Parada de Ziua Victoriei, la Moscova. Putin a vorbit 10 minute, inclusiv despre invazia Ucrainei

parada-de-ziua-victoriei,-la-moscova.-putin-a-vorbit-10-minute,-inclusiv-despre-invazia-ucrainei

Într-un discurs de zece minute, Vladimir Putin a felicitat pe toată lumea cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Victoriei în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, cum este denumit la ruşi Al Doilea Război Mondial. El a spus că 9 mai cea mai importantă sărbătoare pentru ruşi. „Adevărul şi dreptatea sunt de partea noastră”, a proclamat liderul de la Kremlin înainte de a menţiona actualul război din Ucraina. VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6 „Întreaga ţară, societate, popor susţin participanţii la operaţiunea militară specială. Suntem mândri de curajul şi hotărârea lor, de acea forţă spirituală care ne-a adus întotdeauna numai victorie”, a spus Putin, care şi-a lansat invazia la scară largă din Ucraina, în februarie 2022, sub denumirea de „operaţiune militară specială”. „Vom aminti întotdeauna că deschiderea celui de-al doilea front în Europa – după bătăliile decisive de pe teritoriul Uniunii Sovietice – a apropiat victoria. Apreciem înalt contribuţia la lupta noastră comună a soldaţilor armatelor aliate, a participanţilor la Rezistenţă, a poporului curajos al Chinei. A tuturor celor care au luptat pentru un viitor paşnic”, a continuat Vladimir Putin, în condiţiile în care în tribuna liderilor care asistă la parada din Piaţa Roşie se află şi Xi Jinping. Recomandări Imagini cu Mirabela Grădinaru și Ilinca Simion, din culisele dezbaterii dintre Nicușor Dan și George Simion Parada militară a fost comandată de comandantul suprem al trupelor terestre, generalul de armată Oleg Saliukov, şi supervizată de ministrul apărării, Andrei Belousov. Rusia a prezentat în premieră la parada din Piaţa Roşie dronele de luptă Lancet şi Gheran-2 pe care forţele sale le folosesc în Ucraina. Drona ZALA Lancet este o muniţie de pândă utilizată atât pentru misiuni de atac, cât şi de recunoaştere, despre care s-a raportat că a atacat şi distrus numeroase piese de echipament militar ucrainean, inclusiv tancuri şi un avion militar, menţionează Reuters. Drona Gheran-2 este o dronă sinucigaşă sau kamikaze de fabricaţie rusească, al cărei design provine din Iran, unde a fost fabricată o versiune anterioară. Acestea au fost folosite pentru a ţinti infrastructura energetică ucraineană, iar Kievul a acuzat Moscova că le foloseşte şi pentru a lovi clădiri rezidenţiale. La parada de 9 Mai din Piața Roșie au participat lideri din circa 20 de țări, inclusiv preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, precum şi cei ai statelor tradiţional aliate cu Rusia, precum Kazahstan, Belarus, Vietnam, Armenia, Cuba şi Venezuela. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Mesajul transmis de Donald Trump după ce a aflat că noul Papa este american! Are acum un plan clar în ceea ce-l privește! Cine este Papa Prevost: părinții lui nu sunt americani Libertateapentrufemei.ro Ultima oră! Nicușor Dan joacă deschis și a anunțat public numele premierului pe care îl va propune: „Mi-l doresc foarte mult, nu e o surpriză” Adevarul.ro Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare” Elle.ro Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…” Unica.ro După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea Observatornews.ro „Am strigat: Sorin, Sorin!” Filmul morții copilașului de nici 6 anișori, la Măstăcani. Băiețelul s-a înecat în puțul din curtea vecinului HOROSCOP Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Premierul Cătălin Predoiu: Jurnaliștii, interziși la ședințele de Guvern. Decizie fără precedent

premierul-catalin-predoiu:-jurnalistii,-interzisi-la-sedintele-de-guvern.-decizie-fara-precedent

Jurnaliștii au fost interziși la ședințele de Guvern, a decis Cătălin Predoiu, premier interimar Politică Prima măsură luată de Guvernul condus interimar de Cătălin Predoiu: presa, interzisă în sala de ședințe Video Fostul premier Marcel Ciolacu și noul șef interimar al Executivului, Cătălin Predoiu. Foto arhivă: Guvernul Românei Guvernul condus interimar de Cătălin Predoiu după demisia lui Marcel Ciolacu a luat o decizie fără precedent în ultimii ani. Mai precis, jurnaliștii nu vor avea acces în ședința care va începe joi, 8 mai, la ora 10.00. UPDATE ora 11.25: În ședința de Guvern s-a luat până la urmă decizia ca la briefingul de presă să vină ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș. În rest, lucrurile au rămas nemodificate. Mai jos, imagini filmate în holul de primire a demnitarilor de la Palatul Victoria, cu ministrul PSD al Economiei și Digitalizării, Bogdan Ivan, după decizia luată de premierul interimar Cătălin Predoiu (PNL) de a nu mai permite accesul presei la etajul 1, unde are loc ședința de Guvern. Video: Cristian Otopeanu / Libertatea Știrea inițială: Reprezentanții Executivului nu au oferit explicații. Este pentru prima dată în ultimii ani când presa nu are acces la începutul ședinței de guvern. În plus, începutul ședinței nu va mai fi transmis LIVE pe canalele de comunicare ale Guvernului, ci va fi înregistrat și difuzat ulterior. Mai mult, la briefingul de după ședința de Guvern nu va veni niciun ministru să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Marcel Ciolacu și-a înaintat demisia din funcția de premier președintelui interimar Ilie Bolojan luni, 5 mai, la o zi după ce Crin Antonescu, candidat susținut de PSD, PNL și UDMR, s-a clasat abia pe locul 3 în primul tur al alegerilor prezidențiale, după George Simion și Nicușor Dan. Recomandări Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu O zi mai târziu, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a fost numit premier interimar. Miniștrii vor mai rămâne în Executiv până la formarea viitorului Guvern. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod…”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic Libertateapentrufemei.ro “Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați Adevarul.ro Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare” Elle.ro Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…” Unica.ro După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea Observatornews.ro EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari HOROSCOP Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme Închide  

George Simion și Nicușor Dan propun soluții pentru repatrierea românilor din diaspora

george-simion-si-nicusor-dan-propun-solutii-pentru-repatrierea-romanilor-din-diaspora

În contextul actual al migrației forței de muncă, problema reintegrării românilor care lucrează în străinătate a devenit o prioritate pentru candidați, în special în cadrul primei dezbateri electorale televizate, organizată joi seara. Propunerile lui George Simion George Simion, candidatul AUR, a subliniat necesitatea redirecționării fondurilor UE către cetățenii europeni, inclusiv români. „Conform datelor noastre, sunt peste șase milioane de români care lucrează peste hotare, fondurile UE nu trebuie să meargă către Ucraina, către altcineva decât către cetățenii UE, către români, către copiii românilor și către rezolvarea acestei probleme de pe piața forței de muncă”, a declarat George Simion. Simion a exprimat îngrijorarea față de pierderea locurilor de muncă pentru români și lipsa unor oportunități bine plătite în țară. Viziunea lui Nicușor Dan Nicușor Dan, candidat independent, a abordat revendicările concrete ale diasporei române. „Bineînțeles că există niște revendicări concrete ale lor, serviciile consulare, faptul că în momentul în care un oficial român se duce acolo și are o discuție cu un oficial din țara respectivă, ei nu sunt băgați în seamă”, a declarat Nicușor Dan în cadrul dezbaterii electorale. Recomandări Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu Dan a subliniat importanța recunoașterii diasporei de către statul român, afirmând: „Cel mai important lucru pe care îl vor oamenii ăștia de la noi este ca ei să știe că statul român știe că ei există acolo. Ăsta este lucrul cel mai important”. Probleme identificate de cei doi candidați Ambii candidați au evidențiat provocări specifice, precum lipsa locurilor de muncă bine plătite în România, dificultăți birocratice la reîntoarcerea în țară, reprezentarea insuficientă a diasporei în Parlamentul României și accesul limitat la cursuri de limba română pentru copiii din diaspora. Dezbaterea a scos în evidență necesitatea unor politici concrete pentru sprijinirea românilor din străinătate și încurajarea revenirii lor în țară. Atât George Simion, cât și Nicușor Dan au subliniat importanța unei abordări mai atente a nevoilor diasporei române, propunând măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de repatriere și integrare. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod…”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic Libertateapentrufemei.ro “Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați Adevarul.ro Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani Elle.ro Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…” Unica.ro După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea Observatornews.ro EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari HOROSCOP Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Vladimir Putin și Xi Jinping își reînnoiesc prietenia și se angajează să facă front comun împotriva Statelor Unite

vladimir-putin-si-xi-jinping-isi-reinnoiesc-prietenia-si-se-angajeaza-sa-faca-front-comun-impotriva-statelor-unite

Putin se vrea aliat de ocazie cu Xi Liderul rus i-a mulțumit omologului său chinez pentru că a acceptat să i se alăture la parada militară prin care regimul de la Kremlin va marca vineri împlinirea a 80 de ani de la capitularea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial (1939-1945). Adresându-i-se „dragă prieten” și răspunzându-i-se la fel, Putin a susținut în fața lui Xi că Rusia și China sunt acum unite împotriva „neonazismului”, o aluzie propagandistică la conducerea de la Kiev. „Victoria împotriva fascismului, obținută cu prețul unor sacrificii enorme, are o semnificație durabilă”, i-a spus Vladimir Putin lui Xi Jinping. „Împreună cu prietenii noștri chinezi, apărăm cu fermitate adevărul istoric, protejăm memoria evenimentelor din anii războiului și luptăm împotriva manifestărilor moderne ale neonazismului și militarismului”, a adăugat liderul rus, care este cunoscut pentru faptul că îi acuză pe alții pentru faptele rele care el însuși le comite. Xi îi cere lui Putin să stea alături de el împotriva Statelor Unite La rândul lui, Xi Jinping i-a transmis lui Vladimir Putin să rămână alături de el în contracararea „unilateralismului și a intimidării”, o referire voalată la Statele Unite. Această remarcă vine în contextul deschiderii administrației conduse cu Donald Trump spre un acord mai larg cu Rusia având la bază o soluție diplomatică la războiul din Ucraina. Recomandări Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu Xi i-a mai spus lui Putin că regimurile de la Beijing și Moscova vor „promova împreună viziunea corectă (adică viziunea lor propagandistică – n.r.) asupra istoriei celui de-al Doilea Război Mondial, vor proteja autoritatea și statutul Națiunilor Unite, vor apăra cu fermitate drepturile și interesele Chinei, Rusiei și ale marii majorități a țărilor în curs de dezvoltare și vor lucra împreună pentru a promova o globalizare economică egală, ordonată, multipolară și incluzivă”. Xi Jinping, într-o vizită de patru zile la Moscova Xi Jinping a început miercuri o vizită de patru zile în Rusia, exprimându-și încă o dată sprijinul pentru Vladimir Putin în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina. Cei doi lideri de stat au anunțat că vor semna un acord de investiții actualizat. China rămâne cel mai mare partener comercial al Rusiei, o poziție care s-a consolidat de la lansarea invaziei la scară largă din Ucraina. Alte acorduri sunt așteptate să fie semnate cu prilejul vizitei lui Xi la Moscova pentru a aprofunda așa-zisul parteneriat strategic „nelimitat” dintre Rusia și China, un parteneriat anunțat cu câteva zile înainte de lansarea primelor rachete rusești spre Kiev, la 24 februarie 2022. Recomandări Ce avantaje a obținut Trump din acordul privind mineralele rare semnat între SUA și Ucraina ANALIZĂ Experții consideră această relație ca fiind inegală, care nu scutește Rusia de atacuri cibernetice și furturi de tehnologie din partea pretinsului aliat. Cu toate acestea, Vladimir Putin este nevoit să o accepte pe fondul aventurismului său militar. Președintele Germaniei denunță minciunile liderului rus Pe de altă parte, președintele german Frank-Walter Steinmeier a denunțat „minciunile istorice” ale Kremlinului. Invazia dusă de Putin împotriva Ucrainei „nu are nicio legătură cu lupta împotriva nazismului”, iar repetarea acestei idei nu este decât „o acoperire” pentru „nebunia imperialistă” și „crimele atroce” ale Kremlinului, a subliniat Steinmeier într-un discurs comemorativ rostit în Bundestag. Conducerea de la Kiev respinge de asemenea acuzația și afirmă că de fapt Rusia de astăzi este condusă de un regim ruscist – o combinație între fascism, nazism și stalinism – și denaturează istoria în timp ce duce un război imperialist împotriva Ucrainei. Volodimir Zelenski ridiculizează „parada grețoasă” a Kremlinului Într-un mesaj publicat joi pe X, Volodimir Zelenski a reamintit că Rusia „distorsionează istoria și vrea să-și însușească memoria unei alte națiuni”. „Nu vom preda această memorie unui nou nazism rusesc – așa cum nu ne vom preda prezentul”, a dat asigurări președintele ucrainean. Recomandări Cursul euro atinge un nou record. „Va fi bataie mare pe bani” Anterior, șeful statului ucrainean a comemorat Ziua Victoriei – care este sărbătorită în Occident pe 8 mai, data capitulării Germaniei naziste, nu pe 9 mai, așa cum obișnuiește Kremlinul – cu o plimbare pe jos prin centrul Kievului în timpul căreia a ridiculizat parada preconizată pentru vineri în Piața Roșie de la Moscova. „Va fi o paradă a cinismului. Pur şi simplu nu i se poate spune altfel. O paradă greţoasă a minciunilor. Ca şi cum nu zeci de state aliate, ci (liderul rus Vladimir – n.r.) Putin personal a învins nazismul”, a comentat Zelenski. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod…”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic Libertateapentrufemei.ro „El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu Adevarul.ro Amurgul idolilor. Cum a ajuns PSD un partid de mâna a doua după 3 decenii la vârf. Expert: „Sunt sfâșiați așa cum e și România” Elle.ro Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…” Unica.ro După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea Observatornews.ro Ce au descoperit poliţiştii clujeni în frigiderul unui tânăr de 31 de ani HOROSCOP Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie

Un primar PSD și-a declarat susținerea pentru Nicușor Dan la alegerile prezidențiale: Trebuie să alegem democrația

un-primar-psd-si-a-declarat-sustinerea-pentru-nicusor-dan-la-alegerile-prezidentiale:-trebuie-sa-alegem-democratia

Mai mulți primari PSD vor să îl susțină pe Nicușor Dan „Nu ştiu dacă îi voi face campanie. I-am făcut campanie şi lui Crin Antonescu şi l-am scos pe locul patru la Buzău pentru că imaginea PSD e foarte proastă şi dacă anunţa susţinerea lui Nicuşor mai mult pierdea. Dar ca persoană fizică şi primar îl susţin pe Nicuşor Dan pentru că nu ai cum să faci altfel, între un posibil fascist şi democraţie trebuie să alegem democraţia. Iar eu sunt pentru democraţie”, a declarat Constantin Toma într-o intervenție la Antena 3. Primarul Buzăului a subliniat importanța unității în momente cruciale, afirmând că „aşa e în politică, te mai şi înjuri dar când trebuie să treci hopul, trebuie să fii unit”. Toma a menționat că discută cu alți primari și că aceștia i-au împărtășit opiniile și chiar l-au felicitat. „Eu sunt mai vocal. (..) Vor susţine şi ei pe Nicuşor Dan, pentru că realizează că numai aşa vor avea un viitor mai bun. Probabil nu o vor face aşa vocal ca mine, dar cu siguranţă se va întâmpla acest lucru, pentru că nu avem o altă şansă de a ne continua viaţa în România”, a adăugat el. Critici la adresa conducerii PSD În aceeași zi, într-un interviu la Digi 24, Constantin Toma a criticat dur conducerea PSD. El a declarat că întreaga conducere a partidului ar trebui să demisioneze, citând rezultatele slabe la alegeri. Recomandări Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu „Rezultatele la alegeri au fost proaste, şi atunci în toamnă şi acum, aproape de dezastru, practic, această echipă nu mai poate livra nimic. Şi dacă mergem cu această vizeză, la viitoarele alegeri, anticipate sau nu, probabil vom coborî sub 10%”, a mai declarat Toma. Primarul a menționat specific pe Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Daniel Băluță, Paul Stănescu și Mihai Tudose ca membri ai conducerii care ar trebui să plece. El a criticat în special pe Paul Stănescu, spunând că acesta „a venit cu idei multe şi proaste”. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod…”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic Libertateapentrufemei.ro „El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu Adevarul.ro Amurgul idolilor. Cum a ajuns PSD un partid de mâna a doua după 3 decenii la vârf. Expert: „Sunt sfâșiați așa cum e și România” Elle.ro Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…” Unica.ro După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea Observatornews.ro Ce au descoperit poliţiştii clujeni în frigiderul unui tânăr de 31 de ani HOROSCOP Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie

Volodimir Zelenski se plimbă pe jos prin Kiev de Ziua Victoriei și ridiculizează parada lui Vladimir Putin

volodimir-zelenski-se-plimba-pe-jos-prin-kiev-de-ziua-victoriei-si-ridiculizeaza-parada-lui-vladimir-putin

Nu a existat niciun semn al echipei de securitate a lui Zelenski în selfie-ul video pe care președintele ucrainean l-a filmat în timp ce trecea pe lângă pietoni pe artera principală a oraşului, oprindu-se la un moment dat pentru a saluta în timp ce maşinile claxonau. Volodimir Zelenski acuză regimul Putin de un nazism de tip nou Președintele ucrainean a ridiculizat totodată defilarea militară pregătită pentru vineri în Piața Roșie de la Moscova. „Va fi o paradă a cinismului. Pur şi simplu nu i se poate spune altfel. O paradă greţoasă a minciunilor. Ca şi cum nu zeci de state aliate, ci (liderul rus Vladimir – n.r.) Putin personal a învins nazismul”, a declarat Zelenski. We commemorate the Day of Remembrance and Victory over Nazism in World War II. 🇺🇦🇺🇦🇺🇦 pic.twitter.com/MWLFsNf0Tx — Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) May 8, 2025 Într-un mesaj publicat ulterior pe X, Volodimir Zelenski a reamintit că Rusia „distorsionează istoria și vrea să-și însușească memoria unei alte națiuni”. „Nu vom preda această memorie unui nou nazism rusesc – așa cum nu ne vom preda prezentul”, a dat asigurări președintele ucrainean. Recomandări Indemnizații triplate pentru conducerea celui mai neperformant aeroport din România. Zeci de milioane de euro, îngropați în 10 ani în poarta aeriană pustie Zelenski a subliniat că victoria va fi a celor care sunt de partea adevărului, nu a celor care organizează „parade”. In attempting to appropriate Ukraine, Russia is appropriating another nations memory and distorting history. That is why not only today, on the Day of Remembrance and Victory over Nazism, but always, it is worth remembering: Ukrainians made their great contribution to that… pic.twitter.com/y0wC9xuGRF — Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) May 8, 2025 Șeful diplomației ucrainene spune că armistițiul lui Putin este o „farsă” Pe de altă parte, șeful diplomației ucrainene, Andrii Sîbiha, a declarat joi că armistițiul anunțat unilateral de Vladimir Putin pentru zilele de 8, 9 și 10 mai este o farsă, deoarece armata rusă atacă „pe toată linia frontului”. „În mod previzibil, «armistițiul de paradă» al lui Putin se dovedeşte a fi o farsă. Conform datelor noastre militare, în ciuda declaraţiilor lui Putin, forţele ruse continuă să atace pe toată linia frontului”, a transmis Andrii Sîbiha pe contul său de X. Potrivit lui Sîbiha, de la miezul nopţii, Rusia „a comis 734 de încălcări ale armistiţiului” şi a lansat 63 de tentative de asalt. Ucraina va răspunde „în mod adecvat la toate atacurile” şi va împărtăşi partenerilor săi „toate informaţiile relevante privind încălcările armistiţiului de către Rusia”, a adăugat șeful diplomației ucrainene. Recomandări Ce avantaje a obținut Trump din acordul privind mineralele rare semnat între SUA și Ucraina ANALIZĂ Martori oculari vorbesc despre continuarea luptelor Joi dimineaţă, armata ucraineană avertizase deja într-un comunicat despre „lansarea de bombe aeriene ghidate de către aviaţia tactică inamică asupra regiunii Sumî”. Martori Reuters din apropierea frontului din estul Ucrainei au declarat joi că au auzit în jur de opt focuri de artilerie şi sunete îndepărtate de impact. În sectorul lor, un mic grup de incursiune rus a încercat să avanseze, dar a fost oprit de dronele ucrainene, au spus ei. De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a susținut că „respectă cu strictețe regimul de armistițiul”, dar „formațiunile Forțelor Armate Ucrainene nu au încetat operațiunile militare”. Conform unor surse citate de Suspilne, soldații ucraineni au primit ordin să deschidă focul doar ca ripostă. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod…”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic Libertateapentrufemei.ro „El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu Adevarul.ro Amurgul idolilor. Cum a ajuns PSD un partid de mâna a doua după 3 decenii la vârf. Expert: „Sunt sfâșiați așa cum e și România” Elle.ro Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…” Unica.ro După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea Observatornews.ro Economist: Dacă Simion va fi preşedinte şi va aplica programul economic al lui Călin Georgescu, vor fi sute de mii de şomeri. Vom fi paria Europei HOROSCOP Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie

Vladimir Putin a semnat un acord strategic cu un lider care are o relație tensionată cu Statele Unite

vladimir-putin-a-semnat-un-acord-strategic-cu-un-lider-care-are-o-relatie-tensionata-cu-statele-unite

Alianță pe petrol și gaze: Rusia și Venezuela vor lucra împreună în OPEC+ Președintele rus Vladimir Putin și liderul Venezuelei, Nicolas Maduro au discutat în detaliu despre petrol și energie. Acordul prevede colaborări în cadrul OPEC+ și al altor organizații internaționale din sectorul energetic. Scopul este de a menține piețele energetice globale stabile, dar mai ales să nu lase Occidentul să dicteze regulile jocului. „Este un document-cadru cu greutate, substanțial și foarte important”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Părțile vor promova dezvoltarea echilibrată și stabilă pe termen lung a piețelor energetice globale, fără utilizarea instrumentelor de concurență neloială”, se arată în textul acordului. Rusia și Venezuela vor lucra împreună la noi zăcăminte de petrol și gaze și vor extinde comerțul cu petrol prin companiile lor comune. Cooperare și în ONU, dar și în lupta împotriva sancțiunilor impuse de Occident Pe lângă petrol, cei doi lideri au discutat și despre o cooperare politică mai strânsă. Acordul semnat la Moscova prevede o colaborare și în cadrul ONU, dar și opoziția față de sancțiunile unilaterale impuse de țările occidentale. Recomandări Indemnizații triplate pentru conducerea celui mai neperformant aeroport din România. Zeci de milioane de euro, îngropați în 10 ani în poarta aeriană pustie Rusia este tot mai izolată după trei ani de război în Ucraina și caută aliați care să îi fie alături în confruntarea cu ceea ce Kremlinul numește „Occidentul colectiv”. În ultimii ani, Moscova a semnat acorduri similare și cu China, Iran și Coreea de Nord. Venezuela, relații rupte cu SUA și acuzații grave Nicolas Maduro vine și el dintr-o țară care are relații foarte reci cu Statele Unite. Venezuela a trecut prin sancțiuni dure, acuzații de crimă organizată și chiar de tentativă de lovitură de stat, iar în luna martie a acestui an a suspendat exporturile de petrol venezuelean către China după ce Donald Trump a amenințat cu impunerea de tarife de 25% țărilor care importă petrol din Venezuela. Cu toate astea, Maduro e acum primit cu brațele deschise la Moscova. În vizita sa în Rusia, liderul venezuelean va participa și la evenimentele dedicate celei de-a 80-a aniversări a victoriei împotriva Germaniei naziste. El este așteptat vineri la parada militară organizată la Moscova. Trump: „Putin vrea pace din cauza prețului petrolului” În paralel, Donald Trump a sugerat că Vladimir Putin ar putea fi mai deschis la pace din cauza scăderii prețului petrolului. „Cred că Rusia, cu prețul petrolului de acum… vrea să rezolve. Ucraina vrea să se înțeleagă”, a spus Trump jurnaliștilor, în Biroul Oval. Recomandări 8 mai 1945. Cum au primit românii vestea încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial. Trei zile de petreceri în stradă cu „dezlegare” la radio Prețul petrolului, care alimentează economia rusă, a scăzut cu 15 dolari pe baril de la începutul anului, iar OPEC+ ar putea mări producția, potrivit unor surse citate de Reuters. Donald Trump a mai declarat că intenționează să viziteze Arabia Saudită în luna mai. Întrebat dacă ar putea avea loc o întâlnire între Trump și Putin acolo, Kremlinul a răspuns că „o întâlnire este necesară”, dar a precizat că Putin nu are, momentan, planuri să călătorească în Orientul Mijlociu luna aceasta. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod…”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic Libertateapentrufemei.ro „El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu Adevarul.ro Amurgul idolilor. Cum a ajuns PSD un partid de mâna a doua după 3 decenii la vârf. Expert: „Sunt sfâșiați așa cum e și România” Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro Cele mai bune prietene, moarte pe iarbă, ţinându-se de mână, după un accident cumplit. „Cadou” de majorat le va fi piatra funerară după tragedia din Irlanda HOROSCOP Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie

Șoferul și-a făcut praf limuzina Lamborghini de 300.000 de euro, după ce a derapat și aterizat pe plafon, în SUA

soferul-si-a-facut-praf-limuzina-lamborghini-de-300.000-de-euro,-dupa-ce-a-derapat-si-aterizat-pe-plafon,-in-sua

Lamborghini de 300.000 de euro distrus după ce s-a răsturnat în California Știri Externe Și-a făcut praf limuzina Lamborghini de 300.000 de euro, după ce a derapat și aterizat pe plafon, în SUA: „Autostrada 9 nu este o pistă de curse” Șoferul și-a distrus limuzina Lamborghini de 300.000 de euro Un Lamborghini în valoare de 300.000 de euro s-a răsturnat într-un accident spectaculos pe Austrostrada 9, în apropiere de Santa Cruz, statul american California. Ocupanții mașinii de lux au suferit doar răni minore, în ciuda gravității incidentului, relatează Daily Star. California Highway Patrol Santa Cruz a postat, pe rețelele sociale, imagini de la locul accidentului și a subliniat că „ocupanții au suferit doar răni minore”. Șoferul limuzinei Lamborghini de 300.000 de euro pierdut controlul volanului, a derapat și a aterizat pe plafon. Polițiștii au subliniat că accidentul putea fi evitat și au îndemnat conducătorii auto să reducă viteza: „Vă rugăm să încetiniți! Autostrada 9 nu este o pistă de curse”. „State Route 9” merge de la Santa Cruz în Los Gatos, trecând prin Valea San Lorenzo și Saratoga Gap, prin Munții Santa Cruz. Ofițerii californieni au folosit o mașină de patrulare pentru a extrage Lamborghini-ul de pe carosabil. „Încă un exemplu că banii nu pot cumpăra abilități de șofer”, au comentat cei care au văzut imaginile.. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai Libertateapentrufemei.ro „El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu Adevarul.ro Amurgul idolilor. Cum a ajuns PSD un partid de mâna a doua după 3 decenii la vârf. Expert: „Sunt sfâșiați așa cum e și România” Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro Cele mai bune prietene, moarte pe iarbă, ţinându-se de mână, după un accident cumplit. „Cadou” de majorat le va fi piatra funerară după tragedia din Irlanda HOROSCOP Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie Închide  

Dacă ajunge președinte, George Simion spune că e dispus să demisioneze în favoarea lui Călin Georgescu

daca-ajunge-presedinte,-george-simion-spune-ca-e-dispus-sa-demisioneze-in-favoarea-lui-calin-georgescu

George Simion spune că ar demisiona din funcția de președinte în favoarea lui Călin Georgescu dacă asta și-ar dori românii Politică Dacă ajunge președinte, George Simion spune că e dispus să demisioneze în favoarea lui Călin Georgescu: „Vom face un referendum. Turul 2 înapoi” Liderul AUR George Simion, aflat în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidențiale din 4 mai, a făcut o declarație controversată. Potrivit News.ro, Simion a anunțat că, în cazul în care va deveni președinte, va organiza un referendum privind pedepsirea celor implicați în anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut. Întrebat despre posibilitatea organizării unui referendum pentru reluarea turului doi, Simion a răspuns: „Va trebui să îi întrebăm pe români dacă vor să fie pedepsiţi cei care au luat parte la lovitura de stat. Vreţi să acţioneze cu celeritate sistemul juridic? Eu nu fac ca şi contracandidatul meu care dă ordine Justiţiei. Eu doar îi întreb pe români. Asta trebuie să facă un preşedinte bun”. Candidatul AUR a fost întrebat dacă își va da demisia în cazul în care referendumul va trece. Răspunsul său a fost afirmativ: „Normal, asta ar trebui să facă orice preşedinte”. Simion a explicat în repetate rânduri semnificația sloganului său de campanie. „Este o sintagmă care descrie necesitatea de dreptate şi revenirea la democraţie. Că vom face un referendum, pentru că este în atribuţiile preşedintelui să facă un referendum, dacă românii îşi doresc să se reia alegerile începând cu turul 2, că vom face dreptate în alt mod, pentru ca voinţa cetăţenilor români să devină lege, vom vedea”, a declarat acesta. Întrebat despre posibilitatea demisiei sale pentru a permite reluarea turului doi, Simion a răspuns: „Dacă asta ar fi soluţia pentru a reveni la normal, eu voi face întotdeauna ce este corect”. Această declarație subliniază disponibilitatea sa de a face compromisuri pentru a respecta voința populară. Recomandări Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion În primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai, George Simion a obținut 40,96% din voturi, clasându-se pe primul loc, iar în turul 2, programat pe 18 mai, are șanse mari în fața lui Nicușor Dan, care a acumulat 20,99% în primul tur. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai Libertateapentrufemei.ro „El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu Adevarul.ro Amurgul idolilor. Cum a ajuns PSD un partid de mâna a doua după 3 decenii la vârf. Expert: „Sunt sfâșiați așa cum e și România” Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei HOROSCOP Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie Închide  

Ce sfat îi dă Traian Băsescu lui Nicușor Dan pentru a-l învinge pe George Simion: Are de jucat această carte

ce-sfat-ii-da-traian-basescu-lui-nicusor-dan-pentru-a-l-invinge-pe-george-simion:-are-de-jucat-aceasta-carte

Ce sfat îi dă Traian Băsescu lui Nicușor Dan pentru a-l învinge pe George Simion în turul doi al prezidențialelor Politică Ce sfat îi dă Traian Băsescu lui Nicușor Dan pentru a-l învinge pe George Simion în turul doi al prezidențialelor: „Are de jucat această carte” Fostul președinte Traian Băsescu a oferit o analiză detaliată a situației electorale actuale. Foto: Hepta Fostul președinte Traian Băsescu a oferit o analiză detaliată a situației electorale actuale, concentrându-se pe candidații Nicușor Dan și George Simion. Într-un interviu acordat B1 TV, Băsescu a subliniat importanța credibilității și a soluțiilor echilibrate în campania electorală, potrivit News.ro. Referitor la Nicușor Dan, candidat independent la Președinția României, Băsescu a declarat: „În primul rând, Nicuşor Dan trebuie să fie convingător, iar specificul acestei campanii este că se desfăşoară într-un moment de criză economică autodeterminată.” El a subliniat că această criză poate fi reparată prin bună guvernare. Băsescu a criticat dur afirmațiile recente ale lui George Simion, candidatul AUR. „Nu poate fi credibil domnul George Simion când spune «Am glumit cu case de 35.000 de euro», dar a luat foarte multe cereri”, a afirmat fostul președinte. El a adăugat că propunerea lui Simion de a da afară 500.000 de oameni peste noapte este la fel de necredibilă. În opinia lui Băsescu, cheia succesului pentru Nicușor Dan este o alianță cu alegătorii români, nu cu partidele politice. El a relatat propria experiență de la alegerile pentru Primăria Capitalei, unde a câștigat în ciuda unui dezavantaj inițial semnificativ. „Are de jucat această carte, nu este o carte fără şanse, de ce? Pentru că mulţi din cei nouă milioane care au fost la vot acum nu vor mai veni în turul doi, pentru că nu mai au candidaţii pe care i-au susţinut. În schimb, din cei nouă milioane care n-au fost la vot în turul întâi, vor fi mulţi care vor regăsi candidatul pe care să-l voteze, în Nicuşor Dan preponderent. Cei care au fost cu opţiune extremistă, neofascistă, l-au votat deja din primul tur pe Simon, dar a rămas o mare rezervă între cei care n-au participat în favoarea lui Nicuşor Dan. Cred că are şanse să câştige, cu condiţia: fără compromisuri cu partidele”, a explicat Băsescu, referindu-se la strategia lui Nicușor Dan. Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!  Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai Libertateapentrufemei.ro „El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu Adevarul.ro „Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale Elle.ro Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto Unica.ro Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și…” Observatornews.ro Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei HOROSCOP Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie Închide