Gestul organizatorilor de la Cleveland, după ce Sorana Cîrstea a fost jefuită. Nu te putem lăsa să pleci așa
Organizatorii turneului de la Cleveland, unde Sorana Cîrstea s-a impus în urmă cu mai puțin de zece zile, au făcut un gest admirabil pentru sportiva din România, care nu s-a bucurat de cel de-al treilea trofeu de simplu din carieră. Decizia acestora de a-i oferi un alt trofeu a fost anunțată pe social media, unde au distribuit apelul făcut de româncă. Sorana Cîrstea a fost jefuită de trofeul de la Cleveland chiar în hotelul unde era cazată pe perioada US Open, în timp ce juca în turul secund de pe tabloul principal, împotriva Karolinei Muchova, în fața căreia a pierdut după un meci dramatic, în trei seturi, 6-7 (0), 7-6 (3), 4-6. Românca a evoluat și pe tabloul de dublu, alături de Anna Kalinskaya, dar cee două au fost eliminate încă din turul inaugural. Gestul impresionant al organizatorilor de la Cleveland, după jefuirea Soranei Cîrstea Organizatorii turneului WTA 250 Cleveland au înțeles mesajul Soranei Cîrstea în care aceasta a anunțat că a fost jefuită de trofeul abia câștigat în SUA și care pentru fostul număr 21 mondial avea o valoare sentimentală foarte mare. În acest context, americanii au decis să îi ofere un alt trofeu, similar. „Nu te putem lăsa să pleci acasă fără trofeu”, au scris organizatorii de la Cleveland într-o postare pe InstaStory, distribuită și de Sorana Cîrstea pe social media. De asemenea, în mesajul celor de la Tennis In The Land, cum apare turneul de la Cleveland pe Instagram, au fost etichetați cei care se vor ocupa de noul trofeul al Soranei Cîrstea. „@awardandapparel vor face totul bine”, au scris organizatorii turneului din Ohio. Sorana Cîrstea, nouă titluri WTA în carieră Pentru Sorana Cîrstea, trofeul de la Cleveland este cel de-al treilea din carieră, la simplu, după cel de la Tashkent (2008) și Istanbul (2021), și a fost obținut cu numai câteva zile înainte de US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Câștigarea acestui turneu de Sorana Cîrstea a însemnat o urcare importantă în clasament, de peste 40 de locuri, o confirmare a valorii pentru jucătoarea care a anunțat recent că ia în calcul retragerea din activitatea sportivă. Pe lângă cele trei titluri WTA la simplu, Sorna Cîrstea a câștigat alte șase în proba de dublu, cel mai important fiind cel de la WTA 1.000 Madrid, unde a jucat alături de Anna Kalinskaya, învingând perechea Elise Mertens/Veronika Kudermetova, scor 6-7 (10), 6-2, 12-10. Celelalte trofee de dublu sunt: Fes și Luxembourg (2008), Oeiras (2010), Dallas (2011) și Lugano (2019).
Hoții i-au spart camera de hotel Soranei Cîrstea la New York. Ce i-au furat iubitei lui Ion Țiriac
Aflată în continuare la New York, unde a participat de curând la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open 2025, Sorana Cîrstea (35 de ani – 71 WTA) a avut parte de o surpriză extrem de neplăcută. Potrivit unei dezvăluiri făcute pe rețelele de socializare, hoții i-au spart camera de hotel și i-au furat un obiect de suflet iubitei lui Ion Țiriac Jr. „Oricine mi-a furat trofeul, vă rog să mi-l dați înapoi”. Camera de hotel din New York în care stă Sorana Cîrstea, prădată de hoți Aventura Soranei Cîrstea de la US Open 2025 s-a terminat joi, 28 august, când sportiva din Târgoviște a fost eliminată în turul doi de favorita numărul 11 a competiției, reprezentanta cehă Karolina Muchova. Sorana Cîrstea s-a luptat eroic, timp de aproape trei ore, însă în cele din urmă a cedat în trei seturi, scor (0)6-7, 7-6(3), 3-6. Iubita lui Ion Țiriac Jr. se află în continuare la New York și, în urmă cu doar câteva ore, a informat prin intermediul unei postări realizate pe platformele de socializare că hoții i-au spart camera de hotel. Potrivit detaliilor puse la dispoziție de jucătoare, din cameră a dispărut trofeul pe care Sorana Cîrstea l-a câștigat la turneul WTA de la Cleveland, în urmă cu aproximativ o săptămână. Târgovișteanca a ținut să îi anunțe pe prădători că respectivul trofeu nu poate fi monetizat, deoarece nu e realizat din niciun material prețios. În schimb, pentru ea are o valoare sentimentală, astfel că le-a transmis politicos să îi înapoieze bunul: „Oricine mi-a furat trofeul de la Cleveland din camera 314 de la @thefiftysonesta (n.r. – numele hotelului la care a fost cazată la New York), vă rog să mi-l dați înapoi! Nu are valoare materială, ci doar valoare sentimentală! Voi fi foarte recunoscătoare. Mulțumesc!”, a scris Sorana Cîrstea, prin intermediul unui Insta Story. SURSA FOTO: CAPTURĂ instagram.com/soranacirstea/ De ce e atât de important trofeul pentru Sorana Cîrstea Trofeul de la Cleveland este cu adevărat important pentru Sorana Cîrstea, deoarece sportiva din Târgoviște nu poate spune că are o vitrină foarte bogată. Concret, este doar al treilea triumf pe care iubita lui Ion Țiriac Jr. l-a bifat în cariera de jucătoare de tenis de simplu, după Tashkent 2008 şi Istanbul 2021. Și cum momentul retragerii din circuitul profesionist de tenis se apropie tot mai mult de Sorana Cîrstea, triumful de la Cleveland e cu atât mai important. Ea s-a impus la competiția premergătoare US Open 2025 fără să piardă vreun set, în condițiile în care a început încă din calificări. „Mulțumesc echipei mele. Nu aveam așteptări de la acest turneu. Nu puteam cere un antrenor mai bun, am lucrat și în ultimii 5 ani, iar în ultimele 2 luni ne-am reconectat. Mulțumesc fizioterapeutului care merge tot timpul anului cu mine și că m-a ținut sănătoasă. Mi-a plăcut că am rămas cât mai mult posibil în acest oraș. Mulțumesc directorului turneului, staff-ului competiției, copiilor de mingi! Nu este ușor să ții o asemenea competiție printre cele mai bune. Le mulțumesc că m-au chemat să joc pentru a fi în formă! Mulțumesc publicului, a fost o excelentă atmosferă de la primul meci. Este o doamnă care m-a încurajat la fiecare dintre cele 7 meciuri”, a declarat Sorana Cîrstea, printre altele, după ce a pozat cu trofeul de la Cleveland.
Urcare spectaculoasă în clasamentul WTA pentru Sorana Cîrstea, după ce a câștigat turneul de la Cleveland
Sorana Cîrstea a câștigat turneul de la Cleveland și, cu această ocazie, a făcut un salt spectaculos în clasamentul WTA. Sportiva noastră a urcat 41 de locuri în urma succesului de pe Ocean și se află în momentul de față pe locul 71 în ierarhia mondială feminină. Ce veste pentru Sorana Cîrstea după succesul de la Cleveland. Salt de zeci de locuri în clasamentul WTA Sorana Cîrstea a triumfat la turneul de la Cleveland, iar asta i-a adus și un salt incredibil în clasamentul WTA. Românca a urcat 41 de locuri în urma succesului de pe tărâm american, cea mai mare din circuit, și se află acum pe poziția a 71-a în ierarhia mondială feminină, cu 928 de puncte acumulate. „Sori” nu este însă cea mia bine clasată sportivă din România în top, acolo unde Jaqueline Cristian continuă să se mențină pe locul 50, cu 1.161 de puncte. Gabriela Ruse a coborât trei locuri, până pe 70, cu 939 puncte, la fel cum și Irina Begu a cedat două poziții, iar acum se regăsește pe 92, cu 819 locuri. La rândul său, Anca Todoni a urcat un loc şi este în momentul acesta pe 112, cu 660 puncte, în timp ce Miriam Bulgaru, este acum 200, după o urcare de 11 locuri, cu 370 de puncte. La Cleveland, Cîrstea şi-a trecut în palmares al treilea său titlu WTA la simplu, după cele de la Taşkent (2008) şi Istanbul (2021). Ea a primit și un cec de 36.300 de dolari, plus 268 de puncte WTA. În total, Sorana a acumulat din tenis 10.491.158 de dolari, fiind una dintre cele mai bogate femei din România, scrie sport.ro. Ea este a doua româncă în clasamentul all-time al sumelor acumulate din tenisul feminin autohton, mult însă în spatele Simoeni Halep, retrasă din carieră în primăvara acestui an, cea care a adunat 40.236.618 de dolari. SURSA FOTO: instagram.com/arynasabalenka/ Aryna Sabalenka rămâne lider mondial Aryna Sabalenka din Belarus și-a păstrat poziția de lider detașat, cu 11.225 puncte, urmată de poloeza Iga Swiatek, cu 7.933 puncte, în timp ce Coco Gauff (SUA) completează podiumul, cu 7.874 puncte. Top 5 este completat de americanca Jessica Pegula – 4.903 puncte şi rusoaica Mirra Andreeva (4.733 puncte). Pe de altă parte, în proba de dublu, Sorana Cîrstea este cea mai bine clasată dintre românce, locul 57, cu 1.494 puncte.
Cine transmite la TV Sorana Cîrstea Ann Li finala de la Cleveland

Sorana Cîrstea va da piept cu Ann Li în finala turneului WTA de la Cleveland, competiție dotată cu premii totale în valoare de 275.094 de dolari. Duelul din ultimul act este programat să înceapă sâmbătă seară, la ora 21.30, și va fi transmis în direct pe DigiSport 4. Finala de la Cleveland dintre Sorana Cîrstea și Ann Li se vede la TV pe postul DigiSport 4 Sorana Cîrstea, locul 112 WTA, o întâlnește pe Ann Li, poziția a 69-a, în finala turneului de la Cleveland. Duelul este programat sâmbătă, de la ora 21.30, și va fi transmis în direct pe DigiSport 4. Sorana a ajuns în finală după ce a început turneul în calificări, și a fost nevoită să le învingă pe Anna Frey și pe Rebeka Masarova pentru a accede pe tabloul principal. Ulterior, românca a trecut, fără a ceda vreun set, de Moyuka Uchijima, Jill Teichmann, Liudmila Samsonova și Anastasia Zakharova. De partea cealaltă, Ann Li a fost prezentă direct pe tabloul principal, datorită locului ocupat în clasamentul WTA, și pentru a ajunge în ultimul act a trecut de Yuliia Starodubtseva, Iva Jovic, Elsa Jacquemot și Xinyu Wang. Spre deosebire de Sorana, ea a avut nevoie mereu de set decisiv pentru a obține calificarea mai departe, cu excepția meciului din primul tur. Cele două sportive s-au mai aflat față în față o singură dată în circuit. S-a întâmplat în urmă cu 4 ani, la Melbourne, când sportiva de peste Ocean s-a impus clar în două seturi, scor 6-3, 6-1. Mediafax Foto A șaptea finală din carieră Pentru Sorana Cîrstea este a şaptea finală WTA din carieră. Ea are două titluri în vitrina cu trofee. La Taşkent în 2008 şi la Istanbul în 2021, și a cedat finalele de la Budapesta (2007), Toronto (2013), Taşkent (2019) şi Strasbourg (2021). Pentru accederea în ultimul act, românca şi-a asigurat un cec de 21.484 de dolari şi 181 de puncte WTA. „Vreau să le mulțumesc pentru sprijin fanilor, contează mult. Să fii foarte departe de România și să ai parte de o asemenea susținere, nu are cum să nu te impresioneze. Fără sprijinul lor nu aș fi fost atât de proaspătă mental. Am venit după un turneu bun la Cincinnati. Nu mă așteptam să joc așa de bine. M-am simțit bine. Uneori muncești bine, dar rezultatele nu vin”, a spus Sorana Cîrstea după calificarea în finală.
Sorana Cîrstea, calificare splendidă în semifinalele de la Cleveland! A eliminat-o pe principala favorită
Sorana Cîrstea a făcut un meci de senzație în sferturile de finală de la Cleveland, astfel a avansat în semifinalele turneului. Jucătoarea a învins-o pe Liudmila Samsonova, o jucătoare aflată în TOP 20 WTA, într-un ritm entuziasmant, scor 2-0. Turneul de la Cleveland a adus un parcurs de senzație din partea Soranei Cîrstea, care impresionează la 35 de ani. Sportiva a trecut succesiv de nume cunoscute ale tenisului, iar acum va da piept cu Anastazia Zakharova în semifinalele competiției. Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Cleveland Românca a intrat în calificari pe data de 16 august, atunci când a învins-o cu 2-0 (6-1, 6-0) pe americana Anna Frey. În ultima rundă a calificărilor, Sorana Cîrstea a trecut de Rebeka Masarova, tot cu scorul de 2-0, după 6-2, 6-2 la seturi. În turul 2, programat pe 18 august, Sorana a trecut de japoneza Moyuka Uchijima, scor 2-0, 6-4, 6-1 la seturi. Optimile de finală i-au adus sportivei un meci cu elvețiana Jil Teichmann, de care a trecut entuziasmant după 6-1, 6-1 la seturi. Ajunsă în sferturile de finală, românca a trecut din nou, tot cu scorul de 2-0, de Liudmila Samsonova, după 6-4, 6-1 la seturi. Sorana Cîrstea nu a pierdut niciun set de-a lungul celor cinci meciuri disputate la turneul Tennis in the Land, chiar înainte de US Open. Adversara româncei este Anastasia Zakharova, sportiva rusă aflată pe locul 100 în clasamentul WTA. Meciul se anunță, cel puțin conform topurilor, unul mai facil decât cel cu Samsonova, care este jucătoare de TOP 20. Sorana se află provizoriu pe poziția 97 WTA, după parcursul bun de la Cleveland. Sorana Cîrstea, pregătită pentru US Open Sorana Cîrstea se pregătește intens pentru calificările în US Open, acolo unde va juca pe data de 24 august. Sportiva va da piept cu argentiniana Solana Sierra, aflată în clasamentul WTA pe poziția 72. Până atunci, aceasta mai are de jucat cel puțin un meci la Cleveland. Românca a impresionat de-a lungul campaniei de pe teritoriul nord-american, acolo unde a făcut victime importante. La Cincinnati, Sorana Cîrstea a trecut de Donna Vekic (55 WTA), Magdalena Frech (30 WTA), Yue Yuan (88 WTA). Ea a fost eliminată de Iga Swiatek, aflată pe locul 2 WTA. Cea mai bună performanță înregistrată de Cîrstea la US Open a fost o calificare în sferturile de finală, în urmă cu doi ani. De-a lungul carierei, Sorana a câștigat un total de peste 10.000.000 de dolari din tenis. La începutul acestui an, sportiva a dezvăluit că ia în calcul retragerea la finalul acestui sezon, în funcție de rezultatele pe care le va avea.
Sorana Cîrstea, pusă oarecum într-o situație umilitoare, a răbufnit și le-a dat o palmă! Victorie în 46 de minute cu o autoritate zdrobitoare
Sorana Cîrstea (35 de ani – 138 WTA) a fost pusă într-o situație nedorită la turneul de la Cleveland, pe care l-a început din faza calificărilor, însă le-a dat imediat o palmă organizatorilor. Românca a arătat care este adevăratul ei nivel și a încheiat partida în doar 46 de minute, cu o victorie care nu a lăsat loc de interpretări, scor 6-1, 6-0. Sorana Cîrstea, demonstrație de forță după ce a fost pusă să joace din calificări la Cleveland. A spulberat-o pe favorita locală Anna Frey Sorana Cîrstea traversează o formă foarte bună și recent a ajuns până în optimi la turneul de la Cincinnati. Din păcate, acolo a dat peste poloneza Iga Swiatek, care a eliminat-o în două seturi, scor 6-4, 6-3. Imediat după eliminarea de la Cincinnati, Sorana Cîrstea a acceptat invitația de a participa la un alt turneu organizat în Statele Unite ale Americii, anume Cleveland, însă organizatorii i-au făcut neplăcuta surpriză de a o pune să joace din calificări. În replică, Sorana le-a dat o palmă americanilor și a umilit-o pe una dintre favorite locale, Anna Frey, pe care a nimicit-o în două seturi, scor 6-1, 6-0. Sorana s-a impus cu o autoritate zdrobitoare și a avut nevoie de doar 46 de minute pentru a părăsi suprafața de joc: 25 de minute a durat primul set și alte 21 de minute a durat cel de-al doilea act. Ce urmează pentru Sorana Cîrstea În runda următoare a turneului de la Cleveland, Sorana Cîrstea va da peste elvețianca Rebeka Masarova (26 de ani, 105 WTA), astfel că disputa se anunță a fi, teoretic, ceva mai dificilă. Masarova a trecut și ea fără emoții peste meciul din calificări, după ce a învins-o pe Daphnee Mpetshi Perricard în două seturi, scor 6-3, 6-1. Sorana Cîrstea și Rebeka Masarova vor fi la prima lor dispută din circuitul WTA, iar partida este programată să înceapă duminică, 17 august 2025, nu mai devreme de ora 17:00. Turneul „Tennis in the Land”, organizat la Cleveland, pune la dispoziție în 2025 premii totale în valoare de 275.094 de dolari. În eventualitatea în care va câștiga competiția, Sorana Cîrstea își va asigura un cec de 36.300 de dolari. Finalista primește doar 21.484 dolari, în timp ce o prezență în faza semifinalelor vine la pachet cu un cec în valoare de 11.970 de dolari. Însă, motivul principal pentru care Sorana Cîrstea se află în Statele Unite ale Americii este reprezentat de ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, care e programat să debuteze pe 24 august și să se încheie două săptămâni mai târziu, pe 7 septembrie.