Record de transplanturi hepatice la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Spiridon Iași! Numărul de intervenții putea fi dublu, dar multe familii nu au fost de acord cu donarea de organe
În anul 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au fost efectuate 13 transplanturi hepatice. Ultima intervenție a avut loc în weekend, când un pacient în vârstă de 52 de ani a primit un ficat sănătos. Organul a fost prelevat de la un pacient de la Spitalul Municipal Moinești. În anul 2025, la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași au fost efectuate 13 transplanturi hepatice În anul 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași au fost efectuate 13 transplanturi hepatice; anul precedent, în 2024, fiind efectuate 11 astfel de intervenții. „Suntem la al treisprezecelea transplant hematic din acest an, efectuat la Iași. Donatorul a fost un bărbat de 49 de ani, de la Spitalul Municipal Moinești, de la care s-au recoltat ficatul, rinichii și corneea. Urmează să se efectueze și transplanturile de cornee, tot la Spitalul Clinic de Urgență «Sf. Spiridon» Iași. Ficatul a ajuns la un pacient în vârstă de 52 de ani, aflat pe lista de așteptare, cu ciroză hepatică virală și toxică. În momentul de față, evoluția primitorului este bună. În anul 2025 am efectuat cele mai multe transplanturi hepatice dintr-un an calendaristic. Am primit o finanțare, la rectificare, în luna octombrie, dar față de ce am solicitat este insuficientă și probabil va trebui să facem o revenire pentru suplimentare, pentru că altfel nu putem acoperi tot acest număr de transplanturi. În această finanțare intră inclusiv urmărirea acestor pacienți post-transplant și, în plus, până la sfârșitul anului, poate o să mai realizăm și alte transplanturi hepatice. Această urmărire presupune monitorizarea pacienților, inclusiv imunosupresia care se acordă acestor pacienți. Plus monitorizarea care înseamnă o mulțime de analize, testarea medicației imunosupresoare pentru ajustarea acesteia”, a declarat dr. Raluca Neagu Movilă, coordonator regional de transplant Iaşi. Dr. Raluca Neagu Movilă: „Am avut un număr mare de potențiali donatori, dar cam jumătate au fost refuzuri” Dr. Raluca Neagu Movilă, coordonator regional de transplant Iaşi, a explicat că multe familii au refuzat donarea de organe; astfel, numărul de potențiali pacienți primitori s-a înjumătățit. De asemenea, au fost și cazuri în care, în timpul prelevării de organe, s-a descoperit că pacientul aflat în moarte cerebrală suferea de o patologie care făcea ca un eventual transplant să fie imposibil. „În anul 2024 am efectuat unsprezece transplanturi hepatice. Anul acesta suntem deja la al treisprezecelea și, până la sfârșitul anului, probabil că vor mai fi. Lista de așteptare, în momentul de față, trebuie reevaluată. Erau în jur de 30-40 de potențiali primitori. Lista de așteptare se ajustează, în fiecare an sunt pacienți noi, pacienți care au fost transplantați și, din păcate, sunt și pacienți care decedează pe listele de așteptare. Am avut și foarte multe refuzuri în acest an – familii care nu au fost de acord cu donarea de organe. Am avut un număr mare de potențiali donatori, dar cam jumătate au fost refuzuri”, a explicat dr. Raluca Neagu Movilă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate
Comunicat. Performanțe deosebite în transplantul hepatic de la donator viu, la Spitalul Clinic SANADOR
București, 10 iunie 2025. La Spitalul Clinic SANADOR, s-a desfășurat cu succes o nouă intervenție de transplant hepatic de la donator viu, realizată de Prof. Dr. Vlad Brașoveanu și echipa pe care o coordonează. Intervenția demonstrează din nou expertiza SANADOR în domeniul chirurgiei hepatice de înaltă performanță și angajamentul pentru excelența medicală în România. „Această nouă performanță reconfirmă ceea ce ne-am propus încă de la început: să oferim pacienților din România acces real la tratamente de cel mai înalt nivel, într-un sistem medical privat care funcționează după cele mai exigente standarde internaționale. Faptul că putem efectua la SANADOR transplanturi hepatice de o asemenea complexitate este rezultatul investițiilor constante în echipe medicale de elită, tehnologii și echipamente de ultimă generație și infrastructură capabilă să susțină realizările medicale deosebite”, a declarat Dr. Doris Andronescu, director general SANADOR. Recoltare complet laparoscopică de hemificat drept Pacientul transplantat, un bărbat în vârstă de 45 de ani, suferea de o formă mixtă de cancer hepatic, cu o evoluție dincolo de criteriile standard de eligibilitate pentru transplantul de la donator în moarte cerebrală (criteriile Milano), ceea ce a făcut ca intervenția să fie una de necesitate vitală. Soția sa a donat lobul drept al ficatului într-o intervenție complexă realizată complet prin laparoscopie 3D. Această tehnică minim invazivă permite recuperarea rapidă a donatorului, în urma unei traume chirurgicale reduse. Hemificatul drept a fost apoi extras printr-o mică incizie suprapubiană, cu conservarea esteticii și funcționalității postoperatorii. Evoluția ambilor pacienți a fost foarte bună. Donatoarea a fost externată la doar 6 zile postoperator, în vreme ce primitorul a avut o evoluție excelentă și a fost transferat din Secția de Terapie Intensivă pe secția de specialitate la numai 6 zile de la operație, cu o recuperare favorabilă. Pentru investigații și tratamente moderne, alege SANADOR! Cea mai dificilă intervenție din chirurgia generală Transplantul hepatic de la donator viu este una dintre cele mai dificile intervenții din chirurgia generală, implicând riscuri importante și necesitând o logistică medicală riguroasă. Recoltarea lobului drept este în mod particular complexă din punct de vedere tehnic, date fiind dimensiunile grefei și vascularizația complexă, iar efectuarea acestei proceduri complet laparoscopic este posibilă doar în centrele cu expertiză avansată. „Acest tip de transplant presupune un echilibru fin între siguranța donatorului și succesul grefei. Faptul că putem efectua recoltarea complet prin laparoscopie 3D reduce semnificativ trauma pentru donator și permite o recuperare mai rapidă. Este o intervenție care presupune maximă precizie și o coordonare impecabilă între chirurgi, anesteziștii din sală și specialiștii din Terapia Intensivă”, a explicat Prof. Dr. Vlad Brașoveanu, coordonatorul echipei de transplant hepatic de la Spitalul Clinic SANADOR. Din echipa de transplant condusă de Prof. Dr. Vlad Brașoveanu au făcut parte Dr. Dragoș Romanescu, Dr. Ionuț Duduș, Dr. Iulian Moșteanu, Dr. Alexandru Ristea (chirurgie generală), Dr. Dragoș Zamfirescu (chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă), Dr. Andrei Cristea, Dr. Bogdan Grigorescu (ATI). Vino la SANADOR pentru tratament chirurgical de ultimă generație! SANADOR, lider în medicina de înaltă performanță Reușita acestui nou transplant hepatic reconfirmă poziția Spitalului Clinic SANADOR ca lider în medicina de înaltă performanță din România. Procedura, realizată în deplină siguranță, deschide perspective importante pentru extinderea programului de transplant hepatic și pentru accesul unui număr tot mai mare de pacienți la tratamente complexe, realizate la cele mai înalte standarde. Această intervenție vine la doar câteva luni după aniversarea a cinci ani de la primul transplant hepatic realizat în sistemul medical privat din România, o premieră națională care a avut loc tot la Spitalul Clinic SANADOR și care a oferit unui pacient o nouă șansă la viață. Vino la SANADOR și beneficiază de îngrijire medicală de performanță! Centrul Integrat de Excelență în Boli Hepatice Chirurgia hepatică este recunoscută drept una dintre cele mai dificile ramuri ale chirurgiei, necesitând nu doar tehnologie de vârf, ci și o echipă multidisciplinară cu expertiză avansată și condiții speciale de monitorizare și îngrijire perioperatorie. În acest sens, Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I de la Spitalul Clinic SANADOR, singura de acest fel din sistemul medical privat din România, asigură suportul vital avansat și monitorizarea continuă pentru pacienții supuși intervențiilor chirurgicale majore, inclusiv pentru transplantul hepatic. Centrul Integrat de Excelență în Boli Hepatice SANADOR reunește specialiști de top în hepatologie, chirurgie hepatică și transplant. Printr-o abordare multidisciplinară și prin integrarea celor mai moderne tehnologii, centrul oferă soluții terapeutice personalizate, de la diagnostic de precizie până la tratamente inovatoare și intervenții chirurgicale de mare complexitate. Misiunea echipei este aceea de a reda pacienților speranța, calitatea vieții și continuitatea unei îngrijiri medicale la standarde internaționale. Înființat în 2001, SANADOR a cunoscut o continuă dezvoltare organică, în prezent deținând cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din țară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie și imagistică medicală de înaltă performanță, situate în București. Spitalul Clinic SANADOR este singurul spital privat din România care asigură o gamă complexă de servicii medicale, inclusiv chirurgie majoră, cu sprijinul Secției ATI de nivelul I, chirurgie cardiovasculară minim invazivă în primul bloc operator complet digitalizat din România și în Laboratorul de Cateterism, dotat cu două angiografe de înaltă performanță, dar și urgențe medicale și chirurgicale prin Compartimentul de Primiri Urgențe adulți și copii, primul din sistemul medical privat, cu imagistică nonstop, 26 de linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.