Tineco a lansat în România o nouă gamă de aspiratoare, într-un eveniment desfășurat acasă
Tineco a lansat săptămâna trecută în România, noua sa gamă de aspiratoare cu spălare, din care fac parte modelele: Floor One S9 Artist Steam Pro, Floor One S9 Scientist, Floor One S7 Max Gold și Floor One S5 Stretch Gold. Dar, în loc de sală de conferințe și prezentare pe „huge screen”, compania a improvizat o casă cu trei camere, fiecare cu atmosfera ei, fiecare cu un produs diferit și cu „gazde” care să demonstreze live ce se întâmplă când, spre exemplu, muști din pizza deasupra parchetului. Tineco nu e un brand nou pe piața locală, are deja câteva modele disponibile în România, precum S7 Steam Plus sau Floor One S9 Artist Premium și S6 Flash Dry Pet, pe care le-am testat și noi. Deși cea mai mare parte a evenimentului a fost de tip hands-on, în deschidere Emanuel Munteanu, Country Manager, Tineco România, a ținut o prezentare scurtă cu privire la poziția companiei pe piață și la tehnologiile pe care se bazează noua gamă. Acesta a explicat că noile modele sunt simple în utilizare, adaptate ritmului actual de viață și dotate cu o serie de funcții smart. Trei camere, trei aspiratoare Tineco Cea mai mare și mai luminoasă cameră a fost dedicată modelului Tineco S9 Artist Steam, integrat într-un scenariu de karaoke, cu tot cu accidentele obișnuite, gen suc vărsat, snacks-uri scăpate pe jos și nevoia de a rezolva aceste „mici probleme” simplu și rapid. În cazul acestui model, accentul cade pe funcția HyperSteam, care încălzește aburul până la 160 de grade C, păstrând la contactul cu podeaua o temperatură de peste 90 de grade C. Astfel elimină atât petele persistente, cât și 99% dintre bacterii, fără a fi nevoie de soluție de curățare. O altă cameră a fost dedicată modelului Tineco S9 Scientist, gândit pentru pasionații de tehnologie și gadgeturi. Aspiratorul include un ecran Pixel Light cu indicatori dinamici, o autonomie de până la 80 de minute în modul Quiet și un rezervor de apă curată de 0,85 litri, alături de un sistem de separare în trei compartimente pentru apa murdară. Scenariul ales pentru această cameră a fost o seară de gaming, exact genul de „dezastru” pe care Scientist a fost construit să îl rezolve. În prima cameră de la intrare am găsit Tineco Floor One S7 Max Gold, conceput pentru cei care vor performanță și un design care să nu te facă să vrei să ascunzi aspiratorul. Camera arăta ca un dormitor și era gândită ca un spațiu mai cuminte, de ascultat podcast. Modelul, parte din seria Gold, combină un design elegant cu funcții practice precum DualBlock Anti-Tangle, care previne încurcarea părului în rolă, FlashDry pentru autocurățare, uscare rapidă după utilizare și design lay-flat la 180 grade pentru acces sub mobilă. Dincolo de diferențele dintre camere și produse, prezentarea a insistat pe câteva tehnologii pe care Tineco le tratează ca elemente importante pentru noua generație. Senzorul iLoop detectează automat nivelul de murdărie și ajustează puterea de aspirare și cantitatea de apă în timp real, practic aspiratorul se adaptează la nivelul de murdărire. Sistemul FlashDry curăță automat rola și o usucă cu aer cald de până la până la 85 grade C după fiecare utilizare. StreakFree Scraper, tehnologie introdusă în 2025, o lamelă care detectează direcția de mișcare și se adaptează, ridicându-se la mișcarea înainte și coborând la cea înapoi, astfel încât podeaua să rămână uscată și fără urme. Pentru cei care au animale de companie, DualBlock Anti-Tangle este tehnologia care reduce acumularea și încâlcirea firelor de păr pe rolă. HydroBurst, prezent pe Scientist și S7 Max Gold (nu și pe Artist Steam, care nu are nevoie), aruncă un jet de apă pentru a dizolva petele vechi sau rezistente înainte de trecerea rolei. De asemenea, toate trei au design lay-flat (care se deschide la 180 grade), pentru acces fără efort sub mobilă. În cazul aspiratoarelor moderne, funcțiile smart par să conteze cu adevărat atunci când reușesc să reducă pașii, efortul și timpul dedicat curățeniei, nu doar să adauge termeni care dau bine pe lista de specificații. Iar asta pare să fie și miza noii game Tineco.
Tineco Floor One i5 Stretch, aspiratorul all-in-one pentru cei fără chef de curățenie (review)

Îmi place ideea de curat, nu și procesul în sine. Așa că, atunci când vine vorba de curățenia generală de Sărbători, sunt tentat să mă ascund într-o gaură de șarpe sau neagră până-i trece „jumătății mele mai bune” cheful de mobilizare generală. Mă pun pe PC sau tabletă, adaug căști cu ANC și dispar ca Donkey în ceață, deși în restul timpului sunt mai degrabă Shrek. Unboxing și asamblare Într-o zi mohorâtă de decembrie m-am trezit cu o cutie albastră, voluminoasă, în depozit și sarcina de a testa Tineco Floor One i5 Stretch, un aspirator. Am mutat-o în studio, am deschis-o și am început să scot piesele una câte una. Undeva între 8 și 12 componente, inclusiv un filtru de rezervă, o sticlă cu soluție de curățare și o perie pentru întreținere. Asamblarea „Lunganului”, cum l-am poreclit, prezintă dificultate medie spre scăzută, nu e un puzzle cu 10.000 de piese, dar nici ca un Lego Duplo. Am avut asistență, că altfel mi-ar fi luat mai mult. Tineco Floor One i5 Stretch are o stație pătrată, gen făraș, unde stă la încărcat, un pătrat cu latura de cam 30 de centimetri. Capul de curățare cu tot cu mop are aproximativ 26 de centimetri lățime. Construcție, controale, caracteristici Trunchiul aspiratorului Tineco Floor One i5 Stretch este dintr-o bucată, de care se atașează restul componentelor. Mânerul vertical seamănă puțin cu un baston și are trei butoane. Pornit oprit, schimbare mod între ECO și MAX și butonul de autocurățare. Capsula neagră care conține bateria de 4000mAh și motorul se montează sus, chiar sub mâner. Are dimensiunea unui termos compact sau a unei căni de cafea de corporatist năuc dimineața. La încărcare, ledul pulsează verde. Când începi curățenia, ledul devine albastru. În modul MAX se face violet. Când bateria e pe ducă, începe să clipească roșu. Tineco Floor One i5 Stretch complet asamblat este o apariție elegantă și relativ discretă, în alb și negru. După ce Tineco Floor One i5 Stretch s-a încărcat complet am trecut la partea care contează. Curățenia propriu-zisă. Recunosc din start, aspiratoarele care și spală mi s-au părut de multe ori mai mult promisiune decât realitate. Probabil pentru că m-am născut într-o epocă în care aspiratoarele în general erau rarități și curățenia se făcea cu mătura, pe jos se spăla cu o cârpă veche pe un băț și covoarele se scuturau afară, la bătător. De aici probabil și ideea preconcepută că produsele care vor să facă prea multe ajung să le facă prost pe toate. Când am văzut Anti-Tangle Design, prima dată m-am gândit la cabluri, dar nu e cazul. Se referă la păr și fibre textile și, din ce am văzut în utilizare, chiar funcționează. Adică peria nu se umple de păr după fiecare tură. Capsula cu bateria și motorul se montează pe „Pișpirică”, un alt aspirator din pachet cu care poți curăța locurile mai greu accesibile sau în situațiile în care nu ai nevoie de Lungan. De altfel, l-am și folosit pe tastatură și în mașină, pe banchetă și covoare. Rezultatul, tastatura mea de la laptop a devenit la fel de curată ca atunci când a ieșit din fabrică. Ideea principală cu „Pișpirică” e că oferă puterea unui aspirator mare în unul mic. Mi-am pus Queen în căști, am pornit prin studio fredonând „I want to break free!” și s-a dovedit că cei 20 de kilopascali nu sunt doar o specificație goală de conținut. Trage murdăria de pe parchet și gresie fără să fie nevoie să insiști obsesiv pe aceeași zonă. „It’s strange but it’s true”, Tineco Floor One i5 Stretch chiar aspiră bine. Deși mocheta noastră e periată aproape zilnic de „roboței”, a reușit să mai scoată niște praf în plus. Tineco Floor One i5 Stretch nu este un aspirator de covoare groase sau profesional, a cărui putere poate urca până le 40 de kilopascali (kPa), dar pe mocheta din studio, pe covoarele subțiri și pe suprafețe precum gresie, parchet și linoleum se descurcă foarte bine. Mai ales dacă scopul este întreținerea, nu rezolvarea unei situații dezastruoase, gen curățenia după o petrecere de pomină. Partea de spălare este simplă și naturală. În rezervorul de 0,8 L, pui un căpăcel de detergent Tineco și apă, apoi pornești tacticos la vânat podele. Peria se rotește constant, iar apa este dozată suficient cât să curețe, nu cât să inunde. Podeaua rămâne umedă, nu leoarcă, ceea ce înseamnă că nu stai cu stresul că aluneci sau că ai creat un mic ecosistem de bacterii sub masă. Praful, părul și murdăria sunt aspirate împreună cu apa și ajung toate în rezervorul de apă murdară (cu capacitatea de 0,72 L), separat de apa curată. Când îl golești, vezi exact ce a fost pe jos. Dacă te întrebi, la fel ca mine, cum știe Tineco Floor One i5 Stretch diferența dintre podea și covor, astfel încât să nu ude textila, răspunsul scurt este: știe. Cum exact face asta, Tineco nu explică în detaliu, dar în utilizare reală nu ne-a udat mocheta. Pur și simplu își ajustează funcționarea automat în funcție de suprafață. Tineco Floor One i5 Stretch are două moduri de curățenie-spălare ECO și MAX, după cu sugerează și numele unul pe putere mai mică și celălalt la maximum. Designul stretch chiar are sens. Corpul coboară aproape complet la nivelul podelei, aliniiându-se cu capul, și poți intra sub canapea, sub pat, sub dulapuri fără să faci yoga sau să-ți reprogramezi coloana vertebrală. Este genul de detaliu care sună banal când îl povestești, dar îți simplifică substanțial munca când faci curățenie. Autocurățarea este probabil funcția mea preferată a lui Tineco Floor One i5 Stretch, pentru că atacă problema paradoxală a curățeniei și anume „Curățatul sculei de curățat”. Apeși un buton, peria se spală singură, murdăria ajunge în rezervor, tu te uiți și te simți vag productiv în vid. Nu este perfect silențios și nu este instant, dar este infinit mai bine decât să speli manual o perie plină de murdărie. Autonomia lui Tineco Floor One i5 Stretch este de aproximativ 40 de minute în modul