Un român stabilit la Paris, replică pentru speranța tenisului care a renunțat la tricolor și s-a dus în Franța

Decizia numărului 4 mondial la juniori, Yannick Alexandrescu (17 ani), de a-și schimba naționalitatea sportivă stârnește reacții aprinse până și în Franța. Dacă unii îl felicită pentru alegerea făcută, există și voci care îl critică pe Alexandrescu, susținând că acesta „a trădat” țara care l-a crescut. Yannick a reprezentat România până la vârsta de 17 ani, însă a beneficiat de o susținere mai redusă comparativ cu adversarii săi din Vest, pe fondul resurselor limitate ale Federației Române de Tenis (FRT). Campion european la categoria U16 și vicecampion european la U18, tânărul tenismen a primit sprijin inclusiv din partea Fundației Ion Țiriac, dar a ales, în cele din urmă, să își continue cariera sub alt drapel. Având deja cetățenie franceză, schimbarea naționalității sportive a reprezentat doar o formalitate pentru fiul fostului comentator de Formula 1 Miki Alexandrescu. Yannick Alexandrescu, criticat dur de un român stabilit de 18 ani la Paris care a practicat atletismul Yannick Alexandrescu a fost criticat dur de Dragoș Sbârcea, un român stabilit de 18 ani în Franța, la Paris, care a practicat și el sport, respectiv atletism. Acesta susține că talentatul tenismen trebuia să continue să joace pentru România, chiar și cu riscul de a avea condiții mai proaste decât jucătorii străini: „Cum poți să-ți permiți să nu mai joci pentru România?? Eu trăiesc în Franța de 18 ani, dar indiferent cât de dezavantajos e să joci pentru România, de ce nu alegi să reprezinți țara ta?”, i-a scris Dragoș lui Yannick, pe contul oficial de Instagram al tenismenului. O altă prietenă virtuală a tânărului tenismen, Georgiana Sinescu, i-a transmis acestuia că încetează să îl mai urmărească, oferindu-l drept exemplu pe campionul sârb Novak Djokovic: „Unfollow. Mai bine ai fi luat exemplu de la Novak Djokovic care a trăit în alte țări, dar niciodată nu a renunțat să joace pentru Serbia. De aceea este și cel mai bun”. Tânărul tenismen beneficiază de avantaje incomparabil mai mari în Franța Pe de altă parte, mai mulți internauți l-au felicitat pe Yannick Alexandrescu pentru decizia luată, susținând că este firesc să își pună pe primul loc propriile interese. Alexandrescu, proaspăt semifinalist la Orange Bowl, se antrenează în prezent la Centrul Național de Instruire din Paris și ar putea beneficia, pe viitor, de numeroase avantaje din partea federației franceze, inclusiv posibilitatea de a primi wild carduri la turnee importante. Chiar și președintele FRT, George Cosac, a recunoscut că nu îi putea oferi lui Yannick Alexandrescu condițiile de care acesta beneficiază în Franța: „Sigur că ne pare foarte rău pentru că am pierdut un jucător de excepție, cu performanțe deosebite la nivel de juniori. În al doilea rând, el are și pașaport francez de mai mult timp. Iar în al treilea rând, nu trebuie să omitem faptul că Federația Franceză de Tenis a avut buget pentru 2024, atenție, 460 de milioane de euro, în timp ce întreg Ministerul Sportului din România (n.r. – Agenția Națională pentru Sport) a avut vreo 25 de milioane de euro, pentru toate cele 73 de federatii. În timp ce Federația de tenis a avut 0 lei și, să nu uităm, în ultimii 8 ani, finanțarea sistată”, a precizat Cosac pentru ProSport.
Imagini uluitoare la oină! Sportul național cu însemnele semilunii turcești pe fiecare tricou de joc: 300 de companii românești au refuzat să ne dea un leu
Stadionul Național „Arcul de Triumf” din București a găzduit sâmbătă, așa cum face în fiecare an, finala Cupei Reginei și finala Cupei Regelui la Oină. Federația Română de Oină se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei. Oina, sport românesc cu însemne turcești! Ce s-a întâmplat sâmbătă la stadionul Arcul de Triumf Cele 4 echipe participante, două de fete și două de băieți, au purtat echipamente moderne unde se afla steagul României, dar și semiluna turcă. Unii dintre cei care au fost prezenți la eveniment au fost deranjați de faptul că „sportul național” a avut însemnele unui alt stat. ProSport a investigat acest caz și a descoperit că 95 la sută dintre cheltuielile acestui eveniment (transportul echipelor, echipament și multe altele) au fost acoperite de TIKA Turcia. Cine este TIKA Turcia? Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare (în turcă: Türk İşbirliği ve Koordinasyon İdaresi Başkanlığı, TİKA) este un departament guvernamental subordonat Ministerului Culturii și Turismului (Turcia). Concentrându-se pe cooperarea pentru dezvoltare, TİKA activează în peste 150 de țări Este cunoscută și sub denumirea de Agenția Turcă de Cooperare și Dezvoltare Internațională. Ce spune Nicu Dobre, șeful FR de Oină? Nicu Dobre, președintele FR de Oină, a fost contactat de ProSport pentru a afla de ce însemnele turcești apar pe tricouri la un eveniment autohton, în care se promovează identitatea națională românească. „Firma respectivă a plătit direct toate cheltuielile, nu am fost amestecați deloc. A venit fostul președinte al Parlamentului Turc, peste 130 de turci. Am trimis tuturor parlamentarilor și guvernanților români, a venit un singur secretar de stat. Eu ce sa fac? Am trimis mailuri pentru a ne susține evenimentul la 300 de firme și companii românești să se gândească puțin la identitatea națională, doar Transgaz ne-a ajutat. Eu ce să fac, să mă autodistrug? Nu cred că e nimic grav aici. Mergem mai departe și vă spun că am avut anii trecuți un contract cu o bancă turcă, ulterior a fost înghițită de una românească și s-a reziliat contractul. Ăștia suntem, asta e realitatea. Lumea nu înțelege că păstrarea identității, a obiceiurilor, a tradițiilor ține în viață un stat. Oina este un element care ar trebui să continue pentru poporul român, dar exact românii nu ne ajută. Interesează pe cineva că dispar echipe de oină pentru că nu au finanțare? Noi, cei care mai supraviețuim, suntem cu sandvișurile, ne înghesuim în mașini, ne chinuim, pentru că avem o pasiune. Oina trebuie respectată. Când maghiarii au construit stadioane în România nu s-a mai alarmat nimeni, acum care e problema? Nu e steagul Turciei acolo, e un simbol. Eu le mulțumesc că ne-au ajutat și ar fi bine să continuăm colaborarea”, a declarat Nicu Dobre pentru ProSport. Cine sunt câștigătorii competiției În 2025 se împlinesc 126 de ani de la disputarea primului campionat național de oină. Sport național care se joacă în România din secolul al XIX-lea, oina este sărbătorită oficial pe ziua de 9 mai. La cele două meciuri și la ceremonia de premiere au luat parte Majestatea Sa și Alteța Sa Regală Principele Radu. Pentru Cupa Reginei s-au confruntat în finală echipele feminine C.S. Galicea Mare din județul Dolj și C.S. Hida din județul Sălaj. Cupa Reginei, la cea de a VI-a ediție, a fost câștigată de C.S. Galicea Mare, care a învins cu 9-5 pe C.S. Hida. Echipa finalistă a fost premiată de ambasadorul Republicii Turcia la București, dl Özgür Kıvanç Altan. Cupa Reginei din acest an a fost înmânată echipei câștigătoare de către Alteța Sa Regală Principele Radu. Pentru Cupa Regelui s-au confruntat A.C.S. Frontiera Tomis din județul Constanța – campioana națională de anul trecut, și C.S. Biruința Gherăiești din județul Neamț. Cupa Regelui la cea de-a XII-a ediție și a fost câștigată de C.S. Biruința Gherăiești, care a învins cu 20-16 pe A.C.S. Frontiera Tomis. Echipa finalistă a fost premiată de președintele Parlamentului Republicii Turcia (2019-2023), dl Mustafa Șentop. Cupa Regelui 2025 a fost înmânată echipei câștigătoare de către Majestatea Sa Custodele Coroanei.