Incendiu la o pensiune din județul Tulcea. În clădire se aflau zeci de turiști. Pompierii intervin în Mahmudia pentru a stinge flăcările
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, la o pensiune din Mahmudia, mai multe echipaje de pompieri intervin în acest moment pentru stingerea flăcărilor. Pompierii ajunși la fața locului au precizat că nu există persoane blocate în unitatea de cazare. La izbucnirea incendiului, în interiorul clădirii se aflau 31 de turiști, respectiv 26 de adulți și cinci minori și 15 angajați. Aceștia au reușit să se autoevacueze până la sosirea primelor echipaje de stingere. Nu sunt înregistrate victime, iar administratorul pensiunii care prezenta mici arsuri la membrele superioare a refuzat transportul la spital „Peste 20 de pompieri, patru autospeciale de stingere, o autoscară și SVSU Mahmudia intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o unitate de cazare și alimentație publică din localitatea Mahmudia, județul Tulcea. Incendiul se manifestă la acoperișul unității de cazare, cu flacără deschisă, iar pompierii intervin pe toate laturile clădirii pentru a limita propagarea incendiul și la acoperișul unității de alimentație publică. ”Apelantul a transmis că iese fum şi flacără din acoperișul pensiunii care la parter are şi un restaurant. La fața locului se deplasează trei autospeciale de stingere şi autoscară din cadrul detașamentului de pompieri Tulcea. Nu au fost semnalate victime ori persoane blocate în pensiune”, au afirmat reprezentanții ISU Tulcea. Recomandările autorului:
MApN răspunde întrebării de pe buzele tuturor: De ce nu a fost doborâtă drona RUSEASCĂ de avioanele F-16?
Piloții români de F-16 au primit autorizarea de a doborî o dronă rusească intrată sâmbătă în spațiul aerian al României, dar au decis să nu deschidă focul din cauza riscurilor colaterale, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN), potrivit Mediafax. O dronă Geran folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns, sâmbătă, în spațiul aerian al României și a fost interceptată de două aeronave F-16 aflate în misiune de patrulare în nordul Dobrogei, a informat MApN. Piloții au primit autorizarea de a doborî drona, însă, în momentele în care au avut contact vizual și radar direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul. Drona a orbitat timp de aproximativ 50 de minute, între Chilia Veche și Izmail, după care a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se spre Ucraina. În sprijinul aeronavelor românești au intervenit și două Eurofighter Typhoon germane dislocate la Mihail Kogălniceanu, care au monitorizat zona până la ora 21.30. MApN a condamnat ferm incidentul, catalogându-l drept o nouă provocare a Federației Ruse la adresa securității regionale și a NATO.
Ionuț Moșteanu: Drona nu a fost doborâtă, nu!/RUSIA provoacă și România, după Polonia

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a venit cu detalii despre acțiunile întreprinse de Forțele Aeriene Română după pătrunderea unei drone pe teritoriul nostru, în nordul județului Tulcea. Moșteanu a precizat răspicat că drona rusească nu a fost doborâtă de avioanele de luptă. „Au fost foarte aproape să o dea jos” Ministrul susține că momentan se așteaptă raportul final al misiunii. „Nu a fost doborâtă, nu! Radarele au interceptat-o și au văzut-o venind spre spațiul nostru aerian. Avioanele s-au ridicat și au văzut-o, au fost foarte aproape să o dea jos. Drona zburând foarte jos, la un moment dat a plecat în Ucraina. Astea sunt informațiile pe care le avem la acest moment”, a spus Moșteanu, sâmbătă seară, la Antena 3. Ministrul Apărării a mai declarat că la misiunea de sâmbătă au fost implicate și avioane germane pentru monitorizarea situației: „Practic, le-au înlocuit în spațiu aerian pentru că avioanele au o perioadă de zbor limitată și în momentul în care F-16-le s-a apropiat de terminarea acestei perioade s-au ridicat Eurofightererele aliaților germani”. Întrebat despre procedurile privind Legea 73/2025, care permite doborârea dronelor ce intră în spațiul aerian, ministrul Apărării a declarat: „Procedurile urmează să fie trecute prin CSAT. Am luat toate aprobările în aceste luni de vară. Sunt legate cu procedurile de intervenție în cazul aeronavelor cu pilot. În acest moment, pentru angajarea împotriva aeronavelor cu pilot, funcționăm, practic, pe legea veche, unde ministrul trebuie să dea aprobare pentru angajarea. Și eu am tot timpul un telefon asupra mea cu o aplicație, dacă nu sunt eu,, pe comandă, în jos, are altcineva această posibilitate de a da aprobare”. „Așteptăm raportul final și îl vom avea în orele care urmează, din partea celor care au fost direct implicate. Mâine (n.r. – duminică) vor fi survoluri cu elicoptere în zona aceea pentru a vedea dacă există urme sau dacă ar fi căzut, dar toate informațiile în momentul ăsta sunt că drona a ieșit în spațiul aerian ucrainean”, a încheiat Moșteanu. RECOMANDAREA AUTORULUI: Zelenski, despre incidentul din Tulcea: „Drona a pătruns10 kilometri în teritoriul românesc şi a operat 50 de minute în spaţiul aerian al NATO” Prima REACȚIE a lui Donald Trump la incursiunea rusă în spațiul aerian al Poloniei de noaptea trecută: „Ce-i cu Rusia?” Detaliul straniu legat de satul Wyryki-Kolonia din Polonia, locul unde a căzut o DRONĂ rusească peste o casă
Zelenski, despre drona detectată în Tulcea: a pătruns 10 kilometri în teritoriul României și a zburat 50 de minute în spațiul aerian NATO
„Astăzi, România a ridicat avioane de luptă din cauza unei drone rusești aflate în spațiul său aerian. Potrivit datelor actuale, drona a pătruns aproximativ 10 kilometri în teritoriul românesc și a operat în spațiul aerian al NATO timp de circa 50 de minute. Tot astăzi, Polonia a răspuns militar la amenințarea dronelor rusești de atac”, a transmis Zelenski pe platforma X. Liderul ucrainean a afirmat că dronele rusești au vizat pe parcursul zilei mai multe regiuni ale Ucrainei, inclusiv cele de la granița cu Belarus, și că spațiul aerian belarus ar fi fost folosit pentru a lansa atacuri asupra regiunii Volin. „Armata rusă știe exact unde se îndreaptă dronele lor și cât timp pot opera în aer. Rutele lor sunt întotdeauna calculate. Nu poate fi o coincidență, o greșeală sau inițiativa unor comandanți de rang inferior. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia”, a scris Zelenski. Acesta a cerut partenerilor internaționali măsuri preventive ferme împotriva Moscovei. „Sancțiunile împotriva Rusiei sunt necesare. Sunt necesare tarife împotriva comerțului rusesc. Este nevoie de apărare colectivă, iar Ucraina a propus partenerilor săi crearea unui astfel de sistem de protecție. Nu așteptați zeci de ‘Shahed-uri’ și rachete balistice înainte de a lua decizii”, a subliniat președintele ucrainean. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat că Forțele Aeriene Române au interceptat o dronă rusească intrată în spațiul aerian al României. Ministerul Apărării a transmis că două aeronave de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană Fetești au decolat sâmbătă la ora 18:05 pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești aura infrastructurii ucrainene de la Dunăre. „La ora 18:12 a fost emis mesajul RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea, iar la ora 18:23 aeronavele F 16 au detectat o dronă în spațiul aerian național, pe care au urmărit-o până la aproximativ 20 km SV Chilia Veche, cand a dispărut de pe radar”, a transmis MApN.
Ministrul Apărării a oferit detalii despre drona interceptată în spațiul aerian al României

„Nu a fost doborâtă, nu. Radarele au interceptat-o și au văzut-o venind spre spațiul nostru aerian. Avioanele s-au ridicat și au văzut-o au fost foarte aproape să o dea jos. Drona zburând foarte jos la un moment dat a plecat în Ucraina. Astea sunt informațiile pe care le avem la acest moment”, a spus Moșteanu, sâmbătă, la Antena 3 CNN. Oficialul a mai declarat că la misiunea de sâmbătă au fost implicate și avioane germane pentru monitorizarea situației: „ Practic le-au înlocuit în spațiu aerian pentru că avioanele au o perioadă de zbor limitată și în momentul în care F-16-le s-a apropiat de terminarea acestei perioade s-au ridicat Eurofightererele aliaților germani”. Întrebat despre procedurile privind Legea 73/2025 care permite doborârea dronelor ce intră în spațiul aerian, ministrul Apărării a declarat: „Procedurile urmează să fie trecute prin CSAT. Am luat toate aprobările în aceste luni de vară. Sunt legate cu procedurile de intervenție în cazul aeronavelor cu pilot. În acest moment, pentru angajarea împotriva aeronavelor cu pilot, funcționăm, practic, pe legea veche unde ministru trebuie să dea aprobare pentru angajare. Și eu am tot timpul un telefon asupra mea cu o aplicație, dacă nu sunt eu, pe comandă, în jos, are altcineva această posibilitate de a da aprobare”. „Așteptăm raportul final și îl vom avea în orele care urmează, din partea celor care au fost direct implicate în acest lucru care vine, mâine vor fi survoluri cu elicoptere în zona aceea pentru a vedea dacă există urme sau dacă ar fi căzut, dar toate informațiile în momentul ăsta sunt că drona a ieșit în spațiul aerian ucrainean”, a încheiat Moșteanu.
Aşa arată nestemata din Tulcea! Imagini noi cu Sala Polivalentă de 24.000.000 de euro

Sala Polivalentă de 24.000.000 de euro din Tulcea, finalizată în proporție de 85 la sută, aduce România în rândul lumii civilizate. Cu o capacitate de 4.670 de locuri, Sala Polivalentă de 24.000.000 de euro din Tulcea este aproape gata, lucrările începând în ziua de 31 martie 2022. Firma care construiește Sala Polivalentă din Tulcea a dat noi detalii cu privire la stadiul lucrărilor „nestematei” în care sunt investite 24.000.000 de euro. Astfel, a fost finalizat montajul cubului multimedia, al tribunelor retractabile și al sistemelor de iluminat și sonorizare. În prezent, se lucrează la montarea scaunelelor și, în paralel, se pregătește suprafața pentru parchetul sportiv. De asemenea, lucrările de finisaje, instalații și amenajările exterioare avansează rapid. „Sala va beneficia de un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori cu o capacitate de până la 4.670 de locuri, un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, parcare subterană, vestiare pentru echipe și oficiali, spații pentru presă și sală de conferințe. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții și are ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea. Suntem recunoscători tuturor celor care au pus suflet în realizarea acestui proiect”, au transmis cei de la Construcții Erbașu, pe pagina de facebook. Nestemata din Tulcea este ridicată cu fonduri ale Companiei Naționale de Investiții În ceea ce îl privește, Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, anunța că bijuteria de 24 de milioane de euro este o construcție impresionantă și o investiție-etalon nu doar pentru municipiu, ci și pentru întreg județul Tulcea. „Am primit semnale din întreg județul privind importanța investițiilor în infrastructura sportivă și am reușit să fim beneficiarii unei astfel de săli, ridicată cu fonduri ale Companiei Naționale de Investiții. Sunt convins că toți tulcenii au urmărit cu atenție evoluția proiectului privind construcția Sălii Polivalente și pot să vă spun că modul profesionist în care a fost implementată această investiție constituie un real motiv de mândrie pentru mine, dar și pentru colegii din Consiliul Județean Tulcea. Este o lucrare de aproximativ 120 de milioane de lei, care prevede realizarea, la Tulcea, a unei săli polivalente la standarde europene, o construcție impresionantă, o investiție – etalon pentru municipiul și județul Tulcea”, spunea șeful CJ Tulcea în luna mai, când lucrările nu erau atât de avansate. Interesant este că județul Tulcea nu are nicio echipă din cadrul sporturilor de sală, baschet, handbal și volei, în prima divizie, indiferent că este vorba despre fete sau băieți.
Nestemata din Tulcea e aproape gata! Cea mai frumoasă sală polivalentă din România a costat 24.000.000 de euro
Polivalenta din Tulcea, considerată de proiectanți cea mai frumoasă din România, a intrat în faza finală a lucrărilor. Investiția a costat 120 de milioane de lei, echivalentul a 24 de milioane de euro. Arena va avea puțin sub 5.000 de locuri. „Nestemata din Tulcea” e aproape gata! Cea mai frumoasă sală polivalentă din România a costat 24.000.000 de euro Construcția Polivalentei din Tulcea a intrat pe ultima sută de metri și acum a început montarea scaunelor. „E un pas important în execuție, care ne apropie de momentul în care sala va fi pregătită să găzduiască competiții și evenimente sportive, la nivel național și internațional”, potrivit constructorului, compania Erbașu. Terenul principal va fi înconjurat de tribune cu o capacitate de 4.670 de locuri. Polivalenta din Tulcea va beneficia și de un teren de antrenament situat la subsol. Lucrările au început pe 31 martie 2022, iar investiția a costat 120 de milioane de lei, echivalentul a 24 de milioane de euro. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin CNI, iar beneficiarul final este Consiliul Județean Tulcea. Reacția lui Horia Teodorescu Horia Teodorescu a spus că bijuteria de 24 de milioane de euro e o construcție impresionantă și o investiție – etalon pentru municipiul și județul Tulcea. „Am primit semnale din întreg județul privind importanța investițiilor în infrastructura sportivă și am reușit să fim beneficiarii unei astfel de săli, ridicată cu fonduri ale Companiei Naționale de Investiții. Sunt convins că toți tulcenii au urmărit cu atenție evoluția proiectului privind construcția Sălii Polivalente și pot să vă spun că modul profesionist în care a fost implementată această investiție constituie un real motiv de mândrie pentru mine, dar și pentru colegii din Consiliul Județean Tulcea. Este o lucrare de aproximativ 120 de milioane de lei, care prevede realizarea, la Tulcea, a unei săli polivalente la standarde europene, o construcție impresionantă, o investiție – etalon pentru municipiul și județul Tulcea”, a transmis președintele Consiliului Județean Tulcea. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult