Reacția presei din Italia după ce a fost depistat încă un tenismen pozitiv la substanța din cazul Jannik Sinner

Agenția Internațională pentru Integritata Tenisului (ITIA) a dictat o nouă suspendare, pentru un tenismen depistat pozitiv la aceeași substanță din cazul Jannik Sinner, iar presa italiană a reacționat imediat. În contextul în care suspendarea de doar trei luni primită de Jannik Sinner (2 ATP) a stârnit multe controverse, noul caz de dopaj apărut săptămâna această îi intrigă atât pe fanii tenisului, cât și pe jurnaliști. ITIA a anunțat că Juan Sebastian Dominguez Collado, un jucător de tenis din Guatemala în vârstă de 23 de ani, aflat pe locul 1.660 ATP, a fost prins dopat cu clostebol, aceeași substanță găsită în corpul lui Sinner. Corriere dello Sport a reacționat după un nou caz de dopaj cu clostebol Clostebolul este un steroid anabolic, derivat din testosteron, aflat pe lista substanțelor interzise de Agenția Mondială Anti-doping (WADA). Vestea că încă un tenismen a fost depistat pozitiv cu această substanță a atras atenția jurnaliștilor italieni: „Un nou caz de Clostebol în lumea tenisului, după cel care, în sezonul trecut, a dus la suspendarea pentru trei luni a lui Jannik Sinner. Jucătorul guatemalez în vârstă de 23 de ani, Juan Sebastian Dominguez Collado, a fost suspendat provizoriu de ITIA, în baza Programului Antidoping, după ce a fost depistat pozitiv la Clostebol. Instituția i-a transmis sportivului, la 19 noiembrie 2025, o notificare de pre-acuzare pentru încălcarea regulilor antidoping, în conformitate cu articolul 2.1 din TADP (prezența unei substanțe interzise în proba unui jucător) și/sau articolul 2.2 (utilizarea unei substanțe interzise fără o scutire valabilă pentru uz terapeutic – TUE). Suspendarea jucătorului a intrat în vigoare începând cu 19 noiembrie 2025, iar Collado nu a depus niciun recurs. În cazul lui Jannik Sinner, sportivul a reușit să demonstreze rapid proveniența substanței, iar ulterior, în urma unui acord cu WADA, dosarul a fost închis cu o suspendare de trei luni”, a scris publicația Corriere dello Sport. Ion Țiriac a comentat în stilul caracteristic decizia din cazul lui Jannik Sinner Jannik Sinner a demonstrat că a fost victima unui dopaj accidental în 2024, iar suspendarea de doar trei luni nu i-a afectat în niciun fel cariera. Campionul italian a susținut că substanța interzisă a ajuns în corpul său printr-un produs folosit de kinetoterapeut pentru o rană la deget, evitând astfel o suspendare uriașă. Faptul că Sinner a scăpat atât de ușor a împărțit lumea tenisului în două, iar Ion Țiriac a comentat în stilul caracteristic situația elevului lui Darren Cahill: „S-a dus la o comisie medicală și a spus: «Nu, domne. N-are cum să-mi fi băgat nici prin sânge, nici prin gură, nici prin urechi, nici prin nas». Pe undeva a intrat. «A uite pe unde a intrat. S-a zgâriat de la rachetă și cu crema cu care au dat ăștia, da». Iar săptămâna viitoare a fost iar 0,0000… dar cu șapte de 0, pentru că nu au mai masat cu aia. Și l-au declarat nevinovat!”, a povestit miliardarul român.
Scandal după ce tenismenul sponsorizat de Ion Țiriac nu mai reprezintă România: Ține de cei 7 ani de acasă

În condițiile în care tot mai mulți jucători evită să mai răspundă convocărilor la echipele națională sau aleg să reprezinte alte țări, plecarea în Franța a puștiului minune Yannick Alexandrescu (17 ani) ridică semne de întrebare legate de patriotismul tenismenilor români. În acest context, șeful tenisului românesc, George Cosac (57 de ani) lansează critici dure la adresa jucătorilor români car dau dovadă de lipsă de patriotism. Președintele Federației Române de Tenis (FRT) a transmis o reacție tăioasă, în exclusivitate pentru ProSport, afirmând că această atitudine a sportivilor ține de cei 7 ani de acasă. Recent, atât jucătoarele de top ale României din WTA, cât și cei mai buni tricolori din ATP au spus pas echipelor naționale. Cireașa a fost pusă pe tort de Yannick Alexandrescu, numărul 5 mondial la juniori alegând să reprezinte Franța. Scandal la nivel înalt după ce Jannick Alexandrescu, puștiul minune sponsorizat de Ion Țiriac, a renunțat la România pntru Franța George Cosac a comentat situația, în urma deciziei lui Yannick Alexandrescu, tenismenul sponsorizat de Fundația lui Ion Țiriac, de a renunța la România pentru Franța: „Eu cred că asta ține de educație și de cei 7 ani de acasă! Cu asta te naști, o ai în suflet. E greu să-ți cumperi patriotismul. Dacă ar exista la magazin patriotism sau dragostea pentru culorile patriei, ne-am duce să cumpărăm mai multă, dar asta ține de educație și de cei 7 ani de acasă”, a declarat președintele FRT, atunci când a fost întrebat de reporterul ProSport despre lipsa de dorință a tenismenilor de a mai reprezenta România. Acesta s-a referit în mod explicit și la cazul lui Yannick Alexandrescu, ținând cont că unii fani au criticat FRT pentru faptul că nu a reușit să-l păstreze pe puștiul minune în România: „Mai departe, cine zice că nu l-a ajutat România, că nu l-a ajutat federația, mi-e greu să cred! Ei nu s-au născut în altă țară sau pe altă planetă. S-au antrenat în România, cu sparring partneri români, au jucat în România la competiții, au primit wild carduri, au avut turnee la dispoziție în România. Deci, din puținul pe care l-a avut România comparativ cu alte state dezvoltate… Când am văzut declarația lui, exact atunci am căutat pe internet, că cifrele sunt oficiale, cât are bugetul Federația Franceză de Tenis: 460 de milioane de euro pe an este bugetul lor (n.r. – față de 700.000 de euro cât are FRT în prezent). De acolo, ce fac și ce nu fac, este problema lor. Gândiți-vă cât are sportul românesc, eu nu compar federația de tenis, care este inexistentă. În ultimii ani am avut buget 0”, a adăugat George Cosac, cel care a precizat că i-a obținut lui Alexandrescu un grant în valoare de 25.000 de dolari, în anul 2025, de la Federația Internațională de la Tenis (ITF). Yannick Alexandrescu, sponsorizat de Fundația Țiriac, Wilson și Lotto Yannick Alexandrescu este fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu, iar până la 17 ani a scris deja istorie. El a devenit campion european la U16, câștigător al Mastersului pentru juniori, vicecampion european la categoria U18 și finalist la World Tennis Tour Junior Finals. „Sunt încântat să împărtășesc că acum voi reprezenta Franța. Dincolo de a avea naționalitatea, cultura franceză face parte din mine de când mă știu. Mă voi antrena acum la Paris, la Centrul Național de Instruire. Mândru și entuziasmat pentru următorul capitol. Mulțumesc frumos Federației Române de Tenis și tuturor persoanelor implicate in dezvoltarea mea de-a lungul anilor”, a anunțat Yannick Alexandrescu după ce a ales să reprezinte Franța. Potențialul tânărului jucător a atras atenția unor sponsori importanți, precum Wilson, Lotto și Fundația Țiriac, organizație care îl are în spate pe magnatul român Ion Țiriac, fost tenismen, antrenor și manager de tenis.
S-a prăbușit pe teren și a abandonat apoi! Scene șocante la turneul unde Sorana Cîrstea face spectacol
Arthur Rinderknech s-a prăbușit pe teren și a abandonat turneul Cincinnati Open, din cauza temperaturilor ridicate. Statele Unite ale Americii se confruntă cu un val de căldură, iar majoritatea sportivilor au întâmpinat dificultăți din cauza temperaturilor ridicate, care au ajuns până la 32°C. S-a prăbușit pe teren, a încercat să se redreseze, iar ulterior a abandonat turneul Francezul Arthur Rinderknech (locul 70 ATP), l-a întâlnit pe canadianul Auger-Aliassime (locul 28 ATP) la turneul Cincinnati Open din Mason, Ohio. Primul set al disputei a fost spectaculos, cei doi sportivi au mers „bară la bară” până în tie-break, unde canadianul Aliassime a reușit să se impună. În setul secund, partida a luat o întorsătură neașteptată, la scorul de 2-2 la game-uri, când Aliassime se afla pe punctul de a repune mingea în joc, francezul Rinderknech s-a prăbușit la sol din cauza temperaturilor caniculare. Gestul francezului a cauzat îngrijorare, iar adversarul său, alături de arbitrul meciului s-au deplasat cu rapiditate în zona din spate a terenului. Supervisorul partidei și un oficial al turneului au consultat ulterior starea sportivului, care stătea întins pe spate respirând profund. Arthur Rinderknech s-a ridicat cu dificultate de la sol. După ce s-a hidratat corespunzător și părea că și-a revenit, partida a fost reluată. Totuși, după doar două game-uri, francezul a hotărât să se retragă din meci. Arthur Rinderknech a demonstrat că are autoironie după ce s-a retras din turneul Cincinnati Open. Pe contul său personal de Instagram se poate observa cum sportivul a distribuit o postare cu momentul în care s-a prăbușit la pământ, urmată de mesajul: „Am încercat versiunea GreenSet (n.r. – suprafața dură) a terenului. Verdictul: Nu sunt deloc mare fan. Mulțumesc mult pentru mesaje, totul este în regulă. Un pahar mare de apă și o luăm de la capăt”, a scris francezul. Auger-Aliassime a tras un semnal de alarmă după ce lui Arthur Rinderknech i s-a făcut rău din cauza căldurii Canadianul Felix Auger-Aliassime nu a rămas nepăsător după cele întâmplate adversarului său și a îndemnat pe toată lumea să își ia măsurile de precauție pentru a combate căldura. „Din punctul meu de vedere, a fost foarte brusc. Am discutat după meci și mi-a spus că nu se simțea prea bine astăzi, încă de la început, și așa a fost pe tot parcursul partidei. A încercat să rămână în luptă. Parcă suntem într-un cuptor, chiar și pentru suporteri. Noi suntem în mișcare și concentrați pe victorie, dar publicul stă mult pe loc, iar echipele noastre la fel. Un mic sfat: beți multă apă, purtați pălării și rămâneți la răcoare cât de mult puteți.”, a spus Auger-Aliassime la Tennis Channel, citat de welovetennis.fr.