UPDATE: Este oficial! Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice au fost recuperate / Informații despre cea de-a treia brățară / Artefactele, predate autorităților române
Autoritățile olandeze au predat oficial României Coiful de la Coțofenești și două brățări dacice care au fost recuperate în urma anchetei declanșate după jaful din ianuarie 2025. Predarea a avut loc chiar la sediul muzeului din Drents. La eveniment au participat procurorul-șef al Parchetului Olandei de Nord, liderul român al echipei comune de anchetă din cadrul PICCJ și membrul național al României la Eurojust. „În cursul zilei de astăzi, 2 aprilie 2026, la sediul muzeului din Drents, autoritățile judiciare neerlandeze au predat către autoritățile române obiectele de patrimoniu recuperate, respectiv Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur”, transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un comunicat de presă. UPDATE. MAI: Cooperare internațională pentru recuperarea obiectelor din tezaurul dacic din Țările de Jos „Succesul în această cauză constituie un exemplu de bune practici în domeniul cooperării judiciare internaționale, evidențiind rolul decisiv al autorităților olandeze partenere, a căror intervenție a făcut posibilă descoperirea și recuperarea bunurilor”, au transmis oficialii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), după anunțul oficial privind recuperarea obiectelor din tezaurul dacic, în urma investigațiilor efectuate în cadrul echipei comune de anchetă încheiate între autoritățile judiciare din Regatul Țărilor de Jos și autoritățile judiciare din România. Potrivit MAI, în cursul zilei de joi, la sediul Muzeului Drents, autoritățile judiciare neerlandeze au predat autorităților române obiectele de patrimoniu recuperate, respectiv Coiful de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice de aur, furate la 24 ianuarie 2025 din expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, organizată de Muzeul Drents. La eveniment au participat procurorul-șef al Parchetului Olandei de Nord, liderul român al echipei comune de anchetă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și reprezentantul național al României la Eurojust. Obiectele de patrimoniu au fost recuperate în cadrul dosarului penal în care parchetul neerlandez a sesizat instanța cu privire la acordurile încheiate cu trei persoane care au calitatea de inculpați. De amintit că, la scurt timp după comiterea faptei, Inspectoratul General al Poliției Române a fost notificat cu privire la faptul că la Muzeul Drents din Regatul Țărilor de Jos, unde avea loc expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, organizată în cooperare cu Muzeul Național de Istorie, s-a produs o explozie. Astfel, a fost deschis un dosar penal, în cadrul căruia au fost efectuate cercetări de către procurori din cadrul Parchetului General și specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. „Încă de la acel moment, Ministerul Afacerilor Interne și Poliția Română au fost în contact permanent cu autoritățile din Olanda, fiind activate toate mecanismele de cooperare polițienească internațională”, au transmis oficialii MAI, muțumind autorităților din Regatul Țărilor de Jos, în special ministrului Afacerilor Interne al Olandei, domnul Pieter Heerma, pentru profesionalismul și transparența cu care au gestionat ancheta privind furtul comorilor dacice de la Muzeul Drents. De asemenea, MAI a transmis mulțumiri Parchetului General și polițiștilor români care, prin implicarea și efortul lor constant, contribuie la protejarea patrimoniului cultural și la cooperarea internațională în anchete complexe precum aceasta. UPDATE Procuror: Coiful are daune minore, brățările sunt intacte Coiful de aur de la Cotofenești a suferit daune minore. „Prezintă câteva îndoituri, dar acestea pot fi reparate complet. Brățările nu sunt deteriorate”, a spus procurorul în cadrul conferinței de presă. UPDATE MAE român: România o să restituie suma de 5,85 de milioane de euro, primită drept despăgubiri România o să restituie suma de 5,85 de milioane de euro, primită drept despăgubire ca urmare a jafului. „Ca urmare a activării mecanismelor internaționale de asigurare și despăgubire, România a încasat suma de 5,85 milioane de euro, fonduri care vor fi restituite după ce expertiza de specialitate va confirma starea de conservare a obiectelor”, a anunțat ministra de Externe, Oana Țoiu. UPDATE Avocații suspecților, implicați în recuperare Potrivit RTV Drenthe, avocații suspecților au fost cei care au predat artefactele. „Obiectele de artă ne-au fost predate ieri prin intermediul avocaților inculpaților. În cadrul acestui proces s-au încheiat acorduri procedurale. Conținutul acestor acorduri va fi discutat în scurt timp în sala de judecată”, a explicat procurorul. Procesul celor trei suspecți, aflați acum în arest, este programat să înceapă la mijlocul lunii aprilie. Artefactele vor fi returnate României cât mai curând posibil, a anunțat procurorul. UPDATE Daniela Buruiană: Găsirea artefactelor, „rezultatul unei bune cooperări” „În ultimul an și două luni, am colaborat cu Țările de Jos în acest sens. La zece zile după jaf, am înființat o echipă specială împreună cu Țările de Jos pentru a da de urma comorilor de artă. Acum, eforturile noastre dau roade. Suntem foarte mulțumiți de acest lucru. Acesta este rezultatul unei bune cooperări”, a declarat Daniela Buruiană. UPDATE Informații despre cea de-a treia brățară Autoritățile olandeze au anunțat, în cadrul conferinței de presă, că vor continua căutările pentru recuperarea celei de-a treia brățări care face parte din tezaurul românesc. UPDATE Suspecții au ajutat autoritățile să recupereze artefactele Potrivit RTV Drenthe, ministerul Justiției din Olanda a încheiat acorduri cu suspecții implicați în furtul de opere de artă în vederea restituirii acestora. Asta înseamnă că suspecții au ajutat autoritățile judiciare să recupereze operele de artă. UPDATE 15:05 Este oficial! Coiful de la Coțofenești și două brățări de aur au fost recuperate Autoritățile olandeze au anunțat, joi, că două brățări și coiful de la Coțofenești au fost recuperate. Tezaurul dacic fusese furat la sfârșitul lunii ianuarie 2025 din Muzeul Drents. În aceste momente are loc o conferință de presă, în cadrul căreia au fost dezvăluite artefactele recuperate. Sursa foto: captură video NOS.nl UPDATE: Ministrul Afacerilor Externe a transmis că autoritățile olandeze au informat partea română despre evoluții în cazul tezaurului. Potrivit MAE, procurorul de caz olandez va face o conferință de presă la ora 14:00 (15:00 ora României). Știre inițială: Potrivit surselor RTV Drenthe, coiful, furat în luna ianuarie a anului trecut, a fost recuperat. NL Times menționează faptul că autoritățile olandeze nu au confirmat acest lucru, însă Parchetul a anunțat o conferință de presă la ora 14:00, ora Olandei (ora 15:00, ora României), pentru a face publice „noile evoluții” ale
Deputat AUR, după despăgubirea pentru coiful de la Coțofenești furat: Aurul se plătește cu bani, dar memoria și identitatea nu au preț
Mihai Neamțu atrage atenția asupra faptului că furtul tezaurului care include coiful de la Coțofănești a fost, de la început, „un act de barbarie culturală, un atentat nu doar la adresa patrimoniului României, ci și la memoria colectivă a întregii Europe”. „Când cineva îndrăznește să fure o piesă-unicat, veche de peste două milenii, nu vorbim doar despre un delict penal, ci despre o crimă împotriva istoriei și a identității noastre naționale. Descoperit în 1929, coiful din aur masiv al geților este una dintre cele mai spectaculoase dovezi ale rafinamentului artistic și religios al strămoșilor noștri. Scenele de sacrificiu și simbolurile solare nu sunt simple ornamente, ci mărturii ale unei lumi spirituale complexe, ale unei civilizații care a lăsat urme adânci în cultura europeană. Este ca și cum cineva ar smulge o pagină din cronica neamului și ar arunca-o în întunericul pieței negre. În secolul XXI, când avem convenții internaționale și mecanisme de protecție a patrimoniului, astfel de furturi sunt cu atât mai scandaloase. Ele arată lăcomia fără margini a celor care reduc istoria la câteva lingouri de aur. O astfel de mentalitate transformă patrimoniul în pradă și cultura în monedă de schimb”, spune Neamțu. Deputatul consideră că se impune pedepsirea celor vinovați Deputatul AUR adaugă că despăgubirea de 5,7 milioane de euro, „oricât de semnificativă pare pe hârtie, nu poate vindeca rana lăsată de acest furt”. „Aurul se plătește cu bani, dar memoria și identitatea nu au preț. Singura compensație reală este recuperarea efectivă a coifului și readucerea lui în fața poporului român. Acest furt trebuie să ne mobilizeze pe toți: autorități, instituții culturale și opinie publică. România are datoria să-și apere patrimoniul cu aceeași fermitate cu care își apără frontierele”, mai spune Mihai Neamțu. Acesta este de părere că se impune pedepsirea exemplară a celor vinovați; întărirea cooperării internaționale pentru stoparea traficului de artefacte; dar și educarea tinerei generații în spiritul respectului față de patrimoniu. „Ca președinte al Comisiei de Cultură, condamn fără echivoc acest furt care ne-a lovit în inima istoriei. România nu poate accepta ca moștenirea sa geto-dacică să fie batjocorită. Coiful de la Coțofănești trebuie să se întoarcă acasă, iar acest episod rușinos trebuie să ne întărească hotărârea de a apăra fiecare comoară a neamului”, a declarat Mihai Neamțu, deputat AUR. Statul român, despăgubit cu 5,7 milioane de euro pentru furtul tezaurului dacic Statul român a fost despăgubit cu 5,7 milioane de euro pentru tezaurul furat din Olanda, din care face parte Coiful de la Coțofenești, un obiect cu valoare inestimabilă, precum și trei brățări dacice. Banii au ajuns deja la Muzeul Național de Istorie. Coiful de la Coțofenești și cele trei brățări dacice au fost furate în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, din Muzeul Drents, Olanda, care găzduia expoziția „Dacia, imperiu de aur și argint”, care se aflau într-o expoziție în muzeul olandez.
Ministerul Culturii a făcut anunțul: România a primit despăgubiri de 5,7 milioane de euro pentru furtul tezaurului dacic din Olanda
Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă de Ministerul Culturii, România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents, Olanda, respectiv Coiful de la Coțofenești și cele trei brățări dacice. Muzeul Național de Istorie a României a confirmat că suma integrală aferentă poliței de asigurare, respectiv 5.700.000 de euro, a fost virată de către asigurător, potrivit contractului încheiat între părți. Despăgubirea de asigurare pentru cele patru artefacte furate Aceasta reprezintă valoarea de asigurare a celor patru artefacte sustrase: trei brățări și Coiful dacic de la Coțofenești. „Ultima tranșă, în valoare de 855.000 euro, reprezentând 15% din valoarea totală, a fost virată în data de 12 septembrie, plata precedentă în valoare de 4.845.000 euro, reprezentând 85% din valoarea totală, fiind făcută în data de 25 august. În conformitate cu reglementările legale, conform comunicării primite din partea Ministerului de Finanțe, MNIR – care, la acest moment, a încasat integral asigurarea, va vira suma către bugetul de stat. La restituirea obiectelor asigurate, asigurătorul va solicita contravaloarea asigurării de la muzeu care, la rândul său, va solicita banii de la bugetul de stat”, transmite Ministerul Culturii. Pentru a asigura permanenta monitorizare a situației, la nivelul ministerului și MNIR va fi îmbunătățită funcționarea grupului de lucru prin adaptarea componenței sale la situația actuală, potrivit comunicatului de presă citat. „Ministrul Culturii, Andras Demeter, al treilea ministru la conducerea ministerului, de la momentul scoaterii tezaurului din țară, a solicitat propuneri de modificări a procedurilor privind expunerea temporară a obiectelor de patrimoniu din România, pentru a reduce riscul repetării unor asemenea evenimente extrem de grave, ce afectează dramatic patrimoniul național”, se mai arată în documentul citat. Statul român a fost despăgubit cu 5,7 milioane de euro pentru tezaurul furat din Olanda, din care face parte Coiful de la Coțofenești, un obiect cu valoare inestimabilă, precum și trei brățări dacice. Banii au ajuns deja la Muzeul Național de Istorie. Coiful de la Coțofenești și cele trei brățări dacice au fost furate în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, din Muzeul Drents, Olanda, care găzduia expoziția „Dacia, imperiu de aur și argint”.
Furtul tezaurului dacic: Trei din cei patru suspecți nu vor fi urmăriți penal. Care este motivul invocat
Ministerul Public (OM) consideră că rolul lor a fost prea mic pentru a justifica trimiterea în judecată. „Deși i-au sprijinit pe principalii suspecți prin acțiuni auxiliare, OM apreciază că nu se poate dovedi că aceștia știau că faptele lor erau legate de furt”, a anunțat instituția joi. Patru piese de artă românească de mare valoare au fost furate la 25 ianuarie 2025. Obiectele sustrase făceau parte din expoziția „Dacia – Regatul de aur și argint”. Printre acestea se află celebrata cască de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur. Trei bărbați din Heerhugowaard sunt principalii suspecți și se află în arest, scrie NL Times. OM a precizat că doar un bărbat de 26 de ani din Heerhugowaard, co-inculpat, va fi trimis în judecată. El este suspectat că a furat plăcuțe de înmatriculare și este citat pentru o audiere cu ușile închise la Ministerul Public. Principalii suspecți sunt acuzați de furt și de distrugerea muzeului prin detonarea unei bombe artizanale cu artificii, un dispozitiv de tip flashbanger Ti-Rex, la intrarea de marfă din spatele instituției. Jan B., 20 de ani, și Bernhard Z., 35 de ani, sunt de asemenea suspectați că au furat mașina folosită la fugă, care a fost ulterior incendiată. Vehiculul a părăsit muzeul după furt și a fost găsit mai târziu ars complet sub un viaduct, în apropiere de Rolde. B. a declarat că Douglas Chesley W., în vârstă de 36 de ani, ar fi fost creierul jafului. Toți cei trei suspecți principali își folosesc dreptul de a păstra tăcerea.