Erdogan reafirmă sprijinul absolut pentru soluţia cu două state în Cipru

erdogan-reafirma-sprijinul-absolut-pentru-solutia-cu-doua-state-in-cipru

Liderul turc a cerut din nou comunităţii internaţionale să recunoască aşa-numita Republică Turcă a Ciprului de Nord, autoproclamată în 1983 şi recunoscută doar de Ankara. „Este timpul ca lumea să accepte realitatea de pe teren”, a spus Erdogan în discursul susţinut la parada militară din partea nordică a insulei, potrivit AP News, adăugând că viziunea liderului cipriot-turc Ersin Tatar privind două state este susţinută total de Ankara. Declaraţiile vin într-un context tensionat, la doar câteva zile după întâlnirile de la New York dintre Tatar, preşedintele cipriot-grec Nikos Christodoulides, miniştrii de externe ai Greciei, Turciei şi Marii Britanii şi secretarul general ONU, Antonio Guterres, în încercarea de a relansa negocierile de pace suspendate de opt ani. Întâlnirea nu a produs rezultate concrete, Tatar condiţionând orice discuţie de recunoaşterea entităţii cipriote-turce ca stat suveran. În timp ce în nord paradele au sărbătorit „operaţiunea de pace” a Turciei, în sudul recunoscut internaţional, ciprioţii greci au comemorat invazia cu ceremonii de doliu, omagiind victimele conflictului izbucnit în 1974 după lovitura de stat susţinută de junta din Grecia. Christodoulides a reafirmat respingerea categorică a soluţiei cu două state, susţinând că „nicio ţară din lume şi nici comunitatea internaţională nu va accepta divizarea Ciprului”, şi acuzând Turcia de „ocupaţie ilegală a teritoriului european”. Următoarea rundă de discuţii sub egida ONU este programată pentru septembrie, iar după alegerile din nordul Ciprului, din octombrie, ar putea avea loc o nouă întâlnire extinsă, cu condiţia unei evoluţii favorabile. Negocierile pentru reunificarea Ciprului au eşuat ultima dată în 2017, din cauza dezacordurilor majore privind prezenţa militară turcă şi drepturile de intervenţie ale Turciei pe insulă.

De ce preferă unii români vacanțele cu autocarul în Grecia și Turcia. Mister elucidat

de-ce-prefera-unii-romani-vacantele-cu-autocarul-in-grecia-si-turcia.-mister-elucidat

Sunt și români care preferă să călătorească cu autocarul spre Grecia și Turcia, cu tone de bagaje și gândul la vacanță. Cei mai mulți nici nu se mai gândesc la orele petrecute pe drum, ci doar la momentul în care se vor relaxa pe plajele cu nisip fin. Dar papornițele primează, chiar și la întoarcere. Cu gândul la vacanță, dar și la familia și nepoții stabiliți în Grecia, doamna Lidia vrea să le ducă celor dragi bunătăți din România. Doamna Lidia știe că rudele o așteaptă cu bunătăți de negăsit în Grecia, dar se va bucura și de câteva zile de relaxare la plajă. Pregătită de vacanță, însă de data aceasta pe meleaguri turcești este și Marina, îmbrăcată în blugi, accesorizați cu mini ursuleț și cu toate bijuteriile la vedere. Merge să se distreze în căutare de baclava și ciurucuri din bazar. Marina și-a luat doar un mic bagaj pentru că de gând să își reînnoiască garderoba pentru vară. Mi-am luat doar strictul necesar, că știu că mă întorc cu cu haine, dezvăluie ea secretul călătoriei. Dar, ca echipa să fie completă. Marina o așteaptă pe doamna Elisabeta pentru ca drumul lung să fie unul distractiv. La cei 70 de ani, doamna Elisabeta este plină de viață și dornică să călătorească. Suntem pensionari, ce să facem? Ce să facem? Ne ducem acolo la oo.., vor să ne ne ducem și noi. Ce să facem? Sunt bătrână, ce să fac acasă? Am nepoți mari și mă duc și mă plimb, mă vizitez și mă întorc dacă e nevoie. Peste o săptămână mai plec, iar. Plecările sunt aproape toată săptămâna, iar pasagerii au parte de condiții moderne de transport. Cei care plănuiesc o vacanță în Grecia sau Turcia pot cumpăra bilete atât online, dar și de la agențiile din oraș.

Cât costă, de fapt, un concediu de o săptămână în Turcia la all-inclusive. Un cuplu de români a făcut calculul complet

cat-costa,-de-fapt,-un-concediu-de-o-saptamana-in-turcia-la-all-inclusive.-un-cuplu-de-romani-a-facut-calculul-complet

Cât costă, de fapt, un concediu de o săptămână în Turcia la all-inclusive. Un cuplu de români a făcut calculul complet. O familie din România a vorbit despre vacanța petrecută în Turcia. Cât a plătit? Iată mesajul turiștilor. „Marvida family ECO (ex otium) Deoarece am tot studiat înainte să plecăm în vacanţă şi nu prea am găsit info, am zis că merită o recenzie. Camera: standard, am primit şi pătuţ, aveam balcon, curăţenie zilnic, prosoape noi zilnic, minibar umplut zilnic. Mâncare: micul dejun da se repetă, dar ai atâta variante încât nu ai cum să rămâi înfometat. De la omletă, mezeluri, caşcavaluri, vafe, pancake, iaurturi, orez cu lapte, fructe, legume, budinci… Prânzul şi cina mereu găseai ceva deosebit sau erau seara tematică cu fructe de mare sau sushi. La piscină aproape toată ziua găseşti fast food, fructe, prăjituri. Au kids restaurant care e foarte drăguţ şi poţi prepara inclusiv pt bebeluş ( au blender şi încălzitor dispus), au şi ceva borcănaş cu fructe, mereu găseai supa cremă, legume fierte. Cocktailuri foarte bune”, scriu românii. „Singurul minus” Un singur minus ar fi avut cazarea respectivă și anume faptul că piscina de copii era prea rece. 6 nopți cu 1.600 de euro, acesta a fost prețul excelent pentru o asemenea vacanță în Turcia! „Plajă: era cam la 10 minute mers pe jos- pe noi nu ne-a deranjat, chiar ai nevoie de atât, iar acolo ai şezlonguri acoperite şi beach bar. Au şi cursa dar noi nu am folosit. Resortul e imens cu multe spaţiu verzi care ne-a ajutat mult, multe spaţiu de joacă, şi programuri- activităţi atât în timpul zilei cât şi seară. Singurul minus: piscina de copii ni s-a părut cam rece, dar fetiţa noastră oricum prefera plajă şi nisipul. Piscina de adulţi era perfectă, aveau şi ceva aquapark cu 2-3 tobogane. Per total noi am fost foarte mulţumiţi pt serviciul primit, şi mai ales ofertă pe care am prins. 1600 euro ( 2 adult +1 copil de 1,5 ) 6 nopţi, zbor de la Cluj cu mavi gok. , perioada iunie. A fost achiziţionata în ianuarie. Transportul a durat cam 2 ore până la hotel, am avut 5-6 opriri până atunci. La zbor totul a fost în regulă, fără întârzieri. Recomandăm”, încheie aceștia. SURSA FOTO: Forum Turcia Citește și: Vacanțe mai scumpe în Grecia și Turcia. Cât ajung să plătească turiștii români pentru un concediu la Marea Neagră Grecia, Turcia și Bulgaria nu se mai află pe lista românilor, anul acesta. Care e noua DESTINAȚIE de vacanță preferată de turiștii din țara noastră Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții … vezi toate articolele

Turcia riscă pierderi de 300 de milioane de lire sterline din cauza boicotului turiştilor indieni. Anulările de vacanţe au crescut cu 250%

turcia-risca-pierderi-de-300-de-milioane-de-lire-sterline-din-cauza-boicotului-turistilor-indieni.-anularile-de-vacante-au-crescut-cu-250%

Pe fondul sprijinului declarat pentru Pakistan, Turcia se confruntă cu un val masiv de anulări din partea turiștilor indieni, punând în pericol venituri de sute de milioane de lire sterline din turism. Turcia ar putea pierde peste 300 de milioane de lire sterline după ce turiștii indieni au început să își anuleze în masă vacanțele, în semn de protest față de sprijinul declarat al Ankarei pentru Pakistan, în contextul tensiunilor crescute din regiunea Kashmir. Potrivit Economic Times, anulările de vacanțe și zboruri către Turcia au crescut cu 250% într-o singură săptămână, afectând grav platformele de rezervări precum EaseMyTrip, MakeMyTrip și ixigo. Reacție dură la poziția Ankarei Sprijinul vocal al Turciei pentru Islamabad, exprimat imediat după loviturile aeriene ale Indiei asupra unor presupuse baze teroriste din Pakistan, a generat un val de nemulțumire în rândul opiniei publice indiene. Ankara a avertizat asupra riscului unui „război total” și a cerut o „pace justă și durabilă în Kashmir”, declarații percepute în India drept o ingerință ostilă. „Destul! Sângele şi rezervările nu pot curge împreună”, a scris pe rețeaua X Aloke Bajpai, cofondatorul platformei de rezervări ixigo, anunțând suspendarea tuturor zborurilor spre Turcia, potrivit News.ro. Impact economic semnificativ În ciuda faptului că turiștii indieni au reprezentat doar 1% din totalul vizitatorilor internaționali în Turcia în 2023, cheltuielile acestora s-au ridicat la peste 300 de milioane de lire sterline (aproximativ 400 de milioane de dolari), potrivit datelor citate de BBC. Valoarea mare a cheltuielilor individuale îi plasează în topul celor mai profitabili turiști pentru sectorul turistic turcesc. Un purtător de cuvânt al platformei MakeMyTrip a declarat că: „Turiştii indieni au reacţionat cu putere în ultima săptămână – rezervările către Azerbaidjan şi Turcia au scăzut cu 60%, iar anulările au crescut cu 250%.” Azerbaidjanul, aliat tradițional al Turciei, a sprijinit la rândul său poziția Pakistanului. Autoritățile indiene încurajează boicotul Fostul ministru Rajeev Chandrasekhar, membru al partidului de guvernământ BJP, a declarat pentru BBC: „Fiecare indian care munceşte din greu şi călătoreşte în străinătate înţelege acum că rupia lui nu trebuie cheltuită în ţări care sprijină inamicii patriei.” Ca parte a represaliilor, autoritățile indiene au interzis companiei turcești Celebi să mai opereze în aeroporturile din India, ceea ce reflectă escaladarea tensiunilor diplomatice. Turismul reprezintă un pilon-cheie al economiei turcești, aducând în 2023 peste 50 de miliarde de dolari în venituri. Pierderea unui segment precum cel indian – recunoscut pentru pachetele de lux și cheltuieli mari – ar putea avea un impact economic și reputațional major asupra Turciei, mai ales dacă apelurile la boicot se extind și în alte piețe asiatice. Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București și, de … vezi toate articolele

Turcia începe să cântărească oamenii pe stradă. Și ministrul Sănătății, Kemal Memişoğlu, a fost cântărit

turcia-incepe-sa-cantareasca-oamenii-pe-strada.-si-ministrul-sanatatii,-kemal-memisoglu,-a-fost-cantarit

Turcia a lansat un program controversat prin care inspectorii medicali opresc și cântăresc oamenii în spațiile publice, spunându-le să slăbească în cazul în care sunt supraponderali. Personalul medical echipat, care este echipat cu cântare și rulete, oprește trecătorii în piețe, centre comerciale, parcuri și chiar la intrarea în autobuze sau la meciuri de fotbal pentru a le verifica indicele de masă corporală (IMC). Campania este denumită „cunoaște-ți greutatea, trăiește sănătos”. Ea vizează evaluarea a 10 milioane de persoane până la 10 iulie, conform Daily Mail. Ministrul sănătății, Kemal Memişoğlu, a justificat această măsură spunând că „50% din societatea noastră este supraponderală” și că „a fi supraponderal înseamnă a fi bolnav”. Nici acesta nu a scăpat de verificare. După ce a fost cântărit la Ankara și informat că are peste greutatea normală, a promis că va merge pe jos în fiecare zi. Reacțiile publicului au fost amestecate între umor și critici. Un psihiatru care a fost oprit la un „punct de control al obezității” a scris pe rețelele sociale că a avertizat „alți trei dolofani” care se îndreptau spre același loc, strigând „solidaritate, camarazi grași!”. De altfel, turcii critică caracterul public al programului și consideră că demonstrează cât de departe este guvernul de realitatea creșterii prețurilor la alimente. Persoanele cu IMC de peste 25 sunt trimise la centre de sănătate pentru consiliere nutrițională gratuită. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că aproximativ 30% din populația Turciei este obeză, iar experții avertizează că IMC nu este suficient de precis pentru diagnosticarea obezității. CITEȘTE ȘI: Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri … vezi toate articolele

Donald Trump anunță discuții productive cu Recep Erdogan /Statele Unite și Turcia vor avansarea relațiilor bilaterale

donald-trump-anunta-discutii-productive-cu-recep-erdogan-/statele-unite-si-turcia-vor-avansarea-relatiilor-bilaterale

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat, luni după-amiază, că a avut o conversație ”productivă” cu omologul său din Turcia, Recep Tayyip Erdogan, despre relațiile bilaterale și despre o serie de probleme internaționale, inclusiv despre războiul dintre Rusia și Ucraina. ”Tocmai am avut o conversație telefonică foarte bună și productivă cu președintele Turciei, Recep Erdogan, despre multe subiecte, inclusiv despre războiul dintre Rusia și Ucraina, despre situația din Siria, Gaza și despre alte locuri”, a declarat Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. ”Președintele m-a invitat să merg în Turcia în viitor, iar eu l-am invitat să vină la Washington. În primii patru ani de președinție, relația mea cu președintele Erdogan a fost excelentă. Am colaborat asupra a numeroase lucruri, inclusiv asupra faptului că m-a ajutat să obțin repatrierea în Statele Unite a pastorului Andrew Brunson, care era la închisoare. Aștept să colaborez cu președintele Erdogan pentru a opri acest război ridicol și mortal dintre Rusia și Ucraina, acum!”, a subliniat președintele Statelor Unite. În replică, președintele Recep Erdogan a exprimat susținere pentru negocierile Statelor Unite cu Iranul în sensul opririi programului atomic iranian, a transmis Președinția Turciei. Erdogan l-a invitat pe Trump la Ankara și a semnalat că Turcia va acționa pentru avansarea cooperării cu Statele Unite, în special în industria apărării. Administrația Donald Trump depune eforturi diplomatice intense pentru oprirea războiului dintre Rusia și Ucraina, iar Turcia s-a oferit să găzduiască negocierile de pace. Foto: Profimedia Citește și: India propune CONCESII Statelor Unite în negocierile pentru un tratat de liber-schimb VIDEO Macron vrea să atragă specialiști din Statele Unite /„Veniți să faceți CERCETARE aici, să ne ajutați să fim mai buni” VIDEO UE refuză să comenteze planurile lui TRUMP de a taxa filmele produse în străinătate /„Este vorba de o postare pe o platformă de socializare” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele

Erdogan interzice nașterile prin cezariană programată. Care este motivarea halucinantă a guvernului islamist

erdogan-interzice-nasterile-prin-cezariana-programata.-care-este-motivarea-halucinanta-a-guvernului-islamist

Guvernul turc a interzis realizarea operaţiilor de cezariană planificate în centrele medicale private, informează marţi agenția de știri dpa. Ordinul, publicat luni în Monitorul Oficial al Turciei, a provocat indignare în întreaga ţară, primele proteste împotriva noului regulament fiind planificate la Istanbul şi Ankara luni seara, citează Agerpres. Ministerul Sănătăţii din guvernul islamic conservator al preşedintelui Recep Tayyip Erdoan a lansat în urmă cu câteva luni o campanie împotriva operaţiilor de cezariană. Planul prevede că reducerea naşterilor prin cezariană are scopul de a „promova naşterile normale şi de a menţine creşterea populaţiei la un nivel sustenabil”. Un turc din doi se nasc nenatural Preşedintele Erdogan a declarat 2025 Anul Familiei, iar creşterea natalităţii este un obiectiv declarat. În timp ce femeile pot rămâne din nou însărcinate destul de repede după o naştere vaginală, se recomandă adesea o perioadă mai lungă de recuperare după o operaţie de cezariană. Dr. Ayşegül Ateş Tarla, membru în Comitetul Central al Asociaţiei Medicale din Turcia (TTB), a declarat că guvernul încearcă din toate puterile să stimuleze creşterea populaţiei şi, prin aceasta, pune o mare presiune asupra femeilor. Ea a spus că regulamentul lasă impresia că femeile aleg cu uşurinţă operaţiile de cezariană. Centrele private de sănătate sunt mici clinici care sunt răspândite în toată Turcia, dar mai ales în oraşe. Potrivit Straits Times, Turcia are cea mai mare rată de naşteri prin cezariană din cele 38 de ţări membre ale OCDE, conform ultimelor date disponibile, datând din 2021. Potrivit World Population Review, în 2021 s-au înregistrat 584 de astfel de proceduri la fiecare 1.000 de bebeluşi născuţi vii. Citiți și: ȘOCANT! O femeie a născut prin cezariană operată de soţ şi soacră. Reacția ministrului Sănătății, Alexandru Rafila Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

David Popovici zboară în bazin. Imagini spectaculoase din cantonamentul efectuat în Turcia

david-popovici-zboara-in-bazin.-imagini-spectaculoase-din-cantonamentul-efectuat-in-turcia

David Popovici este într-o formă de zile mari și „zboară” în bazin. Campionul olimpic a publicat mai multe imagini spectaculoase din cantonamentul pe care l-a efectuat în Turcia. După ce a cucerit două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, David Popovici a hotărât să ia o pauză, iar acum se pregătește intens pentru revenirea în bazin, în competiții. Imagini spectaculoase cu David Popovici David Popovici, cel care a reușit să cucerească două medalii la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, una de aur și una de bronz, se pregătește intens pentru revenirea în bazin. Campionul olimpic a efectuat un cantonament în Turcia și a publicat recent mai multe imagini spectaculoase din timpul antrenamentelor pe care le-a efectuat și nu numai. David Popovici pare într-o formă de zile mari, iar din filmarea pe care a publicat-o pe contul personal de Instagram se poate observa că s-a pregătit în cele mai bune condiții. În ultimele săptămâni, campionul a postat și imagini din sala de forță. Astfel, pare că este hotărât să fie în cea mai bună formă în momentul în care va reveni în competițiile oficiale. Meniu special pentru David Popovici Dragoș Luscan, kinetoterapeut în din echipa lui David Popovici, a dezvăluit că meniul campionului olimpic este alcătuit cu mare atenție, fiind luați în considerare mai mulți factori. Astfel, alimentație sportivului pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 a fost stabilită cu aproximativ un an înainte, a precizat Dragoș Luscan. „La Jocurile Olimpice, unde l-am însoţit pe Popovici, a trebuit să facem un plan alimentar cu aproximativ un an de zile înainte să mergem la Paris. Ne-am orientat în zona în care am locuit să vedem ce restaurante sunt, ce magazine sunt, să vedem dacă putem să ne procurăm de la aceste magazine alimentele de care avem nevoie. Pentru că degeaba vine un expert din America şi ne recomandă alimente care se găsesc doar acolo, dacă noi din punct de vedere genetic suntem ancoraţi în pământurile noastre şi suntem obişnuiţi ca din moşi-strămoşi să mâncăm ceea ce găsim aici”, a precizat Dragoș Luscan, conform g4media.ro. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult

Pe X au fost suspendate conturile opoziției față de Erdogan, în plin val de proteste, deși Elon Musk se declară apărător al liberei exprimări

pe-x-au-fost-suspendate-conturile-opozitiei-fata-de-erdogan,-in-plin-val-de-proteste,-desi-elon-musk-se-declara-aparator-al-liberei-exprimari

Mai multe conturi aparținând opoziției din Turcia au fost suspendate de pe platforma X (fostul Twitter), în contextul protestelor masive declanșate după arestarea principalului rival politic al președintelui Recep Tayyip Erdoğan. Suspendările au avut loc într-un moment de tensiune politică majoră, în care libertatea de exprimare este pusă sub presiune, iar reacția conducerii rețelei sociale ridică semne de întrebare. Suspendări selective în timpul unei crize politice Potrivit jurnaliștilor de la Politico, platforma X, deținută de Elon Musk — care se declară un fervent apărător al libertății de exprimare — a blocat mai multe conturi ale unor activiști, studenți și susținători ai opoziției, în special în Turcia. Unele conturi sunt inaccesibile doar pe teritoriul turc, fiind vizibile în restul lumii, ceea ce sugerează că suspendările au fost făcute la solicitarea autorităților de la Ankara. Protestele din Turcia au izbucnit după arestarea, la începutul săptămânii, a primarului Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, principalul candidat al Partidului Republican al Poporului (CHP) pentru alegerile prezidențiale. Acesta a fost reținut cu doar câteva ore înainte de anunțul oficial al candidaturii sale, generând reacții puternice din partea opiniei publice și o mobilizare masivă în stradă. Conturi suspendate, proteste reprimate În ciuda faptului că guvernul turc a interzis adunările publice timp de patru zile, protestele s-au răspândit în marile orașe, inclusiv Istanbul, Ankara, Izmir și Adana. Mulți dintre cei care au participat sau au organizat acțiunile de protest aveau conturi active pe X, folosite pentru a coordona manifestațiile sau pentru a distribui informații despre locațiile și orele de desfășurare. Yusuf Can, analist în cadrul Wilson Center, a declarat pentru Politico că majoritatea conturilor suspendate erau legate de activiști studenți și grupuri din mediul universitar. „Erau conturi grassroots, cu câteva mii de urmăritori, dar foarte active în distribuirea de informații relevante pentru proteste”, a explicat acesta. Unul dintre activiști, Ömer Faruk Aslan, și-a creat un al doilea cont după ce primul i-a fost blocat prin ordin judecătoresc. „Mi-au blocat contul pentru că tweeturile mele au avut peste 6 milioane de vizualizări”, a scris el. Reacția autorităților din Turcia și precedentul din 2023 Ministrul de Interne al Turciei, Ali Yerlikaya, a declarat că autoritățile au identificat 326 de conturi de social media suspectate că incită la ură, dintre care 72 ar fi administrate din afara țării. Până în prezent, 54 de persoane au fost arestate în legătură cu aceste conturi. Într-o declarație ulterioară, Yerlikaya a precizat că în a treia noapte de proteste au fost reținute alte 343 de persoane, din mai multe orașe. Legal, platforma X poate da curs solicitărilor guvernamentale în baza legislației turce din 2022, care acordă autorităților puteri extinse în privința moderării conținutului online. Într-un precedent din 2023, în perioada alegerilor prezidențiale, X a restricționat accesul la anumite conținuturi pentru „a se asigura că rețeaua rămâne accesibilă pentru cetățenii din Turcia”. Elon Musk a explicat la acel moment că a avut de ales între a permite restricționarea unor tweeturi sau a risca blocarea completă a rețelei în Turcia. „E o alegere între ca Twitter să fie blocat complet sau să limităm temporar accesul la unele conținuturi”, a spus Musk, promițând că va publica cererile autorităților turce. Cenzură în creștere, conform datelor oficiale Potrivit rapoartelor de transparență ale X, platforma a dat curs în 86% dintre cazuri solicitărilor guvernului turc de a șterge sau bloca conținut, în a doua jumătate a anului 2024 — în creștere față de 68% în prima parte a anului. Deși procentul este puțin mai mic decât media Uniunii Europene (90%), autoritățile din Turcia trimit de aproximativ șase ori mai multe cereri per capita decât alte state. În paralel, organizația NetBlocks, specializată în monitorizarea accesului la internet, a raportat restricții de acces și la alte platforme sociale populare, precum TikTok, Instagram și YouTube. Suspendările de pe X vin într-un moment delicat pentru Turcia, unde libertatea de exprimare și dreptul la protest sunt grav afectate de măsuri guvernamentale drastice. Iar pentru Elon Musk, care și-a construit o reputație internațională de „apărător al libertății de exprimare”, situația actuală ridică semne de întrebare cu privire la coerența și limitele principiilor sale, mai ales în relația cu regimurile autoritare.