Macron cere suspendarea investițiilor UE în Statele Unite /Taxele impuse de Trump sunt extrem de grave pentru economia europeană
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut, joi seară, oprirea investițiilor europene în Statele Unite, ca reacție la taxele vamale impuse de Administrația Donald Trump Uniunii Europene. ”Investițiile viitoare sau cele anunțate în ultimele săptămâni ar trebui să fie suspendate o perioadă, până vor fi clarificate lucrurile cu Statele Unite ale Americii. Care ar fi mesajul marilor entități europene care vor să investească miliarde de euro în economia americană dacă ei sunt pe cale să ne sancționeze? Trebuie să existe solidaritate colectivă”, a afirmat Emmanuel Macron. Președintele Franței a notat că tarifele comerciale impuse de Donald Trump au generat ”o undă de șoc în comerțul internațional”. ”Este o decizie brutală și nefondată. Sunt măsuri extrem de grave pentru economia europeană. Nu poți să corectezi dezechilibre comerciale prin impunerea de taxe. Teoria economică demonstrează contrariul”, a subliniat Emmanuel Macron, citat de cotidianul Le Figaro. Donald Trump a anunțat aplicarea de taxe vamale generalizate, pe bază de reciprocitate, inclusiv în relațiile comerciale cu țările Uniunii Europene, afirmând că este ”ziua eliberării” companiilor americane și a ”independenței economice”. ”Aceasta este Ziua Eliberării. Data de 2 aprilie 2025 va rămâne pentru totdeauna ca fiind ziua renașterii industriei americane, ziua în care a fost redobândit destinul Americii, ziua în care începem să facem America din nou bogată. De zeci de ani, națiunea noastră a fost jefuită de țări apropiate sau îndepărtate, de prieteni și de dușmani. Voi emite un ordin executiv istoric prin care voi institui tarife comerciale pe bază de reciprocitate asupra țărilor din întreaga lume. Acest lucru înseamnă că, dacă ei ni le aplică nouă, le aplicăm și noi lor, este foarte simplu, nu poate fi mai simplu de atât”, a declarat Trump. Toate importurile din Uniunea Europeană vor fi taxate cu 20%, iar cele din Marea Britanie cu 10%. China ar urma să fie taxată cu 34%, India cu 26%, Coreea de Sud cu 25%, iar Elveția cu 31%. Pentru Australia și Turcia, tarifele vamale impuse de SUA vor fi de 10%, pentru Japonia de 24% și pentru Israel de 17%. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că Uniunea Europeană ”pregătește noi contramăsuri” pentru a-și proteja interesele. Foto: Profimedia Video: Le Figaro Citește și: Franța denunță „atitudinea imperialistă” a lui Trump/ Guvernul pregătește o ripostă împotriva taxelor COMERCIALE impuse de SUA VIDEO Secretarul american al Comerțului insistă că Trump va menține taxele vamale /„Este REORDONAREA comerțului mondial” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Trump impune taxe comerciale pe bază de reciprocitate, inclusiv pentru țările membre UE /Este ziua declarației independenței economice
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat, miercuri seară, aplicarea de taxe vamale generalizate, pe bază de reciprocitate, inclusiv în relațiile comerciale cu țările Uniunii Europene, afirmând că este ”ziua eliberării” companiilor americane și a ”independenței economice”. ”Avem vești foarte bune astăzi, se întâmplă o serie de lucruri bune pentru țara noastră. Dragi americani, aceasta este Ziua Eliberării, o așteptăm de mult timp. Data de 2 aprilie 2025 va rămâne pentru totdeauna ca fiind ziua renașterii industriei americane, ziua în care a fost redobândit destinul Americii, ziua în care începem să facem America din nou bogată. De zeci de ani, națiunea noastră a fost jefuită de țări apropiate sau îndepărtate, de prieteni și de dușmani. Angajații din industria oțelului, fermierii, muncitorii din sectorul auto au suferit foarte mult, au urmărit cu teamă cum liderii străini ne-au furat locurile de muncă, cum escrocii străini ne-au devastat fabricile, cum ne-a fost năruit visul american. Țara noastră și contribuabilii au fost înșelați peste 50 de ani, dar acest lucru nu se va mai întâmpla”, a afirmat Donald Trump, într-un discurs rostit la Casa Albă. Președintele Statelor Unite a anunțat instituirea de taxe vamale pe bază de reciprocitate. ”Voi emite un ordin executiv istoric prin care voi institui tarife comerciale pe bază de reciprocitate asupra țărilor din întreaga lume. Acest lucru înseamnă că, dacă ei ni le aplică nouă, le aplicăm și noi lor, este foarte simplu, nu poate fi mai simplu de atât”, a subliniat Trump. De altfel, Donald Trump a declarat că, începând din 3 aprilie, va impune taxe de 25% asupra importurilor de autovehicule. ”Începând de astăzi, susținem muncitorii americani, punem, în sfârșit, America pe primul loc”, a insistat președintele SUA. Potrivit Casei Albe, toate importurile din Uniunea Europeană vor fi taxate cu 20%, iar cele din Marea Britanie cu 10%. China ar urma să fie taxată cu 34%, India cu 26%, Coreea de Sud cu 25%, iar Elveția cu 31%. Pentru Australia și Turcia, tarifele vamale impuse de SUA vor fi de 10%, pentru Japonia de 24% și pentru Israel de 17%. LIBERATION DAY RECIPROCAL TARIFFS 🇺🇸 pic.twitter.com/ODckbUWKvO — The White House (@WhiteHouse) April 2, 2025 Uniunea Europeană și Marea Britanie au avertizat că vor riposta simetric la tarifele comerciale impuse de Statele Unite. ”Vor exista reacții în următoarele zile și săptămâni. Suntem în așteptare, vom publica reacția formală a Uniunii Europene la momentul oportun, care va fi curând”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. ”Noi ne-am pregătit pentru toate eventualitățile. Vreau să fiu foarte clar: un război comercial nu este în interesul nimănui, iar țara noastră merită și vom avea o abordare calmă și pragmatică”, a declarat, la rândul său, prim-ministrul britanic, Keir Starmer, Foto: Profimedia Citește și: China amână cu trei luni ancheta privind coniacul din Uniunea Europeană, în contextul inițiativelor de consolidare a relațiilor COMERCIALE Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Bloomberg: UE a pregătit măsuri de urgență pentru protejarea economiei de taxele comerciale impuse de Trump
Uniunea Europeană pregătește măsuri urgente pentru susținerea segmentelor economice care ar putea fi afectate puternic de taxele comerciale impuse de președintele Donald Trump, afirmă surse citate de grupul media Bloomberg. Comisia Europeană elaborează propuneri privind acțiuni pe termen scurt, combinate cu avansarea reformelor și stimularea competitivității în sectoarele-cheie, cu obiectivul general de îmbunătățire a funcționării pieței unice europene, afirmă funcționari de la Bruxelles, sub protecția anonimatului. Donald Trump urmează să anunțe taxe vamale generalizate pe bază de reciprocitate, denunțând tarifele aplicate de Uniunea Europeană. Washingtonul nu a oferit detalii despre politicile comerciale, dar, conform unor oficiali europeni, tarifele vamale ar urma să fie între 10% și 25%. Uniunea Europeană pregătește o ripostă rapidă la tarifele comerciale impuse de președintele Donald Trump, a avertizat Comisia Europeană. ”Vor exista reacții în următoarele zile și săptămâni. Suntem în așteptare, vom publica reacția formală a Uniunii Europene la momentul oportun, care va fi curând”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Uniunea Europeană a semnalat constant că este deschisă negocierilor comerciale cu SUA, dar este pregătită să aplice măsuri ferme de retorsiune față de tarifele vamale impuse de președintele Trump. ”Tarifele sunt taxe care vor fi suportate de oameni, sunt taxe pentru americani, pentru alimente și medicamente. Tarifele vor alimenta inflația, este exact opusul a ceea ce vrem noi să realizăm. Fabricile americane vor plăti mai mult pentru piesele produse în Europa, cu impact asupra locurilor de muncă. Vor crea un monstru birocratic al noilor proceduri vamale. Nu are nimeni nevoie de așa ceva, nici în Statele Unite, nici în Europa. Noi suntem deschiși negocierilor. Vom aborda aceste negocieri de pe o poziție de forță. Iar această forță se bazează și pe disponibilitatea noastră de a aplica măsuri ferme de retorsiune”, a declarat marți Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. La rândul său, Marea Britanie a avertizat că, deși nu dorește ”război comercial” cu Statele Unite, Londra va avea o reacție ”pragmatică” la taxele comerciale impuse de Trump. Foto: Profimedia Citește și: Premierul Israelului va face o vizită oficială în Ungaria/ Viktor Orban refuză să aplice mandatul de ARESTARE în cazul lui Netanyahu Donald Trump a semnalat că Elon Musk ar putea DEMISIONA de la conducerea Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Experți BCE: Uniunea Europeană trebuie să consolideze reziliența băncilor, pentru a face față șocurilor geopolitice
Uniunea Europeană trebuie să aplice politici financiare prudente, pentru a se asigura că băncile sunt suficient de pregătite să reacționeze la șocurile provocate de crizele geopolitice, arată un raport elaborat de experți ai Băncii Centrale Europene (BCE). Un raport de analiză elaborat de Markus Behn, Jan Hannes Lang și Alessio Reghezza, specialiști ai Băncii Centrale Europene, relevă că, în pofida amplificării riscurilor geopolitice în ultimul secol, ”capitalizarea băncilor a rămas slabă”. Analiza evidențiază și că, în momentul de față, impactul riscurilor geopolitice asupra solvenței băncilor a fost non-linear. ”Evenimentele generate de tensiunile geopolitice majore au efecte puternice și eterogene la nivelul țărilor. În acest context, politicile prudente la nivel macroeconomic și în materie de supervizare microeconomică joacă roluri complementare în a asigura că băncile sunt suficient de pregătite să absoarbă potențiale șocuri geopolitice”, subliniază specialiștii BCE. Europa este afectată de actualele tensiuni geopolitice ”Evenimentele asociate riscurilor geopolitice pot cauza situații economice adverse, care pot periclita stabilitatea financiară. Actualele riscuri internaționale au implicații semnificative asupra stabilității financiare și a politicilor macro-prudențiale”, atrag atenția specialiștii BCE, oferind ca exemple fluctuații ale prețurilor la petrol și energie, avansarea inflației și încetinirea activităților economice. Băncile trebuie să fie capabile să gestioneze eficient riscurile Experții BCE evidențiază necesitatea ca băncile europene să aibă suficient capital pentru a demonstra reziliență în situațiile dificile. ”Sunt necesare criterii solide în materie de capital, pentru a face față șocurilor. În actualul mediu marcat de incertitudine, trebuie pus la dispoziție capital special pentru atenuarea șocurilor. Supravegherea la nivel microeconomic are rolul de a asigura că riscurile geopolitice sunt atenuate prin capital și lichidități, iar politicile macro-prudențiale pot fi aplicate când se concretizează șocurile, pentru susținerea băncilor confruntate cu pierderi și pentru furnizarea de servicii esențiale în economia reală. Politicile prudente la nivel macro și micro-economic au roluri importante și complementare pentru a asigura că băncile sunt pregătite suficient să absoarbă șocurile geopolitice”, concluzionează experții BCE. Foto: Profimedia Citește și: Danemarca își consolidează parteneriatul STRATEGIC cu Franța, anunțând achiziționarea rachetelor franceze Mistral 3 VIDEO Comisia Europeană aplică AMENZI de sute de milioane de euro producătorilor auto, printre care Renault și Volkswagen Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Comisia Europeană aplică amenzi de sute de milioane de euro producătorilor auto, printre care Renault și Volkswagen
Comisia Europeană a amendat, marți, cu 458 de milioane de euro 15 producători de autovehicule, printre care Volkswagen și Renault, precum și o asociație europeană de profil, pe fondul acuzațiilor privind practici de tip cartel. ”Comisia Europeană a aplicat amenzi cu valoarea totală de 458 de milioane de euro asupra a 15 producători de autovehicule și a Asociației Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA) pentru participarea la un sistem de lungă durată de tip cartel privind reciclarea mașinilor. Compania Mercedes-Benz nu a fost amendată, întrucât a dezvăluit Comisiei Europene sistemul de tip cartel. Toate companiile implicate au recunoscut implicarea în sistemul de tip cartel și au acceptat să rezolve litigiul amiabil”, anunță Comisia Europeană. ”Investigația Comisiei Europene a evidențiat că, în ultimii 15 ani, 16 producători auto (inclusiv Mercedes, care nu a fost amendat) și Asociația Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA) au fost implicați în acorduri anticoncurențiale și în practici concertate asociate reciclării mașinilor. Investigația a depistat existența unei încălcări unice, dar continue în Spațiul Economic European, cu durata de 15 ani, din mai 2002 până în septembrie 2017”, precizează Comisia Europeană. Grupul auto Volkswagen a primit cea mai mare amendă, 127 de milioane de euro, iar Renault/Nissan, 81,4 milioane de euro. Compania Opel va trebui să plătească o amendă 24 de milioane de euro, iar Ford de 41 de milioane de euro. Grupul german BMW va trebui să achite o amendă de 24 de milioane de euro. ”Am acționat cu fermitate împotriva companiilor care au colaborat pentru obstrucționarea competiției în materie de reciclare. Acești producători auto s-au coordonat timp de 15 ani pentru a evita plățile pentru servicii de reciclare, prin acorduri de a nu concura unii împotriva altora (…). Noi nu vom tolera practici-cartel de niciun fel”, a declarat Teresa Ribera, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO Liderul opoziției din Franța denunță situația din ROMÂNIA, în contextul condamnării lui Marine Le Pen/ „Există suspiciuni emise de adversari” VIDEO UE este deschisă negocierilor cu SUA, dar îl amenință pe Trump cu o RIPOSTĂ fermă la taxele vamale /„Vor crea un monstru birocratic” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Financial Times: Trump a promis ziua eliberării, prin aplicarea taxelor comerciale /Americanii nu sunt atât de siguri
Președintele Donald Trump folosește taxele vamale în efortul de a proteja economia Statelor Unite, dar măsurile impuse partenerilor comerciali generează preocupări în rândul cetățenilor americani, confruntați cu majorări de prețuri, și scepticismul colaboratorilor apropiați ai liderului de la Casa Albă, comentează cotidianul Financial Times. ”Președintele Donald Trump a vorbit de «Ziua Eliberării» – când comerțul mondial va începe să se reechilibreze și Statele Unite nu vor mai fi tratate urât de partenerii comerciali. Dar cei mai mulți cetățeni americani privesc cu îngrijorare la ziua de 2 aprilie, când Trump va impune taxe foarte mari asupra importurilor din țări partenere sau adversare”, notează cotidianul Financial Times. Taxele masive impuse de Trump vor aduce protecționismul american la niveluri care nu au mai fost văzute de la încheierea celui de-al II-lea Război Mondial. Tarifele comerciale au fost precedate de vânzări masive pe piețele de capital, de scăderea încrederii consumatorilor și de semnale de alarmă în sondajele de opinie legate de percepțiile asupra politicilor economice. “Cred că există un nivel enorm de anxietate”, afirmă Douglas Holtz-Eakin, fost oficial la Casa Albă în mandatul președintelui George W. Bush și fondator al Forumului American de Acțiune (American Action Forum), un institut politic de dreapta de la Washington. Activitățile economice și consumul ar putea încetini Douglas Holtz-Eakin avertizează că ”există riscul real al recesiunii” în Statele Unite. “Totul este o mare prostie la nivelul politicilor macroeconomice. Când începi să generezi efecte internaționale, globale, devine foarte ușor să fii preocupat”, a subliniat Holtz-Eakin. Administrația Trump a anunțat “tarife pe bază de reciprocitate” în relația cu toate țările, dar Canada, Mexicul, Uniunea Europeană, China, India și alte state urmează să anunțe măsuri de retorsiune. Separat, Trump a anunțat taxe vamale de 25% asupra importurilor de autovehicule și pregătește măsuri similare în cazul produselor farmaceutice. Președintele a declarat că nu îl interesează dacă vor crește prețurile. ”Puțin îmi pasă că vor crește prețurile, pentru că lumea va începe să cumpere mașini americane”, a afirmat președintele SUA. ”Însă cota de încredere în materie de politici economice a scăzut la 48%, iar 52% dintre cetățeni dezaprobă măsurile, ceea ce reflectă scepticismul publicului asupra unei teme-cheie care l-a propulsat spre victorie în scrutinul din 2024”, subliniază cotidianul Financial Times. Primarii republicani din Rochester Hills (Michigan) și Columbia (Carolina de Sud) li s-au alăturat omologilor din Canada și Mexic și au avertizat asupra impactului taxelor. “Escaladarea tarifelor vamale crește costurile pentru companii, pentru angajați și pentru consumatori în America de Nord. Aceste taxe se repercutează asupra costurilor de trai, afectează conturile bancare, periclitează rețelele de aprovizionare, locurile de muncă și activitățile firmelor. Comunitățile noastre vor resimți primele impactul”, au subliniat primarii. În noul context, ”pariul lui Trump pe aplicarea tarifelor vamale reprezintă un spectacol de forță pe plan internațional și un factor de câștig politic la nivel intern. Dar, dacă publicul va începe să comenteze, politicienii democrați vor profita de ocazie”, concluzionează cotidianul Financial Times. Foto: Profimedia Citește și: China, Japonia și Coreea de Sud vor răspunde la TARIFELE lui Donald Trump/ Cele trei state asiatice își doresc consolidarea relațiilor comerciale VIDEO | Marine Le Pen contestă vehement ”decizia politică” de eliminare din cursa prezidențială în FRANȚA /„Statul de drept a fost încălcat” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Süddeutsche Zeitung: Taxele pe importurile auto impuse de Trump blochează UE /Se conturează riscul unui conflict comercial cu Statele Unite
Taxele impuse de Statele Unite asupra importurilor de mașini amplifică șocul în Europa, iar reducerea spațiului de negociere riscă să genereze un conflict comercial cu Administrația Donald Trump, comentează publicația germană Süddeutsche Zeitung. Maros Sefcovic, comisarul UE pentru Afaceri Comerciale, a efectuat acum câteva zile o vizită la Washington, pentru discuții între parteneri. Într-un mesaj postat pe platforma X, a evocat ”discuții intense” cu secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, cu emisarul special Jamieson Greer și cu Kevin Hassett, consilierul pentru Afaceri Economice al președintelui Donald Trump. ”Ne așteaptă o muncă intensă”, a subliniat Sefcovic, pledând pentru un acord corect, în locul taxelor comerciale. Însă, miercuri seară, președintele Donald Trump a anunțat tarife comerciale de 25% asupra tuturor importurilor de autovehicule. ”Vom trage la răspundere țările care fac afaceri în țara noastră și care ne iau locurile de muncă, bunăstarea și multe alte lucruri”, a afirmat președintele Statelor Unite. În Europa, afirmațiile lui Donald Trump au generat îngrijorare profundă, la nivelul companiilor, guvernelor și oficialilor de la Bruxelles. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a exprimat regret pentru decizia Administrației Donald Trump. Taxele pe importurile de autovehicule sunt doar un pas intermediar, care apare după aplicarea altor tarife. Analistul Brad Setser, de la Consiliul pentru Relații Externe (Council on Foreign Relations), se așteaptă ca prețurile autovehiculelor să devină ”prohibitive”. ”Dacă noile tarife se adaugă taxelor de 20% existente deja, produsele importate vor avea prețuri cu 45% mai mari, cu efect direct asupra clienților din Statele Unite”, afirmă analistul. ”Iar europenii vor avea o problemă urgentă. Industria auto germană a exportat în ultimul an foarte mult în Statele Unite. Companiile germane vor trebui să se aștepte la cel mai grav scenariu, întrucât comisarul pentru Comerț, Maros Sefcovic, nu a venit cu ești bune de la Washington. În contextul noilor presiuni comerciale, nu prea mai există spațiu de negocieri”, constată publicația Süddeutsche Zeitung, întrebându-se dacă nu trebuie tratat cu seriozitate riscul unui conflict comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite. Foto: Profimedia Citește și: VIDEO UE amenință SUA cu măsuri de retorsiune MASIVE din cauza taxelor vamale /Reprezentant german: „Nu este deloc în interesul economiei americane” Emmanuel Macron: Franța și Marea Britanie trimit experți militari în UCRAINA pentru pregătirea unei misiuni de garantare a păcii Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Bloomberg: Vladimir Putin testează cât se poate îndepărta Trump de Europa în materie de sancțiuni

Administrația de la Moscova are o strategie deliberată de a testa cât de mult va accepta președintele SUA, Donald Trump, să exercite presiuni asupra Europei pentru relaxarea sancțiunilor, comentează grupul media Bloomberg. Rusia solicită reconectarea uneia dintre cele mai mari bănci la sistemul internațional SWIFT drept condiție pentru acceptarea armistițiului cu Ucraina în zona Mării Negre. Moscova a ales Banca Agricolă a Rusiei pentru a vedea dacă Donald Trump va accepta ideea și dacă va putea ralia Uniunea Europeană, afirmă oficiali guvernamentali ruși, sub protecția anonimatului. Uniunea Europeană are jurisdicție asupra sistemului de tranzacții bancare SWIFT, care are sediul central în Belgia. ”Vladimir Putin verifică în ce măsură Donald Trump poate merge împotriva Europei în materie de relaxare a sancțiunilor”, notează grupul media Bloomberg. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, verifică ce este posibil să realizeze prin colaborarea cu Donald Trump, iar eventualul succes cu sistemul SWIFT ar putea conduce la relaxarea etapizată a regimului sancțiunilor. În schimb, coaliția liderilor europeni a exclus posibilitatea relaxării sancțiunilor impuse Rusiei. Premierul britanic, Keir Starmer, a afirmat că au fost discutate chiar modalități de intensificare a sancțiunilor, pentru a exercita “presiuni suplimentare” asupra Rusiei și a o forța să negocieze. Moscova testează opțiunile de colaborare cu Trump După negocierile din Arabia Saudită, Statele Unite au anunțat principiile unui armistițiu între Rusia și Ucraina în zona Mării Negre, după acordul de evitare a atacurilor asupra infrastructurii. Ucraina anunțat imediat că va respecta armistițiul în zona Mării Negre, dar Kremlinul a cerut anularea anumitor sancțiuni și facilitarea exporturilor ruse de produse agricole. ”Acordul va intra în vigoare după îndeplinirea unor condiții”, a transmis Președinția Rusiei. Printre condițiile Moscovei se numără anularea sancțiunilor care vizează Banca Agricolă a Rusiei. ”Statele Unite vor contribui la restabilirea exporturilor de produse agricole ruse și de fertilizatori pe piețele mondiale”, a subliniat Kremlinul. “Acesta este un test pentru Trump. Moscova vrea să vadă cum face față Trump angajamentelor”, afirmă Pavel Danilin, un analist politic care colaborează cu oficiali de la Kremlin. Abordarea pare a fi confirmată de un fost oficial din cadrul Ministerului rus de Externe. ”Actuala Administrație a SUA este interesată să dialogheze cu noi, să găsim abordări comune și soluții. Ulterior, Europa va reveni la simțul comun, la un fel de realism”, afirmă Grigori Karasin, fost adjunct al ministrului rus de Externe. Însă Uniunea Europeană a respins ferm ideea relaxării sancțiunilor impuse Rusiei, subliniind că, în pofida negocierilor Moscovei cu Washingtonul, armata rusă trebuie să se retragă în totalitate din Ucraina. Foto: Profimedia Citește și: Rusia și Turcia doresc o cooperare durabilă pentru soluționarea CONFLICTELOR regionale/ Putin insistă asupra „securității navigației” în Marea Neagră Vicepreședintele Vance: Statele Unite sunt interesate de GROENLANDA /„Vom purta discuții” Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Vance acuză Europa că neglijează apărarea și vrea controlul asupra Groenlandei /Contează pentru securitatea SUA, nu avem altă opțiune
Statele Unite ”nu au altă opțiune” decât obținerea controlului asupra Groenlandei, a afirmat vineri seară, în cursul unei vizite pe teritoriul danez, vicepreședintele american James David Vance, acuzând Danemarca și țările europene că nu fac investiții suficiente în apărare și că au permis activități periculoase ale Rusiei și Chinei. ”Acest teritoriu, Groenlanda, contează în mod real pentru securitatea Statelor Unite, este extrem de vulnerabil în acest moment, iar dacă locuitorii Groenlandei vor să fie parteneri cu Statele Unite, iar eu cred că, în final, vor fi parteneri cu Statele Unite, le putem oferi mult mai multă siguranță, le putem oferi mult mai multă protecție și cred că va fi mult mai bine și din punct de vedere economic. Acest lucru trebuie să se întâmple. Iar motivul pentru care trebuie să se întâmple, nu-mi place să spun, este pentru că prietenii noștri din Danemarca nu și-au făcut treaba de a ține în siguranță această zonă. Pur și simplu, nu au făcut acest lucru”, a afirmat James David Vance în cursul vizitei în Baza militară americană Pituffik, situată în Groenlanda. Vance: Statele Unite nu pot accepta zone nesigure în Atlanticul de Nord Vicepreședintele James David Vance a argumentat că Statele Unite nu au cum să permită vulnerabilități de securitate în zona Atlanticului de Nord. ”Este foarte simplu. Pentru toți prietenii noștri din presa americană care atacă Administrația deoarece arată ce este evident, care este varianta alternativă? Să renunțăm la zona Atlanticului de Nord? Să renunțăm la zona Arctică? Să le oferim Chinei, Rusiei și altor regimuri care nu au cele mai bune intenții față de cetățenii americani? Nu avem nicio altă opțiune, trebuie să asumăm o poziție semnificativă în Groenlanda, pentru a ține în siguranță oamenii de aici și pentru a ne ține țara în siguranță”, a continuat Vance, potrivit postului Fox News. “Mesajul nostru pentru Danemarca este foarte simplu: nu ați făcut o treabă foarte bună pentru locuitorii Groenlandei. Ați investit insuficient în Groenlanda și în arhitectura de securitate. Aceste lucruri trebuie să se schimbe”, a subliniat Vance, citat de agenția The Associates Press. ”Vreau să vorbesc despre interacțiuni, despre ceea ce a făcut Danemarca, uneori în parteneriat cu noi, dar să fim onești: ceea ce nu a reușit să facă Danemarca în ultimii 20 de ani, știm că, din nefericire, acest loc, această bază militară, zona mai extinsă, sunt mai puțin sigure decât erau acum 30-40 de ani, pentru că unii dintre aliații noștri nu au menținut pasul. În contextul în care China și Rusia au devenit tot mai interesate de Groenlanda, de această bază, de activitățile curajoșilor americani de aici, noi știm că foarte adesea aliații noștri din Europa nu au ținut pasul. Nu au ținut pasul în materie de cheltuieli pentru apărare, iar Danemarca nu a ținut pasul în alocarea resurselor necesare pentru întreținerea acestei baze, a trupelor noastre și, în opinia mea, pentru a menține în siguranță locuitorii Groenlandei de o serie de incursiuni foarte agresive ale Rusiei, Chinei și ale altor națiuni”, a insistat Vance. Anterior, la începutul vizitei, Vance a afirmat că Statele Unite sunt ”interesate de Groenlanda”. ”Avem anumite interese privind Groenlanda din partea Administrației Donald Trump, vom purta discuții. Administrația Donald Trump, președintele SUA este interesat în mod real de securitatea în zona arctică. Este o mare problemă și se va amplifica în deceniile următoare”, a argumentat vicepreședintele SUA. Președintele Donald Trump a reiterat, miercuri, că Statele Unite trebuie să anexeze teritoriul danez Groenlanda, argumentând că are o importanță strategică și este esențial pentru asigurarea apărării. ”Avem nevoie de Groenlanda pentru securitatea noastră internațională. Avem nevoie de ea și trebuie să o obținem. Este necesară pentru poziția noastră defensivă, chiar și pentru cea ofensivă, este ceva de care avem nevoie, mai ales în actualul context mondial. Va trebui să obținem Groenlanda, îmi pare rău să prezint problema în acest fel, dar va trebui să o obținem”, a afirmat Trump. Anterior, Trump a afirmat că Groenlanda este un teritoriu important din punct de vedere strategic și probabil va face parte din ”viitorul” Statelor Unite. Danemarca a denunțat în mai multe rânduri ”presiunile” Administrației Donald Trump în sensul obținerii controlului asupra Groenlandei. Foto: Profimedia Video: Fox News Citește și: Trump solicită Curții Supreme să ridice INTERDICȚIA deportării imigranților, în virtutea legii inamicilor străini Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una … vezi toate articolele
Analiză | Economistul Cristian Socol: Cum ar fi arătat România în afara UE? 10 indicatori economici și sociali
Economistul Cristian Socol a analizat cum ar fi arătat România dacă s-ar fi aflat în afara Uniunii Europene (UE) și precintă 10 indicatori economici și sociali relevanți. „Unele opinii izolate pun la îndoială beneficiile nete ale aderării la Uniunea Europeană”, notează Cristian Socol la începutul analizei sale, publicate de MEDIAFAX. Lipsa argumentelor face ca doar o mică parte a populației României să îmbrățișeze astfel de abordări. De altfel, în ultimul EuroBarometru – Socio-Demographic Trends (2024), 53% dintre români au o imagine pozitivă despre UE (media UE 44%) și 70% dintre români consideră că țara noastră a avut beneficii nete ca urmare a calității de membru UE. Mai mult, în ultimul Eurobarometru – Provocări și priorități pentru UE: opiniile tinerilor (2024), 88% dintre tinerii români intervievați se declară Foarte optimiști / Mai degrabă optimiști cu privire la viitorul UE (mult deasupra mediei de 61% la nivelul UE). „Principalele 10 beneficii enumerate de respondenți sunt: UE aduce noi oportunități de muncă pentru români; UE contribuie la menținerea păcii și întărirea securității; UE îmbunătățește standardul de viață al românilor; apartenența la UE îmbunătățește cooperarea între România și alte țări europene; UE contribuie la creșterea economică în România; UE oferă românilor un cuvânt mai puternic de spus în lume; UE contribuie la democrația din România; UE îmbunătățește cooperarea României cu țările din afara clubului european; UE ajută România să combată schimbările climatice; Românii au o influență importantă în deciziile luate la nivelul UE”, notează economistul Cristian Socol. „Integrarea în UE a adus bunăstare și creștere economică” Este adevărat, continuă Cristian Socol, „aderarea la Uniunea Europeană și integrarea în acest club aduc și câteva dezavantaje/costuri: o concurență mai puternică pentru firmele românești; migrația forței de muncă, creând un deficit de personal în anumite domenii din România; adaptarea costisitoare la standardele europene – atât statul, cât și mediul privat au trebuit să investească mult pentru a se conforma acquis-ului comunitar și normelor UE; pierderea parțială a suveranității, unele decizii/competențe fiind partajate sau chiar exclusive la nivel supranational; creșterea prețurilor după aderare, în unele domenii, liberalizarea piețelor și alinierea la prețurile europene conducând la scumpiri”. „Totuși, beneficile nete ale aderării și integrării României în UE sunt evidente. Integrarea în UE a adus bunăstare și creștere economică. România în afara UE ar fi avut o rată de creștere economică medie anuală în perioada 2007-2024 cu 2 pp mai mică (având în vedere și efectul multiplicator). PIB-ul României ar fi fost de 1213 miliarde lei față de 1765 miliarde lei înregistrat în anul 2024. Adică cu 552 miliarde lei (111 miliarde euro) mai mic. Integrarea în UE a adus convergență economică reală. România în afara UE ar fi însemnat o convergență redusă – am fi fost pe ultimul loc între țările actual membre UE. În loc să fim la 79% din PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare (EU27=100) (la egalitate cu Polonia și în fața Ungariei, Croatiei, Letoniei, Slovaciei, Greciei și Bulgariei), am fi fost la 54%, pe ultimul loc, în urma Bulgariei (64%) și a celorlalte țări integrate în UE. Integrarea în UE a însemnat absorbția de fonduri europene, ceea ce a condus la investiții mari în economia României. Astfel, cu peste 313 miliarde lei au crescut cumulat în perioada 2007-2024 investițiile publice din România finanțate din fonduri europene nerambursabile. Integrarea în UE a însemnat un efect net de creare de comerț, investiții și crearea de locuri de muncă. România integrată în UE are un număr mediu de salariați de 5.412.000 persoane, cu 703.560 mai mult decât ar fi existat într-o Românie în afara UE. Integrarea României în UE a adus bunăstare pentru salariații români. Prin creșterea economică redusă și investițiile mai mici, salariații români ar fi obținut un câștig salarial mediu net mai mic cu 1666 lei față de situația din prezent (3662 lei față de 5328 lei, în prezent). Integrarea României în UE a adus câștiguri de bunăstare pentru salariații români cu venituri mici. Prin creșterea economică redusă și investițiile mai mici, salariații români ar fi obținut un salariu minim brut mai mic cu 1266 lei față de cel din prezent (2784 lei față de 4050 lei, în prezent). Integrarea României în UE a adus câștiguri de bunăstare pentru pensionarii români. Prin creșterea economică mai ridicată, încasările mai mari la buget și crearea mai multor locuri de muncă urmare a integrării în UE, pensia medie este mai mare cu 46% (plus 879 lei) față de cea existentă într-o Românie în afara UE (2811 lei în prezent, față de 1932 lei în situația nonaderare). România în afara UE ar fi însemnat 2.409.000 români săraci în plus față de situația din prezent. În interiorul UE, România a reușit să reducă numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială în ultimii 10 ani, de la 8.842.000 în anul 2015 la 5.294.000 persoane în anul 2024 (cu peste 3,5 milioane persoane). Mai mult, integrarea în UE a adus românilor creșteri de putere de cumpărare cuprinse între 28% si 50%, față de situația existentă în România în afara UE. Postderare, România a beneficiat de la Uniunea Europeană de o finanțare totală netă de 67 miliarde euro = Sume totale primite de la Comisia Europeană (100 miliarde euro) – Sumele totale ce reprezintă contribuția României la bugetul Uniunii Europene (33 miliarde euro). România este un beneficiar net al bugetului comunitar, finanțarea totală primită de la Comisia Europeană este de 3 ori mai mare decât contribuția națională plătită la bugetul Uniunii Europene. România este unul dintre principalii beneficiari ai Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, situând-se pe locul 5 ca alocare financiară și pe locul 4 ca sume încasate. România a reușit să reducă decalajele regionale față de regiunile dezvoltate din UE. În anul 2007, România avea 6 regiuni printre cele mai sărace 20 euroregiuni (Nord Est cu un PIB / locuitor la Paritatea puterii de cumpărare de 28% din media UE, Sud Vest 33%, Sud Est și Sud cu 36%, Nord Vest cu 42% si Centru cu 45% din media UE). Regiunea București-Ilfov era la nivelul mediei