Elon Musk anunță planuri ambițioase pentru Starship. Miliardarul plănuiește prima călătorie spre Marte

elon-musk-anunta-planuri-ambitioase-pentru-starship.-miliardarul-planuieste-prima-calatorie-spre-marte

Planurile ambițioase ale lui Musk Într-un videoclip publicat de SpaceX, Musk a prezentat un calendar detaliat pentru dezvoltarea rachetei Starship. El prevede că primul zbor fără echipaj uman spre Marte ar putea avea loc la sfârșitul anului 2026. The Road to Making Life Multiplanetary: an update from @elonmusk on SpaceX’s plan to reach Mars pic.twitter.com/d2cnsVKK80— SpaceX (@SpaceX) May 29, 2025 Acest termen coincide cu o fereastră de lansare optimă, când Marte și Pământul sunt aliniate favorabil. Călătoria ar dura între șapte și nouă luni. Musk estimează șansele de succes la 50%. Sfârşitul anului 2026 ar coincide cu o fereastră mică de lansare care apare o dată la doi ani, când Marte şi Terra se aliniază în jurul Soarelui şi ar permite cea mai scurtă călătorie între cele două planete, care ar dura între şapte şi nouă luni. În cazul în care acest termen nu este respectat, următoarea oportunitate ar fi peste doi ani. Primul zbor ar transporta roboți umanoizi Optimus, dezvoltați de Tesla, o altă companie a lui Musk. Viziunea pe termen lung asupra colonizării Planetei Roșii Recomandări Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant” Musk are planuri grandioase pentru colonizarea Planetei Roșii. El intenționează să lanseze între 1.000 și 2.000 de nave spațiale spre Marte la fiecare doi ani. Scopul este crearea unei așezări umane permanente și autosustenabile. Aceste planuri sunt mai ambițioase decât cele ale NASA, care vizează o misiune cu echipaj uman pe Marte abia în jurul anului 2030. Înainte de aceasta, NASA plănuiește să readucă oameni pe Lună cel mai devreme în 2027, folosind nava Starship. Provocări tehnice pe care le va înfrunta Elon Musk Dezvăluirile lui Musk vin la scurt timp după un eșec în testarea Starship. Cel mai recent zbor de testare s-a încheiat cu dezintegrarea navei după aproximativ 30 de minute de la lansare. Acest incident urmează altor două eșecuri spectaculoase din ianuarie și martie. Atunci, nava a explodat la scurt timp după lansare, provocând o ploaie de deșeuri spațiale în Marea Caraibilor. În ciuda acestor eșecuri, Musk rămâne optimist. Pe rețeaua sa de socializare X, el a declarat că zborul de test a furnizat „date bune de analizat” și a promis o frecvență mai mare a viitoarelor teste. Urmărește cel mai nou VIDEO

Nicușor Dan l-a invitat pe Donald Trump în România: Președintele Statelor Unite este mult mai ocupat decât sunt eu

nicusor-dan-l-a-invitat-pe-donald-trump-in-romania:-presedintele-statelor-unite-este-mult-mai-ocupat-decat-sunt-eu

Agenda diplomatică a lui Nicuşor Dan pentru următoarea perioadă În ceea ce priveşte o posibilă vizită a sa la Washington, Dan a declarat că nu s-a stabilit încă o dată. „Deocamdată nu, deocamdată mergem la Vilnius, luni, după cum ştiţi e Summitul B9, după care o să fie Summitul NATO, o să fie şi Consiliul European, probabil Chişinău în luna iunie”, a explicat preşedintele român. Preşedintele a menţionat că urmează să se întâlnească cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, înainte de summitul de la Vilnius. „Vilniusul este o chestiune de politică externă şi o chestiune de politică de securitate şi vreau să ştiu pe unde suntem”, a precizat Dan. Convorbirea telefonică cu Donald Trump Nicuşor Dan a confirmat recent pe reţeaua X că a avut o discuţie telefonică cu preşedintele american Donald Trump. În postarea sa, Dan s-a declarat onorat de această convorbire şi i-a mulţumit lui Trump pentru felicitările călduroase. Honored to speak with @POTUS and thank him for his warm congratulations and strong leadership.The U.S. is Romanias closest ally and vital strategic partner.I reaffirmed my steadfast commitment to deepening our Strategic Partnership across all shared priorities.I look forward…— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) May 28, 2025 Recomandări Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant” Preşedintele român a subliniat importanţa relaţiei cu SUA, descriind Statele Unite drept „cel mai puternic aliat al României şi un partener strategic vital”. Deşi invitaţia către Trump a fost lansată, Dan a recunoscut diferenţa de agenda între cei doi lideri: „Evident că preşedintele Statelor Unite este mult mai ocupat decât sunt eu”, a adăugat el. Urmărește cel mai nou VIDEO

Benjamin Netanyahu spune că a acceptat noua propunere de armistițiu în Gaza. Reacția Hamas

benjamin-netanyahu-spune-ca-a-acceptat-noua-propunere-de-armistitiu-in-gaza.-reactia-hamas

„Am un sentiment foarte bun cu privire la posibilitatea de a ajunge la (…) un armistiţiu temporar şi o soluţie pe termen lung”, a spus mai devreme Steve Witkoff. Hamas a anunţat, la rândul său, că analizează o nouă propunere de armistițiu. „Conducerea mişcării (…) a primit noua propunere (…) şi o analizează în mod responsabil, astfel încât să servească intereselor poporului nostru, să-i aducă alinare şi să conducă la un armistiţiu permanent în Fâşia Gaza”, se arată într-un comunicat al mișcării islamiste palestiniene. În cea de-a 600-a zi a războiului dintre Israel și Hamas, declanşat de atacul fără precedent al mișcării islamiste palestiniene asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie 2023, Netanyahu a declarat că armata sa l-a ucis pe Mohammed Sinwar, considerat unul dintre ultimii lideri activi ai Hamas. Nici Netanyahu, nici Hamas nu furnizează detalii despre noua propunere de armistițiu. Egiptul și Qatarul joacă roluri de mediatori în relația cu Hamas pentru a se ajunge la un armistițiu ce ar permite alte eliberări de ostatici după ce Israelul a pus capăt celui mai recent armistițiu, la mijlocul lui martie. Urmărește cel mai nou VIDEO

Talibanii au fost invitați în Rusia, laSummitul Internațional de Securitatede la Moscova

talibanii-au-fost-invitati-in-rusia,-lasummitul-international-de-securitatede-la-moscova

„Aceast pas va deschide calea stabilirii unor relații de parteneriat cu Afganistanul, în beneficiul popoarelor rus și afgan”, a declarat Șoigu în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții țărilor membre ale Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), unde talibanii au fost prezenți ca observatori. Talibanii au fost scoși în Rusia de pe lista teroriștilor Pe 17 aprilie, Curtea Supremă a Rusiei a aprobat oficial scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor teroriste – o decizie simbolică, dar cu impact diplomatic, care urmărește consolidarea legăturilor cu regimul de la Kabul, marginalizat pe plan internațional. Potrivit lui Șoigu, această decizie creează cadrul pentru reluarea activităților grupului de contact OCS-Afganistan. Oficialul rus vizitase Kabulul în decembrie anul trecut. Rusia desemnase mișcarea talibană drept organizație teroristă în 2003, deși chiar înainte ca talibanii să preia puterea în august 2021, Moscova găzduise în repetate rânduri delegații ale acestora în discuții despre pacea în Afganistan. După retragerea trupelor americane în urma revenirii talibanilor la putere, contactele dintre cele două părți s-au intensificat. Deși guvernul taliban nu este recunoscut oficial de nicio țară, din cauza regimului represiv, în special în ceea ce privește drepturile femeilor, Rusia, China, Iranul, Pakistanul și statele din Asia Centrală mențin relații neoficiale, dar stabile, cu autoritățile afgane. Recomandări Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant” Apropierea dintre Moscova și regimul taliban s-a accelerat după atentatul din 22 martie 2024, când 145 de persoane au fost ucise într-un atac terorist comis lângă Moscova de membri ai Statului Islamic-Khorasan (SI-K), o ramură activă în Afganistan. Putin îi consideră „aliați” pe talibani În iulie 2024, președintele Vladimir Putin a afirmat că vede în talibani „aliați în lupta împotriva terorismului”. Ulterior, la sfârșitul anului, a semnat o lege care permite autorităților ruse să elimine anumite grupări de pe lista organizațiilor teroriste interzise în Federația Rusă. Totodată, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut anul trecut Occidentului să renunțe la sancțiunile împotriva Afganistanului și să își asume responsabilitatea pentru reconstrucția acestei țări afectate de decenii de conflicte. Ironia istoriei face ca mulți dintre liderii actuali ai talibanilor să fi luptat în anii ’80 împotriva trupelor sovietice în timpul invaziei URSS în Afganistan. Acum, în cadrul unei vizite la Sankt Petersburg, talibanii le-au spus rușilor cum să construiască închisori și să „protejeze” drepturile omului. Asta în condițiile în care talibanii au reintrodus execuțiile publice pentru adulter și practica pedepselor corporale în public. Politicile lor represive au mers chiar până la interzicerea șahului, pe motiv că ar fi un joc de noroc. Urmărește cel mai nou VIDEO

Dan Șucu, după întâlnirea cu Nicușor Dan: Repet a zecea oară, nu suntem de acord cu creșterea de taxe

dan-sucu,-dupa-intalnirea-cu-nicusor-dan:-repet-a-zecea-oara,-nu-suntem-de-acord-cu-cresterea-de-taxe

Ce a declarat Dan Șucu după întâlnirea cu Nicușor Dan „Așteptăm cu nerăbdare să vedem această comisie care se ocupă de diminuarea de cheltuieli, de micșorarea de cheltuieli, cum va funcționa și cum va fi pusă în aplicare. (…) Noi avem un punct de vedere foarte clar – taxele plătite deja de către societăți sunt foarte mari. Din punctul nostru de vedere, problemele în ceea ce privește deficitul sunt legate de cheltuirea mult prea largă a banului public. (…) Din punctul nostru de vedere, repet a zecea oară, nu suntem de acord cu creșterea de taxe”, a spus Dan Șucu, la Palatul Cotroceni.  Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri De asemenea, președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, joi, cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri, la Palatul Cotroceni.   Întâlnirea a avut loc în contextul situației economice actuale, care necesită eforturi conjugate de identificare a unor soluții constructive care să conducă la reducerea deficitului bugetar al țării noastre, potrivit Administrației Prezidențiale.   Nicușor Dan a inițiat consultările luând în considerare deschiderea mediului de afaceri în a furniza expertiză în beneficiul tuturor părților implicate, a informat sursa citată.   Recomandări Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant” „În cadrul întrevederii, delegațiile mediului de business au reiterat angajamentul organizațiilor pe care le reprezintă de a contribui la asigurarea stabilității economice a României pe termen lung, prin identificarea de măsuri de eficientizare care să conducă la sustenabilitatea finanțelor publice”, precizează sursa citată.  Cine a participat la întrevedere În cadrul întrevederii au fost prezenți reprezentanți ai următoarelor organizații patronale și de afaceri: Confederația Patronală Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, Fundația Romanian Business Leaders, Camera de Comerț Americană în România, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România, Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.  „Sper să fie prima din mai multe întâlniri pe care să le avem și v-aș propune, pentru că știți că este un moment dificil pentru politica fiscală a României, ca să spun așa, să împărțim discuția în două: ce e de făcut înainte de 30 iunie când trebuie să pregătim un pachet pentru a doua jumătate a lui 2025 în care să luăm niște măsuri pentru deficit, sper eu, cât mai multe reduceri de cheltuieli, și după 30 iunie, în care să vorbim de lucruri de construcție”, a afirmat Nicușor Dan, în debutul întâlnirii, potrivit imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.    Recomandări Digul subteran din Salina Praid s-a prăbușit. Minerii au încercat până în ultima clipă să salveze o secțiune a minei și au ieșit plângând De asemenea, preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat rezultatele consultărilor cu partidele parlamentare privind reducerile bugetare şi formarea noului guvern, subliniind necesitatea unor măsuri de austeritate şi importanţa unui guvern stabil. Foto: Inquam Photos / George Călin Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro Tragic cum a murit Aurelia, prima soție a lui Crin Antonescu. Băiețelul lor s-a stins din viață la doar două luni, iar în anul în care deveneau din nou părinți, o veste cruntă le-a umbrit fericirea Libertateapentrufemei.ro Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel Adevarul.ro „Mica Romă” a Ardealui, renăscută prin investiții majore. Cum a devenit un oraș mic un model de dezvoltare Elle.ro Cu ce probleme de sănătate se confruntă Delia. Artista a dezvăluit ce a pățit: „Mă doare rău.” Video Unica.ro După ce l-a pălmuit în avion, ce a mai ieșit ACUM la iveală întrece orice scenariu: „Dispari, ratatule…”😯24 de ani îi despart, dar nimeni nu se aștepta la ce a urmat. Observatornews.ro O ţară vecină cu România vinde case la 3.500 de euro pe internet. Mii de oameni s-au mutat deja aici HOROSCOP Horoscop 29 mai 2025. Gemenii trebuie să-și păstreze cumpătul, mai ales atunci când nu înțeleg ce se petrece în viața lor

Rusia acuză frații sârbi că își încalcă neutralitatea în cazul războiului din Ucraina

rusia-acuza-fratii-sarbi-ca-isi-incalca-neutralitatea-in-cazul-razboiului-din-ucraina

Rusia acuză Serbia că își încalcă neutralitatea în cazul războiului din Ucraina Știri Externe Rusia acuză Serbia că își încalcă neutralitatea în cazul războiului din Ucraina Pe frontul din Ucraina luptele continuă neîncetat. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Hepta Rusia a formulat o acuzație surprinzătoare la adresa „fraților sârbi”, și anume că furnizează în secret muniții Ucrainei și își încalcă astfel statutul de parte neutră, relatează Evropeiskaia Pravda. Moscova atenționează public Belgradul prin intermediul serviciilor secrete Conform sursei citate, Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse (SVR) a trimis un comunicat agenției de presă RIA Novosti, aflată în slujba Kremlinului, în care atenționează public conducerea de la Belgrad că firme din Serbia livrează muniții Ucrainei. SVR susține că muniții produse în Serbia sunt livrate Ucrainei printr-o schemă de schimbare a etichetei, astfel încât să pară că provin din Bulgaria, Cehia, Polonia sau țări africane. SVR mai susține că producătorii de muniții din Serbia au furnizat sute de mii de proiectile pentru lansatoare multiple de rachete și obuziere, precum și peste un milion de muniții pentru arme de calibru mic. Serbia recunoaște că vinde muniții Serbia, cunoscută drept un aliat al Rusiei în Balcani, a intensificat discret vânzările de muniție către Occident, care ajung să întărească apărarea Ucrainei, chiar dacă este una dintre cele două țări europene care nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, notează Financial Times. Chiar președintele sârb Aleksandar Vucici a recunoscut că țara sa exportă muniții, dar a spus că unde ajunge „nu este treaba mea”. Recomandări Centrele pentru tratarea dependențelor, afacere 100% privată în România. „Am avut persoane care cheltuiau zilnic 2.000 de euro pentru consum” | Reportaj O politică duplicitară În timp ce păstrează relații apropiate cu Rusia, iar Moscova le acceptă pentru a-și păstra un cal troian în Balcani, Serbia intenționează totodată să adere la Uniunea Europeană și caută să-și aprofundeze relațiile cu Statele Unite. De altfel, negocierile privind aderarea Serbiei la Uniunea Europeană au stagnat în ultimii ani din cauza reticenței Belgradului de a condamna ferm invazia rusă din Ucraina și de a impune sancțiuni împotriva Moscovei. Aleksandr Vucici a sugerat în câteva rânduri că ar putea impune sancțiuni Rusiei, dar a evitat să ia o măsură concretă în acest sens. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Cum nu a avut cine să o spună, o fac eu” George Simion l-a criticat dur pe Nicușor Dan după învestire. Cum l-a atacat politicianul pe președintele României Libertateapentrufemei.ro Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel Adevarul.ro „Mica Romă” a Ardealui, renăscută prin investiții majore. Cum a devenit un oraș mic un model de dezvoltare Elle.ro Cu ce probleme de sănătate se confruntă Delia. Artista a dezvăluit ce a pățit: „Mă doare rău.” Video Unica.ro După ce l-a pălmuit în avion, ce a mai ieșit ACUM la iveală întrece orice scenariu: „Dispari, ratatule…”😯24 de ani îi despart, dar nimeni nu se aștepta la ce a urmat. Observatornews.ro O ţară vecină cu România vinde case la 3.500 de euro pe internet. Mii de oameni s-au mutat deja aici HOROSCOP Horoscop 29 mai 2025. Gemenii trebuie să-și păstreze cumpătul, mai ales atunci când nu înțeleg ce se petrece în viața lor Închide  

Patru persoane au murit după ce un avion al marinei sud-coreene s-a prăbușit

patru-persoane-au-murit-dupa-ce-un-avion-al-marinei-sud-coreene-s-a-prabusit

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 13:49, iar martorii au raportat că au văzut cum se ridica fum din munte și au auzit mai multe zgomote de explozii. „O aeronavă de patrulare maritimă P-3, care a decolat la ora 13:43 pentru antrenament de aterizare și decolare de la o bază aeriană din Pohang, s-a prăbușit într-o locație din apropiere în jurul orei 13:49, dintr-un motiv încă necunoscut”, a transmis Marina sud-coreeană. La bordul avionului se aflau patru persoane, doi ofițeri și doi subofițeri, care nu au supraviețuit impactului cu solul. Marina sud-coreeană a anunțat ulterior că a recuperat cadavrele celor patru ofițeri. Identitatea militarilor nu a fost încă dată publicității. Nu au fost raportate victime civile. ⚡️✈️🇰🇷 A South Korean navy P-3CK plane has crashed in the southern city of Pohang in South Korea. The crash happened at around 1:50 p.m. (0450 GMT) pic.twitter.com/f3cY1Ur3fs — MenchOsint (@MenchOsint) May 29, 2025 Aeronava avea, de obicei, baza la o unitate a marinei de pe insula Jeju, din sud, dar zburase la Pohang pentru antrenament, a declarat un oficial al marinei. Reprezentanții Marinei sud-coreene au anunțat că investighează detaliile care au dus la tragicul accident aviatic. Recomandări Centrele pentru tratarea dependențelor, afacere 100% privată în România. „Am avut persoane care cheltuiau zilnic 2.000 de euro pentru consum” | Reportaj Preşedintele interimar Lee Ju-ho a fost informat despre accident de către ministrul interimar al Apărării, Kim Seon-ho, şi a cerut depunerea tuturor eforturilor pentru salvarea persoanelor aflate la bord şi prevenirea altor daune aduse mediului înconjurător, a transmis biroul său. Forţele navale din Coreea de Sud au în dotare 16 aeronave P-3C, avionul fiind supranumit şi „ucigaşul de submarine”. Primele opt dintre cele 16 avioane au fost desfăşurate în 1995, iar alte opt, renovate de firma de apărare Korea Aerospace Industries Ltd. și denumite P-3CK, au fost ulterior date în folosință.  Aeronava care s-a prăbușit joi este una dintre cele opt aeronave P-3CK aflate în operare în Pohang și Jeju. Este primul accident aviatic în care a fost implicată o aeronavă P-3 a armatei sud-coreene. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Cum nu a avut cine să o spună, o fac eu” George Simion l-a criticat dur pe Nicușor Dan după învestire. Cum l-a atacat politicianul pe președintele României Libertateapentrufemei.ro Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel Adevarul.ro „Mica Romă” a Ardealui, renăscută prin investiții majore. Cum a devenit un oraș mic un model de dezvoltare Elle.ro Cu ce probleme de sănătate se confruntă Delia. Artista a dezvăluit ce a pățit: „Mă doare rău.” Video Unica.ro După ce l-a pălmuit în avion, ce a mai ieșit ACUM la iveală întrece orice scenariu: „Dispari, ratatule…”😯24 de ani îi despart, dar nimeni nu se aștepta la ce a urmat. Observatornews.ro „Parcă a uitat Dumnezeu de noi”. Puhoaiele au intrat în casele oamenilor, au fisurat diguri, iar ploile continuă în ţară. Imaginile dezastrului HOROSCOP Horoscop 29 mai 2025. Gemenii trebuie să-și păstreze cumpătul, mai ales atunci când nu înțeleg ce se petrece în viața lor

PSD evită asumarea vinei pentru deficitul bugetar al României: E greu să iei decizii politice într-un an electoral

psd-evita-asumarea-vinei-pentru-deficitul-bugetar-al-romaniei:-e-greu-sa-iei-decizii-politice-intr-un-an-electoral

PSD nu vrea să își asume vina pentru deficitul bugetar uriaș al României: „E greu să iei decizii politice într-un an electoral”  Politică PSD nu vrea să își asume vina pentru deficitul bugetar uriaș al României: „E greu să iei decizii politice într-un an electoral”  Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock Deficitul bugetar al României a ajuns la un nivel îngrijorător, iar partidele politice încep să-și asume responsabilitatea pentru această situație. Potrivit News.ro, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat despre rolul partidului său în creșterea deficitului. Deficitul bugetar al României a ajuns la un nivel îngrijorător Întrebat direct dacă PSD își asumă o parte din vină pentru deficitul mare, Grindeanu a evitat un răspuns clar. În schimb, el a menționat contextul în care s-a ajuns la acest deficit. „A fost o guvernare PSD-PNL în diverse… în prima parte a fost PNL-PSD-UDMR, după aceea a fost prim-ministru de la PSD. Lucrurile au mers în această formă fiindcă s-a decis să creștem foarte mult investițiile”, a declarat Grindeanu. Grindeanu a subliniat dificultatea luării unor decizii în perioade electorale. „E greu să iei decizii politice într-un an electoral, de alt tip, și cât se poate de sincer. Iar noi de un an de zile tot votăm”, a explicat liderul PSD. El a menționat seria de alegeri prin care a trecut România în ultimul an, sugerând că acest lucru a influențat deciziile guvernamentale și administrative. Pozițiile celorlalte partide În contrast, președintele PNL, Ilie Bolojan, a recunoscut parțial responsabilitatea partidului său pentru situația economică actuală. El a exprimat disponibilitatea PNL de a participa la guvernare pentru a redresa situația. Bolojan a propus un pachet de măsuri care include reducerea cheltuielilor de funcționare a statului, combaterea ineficienței și analizarea fiecărei instituții pentru a reduce personalul unde este posibil. Recomandări Centrele pentru tratarea dependențelor, afacere 100% privată în România. „Am avut persoane care cheltuiau zilnic 2.000 de euro pentru consum” | Reportaj Inițiative prezidențiale Administrația Prezidențială a anunțat formarea unui grup de lucru tehnic pentru a discuta măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare. Acest grup include reprezentanți ai principalelor partide parlamentare și ai Președinției. „La inițiativa Președintelui României, s-a convenit ca, în paralel cu negocierile pentru formarea noului Guvern, să fie elaborat un plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice”, a comunicat Administrația Prezidențială. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Cum nu a avut cine să o spună, o fac eu” George Simion l-a criticat dur pe Nicușor Dan după învestire. Cum l-a atacat politicianul pe președintele României Libertateapentrufemei.ro Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel Adevarul.ro „Mica Romă” a Ardealui, renăscută prin investiții majore. Cum a devenit un oraș mic un model de dezvoltare Elle.ro Cu ce probleme de sănătate se confruntă Delia. Artista a dezvăluit ce a pățit: „Mă doare rău.” Video Unica.ro După ce l-a pălmuit în avion, ce a mai ieșit ACUM la iveală întrece orice scenariu: „Dispari, ratatule…”😯24 de ani îi despart, dar nimeni nu se aștepta la ce a urmat. Observatornews.ro „Parcă a uitat Dumnezeu de noi”. Puhoaiele au intrat în casele oamenilor, au fisurat diguri, iar ploile continuă în ţară. Imaginile dezastrului HOROSCOP Horoscop 29 mai 2025. Gemenii trebuie să-și păstreze cumpătul, mai ales atunci când nu înțeleg ce se petrece în viața lor Închide  

Cel mai mare depozit de aur din lume, în valoare de 78.000.000.000 de euro, a fost găsit în munți din China

cel-mai-mare-depozit-de-aur-din-lume,-in-valoare-de-78000000.000-de-euro,-a-fost-gasit-in-munti-din-china

Zăcământul de aur este estimat la peste 1.000 de tone Descoperirea impresionantă de aur a fost făcută de geologi în adâncul provinciei Hunan din China și ar putea schimba viitorul industriei aurului la nivel global. Geologii au identificat un zăcământ masiv de aur în județul Pingjiang, estimat la peste 1.000 de tone, cu o valoare de aproximativ 78 miliarde de euro. Această descoperire plasează China într-o nouă eră a extracției de resurse, combinând tehnologii avansate de prospectare cu promisiunea unor bogății minerale imense. Câmpul aurifer Wangu este acum considerat una dintre cele mai bogate vene neexploatate din lume. Caracteristici impresionante ale zăcământului Geologii au identificat peste 40 de vene aurifere individuale, care se întind până la adâncimi de 3.000 de metri. Explorările inițiale la 2.000 de metri adâncime au dezvăluit aproximativ 300 de tone de rezerve, dar foraje ulterioare au indicat straturi mai adânci și mai promițătoare. Calitatea excepțională a mineralizării este evidențiată de concentrații de aur de până la 138 grame pe tonă metrică în unele eșantioane – o puritate rareori întâlnită în exploatările moderne la scară largă. Chen Rulin, expert în prospectarea minereurilor la Biroul Geologic Hunan, a declarat pentru publicația DailyGalaxy: „Multe carote de foraj au arătat aur vizibil”, subliniind bogăția deosebită a sitului. Recomandări Singura soluție eficientă în cazul întâlnirii cu ursul; verdictul experților despre fluiere și sprayul cu piper. Cât de sigure sunt traseele montane din Bucegi Tehnologia din spatele descoperirii Descoperirea Wangu nu este doar rezultatul norocului geologic. Ea a fost posibilă datorită unor metode avansate de prospectare, inclusiv modelarea geologică tridimensională. Aceste instrumente au permis oamenilor de știință să localizeze cu precizie formațiunile subterane și să ghideze instalațiile de foraj către zonele bogate în aur. Liu Yongjun, director adjunct al biroului, a confirmat că eforturile de foraj au continuat în jurul depozitului principal, ducând la descoperirea unor vene aurifere suplimentare. O nouă frontieră minieră în China centrală Mizele economice ale descoperirii sunt uriașe. Cu un zăcământ atât de extins cartografiat, provincia Hunan ar putea deveni un jucător major în sectorul minier aurifer al Chinei. Dezvoltarea câmpului Wangu ar putea declanșa valuri de investiții, nu doar în minerit, ci și în infrastructura regională. La fața locului, tehnicienii au început evaluarea probelor de rocă și pregătirea pentru eforturile de extracție la scară mai largă. Deși data exactă de începere a exploatării comerciale nu a fost confirmată, oficialii spun că potențialul câmpului îl va face o prioritate pentru dezvoltarea viitoare. Preocupări de mediu Recomandări Cum tot scade pedeapsa lui Mario Iorgulescu, deşi el n-a executat nicio zi de închisoare Cu promisiunea unei extracții la scară largă, controlul asupra impactului asupra mediului s-a intensificat. Exploatarea aurului la această adâncime și la această scară prezintă riscuri semnificative, inclusiv tasarea terenului, contaminarea apei și emisiile de carbon. Autoritățile din Hunan au recunoscut aceste preocupări și au declarat că operațiunile vor fi desfășurate sub o supraveghere reglementară strictă. Experții notează că modul în care este dezvoltat câmpul aurifer Wangu ar putea servi drept test pentru echilibrarea ambițiilor industriale cu responsabilitatea față de mediu. Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Cum nu a avut cine să o spună, o fac eu” George Simion l-a criticat dur pe Nicușor Dan după învestire. Cum l-a atacat politicianul pe președintele României Libertateapentrufemei.ro Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel Adevarul.ro „Mica Romă” a Ardealui, renăscută prin investiții majore. Cum a devenit un oraș mic un model de dezvoltare Elle.ro Ozana Barabancea, mărturisiri surprinzătoare despre plecarea Andreei Bălan de la Antena 1: „Dacă ea își dorește…” Unica.ro Ce apariție răvășitoare! Mihaela Borcea, rafinată și îndrăzneață la nunta religioasă a lui Mihai Albu și Elenei Nichifor. Într-o rochie scurtă, decoltată, cu umerii goi și cu trenă, fosta soție a lui Cristi Borcea a făcut senzație la fastuosul eveniment Observatornews.ro „Parcă a uitat Dumnezeu de noi”. Puhoaiele au intrat în casele oamenilor, au fisurat diguri, iar ploile continuă în ţară. Imaginile dezastrului HOROSCOP Horoscop 29 mai 2025. Gemenii trebuie să-și păstreze cumpătul, mai ales atunci când nu înțeleg ce se petrece în viața lor

Cerere urgentă adresată lui Nicușor Dan pentru reînființarea unui minister: Este o urgență națională, nu un moft!

cerere-urgenta-adresata-lui-nicusor-dan-pentru-reinfiintarea-unui-minister:-este-o-urgenta-nationala,-nu-un-moft!

Nicușor Dan a primit o cerere urgentă pentru reînființarea unui minister Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) solicită reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului. SNST a transmis o scrisoare deschisă, adresată președintelui Nicușor Dan. Reprezentanții sindicatului susțin că reînființarea Ministerului Tineretului și Sportului este o „urgență națională” și nu „un moft”, precizând că peste 75% din statele membre Uniunii Europene au ministere sau structuri dedicate tineretului și sportului. SNST spune că decizia de a desființa ministerul a avut consecințe grave. În ultimii trei ani, bugetul pentru tineret a fost zero. Aceștia susțin că multe tabere şi centre de agrement au fost închise sau abandonate. Sindicatul a adus în discuție și faptul că s-au pierdut proiecte europene şi fonduri au fost blocate. Există un haos instituţional şi o lipsă de coordonare. Condiţia fizică a tinerilor s-a degradat, într-un context de insecuritate regională. Ce au transmis membrii SNST în scrisoarea deschisă pentru Nicușor Dan Sindicatul Naţional Sport şi Tineret subliniază faptul că România este în contratimp cu Europa. „România este în contratimp cu Europa. Peste 75% dintre statele membre UE au ministere sau structuri dedicate tineretului şi sportului, cu atribuţii clare şi bugete transparente. Reînfiinţarea MTS este o urgenţă naţională, nu un moft”, au afirmat reprezentanții SNST, în scrisoarea pentru Nicușor Dan. Recomandări Singura soluție eficientă în cazul întâlnirii cu ursul; verdictul experților despre fluiere și sprayul cu piper. Cât de sigure sunt traseele montane din Bucegi Organizația cere sprijin pentru reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului și dorește includerea acestei măsuri în programul de guvernare. SNST subliniază necesitatea unei instituţii dedicate, cu resurse adecvate, pentru tinerii şi sportivii României. În încheierea scrisorii adresate președintelui Nicușor Dan, SNST transmite un apel clar: „Readuceţi Tineretul şi Sportul în centrul politicii publice”. Acest mesaj reflectă importanţa acordată domeniului de către sindicat, potrivit News.ro. Nicușor Dan a preluat mandatul de președinte de la Ilie Bolojan, la începutul acestei săptămâni. Luni, Nicușor Dan a depus jurământul în Parlament, iar ulterior a avut loc o recepție la Palatul Cotroceni. Începând de miercuri, actualul președinte a organizat discuții cu partidele politice, în vederea formării noului guvern. Întâlnirile au fost organizate pe tot parcursul zilei de 28 mai, la Palatul Cotroceni Urmărește cel mai nou VIDEO Urmărește-ne pe Google News Unica.ro „Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii Viva.ro „Cum nu a avut cine să o spună, o fac eu” George Simion l-a criticat dur pe Nicușor Dan după învestire. Cum l-a atacat politicianul pe președintele României Libertateapentrufemei.ro Cristina Rus a întinerit și s-a schimbat complet! Cum arată solista azi, după ce a dispărut din showbiz! Are trei copii superbi, un soț bogat și un look aristocratic. Apariție de cuplu învăluită în Chanel Adevarul.ro „Mica Romă” a Ardealui, renăscută prin investiții majore. Cum a devenit un oraș mic un model de dezvoltare Elle.ro Ozana Barabancea, mărturisiri surprinzătoare despre plecarea Andreei Bălan de la Antena 1: „Dacă ea își dorește…” Unica.ro Ce apariție răvășitoare! Mihaela Borcea, rafinată și îndrăzneață la nunta religioasă a lui Mihai Albu și Elenei Nichifor. Într-o rochie scurtă, decoltată, cu umerii goi și cu trenă, fosta soție a lui Cristi Borcea a făcut senzație la fastuosul eveniment Observatornews.ro „Parcă a uitat Dumnezeu de noi”. Puhoaiele au intrat în casele oamenilor, au fisurat diguri, iar ploile continuă în ţară. Imaginile dezastrului HOROSCOP Horoscop 29 mai 2025. Gemenii trebuie să-și păstreze cumpătul, mai ales atunci când nu înțeleg ce se petrece în viața lor