Jaqueline Cristian, decizie surpriză înaintea noului sezon! Cu ce antrenor lucrează

jaqueline-cristian,-decizie-surpriza-inaintea-noului-sezon!-cu-ce-antrenor-lucreaza

Jaqueline Cristian (39 WTA), cel mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia WTA, se pregătește alături de conaționalul Marius Copil înaintea noului sezon. Jaqueline Cristian a lucrat în ultimii doi ani cu antrenorul spaniol Javier Marti, iar colaborarea va continua și în 2026. Totuși, românca vrea să își întărească staff-ul tehnic, motiv pentru care va adăuga un nou antrenor în echipă. Ultimul turneu la care a evoluat Cristian a fost cel de la Tokyo, în luna octombrie (1-6, 2-6 cu Ekaterina Alexandrova în optimile de finală. Marius Copil s-a retras anul acesta din activitatea de jucător profesionist, iar meseria de antrenor nu reprezintă ceva nou pentru el. Arădeanul a mai lucrat și cu rusoaica Diana Shnaider la Roland Garros 2025. Shnaider s-a despărțit însă de Copil după doar o săptămână, mărturisind ulterior că nu a fost compatibilă cu românul. Jaqueline Cristian lucrează cu Marius Copil înaintea sezonului 2026: „Vom vedea dacă îi place cum lucrez” Fost număr 56 ATP, Marius Copil a precizat că a început o perioadă de probă cu Jaqueline Cristian, iar jucătoarea română îi va oferi un contract full-time în cazul în care va fi mulțumită de colaborare: „Deocamdată nu putem spune că este o colaborare. Încercăm, e o perioadă de încercare în momentul ăsta de pregătire înainte de turnee. Ştiu că ea îşi doreşte să mai adauge pe cineva în echipa ei, suntem în perioada de probă. Vom vedea pentru 2026 dacă îi place cum lucrez. Dacă e totul ok, să vedem ce ne rezervă 2026. Eu de anul ăsta i-am spus “îmi place foarte mult cum joci şi cred că o să spargi Top 50.” Mă bucur că s-a adeverit, că a fost sănătoasă. Îmi place mult că e super-serioasă, se antrenează bine, caută să îşi mărească echipa, să facă totul pentru a ajunge cât mai sus. Dacă va continua aşa, eu zic că anul viitor poate ajunge între primele 20″, adeclarat Marius Copil pentru Antena Sport.

Simona Halep a spus adevărul despre operația la sâni, după 16 ani: Am început să plâng

simona-halep-a-spus-adevarul-despre-operatia-la-sani,-dupa-16-ani:-am-inceput-sa-plang

Simona Halep (34 de ani) a vorbit sincer despre operația de reducție mamară, după 16 ani de la decizia care i-a schimbat cu adevărat viața și cariera. În noua campanie realizată de Banca Transilvania, Simona Halep vorbește deschis despre una dintre cele mai grele decizii ale carierei sale: operația de micșorare a sânilor. Intervenția a devenit necesară din cauza durerilor puternice de spate provocate de bustul voluminos, iar sportiva mărturisește că fără operație nu ar fi putut ajunge în elita tenisului. Halep mărturisește că momentul a fost extrem de dificil. După ce medicii i-au confirmat că este nevoie de operație pentru a putea juca tenis la cel mai înalt nivel, fosta campioană a izbucnit în plâns. Episodul s-a petrecut după turneul câștigat la Roland Garros în proba junioarelor, scor 6-4, 6-7(3), 6-2 în fața conaționalei Elena Bogdan.  După 16 ani, Simona Halep a povestit că durerile i-au afectat foarte tare coloana, iar alegerea de a face operația de micșorare a sânilor a fost luată sub un stres uriaș: „Am ajuns la Roland Garros juniori 2008, pe un vârf de formă, și am câștigat. A fost un vis împlinit. Deodată, nu știu dacă eram la antrenament sau ceva de genul, am rămas blocată complet. Adică nu mai puteam să mă mișc, cu coloana. Am început să plâng, m-am speriat. Am fost în București și mi s-a zis că trebuie să fac operație. A fost cu siguranță o alegere da sau nu. Coloana mea deja avea de suferit. Aveam 17 ani, era foarte prematură treaba și nu a fost ușor ca să fac ceva extrem ca să îmi rezolv problema și să pot juca tenis. Am avut încredere și am știut că acel sacrificiu merită ca să ajung la cel mai înalt nivel. Viitorul ți-l construiești singur, iar primul pas este să ai încredere și să crezi că poți să ajungi acolo unde îți dorești”, spune Simona Halep, în clipul postat pe rețelele de socializare de către sponsorul ei. Simona Halep a cucerit primul titlul WTA după patru ani de la operație Simona Halep a fost operată în 2009, iar patru ani mai târziu își trecea în palmares primul titlu WTA, la Nurnberg. Ascensiunea ei a devenit fulgerătoare, iar în sezonul următor a pătruns în Top 10 WTA. Inclusiv jurnaliștii străini au fost impresionați de sacrificiul Simonei: „După mai mulţi ani, s-a dezvoltat fizic, poate prea mult: la 18 ani a trebuit să facă o operaţie de micşorare a sânilor. A fost cel mai mare sacrificiu pe care a trebuit să îl facă, dar a fost absolut necesar pentru a-şi îmbunătăţi performanţa, în special la serviciu. De fapt, după operaţie a avut o ascensiune fantastică în carieră, iar compatrioţii ei au proclamat-o pe Halep un idol, la fel ca Gheorghe Hagi sau Nadia Comăneci”, au scris ziariștii de la MondoSportivo despre decizia Simonei Halep.

Fosta rivală a Simonei Halep, care i-a luat antrenorul româncei, și-a făcut planurile

fosta-rivala-a-simonei-halep,-care-i-a-luat-antrenorul-romancei,-si-a-facut-planurile

Antrenorul care o pregătește pe fosta rivală a Simonei Halep a spus că sportiva are aceleași priorități, deoarece își dorește să fie cea mai bună din lume. Wim Fissette, care a lucrat anterior cu Naomi Osaka, Angelique Kerber, Kim Clijsters, Petra Kvitova, Victoria Azarenka și Simona Halep, a spus cum se poate îmbunătăți Iga Swiatek ca jucătoare. Planurile fostei rivale a Simonei Halep sunt să câștige turnee de Mare Șlem în 2026 Colaborarea dintre Iga Swiatek și Wim Fissette a început în octombrie 2024, la scurt timp după ce poloneza a renunțat la serviciile compatriotului ei Tomasz Wiktorowski. Tehnicianul belgian spune că Swiatek poate deveni o jucătoare mai bună și poate adăuga lucruri la jocul ei echilibrându-și programul. Fissette a descris nivelul de joc al lui Swiatek în 2025 ca fiind bun, doar că Iga nu a putut menține cel mai înalt nivel tot timpul. „Prioritățile nu se schimbă, știi. Iga vrea să fie cea mai bună din lume, iar acesta este și obiectivul echipei noastre. Vrem să câștigăm un turneu de Grand Slam, sau, sperăm, mai multe titluri de acest gen, dar și pe cele de categorie WTA 1000 de turnee. Vrem să fim cât mai aproape de locul 1. Știm și ce trebuie să facem. Iga este tânără, trebuie să devină, pas cu pas, o jucătoare mai bună și să adauge lucruri la jocul ei. Cum vom face asta? Încercând să echilibrăm puțin mai bine programul pentru a avea câteva săptămâni de antrenament în plus și un presezon mai lung decât anul trecut, ceea ce este bine. Și așteptăm cu nerăbdare. Cred că am învățat multe și ca antrenor anul acesta despre Iga și cred că avem o bază solidă pentru a începe sezonul următor”, a spus Wisette într-un interviu acordat lui Dominik Senkowski de la Sport.Pl, preluat de Tennis 365. Swiatek nu a jucat nicio finală pe zgură în 2025 În primul sezon se parteneriat, Swiatek a avut un record de 64 de victorii și 17 eșecuri și a terminat pe locul 2 în lume, la 2.475 de puncte în spatele Arynei Sabalenka. Punctul culminant al sezonului lui Swiatek a fost obținerea primului său titlu la Wimbledon, unde a învins-o în finală pe Amanda Anisimova cu 6-0, 6-0. Poloneza de 24 de ani și-a asigurat un titlu WTA 1000 la Cincinnati și un titlu WTA 500 la Seul, jucând finala la WTA 500 de la Bad Homburg. Swiatek nu a atins însă standardele înalte pe care le-a stabilit pe zgură, ratând titlul la Roland Garros pentru prima dată din 2021. Mai mult, nu a jucat nicio finală pe această suprafață în 2025. „Nivelul ei de joc a fost bun. Cu toate acestea, nu a putut menține cel mai înalt nivel tot timpul. Au fost momente când nivelul a scăzut și apoi a crescut. Lipsa de concentrare era foarte rară în timpul meciurilor, dar era dificil să faci break adversarilor, mai ales dacă aceștia serveau cu 190-195 km/h. E foarte dificil atunci, pentru că simți multă presiune pe serviciu și știi că nu va fi ușor să recuperezi un break. Cred că acest lucru ne-a arătat din nou la ce trebuie să lucrăm în presezon pentru sezonul următor. Am văzut multe lucruri bune în jocul lui Iga, care s-a îmbunătățit pe parcursul anului, dar este clar că dezvoltarea rămâne foarte importantă și pe asta trebuie să ne concentrăm acum”, a mai precizat omul care a antrenat-o pe Simona Halep în 2014. În acel an, românca a câștigat turnele de la Doha și București, fiind învinsă în finală la Madrid, Roland Garros (de fiecare dată de Maria Sharapova) și Turneul Campioanelor (de către Serena Williams).

Simona Halep a dezvăluit secretul care i-a adus o avere colosală și o carieră impresionantă: Eșecul nu e permanent, dar trebuie să existe

simona-halep-a-dezvaluit-secretul-care-i-a-adus-o-avere-colosala-si-o-cariera-impresionanta:-esecul-nu-e-permanent,-dar-trebuie-sa-existe

Simona Halep, una dintre cele mai importante figuri ale sportului românesc, a dezvăluit secretul care i-a adus o avere colosală din tenis. După o carieră impresionantă, fosta sportivă a concluzionat că eșecul nu este permanent, dar spune că acesta trebuie să existe, pentru a progresa. Invitată în cadrul unui eveniment, Simona Halep a povestit pe scena Impact Bucharest despre rolul pe care eșecul l-a avut în cariera ei. În trecut, „Super-Simo” a ajuns chiar pe prima poziție în clasamentul WTA, unde a stat preț de săptămâni bune. Simona Halep a spus care este secretul carierei sale Simona Halep și-a spus secretele carierei, care a început la nivel profesionist în urmă cu mai bine de 15 ani. Pe cea mai importantă scenă a tenisului mondial, constănțeanca a rezistat și a excelat, devenind una dintre jucătoarele emblematice ale țării, dar și la nivel global. „În sport, eu cred că dacă nu ești Roger Federer, poți pierde câte un meci în fiecare săptămână. Dacă vrei să simți totul ca un eșec, atunci nu e bine, pentru că trebuie să te uiți la partea bună a lucrurilor. Când pierzi un meci, simți că înveți mai mult pentru că oferi atenție lucrurilor mai puțin bune din acel meci, apoi, a doua zi, poți îmbunătăți. Când doar câștigi, ești fericit și mergi mai departe. Eșecul nu este permanent, dar trebuie să existe pentru a deveni mai bun”, a spus Simona Halep, pe scena Impact Bucharest, despre cariera pe care a avut-o pe plan mondial. Simona Halep s-a retras la începutul acestui an, printr-un ultim meci la Transylvania Open. Sportiva a rămas o prezență publică frecventă, deoarece echipa ei de PR i-a asigurat mai multe evenimente publice de anvergură. Totodată, este posibil ca „Super Simo” să aibă un meci de retragere anul viitor. Simona Halep vrea în Hall of Fame-ul tenisului Simona Halep și-a propus să candideze la Hall of Fame-ul tenisului internațional. Sportiva ar putea intra într-un grup select cu nume imense precum Steffi Graf, Maria Sharapova, Justine Henin, dar și conaționalii Ilie Năstase și Ion Țiriac. „Probabil ar fi cel mai frumos moment dacă aș fi inclusă în Hall of Fame. Am vorbit cu Darren, fostul meu antrenor, și mi-a spus: «Vei ajunge acolo într-o zi». I-am răspuns: «Sper», pentru că ar fi cireașa de pe tort. Dar, vom vedea”, a spus Simona Halep. Constănțeanca trebuie să aștepte cel puțin cinci ani pentru a putea candida, deoarece condiția minimă este de a o face după cinci ani de la retragerea din tenisul profesionist. În cazul în care va obține aprobarea de peste 75% din grupul de votare, format din jurnaliști, istorici, membri ITHF și fani, Simona va deveni oficial o legendă a tenisului, cu acte în regulă.

WTA a dat publicității topul milionarelor din tenis în 2025! Situație fără precedent pentru Simona Halep

wta-a-dat-publicitatii-topul-milionarelor-din-tenis-in-2025!-situatie-fara-precedent-pentru-simona-halep

Asociația Tenisului Feminin (WTA) a publicat lista sumelor încasate de jucătoarele din circuitul profesionist în 2025, iar Simona Halep se află pe un loc neverosimil. În condițiile în care în sezoanele precedente încasa premii de ordinul milioanelor de dolari din tenis, Simona Halep s-a ales cu un cec de numai 3.955 de dolari anul acesta, ocupând locul 1.210 în topul încasărilor din 2025. „Simo” a participat la un singur turneu, desfășurat la Cluj-Napoca în luna februarie, anunțându-și retragerea din tenis la finalul meciului pierdut în runda inaugurală (1-6, 1-6 cu Lucia Bronzetii din Italia). În schimb, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, primele două „rachete” ale României, au încasat sume uriașe, peste 1 milion de dolari fiecare în sezonul recent încheiat, grație unor performanțe notabile. Sportiva care conduce topul milionarelor din tenis în 2025 este Aryna Sabalenka, bielorusa stabilind totodată un nou record al premiilor câștigate într-un singur sezon competițional. WTA a publicat topul banilor în 2025! Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, încasări de peste 1 milion de dolari fiecare Cea mai bine remunerată jucătoare din România în 2025 a fost Jaqueline Cristian, cu încasări de 1,13 milioane de dolari. Românca a ajuns astfel la un total de 2,9 milioane de dolari câștigate în carieră și ocupă locul 53 în topul WTA al premiilor pe acest sezon. La doar câteva poziții distanță se află Sorana Cîrstea, clasată pe locul 58, cu 1,07 milioane de dolari obținute în 2025. Sportiva din Târgoviște are în prezent total de 10,8 milioane de dolari acumulate în întreaga carieră. Gabriela Ruse a prins și ea Top 100, respectiv locul 90, după ce a câștigat 779.169 de dolari din tenis în 2025. În întreaga carieră, Gabi a acumulat 2,98 milioane de dolari. Cum arată Top 10 jucătoare ca încasări în 2025: Aryna Sabalenka, lider detașat” Jucătoarea care a doborât toate recordurile în ceea ce privește premiile câștigate din tenis în 2025 este nimeni alta decât Aryna Sabalenka, ocupanta locului 1 WTA. Campioana din Belarus, care a triumfat la US Open în luna septembrie, a încasat 15 milioane de dolari, întrecând-o până și pe Serena Williams. Recordul precedent aparținea Serenei, care a câștigat 12,38 milioane de dolari în 2013, cel mai bogat sezon din cariera ei. Performanța Arynei Sabalenka depășește acum acel prag, în contextul în care premiile din circuitul WTA au crescut semnificativ în ultimii ani. Top 10 jucătoare ca încasări în 2025: 1. Aryna Sabalenka (Belarus) – 15 milioane de dolari; 2. Iga Swiatek (Polonia) – 10,11 milioane de dolari; 3. Elena Rybakina (Kazahstan) – 8,45 milioane de dolari; 4. Coco Gauff (SUA) – 7,96 milioane de dolari; 5. Amanda Anisimova (SUA) – 7,26 milioane de dolari; 6. Jessica Pegula (SUA) – 5,26 milioane de dolari; 7. Jasmine Paolini (Italia) – 5,25 milioane de dolari; 8. Mirra Andreeva (Rusia) – 4,72 milioane de dolari; 9. Madison Keys (SUA) – 4,35 milioane de dolari; 10. Elise Mertens (Belgia) – 2,89 milioane de dolari.

Simona Halep a anunțat că va candida, iar managerul îi face deja campanie! Întâlnire cu Roger Federer

simona-halep-a-anuntat-ca-va-candida,-iar-managerul-ii-face-deja-campanie!-intalnire-cu-roger-federer

Simona Halep (34 de ani) are planuri mari după retragerea din tenis, constănțeanca mărturisind deja că își dorește să candideze pentru includerea în International Tennis Hall of Fame (ITHF). La scurt timp după anunțul Simonei Halep, managerul dublei campioane de Grand Slam s-a întâlnit, coincidență sau nu, cu legendarul tenismen Roger Federer (44 de ani), proaspăt acceptat în Hall of Fame-ul tenisului. Halep este manageriată în prezent de Grupul Sports Festival din Cluj-Napoca, companie deținută de Patrick Ciorcilă (29 de ani). Acesta pare să aibă planuri importante în ceea ce privește imaginea Simonei, iar întâlnirea recenta cu Roger Federer poate fi privită ca un prim pas important în contextul candidaturii româncei la Hall of Fame. La scurt timp după ce a anunțat că își dorește să candideze pentru Hall of Fame, managerul Simonei Halep s-a întâlnit cu Roger Federer După ce Simona Halep și-a anunțat intenția de a candida pentru includerea în Hall of Fame, managerul ei a avut o întâlnire chiar cu Roger Federer. Deținător a 20 de titluri de Grand Slam, elvețianul este cel mai recent nume intrat în Galeria Gloriilor, în condițiile în care Juan Martin Del Potro (Argentina) și Svetlana Kuznetsova (Rusia) nu au reușit să obțină suficiente voturi. După cum se poate vedea în imaginile postate de Patrick Ciorcilă pe contul său de Instagram, întâlnirea cu Roger Federer a avut loc în cadrul unui eveniment privat, organizat de Netjets, unul dintre partenerii elvețianului. Nu a lipsit de la eveniment nici tatăl lui Patrick, Horia Ciorcilă, care este președintele Băncii Transilvania. Managerul Simonei Halep a stat de vorbă cu Federer și chiar a jucat tenis cu maestrul elvețian, întâlnirea fiind una memorabilă: „Cel mai tare schimb de mingi pe care l-am avut vreodată… Amintiri pentru totdeauna”, a scris Patrick Ciorcilă, care a practicat și el tenis de performanță, iar Simona Halep a apreciat imediat postarea. Ce condiții trebuie să îndeplinească Simona Halep pentru a deveni eligibilă să candideze la International Tennis Hall of Fame Simona Halep a dezvăluit că și-a fixat un obiectiv extrem de îndrăzneț, dorindu-și să candideze pentru International Tennis Hall of Fame! Din organizația care onorează gloriile tenisului mai fac parte nume uriașe precum Steffi Graf, Maria Sharapova, Justine Henin, dar și românii Ilie Năstase și Ion Țiriac. „Probabil ar fi cel mai frumos moment dacă aș fi inclusă în Hall of Fame. Am vorbit cu Darren, fostul meu antrenor, și mi-a spus: ‘Vei ajunge acolo într-o zi’. I-am răspuns: ‘Sper’, pentru că ar fi cireșa de pe tort. Dar vom vedea”, a declarat Halep pentru The National. Simona Halep mai are de așteptat până în 2030 pentru a putea candida, întrucât trebuie să fi trecut cel puțin cinci ani de la participarea activă a sportivilor în tenis pentru a deveni eligibili. Intrarea în prestigioasa organizație necesită aprobarea a 75% dintr-un grup oficial de votare, format din jurnaliști, istorici și membri ITHF, plus voturi bonus din partea fanilor.

Cum arată mama Jaquelinei Cristian, jucătoarea română care a încasat peste 1 milion de dolari în 2025

cum-arata-mama-jaquelinei-cristian,-jucatoarea-romana-care-a-incasat-peste-1-milion-de-dolari-in-2025

Jaqueline Cristian, cel mai bine clasată jucătoare din România în ierarhia WTA, se mândrește cu mama ei, care o susține la turneele din circuitul profesionist. Prima „rachetă” a României în tenisul feminin, Jaqueline Cristian (39 WTA), a avut cel mai bun an din carieră, încasând nu mai puțin de 1,13 milioane de dolari din premiile la turnee. Jucătoarea în vârstă de 27 de ani este însoțită la multe turnee din circuit de mama ei, Luminița, în timp ce antrenor îi este un spaniol care a jucat tenis în ATP, Javier Marti. Jaqueline Cristian, gest de apreciere față de mama ei Diferența de vârstă dintre Jaqueline Cristian și mama sa este greu de intuit, iar relația lor pare una extrem de apropiată. În sezonul recent încheiat, „Contesa Dracula” a ales să posteze o fotografie cu Luminița Cristian, gestul sportivei fiind primit cu entuziasm de urmăritorii săi. Pentru Jaqueline Cristian, sezonul 2025 a fost unul foarte solid, ascensiunea româncei din clasament fiind elocventă. Cristian a început anul pe locul 85 mondial, pentru ca acum să se situeze pe 39 WTA. Totodată, Jaqueline a strâns și cei mai mulți bani dintre jucătoarele române în 2025, premiile obținute de ea la turnee însumând 1,13 milioane de dolari. Cristian ocupă locul 53 în topul WTA al premiilor pe acest sezon, ajungând la 2,9 milioane de dolari câștigate din tenis în carieră. Jaqueline Cristian, alături de mama ei, Luminița. Povestea exotică a numelui Jaquelinei Cristian Jaqueline Cristian a dezvăluit într-un interviu pentru ProSport povestea numelui său exotic, inspirat de la Jacqueline Kennedy, una dintre cele mai apreciate prime doamne din istoria SUA. „Este o poveste amuzantă. Unchiul meu, Dumnezeu să îl ierte, era ginecoloc și mama m-a născut cu ajutorul lui. Cu o seară în urmă, el a văzut un documentar despre prima doamnă a SUA, Jacqueline Kennedy! În timpul nașterii striga în sală ‘Hai Jaqueline!’, deși mama, săraca, nu știa despre cine era vorba. Când m-a născut, au decis să rămână numele de Jaqueline”, a povestit Jaqueline Cristian.

Scandalul finalului de sezon în tenis! A condus cu 6-3, 5-1, apoi s-a certat cu antrenorul și a pierdut meciul

scandalul-finalului-de-sezon-in-tenis!-a-condus-cu-6-3,-5-1,-apoi-s-a-certat-cu-antrenorul-si-a-pierdut-meciul

Leolia Jeanjan, sportivă din Franța aflată pe locul 100 WTA, a oferit un moment bizar în această săptămână, la turneul WTA 125 de la Buenos Aires (Argentina). Jucătoarea franceză în vârstă de 30 de ani a pierdut în mod incredibil partida cu sportiva locală Luisina Giovannini (Argentina, 281 WTA), în condițiile în care a condus cu 6-3, 5-1. Leolia Jeanjean a cedat nervos în timpul meciului din runda inaugurală a turneului desfășurat pe zgură, motiv pentru care antrenorul ei a decis să părăsească arena. Moment incredibil în circuitul WTA! A pierdut de la 6-3, 5-1, iar antrenorul a părăsit arena în timpul meciului Leolia Jeanjean trăiește cel mai amar final de sezon din carieră. Deși conducea cu un scor aproape imposibil de întors în tenis, 6-3, 5-1, și avea un avans uriaș de 181 de locuri peste Luisina Giovannini în clasament, partida s-a transformat într-un coșmar pentru Jeanjean. Giovannini a revenit în mod miraculos și a egalat la seturi, după o serie de 6 game-uri consecutive. A fost momentul în care Jeanjean și-a pierdut cumpătul, luându-se la ceartă cu antrenorul său. Incidentul a fost relatat de jurnalistul argentinian Gonzalo Ferreyra pe contul său de X.  Antrenorul a plecat din tribune, lucru care nu avea cum să o ajute pe franțuzoaică. În setul decisiv, Jeanjan nu i-a mai luat decât două game-uri argentiniencei, scor final 6-3, 5-7, 2-6. Leolia Jeanjean, „coșmarul” Irinei Begu de la Roland Garros 2025 În vârstă de 30 de ani, Leolia Jeanjean era favorită clară în fața Luisinei Giovannini (19 ani), mai ales că sportiva din Franța venea după o finală disputată săptămâna trecută la un alt concurs din seria WTA 125, în Chile, la Colina. Leolia avea statut de cap de serie numărul 2 la Buenos Aires, turneu dotat cu premii în valoare totală de 115.000 de dolari.  Jeanjan a pătruns în premieră în Top 100 mondial anul acesta, pe 26 mai, chiar înainte de Roland Garros. În runda inaugurală a Grand Slam-ului parizian, Leolia Jeanjan a învins-o pe românca Irina Begu, după ce sportiva noastră luase primul set cu 6-0, scor 0-6, 7-5, 3-0 (abandon).

Serema Williams i-a luat-o înainte Simonei Halep! Decizia americancei

serema-williams-i-a-luat-o-inainte-simonei-halep!-decizia-americancei

Serena Williams (44 de ani) a făcut senzație cu ultima apariție pe terenul de tenis, care o înfățișează în postura de… antrenoare! Campioana din SUA își învață fiica cea mică să joace tenis. Simona Halep (34 de ani) a declarat că visează să întemeieze o familie și, într-o zi, poate să devină antrenoare. În schimb, Serena Williams a ajuns deja acolo, depășind-o pe rivala din România atât la capitolul copii, cât și în rolul de antrenoare pentru fiica ei. Serena, deținătoare a 23 de titluri de Grand Slam, a revendicat titlul româncei de la Wimbledon 2019, în timpul scandalului de dopaj în care a fost implicată Simona. Serena Williams i-a luat-o înainte Simonei Halep și a devenit antrenoare pentru fiica sa de doi ani Serena Williams a decis să o învețe tenis pe mezina familiei, Adira River Ohanian, deși aceasta are numai doi ani! Americanca a postat o serie de fotografii în care își învață fiica să lovească mingea de tenis, uimindu-i pe jurnaliștii din SUA: „Serena Williams a „rupt internetul” cu fotografiile în care își învață fiica de 2 ani să joace tenis”, a titrat publicația Tennis.com. Serena a transmis că își „împarte pasiunea” cu Adira, predându-i acesteia lecția de tenis pe un teren improvizat în curtea casei sale. Peste 81.000 de oameni au apreciat imaginile, iar un fan a spus, mai în glumă, mai în serios, că Adira va câștiga US Open 2040! „Cred că ea este cea care va duce mai departe măreția familiei și își va construi propria moștenire”, a comentat altcineva. Sursa citată mai scrie că un alt internaut a întrebat dacă Olympia, care are acum 8 ani, mai joacă tenis. În anul 2023, Serena a recunoscut că cealaltă fiică a ei și a lui Alexis Ohanian Jr. „nu prea iubește tenisul”, deși „este chiar foarte talentată”: „Încercăm să găsim o modalitate prin care să o facem să se joace puțin mai des”, a spus Serena Williams la CBS News. Simona Halep spunea că își dorește trei copii Simona Halep, jucătoarea care a spulberat-o pe Serena Williams cu 6-2, 6-2 în finala de la Wimbledon 2019, a mărturisit într-un interviu acordat Barbarei Schett, că își dorește trei copii:  „Eu îmi doresc trei copii, dar cred că vor fi doi. Nu am timp pentru trei copii. Anul viitor va fi nunta tradiţională, cea de la biserică. Am timp suficient să aleg rochia de mireasă… Un an mai exact! Încă nu știu de care să îmi iau, una voluminoasă sau una mai simplă”, spunea Halep în timpul căsniciei cu Toni Iuruc. Cei doi au divorțat însă la mai puțin de un an de la căsătorie, lăsându-i mască pe apropiați.

15 persoane, prinse că pariau live din tribune la un meci de tenis! Arbitra de scaun a intervenit

15-persoane,-prinse-ca-pariau-live-din-tribune-la-un-meci-de-tenis!-arbitra-de-scaun-a-intervenit

Scene nemaivăzute la un meci de tenis disputat în această săptămâna în circuitul ATP Challenger, după ce mai multe persoane au fost prinse că plasau pariuri live din tribune. Arbitra meciului de tenis dintre Lilian Marmousez (Franța, 355 ATP) și Adrian Andreev (Bulgaria, 874 ATP), scor 6-4, 6-7(0), 6-2, disputat la turneul Challenger de la Maia (Portugalia), a dat dovadă de o vigilență ieșită din comun. Mariana Enguica, arbitră de tenis din Portugalia, a intervenit ferm în timpul partidei, raportând supervizorului turneului faptul că un grup de spectatori ar fi plasat pariuri live direct din tribune. Arbitra unui meci de tenis a depistat 15 persoane că pariau live din tribune! Ce a urmat Potrivit arbitrei de scaun, aproximativ 15 persoane pariau pe bulgarul Andreev și îl susțineau zgomotos. „Sunt vreo 15 persoane care în mod evident pariază pe Andreev și stau pe telefoane tot timpul. Aplaudă extrem de puternic. Am vrut să îți raportez”, a transmis Enguica prin stație. Parierea în tribunele meciurilor de tenis este strict interzisă, iar spectatorii surprinși în astfel de situații trebuie să fie evacuați imediat din arenă. Regulamentul ITF și WTA prevede că nicio persoană aflată la fața locului nu are voie să plaseze pariuri live, întrucât acest lucru poate genera suspiciuni privind integritatea competiției. Okay so the umpire in the Andreev Marmousez match just said that there are about 15 people on court that have bet on Andreev and are clapping very loud for him and have been on their phones all the time 😭😭 Edit : Clip attached pic.twitter.com/mj7Q1aTRSs — Siddharth (@SiddharthGula13) November 25, 2025 Rețea de trucare de meciuri cu ramificații în România, destructurată Recent, o rețea de trucare de meciuri de tenis, cu ramificații în România și alte trei țări, a fost destructurată de procurorii francezi, 14 persoane fiind arestate. Parchetul din Marsilia a transmis că gruparea ar fi plătit mai mulți jucători de tenis, în general clasați în afara Top 100 ATP, să piardă intenționat seturi sau chiar meciuri întregi. Profiturile obținute au fost uriașe, ajungând la 800.000 de euro: „Utilizarea conturilor de criptomonede fusese evidenţiată, ceea ce a dus la identificarea unei reţele de corupţi care operau în principal din Bulgaria, cu ajutorul a numeroşi intermediari, atât în Franţa, cât şi în străinătate”, a precizat Parchetul în comunicatul său.