Sorana Cîrstea, Martina Navratilova a României

sorana-cirstea,-martina-navratilova-a-romaniei

Sorana Cîrstea va juca în semifinale la Roma cu sportiva americană Coco Gauff, locul patru mondial. Românca a avut un traseu excelent la turneul WTA 1000 din capitala Italiei și francezii de la L’Equipe au notat că „Sori” a devenit cea mai în vârstă jucătoare care atinge această fază a competiției de la Roma, după Martina Navratilova, cea care reușea această performanță în 1994. Cîrstea, 36 de ani, 27 WTA, a învins-o pe Jelena Ostapenko, 28 de ani, 36 WTA, în sferturile de finală ale turneului de la Roma, scor 6-1, 7-6, și se va duela în semifinale cu Coco Gauff, meciul fiind programat joi, 14 mai. Românca a trecut și de liderul WTA Aryna Sabalenka sau Linda Noskova, locul 13 WTA, pentru a ajunge în semifinalele de la Foro Italico, unde o va întâlni pe Coco Gauff, 22 de ani, cea care a jucat finala la Roma anul trecut și care a câștigat cele trei dueluri avute până acum cu Sorana. „După ce a învins-o pe numărul unu mondial, Aryna Sabalenka, în runda a treia, Sorana Cîrstea a învins-o pe Jelena Ostapenko cu 6-1, 7-6 (0) în sferturile de finală, marţi, la Roma. Românca în vârstă de 36 de ani a ajuns în semifinalele unui turneu WTA 1000 pentru prima dată în cariera sa”, arată L’Equipe. Jurnaliștii francezi mai precizează: „La 36 de ani, românca s-a calificat marţi după ce a învins-o pe letona Jelena Ostapenko cu 6-1, 7-6 (0), campioana Roland Garros din 2017, şi devine cea mai în vârstă jucătoare care a ajuns în această etapă la Roma de la Martina Navratilova în 1994”. Sorana Cîrstea, la un pas de top 20 Sorana Cîrstea e la o victorie distanță de cea mai bună clasare a carierei. Ea poate intra în top 20, până acum reușind în 2013 situarea pe poziția 21. „În timp ce se pregăteşte să se retragă la sfârşitul sezonului, experimentata româncă este la doar o victorie distanţă de a obţine cea mai bună clasare din carieră şi de a intra în top 20” mai notează L’Equipe. Românca a ajuns acum în a patra semifinală WTA 1.000 a carierei, după Toronto (2013), Miami (2023) și Dubai (2024). Pentru calificarea în semifinale, Sorana Cîrstea a primit 289.115 euro şi 390 puncte WTA, turneul fiind dotat cu premii de 7.228.080 de euro. Dacă se califică în finală, Cîrstea va ajunge la 549.335 de euro, iar dacă va câștiga turneul de la Roma va lua 1.055.285 euro. Sorana Cîrstea s-a retras de la Roma din proba de dublu, unde făcea pereche în optimi cu Jaqueline Cristian. Decizia a fost luată pentru a se proteja înaintea semifinalei de simplu cu Coco Gauff

Novak Djokovic a luat decizia, după eşecul ruşinos de la Madrid. S-a retras şi nu mai merge la Roma

novak-djokovic-a-luat-decizia,-dupa-esecul-rusinos-de-la-madrid.-s-a-retras-si-nu-mai-merge-la-roma

Novak Djokovic s-a decis să spună pas turneului de la Roma, competiție programată a începe pe 7 mai și pe care sârbul a câștigat-o de 6 ori în cariera sa. Fortfait-ul numărului 5 mondial vine după eșecul lamentabil suferit la Madrid, unde s-a înclinat în două seturi în fața lui Matteo Arnaldi, scor 3-6, 4-6. Novak Djokovic a decis să nu ia startul în turneul de la Roma „Nole” nu va participa în acest an în turneul de la Roma, competiția Masters 1000 care începe pe 7 mai și în care a triumfat de 6 ori în carieră, în 2008, 2011, 2014, 2015, 2020 și 2022, scrie sportskeeda.com. Numărul 5 mondial vine după eșecul jenant suferit la Madrid, unde a cedat în două seturi în fața lui Matteo Arnaldi, scor 3-6, 4-6. Poate a fost ultimul meu meci aici, nu ştiu dacă voi mai juca la Madrid. Sigur, voi mai veni aici, dar poate nu ca jucător, nu ştiu ce să spun acum. Evident, după ce pierzi un meci nu te simţi bine, dar s-a întâmplat de câteva ori anul acesta să pierd chiar de la început, din păcate. În mod sigur nu acesta este nivelul la care doresc să evoluez – Novak Djokovic „Novak Djokovic a anunțat că nu va participa la turneu. Ne vedem la anul, Nole”, este mesajul postat pe contul oficial de X al turneului Internazionali BNL d’Italia. „Nole” nu-și mai găsește cadența. „Noua realitate” Sârbul a pierdut finala de la Miami în fața puștiului din Cehia Jakub Mensik, 6-7 (4), 6-7 (4), apoi a decis să joace la Monte Carlo, unde a fost eliminat rapid, la fel cum s-a întâmplat și în turneul din capitala Spaniei. Novak a început 2025 la Brisbane, unde a ajuns până în sferturile de finală, în timp ce la Australian Open s-a oprit un pic mai sus, în semifinale, unde din păcate a fost nevoit să se retragă din cauza unei accidentări. Au urmat eliminări rușinoase în primele tururi la Doha și la Indian Wells. „Speram să pot juca un meci mai mult decât am jucat la Monte-Carlo. Este un fel de realitate nouă pentru mine, trebuie să spun. Încercând să câștig un meci sau două, fără să mă gândesc să ajung departe în turneu. Este un sentiment complet diferit de cel pe care l-am avut în peste 20 de ani de tenis profesionist, așa că este un fel de provocare pentru mine mental să înfrunt cu adevărat aceste senzații pe teren, ieșind acum devreme în mod regulat de la turnee”, a spus Novak Djokovic. Fostul lider mondial din ierarhia ATP a mai câştigat niciun trofeu în turneele Masters ATP din luna noiembrie 2023. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult