă doar sarcini sau rezultate, ci mai ales oamenii care merg alături de tine. Fiecare dintre voi mi-a lăsat o amprentă pe care nu o voi uita niciodată. Am fost o echipă incredibilă, în ciuda dificultăților, și sunt sigur că veți continua să obțineți mari succese. Mi-aș fi dorit să continui. Sunt convins că amintirile frumoase și oamenii de valoare își vor găsi mereu drumul unul spre celălalt. Vă mulțumesc din toată inima”, a fost mesajul lui Juan Carlos Ferrero. Antrenorul spaniol a lucrat în ultimii șapte ani cu Carlos Alcaraz, ajutându-l să devină cel mai bun jucător al lumii. Alcaraz și-a trecut în palmares câte două titluri la Roland Garros, Wimbledon și US Open.

Carlos Alcaraz a încheiat colaborarea cu antrenorul care l-a făcut campion: Urmează vremuri de schimbare

carlos-alcaraz-a-incheiat-colaborarea-cu-antrenorul-care-l-a-facut-campion:-urmeaza-vremuri-de-schimbare

Carlos Alcaraz (Spania), liderul clasamentului ATP, și-a luat prin surprindere fanii, anunțând despărțirea de antrenorul său de lungă durată, Juan Carlos Ferrero. Carlos Alcaraz, considerat „urmașul” lui Rafael Nadal, a fost ajutat de conaționalul Juan Carlos Ferrero, și el fost lider ATP, să cucerească șase titluri de Grand Slam până la vârsta de 22 de ani. Cei doi colaborau de șapte ani, încă de pe vremea când Alcaraz avea 15 ani, iar nimic nu prevestea despărțirea, în condițiile în care relația lor era una extrem de strânsă. Carlos Alcaraz a anunțat despărțirea de Juan Carlos Ferrero, după 7 ani de colaborare Carlos Alcaraz a publicat, miercuri, un mesaj emoționant, anunțând încheierea colaborării cu Juan Carlos Ferrero: „Îmi este foarte greu să scriu această postare… După mai bine de șapte ani împreună, Juanki și cu mine am decis să punem capăt etapei noastre comune ca antrenor și jucător. Îți mulțumesc pentru că ai transformat visele de copil în realitate. Am început acest drum când eram doar un puști, iar în tot acest timp m-ai însoțit într-o călătorie incredibilă, pe teren și în afara lui. Și m-am bucurat enorm de fiecare pas făcut alături de tine. Am reușit să ajungem în vârf și simt că, dacă drumurile noastre sportive trebuiau să se despartă, era firesc să se întâmple de acolo, de sus. Din locul pentru care am muncit mereu și la care am aspirat întotdeauna să ajungem. Sunt atât de multe amintiri care îmi vin în minte, încât să aleg doar una nu ar fi corect. M-ai ajutat să cresc ca sportiv, dar mai ales ca om. Și un lucru pe care îl prețuiesc enorm: m-am bucurat de proces. Cu asta rămân, cu drumul parcurs împreună. Acum urmează vremuri de schimbare pentru amândoi, noi aventuri și noi proiecte. Dar sunt sigur că le vom înfrunta în modul corect, dând tot ce avem mai bun, așa cum am făcut întotdeauna. Mereu adăugând, mereu construind. Îți doresc din inimă tot ce e mai bun în tot ce urmează. Rămân cu liniștea că nu ne-a rămas nimic de oferit unul altuia, că am pus totul pe masă. Mulțumesc pentru tot, Juanki!”, a scris Carlos Alcaraz pe conturile sale oficiale. Ultimul concurs la care „Carlitos” a făcut tandem cu Juan Carlos Ferrero a fost Turneul Campionilor de la Torino, unde ibericul a pierdut cu 7-6(4), 7-5 în finala cu Jannik Sinner (Italia, 2 ATP).

Ion Țiriac și Ilie Năstase, îndurerați! A murit cel care le-a îndeplinit visul de a juca finala Cupei Davis la București

ion-tiriac-si-ilie-nastase,-indurerati!-a-murit-cel-care-le-a-indeplinit-visul-de-a-juca-finala-cupei-davis-la-bucuresti

Ion Țiriac (86 de ani) și Ilie Năstase (79 de ani) sunt din nou afectați de dispariția unui apropiat, la scurt timp după ce, la începutul lunii, a încetat din viață și prietenul lor, legendarul Nicola Pietrangeli. Alexandru Lăzărescu, fostul secretar general al Federației Române de Tenis (FRT), din perioada de glorie a lui Ion Țiriac și Ilie Năstase, a murit la vârsta de 90 de ani. Lăzărescu a făcut posibilă disputarea finalei Cupei Davis din 1972 la București și, totodată, i-a însoțit pe Ion Țiriac și Ilie Năstase la numeroase turnee de tenis din afara țării, în perioada comunistă. După ce a părăsit FRT, Alexandru Lăzărescu a fost Şef de Misiune al României la Jocurile Olimpice de vară de la Sydney 2000 şi Atena 2004, precum şi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano 1998. S-a stins din viață Alexandru Lăzărescu, fostul secretar general al FRT din perioada de glorie a lui Ion Țiriac și Ilie Năstase Comitetul Olimpic și Sportiv Român a anunțat, marți, vestea trecerii în neființă a lui Alexandru Lăzărescu: „Doliu în sportul românesc! A murit Alexandru Lăzărescu, fost Șef de Misiune al Team Romania la Jocurile Olimpice. Sportul românesc este mai sărac. Alexandru Lăzărescu, una dintre figurile discrete, dar esențiale ale performanței olimpice românești, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Alexandru Lăzărescu a fost Șef de Misiune al Team Romania la Jocurile Olimpice de vară de la Sydney 2000 și Atena 2004, două dintre cele mai prolifice ediții olimpice pentru România după Revoluție, și la Jocurile Olimpice de iarnă Nagano 1998, perioade care i-au purtat amprenta profesionalismului, echilibrului și devotamentului total față de sportivi. De-a lungul carierei sale, numele lui Alexandru Lăzărescu a fost legat de mari personalități ale sportului mondial și românesc. A fost Secretar general la FR Tenis în perioada de glorie a lui Ilie Năstase și Ion Țiriac, la celebrele finale de Cupa Davis disputate de români. Ulterior, a lucrat în Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport (CNEFS), instituție care s-a transformat ulterior în Ministerul Sportului, iar apoi și-a continuat activitatea în cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, unde a contribuit decisiv la organizarea și coordonarea delegațiilor olimpice ale României. Cei care l-au cunoscut îl vor păstra în memorie ca pe un om al sportului adevărat, riguros, loial valorilor olimpice și profund respectat de sportivi, antrenori și colegi. Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Lăzărescu va fi depus astăzi (n.r. – marți), la ora 16:00, la Biserica Deleni, din Parcul Titan. Înmormântarea va avea loc mâine (n.r. – miercuri), la ora 14:00, la Cimitirul Sfânta Vineri din București. Comunitatea sportivă românească transmite sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost anunțul trist al COSR. Alexandru Lăzărescu, poveste fascinantă a negocierilor pentru locul de desfășurare al finalei Cupei Davis din 1972 Alexandru Lăzărescu a povestit într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani, pentru Adevărul, peripețiile prin care a trecut pentru a face posibilă organizarea finalei Cupei Davis din 1972 la București, pierdută dramatic de Ilie Năstase și Ion Țiriac în fața americanilor, scor 3-2. La negocierile purtate în SUA a luat parte și Ion Țiriac: „Am căzut de acord (n.r. – cu americanii) și cu perioada și cu locul de desfășurare, care era la București, iar într-un moment de inspirație l-am rugat pe american să trimiță un telex la federația noastră în care să confirme aceasta înțelegere. Tot în regula până în august când, la Budapesta, la Campionatele Europene de amatori, m-am întâlnit cu secretarul general al federației internaționale, care, înainte să mă salute, îmi spune: «Știți, voi nu jucați finala la București». Eu îi spun că nici nu se pune problema pentru că am o înțelegere cu americanii, dar adevărul este că o cam băgasem pe mânecă. Acasă, toată lumea intrase în febra finalei, se spunea că o câștigam sigur. Sun la București, anunț ce s-a întâmplat și cu asta gata. Ajung la București, toată lumea a sărit pe mine. Norocul meu mare cu telexul trimis de american. Odată ajunși în punctul asta, ce era de făcut? Când s-au convins că eu aveam dreptate și eram lucrați de federația internațională, am început să facem demersuri pe la toate forurile dar, bineînțeles, fară vreun folos. Ultima soluție pe care au găsit-o atunci a fost să mă trimită la New York și să găsesc o soluție. A fost o întălnire la care au participat trei persoane, din partea României: eu, Ion Țiriac și un consilier de la Ambasada noastră acolo. Și a fost bine că s-a întâmplat așa. Pentru pregătirea acestui demers, noi am avut mai multe runde de întâlniri cu juriști și am stabilit o anumită strategie. Astfel, pe 21 august 1972, la ora 9 dimineața ne-am întâlnit la New York și am început discuțiile. Discutam 20 de minute, o jumătate de oră și luam o pauză. Noi eram mai solizi în argumente, cunoșteam mai bine regulamentul, iar ei se tot opreau ca să se consulte. Am ținut-o așa vreo patru ore fară să ajungem la vreun rezultat. Am luat o pauză de masă, apoi am fost invitați să asistăm la tragerea la sorți pentru turneul de la Forest Hills, după care am reluat negocierile. În timpul ăsta, eu mă gândeam: «Ce să fac? Cum să mă întorc eu fară să obțin ceea ce mi-am propus?». Așa că, în timpul discuțiilor, făceam ce făceam și tot acolo ajungeam: «Voi trebuie să veniți la noi. Ați promis». Primul semnal a venit, în sfârșit, după vreo cinci ore de negocieri, când ei au întrebat: «OK. Dacă venim să jucăm la voi, cine va fi arbitru neutru?». Din momentul acela am înțeles că ne apropiem de un final. Încet-încet, apoi, am început să punem la punct toate detaliile. Au vrut să știe la ce hotel vor sta, le-am propus Intercontinentalul și au fost de acord. Au vrut să știe dacă putem asigura protecția, pentru că aveau mulți evrei cu echipa și au fost asigurați că vor fi foarte bine protejați. Țin minte

Flavia Pennetta stârnește controverse: Soțul meu a făcut asta înaintea lui Jannik Sinner

flavia-pennetta-starneste-controverse:-sotul-meu-a-facut-asta-inaintea-lui-jannik-sinner

Italianca Flavia Pennetta (43 de ani), una dintre fostele rivale ale Simonei Halep (34 de ani), stârnește controverse aprinse în Italia, cu ultimele declarații despre conaționalul ei, Jannik Sinner (24 de ani). În contextul în care Jannik Sinner domină tenisul mondial, alături de Carlos Alcaraz (22 de ani), Flavia Pennetta face declarații menite să  știrbească din meritele elevului lui Darren Cahill (60 de ani). Flavia Pennetta s-a duelat de nu mai puțin de șase ori cu Simona Halep, sportiva din Italia având 4-2 în meciurile directe. Cea mai importantă confruntare s-a desfășurat în semifinale la US Open 2015, unde Pennetta s-a impus cu 6-0, 6-3 în fața româncei, pentru ca apoi să cucerească trofeul. Flavia Pennetta, reacție neașteptată despre Jannik Sinner Din postura ultimei italience câștigătoare de Grand Slam, Flavia Pennetta a făcut o comparație cu Jannik Sinner care a stârnit rapid controverse: „Pentru tenisul feminin, eu eram ca Sinner. Iar pentru bărbați, soțul meu, Fognini, a fost cel care a spart zidul pentru tenisul italian, nu Sinner”, a declarat Flavia într-un interviu acordat Corriere della Sera. Flavia Pennetta s-a căsătorit cu tenismenul Fabio Fognini în anul 2016, având împreună trei copii. Ea a surprins lumea tenisului atunci când a triumfat la US Open, după ce a trecut în finală de compatrioata Roberta Vinci, scor 7-6(4), 6-2: „Am spart un zid pentru toate italiencele: nu este o coincidență faptul că, de atunci, noi, fetele, am început un ciclu. Dacă Flavia a reușit, și noi putem”, a adăugat Pennetta. Decizie surprinzătoare luată de Gazzetta dello Sport Un alt episod care i-a împărțit în două pe fanii lui Jannik Sinner s-a consumat săptămâna trecută, după ce Gazzetta dello Sport l-a numit sportivul anului în Italia pe Lorenzo Musetti, tenismen aflat pe locul 8 ATP, în detrimentul numărului 2 ATP: „Lorenzo Musetti, care a intrat anul acesta în top 10 mondial, este ultimul poet rămas cu racheta în mână. Este dovada vie a ceea ce poate produce combinația dintre talent și muncă. Ei bine, anul acesta «Lollo» i-a mulțumit chiar și pe cei insațiabili. Un 2025 fantastic, îmbogățit de numeroase premiere: intrarea în Top 10, prima finală de Masters 1000, prima calificare la ATP Finals. El este Sportivul Anului la Gazzetta Sports Awards”, au surprins jurnaliștii italieni.

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, confirmate de organizatorii turneului de un milion de dolari de la Brisbane

sorana-cirstea-si-jaqueline-cristian,-confirmate-de-organizatorii-turneului-de-un-milion-de-dolari-de-la-brisbane

Sorana Cîrstea (43 WTA) și Jaqueline Cristian (39 WTA) vor debuta în noul sezon din tenis la turneul WTA 500 de la Brisbane (Australia), programat în perioada 4-11 ianuarie 2026. Datorită locurilor pe care le ocupă în clasament, cele două românce au fost acceptate direct pe tabloul principal la Brisbane, turneu dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari. Atât Sorana Cîrstea, cât și Jaqueline Cristian au impresionat în ultima parte a sezonului 2025, astfel că sunt așteptate să facă spectacol și în 2026. Prezența lor la Brisbane a fost confirmată pe site-ul oficial WTA. Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, cele două românce acceptate la turneul WTA 500 de la Brisbane în prima săptănână din 2026 Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian vor avea ocazia să lupte pentru premii și puncte importante în prima săptămână din 2026! Organizatorii au confirmat prezența româncelor la Brisbane, alături de jucătoare de top precum Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA), Mirra Andreeva (Rusia, 9 WTA), Ekaterina Alexandrova (Rusia, 10 WTA), Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA) sau Paula Badosa (Spania, 25 WTA). În mod surprinzător, campioana en-titre a competiției, Aryna Sabalenka (Belarus, locul 1 WTA), nu figurează pe lista de înscrieri a turneului de la Brisbane, urmând să își înceapă noul sezon la Adelaide, competiție programată în perioada 12-17 ianuarie. Rămâne însă de văzut dacă liderul clasamentului WTA va solicita un wild card pentru a-și putea apăra, totuși, titlul la Brisbane. În această perioadă a anului, jucătoarele își stabilesc strategiile pentru a ajunge în cea mai bună formă la primul turneu de Grand Slam al sezonului, Australian Open. Competiția de la Antipozi este programată în perioada 18 ianuarie – 1 februarie, iar alături de Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, încă o româncă a fost acceptată pe tabloul principal. Gabriela Ruse, ocupanta locului 88 mondial, și-a asigurat prezența la Australian Open grație succesului reușit pe 30 noiembrie la turneul ITF de la Trnava (Slovacia), scor 5-7, 6-4, 6-0 în finala cu Lucie Havlickova (Cehia, 282 WTA).

Scandal la nivel înalt între Rusia și Kazahstan din cauza Elenei Rybakina! Acuzații grave de la Moscova și o replică pe măsură de la Astana, în vreme ce jucătoarea preferă tăcerea

scandal-la-nivel-inalt-intre-rusia-si-kazahstan-din-cauza-elenei-rybakina!-acuzatii-grave-de-la-moscova-si-o-replica-pe-masura-de-la-astana,-in-vreme-ce-jucatoarea-prefera-tacerea

Tenismena Elena Rybakina e din nou subiectul unui scandal între Rusia și Kazahstan. Federația Rusă de Tenis (FRT) a avut din nou un discurs dur la adresa sportivei care a ales să reprezinte altă țară, deși are cetățenie rusă. Shamil Tarpischev a făcut o afirmație care a stârnit o reacție din partea Kazahstanului. Președintele FRT a precizat că Rybakina are doar cetățenie sportivă în Kazahstan, „casa” sa fiind de fapt tot Rusia. Replică acidă din partea Kazahstanului pentru președintele FRT În 2018, Elena Rybakina a luat o decizie care a stârnit un val de reacții dure din partea rușilor. Sportiva a decis să joace sub steagul Kazahstanului în detrimentul țării în care s-a născut. Shamil Tarpischev a reaprins subiectul cetățeniei sportivilor ruși, care încep să evolueze tot mai des pentru alte țări. A vorbit despre cazul Rybakinei despre care a spus că locuiește la Moscova și are cetățenie rusă, aceasta alegând Kazahstanul doar pentru „cetățenia sportivă”. „Oamenilor le place să ne amintească de Rybakina. Dar nu putem fi învinuiți că nu am prevăzut că va deveni o vedetă. La momentul plecării, era pe locul șapte în grupa ei de vârstă. Dar locuiește la Moscova și are cetățenie rusă. Cetățenia ei sportivă este Kazahstanul. S-a făcut pentru cariera ei sportivă”, a declarat Tarpischev pentru Match TV. Federația kazahă a sărit în apărarea jucătoarei la scurt timp. A demontat declarația președintelui FRT precizând că sportiva nu mai are nicio legătură cu Moscova. În prezent, Rybakina ar deține pașaport kazah și este înregistrată la Astana. „Informațiile răspândite, însoțite de un comentariu al președintelui Federației Ruse de Tenis, Shamil Tarpischev, privind cetățenia Elenei Rybakina, sunt neadevărate. Elena Rybakina nu locuiește la Moscova. Este cetățeană a Republicii Kazahstan, deține un pașaport kazah și este înregistrată în capitala Astana.”, a transmis federația kazahă, potrivit sports.kz. Elena Rybakina a fost atacată recent și de o jucătoare de tenis. Svetlana Kuznetsova a transmis în urmă cu o lună că „este profund jignitor pentru toți fanii ei ruși” să evolueze sub un alt steag. La scurt timp a venit și reacția Rybakinei care le-a transmis fanilor kazahi că e mândră să le reprezinte țara. „Sunt mândră să reprezint Kazahstanul și să vă ofer emoții și victorii Sunt deosebit de fericită când văd că din ce în ce mai mulți tineri iau racheta în mână. Dacă jocul meu vă inspiră să visați, să munciți și să credeți în voi înșivă, aceasta este cea mai mare victorie a mea”, a transmis sportiva kazahă pe Instagram.

Se retrage din tenis la 28 de ani, după ce a câștigat 2,5 milioane de dolari: Nu mai am aceeași foame

se-retrage-din-tenis-la-28-de-ani,-dupa-ce-a-castigat-2,5-milioane-de-dolari:-nu-mai-am-aceeasi-foame

Jucătorul spaniol Bernabe Zapata Miralles și-a anunțat retragerea din tenis la doar 28 de ani, spunând că nu mai are motivație și foame de performanță. Bernabe Zapata Miralles, fost număr 37 ATP, i-a surprins pe fanii tenisului, după ce și-a anunțat marți retragerea din sportul profesionist. Zapata Miralles a atins un maxim în carieră în anul 2023, atunci când a debutat și pentru naționala Spaniei în Cupa Davis.  În prezent, tenismenul iberic a ajuns pe locul 451 ATP, la capătul unui sezon 2025 dezastruos: nu mai puțin de 14 înfrângeri consecutive a înregistrat el în circuit, ultima la turneul Challenger de la Atena: 6-2, 2-6, 0-6 cu Oleg Prihodko (Ucraina, 443 ATP). Fostul număr 37 ATP și-a anunțat retragerea din tenis la doar 28 de ani: „Nu mai sunt dispus să fac sacrificiile necesare” Bernabe Zapata Miralles a reușit turneul vieții sale la Roland Garros 2022, unde a atins optimile de finală, fiind învins de Alexandrez Zverev cu 7-6(11), 7-5, 6-3. Sportivul din Valencia, care a strâns 2,59 milioane de dolari din premiile la turnee, și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist prin intermediul rețelelor de socializare! Bernabe invocă lipsa foamei de performanță și a motivației drept motivele deciziei sale, precizând că nu mai este dispus să depună „aceleași sacrificii” necesare pentru a rămâne un jucător de elită. Ultimul său meci va avea loc la Challengerul de la Valencia, în luna mai, potrivit jurnaliștilor de la Punto de Break.  „Dragi prieteni, după o perioadă de reflecție, vreau să vă transmit că am decis să mă retrag oficial din tenisul profesionist. Vreau să încep prin a-mi cere iertare, iertare tuturor oamenilor față de care am dat dovadă de lipsă de respect în acești ani. Tenisul este foarte solicitant și de multe ori te duce la limită. Cred că, în multe situații, nu am acționat corect față de cei din jurul meu. Îmi dau seama și știu că sunt încă tânăr, însă după o viață întreagă petrecută jucând, nu mai sunt dispus să fac sacrificiile necesare pentru a fi un jucător de elită. Nu mai am aceeași foame de performanță și nici motivația de care are nevoie un jucător pentru a se autodepăși zi de zi”, a fost mesajul lui Bernabe Zapata Miralles.