Cadavrul descoperit sâmbătă în Munții Maramureșului aparține unui bărbat ucrainean. Salvamontiștii au recuperat trupul neînsuflețit duminică
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Autoritățile bănuiesc că acesta a fugit de război şi a trecut graniţa în România prin munţi, având în vedere că ruta respectivă a fost adesea utilizată în acest scop. Cadavrul bărbatului a fost recuperat duminică și urmează ca necropsia să stabilească cauza decesului. ”Corpul bărbatului a fost găsit într-o râpă. Se pare că este vorba despre un cetăţean ucrainean. Conform procedurilor standard în astfel de cazuri, specialiştii de la Poliţia Naţională au intervenit la faţa locului pentru a efectua investigaţiile preliminare. După aceste etape iniţiale, trupul a fost pregătit pentru a fi coborât de pe munte. Salvatorii montani de la Salvamont Maramureş au avut misiunea dificilă de a coborî corpul neînsufleţit prin zone cu acces dificil până la baza muntelui. De acolo, acesta a fost preluat de specialiştii de la Medicină Legală pentru continuarea cercetărilor”, informează, duminică, oficialii Salvamont Maramureş. Salvatorii montani au intervenit, iniţial, sâmbătă în încercarea de a recupera cadavrul, însă acţiunea a fost întreruptă, din cauza întunericului, în condiţiile în care vizibilitatea redusă a făcut imposibilă continuarea operaţiunilor iar ciobanul care a descoperit trupul fără viaţă nu i-a putut însoţi pe salvatori pentru a indica locul unde a făcut descoperirea. Anunţul privind descoperirea cadavrului a fost făcut sâmbătă. Salvamontiştii spun că trupul bărbatului a fost descoperit într-o zonă foarte apropiată de o rută folosită de ucrainenii care trec graniţa în România, iar în acea zonă, în ultimii trei ani, mai mulţi cetăţeni ucraineni şi-au pierdut viaţa. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul … vezi toate articolele