O studentă din SUA cere rambursarea taxei de școlarizare după și-a prins profesorul făcând ceva interzis
Semne ale utilizării inteligenței artificiale Conform sursei citate, Stapleton a observat indicii ale generării cu AI, inclusiv o citare „ChatGPT” în bibliografie, greșeli tipografice recurente și imagini cu figuri având membre în plus. Ea a trimis imediat un mesaj unui coleg de clasă, care a fost la fel de șocat de această descoperire. „Ai văzut notițele pe care le-a pus pe Canvas? Le-a făcut cu ChatGPT”, a scris Stapleton, la care prietenul a răspuns: „Doamne, oprește-te. Ce naiba?”. Cerere de rambursare a taxei de școlarizare Nemulțumită că nu primea o educație de top, în ciuda costurilor și reputației școlii, Stapleton a depus o plângere formală la facultatea de afaceri, citând utilizarea AI și alte probleme legate de stilul de predare al profesorului. Suma cerută pentru rambursare se ridica la aproximativ 8.000 de dolari. „Ne spune să nu o folosim, iar apoi o folosește el însuși”, a declarat Stapleton, potrivit NDTV. Reacția universității După o serie de întâlniri, Universitatea Northeastern a respins în cele din urmă cererea lui Stapleton. Profesorul în cauză, Rick Arrowood, a recunoscut că a folosit instrumente AI precum ChatGPT, motorul de căutare Perplexity AI și un generator de prezentări AI numit Gamma pentru a scrie cursurile. Recomandări Miniștrii Guvernului AUR, dacă George Simion devine președinte: oameni de afaceri, traseiști politici și admiratori ai Mișcării Legionare „Privind în urmă… aș fi vrut să fi analizat mai atent. Dacă experiența mea poate fi ceva din care oamenii pot învăța, atunci OK, asta e zona mea de confort”, a declarat el pentru publicație. Conform politicii Northeastern privind AI, orice cadru didactic sau student trebuie „să ofere atribuirea corespunzătoare atunci când folosește un sistem AI pentru a genera conținut” care ar putea fi inclus într-o „publicație academică sau trimis oricărui organism, publicație sau altă organizație”. Impactul ChatGPT asupra educației universitare De la lansarea sa în 2022, ChatGPT a revoluționat cultura AI la nivel global. În timp ce studenții au fost primii care au adoptat tehnologia, aceasta a fost între timp fie interzisă, fie restricționată în majoritatea școlilor și universităților. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile Elle.ro Lauren Sanchez, petrecere a burlăcițelor cu vedete de top în Paris. Cu cine s-a distrat înainte de nunta cu Jeff Bezos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? HOROSCOP Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale
Coțofenele i-au atacat ca în filmul lui Alfred Hitchcock, pentru că nu mai suportă ploaia, spun localnicii unui orășel
Locuitorii unui orășel din Spania, atacați de coțofene. Ce spun oamenii despre fenomenul care i-a luat prin surprindere Știri Externe Locuitorii unui orășel din Spania, atacați de coțofene exact ca în filmul lui Hitchcock: „Am trecut pe stradă și am simțit o lovitură în cap” Autoritățile locale din micul orășel spaniol îi îndeamnă pe oameni să rămână calmi și să nu se panicheze în fața atacurilor provocate de coțofene. Foto: Hepta Coțofenele i-au atacat pe locuitorii unui orășel din Spania, pentru că nu mai suportă ploaia. Scenele demne de filmul lui Alfred Hitchcock s-au petrecut în Linares, acolo unde oamenii sunt nevoiți să se ascundă sub umbrele nu doar de ploaie, ci și de păsările agresive, scrie The Times. În Linares, locuitorii de confruntă cu un fenomen neobișnuit. Coțofenele au început să-i atace pe oameni pe stradă, scenele fiind unele demne de filmul lui Hitchcock. Incidentele au loc în mai multe zone ale orașului din provincia Jaén, Andaluzia. Rezidenții indignați au început să folosească umbrele pentru a se proteja de atacurile repetate ale păsărilor. Autoritățile locale au identificat speciile responsabile ca fiind coțofene iberice. Autoritățile locale au luat deja primele măsuri și au transmis un mesaj prin care îi îndeamnă pe cetățeni să rămână calmi. „Aceste atacuri nu sunt răuvoitoare, ci reprezintă un răspuns instinctiv și temporar, tipic pentru sezonul lor de reproducere”, se arată în comunicatul autorităților spaniole, citat de The Times. Localnicii și-au luat deja o serie de măsuri de protecție, prin care au încercat să se apere de atacul păsărilor. În timp de unii dintre ei au apelat la umbrele pentru a se proteja, alții s-au gândit să ia căști de protecție pentru a evita eventualele răni apărute la nivelul capului. „Luni, am trecut pe stradă și am simțit o lovitură în cap. A doua zi dimineață, am trecut din nou pe acolo, dar m-au atacat de două ori, la un minut distanță una de cealaltă”, a spus unul dintre locuitorii din Linares, potrivit presei străine. Recomandări Miniștrii Guvernului AUR dacă George Simion devine președinte: oameni de afaceri, traseiști politici și admiratori ai Mișcării Legionare Cum au ajuns coțofenele să îi atace pe localnici „Experții susțin că aceste atacuri sunt normale în perioada de reproducere a coțofenelor iberice, care se întinde între aprilie și iunie”, a explicat biologul Francisco Martin, pentru radio Cadena Ser, potrivit sursei citate. Deși locuitorii au speculat că vremea neobișnuit de umedă ar fi putut „înnebuni” păsările, autoritățile și experții subliniază că acest comportament face parte din strategia defensivă naturală a speciei. Se recomandă evitarea zonelor în care sunt cuiburi și menținerea distanței față de păsări în această perioadă sensibilă a anului. Localnicii din Spania nu sunt însă singurii terorizați de păsări. În aprilie, locuitorii unui sat întreg de la marginea Londrei au fost terorizați de șoimul Harris. Pasărea a început să îi atace pe cetățeni, până când a fost prinsă în grădina unui cetățean, în mijlocul zilei. Experții au explicat la acel moment și motivele pentru care șoimul a adoptat un comportament agresiv. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Cum a fost prinsă cu minciuna soția lui George Simion! Acum au apărut și dovezile Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile Elle.ro Lauren Sanchez, petrecere a burlăcițelor cu vedete de top în Paris. Cu cine s-a distrat înainte de nunta cu Jeff Bezos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? HOROSCOP Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale Închide
Nicușor Dan și George Simion, bătălie aprigă pentru votul indecișilor, conform unui nou sondaj MKOR
Evoluția intenției de vot Sondajul Consumer Sentiment 2025, desfășurat între 8 și 14 mai 2025, arată o inversare de trend în favoarea lui Nicușor Dan. Acesta a ajuns la 35,3% în intenția de vot, comparativ cu 32,0% pentru George Simion. Studiul, care a urmărit evoluția preferințelor electorale în ultimele zile înaintea turului doi, relevă o schimbare semnificativă: „Nicușor Dan pornește de la 32,1% în prima perioadă (08–09 mai) și urcă constant până la 35,3% în ultima (12–14 mai), înregistrând un avans de +3,2 puncte procentuale.” În schimb, George Simion a înregistrat o scădere: „George Simion înregistrează o scădere de la 34,1% la 32,0% între primul și ultimul val, pierzând 2,1% față de nivelul inițial.” Rolul crucial al indecișilor Peste 27% dintre votanți rămân indeciși, nu răspund sau declară că nu vor vota. Acest segment poate fi decisiv pentru rezultatul final al alegerilor. Luând în considerare doar voturile redistribuite, situația rămâne strânsă: „Dacă îi privim doar pe respondenții hotărâți să aleagă un candidat (voturi redistribuite), Nicușor Dan urcă la 51,7%, iar George Simion la 48,3% – un avantaj mai degrabă simbolic, care lasă finalul turului II în seama indecișilor.” Recomandări George Simion, la un post tv francez: „Dacă nu vă treziți, Franța va dispărea”. Momente hilare:„Nous voulons o încetare a focului” I VIDEO VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3 Tendința ascendentă a lui Nicușor Dan În cele șase zile de monitorizare, Nicușor Dan a înregistrat o creștere constantă: „Nicușor Dan câștigă, în medie, câte un punct procentual la fiecare val: 32,1% → 33,8% → 35,3%. Pentru prima dată de la anunțarea rezultatelor din turul 1, el trece peste pragul simbolic de 35%, ceea ce sugerează că mesajul din dezbaterile prezidențiale a început să prindă.” Acest studiu, realizat pe un eșantion reprezentativ național de 3.357 de respondenți cu vârste de peste 18 ani, are o marjă de eroare de ±1,7%, la un nivel de încredere de 95%. Rezultatele sale oferă o perspectivă unică asupra dinamicii preferințelor electorale în această etapă crucială a alegerilor prezidențiale din România. Și un sondaj AtlasIntel realizat în perioada 13-15 mai 2025 arată o cursă strânsă pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile Elle.ro Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? HOROSCOP Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale
Uzina Carfil din Brașov ar putea să exporte drone de atac, după o investiție guvernamentală de 21 de milioane de euro
Uzina Carfil din Brașov este pregătită pentru exportul de drone. Guvernul a investit 21 de milioane de euro Carfil Brașov dezvoltă primul proiect de dronă românească de atac. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Ministrul economiei, Bogdan Ivan, a declarat joi, la Braşov, că România ar putea începe exportul de tehnică militară, menţionând ca exemplu fabrica Carfil, unde se dezvoltă primul proiect autohton de dronă de atac, relatează BizBrașov. „România este deja un actor semnificativ în procesul de reînarmare al Uniunii Europene. Avem programul ReArm Europe, cel mai important la nivel declarativ în acest domeniu în cadrul UE. Pe termen scurt, este prevăzută o componentă de 150 de miliarde de euro pentru achiziții de echipamente militare. Ce înseamnă asta? Armata României va putea face achiziții fără a afecta deficitul bugetar, în condiții financiare foarte avantajoase: 10 ani perioadă de grație și 40 de ani pentru rambursare”, a explicat Ivan. Ministrul a subliniat că, având o capacitate de producție de până la 3.500 de drone anual, România nu va produce doar pentru uzul propriu, ci va putea deveni furnizor pentru piețele externe, ceea ce reprezintă un avantaj economic important. Ivan a adăugat că România nu va concura cu state precum Germania, lider în producția de tancuri, dar are potențial să se impună pe segmentul dronelor. „Proiectul dronei românești a început anul trecut și avem deja șapte modele, a căror asamblare a început. În iunie vom livra primele 50 de unități, iar toate componentele vor fi fabricate integral pe teritoriul României. Asta înseamnă că suntem pregătiți să furnizăm atât pentru Armata Română, cât și pentru alte state din UE”, a mai spus ministrul. Recomandări Cum văd oamenii de pe strada Viselor din Gulia, Dâmbovița, duelul dintre Nicușor Dan și George Simion: „Speranța ar fi să iasă președinte și să dea țara peste cap!” I VIDEO Guvernul a investit 21 de milioane de euro în uzina Carfil Brașov, iar vizita de lucru a ministrului a inclus și IAR Ghimbav, alte uzine importante din industria națională de apărare. Dronele prezentate la Carfil fac parte din primul proiect de dronă de atac produs în România, realizat în parteneriat cu compania americană Aviation, și urmăresc creșterea capacităților autonome ale țării, adaptate la cerințele moderne de luptă. Totodată, la IAR Ghimbav, ministrul a vizionat elicopterul H215M, dezvoltat împreună cu AIRBUS Helicopters România – un model multirol de ultimă generație, destinat misiunilor complexe de apărare, intervenție și sprijin aerian. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde Elle.ro Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? HOROSCOP Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel Închide
Vladimir Putin l-a demis pe comandantul forțelor terestre ale Rusiei și l-a numit într-un alt post
Vladimir Putin l-a demis pe comandantul forțelor terestre ale Rusiei Știri Externe Vladimir Putin l-a demis pe comandantul forțelor terestre ale Rusiei Oleg Saliukov, în timpul paradei militare organizate pe 9 mai la Moscova Foto: Profimedia Liderul rus Vladimir Putin l-a demis pe generalul Oleg Saliukov din funcția de comandant-șef al forțelor terestre și l-a numit în funcția de secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, informează The Moscow Times. „Oleg Leonidovici Saliukov este eliberat din funcția sa actuală și este numit în funcția de secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Federației Ruse”, se arată într-un comunicat oficial. Oleg Saliukov a comandat trupele Districtului Militar din Extremul Orient Rus în perioada 2008-2010, după care a ocupat timp de patru ani funcția de adjunct al șefului Statului Major General al Rusiei. De atunci, a devenit comandant-șef al forțelor terestre, iar în 2023 a fost numit comandant adjunct al grupului mixt de trupe ruse din Ucraina. În plus, generalul Saliukov a comandat parada militară organizată săptămâna trecută la Moscova. Eliberarea din funcție a fost anunțată cu șase zile înainte ca generalul să împlinească 70 de ani, vârsta maximă pentru serviciul militar în Rusia. Conform legii, ofițerii ajunși la vârsta de 70 de ani trebuie să părăsească forțele armate, cu excepția cazului în care este prevăzută o excepție personală. Oleg Saliukov se află pe listele de sancțiuni ale mai multor țări din cauza rolului său în invazia din Ucraina. Consiliul de Securitate al Rusiei este condus de un an încoace de fostul ministru al apărării, Serghei Șoigu. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde Elle.ro Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? HOROSCOP Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel Închide
Volodimir Zelenski trimite 12 reprezentanți la negocierile cu Rusia, care încep vineri la Istanbul
Volodimir Zelenski trimite 12 reprezentanți la negocierile cu Rusia, care încep vineri la Istanbul Volodimir Zelenski Foto: Hepta Volodimir Zelenski s-a dus joi, în Turcia, după ce Vladimir Putin a propus discuţii acolo, dar liderul rus nu a venit să ia parte el însuşi la negocieri, așa cum l-a provocat președintele ucrainean. În schimb, Putin a trimis la Istanbul o echipă de nivel secundar formată din consilieri şi miniştri adjuncţi. La rândul lui, Zelenski a desemnat o echipă formată din 12 reprezentanți. Ordinul №306/2025 publicat joi seara pe site-ul Administrației Prezidențiale de la Kiev arată că delegația ucraineană este formată în principal din ministrul apărării Rustem Umerov și prim-viceministrul de externe Serhii Kisliția. Din delegație mai fac parte un consilier prezidențial, oficiali de rang înalt din serviciile secrete, precum și ofițeri de rang înalt, relatează Ukrainska Pravda. Decretul lui Zelenski prevede, de asemenea, că șeful delegației, în acord cu el, poate face modificări în componența delegației și poate aproba directive secrete de negociere. Volodimir Zelenski s-a dus joi la Ankara și s-a întâlnit cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan. Odată sosit în capitala Turciei, președintele ucrainean a criticat nivelul „decorativ” al delegației ruse, care este condusă de consilierul prezidențial pe probleme culturale Vladimir Medinski. Marco Rubio spune că negocierile sunt în „blocaj” Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat joi, după ce Moscova a trimis o echipă de rang secund la discuţiile din Turcia, că singurul mod în care se va produce un progres în eforturile de pace în Ucraina va fi prin discuţii directe între preşedintele Donald Trump şi Vladimir Putin. Recomandări Cum văd oamenii de pe strada Viselor din Gulia, Dâmbovița, duelul dintre Nicușor Dan și George Simion: „Speranța ar fi să iasă președinte și să dea țara peste cap!” I VIDEO Rubio, care a vorbit cu reporterii din Antalya, unde s-au reunit joi miniștrii de externe din NATO, a declarat că se va duce vineri la Istanbul pentru întâlniri cu ministrul turc de externe Hakan Fidan şi cu o delegaţie ucraineană, dar că nu are aşteptări mari de la discuţii. În opinia lui Rubio, discuțiile de pace sunt într-un „blocaj” care poate fi spart doar de președintele Trump. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde Elle.ro Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? HOROSCOP Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel Închide
Sondaj AtlasIntelpentru alegeri prezidențiale 2025, turul doi. Diferență mică între Nicușor Dan și George Simion
Sondaj AtlasIntel pentru alegeri prezidențiale 2025, turul doi. Diferență mică între Nicușor Dan și George Simion Nicușor Dan și George Simion au păreri diferite despre justiție sau statul de drept. Foto: Facebook. Potrivit unui sondaj AtlasIntel realizat pentru HotNews în perioada 13-15 mai candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan ar fi votat de 48.7% dintre respondenți, în timp ce candidatul AUR, George Simion, ar fi votat de 47.8%. În același timp, 1.8% ar opta pentru un vot nul, iar 1.7% spun că nu știu. George Simion ia mai multe voturi în Moldova (56.9%), în timp ce Nicușor Dan ia mai multe voturi în Transilvania (55.2%), București-Ilfov (48.6% față de 43.9% – Simion), Muntenia (49% vs. 48%), diaspora (52.3% față de 47.5%). Sondajul AtlasIntel include și votul din diaspora și a fost realizat pe un eșantion de 5.628 respondenți având o marjă de eroare ±1 puncte procentuale. Și un un sondaj IRSOP realizat în perioada 10-13 mai 2025 arată o cursă strânsă pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Potrivit datelor IRSOP, Nicușor Dan este creditat cu 52% din intențiile de vot, în timp ce George Simion are 48%, diferența fiind de doar patru procente. Sondajul a fost efectuat telefonic pe un eșantion de 951 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă a României, cu o marjă de eroare de ±3,2%. „Nicuşor Dan conduce pe trend crescător şi probabil va câştiga alegerile”, afirmă IRSOP, care ia în calcul o prezență la vot estimată la peste 60%. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Ce se întâmplă cu corpul tău dacă oprești Wi-Fi-ul noaptea timp de 7 zile. Răspunsul medicilor te va surprinde Elle.ro Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? HOROSCOP Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel Închide
JD Vance va conduce delegația americană de la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea

Vicepreşedintele JD Vance va conduce delegația americană de la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea Vicepreședintele american JD Vance Foto: Hepta Vicepreşedintele JD Vance va conduce delegaţia americană care va participa la slujba inaugurală de duminică a Papei Leon al XIV-lea, deși primul suveran pontif originar din Statele Unite a fost critic faţă de administrația Trump înainte de a prelua șefia Bisericii Romano-Catolice, relatează Reuters. Din delegația americană va face parte și secretarul de stat Marco Rubio, care, la fel ca JD Vance, este catolic. Papa Leon al XIV-lea l-a criticat pe JD Vance pe tema iubirii în creștinism Cardinalul Robert Prevost, originar din Chicago, a fost ales acum o săptămână pentru a-i succeda Papei Francisc, care a murit pe 21 aprilie la vârsta de 88 de ani. În timp ce era cardinal, Papa Leon al XIV-lea a criticat politicile antimigrație ale administrației Trump. Noul Papă l-a pus chiar la punct pe J.D. Vance după o remarcă a acestuia din urmă pe tema „iubirii în creștinism”. JD Vance, ultimul oficial de stat care s-a întâlnit cu Papa Francisc Vance, care a intrat în conflict cu Papa Francisc din cauza politicilor administraţiei Trump, s-a întâlnit pentru scurt timp cu fostul suveran pontif în Duminica Paştelui, cu o zi înainte ca acesta să moară. După ce a fost ales Papă, postările critice ale lui Prevost au declanşat o reacţie din partea susținătorilor ultraconservatori ai lui Trump, inclusiv din partea activistei Laura Loomer, care a scris pe X: „Este anti-Trump, anti-MAGA, pro-frontiere deschise şi un marxist total ca Papa Francisc”. JD Vance, care s-a convertit la catolicism în 2019, a declarat săptămâna trecută că este sigur că milioane de catolici americani şi alţi creştini se vor ruga pentru succesul Papei Leon al XIV-lea. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă Elle.ro Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? HOROSCOP Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel Închide
Marius Lulea, lider AUR, afirmă că în România există o problemă de crimă organizată la nivel de presă
Totodată, liderul AUR a susținut că presa „lucrează împotriva libertăţii de informare şi lucrează pentru a apăra o clică care a acaparat statul român, acest lucru se numeşte crimă organizată”. De asemenea, politicianul susţine că în România nu există o presă „legitimă”, iar dacă George Simion va deveni preşedinte şi AUR va prelua guvernarea „trebuie să avem o discuţie cu oamenii care fac parte din această breaslă, din presa din România şi să identificăm care sunt modalităţile prin care facem breasla să fie liberă”. „Eu am văzut titluri în aceste zile, erau sincronizate în presa video din România, la fel ceea ce înseamnă presa scrisă. Şi astăzi probabil vor apărea titluri sincronizate. Asta înseamnă că avem o problemă de crimă organizată la nivel de presă”, a acuzat Marius Lulea. „În momentul în care există o reţea organizată care lucrează împotriva libertăţii de informare şi lucrează pentru a apăra o clică care a acaparat statul român, acest lucru se numeşte crimă organizată”, a continuat Marius Lulea. Politicianul AUR susţine că „presa trebuie să fie liberă, dar ea nu este astăzi liberă”. Potrivit acestia, presa „lucrează sincronizat cu o reţea mafiotă care delapidează bugetul de stat”. Recomandări Cum văd oamenii de pe strada Viselor din Gulia, Dâmbovița, duelul dintre Nicușor Dan și George Simion: „Speranța ar fi să iasă președinte și să dea țara peste cap!” I VIDEO Întrebat ce se va întâmpla cu jurnaliştii consideraţi „ilegitimi”, în cazul în care George Simion va fi preşedintele României şi AUR va asigura guvernarea, Lulea a spus că ar trebui să existe o serie de discuţii „cu oamenii care fac parte din această breaslă, din presa din România şi să identificăm care sunt modalităţile prin care facem breasla să fie liberă”. Totodată, prim-vicepreşedintele AUR a admis că şi formațiunea sa a dat bani către televiziuni de-a lungul timpului. „Şi noi avem contracte cu presa din România. De aceea spun că ar trebui să oferim nişte pârghii ca să nu existe această legătură, să se poată finanţa din alte resurse”, a declarat Marius Lulea. Întrebat dacă asta înseamnă că şi AUR a sprijinit „crima organizată”, aşa cum caracterizase Lulea presa, el a răspuns: „Şi noi folosim aceleaşi mijloace de transmitere a informaţiei, doar că puterea noastră e redusă. Am spus că există o chestiune discreţionară. Dincolo de plăţile către presă direct din subvenţia publică, în realitate există şi contracte care se fac cu instituţii ale statului în mod direct. Deci practic nu există o transparenţă aşa cum s-ar crede”. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă Elle.ro Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale? HOROSCOP Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel
Liderului extremei drepte portugheze i s-a făcut rău și s-a prăbușit pentru a doua oară în public, înainte de alegeri
Liderului extremei drepte din Portugalia i s-a făcut rău și s-a prăbușit pentru a doua oară în public, cu câteva zile înainte de alegeri Andre Ventura, liderul partidului portughez Chega, în timpul unui miting la Porto. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia Liderul partidului de extremă dreapta Chega, Andre Ventura (42 de ani), s-a prăbuşit joi în timpul unui miting de campanie în aer liber, ţinut înainte de alegerile generale de duminică, 18 mai, şi a fost transportat de urgenţă la spital, la două zile după ce suferise un incident similar la un alt eveniment de campanie, relatează Reuters. Videoclipuri filmate la mitingul din Odemira, în sudul Portugaliei, îl arată pe Andre Ventura apucându-se de piept şi încercând să îşi desfacă cravata înainte de a se prăbuşi în braţele însoțitorilor săi, care l-au luat pe sus. O momento em que André Ventura voltou a sentir-se mal no regresso à campanha. pic.twitter.com/MA8JHCYbb6 — Mundo Vivo (@mundo__vivo) May 15, 2025 Potrivit directorului spitalului în care a fost transportat inițial Ventura, politicianul se află într-o stare stabilă. Liderul Chega va fi transferat însă la un alt spital, din Setubal, în apropiere de Lisabona, pentru a fi supus unei proceduri medicale. Andre Ventura tocmai fusese externat, miercuri, dintr-un spital din Faro, und fusese internat după un episod similar celui de la Odemira. Medicii de la spitalul din Faro au declarat că acesta suferă spasm esofagian cauzat de reflux gastric şi hipertensiune arterială. Deputata Chega, Marta Silva, a declarat pentru CNN Portugalia că electrocardiograma efectuată într-o ambulanţă imediat după cea de-a doua prăbuşire a arătat că „totul este în regulă cu inima sa” şi că a fost vorba probabil un alt spasm. Recomandări Cum văd oamenii de pe strada Viselor din Gulia, Dâmbovița, duelul dintre Nicușor Dan și George Simion: „Speranța ar fi să iasă președinte și să dea țara peste cap!” I VIDEO Ventura a postat ulterior pe X o poză cu el pe patul de spital făcând semnul de „OK” cu degetul pe care avea un pulsoximetru. „Este un ghinion şi o dificultate. Nu ne va doborî. Continuă să mergi, continuă să mergi!!! Portugalia este mult mai importantă, această ţară este cea care ne mişcă”, a scris el. É um contratempo e uma dificuldade. Não nos vai mandar abaixo. Continuem…continuem!!! Portugal é muito mais importante, é este país que nos move🇵🇹🇵🇹🇵🇹 pic.twitter.com/cY9CLqFfao — André Ventura (@AndreCVentura) May 15, 2025 Ventura a fondat așa-zisa formaţiune politică anti-sistem Chega în 2019, pledând pentru pedepse mai dure pentru infractori, cerând să se pună capăt politicii „uşilor deschise” în materie de imigraţie şi acuzând partidele politice principale de perpetuarea corupţiei. Chega a devenit a treia forţă parlamentară în 2022 şi şi-a mărit de patru ori numărul de mandate parlamentare anul trecut, ajungând la 50, după ce a candidat cu o platformă de combatere a corupţiei şi a imigraţiei. Înaintea alegerilor de duminică, sondajele de opinie arată că Chega se află pe locul al treilea în intențiile de vot, ascensiunea sa fulminantă fiind aparent blocată de scandalurile recente în care au fost implicaţi mai mulţi membri importanţi ai partidului. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă Libertateapentrufemei.ro Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu Adevarul.ro Un medic urolog explică de câte ori pe zi e normal să mergi la toaletă, în funcţie de vârstă Elle.ro Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO Unica.ro George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România! Observatornews.ro Economia României creşte cu 0,2%, cea a Bulgariei cu 3%. Explicaţia lui Iancu Guda: „Poate să urmeze un haos” HOROSCOP Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel Închide