Suri, fiica lui Tom Cruise, renunță la numele de familie al tatălui său

Suri are 20 de ani, este în anul III la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh. Ea a absolvit liceul sub numele de Suri Noelle, al doilea prenume al mamei sale, potrivit registrelor electorale din statul Pennsylvania, consultate de Page Six și Entertainment Weekly. Tom Cruise și Katie Holmes au divorțat în 2012 după 6 ani de căsătorie. Holmes și-a făcut debutul public într-un articol amplu din revista „Vanity Fair”, însoțit de fotografii realizate de Annie Leibovitz. Se consideră că fiica celor doi nu ar mai ține legătura cu tatăl său. Tom Cruise și fiica sa nu au mai fost văzuți împreună public de la divorțul din 2012. Cruise nu a participat la ceremonia de absolvire de liceu a fiicei sale, potrivit Euronews. Printre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood Tom Cruise se află printre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood, un adevărat simbol al cinematografiei americane de la sfârșitul anilor ’90. „Misiune Imposibilă” este seria de filme care i-a adus recunoaștere. Este cunoscut pentru cascadoriile sale periculoase. Multe din ele, le-a executat singur. Ultimul dintre filmele în care a jucat este Top Gun: Maverick (2022). Cruise a fost nominalizat de 3 ori la Premiile Oscar pentru rolul său in filmele Born on the Fourth of July (1989), Jerry Maguire (1996) și Magnolia (1999), dar nu a obținut premiul. În schimb, el a fost premiat de mai multe ori la Globurile de Aur pentru rolurile sale, dar a ales să returneze trei dintre titluri pe fondul unei controverse în jurul Asociației Jurnaliștilor de la Hollywood. Controverse în viața personală Actorul nu este lipsit de controverse în viața personală. El critică psihiatria și tratamentele antidepresive și este adept al Bisericii Scientologice, o mișcare religioasă bazată pe „audierea” spirituală a vieții anterioare. Este clasificat drept un cult religios ezoteric, inventat în 1952 de scriitorul SF, L. Ron Hubbard. Acesta este și motivul din cauza căruia relația dintre actor și studiourile Paramount s-a deteriorat. În afară de actrița Katie Holmes, Cruise a mai fost căsătorit cu actrița Mimi Rogers, timp de aproape 3 ani, dar și cu Nicole Kidman, timp de aproape 11 ani. Actorul cu vârsta de 64 de ani nu este căsătorit în prezent. Fiica lui, Suri, nu este primul copil al unei celebrități care decide să-și schimbe numele pe fondul absenței tatălui. Și Vivienne, fiica cea mai mică a Angelinei Jolie și Brad Pitt, a decis să renunțe la numele de familie a tatălui său, după divorțul părinților. Tânăra, care a împlinit 18 ani, a depus o cerere oficială în acest sens.
Va fi unul dintre cele mai sigure orașe din Europa: Sarah Knafo îl invită pe Tom Cruise la Paris

Eurodeputata Sarah Knafo l-a invitat pe actorul american Tom Cruise să se stabilească la Paris după alegerile municipale din martie. Candidata la Primăria Paris a reacționat la informația potrivit căreia Tom Cruise ar fi părăsit Londra din motive de securitate, conform AFP. Sarah Knafo a promis că Parisul va deveni unul dintre cele mai sigure orașe din Europa dacă va câștiga alegerile municipale. Eurodeputata de 30 de ani s-a adresat direct starului din Top Gun într-o publicație în limba engleză pe platforma X. „Când voi fi primar, Parisul va fi unul dintre cele mai sigure orașe din Europa”, a promis Sarah Knafo. Tom Cruise a părăsit Londra din cauza nesiguranței Cotidianul britanic The Telegraph a publicat informația că Tom Cruise ar fi părăsit Londra din motive de securitate. Actorul american locuia în cartierul londonez Knightsbridge, care pare să devină din ce în ce mai nesigur pe săptămână ce trece, potrivit unui apropiat al starului. Un jaf răsunător într-un magazin Rolex situat în apropierea domiciliului lui Tom Cruise a întărit sentimentul că cartierul s-a degradat în ultimii doi ani. Anturajul actorului nu a confirmat încă locul în care acesta s-ar stabili după plecarea din Londra. Nesiguranța, punct central în campania electorală Sarah Knafo a făcut din nesiguranță unul dintre punctele forte ale programului său electoral pentru Primăria Paris. Fosta consilieră a lui Éric Zemmour în timpul alegerilor prezidențiale din 2022 promite un nivel de siguranță și liniște similar cu cel din timpul Jocurilor Olimpice. Candidata vrea să aplice aceeași rețetă: prezență constantă a poliției pe teren, arestări și sancțiuni sistematice pentru delincvenți, inteligență artificială în sprijinul poliției. Sarah Knafo tocmai a depășit, într-un sondaj Odoxa pentru Politico, pragul simbolic de 10% necesar pentru a se menține în turul al doilea. Tom Cruise cunoaște Parisul din filmările Mission Impossible Actorul american cunoaște capitala franceză pentru că a filmat acolo o parte din cel de-al șaselea episod al seriei Mission Impossible. Este puțin probabil ca Tom Cruise să se intereseze de campania electorală din Paris și cu atât mai puțin de programele candidaților în materie de securitate. Sarah Knafo îl așteaptă pe Tom Cruise la Paris începând cu 23 martie, a doua zi după o eventuală victorie în turul al doilea al alegerilor municipale. Actorul nu a răspuns încă la oferta eurodeputatei.