Cristian Bușoi anunță că Grupul 4 de la Rovinari va fi redeschis

cristian-busoi-anunta-ca-grupul-4-de-la-rovinari-va-fi-redeschis

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat la Digi24 că Grupul 4 de la termocentrala pe cărbune Rovinari va intra în funcțiune pentru a reduce importurile de energie, în contextul temperaturilor ridicate și al consumului crescut. Acesta a subliniat că aproape 300 de megawați vor intra în Sistemul Energetic Național, iar stocurile de cărbune sunt suficiente pentru această săptămână. Referitor la situația energetică a României din ultimele zile, Cristian Bușoi a spus că în weekend aceasta „a fost stabilă”, cu vârfuri de consum sub 6.000 de megawați și importuri care nu au fost foarte ridicate. El a explicat că producția eoliană a fost bună, în timp ce energia fotovoltaică nu poate acoperi consumul din orele de vârf.  Loading … „Producția fotovoltaică a fost foarte bună, dar, după cum bine știți, din păcate, pe partea de fotovoltaice nu ne putem baza pentru orele de vârf decât într-o mică măsură, pentru că capacitățile noastre de stocare sunt scăzute”, a spus secretarul de stat. Bușoi spune că reluarea activității Grupului 4 de la Rovinari este necesară Cristian Bușoi a mai spus că reluarea activității Grupului 4 de la Rovinari este necesară în condițiile în care consumul este estimat să crească în această săptămână, atât în zona casnică, cât și în industrie, din cauza temperaturilor ridicate.  „În zona industrială se reiau o parte din activitățile industriale. Un consum mai ridicat, aproape de 7.000 de megawați estimăm vârful din această seară. Pentru a reduce cantitatea de electricitate importată și, în acest fel, și impactul pe prețurile viitoare, s-a decis intrarea în funcțiune a Grupului de rezervă 4 de la Rovinari”. Termocentrala Rovinari Acesta susține că Grupul 4 va adăuga aproape 300 MW în Sistemul Energetic Național și va reduce cantitatea de electricitate importată, mai ales în orele de vârf. „Sunt aproape 300 de megawați care vor intra în Sistemul Energetic Național și lucrul acesta va fi de ajutor, pe de o parte, pentru a consolida securitatea aprovizionării și, așa cum spuneam, pentru a reduce cantitatea de electricitate importată, mai ales în orele de vârf, generând astfel o reducere a impactului pe prețuri”. Grupul 4 Rovinari are cărbune pentru această săptămână În privința stocurilor de cărbune, Bușoi a precizat că, potrivit informațiilor primite de la Complexul Energetic Oltenia, acestea sunt suficiente pentru perioada imediat următoare. „Din informațiile pe care le avem de la colegii de la Complexul Energetic Oltenia, cel puțin pentru această săptămână suntem acoperiți de stocuri de cărbune. Evident că ele pot fi refăcute în caz de nevoie”, a afirmat acesta. Unitatea 2 de la Cernavodă rămâne oprită din cauza debitului scăzut al Dunării Cristian Bușoi a avertizat că seceta și debitul scăzut al Dunării mențin închisă Unitatea 2 de la Cernavodă și a explicat că Ministerul Energiei trebuie să gestioneze atent rezervele disponibile. „Din păcate, seceta continuă, debitul Dunării rămâne scăzut și vom rămâne cu unitățile 1 și 2 închise și pe perioada următoare. De aceea trebuie să facem o organizare judicioasă a rezervelor pe care le avem”, a spus secretarul de stat. Unitatea 2 de la Cernavodă Secretarul de stat a precizat că prognozele meteo pe termen lung oferă mai puțină certitudine, însă în acest moment, perspectiva repornirii Unității 2 nu este favorabilă. „Pe următoarele 10 zile pare că e puțin probabil, chiar exclus, să putem să redeschidem unitatea 2 de la Cernavodă”.

Criză energetică: Trei pensionari reangajați la Rovinari

criza-energetica:-trei-pensionari-reangajati-la-rovinari

Închiderea Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, la doar două săptămâni după suspendarea activității de la Unitatea 1, a dus la punerea completă în funcțiune a Termocentralei Rovinari din Complexul Energetic Oltenia, astfel încât să fie asigurat necesarul de energie la nivel național. Trei pensionari au fost chemați de acasă pentru a se asigura că centrala din județul Gorj operează, în parametri optimi, la capacitate maximă. Gândul a luat legătura cu președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Jan Popescu, și a aflat detalii exclusive despre procedura de suplimentare a energiei cu ajutorul centralelor pe cărbune. Centrala de la Rovinari funcționează cu toate cele trei grupuri energetice pentru prima dată în istorie Președintele executiv al sindicatului din Oltenia spune că, la momentul actual, sucursala Electrocentralei Rovinari are toate cele trei grupuri energetice în funcțiune. Este vorba de o premieră în istoria centralei, care, de obicei, în funcție de directivele pe care le primește de la Dispeceratul Energetic Național, operează fie cu unul, fie cu două grupuri energertice. „Până acum, Electrocentrala Rovinari nu a funcționat niciodată cu trei grupuri energetice simultan. Din momentul în care am aflat că vom fi nevoiți să funcționăm cu trei, am decis să aducem de la pensie trei colegi care au o calificare mai bună decât meseriile clasice de lăcătuș, electrician, sudor și așa mai departe. Li s-au făcut contracte pe o perioadă determinată de 30 de zile”, spune Jan Popescu. „Doar trei colegi au răspuns invitației, din respect și bun simț față de cel care i-a chemat” „Am luat legătura cu mai mulți dintre foștii colegi cu care am lucrat. Din ce am înțeles, unii nu au vrut să vină. Până la urmă, trei colegi au fost de acord să ne dea o mână de ajutor în privința asta. Totul s-a bazat pe bunul simț față de cel care i-a chemat, domnul inginer-șef. Cu dumnealui au lucrat 20-30 de ani și, bineînțeles, au un respect deosebit față de persoana sa”, explică directorul executiv SMEO. Cu ce se ocupă un „tablotar”? / „Are un salariu mai mare decât salariul mediu net” Directorul executiv SMEO a refuzat să dezvăluie identitatea celor trei pensionari care au fost nevoiți să se întoarcă la muncă, fără acordul preliminar al acestora. Totuși, a confirmat că este vorba de trei persoane, cu vârste cuprinse între 52 și 55 de ani. „Un tablotar este un operator de comandă. Așa îi spunem noi, în breaslă. Practic, el gestionează activitatea din mijlocul centralei. Este o muncă grea, foarte solicitantă, într-un mediu toxic. Din acest motiv, persoanele care ocupă o astfel de funcție ies la pensie foarte devreme. În general, au salarii mari. Mai mari decât salariul mediu net în România”, afirmă Jan Popescu.