Vânzarea TikTok, aproape de un acord. Trump anunță că discuțiile SUA-China vor începe săptămâna viitoare
El a declarat că Statele Unite au „destul de mult” o înțelegere privind vânzarea platformei TikTok. „Cred că vom începe luni sau marți… să vorbim cu China, poate cu președintele Xi sau cu unul dintre reprezentanții săi, dar am avea destul de mult o înțelegere”, a declarat Trump reporterilor, potrivit Reuters. Anunțul vine în contextul în care în primăvara acestui an a fost pregătită o înțelegere pentru divizarea operațiunilor TikTok din SUA într-o nouă firmă cu sediul în SUA, deținută majoritar și operată de investitori americani. Cu toate acestea, înțelegerea a fost suspendată după ce Beijingul a indicat că nu o va aproba în urma tarifelor anunțate de Trump pentru produsele chinezești. La începutul anului 2025, aplicația TikTok a devenit indisponibilă pentru câteva ore în SUA, pentru ca ulterior să intervină Trump, odată cu revenirea sa la Casa Albă, pentru a restabili accesul. De atunci, termenul limită privind cedarea activelor TikTok unor entități americane a fost amânat. Momentan, Trump a prelungit până pe 17 septembrie un termen limită pentru ca ByteDance, compania-mamă chineză, să cedeze activele TikTok din SUA.
Elon Musk își face partid. Partidul America ar putea face diferența în aprobarea unor măsuri extrem de controversate
Noul partid politic american despre care Elon Musk s-a lăudat că l-ar putea finanța ar putea, inițial, să se concentreze pe câteva locuri din Camera Reprezentanților și Senat, urmărind să devină votul decisiv în problemele majore, având în vedere marjele extrem de strânse din Congres. Directorul general al Tesla și SpaceX, miliardarul Elon Musk, a evocat această strategie vineri, într-o postare pe X (platforma de social media pe care o deține), în timp ce continua conflictul cu Donald Trump privind proiectul de lege pentru cheltuieli bugetare pe care președintele l-a semnat. „O modalitate de a pune asta în practică ar fi să ne concentrăm foarte strict pe doar 2 sau 3 locuri în Senat și 8 până la 10 districte din Cameră,” a scris Musk, care este cel mai bogat om din lume și a supravegheat tăieri brutale în administrația federală după ce al doilea mandat al lui Trump a început în ianuarie. „Având în vedere marjele legislative infime, asta ar fi suficient pentru a deține votul decisiv asupra legilor controversate, asigurându-ne că ele reflectă voința reală a poporului.” 65% dintre participanții la sondajul de pe X au spus că vor crearea Partidului America Musk nu a menționat ce locuri din Congres are în vedere. Într-o altă postare de vineri, când SUA sărbătorea 249 de ani de la Declarația de Independență față de Marea Britanie, Musk a publicat un sondaj, întrebându-i pe urmăritorii săi de pe X dacă ar trebui să avanseze cu ideea deja exprimată anterior: crearea așa-numitului „Partid America”, ca o alternativă la democrați și republicani. Până sâmbătă dimineață, peste 65% dintre cele aproximativ 1,25 milioane de răspunsuri au indicat „da”. „Ziua Independenței este momentul perfect pentru a întreba dacă doriți independență față de sistemul politic bipartid (pe care unii îl numesc chiar unipartid)!”, a mai scris Musk în textul care însoțea sondajul, pe care l-a promovat de mai multe ori pe parcursul zilei de vineri. Context Postările lui Musk vin după ce acesta a cheltuit 277 de milioane de dolari din averea sa pentru a sprijini campania electorală victorioasă a lui Trump din 2024. Președintele republican l-a răsplătit pe Musk numindu-l la conducerea așa-numitului „Departament pentru Eficiența Guvernului” (DOGE), care a tăiat brusc și haotic diverse locuri de muncă și programe guvernamentale, susținând că a economisit 190 de miliarde de dolari. Însă, potrivit unei analize a organizației Partnership for Public Service (o organizație non-partizană dedicată studiului funcției publice federale), acțiunile DOGE ar fi putut costa contribuabilii 135 de miliarde de dolari. Musk a părăsit DOGE la sfârșitul lunii mai și, recent, s-a înfuriat din cauza sprijinului acordat de Trump unui proiect de buget care ar crește datoria SUA cu 3,3 trilioane de dolari. Musk a amenințat că va finanța contracandidați în alegerile primare pentru toți membrii Congresului care au susținut legea bugetului a lui Trump – și a promis că va „forma Partidul America” dacă legea va fi adoptată. Camera Reprezentanților a votat cu 218 la 214 în favoarea proiectului de lege privind cheltuielile, doar doi republicani alăturându-se tuturor democraților din Cameră în încercarea, nereușită, de a-l respinge. În Senat, vicepreședintele JD Vance a deblocat egalitatea de 50-50 votând în favoarea proiectului, pe care Trump l-a semnat vineri, la doar câteva ore după ce Musk a publicat sondajul legat de „Partidul America”. Rezultatul votului asupra bugetului propus de Trump ilustrează cât de la limită reușește să obțină Congresul aprobarea unor măsuri extrem de controversate. „Fără subvenții, Elon probabil ar trebui să-și închidă afacerile și să se întoarcă în Africa de Sud” Trump l-a avertizat pe Musk – originar din Africa de Sud și devenit cetățean american în 2002 – că opoziția directă față de agenda sa ar putea avea un cost personal ridicat. Președintele, care a promovat în ultima vreme deportări în masă ale imigranților, a discutat public posibilitatea de a-l deporta pe Musk din SUA, precum și tăierea contractelor guvernamentale pentru unele dintre companiile sale. „Fără subvenții, Elon probabil ar trebui să-și închidă afacerile și să se întoarcă în Africa de Sud,” a scris Trump pe propria sa platformă, Truth Social. Președintele le-a mai spus unor reporteri, în Florida: „Poate va trebui să-l trimitem pe Doge după Elon. Doge e monstrul care s-ar putea întoarce să-l înghită pe Elon. N-ar fi groaznic?”
Poate Trump să oprească războiul din Ucraina? Răspunsul său este diferit de poziția avută la începutul mandatului
Vineri, la bordul aeronavei Air Force One, Trump a declarat că nu este sigur dacă va putea pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Afirmația este departe de promisiunea de a pune capăt rapid conflictului pe care a făcut-o în timpul campaniei electorale. „Nu știu. Nu vă pot spune dacă acest lucru se va întâmpla sau nu„, a declarat Trump, întrebat dacă este sau nu încrezător că va reuși să găsească o soluție pentru încheierea conflictului dintre Rusia și Ucraina, scrie POLITICO. Cu toate acestea, el a afirmat că încheierea războiului dintre cele două țări rămâne o prioritate și i-ar plăcea să vadă că acest lucru „se întâmplă”. El a criticat situația actuală în privința războiului din Ucraina, spunând că „este o afacere Biden. Nu este o afacere Trump. Încerc să o termin”. Din momentul revenirii sale la Casa Albă, Trump a încercat să medieze un acord de pace între cele două țări. La un moment dat, pe măsură ce negocierile nu avansau, Trump a amenințat inclusiv că se va retrage din medierea conflictului.
Suma monstruoasă alocată de Donald Trump pentru campaniile de epurare a imigranților

175 de miliarde de dolari au fost alocați săptămâna aceasta de președintele american Donald Trump pentru campania sa de deportare în masă a imigranților. Suma este mai mare decât bugetul militar al oricărei țări, cu excepția Chinei, iar experții apreciază că întrece de mai multe ori suma necesară pentru a se pune capăt foametei mondiale, potrivit salon.com. Bugetul aprobat miercuri de republicanii din Senat – The Big Beautiful Bill – reduce taxele pentru bogați, în timp ce taie servicii precum Medicaid și SNAP (ajutoarele pentru hrană) pentru restul populației. Însă cea mai importantă parte din acest proiect de lege pare să fie finanțarea campaniei lui Trump de epurare a imigranților și, posibil, a cetățenilor americani din țară. Depășește cu 30 de miliarde bugetul militar al Rusiei Vicepreședintele JD Vance a comentat pe platforma X: „Tot restul — scorul CBO (Congressional Budget Office), baza corectă de calcul, detaliile despre politica Medicaid — sunt irelevante în comparație cu banii pentru ICE (Immigration and Customs Enforcement – Agenția pentru Imigrație și Vamă) și prevederile privind aplicarea legilor imigrației.” Pusă în context, e ușor de înțeles de ce Vance adoptă această poziție. Bugetul de 175 de miliarde de dolari pentru deportări este mai mare decât bugetul militar al oricărei țări, cu excepția Statelor Unite și Chinei. El depășește cu aproape 30 de miliarde bugetul militar al Rusiei. Silky Shah, director executiv al organizației pentru drepturile omului Detention Watch Network, a declarat pentru sursa menționată că bugetul deschide calea unei extinderi fără precedent a capacității de detenție și deportare. „Acum 45 de ani, pur și simplu nu dețineam oameni în acest mod. În general, erau eliberați după o zi sau două și își continuau procedurile juridice de acasă, cu familiile sau la muncă”, a spus Shah. „De atunci, dimensiunea sistemului a tot crescut. Dar acum… este la cel mai ridicat nivel din istorie. Și nici măcar nu au acești bani.” Ce include acest buget monstruos Potrivit estimărilor Programului Alimentar Mondial, fondurile direcționate către deportări ar putea finanța integral, timp de patru ani, programul de combatere a foametei globale. Descompus, bugetul de 175 de miliarde de dolari include: aproape 30 de miliarde pentru bugetul de aplicare al ICE (Serviciul de Imigrație și Control Vamal), 45 de miliarde pentru construirea de noi centre de detenție pentru imigranți, 47 de miliarde pentru construirea unui zid de frontieră, 12 miliarde pentru măsuri de imigrație la nivel de stat, aproximativ 10 miliarde pentru rambursarea Departamentului pentru Securitate Internă pentru „protejarea granițelor Statelor Unite”, și alte prevederi. „Auschwitzul cu aligatori” – oraș cu corturi și închisori de 3 000 de paturi – o teorie a conspirației devenită realitate Americanii au avut deja o mostră a ceea ce urmează în urma acestui buget crescut, miercuri, când Trump a vizitat în Florida un nou lagăr aflat în construcție, destinat găzduirii imigranților. Facilitatea, denumită ironic de critici „Auschwitzul cu aligatori”, este un oraș de corturi și închisoare de 3.000 de paturi situat în Everglades. Se estimează că va costa aproximativ 450 de milioane de dolari pe an, doar o fracțiune din cele 45 de miliarde alocate pentru noi centre de detenție. Această facilitate anume este finanțată din fonduri FEMA, ceea ce amintește de teoriile conspirației despre „lagărele FEMA” promovate de republicani — doar că acum este reală. Partidul Republican din Florida deja vinde șepci cu inscripția „Alcatrazul cu aligatori” și alte produse promoționale. Trump a sugerat, de asemenea, că acest nou lagăr ar putea fi primul dintr-o serie, anticipând un nou sistem de încarcerare în Statele Unite: „Ei bine, cred că am vrea să vedem astfel de facilități în multe state. Chiar, în multe state”, a spus Trump. „Și, știți, la un moment dat, s-ar putea transforma într-un sistem.” Cel mai mare număr de deținuți din 2019 încoace În ceea ce privește capacitatea totală, American Immigration Council estimează că noul buget ar permite extinderea capacității ICE la cel puțin 116.000 de paturi, un număr comparabil cu totalul japonezilor-americani internați pe durata întregului Al Doilea Război Mondial. În prezent, ICE (Agenția pentru Imigrație și Vamă din SUA) are aproximativ 56.000 de persoane în centrele de detenție din întreaga țară, multe dintre cele mai mari facilități fiind situate în statele sudice, precum Louisiana și Texas. Populația actuală din centrele de detenție reprezintă, de asemenea, cel mai mare număr de deținuți din august 2019 încoace. În termeni practici, Shah a spus că se așteaptă ca acest lucru să însemne mai multe tabere precum cea din Florida. Capacitatea de detenție, a explicat ea, este un punct de blocaj în procesul de deportare — mai multe paturi înseamnă că administrația Trump va putea să-și extindă campania de deportare într-un mod dramatic.
Trump afirmă că Ucraina va avea nevoie de rachete Patriot pentru apărarea sa şi îl critică pe Putin
Trump a declarat reporterilor la bordul Air Force One că a avut o convorbire bună cu Zelenski, repetând că a fost „foarte nemulţumit” de convorbirea sa cu Putin cu o zi mai devreme, dat fiind refuzul liderului rus de a lucra la o încetare a focului, scrie Reuters. Întrebat dacă Statele Unite ar fi de acord să furnizeze mai multe rachete Patriot Ucrainei, aşa cum a cerut Zelenski, Trump a spus: „Vor avea nevoie de ele pentru apărare… Vor avea nevoie de ceva pentru că sunt loviţi destul de puternic”. Trump a lăudat eficacitatea rachetelor Patriot, numind arma „destul de uimitoare”. Întrebat despre perspectivele unei încetări a focului, Trump a spus: „Este o situaţie foarte dificilă… Am fost foarte nemulţumit de convorbirea mea cu preşedintele Putin. El vrea să meargă până la capăt, doar să continue să ucidă oameni – nu este bine”. Zelenski a declarat că a fost de acord să lucreze la creşterea capacităţii Kievului de a „apăra cerul” pe măsură ce atacurile ruseşti se intensifică, adăugând într-un mesaj pe Telegram că a discutat cu liderul american despre producţia comună de apărare, precum şi despre achiziţii şi investiţii comune. Ucraina a cerut Washingtonului să îi vândă mai multe rachete şi sisteme Patriot pe care le consideră esenţiale pentru apărarea oraşelor sale de intensificarea atacurilor aeriene ruseşti. Decizia Washingtonului de a întrerupe unele livrări de arme către Ucraina a provocat avertismente din partea Kievului că această măsură îi va slăbi capacitatea de a se apăra împotriva loviturilor aeriene şi a avansurilor Rusiei pe câmpul de luptă. Germania a declarat că este în discuţii pentru a cumpăra sisteme de apărare antiaeriană Patriot pentru a umple golul. O sursă informată cu privire la convorbirea Trump-Zelenski a declarat pentru Reuters că sunt optimişti că livrările de rachete Patriot ar putea fi reluate după ceea ce au numit o conversaţie „foarte bună” între preşedinţi.
Trump promite creșteri tarifare de până la 70%: Națiunile vor începe să plătească în august

Se așteaptă ca președintele american Donald Trump să înceapă să notifice, de vineri, principalii parteneri comerciali ai SUA cu privire la un nou regim tarifar cuprinzător, relatează Euronews. Taxele ar urma să intre în vigoare de la 1 august, iar unele țări s-ar putea confrunta taxe de până la 70 % asupra exporturilor către Statele Unite. „Până pe 9 [iulie] vor fi complet acoperite”, a declarat Trump, referindu-se la termenul pe care l-a stabilit anterior pentru încheierea unor acorduri pentru evitarea tarifelor mai mari. „Valoarea acestora va varia de la 60% sau 70% până la 10% sau 20%. Am finalizat formularul și, practic, el va explica exact cât vor plăti aceste țări”, a spus președintele american. Potrivit CNN, Trump a fost întrebat dacă țările vor beneficia de flexibilitate în ceea ce privește termenul limită pentru aplicarea tarifelor. În replică, el a spus că statele „vor începe să plătească la 1 august. Banii vor începe să intre în Statele Unite la 1 august, în aproape toate cazurile”. Trump a anunțat creșterea tarifelor „reciproce” la începutul lunii aprilie, însă punerea acestei măsuri în aplicare a fost amânată pentru 90 de zile pentru a acorda timp discuțiilor. O astfel de creștere ar reprezenta o escaladare semnificativă față de cadrul inițial prezentat în aprilie, în care tarifele propuse variau între 10% și 50%.
SUA: Acord comercial între SUA și Vietnam anunțat de Donald Trump

„Tocmai am încheiat un acord comercial cu Vietnamul”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social. Într-o postare ulterioară, anunțând mai multe detalii, Trump a spus că Statele Unite vor percepe un tarif de 20% pentru exporturile vietnameze în America și un tarif de 40% pentru „transbordare”. Secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, a transmis într-o postare pe X miercuri după-amiază că tariful de „transbordare” înseamnă că „dacă o altă țară își vinde conținutul prin intermediul produselor exportate de Vietnam către noi – vor fi loviți cu un tarif de 40%”. Tariful de 20 % este dublu față de tariful minim actual pe care SUA îl aplică mărfurilor din Vietnam și practic din orice altă țară. „În schimb, Vietnamul va face ceva ce nu a mai făcut până acum, va oferi Statelor Unite ale Americii acces total la piețele sale comerciale”, a adăugat el. „Cu alte cuvinte, ei își vor deschide piața pentru Statele Unite, ceea ce înseamnă că, vom putea să ne vindem produsele în Vietnam la tarif zero”. Nu a fost imediat clar dacă acordul a fost finalizat sau dacă Vietnamul a fost de acord cu ceea ce a anunțat Trump. Postul de știri de stat din Vietnam a raportat că secretarul general Tô Lâm și Trump au vorbit la telefon miercuri pentru a pune la punct termenii acordului, la care s-a referit ca la un cadru.
Vânzările de maşini electrice Tesla, în cădere liberă. S-au înregistrat scăderi de 13%

Elon Musk, proprietarul companiei ce produce Tesla, mâna dreaptă a preşedintelui american Donald Trump la începutul mandatului acestuia, are probleme mari în afaceri. Vânzările de maşini electrice Tesla au scăzut cu 13% în ultimele trei luni. De vină sunt boicoturile legate de opiniile politice ale lui Elon Musk, ce continuă să ţină cumpărătorii departe. Evoluţia este semnificativă având în vedere aşteptările ca furia faţă de CEO-ul companiei să se fi diminuat, potrivit Associated Press. Scăderea vânzărilor se adaugă semnelor tot mai mari că apropierea lui Musk faţă de preşedintele american Donald Trump şi politicienii de extremă dreapta din Europa a avut un impact profund şi durabil asupra atractivităţii mărcii Tesla. Noile cifre sunt, de asemenea, un posibil semn că Tesla ar putea dezamăgi atunci când va anunţa câştigurile din al doilea trimestru la sfârşitul acestei luni. În primele trei luni ale acestui an, venitul net a scăzut cu 71%. Vânzările au scăzut la 384.122 în aprilie, până în iunie, faţă de 443.956 în aceeaşi perioadă a anului trecut. În această perioadă, Musk a părăsit oficial administraţia Trump unde a fost responsabil cu reducerea cheltuielilor, iar speranţele că vânzările îşi vor reveni au crescut.
Întâlnire între Trump și Netanyahu la Casa Albă, după ce președinte SUA a afirmat recent că va rezolva conflictul din Palestina
Vizita, care potrivit portalului specializat Jewish Insider va avea loc luni, survine în contextul presiunilor venite din partea Washingtonului pentru a se ajunge la un armistițiu în Fâșia Gaza, potrivit EFE. Președintele american a postat duminică un mesaj pe rețeaua sa socială, Truth, în care a cerut un acord imediat pentru încetarea conflictului și „eliberarea ostaticilor”. Acest mesaj vine după o altă postare de vineri, în care Trump a afirmat că se poate ajunge la o soluție pentru conflictul din Palestina chiar în cursul acestei săptămâni. „Lucrăm la situația din Gaza și încercăm să o rezolvăm. Furnizăm multe fonduri și alimente acelei zone, pentru că trebuie să o facem”, a subliniat liderul american în cadrul unui eveniment desfășurat la Washington. Trump îl sprijină pe Netanyahu Pe lângă declarațiile publice privind dorința de a obține o încetare a ostilităților în regiune, Trump și-a exprimat sprijinul pentru Netanyahu, un aliat esențial, în ciuda faptului că premierul israelian este implicat într-un proces judiciar în care este acuzat de luare de mită, fraudă și abuz de încredere în trei dosare penale. Israelul își continuă ofensiva în Gaza, într-un conflict care durează deja de peste un an și jumătate și care provoacă zilnic zeci de victime. Armata israeliană și-a intensificat atacurile în nordul Fâșiei, după ce duminica trecută a ordonat evacuarea forțată a locuitorilor din mai multe cartiere ale capitalei gazateene și din orașul Jabalia, situat în nordul regiunii. De la 7 octombrie 2023, cel puțin 56.259 de palestinieni au fost uciși și peste 132.000 au fost răniți în urma atacurilor israeliene, potrivit datelor Ministerului Sănătății din administrația Hamas.
Trump lansează noul său parfum, Victory 45-47

„Parfumurile Trump sunt aici. Se numesc «Victory 45-47», pentru că sunt despre Victorie, Forță și Succes – pentru bărbați și femei”, a declarat Trump pe Truth Social, despre noul parfum care costă 249 de dolari, potrivit The Independent. „Ia-ți o sticlă și nu uita să iei una și pentru cei dragi. Bucurați-vă, distrați-vă și continuați să câștigați!”, mai spune Trump. Există două opțiuni în colecție Una pentru bărbați și una pentru femei. Ambele parfumuri sunt ambalate în sticle aurii acoperite cu o statuie în miniatură a lui Trump însuși. Pentru bărbați, site-ul oficial descrie parfumul ca fiind un amestec de „note bogate, masculine, cu un finisaj rafinat, de durată”. Ideea, se spune, este pentru bărbații care conduc cu „putere, încredere și scop”. Versiunea pentru femei își propune să „capteze încrederea, frumusețea și determinarea de neoprit”. O sticlă costă 249 de dolari, dar pentru cei care iau două, prețul scade la 199 de dolari fiecare, iar la a treia site-ul oferă o „reducere pentru pachetul de cadouri”, reducând prețul total cu 150 de dolari. În decembrie anul trecut, primul parfum al lui Trump, „Victory 45”, a fost epuizat. La fel s-a întâmplat și cu „Fight, Fight, Fight” – o linie numită după sloganul său de campanie după tentativa de asasinat din Butler, Pennsylvania. Astăzi, sticlele vechi apar pe site-uri de revânzare precum eBay. Criticii lui Trump, neimpresionați Criticii lui Trump pe social media nu au fost impresionați de lansarea parfumului, potrivit The Independent. „De la escrocherii criptografice la afaceri imobiliare dubioase, telefoane Trump și apă de colonie. Nu a încetat niciodată să folosească președinția pentru a se îmbogăți pe sine și familia sa”, a declarat grupul de campanie Republicans Against Trump pe X. „Haideți, MAGA. Încercați să apărați această corupție flagrantă”. Jurnalistul Aaron Rupar a descris-o ca fiind „noile frontiere ale escrocheriei”, în timp ce radiodifuzorul de stânga Mehdi Hasan a spus, pe X: „Cum de este legal acest lucru?” „Vă reamintesc că atunci candidatul Jimmy Carter a renunțat la ferma sa de arahide pentru că era îngrijorat de faptul că ar fi un conflict de interese”, a declarat consultantul în comunicare Rodericka Applewhaite. În timp ce vânzătorul spune puține despre cum miros de fapt aceste parfumuri, utilizatorii de pe site-ul de evaluare a parfumurilor Fragrantica au declarat că versiunea pentru bărbați are note de cardamom, geranium și acord fougère, cu un miros general lemnos, picant și aromat.