Acuzații șoc după ce Elena Rybakina a încasat 5,35 milioane de dolari, dar a sfidat-o pe șefa WTA!

Elena Rybakina (Kazahstan, 6 WTA) a provocat un scandal monstru după ce a sfidat-o pe Portia Archer, CEO-ul Asociației Tenisului Feminin (WTA), chiar la festivitatea de premiere de la Turneul Campioanelor. Noua campioană a campioanelor a refuzat să apară în fotografia oficială alături de șefa WTA, gestul său fiind o formă de protest față de suspendarea antrenorului Stefano Vukov. Tehnicianul croat a fost sancționat pentru un an de forul mondial, după ce a comis abuzuri fizice și psihice asupra sportivei. Considerând decizia drept una nedreaptă, Elena Rybakina a ales momentul festivității de premiere de la Turneul Campioanelor pentru a-și manifesta nemulțumirea. Decizia Rybakinei a fost interpretată de unii ca o dovadă de curaj, dar de alții ca o lipsă de respect față de oficialii WTA. Elena Rybakina, pusă la zid după ce a refuzat să apară în poza oficială cu șefa WTA după succesul de la Turneul Campioanelor Criticile nu au întârziat să apară, mai ales în contextul în care Rybakina a încasat din partea WTA un cec record de 5,35 milioane de dolari, după succesul de la Turneul Campioanelor. Este cel mai mare premiu oferit vreodată în istoria circuitului feminin, exceptând turneele de Grand Slam. Conform jurnaliștilor de la Sportskeeda, numeroase comentarii ale utilizatorilor din mediul online susțin că Rybakina este manipulată de antrenorul ei, Stefano Vukov: „Toată această mascaradă din cauza unui bărbat inutil, oricum, penibil!”, a scris un internaut, în timp ce altul a acuzat-o direct pe Rybakina: „Vukov i-a spălat creierul!”. Unii au criticat-o pe Elena Rybakina pentru atitudine, considerând că sportivii trebuie să își asume consecințele: „Sportivii fac astfel de prostii și apoi se miră când sunt suspendați. Asta este o companie privată, iar tu ești un angajat. Fă-ți treaba și taci, așa cum facem toți ceilalți la serviciu”, a comentat un alt fan. „Face toate astea pentru că l-au interzis pe bărbatul care o abuza” Au existat însă reacții și mai dure: „Fată, glumești? Ți se pare normal să fii numită proastă și să ‘rămâi în Rusia să culegi cartofi’ fără el?!”, a adăugat o altă utilizatoare, făcând referire la faptul că Vukov i-a reproșat Rybakinei că ar fi cules cartofi în Rusia dacă nu l-ar fi cunoscut. „Face toate astea pentru că l-au interzis pe bărbatul care o abuza… în fine, oricum, felicitări”, a notat un fan, în timp ce un alt utilizator a încheiat ironic: „Toate astea din cauza acelui șarpe… Și oricum, ea nici măcar nu era directoarea WTA la acel moment. Ești ridicolă, Elena”. Elena Rybakina a făcut o demonstrație de forță în finala cu Aryna Sabalenka, trecând de liderul mondial cu scorul de 6-3, 7-6(0). Elena nu mai câștigase un titlu atât de important de la Wimbledon 2022, atunci când a învins-o pe Simona Halep în drumul către trofeu, 6-3, 6-3 în semifinale.
Aryna Sabalenka, remarcă jignitoare în limba rusă la adresa Elenei Rybakina. VIDEO

Nu a fost suficient că Elena Rybakina (Kazahstan, 5 WTA) a stârnit un scandal uriaș după finala Turneului Campioanelor, refuzând să apară în fotografia oficială alături de Portia Archer, CEO-ul WTA! Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA) a ținut și ea să atragă atenția, având o reacție de-a dreptul uluitoare. Încă un moment controversat a fost surprins de camerele de filmat după finala Turneului Campioanelor, câștigată de Elena Rybakina cu scorul de 6-3, 7-6(0). Aryna Sabalenka, cea care a pierdut trofeul în fața sportivei din Kazahstan, a fost surprinsă în timp ce rostea o remarcă jignitoare, în limba rusă, la adresa Elenei Rybakina, imediat după meci. Aryna Sabalenka, remarcă jignitoare în limba rusă la adresa Elenei Rybakina: „O dată pe an și băţul trage” La scurt timp după încheierea finalei, Aryna Sabalenka s-a îndreptat spre scaunul ei, acolo unde a început să vocifereze, devenind extrem de nervoasă. În timp ce purta un dialog aprins cu cei care au venit să o consoleze, conform jurnaliștilor de la Tennisuptodate.com, campioana din Belarus a fost auzită spunând: „O dată pe an și băţul trage”. Aceasta este o zicală rusească, prin care Aryna Sabalenka a ironizat-o dur pe Elena Rybakina. Expresia folosită de liderul WTA înseamnă că cineva care nu este suficient de talentat sau priceput poate, din când în când, să aibă totuși norocul de a câștiga. Afirmația, făcută la nervi, a fost percepută ca o jignire la adresa Rybakinei, sugerând că aceasta nu ar fi suficient de bună pentru a o învinge pe Sabalenka în mod normal, dar că sâmbătă a avut o zi norocoasă. Cu alte cuvinte, Aryna a lăsat de înțeles că o poate bate la orice oră pe Elena, ceea ce nu s-a întâmplat însă și în finala de la Turneul Campioanelor. Not cool, Aryna Sabalenka. Not cool. After losing to Elena Rybakina in Riyadh, Sabalenka used a Russian saying: „Once a year even a stick shoots.” pic.twitter.com/maJL64tTua — rybafan (@rybafan) November 9, 2025 Elena Rybakina a stârnit controverse uriașe după ce a sfidat-o pe șefa WTA De cealaltă parte, Elena Rybakina a făcut și ea un gest incredibil, refuzând să apară în fotografia oficială alături de CEO-ul WTA. Jucătoarea din Kazahstan a vrut astfel să se răzbune pe conducerea forului mondial, după suspendarea antrenorului său, Stefano Vukov, pe motiv că a abuzat-o fizic și psihic pe sportivă. Considerând decizia drept una nedreaptă, Elena Rybakina a ales momentul festivității de premiere de la Turneul Campioanelor pentru a-și manifesta nemulțumirea. Decizia Rybakinei a fost interpretată de unii ca o dovadă de curaj, dar de alții ca o lipsă de respect față de oficialii WTA. Fosta campioană americană Pam Shriver a criticat gestul Elenei Rybakina, având în vedere că jucătoarea din Kazahstan a încasat un premiu record de 5,35 milioane de dolari pentru succesul de la Turneul Campioanelor: „Imaginează-ți că încasezi mai mulți bani într-un singur turneu decât au câștigat colectiv toate cele nouă fondatoare ale WTA, iar apoi jignești pe CEO-ul organizației, care a încercat doar să asigure măsuri de protecție mai solide în sportul tău… E greu de înțeles”, a afirmat americanca.
Campioana tenisului care l-a acuzat pe Ilie Năstase de avansuri, intervenție în cazul Elena Rybakina
Lumea tenisului s-a împărțit în două după ce Elena Rybakina a refuzat să stea lângă șefa Asociației Tenisului Feminin (WTA), Portia Archer, pentru fotografia oficială. Iar fosta mare campioană americană Pam Shriver se poziționează de partea celor care o contestă pe campioana din Kazahstan. Relația dintre Elena Rybakina și WTA s-a răcit după suspendarea antrenorului ei, Stefano Vukov, iar sportiva le-a întors spatele, la propriu, celor din conducerea organizației. Scenele neverosimile s-au întâmplat sâmbătă seară, după finala Turneului Campioanenelor, câștigată de Rybakina cu 6-3, 7-6(0) împotriva liderului mondial Aryna Sabalenka. Elena Rybakina, criticată dur de fosta mare campioană americană după ce a refuzat să stea lângă șefa WTA pentru poza oficială de la Turneul Campioanelor Elena Rybakina a refuzat să apară în poza oficială alături de CEO-u WTA, iar fosta campioană Pam Shriver, câștigătoare a 22 de titluri de Grand Slam la dublu, s-a declarat dezamăgită de comportamentul jucătoarei. Rybakina a încasat un jackpot de 5,35 milioane de dolari pentru triumful de la Turneul Campioanelor, iar Shriver a comentat cazul pe platforma X: „Imaginează-ți că încasezi mai mulți bani într-un singur turneu decât au câștigat colectiv toate cele nouă fondatoare ale WTA, iar apoi jignești pe CEO-ul organizației, care a încercat doar să asigure măsuri de protecție mai solide în sportul tău… E greu de înțeles”, a afirmat Pam Shriver, conform Tennisuptodate.com. Nu este prima dată când Shriver intră într-o polemică cu Elena Rybakina. Atunci când Stefano Vukov a fost suspendat pentru abuzuri fizice și psihice asupra Elenei, Shriver a spus: „Este momentul ca întregul nostru sport să se ridice în sfârșit împotriva abuzurilor cunoscute și a manipulărilor de tip cult exercitate asupra jucătorilor. Este o situație foarte tristă, iar rugăciunile mele se îndreaptă către ER (Elena Rybakina)”, a scris Shriver pe rețelele sociale. Pam Shriver l-a acuzat pe Ilie Năstase de avansuri sexuale: „Voia să știu dacă sunt virgină” Declarația lui Shriver a determinat-o pe Rybakina să reacționeze în cadrul unei conferințe de presă la Australian Open 2025: „Știu că una dintre antrenoare, Pam Shriver, a spus acele lucruri. Nu o cunosc personal, nu a venit niciodată la mine să vorbească, dar știu povestea ei. Este tristă, însă asta nu înseamnă că toate jucătoarele trec prin aceleași lucruri. Cum ea nu mă cunoaște, și eu nu o cunosc, nu cred că este corect să facă astfel de comentarii”, mai ales fiind antrenoare activă, comentatoare și jurnalistă”, a spus Elena Rybakina. Pam Shriver a stârnit controverse uriașe în urmă cu mai mulți ani, acuzându-l pe Ilie Năstase că îi facea avansuri sexuale la turneele de tenis! Românul i-ar fi adresat o întrebare nepotrivită americancei: „Când ne vedeam la turnee, Ilie îmi punea mereu aceeași întrebare. Voia să stiu dacă sunt virgină. Eram doar un copil care juca tenis. Am fost șocată. Niciodată nu mă intrebase cineva, până la el, așa ceva. Era un tip glumeț și de aceea m-a intrebat și pe mine. Când aveam 20 de ani, i-am zis să nu mă mai întrebe niciodată asta”, a declarat Shriver pentru BBC.
Aryna Sabalenka, învinsă fără drept de apel în finala Turneului Campioanelo

Surpriză uriașă la Turneul Campioanelor de la Riad (Arabia Saudită)! Liderul mondial Aryna Sabalenka a fost învinsă clar de Elena Rynakina (Kazahstan, 6 WTA), scor 6-3, 7-6(0). Elena Rybakina este noua campioană a campioanelor în tenisul feminin, după o finală în care sportiva din Kazahstan i-a predat o lecție de tenis Arynei Sabalenka. Rybakina a jucat excelent din punct de vedere tactic și a destabilizat-o pe Sabalenka, deși bielorusa pornea cu prima șansă. Partida disputată sâmbătă seară a durat o oră și 48 de minute de joc. Elena Rybakina a triumfat în premieră la Turneul Campioanelor, după ce a produs surpriza în marea finală cu Aryna Sabalenka. Rybakina a avut o săptămână de vis și nu a pierdut niciun meci în faza grupelor, astfel că și-a asigurat un cec uriaș de 5,23 milioane de dolari. De asemenea, grație celor 1.500 de puncte câștigate, Elena urcă o poziție în ierarhia mondială, pe 5 WTA. De partea cealaltă, Aryna Sabalenka încheie sezonul în fotoliul de lider mondial, în ciuda înfrângerii din finală. Favorita principală a fost de nerecunoscut și nu a câștigat nici măcar o dată pe serviciul Elenei Rybakina, cu toate că a beneficiat de cinci mingi de break. În schimb kazaha a converit o șansă de break din șase, scor final 6-3, 7-6(0). Aryna Sabalenka, în lacrimi la festivitatea de premiere Sabalenka nu și-a mai putut stăpâni emoțiile la festivitatea de premiere și a izbucnit în lacrimi, dar a reușit să destindă atmosfera cu o glumă: „Se pare că pe măsură ce îmbătrânesc devin mai emotivă”, a spus Aryna. Campioana Elena Rybakina a avut un discurs elegant: „Vreau să o felicit pe Aryna pentru că încheie pentru al doilea an consecutiv pe locul 1 mondial. Sper să mai jucăm multe finale împreună! Bineînțeles că vreau să mulțumesc și spectatorilor. A fost o atmosferă minunată. Mulțumesc celor care au fost implicați în organizare. Este un turneu formidabil. Nu în ultimul rând, mulțumesc echipei mele, care întotdeauna mă mobilizează. Mulțumesc și președintelui Federației de Tenis din Kazahstan”, a adăugat Rybakina, cea care a prins in extremis biletul pentru Turneul Campioanelor, profitând de faptul că rusoaica Mirra Andreeva nu a primit viză pentru a putea juca la Tokyo.
Aryna Sabalenka a cedat nervos după finala Turneului Campioanelor

Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA) a izbucnit în lacrimi după ce a pierdut clar meciul pentru trofeul de la Turneul Campioanelor, 6-3, 7-6(0) pentru Elena Rybakina (Kazahstan, 6 WTA). Aryna Sabalenka nu a reușit nici în acest an să triumfe la Turneul Campioanelor, bielorusa rămânând fără trofeu la competiția care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului. Ocupanta locului 1 mondial pornea ca mare favorită, iar înfrângerea suferită în fața Elenei Rybakina a fost cu atât mai dureroasă. Copleșită de dezamăgire, Aryna Sabalenka a cedat emoțiilor și a izbucnit în lacrimi la final. Deznădăjduită după ce a ratat sâmbătă seară titlul la Turneul Campioanelor, Aryna Sabalenka s-a prăbușit pe bancă și a început să gesticuleze nervoasă, incapabilă să-și stăpânească lacrimile. Jucătoarea din Belarus a fost năpădită de emoții și la festivitatea de premiere, dar a destins atmosfera făcând o glumă: „Se pare că pe măsură ce îmbătrânesc devin mai emotivă”, a spus Aryna la microfon. În ciuda eșecului din finală, Aryna Sabalenka încheie sezonul pe locul 1 mondial, după ce a triumfat la Grand Slam-ul de la US Open în luna septembrie. Elena Rybakina a dat lovitura la Turneul Campioanelor Calificată în ultimul moment la Turneul Campioanelor, Elena Rybakina a dat lovitura la Turneul Campioanelor. Neînvinsă pe toată durata competiției, kazaha a încasat un cec fabulos de 5,23 milioane de dolari. „Vreau să o felicit pe Aryna pentru că încheie pentru al doilea an consecutiv pe locul 1 mondial. Sper să mai jucăm multe finale împreună! Bineînțeles că vreau să mulțumesc și spectatorilor. A fost o atmosferă minunată. Mulțumesc celor care au fost implicați în organizare. Este un turneu formidabil. Nu în ultimul rând, mulțumesc echipei mele, care întotdeauna mă mobilizează. Mulțumesc și președintelui Federației de Tenis din Kazahstan”, a declarat Elena Rybakina.
Iga Swiatek nu renunță la aroganță nici după ce a fost eliminată de la Turneul Campioanelor

Iga Swiatek (Polonia, 2 WTA) a fost spulberată în ultimele două meciuri de la Turneul Campioanelor, dar cu toate aceasta, poloneza a afișat o atitudine arogantă. Iga Swiatek a oferit o explicație bizară după ce a părăsit prematur Turneul Campioanelor, scor 7-6(3), 4-6, 2-6 cu Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA) în ultima partidă a grupei „Serena Williams”. În faza precedentă, Swiatek cedase și meciul cu Elena Rybakina (Kazahstan, 6 WTA), tot după ce câștigase primul set: 6-3, 1-6, 0-6. Astfel, Swiatek a rămas cu o singură victorie în grupă, 6-1, 6-2 cu Madison Keys (SUA, 7 WTA), prea puțin însă pentru a avansa în semifinale. Iga Swiatek nu a renunțat la aroganță și a dat vina pe karma după eliminarea de la Turneul Campioanelor Sixtuplă campioană de Grand Slam, Iga Swiatek a găsit o explicație incredibilă după eliminarea de la Turneul Campioanelor. Poloneza a declarat că „karma” s-ar putea să fie de vină pentru înfrângerea cu Amanda Anisimova. Swiatek afirmă că a evoluat „prea bine” în ultima vreme și nu își explică deloc cum a ajuns să fie eliminată atât de devreme din competiție. „Când faci totul și totuși nu e suficient, cred că asta înseamnă că trebuie să-ți îmbunătățești tenisul. Dar m-am simțit bine mental, fizic și tehnic. Condițiile au fost bune. Nu înțeleg prea bine de ce nu am reușit să trec de faza grupelor. Poate că am câștigat prea mult anul trecut, poate e karma. E ciudat. Nu pot spune că mă așteptam la ceva anume, dar, din experiență, când pun atâta intensitate și dorință, de obicei asta dă roade”, a declarat Swiatek, conform Daily Express. Chiar și după eliminarea prematură de la Turneul Campioanelor, Iga Swiatek va încheia sezonul pe locul 2 mondial, în spatele Arynei Sabalenka, dar poloneza își propune să revină în fotoliul de lider mondial anul viitor. Sportiva în vârstă de 24 de ani a recunoscut, totuși, că efortul și dedicarea din ultimul timp nu îi mai aduc aceleași rezultate ca înainte. Incident în timpul meciului Iga Swiatek – Amanda Anisimova de la Turneul Campioanelor Iga Swiatek a avut un moment tensionat în timpul meciului cu Amanda Anisimova, cerându-i arbitrei de scaun să evacueze din tribune un spectator care striga între primul și al doilea serviciu: „Deranjează jocul”, a spus poloneza, acuzându-l pe bărbat că se află sub influența băuturilor alcoolice. Incidentul a scos-o din ritm, iar în următoarele două seturi Swiatek nu și-a mai regăsit concentrarea. Amanda Anisimova a profitat, impunându-se clar în ultimele două seturi și obținând calificarea în semifinale. Elena Rybakina și Amanda Anisimova s-au clasat pe primele două locuri calificabile și își vor afla adversarele joi. În ultima fază a celeilalte grupe, Jessica Pegula (SUA, 5 WTA) o înfruntă pe Jasmine Paolini (Italia, 8 WTA) de la ora 16:00, iar apoi Aryna Sabalenka (Belarus, 3 WTA) se va duela cu Coco Gauff în blockbusterul grupei.
S-au stabilit semifinalele Turneului Campioanelor! Deținătoarea trofeului, eliminată încă din grupe
Joi seară s-au disputat ultimele meciuri din faza grupelor la Turneul Campioanelor, iar deținătoarea trofeului, Coco Gauff (SUA, 3 WTA), a părăsit prematur competiția. Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA) este ultima jucătoare calificată în semifinalele competiției, după ce a dominat-o clar pe Gauff, scor 7-6(5), 6-2. Cu acest succes, liderul mondial și-a asigurat primul loc în Grupa „Steffi Graf”, încheind faza grupelor cu un bilanț perfect: trei victorii din tot atâtea meciuri. Pe locul secund s-a clasat Jessica Pegula (SUA, 5 WTA), cea care o va înfrunta în semifinale pe Elena Rybakina (Kazahstan, 6 WTA). În cealaltă semifinală, Sabalenka se va duela cu Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA). Se știu semifinalele Turneului Campioanelor, după ce Aryna Sabalenka a învins-o pe Coco Gauff în ultimul meci din grupe În ultimul meci al grupelor de la Turneul Campioanelor, Aryna Sabalenka și Coco Gauff au oferit un spectacol intens în primul set, americanca conducând cu 5-3! Aryna a revenit însă spectaculos și a împins actul într-un tie-break în care a defilat. Manșa secundă nu a avut istoric, iar Aryna Sabalenka și-a adjudecat victoria cu 7-6(5), 6-2, după o oră și 29 de minute de joc. Pentru bielorusă urmează un duel cu o altă reprezentantă a SUA, fiind așteptată de Amanda Anisimova în semifinale. Anisimova a reușit și ea un meci de zile mari, trimițând-o acasă pe Iga Swiatek, fost lider WTA și câștigătoare a șase titluri de Grand Slam. Americanca a revenit spectaculos, miercuri seară, impunându-se în meciul decisiv pentru calificare cu 6-7(3), 6-4, 6-2. Sabalenka și Rybakina, neînvinse până acum la Turneul Campioanelor Aryna Sabalenka și Elena Rybakina sunt neînvinse până acum la Turneul Campioanelor! Cele două sportive au dominat faza grupelor la competiția de la Riad, performanță care le poate aduce un premiu maxim de 5,23 milioane de dolari și 1.500 de puncte WTA. Simona Halep a fost desemnată ambasadoare oficială a turneului, alături de Angelique Kerber, Garbine Muguruza și Ons Jabeur. Românca a luat parte la o serie de activități de promovare, cum ar fi evenimente dedicate fanilor, ședințe foto și apariții media. Tot Simona a avut onoarea de a-i înmâna trofeul pentru locul 1 mondial Arynei Sabalenka, în prima zi a competiției: „Felicitări, Aryna Sabalenka, pentru că ai încheiat încă un sezon pe primul loc!”, i-a transmis „Simo” fostei sale rivale din Belarus.
Simona Halep, dulcegării în văzul tuturor cu bărbatul care o însoțește la Turneul Campioanelor

Simona Halep (34 de ani) nu este singură la Turneul Campioanelor de la Riad (Arabia Saudită)! Un tânăr colaborator o însoțește pas cu pas pe fosta campioană, în timpul activităților de promovare la care aceasta participă. Este vorba despre Cristi Riza, reprezentant al Grupului Sports Festival din Cluj-Napoca, compania care gestionează de curând imaginea Simonei Halep. Tânărul i-a fost alături româncei în toate aparițiile din capitala Arabiei Saudite, iar camerele TV l-au surprins chiar și în tribune, la meciul de deschidere al Turneului Campioanelor. Bărbatul care o însoțește pe Simona Halep la Turneul Campioanelor dă din casă: „Este o persoană respectuoasă!” Replica fostului lider WTA După câteva zile petrecute împreună în complexul din Riad, Simona Halep și Cristi Riza și-au exprimat public recunoștința reciprocă. Cei doi au schimbat mesaje emoționante pe rețelele de socializare: „Să colaborez și să lucrez îndeaproape cu această campioană incredibilă este cu adevărat o plăcere și o onoare. Este o sursă de inspirație pentru toți. O persoană extraordinară, iubită de milioane de oameni, și totuși atât de modestă și respectuoasă cu oricine întâlnește. Sunt extrem de recunoscător că te-am cunoscut, @simonahalep, și atât de fericit să descopăr că unul dintre idolii mei este și o persoană extraordinară din toate punctele de vedere. #WtaFinalsRiyadh #Legend”, a scris Cristi Riza pe Instagram.Simona Halep nu a rămas indiferentă și i-a răspuns prompt colaboratorului său: „Mulțumesc, Cristi Riza!”, a scris sportiva, adăugând și două emoticoane care exprimă o îmbrățișare. Ce îi lipsește Simonei Halep după retragerea din tenis Simona Halep a interacționat și cu localnici din capitala Arabiei Saudite, iar una dintre fotografiile surprinse la Riad a devenit rapid virală printre fanii tenisului mondial. „Simo” a realizat un selfie de colecție alături de Garbine Muguruza, Ons Jabeur, Angelique Kerber, Daniela Hantuchova, Caroline Garcia și Andrea Hlavackova, toate nume importante ale circuitului WTA. Întrebată dacă îi este dor de viața de dinaintea retragerii, Simona Halep a recunoscut deschis: „Îmi lipsește adrenalina, să câștig meciuri, să joc meciuri, presiunea pe care o simțeam în timpul lor, toată munca depusă alături de echipă, oamenii din jurul meu.”
Arabii i-au interzis Simonei Halep să poarte haine mulate! Câți bani a plătit românca

Simona Halep (34 de ani) a fost surprinsă doar în ținuturi largi și sobre în primele cinci zile de la Turneul Campioanelor, iar noul stil adoptat de româncă nu este deloc întâmplător. Competiția se desfășoară pentru al doilea an la rând la Riad, capitala Arabiei Saudite, o țară în care regulile vestimentare pentru femei, inclusiv cele străine, sunt stricte. Astfel, organizatorii au transmis un set clar de recomandări privind vestimentația tuturor femeilor implicate în eveniment, de la invitate la oficiale. Simona Halep, care se află la Riad în calitate de ambasadoare oficială a Turneului Campioanelor, s-a conformat cerințelor locale, alegând să poarte haine largi, decente și fără croieli mulate. Femeile prezente la competiție, exceptând jucătoarele aflate pe teren, trebuie să se îmbrace modest, să acopere umerii și să poarte pantaloni sau fuste care depășesc genunchii, evitând în același timp articole de îmbrăcăminte cu mesaje sau imagini „profane”. Chiar și respectând aceste reguli stricte, Simona Halep nu a renunțat la eleganță și la gustul rafinat în materie de modă. Ținuta purtată recent de fosta campioană WTA este semnată de brandul italian Miu Miu și face parte din colecția de denim a casei de lux. Simona Halep a scos din buzunar 3.000 de euro pentru ultima ținută purtată la Turneul Campioanelor Pentru ansamblul compus din bluză și pantaloni din denim, Simona Halep a scos din buzunar în jur de 3.000 de euro: câte 1.500 de euro pentru fiecare piesă vestimentară. Oricum, fosta campioană din Constanța pare să se simtă perfect în această nouă postură, afișând un zâmbet larg în toate fotografiile publicate de organizatori. „Ce frumos a fost să explorăm împreună locul unde se desfășoară Turneul Campioanelor! Mulțumesc, Garbine Muguruza, și felicitări pentru munca extraordinară pe care ai depus-o în organizarea acestui eveniment”, a transmis Simona Halep, adresându-i-se directoarei turneului.
Iga Swiatek, eliminată din grupele Turneului Campioanelor după ce i-a cerut arbitrei să dea afară din tribune un bărbat. VIDEO
Surpriză uriașă la Turneul Campioanelor de la Riad, după ce Iga Swiatek (Polonia, 2 WTA) a pierdut meciul decisiv pentru calificarea în semifinale, scor 7-6(3), 4-6, 2-6 cu Amanda Anisimova (SUA, 4 WTA). Iga Swiatek, a doua favorită a Turneului Campioanelor, a părăsit competiția miercuri, încă din faza grupelor, la capătul unui duel dramatic cu Amanda Anisimov, ce a durat două ore și 37 de minute. Momentul tensionat al meciului s-a petrecut în pauza dintre primele două seturi, când Swiatek, vizibil iritată, i-a cerut arbitrei de scaun Julie Kjendlie (Norvegia) să evacueze un bărbat din tribune. Iga Swiatek, una dintre favoritele la câștigarea trofeului de la Turneul Campioanelor, s-a oprit în grupe, pierzând al doilea meci consecutiv, dar și calificarea în semifinale. Swiatek era obligată să o învingă pe Amanda Anisimova, dar americanca a jucat un tenis total și s-a impus cu 6-7(3), 6-4, 6-2, obținând biletul pentru careul de ași. Iga Swiatek a răbufnit în timpul meciului și i-a cerut arbitrei de scaun să evacueze din tribune un bărbat care striga între primul și al doilea serviciu: „Deranjează jocul”, i-a spus poloneza arbitrei. Iga Swiatek is asking the umpire to remove someone in the crowd who was shouting between 1st & 2nd serves during her match against Amanda Anisimova at the WTA Finals in Riyadh “He’s disturbing the game.” pic.twitter.com/4DiMON6xMQ — The Tennis Letter (@TheTennisLetter) November 5, 2025 Incidentul a părut să o scoată din ritm pe Swiatek, care a cedat complet inițiativa în următoarele două seturi. Anisimova a profitat din plin, dominând clar finalul partidei și obținând calificarea în careul de ași al competiției. Urmează blockbusterul dintre Aryna Sabalenka și Coco Gauff Amanda Anisimova și Elena Rybakina își vor afla adversarele din semifinalele Turneului Campioanelor joi, când sunt programate ultimele meciuri din grupa „Steffi Graf”. Jessica Pegula (SUA, 5 WTA) o înfruntă pe Jasmine Paolini (Italia, 8 WTA) de la ora 16:00, iar apoi Aryna Sabalenka (Belarus, 3 WTA) se va duela cu Coco Gauff în blockbusterul grupei. Ediția din 2025 a Turneului Campioanelor oferă premii record de 15,5 milioane de dolari, iar o campioană neînvinsă poate pleca acasă cu 5,23 milioane de dolari și 1.500 de puncte WTA.